Sunteți pe pagina 1din 3

Diversitatea in scoli

Scoala poate detine un rol major in pastrarea spiritului de libertate si


toleranta al tinerei generatii. Intr-o lume marcata de diferente culturale si
lingvistice, scoala trebuie sa ii invete pe tineri sa convietuiasca intr-o
societate deschisa si libera, fundamentata pe autoritatea valorilor
impartasite. Intelegerea si insusirea conceptiei conform careia
interculturalitatea inseamna demnitate si respect acordate individului
devine, astfel, o necesitate. Oamenii ca fiinte rationale pot dezvolta aceste
valori numai folosindu-le, exprimandu-le si explorandu-le impreuna, ca
membri ai unei comunitati caracterizate prin diversitate. Valorile idealurilor
democratice si ale tolerantei fata de diferente sunt mult mai usor de
constientizat atunci cand sunt rezultate din experienta mai degraba decat
din instructie formala. Cercetarile din domeniul stiintelor sociale
demonstreaza ca tinerii expusi interactiunilor inter-etnice au o mai mare
capacitate de a identifica valorile comune intre diverse grupuri, de a
recunoaste faptul ca si conflictele pot produce valori atunci cand sunt
abordate corespunzator si de a se angaja mai activ in promovarea intelegerii
si colaborarii inter-etnice. Mai mult, acestia demonstreaza o implicare mai
puternica in problemele comunitatii si in actiuni de voluntariat si sunt mult
mai dispusi sa-si desfasoare activitatea in medii sociale diverse din punct de
vedere etnic.
In aceasta perspectiva, telul procesului educativ modern este
pregatirea elevilor pentru realitatile complexe si diverse ale societatii, prin
dezvoltarea abilitatilor de recunoastere, valorificare si achizitionare de
cunostinte provenite din orizonturi culturale eterogene. Scopul esential este
dezvoltarea unui respect fundamental pentru moduri de viata si procedee de
a munci si de a invata diferite. Valorificarea diversitatii trece dincolo de
simpla toleranta fata de variate medii si conceptii; ea recunoaste, apreciaza
si faciliteaza procesele implicate in explorarea si descoperirea a ceea ce nu
este familiar, permitand o gama larga de modalitati de a gandi si de a
comunica. Mai mult decat atat, valorificarea diversitatii conduce la intarirea
relatiilor in cadrul comunitatii si mareste posibilitatile tinerilor de a se realiza
intr-o societate pluralista, din ce in ce mai complexa. Acestia vor invata sa
inteleaga si sa respecte oameni si puncte de vedere diferite de ale lor,
deoarece aceasta este lumea in care ei vor trai si isi vor desfasura
activitatea.
Prin formarea gradata a unei astfel de atitudini va creste si
flexibilitatea legata de abordarea si insusirea noilor experiente educationale
si nu numai. Diversitatea incurajeaza gandirea critica si acesta este un fapt
deosebit de important in societatea contemporana, unde inovatia se bazeaza
in primul rand pe colaborare. Insusirea abilitatilor de a naviga intr-un
ocean de diferente culturale este o necesitate pentru orice persoana intr-o
lume al carei liant il constituie tehnologia si dezvoltarea facilitatilor de a
calatori si de a comunica. Schimbul real de idei cheia inovatiei si a
progresului solicita sensibilitate si intelegerea punctelor de vedere, a
valorilor si a ideilor celorlalti.
Incurajarea gandirii critice si crearea de oportunitati pentru abordarea
problemelor din unghiuri diverse, educatia multiculturala poate conduce la
formarea unor abilitati superioare de a negocia si de a functiona intr-un
mediu ocupational si social complex. Date fiind schimbarile demografice
actuale si diversitatea in crestere a pietei muncii la nivel global, acesta este
un aspect foarte important in pregatirea tinerilor pentru viata dupa absolvire.
Marile companii multinationale sustin ca diversitatea procesului educational
contribuie semnificativ la dezvoltarea capacitatii tinerei generatii de a trai si
munci in relatii de colaborare si de a comunica dincolo de limitele geografice.
Mai mult decat atat, aceste companii considera ca diversitatea in cadrul
fortei lor de munca va conduce la aparitia unor idei si produse mult mai
avansate decat in alte conditii.
Cercetarile asupra beneficiilor educationale ale diversitatii culturale
au demonstrat ca aceasta prezinta o multitudine de avantaje creative si
functionale. Dar in acelasi timp, diversitatea poate fi considerata si o sabie
cu doua taisuri: pe de o parte creeaza oportunitati pentru afirmarea
creativitatii, dar exista si posibilitatea ca membrii grupului sa devina frustrati
si sa inceteze a se mai identifica in cadrul comunitatii. In conditii ideale,
diversitatea promoveaza creativitatea, imbunatateste procesul luarii
deciziilor deoarece ridica nivelul de informatii, cunostinte, perspective si
abilitati. Aceste conditii ideale includ capacitatea de a controla posibilele
disfunctionalitati ale eterogenitatii de grup (stereotipuri, lipsa de comunicare,
polarizare, anxietate). Prin urmare, deoarece compozitia demografica a
grupurilor de lucru afecteaza procesele de grup care, la randul lor, afecteaza
performantele grupului, realizarea unui management efectiv al grupurilor
eterogene este vitala in vederea indeplinirii obiectivelor educationale
complexe.
In concluzie, dimensiunea inter-culturala a unui proces educativ de
calitate joaca un rol deosebit de important in societatea moderna prin
capacitatea sa de a imbogati creativ sistemul general de valori, dar si prin
abilitatea da a impartasi in mod efectiv aceste valori cu cei din jurul nostru.
Acest fenomen va avea o consecinta logica si necesara: dezvoltarea
inevitabila a unor relatii bazate pe toleranta, intelegere si flexibilitate intre
cetatenii lumii de azi.

S-ar putea să vă placă și