Riscul de abandon școlar și părăsire

timpurie a școlii

TEMA:
Precizați, apoi descrieți modul de implementare a 3 strategii
privind politicile de prevenire a părăsirii timpurii a școlii, adaptate
unității de învățământ în care vă desfășurați activitatea.
 Abandonul şcolar reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă
societatea contemporană; şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru
că în ziua de azi nu contează în ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine. Elevii
care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte
dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în
şcoală.
Mai întai, cei care abandonează şcoala nu au nici calificarea profesională
indispensabilă integrării socio-economice, nici formația morală şi civică necesară
exercitării rolului de părinte şi celui de cetățean al unei comunități. În al doilea
rând, neavând o calificare, cei care abandonează şcoala sunt viitorii şomeri şi
reprezintă, pe termen mediu şi lung, o sursă de dificultăți sociale şi de pierderi, care
depăşesc investiția cerută de formarea inițială.
Pentru o mai bună intervenţie se propune realizarea unui program care să
urmărească dezvoltarea competenţelor cadrelor didactice de lucru în echipă şi de
folosire a planificării strategice în vederea identificării factorilor care ar favoriza
apariţia unor astfel de situaţii de risc la nivelul şcolii, pentru prevenirea şi, în ultimă
instanţă, pentru rezolvarea unor situaţii de criză cu efect de abandon şcolar.
Principalele obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului
şcolar:
 identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea
menţinerii acestora în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi;
 implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului;
 creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor
de abandon şcolar sau a situațiilor ce prezintă risc de abandon şcolar.
În măsura în care aceste obiective vor fi îndeplinite, abandonul şcolar nu va
mai reprezenta un pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui program
de prevenţie bine organizat, ce se desfăşoară pe o perioadă foarte îndelungată.

Se impun măsuri de prevenire a abandonului şcolar:

 psiho-pedagogice şi psiho-sociologice – care urmăresc cultivarea unor relații
interpersonale adecvate pentru realizarea unei inserții socio-familiale pozitive;
 socio-profesionale – ele decurg din măsurile psiho-pedagogice şi psiho-
sociale;
 psihiatrice – depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme
caracteriale, comportamentale, emoționale, tendinte agresive;
 juridico-sociale – aceste măsuri permit creşterea gradului de influențare
socială prin popularizarea legilor şi prin propaganda juridică, în general.
Astfel, personalul didactic se va orienta, încă din primele săptămâni de
şcoală, spre acţiuni specifice, cum ar fi:
 depistarea primelor semne de inadaptare şcolară la unii elevi;
 aplicarea unor măsuri menite să contribuie la dezvoltarea maturităţii sociale a
elevilor (a capacităţii de autocontrol, a abilităţii de a rezolva problemele apărute
fără a apela la ajutorul învăţătorului, a capacităţii de luare a deciziilor ş.a.);
 democratizarea relaţiei pedagogice profesor-elev prin apelul la măsuri de
ordin organizatoric (cum ar fi, de pildă, constituirea consiliului consultativ al clasei)
 sau de natură psihopedagogică (sporirea motivaţiei elevilor pentru învăţare,
ameliorarea climatului educativ etc.);
 optimizarea comunicării pedagogice prin crearea unui climat relaţional care
să încurajeze exprimarea liberă a elevilor (reducând astfel apelul la mecanismele de
apărare);
 informarea sistematică a elevilor asupra obiectivelor urmărite, asupra
criteriilor de evaluare şi a nivelului de exigenţă la care se va raporta profesorul;
 analiza periodică a relaţiilor socioafective ce au luat naştere între elevii
grupului-clasă sau dintre aceştia şi grupul informal;
 înlocuirea pedepselor, a sancţiunilor (sau a ameninţării cu pedeapsa) cu
diferite tehnici de persuasiune sau chiar de manipulare în vederea inducerii
conformismului la elevi;
 ajutorarea elevilor cu dificultăţi de învăţare (prin stimularea participării
acestora la activităţile de învăţare, prin integrarea lor în grupe de învăţare, prin
cooperarea cu familia şi cu alţi profesori etc.).
Prevenirea – îmbunătăţirea accesului egal la educaţie de înaltă calitate de la
varste fragede. Trebuie introduse masuri menite sa garanteze participarea tuturor
copiilor la orele de curs .
Prognoza privind impactul crizei economice estimeaza o crestere a populatiei
afectata de saracie, lucru care va conduce indubitabil la cresterea fenomenului de
abandon scolar.
POLITICILE DE PREVENIRE au scopul de a reduce riscul de părăsire
timpurie a şcolii înainte de apariţia primelor probleme. Astfel de probleme
optimizează prevederile sistemului de educaţie și formare profesională de a spori
randamentul școlar și de a îndepărta obstacolele din calea succesului educaţional. Ele
își propun să pună, din timp, baze solide, astfel încât copiii să își dezvolte potenţialul
și să se integreze în școli. Instrumentele politicilor de prevenire includ:

 Un sistem de educaţie timpurie de bună calitate este benefic pentru toţi

copiii și este, în special, relevant pentru aceia care vin din medii defavorizate,
inclusiv emigranţii și romii. Facilităţile trebuie să fie de calitate, accesibile din punct
de vedere financiar, să aibă un personal adecvat și să fie accesibile familiilor care
provin din medii defavorizate.
 Diversificarea ofertei educaţionale, prin extinderea oportunităţilor de
educaţie și pregătire profesională, dincolo de vârsta la care se termină învăţământul
obligatoriu , care poate influenţa comportamentul tinerilor și al familiilor acestora și
poate duce la rate mai mari de finalizare a ciclului secundar superior.
 Promovarea unor politici active de desegregare și acordarea unui sprijin
suplimentar școlilor din zonele defavorizate, sau care au un număr mare de elevi care
vin din medii defavorizate, din punct de vedere social și economic, le vor ajuta pe
acestea să își diversifice componenţa socială și să își diversifice oferta educaţională.
 Sublinierea valorii diversităţii lingvistice și sprijinirea acelor copii care
au o altă limbă maternă, în vederea îmbunătăţirii cunoștinţelor de limbă necesare
procesului de învăţare, fie că este vorba despre altă limbă sau de limba lor maternă,
precum și acordarea de sprijin cadrelor didactice în vederea predării unor grupe de
elevi cu grade diverse de competenţă lingvistică.
  Implicarea mai intensă a părinţilor, printr-o intensificare a colaborării
acestora cu școala și prin crearea de parteneriate între școli și părinţi, poate
contribui la o mai bună motivare a elevilor.
 Sporirea flexibilității și a permeabilităţii traseelor educaţionale, de
exemplu prin modularizarea cursurilor sau alternarea orelor de învăţare cu orele
de practică; vine mai ales în sprijinul acelor elevi cu performanţe mai scăzute.
Mai mult, preîntâmpinarea repetării anului școlar și înlocuirea acestei formule cu
una în care să primeze sprijinul individual, flexibil a fost asociată cu o rată mai
scăzută a părăsirii timpurii a şcolii.
 Consolidarea rutelor de formare profesională și sporirea atractivităţii și
flexibilităţii acestora le oferă alternative credibile elevilor care sunt mai expuși fenomenului
de părăsire timpurie a şcolii. Prevederile ÎPT (domeniul educaţiei și al formării
profesionale), bine integrat în sistemul general de educaţie și formare, permit utilizarea de
rute alternative în cadrul educaţiei secundare și terţiare.
Ce se poate face pentru prevenirea abandonului scolar?
Printre acţiunile ce pot fi intreprinse pentru reducerea ratei de abandon:
integrarea elevilor cu risc de renunţare la educaţie si menţinerea acestora în
sistemul scolar, creşterea responsabilizarii cadrelor didactice, monitorizarea starii
sistemului pentru prevenirea timpurie a crizelor si identificarea periodica a
modificarilor in ceea ce priveste factorii de abandon scolar.Alte obstacole potenţiale
pentru reuşita parcursului şcolar pot fi eliminate prin sporirea permeabilităţii
parcursului educativ şi prin ameliorarea calităţii si a statutului filierelor de
învăţământ profesional.
Una din măsurile de prevenirea a abandonului şcolar poate fi atragerea către
învăţământul preşcolar a copiilor proveniţi din medii dezavantajate social.
În cadrul învăţământului preşcolar educatoarea are, de asemenea, un rol
decisiv în formarea conceptului despre şcoală a copiilor preşcolari – viitori şcolari.
Rolul acesteia este nu numai de a-i informa cu privire la şcoală, ci şi de a-i face să
conştientizeze importanța pe care o deține scoala în viața unui individ.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor
copiilor la programul educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale. Copiii sunt
diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, gradul lor de adaptare şi percepere este diferit,
dar în grupul de la grădiniţă fiecare poate avea un loc, un statut, un rol şi o valoare,
fapt ce îi determină să îndrăgească mediul şcolar. Evaluarea pe care o poate face
educatoarea se referă la competenţele şi capacităţile educaţionale ale fiecărui
copil. Trebuie plecat de la premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că
fiecare copil poate învăţa, indiferent de nevoile lui sociale. Pentru o mai bună
prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile fiecărui
copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul
copiilor.
În cazul etniei rome, cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor, faţa necunoscută
şi nebănuită a existenţei membrilor ei pune în valoare ceea ce ei înşişi nu mai ştiu ori
nu au reuşit să răzbată. Copiilor le oferă identitate şi apartenenţă la neam, le redă
mândria de descendenţi ai poporului lor, răspândit prin numeroase teritorii, le
crează o "unicitate pozitivă" – adică aceea care ascunde comoara trăsăturilor
caracteristice unui popor. "Unicitatea pozitivă" care în esenţă arată demnitatea
 neamului lor, se opune aceleia "negative", aceea care a fost impusă mediatizării
care condamnă la inhibare, la izolare.

Un alt lucru ce se poate face este creşterea atractivitaţii şcolii prin:

 activitaţi extraşcolare desfăsurate în scoală (concursuri sportive;
actiuni/concursuri de creatie artistica; competitii de joc pe computer; etc.)
desfăsurate în şcolile din comunităţi cu risc ridicat de abandon, precum şi în liceele
care atrag elevi din astfel de comunităţi.
 toate aceste acţiuni sau ansambluri de acţiuni trebuie să aibă un caracter
periodic, pentru a menţine continuu elementul de atractivitate al şcolii şi a se
constitui într-un factor de antrenare constantă a atenţiei elevilor în activităţi legate
de spaţiul şcolar.
 planificarea actţiunilor cu pricina poate fi realizată cu participarea elevilor
(dar nu doar a acelor care NU prezinta risc de abandon) şi a autorităţilor locale
(acestea pot fi prezente în faze cheie ale acţiunilor, furnizînd motivaţii pozitive atît
elevilor cât şi cadrelor didactice).
 utilizarea resurselor şcolii pentru atragerea elevilor prin activităţi de timp
liber.
Aşadar, copilul fie că este integrat într-un sistem de învăţământ preprimar,
primar, gimnazial, liceal, profesional, universitar, trebuie urmărit cu mare atenţie
cum evoluează cum se menţine în sistemul educativ, făcându-l cât mai eficient prin
intervenţii oportune atât din partea părinţilor, cadrelor didactice, cât şi a
comunităţii din care provine copilul pentru o mai mare siguranţă în prevenirea
abandonului şcolar – o problema gravă în România.