Bilet 1

Conceptul cerințelor speciale/cerințelor educaționale speciale a

cunoscut o evoluție sinuoasă în ultimele câteva decenii, fiind
disputată însăși raționalitatea și temeinicia existenței acestuia.
Utilizată, preponderent, în raport cu copiii cu dizabilități, sintagma
cerințe educaționale specialea fost lansată la momentul publicării
Raportului Warnock (Marea Britanie, 1978). Raportul Warnock a
”răsturnat” concepțiile și preconcepțiile existente cu privire la copiii
”diferiți” și a demonstrat că necesitățile umane sunt foarte
complexe, iar cele educaționale se pot regăsi într-o multitudine de
forme. Sintagma cerinţe educaționale speciale demonstrează că
criteriul educaţional a reuşit să coordoneze criteriile medicale,
psihologice şi sociologice de evaluare şi orientare şcolară a elevilor cu
diverse probleme de dezvoltare. Pornind de la aceste idei de bază,
Raportului Warnock a stabilit trei principii-cheie:
• Termenul ”copii cu cerințe educaționale speciale” ar trebui utilizat
cu referire la copiii cu dificultăți de învățare, care necesită suport
special pentru depășirea acestor dificultăți.
• Copiii cu cerințe speciale trebuie să fie instruiți în școlile generale
și trebuie să existe o viziune ”pozitivă și provocatoare” asupra
cerințelor speciale, care evidențiază abilitățile și potențialul copiilor.
• Școlile trebuie să țină cont de faptul că cerințele educaționale
speciale pot fi tranzitorii și că programele de instruire trebuie
furnizate în așa fel ca aceste cerințe să fie
Conceptul exprimat în educaţia cerinţelor speciale se referă la un
învățământ puternic individualizat, bazat pe flexibilizare și adaptare
continuă a demersului educațional pentru a răspunde necesităților
copiilor. Acest tip de educație presupune: • educaţie adaptată
particularităţilor individuale; • educaţie adaptată caracteristicilor
unei anumite deficienţe/dificultăți/ dizabilități; • educaţie printr-o
intervenţie specifică (reabilitare/recuperare) corespunzătoare; •
activităţi educaţionale complementare celor din educația generală.
Educaţia integrată se referă la integrarea în structurile învăţământului
general a elevilor cu CES pentru a oferi un climat favorabil
dezvoltării armonioase şi cât mai echilibrate a acestor categorii de
copii.
Educaţia integrată a copiilor cu CES urmăreşte dezvoltarea
capacităţilor fizice şi psihice a acestora care să-i apropie cât mai mult
de copii normali; a implementării unor programe cu caracter colectiv-
recuperator, stimularea potenţialului restant ce permite dezvoltarea
compensatorie a unor funcţii menite să le suplinească sau să le
înlocuiască pe cele deficitare,crearea climatului afectiv în vederea
formării motivaţiei pentru activitate în general şi pentru învăţare în
special,asigurarea unui progres continuu în diversificarea comunicării;
formarea unor abilităţi diferite de socializare şi relaţionare cu cei din
jur; formarea de deprinderi cu caracter profesional şi de exercitare a
unor activităţi cotidiene; dezvoltarea comportamentelor adaptative şi a
însuşirilor pozitive ale personalităţilor care să faciliteze normalizarea

deplină. Fiecare copil cu CES trebuie să beneficieze de un program

adecvat şi adaptat de recuperare care să dezvolte potenţialul fizic şi
psihic pe care acesta îl are. Integrarea urmăreşte valorificarea la
maxim a tuturor abilităților copilului alcătuindu-se un proiect
individual de integrare, care să prevadă toate măsurile impuse pentru
reuşita acestei acţiuni. În vederea alcătuirii proiectului individual de
integrare, cadrul didactic trebuie să fie sprijinit atât de medic ,
psiholog şi logoped cât şi de cadrul didactic de sprijin –din nou
munca în echipă,și nu plasarea sarcinii doar pe umerii unui singur
om!!!Prin integrare se realizează şi o pregătire psihologică a copilului,
care să contribuie la crearea unor stări efectiv -emoţionale
corespunzătoare. Raportul relaţiei socializare, integrare, incluziune
are în vedere implicaţiile practice, teoretice ce privesc evoluţia
sistemului de organizare a educaţiei speciale şi a pregătirii copiilor
pentru integrarea şi incluziunile în activităţi profesionale şi în
colectivităţile sociale normale.
 Integrarea educativă vizează reabilitarea şi formarea persoanelor cu
nevoi speciale aflate în dificultate psiho-motorie, cu dizabilităţi
senzoriale, intelectuale, de limbaj, psiho-comportamentale, printr-o
serie de măsuri de natură juridică, politică, socială şi pedagogică.
Principiul de bază al acestei tendinţe este acela de a adapta şcoala şi
educaţia la diversitatea tipurilor şi a posibilităţilor de învăţare, la
interesele şi abilităţile de care aceştia dispun. În sens mai larg,
integrarea educativă presupune schimbarea mentalităţilor cu privire la
rolul social al şcolii, schimbarea mentalităţilor în plan individual, al
cadrelor didactice, al părinţilor, etc.Problematica integrării copiilor cu
CES în învăţământul de masă aduce în discuţie conceptul de egalitate
a şanselor. Prin egalitatea şanselor se înţelege acel proces prin care
diversele sisteme ale societăţii şi mediului sunt puse la dispoziţia
tuturor, în particular a persoanelor cu handicap. Şcolile trebuie să
includă în procesul de învăţământ toi copiii, indiferent de condiţiile
fizice, intelectuale, lingvistice sau de altă natură;
 Învăţământul trebuie adaptat la cerinţele copilului şi nu copilul să se
adapteze la cerinţele prefabricate;
 Participarea la procesul de învăţământ în cadrul şcolilor obişnuite,
deschise pentru toţi membrii societăţii;
 Şcoala incluzivă trebuie să recunoască şi să reacţioneze la diversele
cerinţe ale elevului prin: programe de învăţământ adecvate, organizare
eficientă, strategii didactice concrete, folosirea optimă a resurselor,
parteneriate cu celelalte instituţii ale comunităţii;
 Copilul deficient trebuie să primească întregul sprijin suplimentar de
care are nevoie pentru obţinerea de performanţe proprii după
posibilităţile lui;
Succesul integrării poate fi realizat numai prin funcţionarea unor
parteneriate autentice la nivelul instituţiilor guvernamentale, al
asociaţiilor nonguvernamentale al elevilor, cadrelor didactice,
părinţilor şi al comunităţii locale.
La baza constructului stau principiile EI, deduse din politicile
naționale și internaționale în domeniu: • principiul drepturilor egale în
domeniul educaţiei; • principiul egalizării şanselor; • principiul
interesului superior al copilului; • principiul nondiscriminării,
toleranţei şi valorificării tuturor diferenţelor; • principiul intervenţiei
timpurii; • principiul individualizării procesului de educaţie şi
dezvoltării la maximum a potenţialului fiecărui copil; • principiul
asigurării serviciilor de sprijin; • principiul flexibilităţii în activitatea
didactică; • principiul designului universal care permite crearea unui
mediu accesibil tuturor; • principiul managementului educaţional
participativ; • principiul cooperării şi parteneriatului social.
La nivel strategic, obiectivele se vor referi la crearea, dezvoltarea,
asigurarea 2 sustenabilității sistemelor/instituțiilor/proceselor.
Exemple de obiective strategice: • Asigurarea dreptului la educație
pentru toți copiii. • Asigurarea educației de calitate pentru copiii cu
CES. • Crearea sistemului de structuri și servicii de educație incluzivă.
• Dezvoltarea parteneriatelor socio-educaționale în procesul
incluziunii copiilor cu CES. • Sensibilizarea și mobilizarea comunitară
în promovarea educației incluzive.
Incluziunea în educație presupune: • A pune în acțiune valorile
incluzive. • A percepe fiecare viață și fiecare moarte ca având o
valoare egală. • A susține pe fiecare, ca să simtă că face parte din
ceva mai mare. • A spori participarea copiilor și a adulților în
activitățile de învățare și predare, în relațiile și comunitățile din
cadrul școlilor locale. • A reduce excluziunea, discriminarea, barierele
în învățare și participare. • A restructura culturile, politicile și
practicile astfel încât acestea să răspundă nevoii de diversitate în
modalități care valorifică fiecare persoană în mod egal. • A corela
educația cu realitățile locale și globale. • A învăța, reducând barierele
pentru unii copii, să-i ajutăm pe toți copiii. • A percepe diferențele
dintre copii și diferențele dintre adulți drept resurse pentru învățare.
• A recunoaște dreptul copiilor la educație în propria lor localitate. •
A optimiza școlile atât pentru personal și părinți/îngrijitori, cât și
pentru copii. • A accentua dezvoltarea valorilor și a comunităților
școlare, alături de realizări. • A cultiva relații de susținere reciprocă
între școli și comunitățile care le înconjoară. • A recunoaște faptul că
incluziunea în educație este un aspect al incluziunii în societate

2. dizabilități intelectuale;
• dizabilități senzoriale;
• tulburări emoționale;
• probleme de comportament, de comunicare și relaționare etc
Dificultăți/dizabilități de învățare;
• dizabilități intelectuale/dizabilități severe de învățare;
• Tulburări (dezordini) de limbaj;
• Deficiențe fizice/neuromotorii;
• Deficiențe de văz;
• Deficiențe de auz;
• Tulburări emoționale (afective) și de comportament
dizabilități care au cauze biologice/organice clare;
• dificultăți de învățare care nu derivă dintr-o dizabilitate;
• dificultăți ce rezultă din dezavantaje socio-economice, culturale
și/sau lingvistice.
3.De exemplu :un copil cu autism nu trebuie sa invete intr-o scoala
speciala ci trebuie sa-l integram intr-o scala obisnuita pentru ca are
drepturi egale ca si toti ceilalti,colaboram intens cu parintii
copilului,daca este posibil accesul unui cadru de sprijin a copilului la
toate activitatile din clasa si din afara ei

Bilet 2
Tulburările de limbaj pot fi clasificate după mai multe criterii : din perspectiva
anatomică,fiziologica, etiologica, linvistică, patologica, din perspectiva
dezvoltării etc.O clasificare caresurprinde simltan mai multe criterii,
respectiv anatomic, fiziologic, etiologic lingvistic i psihologic
 identifica urmatoarele categorii:a)
tulburări de pronunie: dislalia, rinolalia i dizartria ;
 b)tulburări de ritm si fluena a vorbire: bâlbâiala, tahilalia, bradilalia,
logonevroza, aftongia
si tulburările pe bază decoree
c)tulburări de voce: afonia, disfonia i fonastenia;
d)tulburări ale limbajului citit-scris: dislexia-alexia i disgrafia-agrafia;
e)tulburări poliforme : afazia si alalia;
f)tulburări de dezvoltare ale limbajului: mutism psihogen, electiv, sauvoluntar
si intarziere indezvoltare generala a vorbirii

Logoped - Persoană specializată în logopedie. Logopedul este

specialistul care se ocupa de terapia tulburarilor de vorbire si
limbaj. Acesta identifica problema, elaboreaza metodele de
recuperare si supervizeaza activitatile de recuperare care se
impun in functie de diagnostic.
Logopat – cel care Sufera de logopatie

2. CAUZE CARE ACŢIONEAZĂ ÎN PERIOADĂ PRENATALĂ:

a) Boli infecţioase ale mamei în perioadă sarcinii
b) Incompatibilitatea Rh între mamă şi făt
c) Intoxicaţii
d) Traume mecanice (care lezează fizic organismul fătului) sau
psihice (stres, spaimă,
emoţîi intense resimţite de mamă)
e) Carenţe nutritive, etc.
Cauzele organice periferice ale tulburărilor de limbaj
 aproape toate cauzele organice centrale, care acţionează în
timpul sarcinii sunt
încriminate în apariţia diferitelor anomalii congenitale, care
produc tulburări de
vorbire cuprinse în general sub denumirea de dislalie mecanică.
 infecţiile, iradierile, intoxicaţiile (alcoolice, medicamentoase,
cu substanţe chimice
industriale), carentele alimentare şivitaminice, sifilisul, izoimunizarea
(factori R.H.),
factorii mecanici, produc diverse malformaţii

 naşterea precipitată şi naşterea prelungită constituie

leziuni care pot să provoace
CAUZE CARE ACŢIONEAZĂ ÎN TIMPUL NAŞTERII:
naşterea precipitată şi naşterea prelungită constituie leziuni
care pot să provoace
leziuni ale sistemului nervos.
în timpul naşterilor precipitate, datorită contracţiilor puternice a
întregii musculaturi uterine ,se poate produce înfundarea măsei
craniene cu compresiune asupra ţesutului cerebral.
în timpul naşterilor prelungite ,grele,cu sau fără asfixie se pot
produce hemoragii în scoarţă cerebrală care distrug o partedin ţesutul
nervos.
asfixia,o altă cauza perinatala ,care poate determină o
întârziere în apariţia şi dezvoltarea vorbirii.
manevrele obstetricale grăbite ,neatente,aplicarea forcepsului
greşit,pot acţionă asupra substanţei nervoase şi o pot leză.
leziunile determinate de traumatismele din timpul naşterii, pot afecta
atât sistemul nervos cât şi pe cel osos,fiind responsabile de
encefalopatii cornice infantil
Cauzele organice periferice ale tulburărilor de limbaj
numeroase modificări structurale pot să apară şi prin acţiunea unor
cauze dobândite.
Astfel, multe din aceste modificări suntrezultate ale unor
neglijente şi greşeli în
îngrijirea copilului.
În anomaliile maxilo-faciale sunt încriminate poziţiile de hipeflexie
sau hiperextensie
a capului în timpul somnului care potdetermină unele diformaţii
produse de forţele
musculare ce iau naştere.
De asemenea, obiceiul vicios de a dormi cu gura deschisă (din cauza
unor obstacole
ale căilor aeriene superioare ) pot atrage după sine o nedezvolare a
musculaturii
labiale, în special a muşchiului orbicular.
Sugerea sistematică, luni şi chiar ani de-a rândul a degetului mare,
mai ales la copiii
rahitici, împinge palatul tare în susşi maxilarul înainte
cauzând în mod frecvent
deformări orofaciale (palat îngust şi înalt, bolta gotică, ogivală şi
prognatism).
Sugerea degetului îndoit în jos poate provoca progenie.

Logopedul face cu copilul CES logopedie care eprezintă terapia prin

vorbire care se concentrează asupra îmbunătățirii discursului
copilului și abilităților de a înțelege și de a exprima limbajul, inclusiv
limbajul non-verbal. Aceasta are două componente:
 coordonarea gurii pentru a produce sunete cu scopul de a forma
cuvinte și propoziții (pentru a aborda articularea, fluența și
reglarea volumului vocal);
 înțelegerea și exprimarea limbajului (pentru a aborda utilizarea
limbajului prin intermediul formelor scrise, picturale, corporale
și utilizarea limbajului prin intermediul sistemelor alternative de
comunicare, cum ar fi mediile sociale, computerele și
smartphone-urile).
Logopedul își dă seama care sunt problemele de vorbire încă de la
prima ședință de terapie, urmând ca mai apoi să aleagă cel mai bun
tratament în acest sens.
Un logoped poate trata:
 probleme de articulare: vorbirea nu este clară și se fac erori în
ceea ce privește sunetele;
 probleme de fluență: probleme cu fluxul de vorbire, cum ar fi
bâlbâiala;
 rezonanță sau probleme de voce: probleme cu mușcatul
cuvintelor, volumul și calitatea vocii;
 probleme legate de hrănirea orală: dificultăți de mâncare,
înghițire și salivare.
  probleme de recepție a limbii: limbajul de înțelegere a limbii;
 probleme lingvistice expresive: limbajul de vorbire, de
exprimare;
 probleme ale limbajului pragmatic: probleme legate de utilizarea
limbajului în moduri adecvate din punct de vedere social.
Logopedul adoptă strategii adaptate pentru fiecare afecțiune în parte.
Acestea pot include:
 activități de intervenție lingvistică: aceste activități construiesc
abilități într-o varietate de moduri, inclusiv modelarea și oferirea
feedback-ului copiilor. Logopedul ar putea folosi imagini și cărți
sau terapie bazată pe joc, dar și exerciții de limbi străine.
 terapia articulară: logopedul pentru copii modelează sunetele cu
care copilul are probleme. Aceasta ar putea include
demonstrarea modului în care trebuie mutată limba pentru a crea
sunete specifice.tratamentul de hrănire și înghițire: logopedul
învață copilul exerciții prin care își poate întări mușchii gurii.
Acestea ar putea include masaj facial, dar și exerciții diferite de
limbă, buze și maxilar. Logopedul pentru copii ar putea, de
asemenea, să utilizeze diferite texturi alimentare pentru a
încuraja conștientizarea în timpul mesei și înghițirii.
Logopedul poate ajuta copiii să învețe să vorbească mai clar,
lucru care îi face să se simtă mai încrezători și mai puțin frustrați
atunci când vorbesc cu alte persoane. Totodată, pot apela la un
logoped pentru copii și cei care au probleme de limbă din punct
de vedere social, emoțional și academic.

O alta problemă pe care o poate trata logopedul este dislexia.

Terapia prin vorbire îi ajută pe copii să audă și să distingă sunete
specifice. Acest lucru poate îmbunătății abilitățile de citire, de
înțelegere și poate încuraja copiii să citească.