Sunteți pe pagina 1din 51

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” IAȘI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI STIINTE ALE EDUCATIEI


SPECIALIZAREA PEDAGOGIE

PREVENIREA ȘI COMBATEREA
ABANDONULUI ȘCOLAR ÎN MEDIUL RURAL

COORDONATOR:
Lect. Dr. Seghedin Elena
ABSOLVENTĂ:
Potop Adelina - Sorina

IAȘI

IULIE 2018

1
CUPRINS

Argument
Capitolul I - ABANDONUL ȘCOLAR – problemă a epocii contemporane

1.1. Delimitări conceptuale : inadaptare școlara și abandon școlar


1.2. Implicații psihopedagogice ale abandonului școlar
1.3. Abandonul școlar - problemă socială
1.4. Teorii explicative ale abandonului școlar
1.5. Identificarea factorilor de risc
1.6. Efectele și cauzele abandonului școlar

Capitolul II – Stategii pentru prevenirea și combaterea abandonului școlar

2.1. Metodologia centrată pe elev


2.2. Consiliere individuală
2.3. Stiluri diferite de învățare
2.4. Măsuri concrete de prevenire şi combatere a abandonului şcolar

Capitolul III - Studiu investigativ realizat prin anchetă pe bază de interviu: Combaterea și
prevenirea abandonului școlar în zonele rurale
3.2. Concepte operaționalizate
3.3. Scopul și obiectivele cercetării
3.4. Metodologia de cercetare
3.5. Rezultate și interpretare
3.6. Concluzii finale

2
Argument

Lucrarea de față prezintă sinteza unor investigații prezentate în literatura de specialitate,


pe problematica abandonului școlar, precum și pe metode de combatere și prevenire a acestui
fenomen.

Vorbim de ani buni despre calitate în educaţie, despre învăţământ performant şi despre
căile prin care putem obţine cele mai bune rezultate şcolare. Vorbim, de asemenea, despre
necesitatea modernizării şcolii româneşti, despre digitalizarea învăţământului, despre manualele
digitale. În România în care trăim noi, insa, suntem campioni la subfinanţarea sistemului
educaţional, la analfabetismul funcţional, profesorii au cele mai mici salarii din Europa şi, poate
ceea ce este cel mai grav, suntem „pe podium” în Europa la abandon şcolar, iar tendinţa este de
creştere.

Foarte îngrijorător este că abandonul şcolar în ţara noastră este în creştere, în vreme ce la
nivelul întregii Uniuni Europene, tendinţa general este de scădere. La fel de grav este faptul că
un procent important din aceşti tineri nu doresc să intre în câmpul muncii după abandonarea
studiilor. Astfel, peste două treimi din unităţile de învăţământ din mediul rural se confruntă cu
cel puţin un factor de risc educaţional, cum ar fi rezultate slabe la evaluarea naţională, risc de
abandon şcolar, rate ridicate de absenteism şi repetenţie, şi cu unul sau mai mulţi factori de risc
socio-educaţionali, cum ar fi elevi proveniţi din familii dezavantajate economic sau spaţii şi
dotări materiale insuficiente.

Lucrarea este organizata în trei capitole, dintre care primele două abordează o serie de
aspecte teoretice legate de abandonul școlar și tehnici de combatare a acestui fenomen, iar în cel
de al treilea capitol este prezentat pe larg un studiu investigativ realizat prin anchetă pe baza de
interviu. Datele obținute au confirmat obiectivele de la care am pornit, indicând faptul că
abandonul școlar reprezintă o problemă serioasă pentru învățământul românesc, iar tehnicile
folosite de profesori în prevenirea acestuia sunt din ce în ce mai utile.

3
Scopul principal al aceste lucrări a fost să identific cele mai viabile modalități de
combatere și prevenire a abandonului școlar și să văd cum sunt acestea puse în practică în
învățământul din mediul rural.

4
Capitolul I – Abandonul școlar

1.1. Delimitări conceptuale

În anul şcolar 2015/2016, peste 90% dintre copiii de 3-5/6 ani au fost cuprinşi în
învăţământul preşcolar. Diferenţele valorii indicatorului pe sex evidenţiază un ușor avantaj
pentru fete. Rata de cuprindere în învăţământul preșcolar din mediul rural este semnificativ mai
redusă decât în mediul urban, ca urmare a ponderii reduse a copiilor de vârste mici care
frecventează grădiniţele de la sate. (Raport privind starea învățământului preuniversitar din
România, 2016)

Pe medii de rezidență, mediul rural continuă să fie în dezavantaj, cu toate că valorile


majorității ratelor specifice au crescut la acest nivel, în anul de referință al prezentului raport. Ca
și în anii trecuți, diferențele pe medii de rezidență sunt mai mari în cazul vârstei de 3 ani în
favoarea mediului urban (peste 95% dintre copiii de 3 ani din mediul urban merg la grădiniță,
comparativ cu numai 76% din rural). Și în cazul copiilor de 4 și 5 ani, diferențele pe medii de
rezidență sunt semnificative, variind între 1- 14 p.p. Pentru copiii de 6 ani valoarea indicatorului
este ușor mai mare în mediul rural. (Raport privind starea învățământului preuniversitar din
România, 2016)

Schimbarea de structură a sistemului de educaţie din anul şcolar 2012/2013 a determinat


efecte asupra ratei de cuprindere în învăţământul primar şi gimnazial. În ultimii patru ani şcolari,
valoarea indicatorului a fost de 90-91%. Se menţin diferenţe pe cicluri de şcolarizare: în
învăţământul primar sunt cuprinşi aproape 88% dintre copiii de vârstă corespunzătoare, iar în
învăţământul gimnazial puţin peste 91%. Mediul rural continuă să rămână defavorizat în privinţa
ratei de participare la educaţie, în special la nivelul învăţământului gimnazial, unde diferenţele
între rural și urban ajung la valori de 25,4 puncte procentuale. Ratele de participare sunt ușor mai
mari pentru populaţia școlară masculină, comparativ cu populaţia feminină. (Raport privind
starea învățământului preuniversitar din România, 2016)

5
În anul şcolar 2014/2015, rata abandonului școlar a crescut în comparaţie cu anul şcolar
anterior. La nivel general, 1,8% dintre elevii de nivel primar şi gimnazial abandonează şcoala.
Mediul rural, gimnaziul, populaţia şcolară masculină, respectiv clasele de început de ciclu
gimnazial înregistrează valori ridicate ale abandonului şcolar. Astfel, cele mai mari valori ale
ratei abandonului școlar s-au înregistrat la nivelul învăţământului gimnazial din mediul rural
(2,3%), al băieţilor din gimnaziu (2,1%), respectiv la nivelul claselor I, a II-a și a V-a (2,4%).
(Raport privind starea învățământului preuniversitar din România, 2016)

La finalul anului şcolar 2014/2015, învățământul primar şi gimnazial de masă cuprindea


1690,5 mii elevi. Din totalul elevilor, 97% au fost declarați promovați și 3% repetenți, situație
relativ constantă în comparație cu anul şcolar anterior. Datele corespunzătoare pentru
învățământul special sunt următoarele: 17,7 mii de elevi la final de an școlar, din care 97,9% au
fost declarați promovați și 2,1% repetenți. Pe ansamblul învățământului primar şi gimnazial, rata
abandonului şcolar (indicator calculat pe baza metodei „intrare-ieşire”) în anul 2014/2015 a fost
de 1,8% (procent ce reprezintă 31,7 mii de elevi). În comparație cu anul anterior, valoarea
indicatorului a crescut considerabil, ajungând la valoarea din anii 2010- 2011. Pe medii de
rezidență, se accentuează diferența în defavoarea mediului rural (1,5% în urban și 2,2% în rural).
În ceea ce privește diferența pe sexe, se evidențiază o frecvență mai mare a situațiilor de abandon
în cazul populației școlare masculine (2,0% băieți și 1,7% fete). (Raport privind starea
învățământului preuniversitar din România, 2016)

În învățământul primar, abandonul şcolar a crescut constant după momentul trecerii la 10


ani de şcolaritate obligatorie; situația s-a îmbunătățit în ultimii ani, dar în 2014/2015 valoarea
indicatorului a înregistrat o creștere semnificativă (1,8%). Diferența pe medii de rezidență a
crescut ușor, mediul rural fiind în continuare defavorizat. De asemenea, a crescut ușor decalajul
dintre sexe, mai mulți băieți din ciclul primar abandonează şcoala, comparativ cu fetele. (Raport
privind starea învățământului preuniversitar din România, 2016)

Abandonul reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării


şcolii, părăsirea sistemului educativ, indiferent la nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei
calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii ciclului de studii început.
(Coman, 2010)

6
Abandonul şcolar, alături de formele grave de violenţă, reprezintă cea mai serioasă formă
de devianţă şcolară, el fiind considerat în prezent principalul indicator predictiv al orientării
indivizilor către o carieră delincventă. Abandonul şcolar poate fi precedat de episoade de fugă de
acasă/de la şcoală, caz în care tranziţia către activitatea infracţională se realizează mult mai
repede, sau poate fi sprijinit şi încurajat de părinţi. Abandonul şcolar marchează eşecul adaptării
reciproce a elevului la cerinţele vieţii şcolare, dar şi a şcolii la trebuinţele individuale de învăţare
ale elevului. (Coman, 2010)

Fenomenul abandonului şcolar (school dropout, early school leaving) este unul dintre
subiectele de top de pe agenda politică educativă din România şi din Uniunea Europeană. Validat
ca problemă socială gravă în rândul ţărilor subdezvoltate şi în curs de dezvoltare, în ţara noastră
abandonul şcolar a luat amploare în ultimii ani, în special în mediul rural. De-a lungul ultimilor
10 ani, rata abandonului şcolar în România a înregistrat anumite fluctuaţii: în anul 2004 se situa
la 22,9% după care, în 2008 a scăzut la 15,9 %, urmând ca apoi să crească la 16,6 % în 2009. La
nivelul anului 2009, dintr-un efectiv de 27 de ţări membre ale Uniunii Europene, România se
clasa pe locul 6 în topul ţărilor cu rata cea mai mare de abandon şcolar (16,6%), cu două poziţii
înaintea Bulgariei (14,7%), dar cu mult după Malta, Portugalia şi Spania, ţări care înregistrau o
rată a abandonului şcolar de peste 30% (Commission staff working paper, Reducing early school
leaving, Accompanying document to the Proposal for a Council Recommendation on policies to
reduce early school leaving, pag. 71 ).

Măsurarea şi definirea conceptului de părăsire timpurie a şcolii este ambiguă din cauza
faptului că diferite instituţii – naţionale şi internaţionale – operează cu definiţii distincte. Există
două mari categorii de definiţii: definiţii formale şi definiţii funcţionale. Definiţiile formale se
concentrează asupra caracteristicilor formale (a avea o diplomă sau nu, a fi înscris într-un sistem
educaţional sau nu), în timp ce definiţiile funcţionale se concentrează asupra „funcţionalităţii”
persoanei (dacă persoana respectivă a dobândit competenţe suficiente pentru a funcţiona într-un
anumit mediu) (Annexes to the Draft Policy Paper on Early Education Leaving, Olanda,
Rotterdam, pag 24 ).

Una dintre cele mai vechi definiţii ale abandonului scolar este cea a lui Morrow
(1987:342-355), conform căruia „elevul care abandonează şcoala este acel elev care a fost
înregistrat în sistem, dar care nu mai este activ, înregistrând mai mult de 15 zile de absenţe

7
nemotivate, care are rezultate nesatisfăcătoare la învăţătură şi care nu a depus vreo cerere de
înscriere în altă formă de învăţământ public”.

EUROSTAT sustine ca “ cel care părăseşte timpuriu şcoala este o persoană între 18 şi 24
de ani, care nu a primit o calificare la nivelul secundar superior (upper secondary qualification) şi
care nu urmează nici o altă formă de educaţie sau training”. Definiţia a fost acceptată de către toţi
Miniştrii Educaţiei statelor membre ale Uniunii Europene în cadrul Consiliului din 2003 (UE 15,
când Uniunea Europeană încă nu trecuse prin primul val de extindere) (Early school leaving in
Europe guide, pag. 17 ).

Definiţia Comisiei Europene: “copiii care părăsesc timpuriu şcoala sunt cei care nu au
absolvit cel de-al doilea ciclu de învăţământ (Council recommendation on policies to reduce
early school leaving, pag. 28 ), cei care nu au absolvit învăţământul obligatoriu sau nu au obţinut
certificate de calificare “(Commission staff working paper, Reducing early school leaving,
Accompanying document to the Proposal for a Council Recommendation on policies to reduce
early school leaving, pag. 59 ).

În ceea ce priveşte definirea fenomenului abandonului şcolar în România părerile sunt


împărţite. Unii specialiştii (Viadero, 2001; Finn, 1989) susţin că se consideră abandon şcolar
părăsirea timpurie a şcolii înainte ca elevul să fi atins nivelul de educaţie obligatoriu, dar şi
suficient integrării sale viitoare pe piaţa forţei de muncă. Alţii, precum Neamţu (2003), sunt de
părere că abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea
frecventării şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea
obţinerii unei calificării sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de
studii început. (Neamtu, 2003)

Din punct de vedere economic (Neamţu, 2003), “abandonul şcolar reprezintă un indicator
al eficienţei sistemului educaţional astfel încât, dacă indicele de abandon şcolar este mare, atunci
sistemul educaţional este ineficient”. În acest sens, abandonul şcolar şi părăsirea timpurie a şcolii
creează condiţiile insuccesului integrării sociale, întrucât reduce şansele autorealizării
profesionale şi limitează integrarea pe piaţa muncii. (Neamtu, 2003)

8
Inadaptarea şcolară se referă la „ dificultăţile de a îndeplini sarcinile şcolare, cât şi la eşecul de
integrare în mediul şcolar din care copilul face parte”. Inadaptarea este asociata cu dezechilibrul
aparut intre elev si mediul scolar, intre acesta si sarcinile de invatare. (Jigau, 1998)
Pornind de la acest dezechilibru, Jigau (1998) face diferenta intre: inadaptarea
pedagogica”, ce se refera la incapacitatea de a rezolva in mod corespunzator sarcinile didactice si
:inadaptarea comportamentala” care înglobează tulburările de relaționare a copilului cu
profesorii, colegii, personalul specializat, precum și încălcarea regulilor colectivității școlare sau
extrașcolare, mediul școlar fiind privit ca o închisoare ce încătușează spiritual si libertatea
copilului prin regulile sale. (Jigau, 1998)
Se disting trei factori favorizanți care diferențiază inadaptarea școlară de abandonul
școlar : 1) insuccesul școlar ; 2) incapacitatea de a răspunde cerințelor comunității școlare; 3)
imaturitatea școlară, caracterizată prin neatingerea unui nivel optim privind dezvoltarea socială,
morală, mintală , fizică și volitivă, precum și imposibilitatea valorificării nivelului la care s-a
ajuns. ( Cristea, 2000)
Inadaptarea școlară poate fi interpretată în sens restrans prin raportare la eficiența sau
ineficiența acțiunilor pedagogice necesare în anumite împrejurări, cum ar fi: trecerea de la
gradiniță la școală, spijinirea elevului cu deficiențe sau insuficiențe in activitatea de învățare. În
sens larg, inadaptarea reflectă ineficiența acțiunilor proiectate de profesor pentru stabilirea unui
echilibru optim între posibilitățile elevilor și necesitățile mediului educativ. (Cristea, 2000)
Inadaptarea și abandonul școlar nu pot fi puse sub semnul egalității, cel din urmă fiind un
efect al inadaptării și nici nu se poate confunda cu insuccesul școlar, ele deși fiind fenomene
înrudite se deosebesc deoarece “ inadaptarea este o formă a insuccesului școlar, având o sferă de
cuprindere mai mică”. (Popescu, 1991)

1.2. Implicații psihopedagogice ale abandonului școlar

În contextul ansamblului etiologic care intervine în fenomenul abandonului şcolar, o


poziţie aparte o ocupă familia. Relaţia şcoală – familie a avut întotdeauna un rol deosebit de
important în evoluţia socială, psihică, intelectuală a beneficiarului educaţiei (elevului). În context

9
istoric, familia a înregistrat modificări la nivelul status-rolurilor, acest lucru având implicaţii
directe şi imediate asupra evoluţiei şcolare a copilului. Familia, element al constructului social
„se mişcă” în direcţia de evoluţie a societăţii. Acest aspect nu constituie întotdeauna un avantaj –
exemplul societăţii româneşti. (Convorbiri didactice, Nr. 14, 2017)

Familia joacă un rol esenţial, alături de şcoală, în dezvoltarea şi menţinerea stării de bine,
al acelui echilibru bio-psiho-social atât de necesar fiinţei umane. În majoritatea situaţiilor,
familia reprezintă reperul major în conturarea opţiunii pentru o anumită carieră a copiilor.
Părinţii sunt pentru copii sursa primară şi cea mai puternică de învăţare, de sprijin afectiv şi
securitate. Copilul îşi schiţează în familie jaloanele importante ale personalităţii sale şi se poate
defini pe sine prin valorile promovate de aceasta, normele sociale apreciate şi puse în practică,
ţelurile ei etc. (Convorbiri didactice, Nr. 14, 2017)

Motivaţia pentru implicarea familiei în procesul consilierii şcolare este dată de impactul
pe care întregul sistem familial îl are asupra elevului. Dinamica familiei se răsfrânge direct
asupra comportamentului general al elevului afectând în mod special dimensiunile: emoţională,
socială şi şcolară. Comportamentul unui elev poate fi înţeles numai în contextul mai larg al
interacţiunilor familiale. Teoria sistemelor oferă, în acest sens, un bun reper teoretic. Asocierea
terapiei familiale procesului de consiliere şcolară, este recomandată de diferiţi autori, din diverse
raţiuni. Astfel Goldenberg I. şi Goldenberg H. (1988) susţin că intervenţia familială, în special în
familiile disfuncţionale, constituie cea mai eficientă metodă de schimbare a comportamentului
elevului şi de ajutare a acesteia (a familiei) să dobândească / redobândească abilităţi de coping.
Amatea E. şi Brown B. (1995) au constatat că, de obicei, personalul şcolar nu valorifică, în
suficientă măsură, resursele familiale pentru a determina schimbări în comportamentul şi
atitudinile elevilor. (Convorbiri didactice, Nr. 14, 2017)

Înainte de a decide dacă familia are nevoie de ajutor, prin includerea într-o relaţie
terapeutică sau de consiliere, consilierul şcolar trebuie să construiască un sistem de relaţii cu
diferiţii membri ai familiei pentru a putea culege informaţiile necesare evaluării situaţiei.
Consilierea familială reprezintă sprijinul acordat familiilor care traversează o situație de criză,
funcțională sau nu, situație ce reclamă mobilizarea surselor individuale și sociale în scopul
favorizării adaptării familiei la schimbare. Consilierii familiali văd orice problemă din familie ca

10
pe o problemă ce afectează întreaga familie şi nu ca pe o problemă a unei părţi, a unui membru
individual din familie. (Convorbiri didactice, Nr. 14, 2017)

Şcoala s-a situat mult timp în poziţia socială de instrument de clasă, perpetuând
inegalitatea între clase prin promovarea inegalităţii şanselor de acces la învăţătură şi cultură. În
prezent, ea a depăşit această poziţie, în ceea ce priveşte consilierea şcolară şi profesională, rolul
ei fiind determinant. Acesta nu se realizează doar la orele de dirigenţie, ci în mod constant şi
sistematic prin toate tipurile de activităţi în şcoală : didactice, extra-şcolare, formale, non-
formale și informale. Ora de dirigenţie are un rol din ce în ce mai important pentru cunoaşterea
elevilor, pentru stimularea dezvoltării lor, pentru informarea şi orientarea lor. Profesorul –
diriginte, profesorul- pedagog prin abordarea unei tematici profesionale la orele de dirigenţie,
prin discuţiile personale cu subiecţii interesaţi, vor avea un rol din ce în ce mai specific pentru
consilierea şcolară şi profesională. (Convorbiri didactice, Nr. 14, 2017)

Conceperea şcolii ca o instituţie socială cu multiple funcţii, aptă să răspundă eficient


nevoilor psihologice şi sociale ale elevului, să asigure cadrul optim pentru starea sa de bine,
pentru diminuarea şi prevenirea tulburărilor de adaptare este vitală în societatea contemporană,
mai ales în condiţiile în care se înregistrează o creştere alarmantă a numărului de eşecuri şi
abandonuri şcolare, a comportamentelor delincvente, a tulburărilor emoţionale. Şcoala poate şi
trebuie să facă mai mult în direcţia prevenţiei şi soluţionării problemelor cu care se confruntă.
(Convorbiri didactice, Nr. 14, 2017)

Nu există o delimitare strictă între consilierea psihologică şi consilierea educaţională, cel


puţin din perspectiva problemelor abordate, dar anumite diferenţe legate mai ales de
competenţele celor implicaţi în a realiza aceste activităţi în şcoală se impun. (Convorbiri
didactice, Nr. 14, 2017)

De pildă, profesorul-consilier nu deţine competenţe în ceea ce numim consiliere de criză,


domeniu de intervenţie ce ţine strict de competenţa psihologului şi care implică cunoştinţe,
metode şi tehnici specifice de intervenţie psihologică. ” A încerca să asistăm ca şi profesor-
consilier şi să remediem posibile situaţii de criză psihologică ale unor elevi (stări depresive sau
de anxietate, ideaţie suicidară, reacţii de doliu, comportamente compulsive, consum de droguri
sau dependenţă de alcool) este deosebit de riscant”, arată Adriana Băban (2001, p.15).

11
Pe de altă parte, profesorul-consilier nu are ca obiectiv şi competenţă evaluarea
psihologică a elevilor (utilizarea testelor psihologice presupune vaste cunoştinţe de
psihodiagnoză). Interpretarea calitativă a multiplelor valenţe şi relaţii pe care le implică orice
rezultat la un test poate fi realizată doar de către psiholog. În caz contrar, evaluarea psihologică
poate avea efecte negative asupra persoanei evaluate. (Convorbiri didactice, Nr. 14, 2017)

Cauzele psihopedagogice care țin de contextul școlar specific (inclusiv relația profesor-
elev) fac referire la: supraîncărcarea școlară, comunicarea defectuoasă elev-profesor, evaluarea
subiectivă și frica de evaluare, conflicte cu colegii, practici educative percepute de elevi ca fiind
nedrepte, frustrante, incompatibilitate între aspiraţii, trebuinţele de învăţare şi oferta educaţională
a şcolii, formă de apărare împotriva disciplinei excesiv de rigidă şi severă, violență, neimplicare,
repetenție frecventă, integrarea insuficientă în colectivul clasei de elevi.

1.3. Abandonul școlar – problemă socială

Explicaţiile sociologice subculturale consideră că actele deviante nu sunt expresia


încălcării normelor, ci a conformării la normele şi valorile unei anumite subculturi. Dacă
devianţa era explicată de R. Merton prin intermediul anomiei sau lipsei normelor, A. Cohen a
negat faptul că o conduită poate fi evaluată ca deviantă în afara unei ordini normative şi a
introdus noţiunea de subcultură delincventă pentru a explica actele deviante juvenile. Conceptul
este definit prin „ansamblul de norme şi valori care definesc grupuri marginalizate, ale căror
atitudini sau stiluri de viaţă contrastează puternic cu cele ale societăţii, în ansamblul ei”
(Rădulescu, 1998).
Absenteismul şcolar este definit ca o problemă socială, fiind explicat mai mult prin
caracteristicile mediului de provenienţă şi apărând mult mai frecvent în mediul urban şi în
familiile sărace. Conceptul este pus deseori în legătură cu cel de «fuga de la şcoală » (chiulul),
care, asimilând fobia şcolară, este interpretat ca o problemă emoţională. (Radulescu, 1988)
Absenteismul echivalează cu o demisie cvasitotală a elevului de la activitatea şcolară,
prefigurând abandonul şcolar.

12
Abandonul şcolar constă în încetarea frecventării şcolii, părăsirea sistemului educativ,
indiferent de nivelul la care s-a ajuns. Rata abandonului şcolar se stabileşte ca raport între
numărul elevilor înscrişi şi numărul absolvenţilor.
Din punct de vedere economic, abandonul şcolar reprezintă un indicator al eficienţei
sistemului şcolar: cu cât indicele de abandon este mai mare, cu atât sistemul şcolar respectiv este
mai ineficient.
Abandonul scolar apare ca o consecință a eșecului social, familial sau școlar, în urma
unei decizii individuale, prin constrângere exterioară sau datorită procesului de respingere
reciprocă dintre elev si școală, având consecințe din ce în ce mai grave , mergând de la
incapacitatea adaptării în societate până la angajarea în acțiuni negative îndreptate împotriva
propriei persoane, a familiei și a societății. Abandonul școlar poate fi atat simptom, cât și cauză a
inadaptării școlare, inadaptarea apărând pe fondul unor probleme sociale, culturale, individuale,
accentuate la nivelul școlii, care în numele egalității șanselor, oferind același tip de educație
pentru toți elevii și nerespectând individualitatea fiecăruia, particularitatea fiecărei situații, nu
face altceva decât să amplifice inegalitățile existente din start. Pe fondul acestor inegalități, a
problemelor generate de acestea și a imposibilității rezolvării conflictelor existente între elev si
profesor , elev si colegi, consecințele cele mai frecvente sunt apariția abandonului școlar sau
deplasarea problemelor de adaptare în comunități, la nivelul vieții sociale, aceasta din urmă
conducând de cele mai multe ori la abandonul școlar, cât și la abandon familial.

1.4. Teorii explicative ale abandonului școlar

Literatura de specialitate descrie trei moduri de abordare a fenomenului de abandon


școlar care îi conferă acestuia un statut propriu. Astfel putem vorbi despre :
a) Abordarea psihosocială – care încearcă să demonstreze că cei care abandonează
școala sunt diferiți din punct de vedere psihosocial sau în ceea ce privesc trăsăturile
de personalitate de cei care și-au finalizat studiile.
b) Abordarea interacționistă – interpretează abandonul școlar ca o consecință a
interacțiunii dintre caracteristicile individuale ale elevilor și mediul educațional.

13
c) Teoria constrângerii externe – abandonul școlar este o consecință a unor factori pe
care elevul nu îi poate controla, exteriori lui.

Literatura de specialitate contemporană consemnează două perspective explicative ale


abandonului şcolar:
a) Concepţia şcolii dominante sau tradiţionale plasează întreaga responsabilitate a
abandonului şcolar asupra elevilor şi operează cu termenul de drop-aut, care sugerează că decizia
de a abandona şcoala, independentă şi definitivă, îi aparţine individului.
b) Cea de-a doua concepţie îi vede pe cei care abandonează şcoala ca pe nişte excluşi,
pornind de la premisa că un număr mare de elevi sunt „expulzaţi” din şcoală din cauza
experienţelor traumatizante de eşec şi frustrare trăite în mediul şcolar. Termenul cu care operează
această abordare este push-aut, responsabilitatea pentru abandonul şcolar fiind plasată la nivelul
instituţiei şcolare.
Teoria excluderii interpretează variabilele conexe statutului şcolar, determinat de
performanţele şcolare ale elevilor, ca fiind simptomele şi nu cauzele directe ale abandonului
şcolar; numeroase studii de specialitate au demonstrat că inegalităţile economice, politice,
structura socială, precum şi unele practici şcolare cum ar fi exmatricularea sau eliminarea din
şcoală pe perioade determinate de timp urmăresc descurajarea, stigmatizarea şi excluderea
elevilor.

1.5. Identificarea factorilor de risc

În viziunea experţilor, abandonul şcolar este un proces cu „rădăcini” multiple. (Hunt,


2008:20-22). Pentru a înţelege cu adevărat cauzele şi tendinţele de manifestare ale fenomenului
este nevoie de o abordare interdisciplinară deopotrivă teoretică şi empirică. În documentul
elaborat de către Youth Forum Jeunesse (Annexes to the Draft Policy Paper on Early Education
Leaving, Olanda, Rotterdam, pag 514) se inventariază patru factori comprehensivi care duc la
apariţia situaţiei de abandon şcolar (Studiu-diagnostic privind situaţia abandonului şcolar şi
părăsirea timpurie a şcolii în mediul rural, 2011):

14
1. Caracteristicile individuale. Caracteristicile demografice (sex, etnie) joacă un rol
important: bărbaţii şi minorităţile etnice manifestă o predispoziţie ridicată la părăsirea timpurie a
şcolii. Apoi, rezultatele Pisa 2003 sugerează că cei cu abilităţi cognitive reduse (de exemplu cei
care repetă clasele) tind să aibă rezultate scăzute şi sunt mai predispuşi la abandon din cauza
motivaţiei scăzute. Un alt factor îl reprezintă participarea şi identificarea – participarea la ore
duce la identificare; cei care au un nivel scăzut de auto-identificare cu şcoala, încep să nu le mai
placă la şcoală şi termină prin a o părăsi. (Studiu-diagnostic privind situaţia abandonului şcolar şi
părăsirea timpurie a şcolii în mediul rural, 2011)
2. Caracteristicile familiale. Studiile arată că acei copii care provin din familii cu un nivel
scăzut de educaţie sau care au un status socio-economic scăzut sunt mult mai predispuşi la
părăsirea timpurie a şcolii. Astfel, capitalul uman al familiei de provenienţă contează foarte mult.
Tot la fel, capitalul social al familiei are o mare influenţă: copiii care provin din familii
monoparentale sau care nu au o relaţie foarte bună de comunicare cu părinţii sunt mai expuşi
riscului de abandon şcolar. (Studiu-diagnostic privind situaţia abandonului şcolar şi părăsirea
timpurie a şcolii în mediul rural, 2011)
3. Caracteristicile şcolii. Acesta este singurul loc în care se poate interveni direct de la
nivel guvernamental; este mult mai puţin probabil ca elevii din şcoli omogene (inclusiv din punct
de vedere etnic) să părăsească şcoala – primesc aceeaşi educaţie şi astfel se simt „similari”,
distanţa socială dintre ei fiind mică. (Studiu-diagnostic privind situaţia abandonului şcolar şi
părăsirea timpurie a şcolii în mediul rural, 2011)
4. Caracteristicile societăţii. Ori de câte ori s-a înregistrat o creştere economică şi o lipsă
a forţei de muncă, rata abandonului şcolar a crescut. La fel s-a întâmplat şi atunci când s-au
înregistrat foarte multe oportunităţi de angajare pentru forţa de muncă necalificată.
În Raportul final al Comisiei Europene asupra părăsirii timpurii a şcolii din 2005 (European
Comission, 2005:68-118), sunt menţionaţi o serie de factori externi (individului) care duc la
apariţia fenomenului de abandon şcolar, factori care ţin de politicile publice naţionale în ceea ce
priveşte educaţia şi includ: durata învăţământului obligatoriu, raportul dintre numărul de elevi şi
cel al cadrelor didactice, numărul de copii în clasă, costurile (publice şi private) în ceea ce
priveşte educaţia, calitatea şi eficienţa cheltuielilor bugetare pentru educaţie. (Studiu-diagnostic
privind situaţia abandonului şcolar şi părăsirea timpurie a şcolii în mediul rural, 2011)

15
Mai există o serie de factori externi care nu ţin de politicile publice, şi anume: statusul
socio-economic, influenţa părinţilor (circumstanţe problematice din familie – structura familiei,
nivelul de educaţie, statusul privind angajarea), schimbarea şcolilor, etnia, egalitatea socială.
(Studiu-diagnostic privind situaţia abandonului şcolar şi părăsirea timpurie a şcolii în mediul
rural, 2011)
Un alt factor care se asociază cu abandonul şcolar în mediul rural este dezorganizarea
familiei (Voicu, 2010:11). Familiile dezorganizate intră într-un cerc vicios din care nu reuşesc să
iasă fară un ajutor specializat. Membrii familiei trăiesc într-o stare de sărăcie acută şi sunt adesea
victime ale alcoolismului şi violenţei domestice, factori care, conform părerii specialiştilor
preced abandonul şcolar. (Studiu-diagnostic privind situaţia abandonului şcolar şi părăsirea
timpurie a şcolii în mediul rural, 2011)
Modelul educaţional oferit de părinţi (Voicu, 2010:22) este un alt determinant al
abandonului şcolar. Cel mai adesea, elevii care ajung să renunţe la educaţie provin din familii în
care părinţii nu au mai mult de opt clase. De regulă, aceşti părinţi nu se implică în educaţia
(Studiu-diagnostic privind situaţia abandonului şcolar şi părăsirea timpurie a şcolii în mediul
rural, 2011)copiilor şi nici nu sunt conştienţi de riscul la care se expun elevii care părăsesc
timpuriu şcoala.
Modelul educaţional oferit de fraţi (Voicu, 2010:22) este şi mai influent. Familiile unde
există fraţi mai mari ce au renunţat timpuriu la educaţie tind să reproducă modelul şi în ce
priveşte fraţii mai mici. Apariţia unui copil (Voicu, 2010:23) este, de asemenea, un puternic
determinant al renunţării la educaţie în mediul rural, fiind prin caracteristici mai degrabă un
atribut al comunităţii decât un act individual. Dincolo de provenienţa din familii dezorganizate,
sărace, tinerele fete care ajung în situaţia de a deveni mame găsesc de regulă exemple de
predecesoare în comunitatea în care locuiesc şi în care este adesea plasată şcoala. (Studiu-
diagnostic privind situaţia abandonului şcolar şi părăsirea timpurie a şcolii în mediul rural, 2011)
Distanţa foarte mare până la unitatea de învăţământ (Colclough, et al. 2000:5-27) este, de
asemenea, o cauză a părăsirii timpurii a şcolii, în special pentru elevii din mediul rural unde
infrastructura slab dezvoltată şi facilităţile de transport limitate îngreunează accesul la şcoală.
Unii experţi (Neamţu, 2003:15-60) consideră că încrederea scăzută în educaţie, precum şi
calitatea mai scăzută a educaţiei din mediul rural sunt două dintre cauzele abandonului şcolar.

16
(Studiu-diagnostic privind situaţia abandonului şcolar şi părăsirea timpurie a şcolii în mediul
rural, 2011)
Pe de altă parte, studiile empirice (UNICEF România şi Centrul Educaţia 2000+,
2009:23) contrazic acest fapt. Potrivit aceluiaşi studiu încrederea scăzută în educaţie se
dovedeşte a fi mai degrabă un stereotip infirmat de realitate. Este posibil să apară însă o
încredere redusă în educaţie chiar în momentele imediat premergătoare abandonului şcolar.
(Studiu-diagnostic privind situaţia abandonului şcolar şi părăsirea timpurie a şcolii în mediul
rural, 2011)
Lipsa motivaţiei pentru şcoală a elevilor (Neamţu, 2003:15-60), datorată toleranţei
scăzute la efort intelectual, constituie o altă cauză a abandonului şcolar. Prin urmare, şcoala a
ajuns să fie abandonată pentru ca nu mai este percepută ca valoare în sine. Aceasta se corelează
şi cu atitudinea indiferentă, neglijentă sau ostilă a unor părinţi faţă de actul educaţional şi fată de
evoluţia propriilor copii. De asemenea, migraţia circulatorie (Voicu, 2010:22) nu pare a fi un
factor de risc în sine, dar există probleme importante de reintegrare a copiilor de migranţi care
părăsesc sistemul şi apoi se reîntorc, la vârste mai mari. (Studiu-diagnostic privind situaţia
abandonului şcolar şi părăsirea timpurie a şcolii în mediul rural, 2011)
Specialiştii în psihologie susţin că abandonul şcolar este cauzat şi de factori de natură
psihologică cum sunt starea psihologică a elevului şi reacţia acestuia la apariţia insuccesului
şcolar (Neamţu, 2003:15-60) şi a conflictelor cu autorităţile şcolare. În astfel de situaţii, elevii
care nu au resursele intelectuale necesare pentru a se mobiliza în vederea depăşirii dificultăţilor
vor căuta să-şi satisfacă nevoia de valorizare personală în afara şcolii, părăsind şcoala într-un
final. (Studiu-diagnostic privind situaţia abandonului şcolar şi părăsirea timpurie a şcolii în
mediul rural, 2011)
Apariţia cazurilor de abandon şcolar se datorează şi unor factori sociali la nivel macro,
factori culturali care imprimă copiilor comportamente de gen aflate în incongruenţă cu
obiectivele şcolare. Printre aceştia se numără norma mariajului timpuriu (Voicu, 2010:23) care
acţionează ca un factor puternic de stopare a continuării educaţiei mai ales în comunităţile rurale
cu populaţie de etnie romă. De asemenea, în comunităţile rurale există o normă informală a non-
continuării educaţiei după clasa a VIII-a (Voicu, 2010:23). În aceste comunităţi, doar o mică
parte dintre elevii care au absolvit clasa a VIII-a se înscriu în clasa a IX-a, restul rămânând în sat
pentru a duce tradiţia mai departe. Abandonul şcolar are o etapă premergătoare. Specialiştii

17
(Hunt, 2008:52; Lewin, 2008: 105; Ampiah and Adu-Yeboah, 2009:75) sunt de părere că
precursorii abandonului şcolar sunt absenteismul şi repetenţia; de aceea, elevi care se află într-
una din cele două situaţii ar trebui luaţi într-o evidenţă specială şi observaţi mai îndeaproape.
(Studiu-diagnostic privind situaţia abandonului şcolar şi părăsirea timpurie a şcolii în mediul
rural, 2011)
In Romania, exista numeroase scoli izolate si lipsite de dotarile necesare, aflate in zone
defavorizate, in care saracia restrange dramatic posibilitatile parintilor de a asigura copiilor
conditiile necesare educatiei. Doar unu din patru copii romani din mediul rural sunt absolventi de
liceu si numai 1% din ei urmeaza o facultate. In aceste conditii, numerosi copii sunt nevoiti sa
munceasca de la varste premature, ceea ce ii transforma intr-o categorie sociala vulnerabila. O
treime din copiii obligati sa munceasca sunt analfabeti, iar doua cincimi dintre ei au un nivel
scazut al abilitatilor de scris si citit.
Scolile din zonele defavorizate sunt caracterizate de izolare, saracie si lipsa
oportunitatilor de succes socio-profesional pentru absolventi. Lipsiti de motivatie, multi dintre
elevii claselor gimnaziale renunta in primii ani de studiu, ramanand sa dea o mana de ajutor in
gospodariile proprii sau, muncind ca zilieri la oameni mai avuti din sate.
Saracia comunitatilor din zonele defavorizate limiteaza posibilitatile parintilor de a oferi
copiilor resursele necesare educatiei. Aceasta stare provoaca deseori, exploatarea copiilor prin
munca de catre parinti. Lipsa interesului pentru scoala se explica prin presiunile de ordin
economic, prin dezamagirile personale ale parintilor si prin lipsa de cultura a comunitatii care
poate fi susceptibila fata de institutiile formale.

Abandonul scolar este rezultanta unei combinatii de cauze interne si externe, de


factori interni si factori externi. Fiecare abandon are o istorie personala si sociala legata de modul
cum se aplica diferentiat principiul dezvoltarii. Abandonul este produsul mai multor factori
cauzali aflati intr-o anumita configuratie pedagogica, psihologica si sociala care determina la
randul ei mai multe consecinte imediate dar si de durata.

18
1.6. Efectele și cauzele abandonului școlar

În ţara noastră au fost identificate efectele negative ale abandonului şcolar, care creează
condiţiile eşecului integrării sociale, în sensul că reduc semnificativ şansele autorealizării în
domeniile de activităţi legale. Astfel, din anul 2003, am avut o rată a părăsirii timpurie a şcolii de
22,5%, iar în anul 2008 s-a ajuns la valoarea de 15,9%. (Gyonos, 2011 )

La nivelul ţării rata abandonului în învăţământul preuniversitar pe nivelurile educaţiei


indică o creştere îngrijorătoare în cazul învăţământului primar, unde şi gradul de cuprindere în
învăţământ scade (de la 96% la 95%).(Gyonos, 2011)

Abandonul şcolar constă în încetarea frecventării şcolii, părăsirea sistemului educativ,


indiferent de nivelul la care s-a ajuns. Rata abandonului şcolar se stabileşte ca raport între
numărul elevilor înscrişi şi numărul absolvenţilor. (Abandon/absenteism scolar. Mapa de
interventie, 2011-2012)

Din punct de vedere economic, abandonul şcolar reprezintă un indicator al eficienţei


sistemului şcolar: cu cât indicele de abandon este mai mare, cu atât sistemul şcolar respectiv este
mai ineficient. (Abandon/absenteism scolar. Mapa de interventie, 2011-2012)

Cauzele principale ale abandonului şcolar sunt:

a) Cauze de ordin economic – în general, rata abandonului la nivelul şcolarităţii primare


este mai scăzută în ţările cu un venit mare pe cap de locuitor. Copiii care trăiesc în familii sărace
au şanse mai mici de a-şi însuşi o educaţie şcolară completă. (Abandon/absenteism scolar. Mapa
de interventie, 2011-2012)

b) Cauze de ordin sociocultural sau religios. În această categorie se includ indicatorii de


putere şi status social: apartenenţa la clasa socială, apartenenţa etnică, rasială, sexul, mediul
urban/rural. S-a demonstrat că diferite grupuri dezavantajate social sunt discriminate atât în
cadrul sistemului şcolar, cât şi pe piaţa muncii. (Abandon/absenteism scolar. Mapa de
interventie, 2011-2012)

c) Cauze de ordin psihologic, referitoare la reacţia fiecărui elev la apariţia insuccesului


şcolar şi a conflictelor cu autorităţile şcolare. Etichetarea ca „elev slab” şi deprivarea de status

19
reduc stima de sine a elevilor. În aceste condiţii, elevii care nu au resursele necesare pentru a se
mobiliza în vederea depăşirii dificultăţilor vor căuta să-şi satisfacă nevoia de valorizare personală
în afara şcolii. (Abandon/absenteism scolar. Mapa de interventie, 2011-2012)

d) Cauze de ordin pedagogic care vizează calitatea vieţii şcolare, pertinenţa conţinuturilor
în raport cu trebuinţele de învăţare ale elevilor, relevanţa metodelor şi stilurilor didactice ale
profesorilor pentru stilurile cognitive ale elevilor, deschiderea şcolii faţă de problemele
comunităţii. (Abandon/absenteism scolar. Mapa de interventie, 2011-2012)

Indiferent de tipul de devianţă şcolară, elevii au o motivaţie anume pentru a alege un tip
de comportament care contravine normelor sociale: constituie fie o formă de protest faţă de un
sistem coercitiv, fie o dorinţă de a ieşi dintr-un tipar sau de a se apropia de indivizi care sunt
devianţi, dar, pe de altă parte, sunt valorizaţi de grupul formal sau informal.
(Abandon/absenteism scolar. Mapa de interventie, 2011-2012)

Zamfir încearcă să demonstreze că în România „efectele districtive sociale şi umane


ale tranziţiei” (Zamfir, 1993) apar ca surse potenţiale de tensiune, conflicte sociale, precum şi crize socio-
morale care afectează în special populaţia şcolară, extrem de vulnerabilă şi puternic influenţată de climatul social.
Sunt autori care găsesc vinovat sistemul educativ de apariţia acestui fenomen, arătând că abandonul şcolar
marchează eşecul adaptării reciproce a elevului la cerinţele vieţii şcolare,dar mai ales a şcolii la trebuinţele
individuale de învăţare ale elevului. (Zamfir, 1993)
Printre cele mai importante implicaţii sociale ale abandonului şcolar se numara (Cum să
motivăm elevii să îşi finalizeze studiile obligatorii., 2016):
 Creşterea numărului de tineri care nu îşi pot găsi un loc de muncă, datorită faptului că
nu au minimul necesar de calificare profesională, fapt pentru care nu sunt admişi nici în sistemul
de asigurări sociale;
 Neputând avea un loc de muncă, îşi îndreaptă atenţia spre alte surse de câştig, cel mai
adesea necinstite: furturi, tâlhării, trafic de droguri, proxenetism, prostituţie, etc.;
 Implicarea în fapte anti-sociale a tinerilor care au abandonat şcoala duce la creşterea
numărului de infracţiuni şi, implicit, la crearea unui climat de insecuritate în mediul social;
 Uneori, tinerii exmatriculaţi se întorc la şcoală nu pentru a-şi relua cursurile ci pentru a
se răzbuna pe cei care le-au făcut rău, în opinia lor, de cele mai multe ori căzând victime chiar
elevi nevinovaţi ai şcolii;

20
Integrarea în societate a acestor tineri se face cu dificultate şi cu multe costuri din partea
statului, care trebuie să cheltuie sume importante pe programe de reabilitare socială a lor, în
detrimentul stimulării celor cu performanţe deosebite în diferite domenii.
Abandonul şcolar nu este „favorizat” de o singură cauză, putând fi explicat doar printr-
un complex cauzal ce cuprinde cauze principale şi cauze secundare . De exemplu în unele şcoli există
un climat educativ negativ, însă nu toţi elevii abandonează scoala, dar pe fondul unor neînţelegeri existente în
familie sau a unor tulburări psihosociale, unii elevi aleg această „soluţie”. Unele cazuri derivă
din altele, astfel, deşi sunt vizibile unele problem emoţionale cu care se confruntă copilul,
acestea apar pe fondul altor probleme de natură socială, acestea din urmă fiind vinovate de
apariţia fenomenului de abandon şcolar. Este posibil ca una şi aceeaşi cauză să devină activă într-
un anumit context şi inactivă în altul.(Popescu, 1991)
Consecinţele părăsirii şcolii sunt resimţite de persoana în cauză pe tot parcursul vieţii,
reducându-i şansele de participare la viaţa socială, culturală şi economică a societăţii. De
asemenea, pentru cel care a abandonat şcoala creşte riscul de şomaj, sărăcie şi excluziune
socială. Va avea consecinţe asupra remuneraţiei primite de-a lungul carierei, a bunăstării şi a
sănătăţii atât a sa cât şi a copiilor săi. Abandonul şcolar al părinţilor reduc şansele copiilor de a
reuşi la şcoală. (Cum să motivăm elevii să îşi finalizeze studiile obligatorii., 2016)

21
Capitolul II – Strategii educaționale pentru prevenirea și
combaterea abandonului școlar

2.1. Metodologia centrată pe elev

Literatura pedagogica nu inregistreaza intotdeauna un consens in definirea termenului de


“strategie educationala”. Autori precum Iucu (2001) sau Cristea (2000) analizeaza aceste
perspective in complementaritatea lor si evidentiaza cateva repede de abordare a lor,
sistematizate pe o axa de la simplu la complex, dupa cum urmeaza : “rezultat al interactiunii mai
multor procedee” angajate in directia indeplinirii obiectivelor propuse (Nicola, ); “metode
generale” de tip expozitiv si interogativ, implicate in reusita actului de instruire (Palmade);
“mode de corelare a metodelor” stability in functie de forma de organizare a procesului
instructiv-educativ (Calin) ; “un ansamblu de resurse si metode planificate si organizate de
professor in scopul de a permite elevilor sa atinga obiectivele stabilite”(Cerghit); “structura
procedurala” (Bastian); “un ansamblu de actiuni coordonate si armonios integrate menite sa
dirijeze invatarea in vederea realizarii obiectivelor preformulate” (Vlasceanu); “modalitati de
programare” a evenimentelor din cadrul activitatilor didactice (Cerghit); “ansamblu de decizii”
care trebuie adecvate fiecarei situatii concrete (Noveanu); o serie de “actiuni decompozabile
intr-o suita de decizii-operatii, fiecare decizie asigurand trecerea la secventa urmatoare pe baza
valorificarii informatiilor dobandite in etapa anterioara (Potolea). (Cherciu, Soitu, 2006)

Centrarea pe elev este o conditie de calitate si eficienta a procesului formativ, cat si una
dintre cele mai la indemana cai de rezolvare a numeroaselor dificultati pe care le cunoaste si
amplifica invatamantul contemporan: diminuarea motivatiei pentru invatatura, lipsa de
atractivitate a programului scolar pentru elevi, scaderea gradului de implicare a acestora in
activitatea de invatare, diminuarea importantei acordate imaginatiei, creativitatii si afectivitatii

22
elevilor in favoarea pretuirii exagerate a gandirii si memoriei acestora, favorizarea abordarilor
mecanice si reproductive in invatare in defavoarea celor euristice, accentuarea pronuntata a
abordarii pasive de catre profesor / elev a activitatii didactice, rutina si monotonie in procesul de
invatamant, tratarea frontala nediferentiata a intregii clase de elevi de catre profesori , scaderea
performantelor scolare. (Cherciu, Soitu, 2006)

Se poate considera ca centrarea pe elev este o cale de abordare a procesului instructiv-


educativ ce are ca finalitate valorificarea optima al elevului ca subiect al invatarii. Centrarea pe
elev este o strategie activa, ce necesita construirea in timp real a unei experiente de invatare
pozitiva si semnificativa, intr-o relatie democratica, nondirectiva. (Cherciu, Soitu, 2006)

Clasa de elevi este un grup social, microstructural, favorabil dezvoltării inteligenţelor


multiple. În stabilirea strategiei didactice, profesorul va porni de la faptul că, instruirea fiind
centrată pe elev, trebuie să i se formeze acestuia o atitudine activă şi creatoare, caracterizată prin
exploatare, curiozitate, învăţare euristică, într-o atmosferă în care sunt anulaţi factori de blocaj
generaţi de teamă, tensiune, imitaţie, frică. De aceea, se îmbină metodele clasice cu cele de
cunoaştere ştiinţifică, inductiv şi deductiv, prioritare fiind problematizarea, simularea,
conversaţia euristică, dezbaterea şi modelarea cu rol în activizarea inteligenţelor multiple şi în
stimularea cognitivă. (Erasmus: Cum să motivăm elevii să îşi finalizeze studiile obligatorii.,
2016)

Motivaţia învăţării se subsumează sensului general al conceptului de motivaţie şi se


referă la totalitatea factorilor care îl mobilizează pe elev la o activitate menită să conducă la
asimilarea unor cunoştinţe, la formarea unor priceperi şi deprinderi. Motivaţia energizează şi
facilitează procesul de învăţare prin intensificarea efortului şi concentrarea atenţiei elevului, prin
crearea unei stări de pregătire pentru activitatea de învăţare. Elevii motivaţi sunt mai perseverenţi
şi învaţă mai eficient. Motivaţia este una dintre cauzele pentru care elevul învaţă sau nu învaţă.
În acelaşi timp însă, motivaţia poate fi efectul activităţii de învăţare. Cunoaşterea rezultatelor
activităţii de învăţare (mai ales când acestea sunt pozitive) susţine eforturile ulterioare ale
elevului. Din satisfacţia iniţială de a fi învăţat, elevul îşi va dezvolta motivaţia de a învăţa mai
mult. Aşadar, relaţia cauzală dintre motivaţie şi învăţare este una reciprocă. Motivaţia
energizează învăţarea, iar învăţarea încununată de succes intensifică motivaţia. (Erasmus: Cum
să motivăm elevii să îşi finalizeze studiile obligatorii., 2016).

23
2.2. Consiliere individuală

Problema consilierii şcolare este una considerată de importanţă majoră în ţările dezvoltate,
preocupate de dezvoltarea tinerei generaţii. În această etapă istorică, în care rolul şcolii este
contestat – consilierea educaţională pare a fi răspunsul pentru multe dileme. Unii experţi
consideră că soluţia crizei şcolii ar sta într-o abordare proactivă a posibilelor probleme cu care
actualii elevi, viitorii absolvenţi, se pot confrunta peste câţiva ani. Sociologi, antropologi,
istorici, analişti economici, asistenţi sociali – sunt chemati sa facă echipă cu specialiştii în
consiliere şcolara. Elevul va fi beneficiarul unor programe echilibrate, de prevenire şi de
intervenţie a consilierilor şcolari. (Szilagyi, 2016 )

Conceperea şcolii ca o instituţie socială cu multiple funcţii, aptă să răspundă eficient


nevoilor psihologice şi sociale ale elevului, să asigure cadrul optim pentru starea sa de bine,
pentru diminuarea şi prevenirea tulburărilor de adaptare este vitală în societatea contemporană,
mai ales în condiţiile în care se înregistrează o creştere alarmantă a numărului de eşecuri şi
abandonuri şcolare, a comportamentelor delincvente, a tulburărilor emoţionale. Şcoala poate şi
trebuie să facă mai mult în direcţia prevenţiei şi soluţionării problemelor cu care se confruntă.
(Convorbiri didactice, 2017)

Se pot identifica diferite niveluri de consiliere care se pot desfăşura în şcoală (Convorbiri
didactice, 2017):

 Un prim nivel este cel al sfatului/sprijinului continuu pe care orice profesor îl acordă
elevilor, prin însăşi exercitarea profesiei didactice, care presupune o comunicare
continuă, directă. Problemele care constituie temeiul acestui tip de consiliere/sfat sunt
adesea cele legate strict de disciplina pe care profesorul o predă şi mai rar cuprind sfera
vieţii personale a elevului. Pentru exercitarea acestui tip de relaţie se presupune că este
suficientă pregătirea de specialitate şi psihopedagogică a profesorului.
 Un al doilea nivel îl constituie consilierea şcolară pe care o poate acorda orice cadru
didactic care s-a format suplimentar – prin studii aprofundate sau cursuri de formare
continuă şi practică – pentru asemenea activităţi. Obiectul acestui tip de consiliere îl
constituie problemele personale/dificultăţile elevilor, atât cele provenite din viaţa lor de
şcolari cât şi cele din afara şcolii. Consilierea nu se predă, ci se realizează sub forma unor

24
şedinţe de lucru practice, în cadrul cărora se dezvoltă un tip special de relaţie, relaţia de
consiliere ;
 Cel de-al treilea nivel de consiliere din şcoală este cel desfăşurat de specialişti : psihologi,
pedagogi, psihopedagogi, psihosociologi, fiind vorba de asistenţă psihopedagogică
calificată acordată elevilor prin Centrele de Resurse și de Asistență Educaționala,
respectiv Centrele Judeţene și Cabinetele Școlare si Interşcolare de Asistență
Psihopedagogică.

Consilierea educaţională, asa cum ni se înfăţişează ea astăzi, este un fenomen social, mai
mult decât o profesiune oarecare. Este probabil una dintre foarte puţinele “meserii” care
presupune un efort interdisciplinar şi o viziune de ansamblu asupra persoanei copilului,
elevul de astăzi, adultul şi specialistul de mâine. (Szilagyi, 2016)

2.3. Stiluri diferite de învățare

Educația formală este structurată ierarhic și gradate cronologic în sistemul de


învățământ. Se desfășoară de la nivelul preșcolar până la cel universitar și include o varietate de
programe specializate și instituții care asigură pregatirea integrală din punct de vedere
profesional. Calitatea în educație este determinată de toate componentele curricumului școlar,
obiective, conținuturi, strategii didactice, evaluare. (Cherciu, Soitu, 2006)

Educația informală este parte componentă a educației continue prin intermediul căreia
fiecare, în mod individual, asimileaza noi informatii si isi formeaza noi competente si atitudini ce
isi au sursa in experienta zilnica si in infuentele educative ale mediului propriu – familie, vecini,
colegi, prieteni etc. acest tip de educatie, are in general, un caracter liber. Persoana care doreste
sa se dezvolte cauta surse de informare pe care le consulta si astfel isi completeaza sau isi
consolideaza cunostintele si competentele, afalnd noutatile din diverse domenii care ii satisfac
interese, dorinte, nevoi personale. (Cherciu, Soitu, 2006)

25
Educatia non-formala cuprinde orice activitate educationala organizata din afara
sistemului formal, care opereaza separat sau ca o caracteristica a unor activitati realizate in
completare, al caror sens este Acela de a oferi o alternative acelorasi beneficiari si obiective
educationale propuse. (Cherciu, Soitu, 2006)

Toate actiunile din cadrul procesului instructiv-educativ vizeaza elevul/studentul ,


formarea si educarea acestuia. Pozitia lui nu este cea a materialului inert din care sculptorul
realizeaza opera de arta, ci constituie o resursa activa devenind partener in interactiunea cu
profesorul. (Cherciu, Soitu, 2006)

Prin strategiile folosite profesorul urmareste dezvoltarea unor sisteme cognitive bazate pe
stimularea gandirii reflexive prin implicarea elevilor in situatii de viata reala , precum si
utilizarea in contexte variate a cunoasterii accumulate si a abilitatilor formate. (Cherciu, Soitu,
2006)

Calitatea in educatie presupune si o reactualizare a sistemului de evaluare. Profesorul este


format pentru a trece de la evaluarea cantitativa a informatiilor elevului la evaluarea calitativa a
abilitatilor acestuia de a prelucra informatiile , de a le integra in alte structuri si de a le aplica in
diferite situatii. (Cherciu, Soitu, 2006)

Din cercetările întreprinse la clase de gimnaziu, se constată că nu a fost vreun profesor


care să le spună explicit elevilor că pot obţine satisfacţie personală din îndeplinirea unei sarcini
şcolare. În cazul prezentării unor noi sarcini, doar o treime din comentariile profesorilor aveau un
caracter motivator. (“Cred c-o să vă placă şi o să vă fie util”). Majoritatea sarcinilor noi erau
introduse prin comentarii neutre sau chiar negative. (“Ştiu că asta nu vă va plăcea, dar…”). În
general chiar şi profesorii eficace, nu prea fac afirmaţii care să motiveze elevii să înveţe diferitele
conţinuturi pe care le predau. De aceea, încercarea de conştientizare a elevilor: 1) a finalităţii
sarcinilor pe care le rezolvă; 2) a modului în care aceste sarcini îi pregătesc să facă alte lucruri şi
3) şi mai ales de ce sunt aceste sarcini importante şi interesante reprezintă factori motivatori
semnificativi. (Erasmus: Cum să motivăm elevii să îşi finalizeze studiile obligatorii., 2016)

Studiile realizate asupra elevilor neinformaţi suficient asupra aşteptărilor profesorilor din
partea lor au relevat prezenţa unor performanţe mai reduse decât în cazul elevilor a căror
profesori le-au oferit aceste informaţii. Nu contează atât de mult cât sunt de motivaţi pentru

26
realizarea unei sarcini, dacă nu cunosc aşteptările vis a vis de acesta. Frecvent rezultatul este că
vor începe să realizeze sarcinile cu o anumită latenţă, se vor simţi nesiguri, anxioşi şi vor comite
frecvent greşeli. (Erasmus: Cum să motivăm elevii să îşi finalizeze studiile obligatorii., 2016)

2.4. Măsuri concrete de prevenire şi combatere a abandonului şcolar

Programele de intervenţie de tip sprijin educaţional intensiv (SEI) reprezintă, printre


altele, o posibilă modalitate de egalizare a şanselor şcolare sau, altfel zis, de acordare a unui
sprijin necesar - în procesul educaţional - elevilor proveniţi din grupuri vulnerabile.

Inegalităţile şcolare, manifestate prin decalaje de participare şcolară şi de acumulări


şcolare condiţionate de statusul atribuit (caracteristici cu relevanţă socială pe care un individ le
are prin naştere în virtutea sorţii, loteriei genetice, caracteristici pe care le posedă fără a fi fost
întrebat sau fără a putea să decidă dacă să le deţină sau nu – precum genul, etnia, nivelul
educaţional parental din familia de origine, capitalul cultural sau material al familiei elevului)
constituie una din provocările cheie ale societăţilor occidentale actuale, cheia soluţionării
dilemelor statutului bunăstării actual (datorită prefiguratului dezechilibru al sistemului de pensii
care urmează declinului demografic accentuat, îmbătrânirii populaţiei etc.) (Esping-Andersen,
Gosta, 2002)

În acest cadru, eforturile de egalizare a şanselor educaţionale reprezintă nu doar un


răspuns la considerente de ordin moral, care ţin de justiţia socială, ci şi o oportunitate de
dezvoltare socială sustenabilă. Există inegalitate şcolară atunci când categorii de elevi vulnerabili
(cum sunt copiii din mediul rural, copiii romi, copiii din familii monoparentale, copiii care
provin din familii sărace, cu educaţie parentală scăzută) înregistrează rate mai scăzute de
participare şcolară, respectiv un nivel mai scăzut al rezultatelor/competenţelor şcolare
comparativ cu colegii lor din medii non-vulnerabile. Datele colectate în ultimele două decenii în
România arată, fără echivoc, existenţa inegalităţilor de şanse educaţionale.(Fartusnic, 2012)

27
Exista mai multe masuri de prevenire si combatere a abandonului scolar care au fost
aplicate de diversi specialisti, dintre care amintim :

O primă modalitate de a combate abandonul scolar presupune apelarea la factorul


psihologic. Astfel, primul pas este diagnosticarea cauzelor abandonului în cazul fiecărui copil,
urmând ca apoi să fie luate măsuri de intervenţie, integrate, specifice fiecărui caz (de exemplu
consiliere şi sprijin educativ). (Cum să motivăm elevii să îşi finalizeze studiile obligatorii., 2016)

O altă metodă este „educaţia remedială” derulată pe perioada vacanţelor şcolare, în cadrul
căreia elevii desfăşoară activităţi educative atractive, chiar în ideea de a menţine legătura
permanentă cu instituţia şi de a creşte atractivitatea şcolii în ochii elevilor. (Cum să motivăm
elevii să îşi finalizeze studiile obligatorii., 2016)

Programele de tip „Şcoala după şcoală” sunt măsuri integrate întreprinse la nivel local în
vederea corectării disfuncţionalităţilor şcolare în cazul elevilor proveniţi din medii defavorizate.
Elevii sunt receptivi la acest gen de programe întrucât, pe lângă sprijinul didactic şi de consiliere,
ei pot beneficia de o masă caldă pe zi (o parte dintre elevi nu au posibilitatea de a consuma în
familie hrana necesară unei dezvoltări armonioase). (Cum să motivăm elevii să îşi finalizeze
studiile obligatorii., 2016)

Implicaţia mediatorului şcolar în combaterea abandonului şcolar este una de succes


întrucât, acesta este aproape de elevi şi de părinţi, deopotrivă şi poate semnala în timp util
eventualele probleme apărute. (Cum să motivăm elevii să îşi finalizeze studiile obligatorii.,
2016)

Participarea părinţilor, a şcolii, a elevilor şi a autorităţilor locale la diverse activităţi de


informare-formare pe teme variate (de exemplu relaţia şcoală – familie, şcoală – comunitate;
rolul familiei în asigurarea succesului şcolar al copilului), este oportună demersului de estompare
a abandonului şcolar. (Cum să motivăm elevii să îşi finalizeze studiile obligatorii., 2016)

Nu trebuie neglijat efectul pe care îl pot avea taberele şi excursiile cu colegii, activităţi
care, pe lângă caracterul educativ şi de socializare, ajută, de asemenea, la cristalizarea
sentimentului de apartenenţă la şcoală şi, deopotrivă, duc la creşterea atractivităţii unităţii în
ochii copiilor. (Cum să motivăm elevii să îşi finalizeze studiile obligatorii., 2016)

28
Un alt lucru care se poate face este utilizarea experienţei celor ce au renunţat la şcoala
pentru a preveni scăderea încrederii în educaţie. Astfel, intrarea în contact a elevilor în situaţie de
risc cu tinerii care au renunţat prematur la şcoală pentru a le afla perspectiva curentă despre
şcoală, precum şi povestea despre cum a decurs viaţa lor post-şcolară, este oportună. (Cum să
motivăm elevii să îşi finalizeze studiile obligatorii., 2016)

Monitorizarea îndeaproape a elevilor în situaţie de risc, intervenţia promptă în cazul în


care aceştia lipsesc nemotivat de la şcoală si semnalarea autorităţilor competente a cazurilor de
absenteism nemotivat repetat şi conlucrarea cadrelor didactice cu acestea, în vederea aducerii
copilului la şcoală sunt masuri foarte eficiente care se pot aplica in vederea restabilirii unui
traseu benefic pentru elev. (Cum să motivăm elevii să îşi finalizeze studiile obligatorii., 2016)

Fiecare caz de abandon şcolar are o „istorie” proprie care presupune o analiză complexă,
o interpretare psihogenetică, dinamică şi funcţională a situaţiei particulare a fiecărui subiect aflat
în această situaţie.

Un aspect important al activităţii de înlăturare a abandonului şcolar îl reprezintă crearea


unor situaţii speciale de succes pentru elevii cu dificultăţi şcolare, deoarece succesele şi
recompensele dezvoltă iniţiativele elevului şi sporesc încrederea acestuia în propriile posibilităţi.

Abandonul şcolar, ca forma extremă de neparticipare şcolară, reprezintă o problemă


gravă a sistemului de educaţie în România. România este una din ţările membre ale Uniunii
Europene (UE) fruntaşe în privinţa ratei abandonului şcolar. Abandonul şcolar are consecinţe
nefaste asupra şomajului, creşterii economice şi a bunăstării societăţii în general. Unul din
indicatorii măsuraţi la nivel european privind abandonul şcolar este cel care suprinde rata
părăsirii timpurii a şcolii. Conform datelor raportate către Eurostat de România în 2014, rata
părăsirii timpurii a şcolii în ţara noastră a fost de 18,1 procente. Acest fapt îndepărtează România
de ţinta asumată în Strategia 2020 de a atinge o rată a părăsirii timpurii a şcolii de sub 10
procente până în 2020 ca parte procesului de dezvoltare sustenabilă.

Abandonul şcolar are consecinţe directe asupra amplitudinii inegalităţilor sociale


manifestate la nivelul unei ţări. Astfel, cei care părăsesc şcoala timpuriu au dificultăţi în a-şi găsi
un loc de muncă care să le asigure condiţii decente de trai, cel mai adesea regăsindu-se printre
persoanele care sunt în şomaj de foarte mult timp. Starea materială a acestor persoane

29
influenţează succesul şcolar al copiilor lor, reproducând astfel inegalităţile sociale. Din acest
punct de vedere, politicile educaţionale trebuie să reducă cât mai mult influenţa factorilor care nu
depind în mod direct de cei aflaţi în sistemul de educaţie. Un sistem de educaţie performant şi
incluziv ar fi unul în care factorii de genul educaţia părinţilor, venitul familiei, localitatea de
reşedinţă, etnia elevului etc. ar avea influenţe cât mai reduse asupra abandonului şi performanţei
şcolare a elevilor.

30
Studiu investigativ pe prevenirea și combaterea
abandonului școlar în mediul rural

Abandonul școlar reprezintă una dintre marile problemele cu care se confruntă sistemul
educational din Romania. Acesta este prezent in 40 % din unitatile de invatamant din mediul
rural, astfel peste doua treimi din unitatile de invatamant de la sat se confrunta cu cel putin un
factor de risc educational, cum ar fi rezultate slabe la evaluarile nationale, rate crescute de
absenteism si risc de abandon scolar, dar si cu mai multi factori de risc socio-educationali,
precum conditiile de trai, statut financiar etc. Alti factori importanti care pot conduce la
abandonul scolar sunt sistemul de invatamant, relatia profesor-elev, atmosfera din scoala, dar si
relatiile cu ceilalti colegi.
În învățământul primar, abandonul şcolar a crescut constant după momentul trecerii la 10
ani de şcolaritate obligatorie; situația s-a îmbunătățit în ultimii ani, dar în 2014/2015 valoarea
indicatorului a înregistrat o creștere semnificativă (1,8%). Diferența pe medii de rezidență a
crescut ușor, mediul rural fiind în continuare defavorizat. De asemenea, a crescut ușor decalajul
dintre sexe, mai mulți băieți din ciclul primar abandonează şcoala, comparativ cu fetele. (Raport
privind starea învățământului preuniversitar din România, 2016)

3.1. Studiu investigativ realizat prin anchetă pe bază de interviu: Combaterea și


prevenirea abandonului școlar în zonele rurale

De-a lungul timpului s-au realizat mai multe studii cu privire la abandonul scolar. Acestea
isi propun sa ofere solutii eficiente pentru prevenirea si combaterea acestui fenomen, dar in
acelasi timp sa afle si care sunt cauzele abandonului prematur.
Deşi principalii factori de creştere a probabilităţii de a renunţa la educaţie sunt localizaţi
la nivelul familiei şi ai comunităţii, recomandările pentru atenuarea acestor factori se adresează

31
în primul rând şcolii. Exceptând obiectivul general al creşterii responsabilităţii şcolii, nu există
priorităţi absolute, iar acţiunile recomandate nu sunt substituibile, ci complementare. Accentul
este pus pe prevenţie, dar există şi recomandări în ce priveşte reintegrarea elevilor care au
renunţat recent la educaţie.
În ceea ce priveşte definirea fenomenului abandonului şcolar în România părerile sunt
împărţite. Unii specialiştii (Viadero, 2001; Finn, 1989) susţin că se consideră abandon şcolar
părăsirea timpurie a şcolii înainte ca elevul să fi atins nivelul de educaţie obligatoriu, dar şi
suficient integrării sale viitoare pe piaţa forţei de muncă. Alţii, precum Neamţu (2003), sunt de
părere că abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea
frecventării şcolii, părăsirea sistemului educative indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea
obţinerii unei calificării sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de
studii început. (Neamtu, 2003)

3.2. Concepte operationalizate


Mai multe concepte fundamentale au stat la baza pregatirii si desfasurarii cercetarii
privind raportul dintre utilizarea strategiilor de combatere si prevenire a abandonului scolar si
identificarea principalelor cauze care aduc in prim plan acest fenomen.
Abandonul scolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea
frecventării şcolii, părăsirea sistemului educativ, indiferent la nivelul la care s-a ajuns, înaintea
obţinerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii ciclului de
studii început.
Cauzele părăsirii timpurii sunt multiple si diverse: lipsa accesibilităţii în general si a
adaptării rezonabile în învăţământ, lipsa tehnologiilor de acces si a tehnologiilor si dispozitivelor
asistive în procesul de învăţământ, insuficienţa serviciilor de sprijin oferite, lipsa transportului
adaptat, slaba constientizare a familiei cu privire la importanţa dezvoltării potenţialului
copilului/tânărului cu dizabilităţi, atitudini discriminatorii sau negative cu privire la incluziunea
şcolară a copiilor si tinerilor cu dizabilităţi si/sau cerinţe eductive speciale si altele.
Măsurile de prevenire sunt menite să reducă riscul de părăsire timpurie a scolii înainte de

32
debutul problemei, prin asigurarea unei baze solide, timpurii, copiilor, în vederea dezvoltării
potenţialului si înlesnirii procesului de integrare în mediul scolar. Măsurile de intervenţie au rolul
de a preveni si/sau corecta fenomenul părăsirii timpurii a scolii prin îmbunătăţirea calităţii
educaţiei si formării profesionale la nivelul instituţiilor de învăţământ, prin reacţionarea la
semnele de avertizare timpurie si prin furnizarea de sprijin specific elevilor sau grupurilor aflate
în situaţie de risc de abandon scolar.

3.3. Scopul si obiectivele cercetarii

Scopul acestei cercetari consta in identificarea principalilor factori care conduc la


abandonul scolar si a strategiilor de combatere si preventie a acestui fenomen.
Obiectivul general al cercetarii este de a identifica care sunt cele mai eficiente strategii de
combatere a abandonului scolar si cum anume influenteaza acestea deciziile luate de copil si
chiar de familie.
Obiectivele secundare sunt :
o identificarea principalelor cauze care conduc la abandonul scolar, din răspunsurile
subiecților și din PDȘ-ul școlii
o identificarea celor mai utilizate strategii de combatere si prevenire a abandonului scolar
in mediul rural, din răspunsurile subiecților și din PDȘ-ul școlii
o stabilirea unor metode de motivare a copiilor cu risc crescut de abandon in scoli.

3.4. Metodologia de cercetare

In vederea realizarii obiectivelor cercetarii am folosit metoda calitativa – ancheta pe baza


de interviu. Studiul a fost realizat pe baza unui ghid de interviu ce a cuprins 2 intrebari
introductive si 7 intrebari legate de subiectul nostru de analiza, dar si date demografice ale
intervievatului. Intrebarile cuprinse in ghidul de interviu surprind urmatoarele dimensiuni:

33
dimensiunea I urmareste descoperirea principalelor cauze care conduc la abandonul scolar;
dimensiunea a II-a vizeaza identificarea celor mai utilizate strategii de combatere si prevenire a
abandonului scolar; dimensiunea a III-a consta in stabilirea unor metode de motivare a copiilor
cu risc crescut de abandon scolar.
Grupand intrebarile in functie de cele trei dimensiuni, ontinem urmatoarea clasificare :
primei dimensiuni ii corespuns intrebarile 1-3, cea de a doua dimensiuni este corelata cu
intrebarile 4-5, iar ultima dimensiune corespunde cu intrebarile 6-7.
Ghidul de interviu se regaseste in anexe (Anexa 1). Perioada in care s-a desfasurat
culegerea datelor a fost 12 aprilie – 24 mai 2018. Durata interviurilor a fost de aproximativ 30 de
minute. Interviurile s-au desfasurat intr-un mediu cunoscut profesorilor participanti, pentru ca
acestia sa se simta in largul lor si sa nu intampine dificultati in ceea ce priveste oferirea unui
raspuns. Profesorii au fost anuntati anterior desfasurarii interviului despre tema de discutie,
modul de utilizare a informatiilor obtinute, precum si o serie de indicatii pentru ca discutia sa isi
atinga scopul stiintific. Inregistrarea interviului s-a realizat cu ajutorul unui reportofon, dupa care
continutul a fost transcris fara a modifica esenta mesajului.
Metoda a doua a fost studiul de caz pe planul de dezvoltare al scolii (PDS) implicata in
cercetarea noastra, in care se regasesc toate elementele esentiale legate de abandonul scolar,
tinand cont de strategia educationala la nivel local.

Prezentarea lotului de cercetare

Lotul de cercetare este constituit din 7 profesori pentru invatamant primar si gimnazial
din mediul rural. Respondentii sunt persoane cu varste cuprinse intre 28 si 60 de ani, avand o
experienta de cadre didactice de la 3 pana la 42 de ani. Subiectii care au participat la interviuri
sunt profesori in invatamantul primar si gimnazial in cadrul Liceului Teoretic "Lascar Rosetti"
Raducaneni. Profesorii au primit o invitatie de participare si o scrisoare de confirmare in privinta
participarii la cercetare.

34
3.5. Rezultate si interpretare

Rezultatele cercetarii privind abandonul scolar si identificarea celor mai utilizate masuri
de combatere si prevenire a acestui fenomen in zonele rurale au fost interpretate in fucntie de
obiectivele stabilite .
Intrebarea de deschidere a constat in exprimarea opiniei cu privire la meseria de profesor,
dar mai ales ce inseamna sa predai intr- scoala din mediul rural .
Respondentii au afirmat in totalitate , ca pentru ei meseria de profesor este una nobila,
care le aduce multiple satisfactii, cu atat mai mult ca predau intr-o scoala cum este cea din
Raducaneni, unde au fost primiti cu bratele deschise tot timpul, au legat prietenii cu alte cadre
didactice si au dezvoltat relatii de calitate cu elevii carora le-au predat.
In privinta insuccesului scolar acestia au afirmat ca pentru ei acest concept este unul
destul de trist, dar nu imposibil de combatut "Cu multa rabdare si perseverenta , poti aduce pe
drumul cel bun chiar si cel mai slab elev din clasa", dupa cum afirma unul dintre subiectii
participanti la cercetare.
Dimpotriva , un alt participant are o oarecare retinere atunci cand vine vorba de
insuccesul scolar, argumentand prin faptul ca " poti sa faci tu ca si profesor tot ce iti sta in putere,
ca elevul daca nu vrea sa invete , nu vrea si gata".

Obiectiv I - Identificarea principalelor cauze care conduc la abandonul scolar

In vederea atingerii obiectivului am utilizat 3 intrebari, referitoare la cauzele care conduc


la abandonul scolar, modul de identificare a principalilor factori de risc, dar si cum calitatea
relatiei profesor-elev influenteaza atitudinea acestuia fata de mediul scolar (dimensiunea I).
In urma analizei raspunsurilor date, se constata ca viziunea profesorilor din mediul rural
in ceea ce priveste abandonul scolar este oarecum diferita. Un numar de 4 profesori participanti
la studiu au ales ca si varianta de raspuns pentru intrebarea referitoare la cei mai importanti
factori favorizanti ai abandonului scolar, anturajul in care isi petrece copilul ziua. Acestia sustin
ca "din moment ce copilul a fost scapat din mana greu il mai aduci pe drumul cel bun".

35
Abandonul scolar nu este doar o problema a invatamantului romanesc, ci este larg raspandit si ar
trebui sa reprezinte o prioritate pentru cei direct implicati : parinti, cadre didactice, elevi,
autoritati locale etc. Din pacate aceste autoritati nu depun prea mare efort in stabilizarea
comportamentului de revolta al adolescentului.
Un alt factor relevant care reiese din discutiile purtate cu cadrele didactice este nivelul
economic al famiilor copiilor cu risc de abandon scolar. De regula se intampla ca acei copii cu o
situatie precara acasa sa renunte la scoala deoarece nu le pot fi satisfacute necesitatile( lipsa
rechizitelor, hrana adecvata). In alte cazuri se intampla ca elevii sa fie cei care fac treburile
casnice in gospodarie: " se intampla ca parintii sa mearga la munca cu ziua, iar cei mici raman
acasa si au grija de animale, sau fac ordine si chiar mancare", sustine unul dintre profesori.
Un alt factor important care a reiesit din discutiile purtate cu cadrele didactice este
plecatul parintilor la munca in afara granitelor : "Au exista cateva cazuri in scoala noastra, cand ,
in momentul in care mama a plecat in strainatate la munca si a inceput sa trimita copilului bani
pentru toate <<mofturile>> acesta a renuntat la scoala. Acest comportament a fost intarit intr-
unul din cazuri chiar de mama , care i-a promis baiatului ca il ia cu dansa in afara si o sa castige
bani multi impreuna".
Dupa cum se vede majoritatea cadrelor didactice cu care am discutat considera ca factorii
de influenta majora in cazul abandonului scolar sunt reprezentati de influentele din cadrul
familiei si ale anturajului.
Doua dintre cadrele didactice considera in schimb ca atitudinea profesorilor si climatul
educational au un rol esential in stabilizarea nevoilor sociale ale elevilor si considera ca cea mai
eficienta metoda de reducere a numarului de copii care abandoneaza scoala este instruirea
eficienta si modul de predare in clasa: " in centru trebuie sa il pui pe elev intotdeauna, nu sa cauti
justificari nedrepte pentru insuccesul acestuia".
La intrebarea referitoare la calitatea pregătirii profesorilor şi atitudinea acestora faţă de
elevi ca factor de influenta asupra abandonului, cei 7 profesori au oferit rapsunsuri contradictorii.
Desi majoritatea raspund ca este foarte important sa ai un nivel de pregatire cat mai bun, altii
sunt de parere ca mai importanta decat pregatirea profesionala este atitudinea pe care o ai fata de
educati si daca esti capabil sau nu sa empatizezi cu ei.
Respondentii au afirmat ca :“ relatia profesor-elev este deosebit de importanta in
construirea unui climat educational optim pentru educabili”, deoarece acestia petrec mult timp

36
impreuna la scoala , care reprezinta pentru elev a doua casa. Toti profesorii participanti la
cercetare sunt de acord ca relatia profesor-elev trebuie sa fie una calitativa, in sensul ca “pentru
ca acesti copii sa poate deveni persoane responsabile, in primul rand trebuie sa le dovedim ca
suntem noi insine responsabili, prin atitudinea pe care o afisam cand aparem in fata clasei”.
Avand in vedere cele spuse mai sus putem concluziona ca calitatatea relatiei dintre
professor si elev este esentiala, mai ales daca acestia stiu cum sa incurajeze elevii sa continue
educatia si este important sa stie ce effect psihologic au asupra educabililor aceste sfaturi.

Obiectiv II - Identificarea celor mai utilizate strategii de combatere si prevenire a


abandonului scolar in mediul rural

In vederea atingerii acestui obiectiv am utilizat 2 intrebari , care corespund celei de a


doua dimensiuni - identificarea celor mai utilizate strategii de combatere si prevenire a
abandonului scolar. Intrebarile utilizate de noi in interviu suna in felul urmator ; ‘Numiţi trei
măsuri pentru prevenirea abandonului şcolar pe care le-ati aplicat pe elevii dvs aflati in risc de
abandon scolar’ si ‘ Care consideraţi ca sunt cele mai eficiente măsuri de prevenire a
abandonului şcolar cuprinse în politicile educaţionale ale statului?’ .
In urma analizei raspunsurilor date am constatat ca masurile cele mai des utilizate de
profesorii participanti la cercetare constau in discutii private cu elevii care intampina dificultati,
consiliere psihologica si consultanta gratuita la cabinetul psihologului scolar, incurajarea si lauda
oricarui mic progress facut de elev, discutii cu parintii in incercarea de ai face sa constientizeze
importanta scolii in viata copiilor.
Cadrele didactice au un rol fundamental în furnizarea unei educaţii de calitate, iar
atragerea celor mai buni profesionisti în domeniu reprezintă o prioritate, de aceea respondentii
nostri sustin ca este foarte importanta informatia pe care o transmit elevului si modalitatea in
care o fac, dar mai ales cum o percepe acesta. Unul dintre participanti sustine ca se vad diferente
clare intre elevii ai caror parinti au studii superioare si cei ai caror parinti au doar studii de baza.
In acest sens se incearca o delimitare a celor doua grupe de elevi si transpunerea
problemelor cu care se confruntă un elev în mediul şcolar care ar trebuie să poarte un caracter

37
holistic.
La cea de a doua intrebare adresata profesorilor cei mai multi dintre ei au ales ca si
variant de raspuns conditionarea alocatiei, dar si programul guvernamental „Lapte şi corn".
Majoritatea copiilor aflati in risc de abandon scolar sunt trimisi de catre parinti la scoala doar din
cauza alocatiei lunare pe care o primesc din partea statului. Pe langa asta parintii mai primesc si
o alocatie complementara pe care de regula ‘’o joaca la pacanele’’. La liceul implicat in
cercetarea noastra s-au incercat activităţi de pregătire specială pentru copiii din grupuri cu risc
crescut de abandon şcolar care au avut un impact pozitiv asupra elevilor si chiar a societatii in
general.
Respondentii nostri acuza parintii de lipsa de interes cu privire la scoala si programele
educationale si de faptul ca profita de unele avantaje de care pot beneficia copii lor in a-si
satisfice propriile nevoi. Un numar de 5 din 7 profesori participanti la cercetare sustin ca alocatia
ar trebui dstribuita elevilor sub forma de rechizite scolare si alte materiale necesare studiului si
nu sub forma de bani deoarece ‘’banii isi gasesc locul in alte parti’’. In acest sens doi profesori
considera necesara pedepsirea parintilor prin aplicarea de sanctiuni legale.
Subiectul considera ca un elev inadaptat la mediul scolar isi poate pierde sentimentul
propriei identitati , poate deveni intolerant la frustare si isi revine cu greu din esec. De aceea
dumnealui recomanda ca si strategie de combatere si prevenire a abandonului scolar consilierea
psihologica de la cele mai mici varste , cand se observa pentru prima data un comportament
problematic al elevului. Profesorii trebuie sa dea dovada de rabdare, sa fie empatici, sa gaseasca
solutii de aplanare a conflictelor care pot aparea pe parcurs, sa sporesca motivatia elevilor pentru
scoala si sa elimine stereotipurile.
Din analiza raspunsurilor, reiese că cele mai importante metode de combatere si prevenire
a abandonului scolar se refera la eliminarea stereotipurilor, atitudinea profesorilor fata de elevi si
relatia dintre acestia cat si la faptul ca prezenta psihologului scolar este esentiala.
Participarea părinţilor, a şcolii, a elevilor şi a autorităţilor locale la diverse activităţi de
informare-formare pe teme variate este oportună demersului de estompare a abandonului şcolar.

38
Obiectivul III - Stabilirea unor metode de integrare a copiilor cu risc crescut de
abandon in scoli

Pentru a verifica acest obiectiv ne vom folosi de dimensiunea a treia cu cele doua
intrebari incluse ‘Care sunt cele mai eficiente metode de motivare a copiilor cu risc crescut de
abandon in mediul scolar ?’; ‘Considerati ca dezvoltarea unor programe alternative educationale
ar ajuta la o mai buna integrare a copiilor cu risc ridicat de abandon in scolile din Romania?’ .
La prima intrebare adresata respondentii nostril au avut mai multe tipuri de raspunsuri.
Daca o parte dintre ei au mers pe ideea ca scoala ar trebuie sa ofere o masa calda copiilor, altii au
fost de parere ca materialele didactice sunt cele mai importante si daca acestea ar fi distribuite
gratuit copiilor poate ca ar mai avea o sansa la reabilitare . Cei mai multi dintre respondenti
considera ca este greu pentru copii sa isi gaseasca o motivatie interioara care sa ii tina legati de
scoala, mai ales din cauza conditiilor precare pe care le au acasa. Altii considera important
modul in care profesorii abordeaza elevii si daca cunosc istoicul familiilor din care acestia fac
parte. Pentru a putea motiva un elev trebuie sa ii cunosti dorintele si nevoile.
Paşii de intervenţie a fiecărui specialist sunt diferiţi pentru că şi responsabilităţile pro -
fesionale sunt diferenţiate. Este esential ca fiecare persoana implicata in educarea copilului sa fie
responsabila, sa stie cand si cum sa actionize, dar mai ales sa puna elevul si educatia acestuia pe
primul loc. Astfel vom reusi sa avem ‘’persoane de valoare, cand vor creste mari’’.
Dezvoltarea unor programe alternative educationale pare a fi o idee buna pentru toti
participantii la studiul nostru. Acestia sustin ca atunci cand elevul este pus pe primul loc capata
mai multa incredere in el si in fortele proprii.
Nu trebuie neglijat efectul pe care îl pot avea taberele şi excursiile cu colegii, activităţi
care, pe lângă caracterul educativ şi de socializare, ajută, de asemenea, la cristalizarea
sentimentului de apartenenţă la şcoală şi, deopotrivă, duc la creşterea atractivităţii unităţii în
ochii copiilor.

CONCLUZIILE CERCETĂRII

Cercetarea de fata aduce in discutie o tema foarte des mediatizata, foarte complexa , dar

39
si cu o oarecare doza de tragic. Din pacate copii care renunta inainte de absolvirea studiilor, la
orice forma de invatamant, sunt din ce in ce mai multi in zilele noastre.
Cauzele abandonului scolar sunt multiple, iar solutiile nu sunt intotdeauna usor de gasit.
Politicile de reducere a abandonului școlar trebuie să aibă în vedere factorii declanșatori și să
coreleze politica educațională și socială cu activitățile organizațiilor de tineret și cu aspecte
legate de sănătate, cum ar fi consumul de droguri sau problemele psihice și emoționale.
Din analiza raspunsurilor date de respondentii participanti la cercetarea noastra , reiese că cele
mai importante metode de combatere si prevenire a abandonului scolar se refera la eliminarea
stereotipurilor, atitudinea profesorilor fata de elevi si relatia dintre acestia cat si la faptul ca
prezenta psihologului scolar este esentiala.
De asemenea, cadrele didactice au un rol fundamental în furnizarea unei educaţii de
calitate, iar atragerea celor mai buni profesionisti în domeniu reprezintă o prioritate, este foarte
importanta informatia pe care profesorii o transmit elevului si modalitatea in care o fac, dar mai
ales cum o percepe acesta.
Pentru sprijinirea copiilor în activitatea de învăţare şi prevenirea eşecului şcolar se
impune diversificarea serviciilor educaţionale prin dezvoltarea de programe locale, si, nu în
ultimul rând, creşterea calităţii procesului de predare–învăţare–evaluare.

Concluzii finale

Pe baza celor afirmate mai sus putem concluziona ca profesorii implicati in cercetarea
noastra sunt de parere ca modelul oferit de parinti joaca un rol esential in dezvoltarea cognitiva a
copiilor. Distanta prea mare de scoala poate fi de asemenea unul dintre factorii care duc la
aparitia fenomenului de abandon scolar. Lipsa motivatiei pentru scoala a copiilor, familia
dezorganizata, modelul educational oferit de parinti, frati, anturaj, cat si etnia pot contribui in
mod decisiv la aparitia acestui fenomen.
Abandonul şcolar este o realitate socială complexă având o multitudine de cauze şi având
nevoie, în consecinţă de răspunsuri diversificate. Şcoala are un rol important pentru viitorul
tinerilor şi implicit pentru viitorul societăţii. Ea are în acelaşi timp un rol formator, de educare,

40
un rol integrator şi de socializare. Ca orice instituţie şi şcoala prezintă o serie de dificultăţi,
abandonul şcolar fiind una dintre acestea. Abandonul şcolar are consecinţe negative atât asupra
tânărului care abandonează cât şi asupra societăţii.
Elevii prezintă predispoziţii personale în funcţie de mediul social. Experienţele de viaţă
şcolară şi extraşcolară diferă de la o persoană la alta. Educaţia reprezintă, pentru orice societate,
un domeniu cheie pentru dezvoltarea durabilă și competitivă a acesteia. În acest context,
fenomenul de abandon școlar ce tinde să se extindă în anumite medii și comunități umane
reprezintă un risc major pentru dezvoltarea societății în ansamblu.
Mutaţiile din societate şi din familia contemporană (problemele economice, problemele
de relaţionare între părinţi şi copii, timp redus petrecut cu familia, redistribuirea rolurilor,
suportul social şi emoţional redus, supraîncărcarea profesională a părinţilor sau munca în
străinătate etc.) determină mai multe probleme emoţionale la copii decât în trecut. La acestea se
adaugă presiunea grupului, riscul consumului de droguri şi a altor forme de dependenţă,
metodele educative slabe, inconstante, supraîncărcarea şcolară, disfuncţiile în evaluare şi notare,
frica de examene etc. constituindu-se în adevăraţi stresori pentru elevi care, din păcate, uneori
evită confruntarea cu ,,problema” prin fuga de la ore. Văzut din această perspectivă,
absenteismul devine o problemă socială, un semnal tardiv al existenţei unor probleme, o conduită
care reflectă atitudinea structurată a lipsei de interes, motivaţie, încredere în educaţia şcolară. Din
păcate, absenteismul este în creştere, mai ales la nivel liceal, iar ignorarea sau pedeapsa excesivă
pot doar contribui la cronicizarea fenomenului. Elevii , din ciclul gimnazial , care acumulează un
număr mare de absenţe nemotivate locuiesc la distanţe mari faţă de şcoală , sunt reţinuţi de
familii la treburile gospodăreşti sau provin din familii cu mulţi copii şi cu posibilităţi materiale
reduse , unele dezorganizate . Numărul mare de absenţe duce la imposibilitatea încheierii
situaţiei şcolare, a promovării care atrag după ele repetenţia şi abandonul şcolar mai apoi.
Abandonul şcolar nu este o problemă nouă, de-a lungul timpului au fost realizate multiple
cercetări pentru identificarea şi prevenirea eşecului şcolar. Odată cu trecerea timpului şi apariţia
unor noi factori ce contribuie la acest fenomen negativ în rândul elevilor, schimbarea viziunii
educativ – informative şi formative , egalitatea de şanse privind educaţia, suportul
psihopedagogic oferit în şcoli , este necesară o implicare a tuturor factorilor ce contribuie la
educaţia şcolară pentru stoparea şi eventual eradicarea acestui fenomen.

41
Anexe
Anexa 1 – Abandon școlar
Ghid de interviu

1. Pentru inceput v-as ruga sa imi spuneti numele dvs si ce presupune pentru dvs meseria de
profesor in mediul rural?
2. Ce numiti dvs insucces scolar?
3. Care considerati ca sunt cei mai importanti factori care favorizeaza aparitia abandonului
scolar?
4. oferite de catre repondenti ?
5. Consideraţi că relaţiile didactice negative în general constituie o cauză a abandonului
şcolar?Argumentati!
6. Numiţi trei măsuri pentru prevenirea abandonului şcolar pe care le-ati aplicat.
7. Alegeti variantele pe care le consideraţi a fi cele mai eficiente măsuri de prevenire a
abandonului şcolar cuprinse în politicile educaţionale ale statului:
 Programul guvernamental „Lapte şi corn"
 Condiţionarea alocaţiei
 Sancţiunea părinţilor care nu se îngrijesc de asigurarea dreptului la educaţie
 Acordarea sprijinului financiar şi material familiilor sărace
 Activităţi de pregătire specială pentru copiii din grupuri cu risc crescut de abandon şcolar

8. Care sunt cele mai eficiente metode de integrare a copiilor cu risc crescut de abandon in
mediul scolar ?
9. Considerati ca dezvoltarea unor programe alternative educationale ar ajuta la o mai buna
integrare a copiilor cu risc ridicat de abandon in scolile din Romania?

42
LIC.TEORETIC,,LASCĂR ROSETTI,,
Comuna Răducăneni , jud.Iaşi
Tel/Fax : 0232292441
e-mail: radedu1850@yahoo.com

Nr. de inregistrare:

PLAN DE MĂSURI

PREVENIREA ABSENTEISMULUI ŞI A ABANDONULUI


ŞCOLAR

CAPITOLUL III- OBIECTIVE ŞI ACŢIUNI SPECIFICE PENTRU


PREVENIREA ABSENTEISMULUI ŞI A ABANDONULUI ŞCOLAR

Obiective generale:

 Creşterea gradului de cuprindere a copiilor şi tinerilor în toate nivelurile de învăţământ;


 Creşterea nivelului de conştientizare în rândul elevilor cu privire la riscurile la care
aceştia se expun prin refuzul de a frecventa cursurile educativ-formative;
 Identificarea tipurilor de absenteism practicate de către elevi şi luarea de măsuri
adecvate de către factorii responsabili pe linie educativ-formativă din fiecare instituţie

43
şcolară de pe raza comunei Raducaneni în funcţie de aceste tipuri de absenteism, prin
personalizări (psiholog, psihopedagog, diriginte, cadre didactice, director instituţie):
a. absenteism selectiv (fuga de la şcoală este frecventă la o singură disciplină sau
la mai multe);
b. absenteism generalizat (dacă fuga de la şcoală este frecventă şi generalizată -
prefigurează abandonul şcolar);
c. căutarea singurătăţii (reacţie la tensiunea puternică intra sau extra şcolară);
d. dorinţa de apartenenţă la grup ("ritualuri de iniţiere prin mimetism");
e. dorinţa de a fi cu partenerul ( manifestată şi evidentă în general la adolescenţi);
f. atitudine defensivă faţă de autoritatea unui sistem (frica de permanenţă,
conduită de tip evazionist - forme de evadare fizică şi psihologică din situaţia
percepută ca fiind traumatizantă).
 Realizarea unui mediu educaţional stimulativ pentru elevi prin:
a. diversificarea şi atractivitatea activităţilor extracuriculare;
b. promovarea cooperării în clasă astfel încât şi elevii cu performanţe şcolare
modeste să experimenteze succesul;
c. menţinerea în clasă a unei atmosfere care să asigure satisfacerea trebuinţei
de siguranţă afectivă pentru toţi elevii;
d. sistem echitabil de recompense/sancţiuni care să menţină motivaţia şcolară a
elevilor - nota să fie doar o măsură obiectivă a performanţei şi nu o
modalitate de sancţionare a elevului;
e. evitarea constituirii în clase a unor elite, concomitent cu etichetarea,
marginalizarea celor care nu aparţin elitei;
f. metodele de predare să propună o învăţare atractivă;
g. creşterea responsabilizării cadrelor didactice;
 Deschiderea şcolii către comunitate şi diversificarea proiectelor de parteneriat cu actorii
de la nivelul comunităţii prin:
a. implicarea reală a structurilor comunitare consultative în prevenirea
abandonului şcolar şi soluţionarea unor cazuri concrete ale comunităţii din
care fac parte (oameni de afaceri locali, consilieri locali, poliţişti, cadre
didactice, medic, preot);

44
b. derularea de programe ("Şcoala părinţilor") în cadrul comunităţilor cu
număr mare de copii aflaţi în risc de abandon şcolar;
c. crearea unui forum al părinţilor;
d. colaborarea prin parteneriate interinstituţionale cu autorităţile locale -
Poliţia de Proximitate, Jandarmeria, alte asociaţii sau ONG-uri;
e. implementarea unor proiecte de educaţie juridica, unde li se vor preda
elevilor lecţii de legislaţie, norme şi principii etice de către procurori,
judecători sau poliţişti voluntari în sensul de a conştientiza pericolele la care
se expun prin consumul de droguri, alcool, tutun sau violenţă.

Obiective specifice:

Obiectivul 1. Elaborarea planului operaţional pentru prevenirea abandonului şcolar şi


absenteismului la nivelul Liceului teoretic,,LASCAR ROSETTI,
,Raducaneni

Acţiuni la nivel de unitate şcolară:

1.1. Constituirea la nivelul fiecărei unităţi şcolare a Comisiei privind abandonul şcolar
(C.A.Ş.), condusă de directorul şcolii, care analizează şi propune Consiliului de
Administraţie soluţii privind rezolvarea cazurilor de abandon şcolar, în colaborare şi
consultare cu Inspectoratul Şcolar, Direcţiile de Învăţământ ale primăriilor, Consiliul
Judeţean Iasi, alte instituţii sau asociaţii cu preocupări în domeniu.

1.2. C.A.Ş. alcătuieşte o strategie şi un raport anual privind situaţia abandonului şcolar
rezultate pe baza analizelor de caz, a informărilor sintetizate de către diriginţii
claselor.

Obiectivul 2. Monitorizarea abandonului şi absenteismului şcolar.

2.1. Analiza în şedinţele de lucru cu cadrele didactice si parintii elevilor din unitatea
noastra de învăţământ a problemei frecvenţei şcolare şi abandonului şcolar.

45
2.2. Asigurarea unor măsuri de ordine publică în proximitatea instituţiei de învăţământ
prin adoptarea unor metode pentru descurajarea absenteismului: legitimarea elevilor
depistaţi în mediul stradal pe timpul orelor de curs şi comunicarea stării de fapt către
conducerea şcolilor.

2.3. Efectuarea de controale privind respectarea interzicerii comercializării de produse cu


conţinut de alcool/tutun către minori au condus la scăderea numărului de consumatori
minori în timpul orelor de curs.

2.4. Realizarea unei baze de date cu elevii care prezintă risc prin prisma fenomenului
absenteismului şcolar – abandonului şcolar.

2.5. Monitorizarea elevilor aflaţi în situaţie de risc de absenteism sau abandon şcolar,
vizite la domiciliul acestora şi discuţii cu părinţii în vederea identificării factorilor /
motivelor pentru care lipsesc de la şcoală.

2.6 Respectarea normelor din R.O.F.U.I.P. şi Regulamentul de ordine interioară al şcolii


privind motivarea absenţelor şi sancţionarea/recompensarea elevilor în raport cu
comportamentul civic adoptat de aceştia.

2.7. Aplicarea de chestionare în vederea stabilirii cauzelor abandonului şi absenteismului.

2.8. Realizarea unor planuri de intervenţie personalizate prin cooperarea dirigintelui cu


profesorii clasei, cu psihologul şcolii şi cu părinţii.

2.9. Informarea lunară (telefonică / directă) a părinţilor elevilor privind situaţia şcolară a
copiilor lor.

Obiectivul 3. Identificarea şi promovarea de „bune practici” privind prevenirea


abandonului şi a absenteismului.

3.1. Implementarea şi continuarea programelor/proiectelor/campaniilor care au avut


eficacitate, prin implicarea tuturor instituţiilor şi organizaţiilor cu rol în protecţia şi

46
promovarea drepturilor copilului (ex: proiectul „Fiecare copil în grădiniţă”,
Impreuna pentru copii, Fii pregatit,etc.

3.2. Derularea unor programe sociale şi educaţionale care să atragă elevii spre şcoală (ex.
programul “Lapte-corn”, “Euro 200”, A doua sansa,etc.)

3.3. Organizarea unor activităţi de pregătire suplimentară „şcoala după şcoală” pentru cei
care manifestă dificultăţi de asimilare, precum şi în cazul celor cu lacune în pregătire,
datorită absenteismului.

3.4. Familiarizarea profesorilor cu tehnici de învăţare activă şi interactive pentru a creşte


atractivitatea orelor de curs; promovarea cooperării în clasă, astfel încât şi elevii cu
performanţe şcolare modeste să experimenteze succesul.

3.5. Diversificarea activităţilor educative din cadrul orelor de consiliere şi orientare şi


implicarea elevilor în activităţi/proiecte extraşcolare, programe de petrecere a
timpului liber.

3.6. Activităţi preventiv - educative şi de informare desfăşurate în cadrul orelor de


dirigenţie sau la diverse activităţi în cadrul campaniilor tematice desfăşurate cu elevii.
Se va pune accent pe consecinţele legale ale delincvenţei juvenile şi impactul social
pe care îl are un asemenea comportament pe termen mediu şi lung.

3.7. Organizarea şi desfăşurarea unor acţiuni de parteneriat cu Inspectoratul Judeţean de


Poliţie Iasi si sectia 5 de Politie Raducaneni in scopul susţinerii şi reintegrării şcolare
şi sociale a elevilor ce au săvârşit acte infracţionale, abateri disciplinare grave,
abandon şcolar, absenteism ridicat, etc.

47
3.8. Asigurarea calităţii serviciilor de sprijin educaţional personalizat pentru copiii cu
CES, orientare şcolară şi consiliere profesională.

3.9. Formarea cadrelor didactice pentru asigurarea unui bun parteneriat în vederea
intervenţiei în echipă, în cadrul sprijinului acordat copiilor cu CES integraţi în
învăţământul de masă.

3.10. Derularea de programe de consiliere individuală / de grup, a elevilor cu risc /


absenteism şcolar, corelate nevoilor individualizate ale acestora.

3.11. Derularea de programe de consiliere individuală/de grup a părinţilor elevilor cu risc


de absenteism şcolar; responsabilizarea părinţilor prin implicarea în activităţile
şcolare astfel încât dezinteresul unor părinţi să fie diminuat.

3.12. Organizarea de seminarii educaţionale în scopul informării părintilor cu privire la


variantele optime de şcolarizare pentru elevi.

Obiectivul 4. Implicarea factorilor de decizie, autorităţile locale, servicii sociale, ONG-


urile, firme, în prevenirea şi combaterea abandonului şcolar.

4.1. Încheierea unui parteneriat la nivel local între unitatea de învăţământ - poliţia
locală - jandarmerie - asociaţia de părinţi - alte instituţii cu rol în promovarea şi
protecţia drepturilor copilului, cu sarcini clare pentru fiecare partener.

4.2. Identificarea şi sprijinirea familiilor cu risc de marginalizare, pentru prevenirea


abandonului şcolar al copiilor.

4.3. Acordarea de sprijin financiar sub formă de rechizite, îmbrăcăminte, transport


şcolar al elevilor din localitatile limitrofe ; sprijinirea familiilor cu venit scăzut (burse

48
”Bani de liceu”, burse sociale).

4.4. Atragerea / identificarea de oportunități pentru susținerea unor programe de formare


în competența „educație parentală” pentru cadrele didactice, psihologi școlari.

4.5. Organizarea unor tabere gratuite pentru elevii cu risc de abandon şcolar în
scopul furnizării competenţelor şi abilităţilor de bază pentru toate categoriile de elevi
expuse acestui risc, precum şi pentru creşterea şanselor de succes şcolar.

4.6. Sprijinirea tinerilor pentru accesul pe piaţa muncii: târguri de Job-uri, orientarea
tinerilor spre cursuri de formare în calificările de pe piaţa forţei de muncă, pregătire
profesională pentru absolvenţii din învăţământul gimnazial care nu continuă studiile
în învăţământul liceal.

4.7. Realizarea unor parteneriate cu agenţii economici din ţară şi din Uniunea
Europeana, pentru formare profesională pe baza de contracte de şcolarizare,
incluzând burse de studii şi asigurarea locurilor de muncă absolvenţilor participanţi la
program, în scopul atragerii şi inserţiei profesionale a elevilor cu tendinţe de
abandon şcolar.

Director,

Prof. Codrianu Coca

49
Bibliografie

1. Băban, Adriana (coord.), Consiliere educaţională. Ghid metodologic pentru orele de


dirigenţie şi consiliere, Cluj-Napoca, 2001
2. Cosmovici, A., Iacob, L., (coord)(1999), Psihologie şcolară, Iaşi, Ed. Polirom;
3. Creţu, E., (1999), Psihopedagogia şcolară pentru învăţământul primar, Bucureşti, Ed.
Aramis;
4. Cristea, C.G.,(2003) Psihologia educaţiei, Ed. Bucureşti
5. Drăgan, I., Nicola, I., (1993) Cercetarea psihopedagogică, Tg. Mureş, Ed. Tipomur
6. Gal, D., (2002), Educaţia şi mizele ei sociale, Cluj – Napoca, Ed. Dacia;
7. Grosu, N, (1999), Tratat de sociologie. Abordare teoretică, Bucureşti, Editura Expert
8. Iluţ, P., (1997), Abordarea calitativă a socio-umanului, Iaşi, Editura Polirom
9. Jinga, I., Negreţ, I., (1994), Învăţarea eficientă,Bucureşti,EDP;
10. Morrow, G., (1986), Standardizing practice in the analysis of school dropouts, Teacher
College Record, 87, no. 3.
11. Neacşu, I., (1990), Instruire şi învăţare, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică
12. Neamţu, C., (2003), Aspecte ale asistenţei sociale în şcoală, “Tratat de Asistenţă
Socială”, Iaşi, Ed. Polirom.
13. Neamţu, Cristina, Devianţa şcolară, Polirom, Iaşi, 2003
14. Nicola, 1992, Pedagogie, Ed.didactică şi Pedagogică, Bucureşti
15. Popescu – Neveanu, P., (1969), Probleme ale învăţării în clasele I-IV, Bucureşti, EDP;
16. Popescu, V., Succesul şi insuccesul şcolar, în Revista de pedagogie, nr. 11, 1991
17. Popescu, V.V., (1991), Succesul şi insuccesul şcolar, Revista de pedagogie nr. 12;
18. Popescu, V.V., (1992), Strategii la nivelul macrosistemului de învăţământ pentru
promovarea succesului şcolar, Revista de pedagogie nr. 1-2;
19. Popescu, V.V., (1992), Strategii la nivelul unităţii de învăţământ pentru promovarea
succesului şcolar, Revista de pedagogie nr. 3-4;
20. Stănciulescu, E., (1997), Sociologia educaţiei familiale, vol I, II, Iaşi, Ed. Polirom,
21. Stoica, M, (1995), Pedagogie şcolară, Craiova, Ed. G. Alexandru;
22. Stoica, M., (2001), Pedagogie şi psihologie, Craiova, Ed. G. Alexandru;

50
23. Szilagyi, A., Jansel, E.A., & Stickl, J (2016). Counseling between an Occupation and a
Profession: Elements of Professionalization. Romanian Journal of Counseling, 2(2), 115-
127.
24. Vernon, Ann „Dezvoltarea inteligenţei emoţionale. Educaţie raţional emotivă şi
comportamentală clasele V-VIII”, Editura ASCR, Cluj Napoca, 2006.

51