Sunteți pe pagina 1din 7

PROIECT EDUCAȚIONAL DE CERCETARE

Informaţii generale

Titlul proiectului:
Intervenția școlii pentru sprijinirea educativă a elevilor cu nevoi
speciale
Cuvinte cheie: intervenția școlii, sprijinire educativă, elevi, nevoi speciale
Rezumatul proiectului:

COPIII CU CERINȚE EDUCATIVE SPECIALE (CES) sunt toți copiii care


întâmpină dificultăți de dezvoltare şi/sau de adaptare/integrare, cuprinşi în sistemul de
învățământ. Ei solicită o educație adaptată particularităților individuale şi/sau caracteristicilor
unei anumite deficiențe de învățare, precum şi o intervenție specifică. Expresia desemnează
acele cerințe sau nevoi specifice față de educație (derivate sau nu dintr-o deficiență) care sunt
suplimentare, dar şi complementare obiectivelor generale ale educației pentru un copil.
Fără abordarea adecvată a acestor cerințe speciale nu se poate vorbi în mod real de
egalizarea şanselor de acces, participare şi integrare şcolară şi socială. Această sintagmă
cuprinde un registru larg, de la deficiențele profunde la tulburările uşoare de învățare. Una
din cerințele integrării eficiente a copiilor cu CES este crearea unor servicii de sprijin,
specializate în asistență educațională de care să beneficieze atât copiii/elevii integrați cât şi
colectivele didactice din şcolile integratoare.

Normalizarea ca proces, reprezinta modalitatea prin care se asigura accesul la


tiparele existentiale si la conditiile de viata cotidiana, pentru toate categoriile de persoane.
Transferand acest fapt in perspectiva educationala, normalizarea pleaca de la
imperativul “toti copiii au dreptul de a fi scolarizati, intr-un mediu cat mai normal posibil,
iar scoala are menirea sa valorizeze capacitatile de adaptare si dezvoltare ale acestora, fara
a pune in evidenta dificultatile lor.”

Pentru a se asigura sprijinul corespunzator pentru un copil nu este suficient sa fim


informati cu privire la deficientele intelectuale si comportamentale. Cunostintele despre
capacitatile copilului, stadiul de dezvoltare si relatia cu propriul mediu educational si social
sunt foarte importante. Sistemele educationale trebuie sa fie competente si raspunzatoare
pentru asigurarea unor conditii educationale speciale atat in scolile speciale, cat si in cele
obisnuite.

Date personale ale directorului de proiect:


Nume şi prenume: FĂNCUȚĂ NICOLETA ELENA
Data naşterii: 06/10/1997
Facultatea de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie
Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic
Telefon : 0720575726
E-Mail : elena.fancuta@yahoo.com

1
Educația este o activitate continuă care urmăreşte dezvoltarea conştientă şi
performantă a potențialului individual în funcție de cerințele mediului social normat.

Elevii învață în şcoală lucruri multe şi diferite, însă unii copii învață mai repede, alții
mai încet, unii mai bine, alții întâmpină probleme şi necesită ajutor suplimentar. Nici un copil
nu este identic cu celălalt. Despre copiii care necesită ajutor suplimentar într-o problemă se
spune că prezintă cerințe educative speciale.

Copiii/elevii cu dificultăți de învățare care urmează ruta profesională alături de cei din
școala publică au nevoie de ajutor (de suport școlar) în vederea adaptării, integrării și
devenirii lor ca și ceilalți elevi cu succese și insuccese, cu realizări și ratări, dar și cu rezultate
încurajatoare. De acest aspect trebuie să țină seama toți partenerii ce concură la sprijinul
acordat acestui tip de elev.

Integrarea presupune egalitatea de participare socială și egalitatea de șanse în


realizarea accesului la educatie. Printre valorile actuale și de perspectiva ale integrării
societății democratice din lume le consideră dominante pe următoarele:

- acceptarea tuturor diferențelor;

- respectul diversității;

- solidaritatea umană și mai ales cu persoane diferite;

- lupta împotriva excluderii și marginalizării;

- lupta împotriva inegalității sociale.

Integrarea este un proces complex care presupune:

- a educa acei copii cu cerințe speciale în școli obișnuite alături de ceilalți copii
normali;

- a asigura servicii de specialitate (recuperare, terapie educatională, consiliere școlară,


asistență medicală și socială) în școala respectivă;

- a acorda sprijin personalului didactic a1 managerilor școlii în procesul de proiectare


și aplicare a programelor de integrare ;

2
- a permite accesul efectiv al copiilor cu cerințe speciale la programul și resursele
școlii obișnuite (săli de clasă, cabinete, laboratoare, bibliotecă, terenuri de sport etc.);

- a încuraja relațiile de prietenie și comunicarea între toți copii din clasă/scoală;

- a educa și ajuta toți copiii pentru înțelegerea și acceptarea diferențelor dintre ei;

- a ține cont de problemele și opiniile părinților, încurajându-i să se implice în viața


școlii;

- a asigura programe de sprijin individualizate pentru copiii cu CES;

- a accepta schimbări radicale în organizarea și dezvoltarea activităților instructiv-


educative din scoală.

Profesorul din scoala integrativă va avea o serie de obiective de perfecționare și


autoperfecționare profesională, cum ar fi :

 Să fie capabil să remarce punctele forte și interesele fiecărui copil şi să le utilizeze


pentru motivarea interioară în procesul de educație;

 Să stie să stabilească obiective ambiţioase dar diferenţiate, adecvate elevului


respectiv, ceea ce impune evaluare diferenţiată;

 Să formuleze aşteptări adecvate pentru FIECARE elev, oricare ar fi capacităţile


acestuia. Această abilitate a cadrului didactic permite tuturor elevilor să devină membrii ai
clasei şi ai şcolii;

 Să stie să utilizeze un stil de predare bazat mai mult pe activităţi decât pe intervenţia
de la catedră;

 Să stie să ofere zilnic condiţii pentru ca fiecare elev să aibă un succes;

Competentele utile profesorului din scoala integrativa sunt:

 Să realizeze că răspunde de fiecare copil din clasă;

 Să cunoască diferite strategii de instruire şi să ştie să le folosească eficient;

 Să lucreze în echipă cu părinţii şi cu alti profesionisti care se ocupă de copil;

 Să perceapă lucrul cu fiecare membru al clasei ca pe o oportunitate de perfecţionare


profesională şi nu ca problemă pe care el sau alţii o au de rezolvat;

3
 Să fie flexibil şi să demonstreze un grad ridicat de toleranţă.

Procesul de integrare a copiilor în dificultate presupune din partea profesioniștilor


antrenați nu doar interes, cunostințe și competențe – ci și o capacitate reală de a lucra în
echipă.

O echipă constituită atât în cadrul școlii, dar și o echipă la nivel interinstituțional, care
să-i includă pe toți profesioniștii care răspund de copil: educator sau asistent maternal,
asistent social, profesor diriginte, director de școala și alții.

Pentru fiecare copil aflat în sistemul de protecție este necesară elaborarea și aplicarea
unui proiect personalizat de îngrijire, educare, recuperare, (re)integrare familială și socială.

O parte importantă a proiectului personalizat este cea referitoare la proiectul de


integrare în școală și comunitate. Pentru orice copil în dificultate care urmează o formă de
învățământ preșcolar sau școlar, acest proiect se realizează în parteneriat cu gradinița/ școala
din comunitate. Managerul de caz va antrena în elaborarea și aplicarea acestui document scris
pe directorul școlii și pe educatoarea, învățătorul sau profesorul diriginte care răspunde de
educația copilului respectiv.

Procesul integrării educaționale a copiilor cu cerințe speciale în educație presupune


elaborarea și aplicarea unui plan de intervenție individualizat, centrat pe folosirea unor
modalități eficiente de adaptare a curriculumului și pe diversificarea ofertelor de învățare în
cadrul lecțiilor.

Decizia asupra integrării unui copil cu cerințe educative speciale în învățămantul de


masă se ia pentru fiecare caz în parte în urma unei expertize complexe asupra copilului, a
consultării factorilor direct implicați în acest proces și a evaluării situațiilor de risc.

Educația integrată este un act responsabil, asumat de personalul școlii, de comunitate,


de familie și nu trebuie perceput ca un proces de subminare a școlilor obișnuite, ci ca un
proces de normalizare a vieții persoanelor aflate în dificultate (ajunse în această stare ca
urmare a unor evenimente independente de voința lor) și ca o măsură de conștientizare a
rolului de instituție publică al școlii, în care toți au dreptul să aibă acces în calitate de cetățeni
cu drepturi egale ai comunității.

4
Școala incluzivă pune în centrul atenției sale persoana umană ca ființă originală, unică
și irepetabilă, accentuând ideea ca în fiecare societate există personalități, grupuri diferite,
motivații, rațiuni și puncte de vedere diferite.

In opinia mai multor autori, promovarea educatiei incluzive/integrate in scolile din


sistemul de invätàmant trebuie sä aiba la baza urmatoarele principii -cadru :

- toti elevii au dreptul sa participe la toate activitatile incluse in programa scolilor


obisnuite ;

- in timpul programului scolar, personalul didactic si de specialitate se va implica


direct in sustinerea pe toate caile a integrarii maximale a elevilor cu cerinte educationale
speciale ;

- scoala va trebui, printr-o serie de schimbäri radicale in domeniul curricu -lumului, sa


vina in intampinarea tuturor cerintelor educationale ale elevilor, fara a leza demnitatea si
personalitatea acestora ;

In conditiile educatiei incluzive, clasele/grupel e de elevi vor include copii apropiati


ca varsta si nivel de experienta socioculturalä.

Aplicarea acestor principii in practica scolii pentru diversitate presupune, din partea
personalului didactic si de specialitate, o serie de calitäti, cum ar fi :

- sa aibä responsabilitatea recunoasterii nivelului de competenta profesionalä si


dorinta de perfectionare a capacitatilor de lucru in conditiile educatiei integrate si ale scolii
incluzive;

- sä manifeste o atitudine critica si constructivä, prin propuneri con crete si realiste, in


sprijinul includerii copiilor cu cerinte educative speciale in clasele unde isi desfäsoara
activitatea ;

- sä demonstreze o implicare totala in procesul didactic, astfel incat sa satisfaca intr-o


masura cat mai mare cerintele educationale ale elevilor din clasa ;

- sa trateze elevii cu demnitate si respect si sä dea dovada de consideratie fata de


situatia particularä in care se afla copiii cu cerinte educative speciale ;

- sa aiba convingerea ca educatia integrate si scoala incluziva presupun cu necesitate


activitatea in echipe de specialisti (profesori, educatori, profesori de sprijin, consilieri scolari,

5
asistenti sociali, psihopedagogi specializati in activitati cu diferite categorii de copii cu
cerinte speciale).

Metodele şi procedeele de predare-învăţare trebuie să fie selectate în raport cu scopul


şi obiectivele activităţii didactice, conţinutul lecţiei şi particularităţile elevilor (vârsta, nivelul
dezvoltării psihice, tipul şi gradul deficienţelor/ tulburărilor, tipul de percepţie al elevilor –
analitic sau sintetic) , stilul de lucru al educatorului.

În activităţile didactice destinate elevilor cu CES se pot folosi metodele expozitive,


(povestirea, expunerea, explicaţia, descrierea) dar trebuie respectate anumite cerinţe:
 să se folosească un limbaj adecvat, corespunzător nivelului comunicării verbale;
 prezentarea să fie clară, precisă, concisă;
 ideile să fie sistematizate;
 să se recurgă la procedee şi materiale intuitive;
 să se antreneze elevii prin întrebări de control pentru a verifica nivelul înţelegerii
conţinuturilor de către aceştia şi pentru a interveni cu noi explicaţii atunci când se
impune acest lucru.
Pentru elevii cu deficienţe mintale utilizarea povestirii ca metodă didactică trebuie să fie
însoţită de suporturi ilustrativ - sugestive sau imagini filmate, deoarece se captează mai uşor
atenţia şi este facilitată implicarea afectiv-motivaţională a elevilor în secvenţele lecţiei.
Metodele de simulare (jocul didactic, dramatizare ) pot fi aplicate cu succes atât în ceea
ce priveşte conţinutul unor discipline cât şi în formarea şi dezvoltarea comunicării la elevii cu
deficienţe mintale şi senzoriale. Implicarea lor cât mai directă în situaţii de viaţă simulate,
trezesc motivaţia şi participarea activă, emoţională a elevilor, constituind şi un mijloc de
socializare şi interrelaţionare cu cei din jur.
Metoda demonstraţiei ajută elevii cu dizabilităţi să înţeleagă elementele de bază ale unui
fenomen sau proces . Alături de metoda demonstraţiei, exerciţiul constituie o metodă cu o
largă aplicabilitate în educaţia specială, mai ales în activităţile de consolidare a cunoştinţelor
şi de antrenare a deprinderilor.
În activitatea educativă a copiilor cu cerinţe educative speciale se poate folosi cu maximă
eficienţă învăţarea prin cooperare. Lecţiile bazate pe învăţarea prin cooperare permit
evaluarea frecventă a performanţei fiecărui elev care trebuie să ofere un răspuns în nume
personal sau în numele grupului, elevii se ajută unii pe alţii, încurajându-se şi împărtăşindu-şi

6
ideile, explică celorlalţi, discută ceea ce ştiu, se învaţă unii pe alţii, realizează că au nevoie
unii de alţii pentru a duce la bun sfârşit o sarcină a grupului.
Educaţia integrată îi va permite copilului cu CES să trăiască alături de ceilalţi copii, să
desfăşoare activităţi comune, dobândind abilităţi, indispensabile pentru o viaţă cât mai
apropiată de cea a valizilor, pentru o adecvată inserţie socială.
Cu certitudine, elevii cu dificultăţi de învăţare au nevoie de ajutor în vederea adaptării,
integrării şi devenirii lor ca şi ceilalţi elevi – cu succese şi insuccese, cu realizări şi ratări dar
şi cu rezultate încurajatoare.
Analizând particularităţile specifice procesului de învăţare a copiilor cu diferite tipuri de
deficienţă, se ajunge la concluzia că una dintre calităţile esenţiale ale curriculum-ului şcolar
vizează un grad cât mai mare de flexibilitate, astfel încât să permită fiecărui copil să avanseze
în ritmul său şi să fie tratat în funcţie de capacităţile sale de învăţare. Pentru aceasta este
nevoie ca formularea obiectivelor, stabilirea conţinuturilor instruirii, modalităţile de
transmitere a informaţiilor în clasă şi evaluarea elevilor să se facă diferenţiat.

S-ar putea să vă placă și