Isoc Adriana-Maria

Anul III, PIPP Beius

Şcoala incluzivă sau şcoala pentru diversitate

Realitatea şi dinamica vieţii sociale, economice, culturale, precum şi noile provocări ale lumii
contemporane au impus ample schimbări în proiectare şi implementarea politicilor şi strategiilor
educaţionale din majoritatea statelor lumii. Pe fondul acestor schimbări, problematica
incluziunii/integrării şcolare a copiilor cu cerinţe speciale sau provenind din medii socioculturale
precare a devenit un domeniu prioritar de acţiune şi pentru specialiştii din sistemul nostru de
învăţământ, în contextul promovării principiilor educaţiei pentru toţi şi al nominalizării vieţii
persoanelor cu cerinţe speciale.

În Declaraţia Conferinţei UNESCO de la Salamanca din 1994 se spune că: “Şcolile obişnuite cu o
orientare incuzivă reprezintă mijlocul cel mai eficient de combatere a atitudinilor de discriminare,
care crează comunităţi prioritoare, construiesc o societate incluzivă şi oferă forme de educaţie
pentru toţi; mai mult, ele asigură o educaţie eficientă pentru majoritatea copiilor şi îmbunătăţesc
eficienţa şi rentabilitatea întregului sistem de învăţământ”.Altfel spus, şcolile incluzive sunt acele şcoli
deschise, prietenoase în care se urmăreşte flexibilizarea curriculumului, ameliorarea calităţii
procesului de predare – învăţare, evaluarea permanentă şi formativă a elevilor, precum şi
parteneriatul educaţional, iar educaţia incuzivă se referă în esenţă la înlăturarea tuturor barierelor în
învăţare şi la asigurarea participării tuturor celor aflaţi în situaţii de risc sau vulnerabili la excludere şi
marginalizare (UNESCO, 2000).

Sintagma şcoala pentru diversitate este echivalentă sintagmei şcoala pentru toţi şi reprezintă
dezideratul maximei flexibilităţi şi toleranţe în ceea ce priveşte diferenţele fizice, socioculturale,
lingvistice şi psihologice existente între copii/elevi, misiunea şcolii fiind aceea de a le oferi tuturor
posibilitatea de a învăţa în funcţie de ritmul capacităţile şi nevoile proprii şi de a se exprima conform
trăsăturilor individuale de personalitate.

Educaţia pentru toţi a fost definită ca acces la educaţie şi la calitatea acesteia pentru toţi copiii,
fiind identificate două obiective generale:

- asigurarea posibilităţilor participării la educaţie a tuturor copiilor, indiferent de cât de diferiti sunt
ei şi cât se abat, prin modelul personal de dezvoltare, de la ceea ce societatea devenind
normal.Participarea presupune în primul rând accesul şi apoi identificarea modalităţilor prin care
fiecare să fie integrat în structurile ce facilitează învăţarea socială şi individuală, să contribuie şi să se
simtă parte activă a procesului. Accesul are în vedere posibilitatea copiilor de ajunge fizic la
influenţele educative ale unei societăţi (familie, şcoală, comunitate), de a se integra în şcoală şi de a
răspunde favorabil solicitărilor acesteia;

- calitatea educaţiei se referă atât la identificarea acelor dimensiuni ale procesului didactic, ale
conţinuturilor învăţării, cât şi calităţi ale agenţilor educaţionali, care să sprijine învăţarea tuturor
categoriilor de elevi, să asigure succesul, să facă sistemul deschis, flexibil, eficient şi efectiv.

Şcolile incluzive trebuie, pe de altă parte, să înţeleagă foarte clar că incluziunea nu înseamnă
doar acceptarea, tolerarea copiilor cu CES într-o clasă din învăţământul de masă. Înseamnă adaptare
la cerinţele copiilor cu CES, cuprinderea acestora în programele lor, alături de copii normali, dar şi de
a le asigura în acelaşi timp servicii de specialitate, programe de sprijin individualizate. Înseamnă
asumarea responsabilă a unor schimbări radicale în organizarea şi dezvoltarea activităţilor instructiv
– educative derulate în şcoală.

Pe lângă faptul că integrând copii cu nevoi speciale de educaţie în şcoala de masă le respectăm un
drept fundamental, acest lucru aduce beneficii pentru toţi cei implicaţi.

Părinţii acelor copii îşi văd realizată cumva dorinţa firească de a avea un copil acceptat de cei de-o
vârstă cu el, de a avea prieteni, preocupări comune cu aceştia, de a duce o viaţă normală.

Copiii implicaţi, indiferent că sunt copii cu dizabilităţi sau nu, capătă mai multă înţelegere faţă de
ceilalţi, dar şi faţă de ei, devin mai responsabili, mai empatici şi astfel devin practic mai pregătiţi
pentru integrarea socială activă într-o lume caracterizată de multă diversitate. Află de timpuriu că
diferenţa există, dar că ea nu dăunează nimănui, iar copiii normali pot aprecia mult mai bine
potenţialul real al copiilor cu CES.

Termenul de integrare poate fi înţeles în diferite moduri. Şi este foarte important ca integrarea să
nu însemne plasarea unui copil cu nevoi speciale în acelaşi loc şi în acelaşi timp cu alţi copii ce nu au
această problemă. De aceea specialiştii în domeniu vorbesc de mai multe tipuri de integrare. Dacă
integrarea se referă la o relaţie stabilită între individ şi societate putem vorbi de o integrare fizică, de
una funcţională/pedagogică, una socială sau societală.

Cea fizică se referă la prezenţa unor copii cu dizabilităţi în clase din învăţământul obişnuit. Acest
nivel reduce bineînţeles reducerea distanţei fizice, fiind primul nivel al integrării, un nivel necesar
într-adevăr, dar niciodată suficient.
 Integrarea funcţională sau pedagogică este orientată pe participarea efectivă a copiilor cu CES la
procesul educaţional. Idealul spre care tinde acest gen de integrare este obţinerea unui nivel relativ
egal de participare la activităţi şcolare, pe perioade de timp şi conţinuturi comparabile, chiar dacă
nivelul de cerinţe este relativ diferit.

Integrarea socială înseamnă includerea copiilor cu CES şi în acele activităţi ce au loc în afară
orelor. Integrarea socială înseamnă acceptarea şi cuprinderea elevului cu deficienţe în relaţiile ce se
stabilesc în pauze, în curtea şcolii, în timpul jocului între elevii unităţii şcolare.

Integrarea societală este nivelul superior pe care îl poate atinge un copil cu dizabilităţi atunci când
el se simte acceptat, are sentimentul de apartenenţă şi participare deplină, fiind în măsură să-şi
asume roluri şi responsabilităţi sociale.

Din perspectiva timpului petrecut în clasa de învăţământ de masă, integrarea copilul poate fi una
totală, în care elevul să-şi petreacă tot timpul la şcoala obişnuită, poate fi parţială ce presupune ca
elevul cu cerinţe speciale să-şi desfăşoare în şcoala de masă doar o parte a programului, participând
doar la activităţile cărora le poate face faţă şi poate fi integrare ocazională.

Pentru a se transforma într-o şcoala incluzivă, orice şcoală de masă ar trebui să respecte nişte
paşi. Acest proces major de transformare ar trebui să înceapă cu sensibilizarea celor ce lucrează în
unitate, a elevilor şi a părinţilor. Toţi aceştia trebuie informaţi încercându-se diminuarea adversităţii,
dărâmarea prejudecăţilor ce pot apărea numai datorită dezinformării sau a informării unilaterale
legate de copiii cu cerinţe speciale.

Incluziunea mai depinde foarte mult de atitudinea profesorului faţă de elevii aflaţi în dificultate,
de capacitatea şi de disponibilitatea acestuia de a-şi modifica strategiile de predare. Orice cadru
didactic dispus să lucreze şi cu elevii cu nevoi speciale trebuie să posede un repertoriu de cunoştinţe
şi de abilităţi, trebuie să cunoască principii şi metode specifice educaţiei speciale; tehnici versatile ce
pot fi adaptate pentru fiecare categorie de elev în parte. La fel de adevărat este că el trebuie să
posede şi timpul necesar şi mijloacele, materialele utile în adaptarea conţinutului şi pentru
transmiterea acestuia. La fel de important este ca profesorul ce are în clasă copii cu CES sa fie capabil
de empatie şi de căldură. Să aibă un comportament profesionist pentru că atitudinea şi aşteptările
sale fată de elevi sunt fundamentale în ceea ce priveşte succesul acestora. Un profesor ce se ocupă
de copiii cu CES trebuie să ştie să-şi redefinească noţiunea de succes apreciind cu entuziasm orice pas
înainte, ţinând cont în permanenţă de ceea ce poate copilul şi nu neapărat de cerinţele curriculare
pentru că atitudinea pozitivă a cadrelor didactice faţă de copiii integraţi este esenţială.
 De aceea ei au nevoie de susţinere, de sprijin atât intern, din partea conducerii unităţii , a
colegilor, dar şi extern, din partea comunităţilor. Şi de asemenea trebuie să ţinem cont că nu doar
copilul are nevoie de sprijin pentru că de multe ori şi familiile acestor copii au nevoie de sprijin, iar
acesta trebuie să înceapă cu implicarea şi informarea familiei.

In opinia mai multor autori educaţia integrată şi promovarea acesteia trebuie să ţină seama şi să
respecte următoarele principii-cadru:

1. Toţi elevii au dreptul să participe la toate activităţile incluse în programa şcolilor de masă.

2. În timpul programului şcolar, personalul didactic şi de specialitate se va implica direct în

susţinerea pe toate căile a integrării maximale a elevilor cu cerinţe speciale.

3. Şcoala va trebui, printr-o serie de măsuri radicale în privinţa curriculumului, să vină în

întâmpinarea tuturor cerinţelor educaţionale ale elevilor, fără a leza demnitatea şi
personalitatea acestora.

4. În condiţiile educaţiei integrate, clasele/grupele de elevi vor include copii apropiaţi ca vârstă
şi nivel de experienţă socio-culturală.

În plus o educaţie integrată presupune cu necesitate un management adaptat al clasei, un

curriculum individualizat ale cărui conţinuturi să fie raportate la cerinţele educaţionale individuale ale
fiecărui elev. Formele de evaluare trebuie să fie astfel concepute încât să înregistreze orice progres al
elevului şi astfel să fie utile în administrarea ulterioară eficientă a timpului şi conţinuturilor .

De asemenea, oricât de mult ne-ar încânta ideea unei educaţii integrate, trebuie să fim conştienţi
că decizia de integrare trebuie să se ia pentru fiecare copil în parte, în urma unei examinări
responsabile şi de abia după ce s-au evaluat situaţiile de risc.

O şcoală incluzivă, deschisă tuturor copiilor trebuie să fie centrată pe copil, pe unicitatea sa,
prietenoasă, flexibilă dispusă să înveţe şi să schimbe. O astfel de şcoală are răspunsuri la situaţii
educaţionale diverse, dovedeşte înţelegere, acceptând diferenţele dintre copii.

Diversitatea copiilor, unicitatea fiecăruia dintre ei, cu atât mai mult cu cât e vorba de copii cu
cerinţe speciale vor constitui întotdeauna o provocare atât profesională cât şi umană, iar cei implicaţi
trebuie să simtă întotdeauna gata să facă faţă acestei provocări .

Un argument în plus în favoarea promovării educaţiei inclusive şi a integrării elevilor cu cerinţe

speciale în şcolile obişnuite este oferit de rezultatele experienţelor practice care susţin că absolvenţii
şcolilor speciale prezintă mai multă lipsă de încredere în forţele proprii, diminuarea nivelului
motivaţional, dezorientarea, absenţa intereselor şi a expectanţelor pozitive în activităţilor cotidiene,
obişnuinţa de a fi ajutaţi în permanenţă, imposibilitatea de a identifica alternative, de a opta şi de a
lua decizii, toate acestea conducând la ideea unei pseudoalienări în plan social-acţional (în raport cu
posibilităţile reale), pe fondul unei resemnări sau al unei răzvrătiri, văzută ca o constantă a conduitei
şi personalităţii acestora.

Bibliogafie:

- http//articole_famouswhy.ro/alternativa_învăţământului_integrat_ ;

- Gherguţ, A., (2002), Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale. Strategii diferenţiate şi

incluzive în educaţie, (Ediţia a II a), Editura Polirom, Bucureşti;

- Vrăşmaş, T., (2004), Şcoala şi educaţia pentru toţi, Editura Miniped, Bucureşti;

- Radu, Gh., (1999), Psihopedagogia dezvoltării şcolarului cu handicap, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti .
Isoc Adriana Maria

Anul III, PIPP Beius

Scoala Gimnaziala Nicolae Popoviciu

Nicolae Popoviciu a fost un episcop ortodox, care prin activitatea sustinuta a

promovat cultura si invatatura romaneasca. Acesta s a nascut la data de 29
ianuarie 1903 in satul Biertan, judetul Tarnava Mare (respectiv judetul Sibiu),
inr o familie de 9 copii, fiind fiul lui Ioan si al Anei.

Nicolae Popoviciu a urmat studiile la Biertan, Dumbraveni, la Scoala

Normala „Andrei Saguna” din Sibiu si la Liceul „Andrei Saguna” din Brasov.
Vorbea fluent mai multe limbi, printre care se numara si greaca veche si
moderna, germana, limba maghiara, latina si franceza.

Episcopul Nicolae Popoviciu a fost omu providential in momente dificile

pentru locuitorii din „Tara Beiusului” si nu numai. A reusit sa ridice, cu mari
sacrificii, cladirea Internatului Ortodox de Fete (actula Scoala Gimnaziala
Nicolae Popoviciu), inceputa 18 septembrie 1938.

La data de 23 octombrie 1999 are loc festivitatea prin care Scoala generala
din Beius primeste numele de „ Nicolae Popoviciu”. In fiecare an la data de 6
decembrie se omagiaza scoala si patronul ei spiritual, ziua Sfantului Nicolae
devenind ziua scolii.

Scoala Gimnaziala Nicolae Popoviciu este situata pe strada Calea Bihorului,

numarul 13, 415200, judetul Bihor.

Date de contact :

E mail :npopoviciubeius@yahoo.com,

telefon:0259322064

fax:0259322620

In functia de manager al scolii, este doamna Director, profesor Daniela Rada,

iar in cadrul functiei de director adjunct. doamna director profesor Buhas
Mihaela.
 La Scoala Gimnaziala Nicolae Popviciu, pe langa moetoda tradtitionala de
invatamant romanesc se urmeaza alternativa educationala Step by Step.

Incinta scolii gazduieste in total 56 de cadre in total ( impreuna cu auxiliar si

nedidactic), si 13 clase de invatamant primar si 10 de gimnaziu.

Doua clase pregatitoare de invatamant traditional- 2 invatatoare;

O clasa pregătitoare step by step, 2 învățătoare step by step;

O clasa 1 tradițional- 1 invatatoare;

O clasă 1 alternativa Step By Step- 2 învatatoare;

O clasa traditionala . a 2-a, o învatatoare;

O clasa Step By Step a 2 a, 2 înv;

O clasă a 3 a traditionala, o învatatoare ;

O clasă a 3 a Step By Step, 2 învatatoare;

O clasă a 4 a traditionala, o învatatoare;

O clasă Step By Step a 4-a, 2 învatatoare;

Doua clase simultane secția maghiară, 2 învatatoare;

Trei clase a V a, 3 diriginți;

Trei clase a VI-a ,3 diriginți;

Doua clase a VII-a, 2 diriginți;

Structura  unui an școlar cuprinde semestrul I si semestrul al-II-lea . Ca esemplu

am atasat structura unui an scolar din 2019.

Semestrul I (9 septembrie  - 20 decembrie 2019) şi semestrul al II-lea (13

ianuarie - 12 iunie 2020).

Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate astfel: 

 vacanţa de iarnă (21 decembrie 2019 - 12 ianuarie 2020)

 vacanţa de primăvară (4 aprilie - 21 aprilie 2020)
  vacanţa de vară (13 iunie - data din septembrie 2020 la care vor începe
cursurile anului şcolar 2020 - 2021)

Suplimentar, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul

preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 26 octombrie - 3 noiembrie
2019. 

De a lungul timpului, Scoala Gimnaziala Nicolae Popoviciu desfasurat mai

multe activitati extracurriculare, cum ar fi :

1. Festivalul-concurs national „Traditii si obiceiuri populare romanesti„ in

2019 ;
2. Festivalul-concurs national „Traditii si obiceiuri populare romanesti„ in
2018 ;
3. Proiect national „ Romania merita zambete COLGATE!” ;
4. Concurs interjudetean „ Vrei sa fii meloman ?” ;
5. Concurs interjudetean „Avram Iancu, craiul muntilor” ;
6. Concurs judetean „Noi umblam a colinda” ;
7. Concurs judetean „Prietenii compozitorilor” ;
8. Festivalul de pricesne „La umbra crucii tale” Rosia ;
9. Balul bobocilor;
10. Concurs de recitari „In gand cu Eminescu” ;
11. Proiect judetean „ Cantati cu noi” ;
12. Proiect judetean „Prietenii naturii” ;
13. Proiect judetean „Oul de Pasti” ;
14. Participari la diverse manifestari artistice, spectacole ale Ansamblului
„Cununita” :
-Concert de colinde, Negresti-Oas
-Festivalul Viorii cu Goarna, Rosia
-Targul mesterilor populari, Oradea
-Festivalul „Straita plina” Oradea

15. Amenajarea muzeului scolii;

16. Activitati de voluntariat cu echipa scolii „Zambet de Soare” in cadrul

‚Proiectului national „ Zambete pentru viitor” ;

17. Proiectul national „Zero Waste” ;

18.Proiect national „Tara lui Andrei” ( 2010, 2011) ;

19.Spectacol caritabil „Sarbatorile de iarna” ;

20.Expozitie de Martisoare cu scop caritabil ;

Bibliografie: Prezentare | Scoala Gimnaziala Nicolae Popoviciu Beiuș (sgnpbeius.ro)