Prevenirea abandonului școlar – prioritate a școlii

Prof. Angheluță Cristina – Liliana

Liceul Teoretic „Callatis” Mangalia

Într-o țară în care se vorbește despre olimpici internaționali, în care părinții cer în mod
insistent performanță de la copiii lor, în care „competiție” este cuvântul de pe buzele tuturor,
într-o astfel de țară se constată de fapt că problemele reale sunt: subfinanțarea învățământului,
analfabetismul funcțional, dar mai ales abandonul școlar.
Statisticile nu arată deloc lucruri pozitive despre lupta noastră împotriva abandonului
școlar, situând România în fruntea țărilor Uniunii Europene în această problemă. „Tribuna
învățământului” subliniază faptul că o cincime din copiii români rămân doar cu opt clase, iar
75% dintre cei rromi nu termină gimnaziul :„ Date la fel de sumbre a prezentat de curând
Institutul Naţional de Statistică (chiar de Ziua Internaţională a Copilului): aproape 30% dintre
copiii români de până la 18 ani au renunţat la studii (obligatorii, conform legii), cu 10%, se
menţionează, mai mult decât acum doi ani şi cu 7% mai mult faţă de media europeană.
Aproximativ o cincime dintre elevii români rămân cu cel mult opt clase, în vreme ce peste
75% dintre copiii rromi abandonează şcoala înainte de a împlini vârsta de 14 ani. 37% dintre
tinerii de 15 ani sunt analfabeţi funcţional, iar 43% dintre copiii cu dizabilităţi nu sunt înscrişi
în nicio formă de învăţământ. Pentru toţi aceşti tineri care renunţă la studii viitorul este negru,
pentru că nu-i aşteaptă decât şomaj, sărăcie, marginalizare.”
Într-un studiu publicat în 2012 de UNICEF și realizat de Institutul de Științe ale
Educației , numit „Copiii care nu merg la școală (O analiză a participării la educaţie în
învăţământul primar şi gimnazial)”, se face o expunere și o analiză concretă, pornind de la
datele existente privind dimensiunea vizibilă a fenomenului abandonului, copii în afara
sistemului de educație, dar și riscul de abandon.
Toată lumea cunoaște aceste date, toate guvernele și instituțiile abilitate publică studii,
creează programe care se dovedesc a fi eșecuri. Programe precum cornul și laptele, transportul
gratuit sau rechizite pentru copiii din medii dezavantajate nu au dat randamentul scontat.
Ridicarea unor școli sau săli de sport în mediu rural s-a dovedit un fiasco, pentru că lipsa
copiilor a dus la imposibilitatea folosirii bazei materiale nou construite. In loc să atragem
copiii la școală, s-a constat lipsa acestora din cauza natalității scăzute în anumite zone sau, și
mai grav, abandonul școlar din cauza situației materiale precare: lipsa mâncării, a hainelor sau
încălțămintei. Așa se creează un cerc vicios în care societatea română este incapabilă în a găsi
soluții concrete și imediate în diminuarea abandonului școlar timpuriu.
Diminuarea sărăciei și creșterea finanțării învățământului ar fi cele mai bune soluții, dar,
cum acest lucru, nu pare a fi posibil în următorii ani, atunci școala este cea care se poate
implica direct în prevenirea acestui fenomen, măcar parțial. Prin colaborarea cu diferite
ONG-uri , destul de multe și dornice în a ajuta, cu familia, cu instituțiile statului, școala poate
deveni un factor important în viața copiilor din medii predispuse la abandon școlar. Acestea
pot veni în completarea programelor guvernamentale ca „A doua șansă”. Se cunosc cazuri
concrete ale unor programe mici, propuse de școli care au dublat rata de reușită, prin
obținerea de fonduri necesare procurării de rechizite, îmbrăcăminte și încălțăminte (prin
colaborare cu ONG-uri), a unor mese calde (colaborare cu serviciile de asistență socială), dar
și prin discuțiile directe cu familiile copiilor (prin învățători și diriginți), astfel încât copilul să
fie susținut și încurajat să vină la școală. Nu în ultimul rând se încearcă integrarea acestor
copii în clase, prin legarea unor prietenii, astfel încât copilul să simtă dorința de a revedea acel
mediu prielnic si liniștit, în care simte că poate învăța ceva, dar se poate și forma ca cetățean,
ca prieten, dar mai ales ca viitor părinte ce își va susține, la rândul său, copiii în urmarea
studiilor și realizarea visurilor.
Dacă fiecare școală s-ar implica direct, acolo unde este cazul, cu siguranță că actualii
copii, educați în spiritul studiului, ar fi viitorii adulți capabili să înțeleagă necesitatea educației
și lupta împotriva abandonului școlar.

Bibliografie:
1. http://www.tribunainvatamantului.ro/abandonul-scolar-un-fenomen-care-face-
ravagii-in-invatamantul-romanesc/
2. http://www.unicef.ro/wp-content/uploads/copiii-care-nu-merg-la-scoala-pt-
web.pdf.pdf