Ionescu Ioana, Școala Gimnazială Toma Caragiu, Ploiești

ACTIVITATEA DE PREVENȚIE ÎN CEEA CE PRIVEȘTE ABANDONUL ȘCOLAR

Cum putem noi, profesorii, să cerem învățământ de calitate, copii asertivi și competitivi, rezultate
dosebite când, în România, sărăcia și lipsa de educație au devenit un fenomen îngrijorător, toate
statisticile evidențiind acest lucru?
Astfel, potrivit unui studiu efectuat de Centrul Educația 2000+ și UNICEF, cele mai comune cauze ale
abandonului școlar sunt legate de familie, comunitate și mentalități.
În primul rând, dificultăţile materiale ale familiilor numeroase, dezorganizate, lipsite de resurse
sunt în capul listei privind abandonul școlar. Părinții au probleme în a asigura îmbrăcămintea
adecvată tuturor copiilor şi resimt uneori nevoia de forţă de muncă (fie pe câmp, fie în gospodărie
pentru a avea grijă de fraţii mai mici). Modelul educațional oferit de părinți nu trebuie neglijat și el
ne oferă răspunsuri pentru foarte multe întrebări referitoare la dezinteresul copiilor față de școală.
S-a dovedit că rata de sărăcie și excluziune socială crește în cazul părinţilor cu un nivel de educaţie
scăzut. În România, 77,8% dintre copii au părinţi cu nivel de studii scăzut, 44,5% au nivel mediu,
comparativ cu 7,5% părinţi cu un nivel ridicat de studii. Există situații în care părinții nu le mai
permit copiilor să-și continue studiile pentru că dacă ei au făcut doar patru clase, cele opt pe care
le-a terminat copilul, sunt suficiente, depășindu-și astfel condiția, „că nici mama nu mi-a dat mie
mai mult”.
În al doilea rând, dezorganizarea familiei atrage după sine dificultăţi materiale. Violența în familie,
alcoolul, divorțul, decesul unuia dintre părinți și instituționalizarea copilului, sunt semne care preced
decizia de a abandona școala, mai ales că lipsa modelelor pozitive accentuează convingerea inutilității
continuării studiilor. Activitățile aflate la limita legi precum apartenența la găști de cartier
(„anturajul”), consumul de substanțe interzise, prostituția sau cerșetoria reprezintă aproape mereu
factori care determină renunțarea la școală.
Nu în ultimul rând, intrarea pe piaţa muncii constituie o cauză importantă a abandonului școlar, fie că
este vorba de lucrul ca zilier, de activităţi regulate ca barman, de prostituţie sau cerşetorie, prezenţa
pe durata semestrelor şcolare în astfel de activităţi aducătoare de venit constituie elemente de risc ce
se soldează aproape mereu cu renunţarea prematură la educaţie.
Plecarea părinților în străinătate în căutarea unor locuri de muncă mai bine plătite, încredințarea
copiilor în grija unor rude care nu reușesc întotdeauna să suplinească prezența părinților, poate fi, de
asemenea, o cauză a randamentului școlar scăzut, sau chiar a abandonului. Nu trebuie să uităm nici
situațiile în care copiii pleacă împreună cu părinții pentru o lungă perioadă de timp în străinătate, iar
la întoarcerea în România, au dificultăți de adaptare în învățământul de masă, mulți dintre ei
abandonând, în cele din urmă, școala.
Performanțele școlare slabe duc la repetenție și, în cazul elevilor care nu beneficiază de ajutor
suplimentar, situația se poate repeta chiar de trei ori, motiv pentru care elevul nu mai poate continua
școala în regim de zi. Apariția unei sarcini foarte devreme și obligativitatea întemeierii unei familii
sunt alte cauze care duc la abandonul școlar.
Așadar, am evidențiat o serie de cauze care duc la abandonul școlar. Cu toate acestea, există și
modalități de prevenire și de rezolvare a situației școlare a celor care, la un moment dat, au renunțat
să mai frecventeze cursurile unei instituții de învățământ.
Pentru cei care vor să muncească, există soluția prezentării unor modele preluate din țările vestice, în
care liceeni, pentru a obține bani de buzunar, prestează diferite activități plătite la oră, de tipul baby-
sitting, lucrul într-un centru comercial sau într-un fast-food etc.
Consilierea părinților ar reprezenta o altă posibilă rezolvare pentru a preveni fenomenul abandonului
școlar. Chiar dacă mulți părinți din medii sărace sunt greu de convins să vină la școală, principiul
„dacă Mahomed nu vine la munte, vine muntele la Mahomed”, poate fi aplicat. Astfel, profesorii
diriginți se pot deplasa, în ora de consultații cu părinții, la domiciliul acestora pentru a discuta
deschis situația elevilor și a le cere sprijinul pentru ca urmașii lor să aibă acest drept la educație
respectat.
O altă modalitate de prevenire, care vine în sprijinul celor care vor să revină la școală, dar și a celor
care sunt în pericol de recidivă privind abandonul, o reprezintă Programul „A Doua Șansă”. În
unitatea școlară în care îmi desfășor activitatea, Școala Gimnazială Toma Caragiu din Ploiești,
funcționează un astfel de program de mai bine de zece ani. Este una dintre puținele școli din Prahova
care găzduiește programul, și tocmai de aceea este foarte căutată. Cu un număr de aproximativ 250
de elevi, încadrați în ani de studiu, de la anul I până la anul IV, elevii beneficiază, la absolvire, de o
diplomă de zece clase. Fiind profesor diriginte la una dintre clasele programului , am observat diverse
tipologii de elevi, iar cauzele expuse mai sus, nu sunt exhaustive, fiecare elev având povestea sa. Am
încercat, de-a lungul timpului, să realizez activități diverse, în așa fel încât să îi apropii de școală, totul
pentru ca ei să nu renunțe și la această „ a doua șansă”. În acest an școlar, am elaborat un Proiect
Județean, care urmează să fie avizat de Inspectoratul Școlar Județean Prahova, intitulat „A doua
șansă la școală” care cuprinde trei activități derulate în semestrul al II-lea al anului școlar în curs.
Astfel, una dintre activități are ca parteneri primăria orașului, prin Agenția Județeană de Ocupare a
Forței de Muncă precum și o serie de antreprenori care își vor prezenta ofertele de locuri de muncă
pentru elevii programului. O altă activitate se focalizează pe cauza voluntariatului, mai ales că o parte
dintre elevii clasei sunt donatori de sânge și aici vom invita un reprezentant al Centrului de Transfuzii
Sanguine Ploiești pentru a le prezenta câteva aspecte privitoare la importanța acestui gest. Nu în
ultimul rând, mi-am propus să abordez și cazuistica traficului de ființe umane, a consumului de alcool
și droguri pentru ca elevii să fie informați asupra pericolelor care există în societate.
Programele derulate sub titlul de „Grădinițe estivale”, precum și „Școală după școală” sunt gândite
tocmai pentru a preveni abandonul școlii în cazul elevilor aparținând mediilor defavorizate și de a-i
integra mai bine pe elevii reîntorși în țară, sistemului de educație din România.
În concluzie, cel mai important aspect pe care noi, cadrele didactice îl avem de îmbunătățit, este
aplecarea mai mare pe care trebuie să o avem față de toți beneficiarii educației, fie ei elevi care
frecventează cursurile la zi, sau în cadrul unui program de tip „ A doua șansă”. Să încercăm să nu
judecăm părinții pentru deciziile pe care le iau în ceea ce-i privește pe copii, ci doar să-i orientăm și să
le arătăm soluții mai bune pentru a rezolva situațiile dificile în care se află.