ABANDONUL ȘCOLAR

Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în

încetarea frecventării şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a
ajuns, înaintea obţinerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea
încheierii actului de studii început. Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut
remarcaţi pentru absenteism şi alte dificultăţi de comportament, pentru care au fost
sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală.
Acest abandon este cu atât mai grav cu cât are loc la nivelul formelor terminale de
învăţământ, căci până a ajunge acolo societatea a cheltuit cu persoana respectivă o
grămadă de resurse. Chiar şi cel în cauză a fost nevoit să depună anumite eforturi.
Abandonul şcolar reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă societatea
contemporană; şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că în ziua de azi
nu contează în ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine; atât copiii, cât si elevii nu mai
consideră şcoala un viitor.

I. CAUZE:

 Dificultăţile materiale. Familiile numeroase, dezorganizate, lipsite de resurse, au

probleme în a asigura îmbrăcămintea adecvată tuturor copiilor şi resimt uneori nevoia de
forţă de muncă (fie pe câmp, fie în gospodărie pentru a avea grijă de fraţii mai mici).

 Modelul educaţional oferit de părinţi. Cel mai adesea, elevii care ajung să renunţe la
educaţie provin din familii în care părinţii nu au mai mult de opt clase. Există însă destul
de frecvent elevi aflaţi în situaţii de abandon care îşi doresc să îşi completeze educaţia
“măcar până la 10 clase”, ca să aibă o calificare.

 Modelul educaţional oferit de fraţi este mult mai influent. Familiile unde există fraţi
mai mari ce au renunţat timpuriu la educaţie, fraţii mai mici tind să urmeze acest model.

 Dezorganizarea familiei atrage după sine dificultăţi materiale. Divorţul, alcoolismul,

violenţa în familie sunt semne ce preced adesea decizia de abandon.

 Implicarea în activităţi aflate la limita legii. Prostituţia, apartenenţa la găşti de

cartier, integrarea în reţele de cerşetorie conduc aproape mereu la renunţarea la educaţie.

1
 Intrarea pe piaţa muncii. Fie că este vorba de lucrul ca zilier, de activităţi regulate ca
barman, de prostituţie sau cerşetorie, prezenţa pe durata semestrelor şcolare în astfel de
activităţi aducătoare de venit constituie elemente de risc ce se soldează aproape mereu cu
renunţarea prematură la educaţie. O soluţie ar putea fi implicarea liceenilor ce au nevoie
de resurse în activităţi aducătoare de venit pe perioada vacanţelor, având o durată scurtă
ca număr de ore pe zi.

 Încrederea scăzută în educaţie se dovedeşte a fi mai degrabă un stereotip infirmat de

realitate. Este posibil ca să apară însă o încredere redusă în educaţie chiar în momentele
imediat premergătoare abandonului şcolar.

 Migraţia circulatorie nu pare a fi un factor de risc în sine, dar există probleme

importante de reintegrare a copiilor de migranţi care părăsesc sistemul şi apoi se reîntorc,
la vârste mai mari. Aceleaşi probleme sunt regăsite şi în cazul în care elevii intră la vârste
mai mari în sistemul de învăţământ.

 La nivelul comunităţii, cei mai importanţi factori care determină abandonul şcolar
timpuriu sunt:

 Norma mariajul timpuriu acţionează ca un factor care împiedică continuarea

educaţiei, mai ales în comunităţile rurale.

 Apariţia unui copil tinde să fie o caracteristică a unor comunităţi, mai degrabă decât
un act individual. Dincolo de provenienţa din familii dezorganizate, sărace, tinerele fete
găsesc de regulă exemple de predecesoare în comunitatea în care locuiesc.

 Lipsa de securitate în zonă. Există comunităţi unde, datorită infracţionalităţii ridicate,

cadrele didactice se tem să interacţioneze cu părinţii, iar lipsa de colaborare dintre acesţia
contribuie la creşterea riscurilor de abandon şcolar.

 Norma non-continuării educaţiei după clasa a VIII-a. Această normă a fost întâlnită
într-o singură comunitate, relativ bine conectată la oraş, unde absolvenţii clasei a VIII-a
evită continuarea educaţiei la liceu, motivând adesea absenţa colegilor pentru a-şi
continua studiile.

De câţiva ani, statul oferă o serie de programe sociale pentru menţinerea elevilor în
unităţile de învăţământ. Câteva dintre acestea sunt: programul „Euro 200” pentru
finanţarea de achiziţie de calculatoare personale, diferitele tipuri de burse, rechizite
şcolare, decontarea cheltuielilor de transport pentru elevii din mediu rural etc. Pe lângă

2
acestea este importantă şi infrastructura şcolară, cadrele didactice şi atitudinea familiei şi
a societăţi faţă de „carte” din care provine copilul.

II. EFECTELE abandonului şcolar demonstrează că acest tip de conduită este considerat
deosebit de grav. Mai întai, cei care abandonează şcoala nu au nici calificarea
profesională indispensabilă integrării socio-economice, nici formația morală şi civică
necesară exercitării rolului de părinte şi celui  de  cetățean  al  unei  comunități.  În al 
doilea  rând,  neavând  o  calificare, cei  care abandonează şcoala sunt viitorii şomeri şi
reprezintă, pe termen mediu şi lung, o sursă de dificultăți sociale şi de pierderi, care
depăşesc investiția cerută de formarea inițială.

METODE DE PREVENIRE A ABANDONULUI ȘCOLAR

           În ultima perioada, au fost demarate numeroase programe de reintegrare a

copiilor in scoli, mai ales in comunitatile de romi si in cele din mediul rural. Uniunea
Europeana a investit deja sume imense de bani spre domeniul educatiei si prevenirea
abandonului scolar, insa acest proces este unul destul de dificil si de durata.
           În primul rand, specialistii trebuie sa lupte cu barierele sociale si cu familiile
dezbinate, care refuza sa isi trimita copiii la scoala. De asemenea, pentru a preveni
abandonul scolar, cei care trebuie sa inteleaga cat de importanta este educatia sunt copiii.
Asadar, specialistii in educatie spun ca cel mai important lucru este acela ca elevii sa
constientizeze ca succesul scolar le poate aduce o viata mai buna, plina de satisfactii.
Cadrele didactice pot avea un rol important în prevenirea abandonului şcolar
timpuriu, deoarece sunt în permanent contact cu elevii, pot identifica şi diagnostica
problemele acestora şi pot atrage atenţia autorităţilor sau organizaţiilor non-
guvernamentale competente pentru a interveni la nevoie.
Deşi principalii factori de creştere a probabilităţii de a renunţa la educaţie sunt
localizaţi la nivelul familiei şi al comunităţii, recomandările pentru atenuarea acestor
factori se adresează în primul rând şcolii. Accentul este pus pe prevenţie, dar există şi
recomandări în ce priveşte reintegrarea elevilor care au renunţat recent la educaţie.

Principalele obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar:

 identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea

menţinerii acestora în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi;
 implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului;
 creşterea  gradului de  implicare a  comunităţii  locale  în  soluţionarea  situaţiilor 
de abandon şcolar sau a situațiilor ce prezintă risc de abandon şcolar.

3
În măsura în care aceste obiective vor fi îndeplinite, abandonul şcolar nu va mai
reprezenta un pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui program de
prevenţie bine organizat, ce se desfăşoară pe o perioadă foarte îndelungată.
Copilul fie că este integrat într-un sistem de învăţământ preprimar, primar,
gimnazial, liceal, profesional, universitar, trebuie urmărit cu mare atenţie cum evoluează
cum se menţine în sistemul educative, făcându-l cât mai eficient prin intervenţii oportune
atât din partea părinţilor, cadrelor didactice, cât şi a comunităţii din care provine copilul
pentru o mai mare siguranţă în prevenirea abandonului şcolar, o problema gravă în
România.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare cadru
didactic în parte, de responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din
care fiecare să înveţe şi să se dezvolte şi să nu uităm că educația depinde foarte mult de
familie.