Rolul educaţiei nonformale în dezvoltarea elevului cu C.E.

S (Cerinţe
Educative Speciale)
Prof. ed. specială -Damian Andreea-Magdalena

Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă-Tîrgu Neamţ

În ultima vreme ne întrebăm ce putem face ca elevii să vină şi să înveţe cu plăcere la

şcoală? De asemenea ne dorim ca aceştia să se implice activ în demersul învăţării în viaţa şcolii
şi nu găsim întotdeauna cele mai eficiente modalităţi de a atinge aceste obiective.

Educatia non-formala pare a fi soluţia, înseamnă orice acţiune organizată în afara sistemului
şcolar, prin care se formează o punte între cunoştinţele predate de profesori si punerea lor în
practică. Acest tip modern de instruire elimină stresul notelor din catalog, al disciplinei impuse si
al temelor obligatorii. Inseamnă plăcerea de a cunoaşte şi de a te dezvolta. Obiectivele educatiei
non-formale urmaresc să completeze instruirea pur teoretică prin activităţi atractive, la care sa
aibă acces un număr cat mai mare de tineri. Întrucât rolul familiei în educarea propriilor odrasle a
scăzut vertiginos, acestea trebuie stimulate să o facă, chiar să se implice mai mult în activitățile
școlare.
Copiii cu nevoi educaţionale speciale constituie unul dintre grupurile ţintă pentru
prioritatea strategic Asigurarea accesului tuturor la educaţie şi îmbunătăţirea calităţii educaţiei.
În scopul sprijinirii procesului de îmbunătăţire a calităţii educaţiei au fost luate o serie de măsuri
specifice - incluzând formarea cadrelor didactice in domenii non-formale/extracurriculare,
materiale didactice de sprijin şi legislaţie specific şi promovarea educaţiei intregrate.Cu toate
acestea, diverse evaluări şi studii efectuate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi
Sportului şi de alte organisme au condus la concluzia necesităţii extinderii în continuare a
măsurilor de sprijin privind copiii cu nevoi educaţionale speciale, incluzând printre
altele formarea resurselor umane pentru a pregăti mai bine colaborarea cu ceilalţi factori
implicaţi în educaţia non-formală.
Deoarece oamenii primesc influențe educative din multiple direcții, activitățile formale
(instituționalizate) trebuie conjugate cu cele nonformale (extrașcolare) și cu cele informale
(difuze) pentru a-și dovedi eficiența. Deși educația formală se situează pe primul loc, cea
nonformală are o acțiune mai evidentă în momentul în care educabilii cu CES ajung la
autoeducație. Educaţia nonformală se realizează fără stres, nu există constrângeri, chiar dacă
elevii “speciali” sunt evaluaţi. Testarea nu îi stresează pentru că este de aşa natură încât să nu
creeze stres. Ea este cea mai durabilă pentru că se face doar în conformitate cu dorinţele
copilului, la iniţiativa lui şi dezvoltă imaginaţia, creativitatea, spontaneitatea dar şi aptitudinile
Cooperarea între instituţiile şi învăţământul special a devenit o modalitate pentru a asigura
şanse egale, reale copiilor cu dizabilităţi.
Acest tip de educaţie presupune plăcerea de a cunoaște și de a te dezvolta. Trebuie să precizăm
că este utilă respectarea unor reguli și principii pentru a desfășura activități nonformale de
calitate. Acestea au la bază competențele și conținuturile educației formale și oferă diverse
posibilități de aplicare a cunoștințelor dobândite în cadrul educației oficiale. Nu exclud efortul
elevilor și sunt atractive datorită formelor lor variate (cercuri de lectură, sportive, cultural-
științifice, întâlniri cu scriitori, cluburi, serbări școlare, drumeții, excursii, tabere, expediții,
școala de weekend, concursuri, vizionări de spectacole, vizite la muzee, biblioteci etc.). De
regulă, activitățile au loc în școală și sunt constituite din cercuri pe discipline cu caracter tematic
sau pluridisciplinar, competiții culturale/sportive, comemorări sau festivități, olimpiade etc. Au
caracter formativ-educativ, sunt facultative sau opționale, cunosc modalități diferite de finanțare,
nu presupun acordarea de note și evaluarea riguroasă, promovează munca în echipă, presupun un
demers cross-/ trans-/interdisciplinar, sunt dirijate de personal specializat, aflat în strânsă
legătură cu părinții, elevii, organizațiile socioculturale sau politice. Conținutul este organizat pe
arii de interes, nu pe ani de studiu sau pe discipline academice.

Chiar dacă profesorul conduce întregul demers didactic, elevii cu CES se pot manifesta
spontan și liber. Adultul nu își impune punctual de vedere, cel mult sugerează, cooperează și îi
sprijină să devină buni organizatori ai propriei activități. În prim-plan se află educabilul, în plan
secund rămânând cadrul didactic, tocmai pentru ca elevul cu cerinţe educative speciale să își
poată valorifica abilitățile de cooperare, de colaborare, de asumare a responsabilității. Paleta de
strategii didactice variate oferă elevului șansa de a acumula experiențe de viață prin contactul
nemijlocit cu oamenii, cu fenomenele de cultură materială și spirituală..

Pentru a stimula dezvoltarea cognitivă, spirituală, interpersonală și socială, activitățile

nonformale, ca și cele formale, se adaptează cerințelor individuale ale elevilor, potențialului
acestora.Nu putem nega valențele psihologice ale educației nonformale: individul se adaptează
mai ușor cerințelor ulterioare ale societății, observându-se schimbări la nivelul vieții de familie, a
pieței forței de muncă, a comunității, a societății multiculturale și a globalizării.

În concluzie, şcoala din zilele noastre nu poate ignora experiențele acumulate de elevii cu
CES în cadrul acestor activități. Ca și educația formală, cea nonformală urmărește formarea unor
comportamente propice învățării continue, chiar și prin mijloace proprii, achiziționarea unui
volum minim de informații și transferarea lui în diverse domenii ale cunoașterii, dezvoltarea
gândirii , multiplicarea experiențelor pozitive.

În calitate de profesor cu o clasă cu elevi cu CES, ȋntotdeauna ȋncerc să găsesc cele mai 
potrivite căi prin care să ȋmi ȋnsoţesc elevii către cunoaștere și integrare. Nu este simplu, dar  cu
dăruire, imaginaţie și multă răbdare se pot crea strategii  eficiente care să ȋi sprijine   ȋn acest
sens.  Având ca reper lucrări de specialitate cu informaţii despre  elemente de pedagogie și
specificul dezvoltării psihoindividuale ale unui copil cu deficienţe,  am realizat progrese
remarcabile împletind metode si strategii specifice atât educaţiei formale cât şi informale şi non-
formale adecvate  nevoilor fiecăruia. Nu folosesc  ca pe o “reţetă” metodele  și procedeele
didactice  despre care am citit,  ci le adaptez  contextului. Metodele de învăţare în context
nonformal au obiective educaţionale bine definite, sunt active, interactive şi creative, au caracter
participativ şi experienţial şi determină implicarea, toleranţa, învăţarea prin joc, cunoaşterea,
deschiderea, acţiunea. Toate acestea modelează atitudini şi dezvoltă competenţe.

Bibliografie:
CUCOŞ, C. Pedagogie. Ediţia a II-a, Iaşi, Polirom, 2006;  

DUMITRU, G., BUCUREI, C., CĂRĂBUȚ, C., Integrarea elevilor cu cerințe educaționale

speciale, Timișoara, Ed. Mirton, 2006;
IONESCU, D., POPESCU, R., Activități extrașcolare în ruralul românesc. Dezvoltarea de
competențe cheie la copii și tineri, București, Ed. Universitară, 2011;
www.asociatia-profesorilor.ro
www.didactic.ro