ABANDONUL ȘCOLAR ÎN RÂNDUL ELEVILOR CU CES.

CAUZE ȘI SOLUȚII.

Prof. psihopedagog Galiș Adina,

Şcoala Gimanzială Specială Huedin

Succesul și insuccesul școlar sunt laturi complementare, polare ale unuia și aceluiași fenomen-
rezultatul activității școlare. Una reprezintă reușita, cealaltă reprezintă eșecul, abandonul școlar. Ambele pot
fi definite pe baza relației existente între nivelul dezvoltării psihofizice al elevului și solicitările procesului
de învățământ. Astfel succesul școlar indică concordanța între solicitări și nivelul de dezvoltare psihofizică
a elevului , iar insuccesul este un indice al discordanței între cei doi poli.
Abandonul școlar presupune părăsirea școlii obligatorii înaintea terminării ei, renunțarea la
studii din proprie voință sau forțat de anunite împrejurări.
G. Stor , cercetând fenomenul abandonului școlar în Germania, constată că profesorii, când se
confruntă cu abandonul școlar, tind să caute cauzele lui doar în afara școlii , deoarece nu acordă atenția
cuvenită fenomenului educațional, neglijând activitatea cu elevii slabi, solicitând la lecții mai ales elevii cu
rezultate bune și foarte bine la învățătură.
G. C. Kupisiewicz a efectual o cercetare de-a lungul a doi ani în vederea elaborării celor mai
adecvate metode pentru combaterea insucesului școar și implicit a abandonului școlar. Analiza datelor a
evidențiat că la abandonul școlar contribuie cel mai mult greșelile pe care le comit profesorii prin faptul că
nu cunosc suficient științele pedagogice și personalitatea elevilor. După C. Kupisiewicz există trei cauze
didactice principale de care sunt responsabile cadrele didactice și care determină abandonul școlar:
1. Greșelile metodice ale cadrelor didactice în timpul predării;
2. Cunoașterea insuficientă a elevilor de către cadrele didactice care predau la clasă;
3. Absența, în cadrul școlii, a unei griji permanente a cadrelor didactice pentru ”elevii slabi” la învățătură.
Activitatea de prevenție este complexă, deoarece presupune intervenții concrete care să ducă la
reducerea cât mai mult a fenomenului de abandon școlar, prin acțiuni menite să limiteze sau să înlăture,
unde este posibil, cauzele abnandonului școlar. De aceea este nevoie să existe preocupări reale pentru
prevenirea abandonului școlar, atât din sfera politică , cât și din partea societății civile. Astfel , prevenirea
abandonului școlar s-ar îmbunătăți prin:
- existența unor programe guvernamentale care să vizeze prevenirea abandonului școlar ; la noi există
preocupări în aceste sens, dar este nevoie ca aceste programe să fie mereu îmbunătățite, să se țină cont de
toți factorii care pot determina abandonul școlar și în consecință programele să conțină măsuri concrete de
limitarea acțiunii factorilor de risc;
- existența unor programe inițiate de ONG-uri care să urmărească reducerea sau chiar eradicarea
fenomenului de abandon școlar;
- acțiuni eficiente ale organelor locale care se ocupă cu prevenirea și combaterea abandonului școlar ,
precum și cu ajutarea copilului aflat în situația de abandon școlar;
- promovarea și încurajarea cercetărilor în domeniul prevenirii și combaterii abandonului școlar.
În cazul copiilor cu cerințe educative speciale riscul de abandon școlar este mult mai mare , dat
fiind în principal mediul de proveninență.
Fiecare caz de abandon școlar are o istorie proprie, care presupune o analiză complexă , o
interpretare psihogenetică dinamică și funcțională a situației particulare a fiecărui elev aflat în această
situație .Astfel, o mare parte din elevii cu CES aflați în situația de risc de abandon școlar provin din:
- familii dezorganizate , cu domiciliul instabil;
- familii dezinteresate de școală sau care au concepția că copiiior le sunt suficiente doar patru clase;
- familii cu situație financiară precară;
- familii monoparentale prin divorț, separare, deces;

1
- părinți alcoolici sau consumatori de stupefiante;
- navetă grea- copiii care trebuie să meargă kilometri întregi pe jos la școală.
Abandonul școlar este una dintre problemele mari cu care se confruntă învățământul în momentul
de față și este nevoie ca școala să întindă o mână de ajutor celorlalte instituții implicate în monitorizarea
acestui fenomen. În acest sens este necesară elaborarea unor strategii de tratare diferențiată și individualizată
a elevilor aflați în situația de abandon școlar . Dar pentru punerea în aplicarea a unor astfel de strategii este
nevoie de o bună cunoaștere a particularităților psihologice ale elevilor , pentru a putea fi identificate acele
dimensiuni psihologice care permit realizarea unor dezvoltări ulterioare ale elevilor cu dificultăți școlare.
Variații mari de ritm intelectual și stil de lucru ,de rezistență la efortul de durată, de abilități comunicaționale
și nevoi cognitive, existente în general între elevi, impun acțiuni de organizare diferențiată a procesului de
predare-învățare , pe grupe de elevi, în care să primeze însă sarcinile individuale de învățare.
Un alt aspect important al activității de înlăturare a abandonului școlar îl reprezintă crearea
unor situații speciale de succes pentru elevii cu dificultăți școlare, deoarece succesele și recompensele
dezvoltă inițiativele elevului și sporesc încrederea acestuia în propriile forțe și posibilități.
Organizația olandeză Quarter Meditation, cu expertiză în domeniul educațioanl și de formare
profesională propune un proiect numit Feight (F8) , care are ca scop identificarea principalilor factori care
declanșează părăsirea timpurie a școlii . Proiectul se adresează tuturor cadrelor didactice , cu scopul de a
sprijini, înțelege și a motiva elevii să își continue educația , în vederea obținerii unei diplome și a unei
calificări pe piața muncii.
Cele opt soluții contra abandonului școlar se concentrează asupra importanței necesității de
formare continuă a cadrelor didactice, atât de necesară pentru a putea reduce rata abandonului școlar.
Metodele se bazează pe cele opt inteligențe multiple , iar aceste metode ar fi:
1. Implicarea elevilor în situații de viață concrete;
2. Realizarea de activități în aer liber( outdoor activities);
3. Activități extracurriculare;
4. Peer training( peer education)- formarea unor competențe /abilități în cadrul unor grupuri de elevi de
aceeași vârstă, clasă, sex , orientare religioasă etc.;
5. E- learning;
6. Folosirea muzicii, artei, desenului, jocului, teatrului ca metode de învățare;
7. Dobânditrea unor abilități de interacțiune între persoane-Team Building(construirea unei echipe eficiente
este un proces de dezvoltare și motivare a unui grup, astfel încât acesta să își atingă scopul și să devină o
echipă eficientă);
8. Learning by doing/învățare prin practică în situații concrete.
Pentru a pune în practică aceste metode proactive , fiecare școală trebuie să inițieze un proces
de identificare a elevilor cu risc de abandon și a factorilor specifici de risc, să monitorizeze evoluția acestor
elevi și să realizeze, după caz, o serie de măsuri corective.

Referințe bibliografice:

1. Cosmivici,A. ,Iacob,L. (1999)- Psihologie școlară, Iași, Ed, Polirom;

2. Cristea, C.G.(2003)- Psihologia educației, Ed. București
3. Ionescu, M., Radu, I.(1995)- Didactica modernă, Cluj - Napoca, Ed. Dacia
4. Jinga,I, Vlăsceanu, L. 91989)- Structuri, strategii și performanțe în învățământ, București, Ed. Academiei
5. Muntean, A. 92001)- Violența în familie și maltratarea copilului, Timișoarea, Ed. Eurostampa;
6. Neamțu, C.( 2003)- Devianța școlară, Iași, EDd. Polirom;
7. Popenci, ST., Fartușnic, C.(2009) - Motivația pentru învățare: de ce ar trebui să le pese copiilor de ea și ce
putem face pentru asta, București, DPH;
8. Popescu, V.V.(1991) - Succesul și insuccesul școlar, Revista de Pedagogie nr,. 12;
9. Stănciulescu, E. (1997)- Sociologia educației familiale, vol. I, II , Iași, Ed, Polirom;