Sunteți pe pagina 1din 2

1. Prezentaţi două argumente şi două riscuri ale pedagogiei diversităţii.

Pedagogia diversităţii este o pedagogie a acceptării, valorificării şi valorizării diversităţii


beneficiarilor serviciilor educaţionale. Poate fi considerată o pedagogie a centrării pe elev, întrucât
susţine acele demersuri metodologice focalizate pe nevoile şi posibilităţile subiecţilor, indiferent de
particularităţile lor psiho- socio- culturale.
Dreptul la diversitate sau dreptul de a fi diferit este un drept fundamental al omului.
Pedagogia diversităţii se bazează pe respectarea diferenţelor şi egalităţii tuturor oamenilor. Ea îşi
propune aplicarea de principii democratice în societăţi în care fiecare membru înţelege să-l accepte
şi să-l respecte pe celălalt, în care alteritatea este respectată şi valorizată. Diversitatea nu trebuie
văzută ca un obstacol, ci ca o oportunitate ce îi oferă individului informaţiile necesare pentru a se
adapta cu uşurinţă mediului în care trăieşte, pentru a putea face faţă provocărilor apărute în viaţa de
zi cu zi. Încă din şcoală, individul trebuie îndrumat să-l cunoască şi să-l accepte pe cel de lângă el,
să comunice eficient, să fie tolerant pentru a deveni un om responsabil, creativ, întreprinzător
capabil să se integreze într-o societate în continuă schimbare.
Educaţia în şcoală trebuie să fie flexibilă, să le ofere tuturor posibilitatea de a învăţa în
funcţie de ritmul propriu, de nevoile şi de capacităţile sale şi de a se exprima conform trăsăturilor
individuale de personalitate. Principiul de bază trebuie să fie diferenţierea care indică
individualizarea demersului instructiv- educativ pe baza observaţiilor şi analizei nevoilor specifice
fiecărui copil. Prin recunoaşterea şi respectarea acestor diferenţe se poate permite egalitatea
accesului la educaţie. Acesta nu presupune o şcoală unică pentru toţi, ci o şcoală adaptată la
posibilităţile şi nevoile fiecăruia, o şcoală care să permită accesul la o educaţie de calitate fără a ţine
seama de apartenenţa de gen, etnică , socială sau culturală.
Pedagogia diversităţii reprezintă oportunitatea de a face şcoala mai atractivă pentru elevi,
mai apropiată de nevoile lor, dar şi de realitatea în care ei se dezvoltă şi cu care se confruntă. Totuşi,
păstrând o atitudine critic- constructivă se va reuşi să se conştientizeze că doar prin adoptarea unei
atitudini deschise spre diversitate se pot rezolva problemele actuale ale învăţământului. Trebuie să
înţelegem că acceptarea diversităţii nu-i va determina pe unii profesori să devină agenţi activi în
schimbarea şcolii tradiţonale, nici pe părinţi să devină parteneri activi ce se implică în viaţa şcolii.
Deşi prin educaţia pentru diversitate se doreşte responsabilizarea elevilor pentru propria devenire,
nu va fi combătut în totalitate insuccesul şcolar şi nici abandonul şcolar. Chiar dacă prin pedagogia
diversităţii se presupune promovarea respectului şi acceptării celuilalt, nu va putea fi oprită
violenţa.
Un alt risc al pedagogiei diversităţii poate fi „multiculturalismul naiv” (May, 1994). Acesta
presupune banalizarea folclorizantă a diferenţelor culturale prin prezentarea lor doar pentru ineditul
lor sau în scopuri de amuzament. Astfel acestea sunt doar expuse majorităţii fără a se încerca
acceptarea şi respectarea lor.
Cunoaşterea şi conştientizarea atât a argumentelor cât şi a riscurilor pedagogiei diversităţii
constituie un punct de pornire în adoptarea unei atitudini pozitive şi realiste fată de educaţia pentru
diversitate.

2. Realizaţi un profil de competenţă a cadrului didactic competent intercultural.


Profesorii sunt cei care contribuie la crearea în şcoli a unui climat intrecultural, favorabil
dezvoltării şi exersării comportamentelor interculturale prin valorizarea diferenţelor dintre elevi.
Aceştia trebuie să fie modele de comportament tolerant, să creeze situaţii de învăţare ce presupun
cooperare, comunicare şi întrajutorare. Ei nu trebuie să fie preocupaţi doar de ceea ce predau şi cât
de eficient o fac, ci şi de modul în care elevii se percep pe ei înşişi, pe cei din jurul lor cu care
interacţionează, de modul în care situaţiile de învăţare influenţează formarea elevilor.
Într-o societate in continuă schimbare sunt necesare programe de formare care să-i
pregătească pe profesori. Acestea trebuie să se axeze pe dezvoltarea gândirii critice, pe dezvoltarea
socială, a inteligenţei emoţionale, a toleranţei, a cunoaşterii propriei identităţi culturale.
Putem spune că un cadru didactic competent intercultural este acela care:
- are o perspectivă adecvată asupra propriei identităţi culturale şi etnice;
- acceptă diversitatea elevilor cu care lucrează;
- promovează egalizarea şanselor pentru toţi elevii;
- descoperă şi stimulează aptitudinile, interesele şi nevoile elevilor;
- creează situaţii de învăţare prin care încurajează cooperarea şi întrajutorarea între elevi;
- este un sprijin activ al elevilor în situaţiile când aceştia trebuie să găsească soluţii pentru
rezolvarea unor probleme de viaţă cotidiană;
- este preocupat să susţină identitatea şi mândria etnică a elevior;
- dezvoltă şi susţine activităţi educaţionale în care elevii, părinţii şi profesorii să relaţioneze
de pe poziţii egale, după principiul parteneriatului;
- reuşeşte să identifice prejudecăţi în materialele didactice şi să dezvolte acte de învăţare care
valorifică diferenţele culturale;
- se implică activ în activităţi sociale din afara clasei promovând deprinderi sociale şi atitudini
adecvate unei societăţi umane şi juste.
Toate aceste competenţe îl vor ajuta pe cadrul didactic să dezvolte o relaţie deschisă cu ţoţi
elevii săi indiferent de gen, etnie, religie, cultură pentru a forma un individ independent, conştient
de posibilităţile sale şi competent în a lua deciziile corecte în situaţiile cu care se va confrunta în
viitor.

Bibliografie:
Hussar, E., Stan, G., (2011). Pedagogia diversităţii şi dificultăţile de învăţare, Bacău: Editura Casei
Corpului Didactic Bacău
Nedelcu, A., (2004). Învăţarea interculturală în şcoală. Ghid pentru formarea cadrelor didactice,
Bucureşti: Editura Humanitas
Voinea, M. ( 2014). Educaţie interculturală – suport curs.