Abordarea diversității în programe educaționale

Făzăcaș Iuliana

Termenul diversitate descrie modelul unei societăţi care constă din grupuri diferite cu
caracteristici diferite. Aceste caracteristici sunt, de exemplu: sexul, vârsta, mediul social,
religia, etnicitatea etc. Diversitatea este regăsibilă în variaţia rolurilor şi identităţilor sociale şi
culturale pe care oamenii le prezintă în diferite contexte. Diversitatea este un dat. Ea nu este o
opţiune şi este inerentă. La fel cum două fiinţe nu sunt identice fiziologic, nici din punct de
vedere social două persoane nu pot fi identice. Astfel, unde sunt doi sau mai mulţi oameni,
avem diversitate

Sensibilitatea la diversitatea socio-culturală şi gen este caracteristică societăţii

contemporane. Interesul acordat integrării persoanelor ce provin din grupuri diverse, cu
caracteristici diferite, precum şi tratamentul egal al tuturor persoanelor este justificat de modul
în care societatea şi, implicit şi spaţiile profesionale, sunt structurate.

Diversitatea, ca principiu, reprezintă dezideratul flexibilităţii şi toleranţei faţă de diferenţele

fizice, socioculturale, lingvistice , psihologice existente între copii/elevi. Rolul şcolii este
acela de a oferi tuturor posibilitatea de a învăţa în funcţie de ritmul, capacităţile şi nevoile
proprii şi de a se exprima conform trăsăturilor individuale de personalitate.

La nivelul societăţii, această atitudine se manifestă în respectarea principiului normalizării,

adică al asigurării accesului, pentru toate categoriile de persoane, la tiparele existenţiale şi la
condiţiile de viaţă cotidiană, cât mai apropiate de normele considerate fireşti pentru o viaţă
obişnuită.

Ca participant la procesul de învăţare-predare, fiecare elev aduce cu sine o experienţă

personală, un stil de învăţare, un ritm personal de muncă, un mod propriu de abordare
problemelor de viaţă, elementele contextului cultural căruia îi aparţine, etc.

Calitatea educaţiei se referä atât la identificarea acelor dimensiuni ale procesului didactic, ale
conţinuturilor învăţării, cât și la calitäţi ale agenţilor educaţionali, care să sprijine învăţarea
tuturor categoriilor de elevi, sä asigure succesul, sa facä sistemul deschis, flexibil, eficient si
efectiv.
Fiecare şcoalǎ care doreşte sǎ fie deschisǎ şi flexibilǎ, prin aplicarea principiilor incluziunii,
trebuie sǎ demonstreze, prin managementul pe care ȋl propune, urmǎtoarele:

 ȋnṭelegerea realǎ şi recunoaşterea incluziunii ca o parte a politicilor de egalizare a

şanselor persoanelor cu cerinṭe speciale, şi nu ca o simplǎ plasare a copiilor ȋmpreunǎ;
 recunoaşterea legǎturilor dintre educaṭia incluzivǎ şi valorizarea diversitǎṭii umane
prin promovarea unui etos şcolar care valorizeazǎ toṭi copiii şi familiile lor ;
 favorizarea unui climat de sprijin flexibil, oferirea unor rǎspunsuri adecvate cerinṭelor
individuale prin oferta educaṭionalǎ a şcolii ;
 susṭinerea implicǎrii comunitǎṭii locale ȋn dezvoltarea programelor şi a ofertelor
educaṭionale pentru toate categoriile de elevi din şcoalǎ ;
 favorizarea accesului personalului didactic la ocazii de dezvoltare profesionalǎ care sǎ
susṭinǎ/sprijine dezvoltarea practicilor incluzive.

Ṣcoala incluzivǎ pune ȋn centrul atenṭiei sale persoana umanǎ ca fiinṭǎ originalǎ, unicǎ şi
irepetabilǎ, accentuând ideea cǎ ȋn fiecare societate existǎ personalitǎṭi, grupuri diferite,
motivaṭii, raṭiuni şi puncte de vedere diferite.

În opinia mai multor autori, promovarea educaṭiei incluzive/integrate ȋn şcolile din sistemul
de ȋnvǎṭǎmânt trebuie sǎ aibǎ la bazǎ urmǎtoarele principii-cadru:

 toṭi elevii au dreptul sǎ participe la toate activitǎṭile ȋncluse ȋn programa şcolilor

obişnuite;
 ȋn timpul programului şcolar, personalul didactic şi de specialitate se va implica direct
ȋn susṭinerea pe toate cǎile a integrǎrii maximale a elevilor cu cerinṭe educaṭionale
speciale ;
 şcoala va trebui, printr-o serie de schimbǎri radicale ȋn domeniul curriculumului, sǎ
vinǎ ȋn ȋntâmpinarea tuturor cerinṭelor educaṭionale ale elevilor, fǎrǎ a leza demnitatea
şi personalitatea acestora.

În condiṭiile educaṭiei incluzive, clasele/grupele de elevi vor include copii apropiaṭi ca vârstǎ
şi nivel de experienṭa socioculturalǎ.

Aplicarea acestor principii ȋn practica şcolii pentru diversitate presupune, din partea
personalului didactic şi de specialitate, o serie de calitǎṭi, cum ar fi :
  sǎ aibǎ responsabilitatea recunoaşterii nivelului de competenṭǎ profesionalǎ şi dorinṭa
de perfecṭionare a capacitǎṭilor de lucru ȋn condiṭiile educatiei integrate şi ale şcolii
incluzive;
 sǎ manifeste o atitudine criticǎ şi constructivǎ, prin propuneri concrete şi realiste, ȋn
sprijinul includerii copiilor cu cerinṭe educative speciale ȋn clasele unde ȋşi desfǎşoarǎ
activitatea ;
 sǎ demonstreze o implicare totalǎ ȋn procesul didactic, astfel ȋncât sǎ satisfacǎ ȋntr-o
mǎsurǎ cât mai mare cerinṭele educaṭionale ale elevilor din clasǎ ;
 sǎ trateze elevii cu demnitate şi respect şi sǎ dea dovada de consideraṭie faṭǎ de situaṭia
particularǎ ȋn care se aflǎ copiii cu cerinṭe educative speciale ;
 sǎ aibǎ convingerea cǎ educaṭia integratǎ şi şcoala incluzivǎ presupun ca necesitate
activitatea ȋn echipe de specialişti (profesori, educatori, profesori de sprijin, consilieri
şcolari, asistenṭi sociali, psihopedagogi specializaṭi ȋn activitǎṭi cu diferite categorii de
copii cu cerinṭe speciale).

Etica şi nediscriminarea sunt pǎrṭi importante  ale educaṭiei interculturale.

În lumea modernǎ, diversitatea ȋn sens larg – indiferent dacǎ este de naturǎ culturalǎ sau
lingvisticǎ – poate fi pusǎ pe seama a doi factori esenṭiali: intensificarea migraṭiei şi noile 
tehnologii de informare şi comunicare.

Ṣcoala poate deṭine un rol major ȋn pǎstrarea spiritului de libertate şi toleranṭǎ al tinerei
generaṭii. Într-o lume marcatǎ de diferenṭe culturale şi lingvistice, şcoala trebuie sǎ ȋi ȋnveṭe
pe tineri sǎ convieṭuiascǎ ȋntr-o societate deschisǎ şi liberǎ, fundamentatǎ pe autoritatea
valorilor ȋmpǎrtǎşite. Înṭelegerea şi ȋnsuşirea concepṭiei conform cǎreia interculturalitatea
ȋnseamnǎ demnitate şi respect acordate individului devine, astfel, o necesitate.

Oamenii ca fiinṭe raṭionale pot dezvolta aceste valori numai folosindu-le, exprimându-le şi
explorându-le ȋmpreunǎ, ca membri ai unei comunitǎṭi caracterizate prin diversitate. Valorile
idealurilor democratice şi ale toleranṭei faṭǎ de diferenṭe sunt mult mai usor de conştientizat
atunci când sunt rezultate din experienṭǎ mai degrabǎ decât din instrucṭie formalǎ. Cercetǎrile
din domeniul ştiinṭelor sociale demonstreazǎ cǎ tinerii expusi interacṭiunilor interetnice au o
mai mare capacitate de a identifica valorile comune ȋntre diverse grupuri, de a recunoaşte
faptul cǎ şi conflictele pot produce valori atunci când sunt abordate corespunzǎtor şi de a se
angaja mai activ ȋn promovarea ȋnṭelegerii şi colaborǎrii interetnice. Mai mult, aceştia
demonstreazǎ o implicare mai puternicǎ ȋn problemele comunitǎṭii şi ȋn acṭiuni de voluntariat
şi sunt mult mai dispuşi sǎ-şi desfǎşoare activitatea ȋn medii sociale diverse din punct de
vedere etnic.

În aceastǎ perspectivǎ, ṭelul procesului educativ modern este pregǎtirea elevilor pentru
realitǎṭile complexe şi diverse ale societǎṭii, prin dezvoltarea abilitǎṭilor de recunoaştere,
valorificare şi achiziṭionare de cunoştinṭe provenite din orizonturi culturale eterogene. Scopul
esenṭial este dezvoltarea unui respect fundamental pentru moduri de viaṭǎ şi procedee de a
munci şi de a ȋnvǎṭa diferite. Valorificarea diversitǎṭii trece dincolo de simpla toleranṭǎ faṭǎ de
variate medii şi concepṭii; ea recunoaşte, apreciazǎ şi faciliteazǎ procesele implicate ȋn
explorarea şi descoperirea a ceea ce nu este familiar, permiṭând o gama largǎ de modalitǎṭi de
a gândi şi de a comunica. Mai mult decât atât, valorificarea diversitǎṭii conduce la ȋntǎrirea
relaṭiilor ȋn cadrul comunitǎṭii şi mǎreşte posibilitǎṭile tinerilor de a se realiza ȋntr-o societate
pluralistǎ, din ce ȋn ce mai complexǎ. Aceştia vor ȋnvǎṭa sǎ ȋnṭeleagǎ şi sǎ respecte oameni şi
puncte de vedere diferite de ale lor, deoarece aceasta este lumea ȋn care ei vor trǎi şi ȋşi vor
desfǎşura activitatea.

Prin formarea gradatǎ a unei astfel de atitudini va creşte şi flexibilitatea legatâ de abordarea şi
ȋnsuşirea noilor experienṭe educaṭionale şi nu numai. Diversitatea ȋncurajeazǎ gândirea criticǎ
şi acesta este un fapt deosebit de important ȋn societatea contemporanǎ, unde inovaṭia se
bazeazǎ ȋn primul rând pe colaborare. Însuşirea abilitǎṭilor de a „naviga” ȋntr-un „ocean” de
diferenṭe culturale este o necesitate pentru orice persoanǎ ȋntr-o lume al cǎrei liant ȋl constituie
tehnologia şi dezvoltarea facilitǎṭilor de a cǎlǎtori şi de a comunica. Schimbul real de idei –
cheia inovaṭiei şi a progresului – solicitǎ sensibilitate şi ȋnṭelegerea punctelor de vedere, a
valorilor şi a ideilor celorlalṭi.

Un demers interesant şi util ȋn acest sens ar fi plasarea anilor de şcoalǎ ȋn contextul mai larg al
dezvoltǎrii psiho-sociale. Conform cercetǎrilor ȋn domeniu, aceastǎ perioadǎ se caracterizeazǎ
printr-o influenṭǎ semnificativǎ a membrilor grupului asupra dezvoltǎrii intelectuale şi sociale
a individului. În aceastǎ etapǎ au loc schimbǎri substanṭiale ȋn ceea ce priveşte personalitatea,
identitatea şi respectul de sine, valorile şi atitudinile. În esenṭǎ, aceasta perioadǎ se remarcǎ
printr-o expunere deschisǎ la experienṭe şi idei diferite de cele ȋntâlnite anterior.

Astfel, contactul cu oameni şi concepṭii noi, cu perspective care nu au fost explorate sau
imaginate anterior, faciliteazǎ o dezvoltare de sine creativǎ şi autenticǎ.
În calitate de factor determinant al procesului educativ, şcoala trebuie sǎ se orienteze nu
numai cǎtre crearea cadrului adecvat ȋn vederea auto-dezvoltǎrii personale, dar şi cǎtre
definirea unui mediu care sǎ furnizeze o experienṭǎ educaṭionalǎ de cea mai ȋnaltǎ calitate. O
parte importantǎ a acestei misiuni este garantarea capacitǎṭii elevilor de a percepe ȋn mod
coerent şi critic probleme complexe şi de a-şi aplica propriile cunoştinṭe ȋntr-o lume ȋn
continuǎ schimbare. Pentru realizarea acestui ṭel, elevii trebuie sǎ depǎseascǎ simpla
memorare a unor informaṭii prestabilite ȋntr-un anumit domeniu şi sǎ dezvolte o ȋnṭelegere
integratǎ mai profundǎ a unor sisteme aflate ȋn interacṭiune complexǎ. Este esenṭialǎ ȋn
aceastǎ privinṭǎ abilitatea de a gândi profund, creativ şi din perspective diferite. Rolul şcolii
este acela de a ȋncuraja tinerii sǎ articuleze şi sǎ evalueze opinii, sǎ asimileze date din multiple
surse şi sǎ emitǎ judecǎṭi ȋntr-un mod inovativ şi modern. Este necesar sǎ se creeze situaṭii de
ȋnvǎṭare care sǎ-i angajeze pe elevi, sǎ ȋncurajeze discuṭiile şi sǎ faciliteze dezbaterile pentru a
crea perspective multiple de abordare a diferitelor situaṭii şi probleme.

Din cercetǎrile psihologice reiese din ce ȋn ce mai clar cǎ interacṭiunea ȋntre elevi ȋn cadrul
unui colectiv divers promoveazǎ acest tip de experienṭǎ de ȋnvǎṭare. Prin interacṭiunea ȋntre
elevi care provin din medii şi experienṭe de viaṭǎ diferite, aceştia sunt puşi ȋn mod inevitabil ȋn
faṭa unor concepṭii care diferǎ de cele personale. Acest contact furnizeazǎ oportunitǎṭi
nelimitate de cercetare, exprimare şi dezvoltare a propriilor puncte de vedere. În consecinṭǎ,
aceşti elevi vor avea un nivel de gândire criticǎ mai ridicat şi vor demonstra un mai mare
angajament şi grad de motivaṭie.

Pe langǎ ȋncurajarea gândirii critice şi crearea de oportunitǎṭi pentru abordarea problemelor

din unghiuri diverse, educaṭia multiculturalǎ poate conduce la formarea unor abilitǎṭi
superioare de a negocia şi de a funcṭiona ȋntr-un mediu ocupaṭional şi social complex. Date
fiind schimbǎrile demografice actuale şi diversitatea ȋn creştere a pieṭei muncii la nivel global,
acesta este un aspect foarte important ȋn pregǎtirea tinerilor pentru viaṭǎ dupǎ absolvire.

Marile companii multinaṭionale susṭin cǎ diversitatea procesului educaṭional contribuie

semnificativ la dezvoltarea capacitǎṭii tinerei generaṭii de a trǎi şi munci ȋn relaṭii de
colaborare şi de a comunica dincolo de limitele geografice. Mai mult decât atât, aceste
companii considerǎ cǎ diversitatea ȋn cadrul forṭei lor de muncǎ va conduce la apariṭia unor
idei şi produse mult mai avansate decât ȋn alte condiṭii.

Abilitatea de a funcṭiona cu succes ȋn medii sociale complexe necesitǎ mai mult decât simpla
identificare a unui set de reguli sau de principii cǎlǎuzitoare preluate din manuale sau cursuri.
Deşi discuṭiile ȋn clasǎ şi lecturile abordate din diferite perspective pot ȋmbunǎtǎṭi calitǎṭile
sociale şi interpersonale, acestea sunt dezvoltate, interiorizate şi accentuate prin experienṭe
implicite de ȋnvǎṭare care pot apǎrea ȋn contextul expunerii directe faṭǎ de un cadru social
divers. Nu este vorba numai de diversitate ȋn sens structural şi demografic, dar şi de
interacṭiunile care faciliteazǎ schimbul de idei, experienṭe şi perspective ȋntre grupuri diferite.
Într-adevǎr, tinerii expuşi mai mult acestui tip de diversitate demonstreazǎ un nivel mai ridicat
de constiinṭǎ culturalǎ şi rasialǎ şi o mai mare deschidere cǎtre toleranṭǎ şi provocare ȋn sensul
de motor al progresului.

Cercetǎrile asupra beneficiilor educaṭionale ale diversitǎṭii culturale au demonstrat cǎ aceasta

prezintǎ o multitudine de avantaje creative şi funcṭionale. Dar ȋn acelaşi timp, diversitatea
poate fi consideratǎ şi o sabie cu douǎ tǎişuri: pe de o parte creeazǎ oportunitǎṭi pentru
afirmarea creativitǎṭii, dar existǎ şi posibilitatea ca membrii grupului sǎ devinǎ frustraṭi şi sǎ
ȋnceteze a se mai identifica ȋn cadrul comunitǎṭii. În condiṭii ideale, diversitatea promoveazǎ
creativitatea, ȋmbunǎtǎṭeşte procesul luǎrii deciziilor deoarece ridicǎ nivelul de informaṭii,
cunoştinṭe, perspective şi abilitǎṭi. Aceste condiṭii ideale includ capacitatea de a controla
posibilele disfuncṭionalitǎṭi ale eterogenitǎṭii de grup (stereotipuri, lipsa de comunicare,
polarizare, anxietate). Prin urmare, deoarece compoziṭia demograficǎ a grupurilor de lucru
afecteazǎ procesele de grup care, la rândul lor, afecteazǎ performanṭele grupului, realizarea
unui management efectiv al grupurilor eterogene este vitalǎ ȋn vederea ȋndeplinirii
obiectivelor educaṭionale complexe.

În concluzie, dimensiunea interculturalǎ a unui proces educativ de calitate joacǎ un rol

deosebit de important ȋn societatea modernǎ prin capacitatea sa de a ȋmbogǎṭi creativ sistemul
general de valori, dar şi prin abilitatea da a ȋmpǎrtǎşi ȋn mod efectiv aceste valori cu cei din
jurul nostru. Acest fenomen va avea o consecinṭǎ logicǎ şi necesarǎ: dezvoltarea inevitabilǎ a
unor relaṭii bazate pe toleranṭǎ, ȋnṭelegere şi flexibilitate ȋntre cetǎṭenii lumii de azi.

Bibliografie:
1. Bîrzea, C.(1982), La pedagogie du succes, P.U.F., Paris
2. Gherguţ, A. (2005), Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale. Strategii diferenţiate şi
incluzive în educaţie, Iaşi, Ed. Polirom.
3. Potolea, D., Neacşu, I., Iucu, R., Pânişoara, I.o., (2008), Pregătirea psihopedagogică,
Manual pentru definitivat şi gradul didactic II, Iaşi, Polirom.
4. Savu-Cristescu, M., (2007), Rolul evaluării în creşterea performanţelor şcolare, Târgovişte,
Ed. Bibliotheca.