Universitatea de Vest Timișoara

Facultatea de Sociologie și Psihologie

Asistență socială, An I – Învățământ la distanță

ABANDONUL ȘCOLAR

Studentă,

Drinovan Delia-Petronela

2022
 Cuprins

Capitolul 1 Familia și abandonul școlar

Capitolul 2 Cauzele și efectele abandonului școlar
Capitolul 3 Situația actuală a abandonului școlar în România
Capitolul 4 Prevenirea si combaterea abandonului școlar
 Capitolul 1 Familia și abandonul școlar
Abandonul şcolar reprezintă una din cele mai mari probleme ale sistemului educaţional
românesc după 1990. Rata abandonului în România se situează la cel mai ridicat nivel în
rândul statelor membre ale Uniunii Europene, valorile ridicate ale acesteia fiind favorizate de
o serie de factori ce ţin de climatul familial şi nivelul financiar al familiilor din care provin
minorii.
Familia este instituția care se ocupă, în mod constant, de creșterea și formarea copilului pe
tot parcursul evoluției sale. Părinții sunt cei care au cea mai mare autoritate asupra copilului și
primii educatori ai acestuia. Efectele apărute la acest nivel sunt variate și își pun amprenta
asupra personalității copilului.
Există diferite climate familiale de armonie sau neînțelegere, de solidaritate sau ostilitate,
calme sau agitate, după cum există și stări tensionate datorate copiilor, dar care depind
esențial de capacitatea părinților de a înțelege și îndruma copiii. Andre Berge arată, la rândul
său, că „ceea ce primează și ceea ce imprimă mediului familial pecetea sa specifică este
calitatea legăturii dintre părinți. Mulți autori au notat efectele supărătoare ale disocierii și ale
tuturor formelor de discordie conjugală asupra dezvoltării copilului” (Moisin, 2001).
Familia în care lipsește unul dintre părinți ca urmare a divorțului este resimțită ca o sursă
continuă de tensiune, dezechilibru, copilul fiind martorul unor conflicte pe care le trăiește
intens și care îi provoacă suferință. În aceste situații copilul este nevoit să aleagă între cei doi
părinți, ajungând să încline spre unul dintre ei și să-l urască pe celălalt sau să treacă de unul la
celălalt devenind inconstant în sentimente. Acești copii ajungând să prezinte probleme
emoționale, morale și sociale care se reflectă și în pregătirea lor, pe fondul acestor probleme
renunțarea la școală nu mai pare un fapt inedit.
Lipsa unuia dintre părinți atrage după sine o serie de dificultăți. Tradiția în care tatăl
întruchipează autoritatea, disciplina și ordinea, în familiile în care acesta lipsește, chiar dacă
mama preia în cea mai mare parte atribuțiile soțului, ea nu le poate satisface în mod
corespunzător pe toate și, ca și consecință, un copil fără tată ajunge să se conducă după
norme, principii ce sunt „înglobate într-un sistem neunitar, incomplet și defectuos”
(Stefanovic, 1979). Lipsa mamei determină apariția unui vid afectiv soldându-se cu formarea
unei personalități incomplete, debusolate, anturajul și diversele activități funcționând cu
caracter compensator, copilul ajungând să părăsească de timpuriu școala. Opinia lui
Stefanovic nu este greșită dar nu o putem generaliza deoarece realitatea de arată că sunt destul
de numeroase cazurile în care, deși familia este monoparentală, copilul are o personalitate
bine formată și nu există pericolul renunțării la școală.
Efecte la fel de grave întâlnim și la nivelul familiilor aparent organizate sau a celor
dezorganizate, în cadrul cărora există relații intrafamiliale negative, o atmosferă încărcată de
excese ale părinților ca alcoolism, violență fizică și verbală, care influențează apariția eșecului
școlar și implicit a abandonului școlar.
Instabilitatea și dezechilibrul universului familial determină instabilitate și dezechilibru în
universul interior al copilului, bulversându-l, efectele fiind vigilente la nivelul
comportamentului. Apar eșecuri pe mai multe planuri, tulburări de caracter, tendința de a
încălca regulile familiei, fuga de acasă, abandonul școlar, delincvența juvenilă.
Există familii la nivelul cărora se întâlnesc condiții necorespunzătoare materializate sub
forma unui nivel cultural sau igienico-sanitar deficitar. Exista un raport invers proporțional
între nivelul cultural și abandonul școlar: cu cât nivelul cultural este mai scăzut, cu atât
șansele de a renunța la școală sunt mai ridicate și invers.
Principalii factori de natură familială care declanșează problemele de adaptare a copilului la
mediul școlar și conduc la abandonul școlar sunt (Ancuța, 1999):
 divergența metodelor educative;
 lipsa de autoritate a părinților;
  atitudinea rece-indiferentă sau cea autocrată, „tiranică” a părinților;
 atmosfera conflictuală;
 deficiențele culturale din familie;
 perturbările climatului moral al familiei;
 dezorganizarea familiei.

Capitolul 2 Cauzele și efectele abandonului școlar

Abandonul școlar reprezintă un indicator ce semnalizează existența unor probleme la
nivelul sistemului școlar și al societății. Cu cât indicele de abandon este mai ridicat cu atât
sistemul școlar se dovedește ca fiind mai ineficient, iar dacă la nivel național numărul
abandonurilor este mai mare și în continuă creștere, aceasta reflectă sărăcia ce caracterizează
societatea, precum și indiferența față de problemele elevilor și a familiilor acestora.
Literatura de specialitate tratează superficial abandonul școlar fiind evidențiată prin lipsa
unor definiții complexe în dicționarele de specialitate, el fiind prezentat ca un simplu efect al
unor fenomene complexe, și limitându-se doar la simpla consemnare a acestuia fără o analiză
profundă care să demonstreze amploarea fenomenului în sine. Studierea fenomenului de
abandon școlar nu este posibilă prin izolarea totală a acestuia de alte concepte, dar nu poate fi
nici confundat cu alte fenomene precum inadaptarea, insuccesul și eșecul școlar.
Tratând abandonul școlar ca și efect al insuccesului școlar, Popescu precizează că acest
fenomen descrie situația acelor elevi care „părăsesc școala înainte de terminarea ei, renunțând
la studiu în mod deliberat sau forțați de anumite împrejurări” (Popescu, 1991). Neamțu vine
asociază dimensiunile abandonului școlar cu „încetarea frecventării școlii, părăsirea
sistemului educativ, indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obținerii unei calificări sau
pregătiri profesionale complete, sau înaintea încheierii ciclului de studii început” (Neamțu C. ,
2001). În lipsa unei calificări, a unei diplome dar și a unei formări sociale, morale, cei mai
mulți ajung candidați la șomaj și la delincvență, înscriidu-se la acțiuni negative care ajung să
le perturbe viața personală, familială și pe cea a societății în care trăiesc.
Pledând pentru o educație integrată incluzând în rândurile elevilor cu cerințe educaționale
speciale ți pe cei care prezintă un risc ridicat de a părăsi școala, Ungureanu face distincția
între „copiii uitați” și „copiii pierduți”, „copiii uitați” fiind cei care nu au fost niciodată
cuprinși în evidența unei școli, de exemplu: copiii din zonele rurale izolate, greu accesibile,
copiii care „de generații în șir preiau condiția părinților, la rândul lor needucați”, copiii rromi
care,cei mai mulți, nu sunt înregistrați la naștere deci nu există pentru societate. „Copiii
pierduți” sunt cei care au intrat inițial în sistemul educațional, dar care s-au pierdut pe drum,
de exemplu: copiii străzii din marile orașe, cei cu tulburări comportamentale, precum și cei
care prezintă anumite deficiențe dar au fost considerați ca educabili în școlile de masă și față
de care „au depus armele” chiar educatorii înșiși (Ungureanu, 2000).
Literatura de specialitate descrie trei moduri de abordare a fenomenului de abandon școlar
care îi conferă acestuia un statut propriu, astfel:
 abordarea psiho-socială care încearcă să demonstreze că cei care abandonează școala
sunt diferiți din punct de vedere al trăsăturilor de personalitate sau din punct de vedere
psiho-social de cei care și-au finalizat studiile;
 abordarea interacționistă în care este surprins dezechilibrul care apare între elev și
mediul educațional cu toate componentele sale. Tinto precizează că „abandonul este
rezultatul unei interacțiuni personale insuficiente cu ceilalți membrii ai colectivității”
(Neamțu C. , 2001);
 teoria constrângerii externe potrivit căreia abandonul școlar este o consecință a unor
factori externi elevului, pe care acesta nu îi poate controla, precum sănătatea,
obligațiile familiale, și care în lipsa unui sprijin concret din partea școlii, aceștia îl
forțează pe elev să abandoneze.
 Abandonul școlar poate fi explicat doar printr-un complex cauzal care cuprinde cauze
principale și cauze secundare, după cum urmează:
Cauze de ordin economic – pornind de la contextul socio-economic din România pot fi
evidențiate o serie de situații care justifică creșterea numărului de abandonuri școlare:
 Erodarea relevanței educației pentru succesul școlar, realitatea demonstrând că
a avea educație nu înseamnă și a avea succes social.
 Mirajul succesului în afacerile facile realitatea arătând că poți obține avantaje
imediate prin angajarea în diverse activități.
 Creșterea șomajului prin faptul că școala nu reușește în majoritatea cazurilor să
formeze competențele necesare prin care să pregătească elevii pentru viața de
adult.
 Activitățile în economia din umbră – de exemplu cerșitul și „spălătorul de
parbrize”, acestea aducând beneficii materiale considerabile imediate și care nu
presupun un efort prea mare.
 Copilul poate deveni sursă de venit – nu toți copiii sunt dispuși să renunțe la
școală, dar sunt împinși de propriile familii pentru care copiii reprezintă
singura sursă de venit.
 Creșterea costurilor educației – deși învățământul primar și gimnazial este
gratuit, există o serie de costuri pe care populația săracă nu reușește să le
acopere, singura soluție fiind retragerea copilului de la școală.
 Degradarea condițiilor de învățământ pe fondul lipsei de materiale, a
nemotivării personalului didactic, etc.
 Relaxarea controlului obligativității participării școlare.
 Sărăcia este o formă majoră de discriminare educațională.
Cauze de ordin socio-cultural - copilul reprezintă produsul propriei familii și a
contextului social în care el se formează și se manifestă. Când se întâlnesc disfuncții la
aceste niveluri efectele devin vizibile mai ales în personalitatea și comportamentul
copilului. În categoria cauzelor de ordin socio-cultural se includ indicatorii de putere și
statut social care fac referire la apartenența etnică, apartenența la clasa socială,
apartenența la comunitățile de tip rural/urban, etc.
Cauze de ordin psiho-fiziologic presupun două dimensiuni care se completează
reciproc, o dimensiune urmărind aspectele de natură anatomo-fiziologică și o
dimensiune care urmărește aspectele de natură psihologică. Cauzele de natură
anatomo-fiziologică se referă la deficiențele senzoriale ușoare nedepistate la timp,
mail ales cele de văz și auz care tulbură dezvoltarea vorbirii și cu implicații negative
asupra scrisului și cititului. Cauzele de natură psihologică sunt cele care vizează
insuficiențe ale elaborării intelectuale, intelingență școlară limitată, tulburări de
comportament.
Cauze de ordin pedagogic – școala are menirea de a vehicula resursele interioare ale
copilului ajutându-l să se apropie de starea de plenitudine personală și de idealul
construit și promovat de societate. Complexul cauzal nu se reduce doar la impactul pe
care îl are familia, starea economică, propria persoană asupra elevului și asupra
fenomenului de abandon școlar, ci se alătură și școala cu toate componentele sale,
aceasta completând munca depusă de ceilalți factori (Neculau, 1983)
Efectele abandonului școlar se resimt pe termen lung asupra evoluției societății și creșterii
economice. Cei care au părăsit timpuriu școala au tendința să participe mai puțin la procesul
democratic și sunt cetățeni mai puțin activi. Abandonul școlar afectează și procesul de inovare
și creștere, pentru că aceasta se bazează pe forța de muncă competentă în întreaga economie,
nu doar pe cea din sectoarele de înaltă tehnologie.
 Capitolul 3 Situația actuală a abandonului școlar în România

România înregistrează o situație îngrijorătoare în ceea ce privește rata de părăsire timpurie a

sistemului de educație, chiar și în condițiile în care se observă o tendință descrescătoare a
fenomenului în ultimii ani.
Conform datelor Institutului Național de Statistică, rata abandonului în anul școlar
2019/2020 a fost de: 1,3% în învățământul primar, 1,3% în învățământul gimnazial, și 2% în
învățământul liceal și profesional, în ușoară scădere comparativ cu anul școlar 2018/2019
când rata abandonului școlar era de: 1,6% în învățământul primar, 1,7% în învățământul
gimnazial și 2,6% în învățământul liceal și profesional, și acesta fiind în scădere comparativ
cu anul anterior. Pe medii de rezidență, în anul școlar 2018/2019 scade diferența dintre rata
abandonului în învățământul primar și gimnazial din urban și cea din rural, mediul rural fiind
în continuare în dezavantaj având o rată de 2,2%, pe când în mediul urban rata este de 1,2%.
În ceea ce privește abandonul pe sexe în învățământul primar și gimnazial, se evidențiază o
frecvență mai amplă a situațiilor de abandon în cazul populației școlare masculine, în anul
școlar 2018/2019 fiind de 1,7% băieți, în scădere cu 0,1% față de anul anterior, și 1,5% fete,
aceasta fiind constantă față de anul anterior.
Tabelul 1. Rata abandonului școlar în învățământul primar și gimnazial
2008/ 2009/ 2010/ 2011/ 2012/ 2013/ 2014/ 2015/ 2016/ 2017/ 2018/
2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018 2019
Învățământ primar și gimnazial
Total 1,7 1,5 1,8 1,8 1,4 1,5 1,8 1,8 1,6 1,7 1,6
Urban 1,5 1,5 1,8 1,7 1,1 1,3 1,5 1,4 1,1 1,1 1,2
Rural 1,9 1,6 1,8 1,8 1,6 1,8 2,2 2,3 2,3 2,4 2,2
Feminin 1,5 1,4 1,7 1,5 1,2 1,4 1,7 1,6 1,0 1,5 1,5
Masculin 1,7 1,7 1,9 2 1,5 1,6 2,0 2,0 2,2 1,8 1,7
Învățământ primar
Total 1,4 1,4 1,6 1,6 1,1 1,2 1,8 1,7 1,5 1,6 1,6
Urban 1,3 1,4 1,6 1,6 0,9 1,1 1,6 1,4 1,1 1,1 1,2
Rural 1,5 1,4 1,6 1,5 1,3 1,4 2,0 2,0 2,1 2,2 2,1
Feminin 1,3 1,3 1,5 1,4 1,0 1,1 1,6 1,5 1,4 1,4 1,5
Masculin 1,6 1,6 1,7 1,7 1,2 1,3 1,9 1,8 1,7 1,7 1,7
Învățământ gimnazial
Total 1,9 1,7 2,0 1,9 1,7 1,8 1,9 2,0 1,8 1,8 1,7
Urban 1,6 1,5 1,9 1,8 1,4 1,5 1,5 1,5 1,2 1,2 1,2
Rural 2,2 1,8 2,0 2,1 2,1 2,1 2,3 2,5 2,5 2,7 2,3
Feminin 1,8 1,5 1,9 1,7 1,6 1,7 1,7 1,8 0,6 1,7 1,5
Masculin 2,0 1,8 2,1 2,2 1,9 1,9 2,1 2,1 2,8 2,0 1,8
Sursa: Date calculate pe baza informațiilor INS, 2009-2020

Analiza pe cohortă urmărește viața școlară a elevilor pe parcursul a opt ani de studiu, iar
datele referitoare la opt cohorte de elevi arată că abandonul și pierderile școlare pe cohortă la
nivelul învățământului primar și gimnazial au valori foarte ridicate. Ambii indicatori au trecut
printr-o perioadă de scădere prin raportare la anul școlar anterior, astfel:
 Abandonul școlar pe cohortă – de la 19,2% în anul școlar 2010/2011, la 13,8% în
2016/2017, respectiv 12,2% în anul 2018/2019;
 Pierderile școlare pe cohortă – de la 20,9% în anul 2010/2011, la 17,0% în 2016/2017,
respectiv 15,3% în anul școlar 2018/2019.
În ceea ce privește analiza pe cohortă a abandonului și pierderii școlare pe medii de
rezidență și pe sexe în anul școlar 2018/2019 avem următoarele date:
 Tabelul 2. Evoluția cohortei de elevi 2011-2018, pe sexe și medii de rezidență
Anul Elevi Anul Absolvenți Repetenţi Ponderi
școlar înscrişi în școlar ciclul ciclul % % Repetenți Abandon
clasa I 2018/201 primar şi primar şi Absolvenți Pierderi cl. a școlar
2011/2012 9 gimnazial gimnazial ciclul ciclul VIIIa ciclul
(clasa a (clasa a primar şi primar şi primar şi
VIII-a) VIII-a) gimnazial gimnazia gimnazial*
l
Feminin 99.376 Feminin 84.956 2.875 85,5 14,5 2,9 11,6
Masculin 106.679 Masculin 89.517 3.504 83,9 16,1 3,3 12,8
Urban 107.022 Urban 98.288 2.289 91,8 8,2 2,1 6,0
Rural 99.033 Rural 76.185 4.090 76,9 23,1 4,1 18,9
Sursa: Calculat pe baza datelor INS, 2011-2020 * Inclusiv cazurile de deces, migrație,
exmatriculare, precum și elevii cu situația școlară neîncheiată, Observație: Au fost luați în
calcul elevii din învățământul de masă și din cel special. Pentru învățământul primar sunt
luați în calcul toți elevii, indiferent de forma de învățământ, iar pentru gimnaziu datele se
referă numai la forma de învățământ de zi.

În ultimii trei ani rata abandonului școlar la liceu a înregistrat valori constante a înregistrat
valori constante de 2,5%. Pe toată perioada analizată o pondere mai mare a populației
masculine abandonează liceul, comparativ cu fetele.
Tabelul 3. Rata abandonului școlar în învățământul liceal
2009/ 2010/ 2011/ 2012/ 2013/ 2014/ 2015/ 2016/ 2017/ 2018/
2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018 2019
Total 2,2 3,2 3,8 2,8 2,8 3,7 3,5 2,5 2,5 2,5
Feminin 1,8 2,7 3,2 2,3 2,4 2,9 2,8 2,1 2,1 2,0
Masculin 2,5 3,7 4,4 3,2 3,2 4,5 4,2 3,0 2,9 2,9
Sursa: Date calculate pe baza informațiilor INS, 2009-2020. La calcularea indicatorului nu
au fost luați în considerare elevii înscriși în Programul A doua șansă.

Analiza ratei abandonului în învățământul profesional evidențiază o creștere semnificativă

în perioada 2009-2011 când a avut loc lichidarea școlilor de arte și meserii, iar odată cu
reorganizarea învățământului profesional în 2014/2015 valoarea abandonului a scăzut
semnificativ, la finalul anului 2018/2019 indicatorul având valoarea de 3,8%. În cadrul acestei
rute de formare se constată o pondere mai mare a abandonului în cazul populației feminine,
comparativ cu populația masculină.
Tabelul 4. Rata abandonului școlar în învățământul profesional
2009/ 2010/ 2011/ 2012/ 2013/ 2014/ 2015/ 2016/ 2017/ 2018/
2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018 2019
Total 8,6 19,8 30,4 7,9 4,3 5,0 4,2 3,5 3,9 3,8
Feminin 9,7 21,9 35,8 10,5 7,1 6,2 4,9 4,1 4,9 4,5
Masculin 7,9 18,6 27,4 7,0 3,6 3,9 3,9 3,2 3,4 3,5
Sursa: Date calculate pe baza informațiilor INS, 2009-2020. La calcularea indicatorului nu
au fost luați în considerare elevii înscriși în Programul A doua șansă.
 Capitolul 4 Prevenirea si combaterea abandonului școlar
Deși legea prevede gratuitatea învățământului public, realitatea ne arată că părinții trebuie să
facă față unor cheltuieli strâns legate de școlarizarea copiilor lor, iar pentru familiile afectate
de sărăcie, lipsa posibilităților de a face față acestor cheltuieli expune copii riscului de
abandon școlar. Costurile „ascunse” ale învățământului precum uniforma, rechizitele,
manualele alternative, meditațiile, transportul, reprezintă obstacole greu de depășit în calea
dreptului la educație al tuturor copiilor, dar mai ales a celor din familii sărace, defavorizate,
sau a părinților cu nivel redus de educație care nu își pot sprijini copiii în efectuarea temelor.
Pentru ca abandonul școlar să poată fi prevenit trebuie să existe preocupări reale atât din
sfera politică, cât și din partea societății civile. Prevenirea abandonului școlar ar putea fi
îmbunătățit prin:
 Existența unor programe guvernamentale care să vizeze prevenirea abandonului
școlar
 Existența unor programe inițiate de ONG-uri care să urmărească reducerea sau chiar
eradicarea abandonului școlar
 Acțiuni eficiente ale organismelor locale pentru prevenirea abandonului școlar și
ajutarea copiilor aflați în risc de abandon școlar
 Promovarea și încurajarea cercetărilor în prevenirea și combaterea fenomenului de
abandon școlar.
În întâmpinarea problemelor abandonului școlar vine „Strategia Europa 2020” unde a
fost stabilit ca toate țările membre Uniunii Europene să reducă ratele abandonului școlar sub
10% până în anul 2020, program în care se va facilita accesul la educație, reducerea
numărului de elevi cu rezultate slabe la învățătură, reducerea absențelor nemotivate, și
introducerea programelor de tipul „a doua șansă” pentru elevii care au părăsit deja școala.
De-a lungul timpului Ministerul Educației a conceput o serie de programe menite să
asigurare egalitatea de șanse pentru participarea tuturor copiilor la educație, precum: „bani de
liceu”, „rechizite școlare”, „Euro 200”, „cornul și laptele”, „bursa profesională”.
Mai întâi este necesar să fie înțelese cauzele de natură socială, familială, economică și
individuală, pentru a putea fi ulterior transformate în oportunități și direcții de acțiune a
politicilor sociale. Este necesară implementarea unei metodologii psihopedagogice orientată
pe elev, unde cadrul didactic să stimuleze activ participarea și implicarea fiecărui elev la
procesul educațional, deci eliminarea sistemului școlar rigid actual, clasic actual, cadrele
didactice beneficiind de formare continuă în care să-și dezvolte și îmbunătățească permanent
abilitățile de lucru cu elevii care prezintă probleme personale, sociale, economice, familiale.
Şcoala trebuie să ofere pe lângă dezvoltarea cognitivă, o stimulare a spiritului de inovaţie
şi iniţiativă a tinerilor, ajuntându-i să se pregătească pentru a face faţă cerinţelor pieţei
muncii din prezent şi mai ales din viitor. (Bonea, 2019)
 Bibliografie

 Ancuța, Lucia (1999). Psihologie școlară. Editura Excelsior.

 Bonea, Gerogiana Virginia (2019). Abandonul școalar. Calitatea vieții, 30(4), 387-
403. https://www.revistacalitateavietii.ro/journal/article/view/123
 Moisin, Anton (2001). Arta educării copiilor și adolescenților în familie și școală.
Editura Didactica și Pedagogică.
 Neamțu, Cristina (2001). Devianța școlară - fenomen socio-pedagogic. Modalități de
diminuare (Teză doctorat). Editura Universitatea A.I.Cuza.
 Neculau, Adrian (1983). A fi elev. Editura Albatros.
 Popescu, V. (1991). Succesul și insuccesul școlar. Revista de pedagogie, 11, 25.
 Stefanovic, Jozef (1979). Psihologia tactului pedagogic al profesorului. Editura
Didactică și Pedagogică.
 Ungureanu, Dorel (2000). Educația integrată și școala inclusivă. Editura de Vest.
 https://insse.ro/cms/ro/tags/comunicat-sistemul-educational
 https://www.google.com/url?sa=t&source=web&rct=j&url=https://www.edu.ro/sites/
default/files/_fi%25C8%2599iere/Minister/2020/Transparenta/Stare
%2520invatamant/Stare
%2520preuniversitar_rev_5.07.2021.pdf&ved=2ahUKEwjx0Me9iaD3AhWg8LsIHSYJ
Ds4QFnoECAsQAQ&usg=AOvVaw23lxxzkGOtOYwwEeQ0SVQN