UNIVERSITATEA SPIRU HARET

Facultatea de Psihologie și Științele Educației

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar

PRINCIPII ALE EDUCAȚIEI TIMPURII

STUDENT: IORDACHE ADINA EMANUELA

ANUL II , PIPP
PROFESOR: Conf. univ. dr. Arnăutu Mariana
 Educaţia timpurie reprezintă multitudinea experienţelor individuale şi sociale existente
sau organizate, de care beneficiază copilul în primii ani de viaţă. Aceste exeprienţe sunt
esenţiale în formarea copilului și in dezvoltarea lui în adultul de mai târziu.
Educația timpurie asigură fundamentele dezvoltării fizice şi psihice sănătoase şi ale
dezvoltării sociale. Ceea ce învață copiii în primii ani de viaţă reprezintă mai mult de
jumătate decât vor învăţa tot restul vieţii. Focalizarea pe educaţia timpurie şi anii
preşcolarităţii este importantă deoarece aceasta este perioada când copiii se dezvoltă
rapid şi, dacă procesul de dezvoltare este neglijat în acest stadiu, este mult mai dificil şi
mai costisitor să compensezi aceste pierderi mai târziu.
Astăzi educaţia a devenit mai importantă ca oricând. Teoria educaţiei formulează o
serie de norme, menite să orienteze şi sa ghideze activităţiile de predare, invăţare şi
evaluare desfăşurate in cadrul procesului de invăţământ. Toate aceste propoziţii de sinteză
poartă numele de principii pedagogice.
Teoretizată din ce în ce mai frecvent ca un segment important al educaţiei
permanente a individului, educaţia copiilor de vârstă preşcolară recunoaşte şi aplică nuanţat
acest ansamblu de principii pedagogice şi didactice în proiectarea şi desfăşurarea
activităţilor instructiv-formative din grădiniţă. În spiritul reformei învăţământului
românesc, noile reglementări legislative privind organizarea şi funcţionarea învăţământului
preșcolar descriu câteva principii generale ce trebuie avute permanent în vedere în procesul
de educare a copiilor preşcolari şi care reprezintă esenţializări ale normativităţii pedagogice
pentru nivelul de învăţământ preșcolar: principiul educaţiei globale şi individualizate,
principiul asigurării integrale a drepturilor copilului, principiul asigurării serviciilor sociale
pentru copiii aflaţi în situaţii speciale, principiul cooperării cu familia şi cu comunitatea
locală, principiul asigurării respectului faţă de copil.

PRINCIPII ŞI CERINŢE ÎN EDUCAŢIA TIMPURIE

• Abordarea holistă a dezvoltării copilului, care presupune considerarea și acordarea în
permanentă a unei atenții egale tuturor domeniilor de dezvoltare: dezvoltarea fizică,
sănătatea, dezvoltarea limbajului și a comunicării, dezvoltarea cognitivă și dezvoltarea
socio-emoţională a acestuia. Copilul este o individualitate, o personalitate in formare ale
cărei arii de manifestare: fizică, spirituală, emoțională, cognitivă, socială, se influențează
reciproc si se dezvolta simultan, fiecare din acestea fiind în egală măsură importante și
trebuie să facă obiectul educației timpurii inclusive. În consecință programele
educaționale oferite in perioada educației de la 1-7 ani trebuie sa identifice si sa utilizeze
secvențe de curriculum care să se adapteze nu doar ariei cognitive a personalității dar și
celei afective, sociale și motorii, astfel încât dezvoltarea într-o anumita latură să susțină și
să stimuleze evoluția celorlalte laturi și a personalității ca întreg. Acest lucru presupune
din partea cadrelor didactice o preocupare permanentă de exploatare din perspective
multiple a situațiilor de învățare create.
• Promovarea şi practicarea unei educații centrate pe copil și pe dezvoltarea globală
a acestuia, în contextul interacțiunii cu mediul natural și social. Principiul predării
interdisciplinare a conținuturilor este generat de noile planuri cadru în învățământ și
conduce la integrarea disciplinelor de studiu într-un sistem și la interrelaționarea lor în
modernizarea și optimizarea procesului instructive- educativ.
Interdisciplinaritatea pedagogică reprezintă ansamblul relațiilor și interacțiunilor
dintre diferitele conținuturi și mesaje educaționale ale unui demers didactic. Această
abordare este o necesitate dată de nevoia copilului de a explora mediul înconjurător, fizic
și social, de a-l cunoaște și stăpâni și duce la integrarea informațiilor, priceperilor și
deprinderilor diverse în jurul unei teme de interes sau elemente din viața reală. Astfel se
asigură achiziția unor concepte și legități fundamentale, a unor proceduri de lucru și
instrumente de cunoaștere a realului. Prin funcția de organizare a cunoașterii se asigură o
asimilare mai temeinică datorită conexiunilor logice în această abordare.
• Principiul învățării active se referă la crearea de experiențe de învățare în care
copilul participă activ și poate alege și influența modul de desfășurare a activității.
Se cere ca aceștia să-și însușească ceva în măsura în care au înțeles și să participe
singuri la aflarea cunoștințelor pe care educatorii le propun la un moment dat.
Înclinația către activitate este naturală la copil, drept pentru care cadrul didactic va
încerca să valorifice atent această preocupare.
Pentru dezvoltarea spiritului de independență al copiilor este necesară creșterea
ponderii metodelor active, acordarea unui loc cât mai mare în timpul lecțiilor a
activităților concrete, efective, sub îndrumarea educatoarei, fie că este vorba de probleme,
exerciții sau lucrări practice.
• Adecvarea întregului proces educaţional la particularităţile de vârstă şi
individuale. Individualitatea fiecărui copil trebuie recunoscută şi, de aceea, fiecare copil
trebuie tratat în acord cu nevoile sale. Fiecare copil trebuie să aibă oportunităţi egale de a
se juca, de a învăţa şi de a se dezvolta, în funcţie de potenţialul său. Principiul tratării
diferenţiate şi individuale a elevilor urmăreşte să asigure unitatea dintre particular şi
general în educaţie, dintre obiect şi subiect, dintre strategiile de educaţie de grup cu cele de
educaţie individuală.
Individualizarea invăţării exprimă necesitatea de a valorifica cât mai bine
posibilităţile şi eforturile individuale, atât în ceea ce priveşte persoanele înzestrate cat şi
pe cele mai puţin înzestrate. In contextul tratării diferenţiate sunt folosite strategii de
individualizare a ainvăţării precum: fişe de lucru individualizate (de recuperare, de
dezvoltare, de exerciţiu, e autoinstruire), fişe de evaluare pentru asigurarea conexiunii
inverse, pregătire individuală sub formă de meditaţii, consultaţii, discuţii şi autoinstruire.
• Evitarea exprimărilor şi a prejudecăţilor de tip discriminator de către cadrul
didactic, personalul non-didactic, copii şi părinţi. De asemenea, cadrul didactic nu trebuie
să manifeste prejudecăţi faţă de copii din cauza comportamentului părinţilor.
• Promovarea şi aplicarea principiilor incluziunii sociale; luarea în considerare a
nevoilor educaţionale individuale specifice ale copiilor. Toţi copiii trebuie să se simtă
acceptaţi şi valorizaţi. Nici un copil nu trebuie exclus sau dezavantajat datorită etniei,
culturii, religiei, limbii materne, mediului familial, deficienţelor, sexului sau nivelului
capacităţilor sale. Un sistem care separă unii de alţii copiii şi care consideră că cei mai
capabili sunt mai importanţi şi demni de apreciere nu poate fi considerat un sistem
incluziv.
• Celebrarea diversităţii: trăim într-o lume diversă şi, de aceea, este important ca
diversitatea să fie recunoscută, asumată şi apreciată într-o manieră pozitivă. Nici o cultură
nu este superioară alteia. Plecând de la această premisă, se va pune accent pe incluziune,
recunoscând dreptul tuturor copiilor de a fi educaţi împreună şi considerând că educaţia
tuturor copiilor este la fel de importantă. Valorizarea experienţei culturale şi educaţionale
cu care copilul vine din familie şi comunitate este temelia dezvoltării şi evoluţiei lui
ulterioare.
• Centrarea demersurilor educaţionale pe nevoile familiilor în scopul creării unui
parteneriat strâns cu acestea, incluzând participarea părinţilor la organizarea şi
desfăşurarea activităţilor.
• Valorificarea principiilor învăţării autentice, semnificative (în care copilul este autor
al propriei învăţării prin implicarea sa activă şi prin interacţiunea cu mediul, în contexte
semnificative pentru vârsta şi particularităţile sale individuale).
• Respectarea coerenţei şi a continuităţii curriculumului pentru educaţia timpurie a
copiilor cu vârsta cuprinsă între naştere şi 7 ani şi respectarea coerenţei şi a continuităţii
cu curriculumul pentru învăţământul primar.
• Respectarea standardelor europene şi internaţionale privind educaţia timpurie.

BIBLIOGRAFIE:
Chiș, V. (2001), Activitatea profesorului între curriculum și evaluare, Editura PUC, Cluj-
Napoca.
Cucoș C. (2006), Pedagogie, Editura POLIROM, Iași
Glava A. (2019), Curs de Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar
Crețu, C. (1981), Curriculum diferențiat și personalizat, Editura Polirom, Iași.
(02.08.2019) Curriculum pentru educație timpurie.
Ungureanu, D. (1999), Educație și curriculum, Editura Eurostampa, Timișoara.
Fluieraș, V. (2005), Teoria și practica învățării prin cooperare, Editura Casa cărții de
știință, Cluj-Napoca.