Abandonul şcolar-cauze şi modalităţi de prevenire

Prof. Velcovici Livia

Școala Gimnazială Teasc

Abandonul școlar este ultima fază a insuccesului școlar, acestui termen nefiindu-i
necesară o definiție complexă. Insuccesul școlar se definește prin rămânerea în urmă la
învățătură a unor elevi. Aceștia nu reușesc să obțină un randament școlar la nivelul cerințelor
programelor. Din această cauză, ei nu vor reuși să se adapteze la mediul socio-profesional, la
nivelul cerințelor acestuia.

Cauzele generale ale abandonului școlar sunt de trei tipuri:

1. cauze psihoindividuale (anatomo-fiziologice și psihice) ;
2. cauze pedagogice
 relația profesor-elev;
 relațiile dintre elevi;
 ritmul muncii școlare;
 atitudinea elevilor față de învățătură și muncă;
 lipsa de motivație pentru învățare ;
 orientarea școlară și profesională defectuoasă;
 atmosfera nefavorabilă din școală și societate față de învățătură și față de muncă etc.
3. cauze socio-familiale
 climatul cultural-educativ;
 familii dezorganizate;
 dezinteresul părinților;
 conflicte familiale;
 atitudinea familiei față de școală ;
 comportamentul prea liberal al părinților;
 cerințe ce depășesc posibilitățile elevului.
Referindu-ne la cauzele pedagogice, în situația școlii noastre, le putem elimina

 pe cele care se referă la competența cadrelor didactice și

 pe cele referitoare la atmosfera din școala. Aceasta este favorabilă procesului de învățământ și
dezvoltării armonioase a personalității elevilor, în concordanță cu nevoile și cu posibilitățile
fiecăruia.
Principalul factor ce conduce la abandon școlar este contextul familial și social. Atitudinea
negativă a unor elevi față de învățătură și muncă este urmarea lipsei motivației, aceasta fiind
cauzată de problemele familiale:

 lipsa unui loc de muncă,

 lipsa banilor,
 conflictele generate de aceastea,
 atitudinea familiei față de școala etc.
Măsuri de prevenire a abandonului școlar
 psiho-pedagogice și psihosociologice
(urmăresc cultivarea unor relații interpersonale adecvate pentru realizarea unei  inserții socio-
familiale pozitive);
 socio-profesionale – ele decurg din măsurile psihopedagogice și psihosociale, urmărind prevenir
ea riscurilor de abandon;
 psihiatrice (depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale, e
moționale, tendințe agresive);
 juridico-sociale – aceste măsuri permit creșterea gradului
de influențare socială prin popularizarea legilor și prin  propagandă juridică, în general.

Comunitățile școlare analizate din perspectiva absenteismului și abandonului școlar

propun o serie de demersuri/acțiuni pe care le-au aplicat și au dat rezultate sau consideră că ar
putea fi utile în lupta împotriva acestor două fenomene din educație:

 activități de identificare a copiilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar, urmate de măsuri
de implicare a familiei în reabilitarea şcolară şi socială a elevului;
 informarea imediată a părinților cu privire instalarea fenomenului de absenteism școlar;
 discuții purtate, atât cu părinții, cât și cu copiii acestora de către psihologul/consilierul școlar;
 înștiințări privind absențele înregistrate transmise către părinți, la fiecare sfârșit de semestru
școlar;
 organizarea semestrială a lectoratelor cu părinții cu implicarea mediatorului școlar, a
psihologului școlii, a preotului, a polițiștilor, a reprezentanților autorităților locale;
 activități pentru îmbunătăţirea modului de relaţionare şi a comunicării părinţi – copii
 ex: cu privire la consecințele în plan emoțional ale violenței asupra copiilor;
 activități cu părinții, la nivelul școlii, sau în cadrul orelor de dirigenție
 ex: cu tema ,,De ce chiulesc de la scoală?”;
 activități de sprijinirea copiilor pentru a face faţă dificultăţilor şcolare;
 menţinerea în clasă a unei atmosfere care să asigure satisfacerea trebuinţei de siguranţă afectivă
pentru toţi elevii;
 metode de predare – învăţare atractive;
 promovarea cooperării în clasă, astfel încât şi elevii cu performanţe şcolare modeste să
experimenteze succesul. De aasemenea, se urmărește evitarea constituirii unor elite, concomitent
cu etichetarea, marginalizarea, celor care nu aparţin elitei;
 comunicarea eficientă
 să folosească ascultarea activă,
 să evite etichetarea elevilor,
 să critice constructiv,
 să se focalizeze pe recompensarea elevilor şi nu pe sancţionarea lor;
 notarea riguroasă a absenţelor la fiecare oră de curs.
Comunitățile școlare analizate concluzionează următoarele:

1. Absenteismul și abandonul şcolar sunt fenomene cu cauze multiple, dar cele mai multe cauze
sunt legate de problemele familiilor.
2. Din cauza abandonului școlar tinerii și adulții de astăzi sunt obligați să muncească la negru sau
„cu ziua”, fără a se putea angaja cu carte de muncă pe termen lung. Astfel se propagă mai
departe starea de sărăcie în propriile familii și modelul părinților fără educație și fără perspectivă.
3. Eforturile școlii și ale asistentului social din comunitate sunt zadarnice fără colaborarea familiei.
4. O primă condiţie a prevenirii absenteismului şcolar este aceea a sesizării din timp a primelor
semne de manifestare ale fenomenului, urmate de foarte bună colaborare între cadrele didactice
de la clasă (consiliul clasei) și părinţii elevilor.
5. În tot acest proces continuu și consecvent de prevenire și combatere a abandonului școlar, cei trei
poli de acțiune ȘCOALA – FAMILIA – COMUNITATEA trebuie să-și unească forțele pentru
binele, dezvoltarea și bunăstarea generațiilor prezente și viitoare de elevi.

Bibliografie:
Clerget, Stephane, (2008), Criza adolescenţei, Editura Trei, Bucureşti
Moisin, Anton, (2007), Arta educării copiilor şi adolescenţilor în familie şi în şcoală, Editura
Didactică şi Pedagogică , Bucureşti
Tatu, Cornelia, Suport de curs: Consiliere şcolară (2009)