Integrarea copiilor cu CES:

oportunități și dificultăți
Declarația de la Salamanca:

 Fiecare copil are dreptul fundamental la educație

și fiecărui copil trebuie să i se ofere șansa de a ajunge
și de a se putea menține la un nivel acceptabil de învățare;
 Copiii cu CES trebuie să aibă acces la școlile obișnuite
(școlile publice),iar aceste școli trebuie să-și adapteze
procesul didactic conform unei pedagogii centrate asupra
copilului, capabilă să vină în întâmpinarea nevoilor de
cunoaștere a fiecărui elev în parte;
 Sinteza educației integrate/incluzive:
Ce este integrarea? Ce nu este integrarea?

a educa acei copii cu CES în școli obișnuite a cuprinde copii cu CES în programul
alături de ceilalți copii normali; școlilor obișnuite fără pregătirea și suportul
necesar;

a izola copii cu CES în școlile obișnuite

a permite accesul efectiv al copiilor cu CES sau a plasa clasele speciale în extremitatea
la programul și resursele școlii obișnuite; clădirii școlii ori în spații separate de clădirea
pincipală a școlii;

a ține cont de problemele și opiniile părinților a ignora problemele și opiniile părinților;

 Ce este integrarea? Ce nu este integrarea?

a asigura programe de sprijin individuali- a grupa copii cu CES foarte diferite în

zate pentru copiii cu CES; acelaşi program;

a asigura servicii de specialitate(recuperare,

a ignora cerinţele strict individuale ale
terapie educaţională, consiliere şcolară, asis-
copilului;
tenţă medicală şi socială) în şcoala respectivă;

a accepta schimbări radicale în organizarea a structura un orar separat pentru copiii

şi dezvoltarea activităţilor instructiv cu CES aflaţi în şcoli obişnuite;
educative din şcoală ;

a acorda sprijin personalului didactic şi a solicita sarcini nerealizabile în aplicarea

managerilor şcolii în procesul de proiectare programului de integrare a personalului
şi aplicare a programelor de integrare; didactic şi managerilor şcolii;
 Etapele integrării copiilor cu CES

SENSIBILIZAREA este prima etapă și urmărește pregătirea

mediului şcolar (începînd de la conducerea şcolii,
continuând cu colectivul de cadre didactice, elevii,
personalul administrativ al şcolii, părinţii copiilor).În
această etapă, prin acţiuni de informare pe toate căile, se
încearcă identificarea şi valorificarea potenţialului uman
existent în şcoală (în primul rînd cadrele didactice)care să
dorească și să aibă competența necesară în lucrul cu clasele
și cu elevii incluși într-un program de integrare.
Luarea deciziei-reprezintă o etapă decisivă care,
prin implicaţiile sale, va determina schimbări
majore la nivelul vieţii sociale în nsamblu.Această
etapă are o conotaţie managerială puternică şi
implică reorganizarea structurilor funcţionale ale
şcolii şi revizuirea atitudinii tuturor angajaţilor
şcolii faţă de actul educaţional în noile condiţii
impuse de procesul integrării.
Tranziţia-este etapa cea mai dificilă, în cae transformările
manageriale din şcoală solicită din partea cadrelor didactice, în
special, adoptarea noilor modalităţi de lucru în plan didactic şi
renunţarea la unele stereotipuri care vin în contradicţie cu noul
mod de abordare a educaţiei în condiţiile integrării.Cel mai dificil
moment, pentru unii profesori, va fi atunci cînd vor fi nevoiţi să-ţi
reorganizeze seturile de status-rol în concordanţă cu noile poziţii
oferite de ralaţia profesor-elev privită din perspectiva
integrării/incluziunii.Tranziţia spre noul mod de lucru necesită
schimbări şi în organizarea şcolii privind structura claselor,
dotările necesare în clasă şi în şcoală, alcătuirea unui curriculum
flexibil şi accesibil fiecărui elev în parte, stabilirea unor
modalităţi noi de relaţionare şi colaborare cu părinţii copiilor.
Trainingul-este pasul următor, în care persoanele din şcoală
implicate în activităţi didactice şi care manifestă deschidere
faţă de ideea integrării sunt incluse într-un program de
training unde învaţă principii, metode şi tehnici adecvate
activităţilor instructiv-educative cu elevii deficienţi şi/sau
dificili şi, în acelaşi timp, modalităţile prin care aceste metode
şi tehnici pot fi adaptate în timpul orelor la clasă pentru
fiecare categorie sau tipuri de elevi în parte, astfel încît fiecare
dintre ei să primească cunoştinţele în forme accesibile
capacităţilor şi cerinţelor prorii de învăţare.
 DA sau NU?

Evaluarea procesului-este o etapă fundamentală care asigură

reuşita integrării.Ea trebuie să se facă periodic prin
implicarea tutror părţilor:profesori, elevi, părinţi şi uneori, o
serie de experţi (cadre didactice universitare, cercetători în
domeniu).Evaluarea ajută în primul rând adaptarea
permanentă la nevoile reale ale elevilor a tuturor proceselor
care se desfăşoară în şcoală pe linia integrării/incluziunii şi,
în acelaşi timp, permite menţinerea unei transparenţe şi a
unei flexibilităţi absolut necesare în privinţa organizării şi
conducerii şcolii.
 Principalele modele şi forme de
realizare a educaţiei integrate în ţara
noastră

•modelul cooperării şcolii obişnuite cu şcoala specială;

•modelul bazat pe organizarea unei clase speciale în şcoala
obişnuită;
•modelul bazat pe amenajarea în şcoala obişnuită a unui spaţiu
sau a unei săli de instruire şi resurse pentru copiii deficienţi,
integraţi individual în clase obişnuite din şcoala respectivă;
•modelul comun;
•modelul itinerant;
Integrarea şcolară a copiilor cu
deficienţe de auz

Problema „integrării” şcolare a copiilor cu

deficienţe de auz este una dintre cele mai
controversate pe plan mondial.
 Cerinţe ale integrării în
şcoala obişnuită a copiilor
cu deficienţă de auz

-să nu prezinte un decalaj de dezvoltare mai mare de 18 luni;

-să aibă o personalitate puternică;
-să aibă acces la servicii şi ajutor specializate, potrivit nevoilor sale;
-să posede şi să folosească echipament audiologic de foarte bună calitate;
-să aibă deprinderi auditive şi de labiolectură adecvate;
-să utilizeze cu eficienţă resturile auditive;
 Decizia asupra integrării unui copil cu cerinţe educative speciale în învăţămîntului
de masă se ia pentru fiecare caz în parte în urma unei expertize complexe asupra copilului,
a consultării factorilor direct implicaţi în acest proces şi a evaluării situaţiilor e risc.
Integrarea nu poate fi un proces impus de anumite interese personale (ale părinţilor,
le reprezentanţilor unei instituţii etc ), de sentimente sau atitudini umanitare sau de
politici educaţionale şi sociale cu caracter propagandistic;educaţia integrată este un
act responsabil, asumat de personalul şcolii, de comunitate, de familie şi nu trebuie
perceput ca un proces de „subminare” a şcolilor obişnuite, ci ca un proces de normalizare
a vieţii persoanelor aflate în dificultate (ajunse în această stare ca urmare a unor
evenimente independente de voinţa lor) şi ca o măsură de conştientizare a rolului de
istituţie publică al şcolii, în care toţi au dreptul să aibă acces în calitate
de cetăţeni cu drepturi egale ai comunităţii.
Pentru a avea succes şi pentru a atinge scopul şi obiectivele în raport cu cerinţele
vieţii sociale, şcoala trebuie să ofere o paletă cît mai largă de servicii educaţionale
care să devină atractive şi să satisfacă cerinţele elevilor;în această ofertă se înscrie
şi educaţia integrată sub toate formele şi modalităţile sale de realizare .
„Copiii, aceste flori pe care pământul le naște spre frumusețe și candoare,
au nevoie de lumina și căldura sufletelor noastre, pentru a crește și a se împlini
purtând cu ei visuri și speranțe.”
(H. Wallon)