Abandonul şcolar, fenomen îngrijorător

Prof. Dacu Cătătlina

Liceul Tehnologic „Ioan Corivan” Huși

Abandonul şcolar este un fenomen îngrijorător, deoarece el determină efecte negative

atât în plan psihologic individual, respectiv o alterare a imaginii de sine a elevului în cauză,
care-şi va pierde tot mai mult încrederea în propriile posibilităţi şi capacităţi ajungând să
dezvolte o teamă de eşec, cât şi pe plan social, pentru că eşecul şcolar permanetizat
„stigmatizează”, „etichetează” şi conduce la o marginalizare socială cu un nivel crescut de
comportamente deviante şi infracţionale. Abandonul şcolar are la bază mai mulţi factori care
pot fi diferiţi, dar cel mai adesea asociaţi, elevul se confruntă cu o serie de dificultăţi şcolare
care au ca principale cauze: propria persoană, părinţii şi familia, şcoala, comunitatea locală etc.
Abandonul şcolar reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă societatea
contemporană; şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că în ziua de azi nu
contează în ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine. Elevii care abandonează şcoala sunt cei
care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte dificultăţi de comportament, pentru care au
fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală.
Mai întâi, cei care abandonează şcoala nu au nici calificarea profesională indispensabilă
integrării socio-economice, nici formarea morală şi civică necesară exercitării rolului de părinte
şi celui de cetățean al unei comunități. În al doilea rând, neavând o calificare, cei care
abandonează şcoala sunt viitorii şomeri şi reprezintă, pe termen mediu şi lung, o sursă de
dificultăți sociale şi de pierderi, care depăşesc investiția cerută de formarea inițială.
Climatul familial conflictual şi imoral, excesiv de permisiv, divergența metodelor
educative şi lipsa de autoritate a părinților, atitudinea rece, indiferentă sau, dimpotrivă, tiranică
a acestora sunt alte câteva aspecte care conduc spre abandonul şcolar.
Factori de natură socială şi economică, confuzia sau absența unor norme sau valori sunt
alte cauze care conduc la dezorientarea elevilor, îndepărtarea lor de mediul educațional şi, în
final, abandon şcolar.
Factorii de natură educatională: insubordonare față de normele şi regulile şcolare, chiul,
absenteism, repetenție, motivații şi interese slabe în raport cu şcoala, greşelile dascălilor (de
atitudine şi relaționare, competența profesională, autoritate morală) au şi ei un rol important în
apariția fenomenului de abandon şcolar.
Anturajul de proastă calitate debusolează elevii cu un psihic labil datorat unor carențe
din copilărie; dorința de a scăpa de sub tutela educațională sau familială reprezintă cauze pentru
care elevul abandonează şcoala.
La nivelul şcolii, situaţiile de abandon pot fi determinate de integrarea insuficientă în
colectivul clasei de elevi sau de relaţiile formate în rândul colegilor. La nivelul şcolii sunt
foarte puţine acţiuni care să prevină abandonul şcolar. Cadrele didactice au un rol important în
prevenirea abandonului şcolar timpuriu, deoarece sunt în permanent contact cu elevii, pot
identifica şi diagnostica problemele acestora şi pot atrage atenţia autorităţilor sau organizaţiilor
competente pentru a interveni la nevoie.
Dezorganizarea familiei atrage după sine dificultăţi materiale. Divorţul, alcoolismul,
violeţa în familie sunt semne care preced de foarte multe ori la decizia de abandon şcolar.
Pentru reducerea ratei abandonului şcolar în unităţile şcolare trebuiesc întreprinse
următoarele activităţi:
 integrarea acestor elevi în proiecte de integrare în scopul atragerii către şcoală;
 găsirea unor soluţii de către cadrele didactice pentru creşterea integrării elevilor
pentru o mai bună comunicare cu ei, dar şi cu părinţii acestora;
 implicarea elevilor în activităţi extracurriculare și de consiliere.
În România abandonul şcolar reprezintă un motiv de îngrijorarea şi pentru aceasta
şcoala trebuie să aibă o relaţie strânsă cu membrii familiei. Educaţia pentru toţi este o nevoie
a epocii noastre. Depinde de fiecare cadru didactic în parte, de responsabilitatea şi implicarea
tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare învaţă şi se dezvoltă şi să nu uităm că
educaţia depinde foarte mult de noi, de noi toţi.

BIBLIOGRAFIE

1. Albert-Lörincz, E., 1999, Adolescentul dezadaptat, Ed. Komp-Press, Cluj-Napoca

2. Ancuţa, L., 1999, Psihologie şcolară, Ed. Excelsior, Timişoara
3. Bauman, L., (coord), 1995, Adolescenţii o problemă, părinţii un necaz?, Ed. Antet,
București
4. Cosmovici, A., (coord), 1985, Adolescentul şi timpul său liber, Ed. Junimea, Iași
5. Neamţu, C., 2003, Devianţa şcolară. Ghid de intervenţie în cazul problemelor de
comportament ale elevilor, Ed. Polirom, Iaşi

6. Radu, I., 1974, Psihologia şcolară, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti