Acces la educatie si sanse gale- Incluziune sociala in

invatamantul de masa, prinicipiile incluziunii

Instit: Teger Crinuta

Planul dezbaterii

1.Concepte:incluzunea,integrarea, sistem educational incluziv, educatie incluziva

2.Principii ale incluziunii
3. Exigente ale educatiei incluzive
4. Concluzii

Ce este incluzunea?
Definiţii ale incluziunii în învăţământ luate din Indexul Incluziunii**
Incluziunea în învăţământ presupune:
• aprecierea elevilor şi a personalului în mod egal;
• creşterea participării elevilor la cultura şi comunitatea şcolii locale;
• restructurarea culturilor, strategiilor şi practicilor în şcoli astfel încât acestea să corespundă
diversităţii elevilor din locul respectiv;
• reducerea obstacolelor din calea educaţiei şi participarea tuturor elevilor, nu numai a celor cu
probleme sau a acelora clasificaţi ca având cerinţe educaţionale speciale;
• a învăţa din încercările de a depăşi obstacolele în calea accesului şi participării anumitor
elevi să faci schimbări în beneficiul elevilor în sens larg;
• perceperea diferenţelor dintre elevi ca resursă în sprijinul educaţiei mai degrabă decât ca o
problemă care trebuie să fie depăşită;
• recunoaşterea dreptului elevilor de a învăţa în propria localitate;
• îmbunătăţirea şcolilor atât pentru personal cât şi pentru elevi;
• accentuarea rolului şcolilor în construirea comunităţii şi crearea valorilor, precum şi în
creşterea performanţei;
• promovarea relaţiilor de susţinere reciprocă între şcoli şi comunităţi;
• recunoaşterea faptului că incluziunea în învăţământ este un aspect al includerii în societate.

CONCEPTUL DE SISTEM EDUCAŢIONAL INCLUZIV

1
 Un sistem educaţional incluziv recunoaşte dreptul tuturor copiilor de a fi educaţi împreună
şi consideră că educaţia tuturor copiilor este la fel de important.
La realizarea acestui sistem comunicarea are un rol deosebit. De aceea este necesară
cunoaşterea şi aplicarea acesteia cu discernământ şi consecvenţă profesională pe baza următoarelor
obiective:
- cunoaşterea rolului comunicării în societate şi şcoală;
- surprinderea dificultăţilor şi capcanelor comunicării interculturale;
- identificarea atitudinilor care blochează comunicarea interpersonală şi interculturală;
- exersarea atitudinii de înţelegere şi ascultare activă;
- aplicarea tehnicilor de comunicare educaţională eficientă în general şi interetnice în special;
- crearea unui mediu şcolar (clădire, clasă) prin care se transmite mesajul că toată lumea este
valorizată;
- punerea în valoare a progresului individual prin: oferirea unui curriculum diferenţiat, dezvoltarea
unui curriculum intercultural şi multicultural, elaborarea de planuri individuale de învăţare pentru
elevi, folosirea metodelor de predare care încurajează învăţarea prin cooperare.
Educaţia incluzivă a apărut ca răspuns la neajunsurile educaţiei integrate, care nu a reuşit să
împiedice marginalizarea copiilor care prezentau diferenţe faţă de “norma” generală a populaţiei
şcolare.
La Conferinţa Mondială “Educaţia pentru toţi; satisfacerea nevoilor de bază ale învăţării”, de la
Jomtiem – Thailanda, 1990, s-a elaborat o nouă strategie a educaţiei, fundamentată pe paradigma
“educaţia pentru toţi”, iar „educaţia incluzivă” a devenit parte integrantă a educaţiei pentru toţi.
„Educaţia incluzivă”, ca sintagmă, apare prin 1990, bazându-se pe principiul incluziunii care este
mai cuprinzător decât cel al integrării.
„Incluziunea” se referă la faptul că oricine, indiferent de deficienţa sa sau de dificultăţile pe care
le întâmpină în învăţare, trebuie tratat ca un membru al societăţii, iar diversele servicii speciale de
care are nevoie, trebuie furnizate în cadrul serviciilor sociale, educaţionale, medicale şi celelalte
servicii puse la dispoziţia tuturor membrilor societăţii” (ap. Popovici D., 1999).
Astfel, incluziunea şi “educaţia incluzivă” pun accentul pe necesitatea ca sistemul educaţional şi
şcolile/grădiniţele să se schimbe şi să se adapteze continuu pentru a răspunde diversităţii copiilor şi
nevoilor ce decurg din acestea.
În Declaraţia de la Salamanca (1994) se stipulează:”Principiul fundamental al şcolii incluzive este
că toţi copiii trebuie să înveţe împreună , oricând acest lucru este posibil, indiferent de

2
dificultăţile pe care aceştia le pot avea sau de diferenţele care pot exista între ei”.
Educaţia incluzivă se defineşte prin următoarele particularităţi:
• susţine şi confirmă că toţi copiii pot învăţa şi au nevoie de o formă de sprijin pentru
învăţare;
• urmăreşte să identifice şi să minimizeze barierele învăţării;
• este mai cuprinzătoare decât educaţia formală obişnuită cuprinzând: educaţia pentru familie,
pentru comunitate, alte oportunităţi de educaţie în afara şcolii
• presupune schimbare de atitudini, comportamente, curriculum, care să satisfacă
diversitatea copiilor, inclusiv a celor cu c.e.s;
• este un proces dinamic, care se dezvoltă continuu în funcţie de cultură şi context
• este parte a strategiei de dezvoltare a unei societăţi incluzive
Deci, în contextul actual naţional, educaţia incluzivă devine tipul de educaţie responsabil de
asigurarea dreptului la educaţie al tuturor copiilor, fără nici o discriminare şi, mai ales, de
asigurarea unei educaţii de calitate.

Realizarea educaţiei incluzive presupune:

• existenţa şi aplicarea principiilor incluziunii: principiul drepturilor egale, principiul
nondiscriminării, principiul egalizării şanselor în educaţie, principiul centrării pe copil,
principiul intervenţiei timpurii, principiul educaţiei de bază pentru toţi copiii, principiul
asiguării serviciilor de sprijin, principiul cooperării şi parteneriatului.
• punerea în aplicare a unei pedagogii incluzive, o pedagogie a diversităţii, care conţine în
esenţa ei atributele de a fi: pedocentristă, progresistă, personalizată, optimistă, socială, o
pedagogie a iubirii.
• elaborarea unui curriculum “incluziv “, care să se definescă prin flexibilitate şi
diversitate: curriculum-ul adaptat la nevoile copilului; diversitatea situaţiilor de învăţare şi
a materialelor suportive; metodologie didactică diversificată, interactivă, adecvată stilurilor
şi tipurilor de învăţare diferite ale elevilor; diversitate în evaluare: forme, metode,
instrumente.
• crearea şi funcţionarea unui sistem de servicii de sprijin la toate nivelurile
învăţământului: asistenţă psiho-pedagogică (psiholog, logoped), asistenţă socială, medicală,
sprijin în învăţare (învăţător/profesor de sprijin).
În concluzie:

3
 • Şcoala Incluzivă exprimă extinderea scopului şcolii obişnuite, în mare măsură,
transformarea acesteia pentru a putea răspunde unei diversităţi mai mari de copii, în speţă
copiilor marginalizaţi, defavorizaţi şi/sau excluşi de la educaţie.
• Educaţia Incluzivă presupune un proces permanent de îmbunătăţire a instituţiei şcolare
având ca scop exploatarea resurselor existente, mai ales a resurselor umane, pentru a
menţine participarea la procesul de învăţare a tuturor elevilor din cadrul unei comunităţi
• Educaţia / Şcoala Incluzivă accentuează necesitatea dezvoltării şcolii, pentru a oferi acces
necondiţionat şi a răspunde adecvat nevoilor educaţionale diferite ale tuturor copiilor, astfel
încât să armonizeze diferenţele de învăţare, diferenţele între grade de reuşită şcolară, să
asigure o educaţie eficentă pentru toţi. (Vrăşmaş, T., 2001).
Integrarea
Definire: Integrarea ca fenomen este fundamentată pe ideea că relaţiile dintre indivizi sunt bazate
pe o recunoaştere a integrităţii lor, a valorilor şi drepturilor comune ce le posedă.
Concepţia „integraţionistă” s-a dezvoltat plecând de la filozofia „normalizării”. Relaţia dintre cele
două se exprimă în sensul că normalizarea reprezintă scopul general, iar integrarea reprezintă
mijlocul, modalitatea principală de atingere a scopului.
În general, integrarea vizează trecerea , transferul unei persoane dintr-un mediu mai mult sau mai
puţin separat/segregat într-un mediu obişnuit. În sensul larg, integrarea se defineşte ca fiind un
ansamblu de măsuri aplicate diverselor categorii de populaţie şi urmăreşte înlăturarea segregării
sub toate formele.(Biroul Internaţional al educaţiei, UNESCO). Măsurile luate pentru satisfacerea
cerinţelor speciale ale persoanelor cu dizabilităţi sunt centrate pe intenţia de a le integra pe acestea
în şcoli, locuri de muncă sau, în final, în societate. În acest sens, termenul de „integrare” este relativ
şi se poate aplica tuturor categoriilor de copii şi indivizi, precum şi tuturor aspectelor vieţii umane.
În viziunea actuală asupra integrării se exprimă relaţia fundamentală dintre mediul şcolar şi cel
social. Astfel, şcoala nu are doar o funcţie instructiv-educativă, ci, ea însăşi, este o formă de
integrare socialăÎn acest context, integrarea socială nu poate fi separată de integrarea şcolară şi nu
se poate realiza doar după finalizarea procesului şcolarizării. Integrarea se realizează treptat, pe
măsura dezvoltării unui copil, a devenirii sale ca fiinţă umană, şcoala fiind din această perspectivă,
un mediu şi un factor fundamental la vârsta copilăriei. (Vrasmas, T., 2001). Deci, integrarea nu
poate fi doar o finalitate, ci un proces continuu de asimilare a individului în grupuri şi sisteme
sociale din ce în ce mai largi, prin adaptarea acestuia la condiţiile vieţii unei societăţi umane.

4
5