Sunteți pe pagina 1din 25

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

Diagnoza
Problemelor
Sociale
TEMA: ABANDONUL ȘCOLAR

Ceptureanu Mihaela
MSSS an II
23.01.2018
Educaţia reprezintă, pentru orice societate, vectorul dezvoltării durabile. Dezvoltarea

capitalului uman şi creşterea competitivităţii prin formare iniţială şi continuă, pentru o piaţă
a muncii flexibilă şi globalizată, reprezintă obiectivele majore ale dezvoltării fiecarei națiuni.

În contextul actual educaţia se consideră unul dintre cele mai eficiente mijloace de ridicare a
standardelor de viaţă, de diminuare şi prevenire a diferitor fenomene cu impact negativ
asupra copiilor şi tinerilor (abandon şcolar, corupţie, infracţionalitate juvenilă, delincvenţă,
muncă ilegală) şi de a oferi alternative pentru soluţionarea situaţiilor de criză, ca: sărăcie,
excluziune socială, discriminare, acces limitat la informaţie.

Participarea la educaţie este, în egală măsură, un drept şi o obligaţie a copiilor. Discuţia


asupra participării la educaţie este cu atât mai actuală cu cât ea este particularizată la nivelul
învăţământului obligatoriu, în cadrul căruia ar trebui să se regăsească totalitatea copiilor
care au vârsta oficială de şcolarizare pentru clasele I-X (Jigău, 2008). Cu toate acestea, există,
la nivel naţional, un număr important de copii necuprinşi în învăţământ la nivelul
corespunzător vârstei si parcursului lor anterior.

Mutaţiile din societate şi din familia contemporană (problemele economice, problemele de


relaţionare între părinţi şi copii, timp redus petrecut cu familia, redistribuirea rolurilor,
suportul social şi emoţional redus, supraîncărcarea profesională a părinţilor sau munca în
străinătate etc.) determină mai multe probleme emoţionale la copii decât în trecut. Astfel,
din pacate, astazi auzim din ce in ce mai des de acest fenomen ,devenit deja problemă
socială, abandonul școlar.

ABANDÓN,abandonuri, s.n. 1. Părăsire împotriva regulilor morale şi a obligaţiilor materiale a


copiilor, familiei etc. 2. Părăsire a unui bun sau renunţare la un drept. 3.Renunţare la
continuarea participării într-o probă sportivă. – Din fr. abandon.“Abandonul reprezintă
conduita de evaziune definitiva ce consta în încetarea frecventării şcolii, părăsirea sistemului
educativ înaintea obţinerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea
încheierii ciclului de studii început”(Cristina, Neamţu (2003) Deviantă şcolară. Editura
Polirom, Iaşi).

1
Unii cercetători din domeniu, ne oferă și alte definiții ale abandonului școlar: „abandonul
şcolar este o formă a eşecului şcolar” sau ,,părăsirea sistemului de educaţie înainte de
finalizarea învăţămîntului obligatoriu”, sau “ieşirea din şcoală înainte de absolvirea unuia din
nivelurile acesteia”, sau “ieşirea din şcoală în general, indiferent de nivel, fără obţinerea
diplomei care să ateste finalizarea studiilor”, sau “ieşirea din sistemul de învăţămînt fără un
act care să-l certifice pe piaţa muncii.

Abandonul școlar este o formă de manifestare a devianței școlare alături de copiat, fuga de
la școală, absenteismul școlar, vandalismul școlar, violența în școală. Devianța școlară
include totalitatea conduitelor care se abat de la normele și valorile ce reglementează statul
de școlar/elev, aceste norme și valori sunt stipulate în regulamentele școlare și în cele de
ordine interioară.

Sociologii furnizează mai multe paradigme explicative în legătură cu fenomenul devianţei.


Ele diferă în funcţie de punctele de vedere, concepţiile, teoriile cu privire la cauzele
devianţei.

 Astfel, Şcoala de la Chicago (R.E. Park, L. Wirth) ne oferă o interpretare bazată pe


modelul “patologiei sociale” şi “dezorganizării sociale ”, în cadrul căreia devianța este
înţeleasă ca abatere de la normă de conduită presupusă a fi universal valabilă. Cauza
abaterii o reprezintă perturbările “patologice” ale întregul organism social, care se
manifestă cu mai multă putere în cursul proceselor de modernizare, industrializare,
urbanizare.
 Teoria asocierii diferenţiale sau a “transmiterii culturale” (E. Sutherland, 1940)
susţine că devianța (criminalitatea) este învăţată în cursul socializării şi este transmisă
mai departe la fel ca şi conformitatea. Interacţiunea individului cu valorile şi normele
grupurilor deviante, însuşirea normelor, simbolurilor acestor grupuri de către individ
îl va determina să adopte comportamente deviante. Angajarea în acte deviante
depinde de gradul de influenţă pe care grupul deviant îl are asupra individului, de
timpul pe care individul îl petrece în acest grup.

2
 Conform teoriei funcţionaliste (T. Parsons) devianța este un eşec al solidarităţii
sociale. Ea creează disfuncţii în relaţiile dintre rolurile sociale ale indivizilor, făcându-i
să reacţioneze ostil faţă de normele şi valorile societăţii sau să le ignore. Devianța
perturbă întreg echilibrul stabilit între funcţiile şi structurile sistemului social,
deoarece ea desemnează situaţia în care indivizii refuză sau sunt incapabili să-şi
exercite rolurile sociale.
 Teoria controlului social (Hirschi, Nye, Reckless etc.). Întrebarea cheie de la care
pleacă fondatorii acestei teorii este următoarea : “De ce, chiar şi în zonele cu o rată
înaltă a criminalităţii, unii tineri nu ajung delincvenţi?”
Cauzele devianţei – susţin gânditorii mai sus numiţi – rezidă în lipsa unui control
intern efectuat de individ, precum şi în lipsa unui control extern adecvat efectuat de
către societate. Controlul intern îl ajută pe individ să se “izoleze” de subcultura
delincventă din mediul înconjurător.Devianța apare şi atunci când legăturile dintre
individ şi societate sunt slabe, când controlul social informal lipseşte şi dimpotrivă,
atunci când legăturile indivizilor cu societatea şi controlul social informal sunt
puternice, fenomenul devianţei este absent .În 1969, Hirschi a lansat ideea că
legăturile puternice dintre indivizi şi societate se definesc în principal prin
următoarele caracteristici : ataşament, angajament, implicare.
Ataşamentul se referă la faptul că aflaţi în relaţii cu alţi oameni importanţi pentru ei,
indivizii vor acţiona în mod responsabil, luând în consideraţie şi opiniile,
sentimentele, preocupările semenilor lor ; raportul dintre indivizi şi comunitate este
puternic.
Angajamentul se referă la faptul că atunci când actorii sociali sunt angajaţi în anumite
relaţii ( de familie, profesionale) sunt mulţumite de statutele sociale pe care se află,
ei sunt mai interesaţi de menţinerea sistemului decât de schimbarea lui şi tind să se
conformeze valorilor şi normelor societăţii şi să-şi tempereze eventualele înclinaţii
deviante.
Implicarea se referă la faptul că oamenii care sunt antrenaţi în activităţi nedeviante
relaţionează cu oameni nedevianţi, cu oameni care respectă sistemul normativ
împărtăşind cu ei aceleaşi credinţe, opinii, reguli sunt mai rezistenţi, mai refractari
chiar faţă de acţiunile deviante.

3
Reprezentanţii acestei teorii susţin că devianța este o condiţie “naturală” a
indivizilor, de aceea nu trebuie explicată. Ceea ce trebuie explicat nu este devianța,
ci controlul social, conformismul care rezultă din mecanismele controlului social.
 Teoria anomiei Merton(1938) susţine că devianța este produsul nepotrivirii,
conflictului dintre scopurile sociale (susţinute cultural) şi mijloacele legitime,
instituţionale, oferite de societate în vederea atingerii acelor scopuri. Neavând acces
la aceste mijloace, indivizii adoptă mijloace ilicite, dar mult mai eficiente de realizare
a scopurilor propuse.

Cercetările realizate referitor la abandonul şcolar pot fi grupate în trei mari categorii,
corespunzătoare perspectivelor de abordare / interpretare:

1. abordarea psihosocială a urmărit să demonstreze că aceia care abandonează şcoala


diferă de cei care îşi finalizează studiile în ceea ce priveşte unul sau mai multe atribute
psihosociale sau trăsături de personalitate; În acest caz , vorbim de acele persoane care
considerã urmarea cursurilor şcolare „ o pierdere de timp“, numeroase studii de această
factură au investigat rolul motivaţiei, inteligenţei, imaginii de sine şi agresivităţii în decizia
de-a abandona şcoala.

2. perspectiva interacţionistă interpretează abandonul ca pe o consecinţă a interacţiunii


dintre caracteristicile individuale ale elevilor şi cele ale mediului educaţional, în care se
includ ceilalţi actori sociali (profesori, colegi) şi variabile ale programelor educative. Tinto
argumenta în 1979 că „abandonul şcolar este rezultatul unei interacţiuni personale
insuficiente cu ceilalţi membri ai colectivităţii” ceea ce reprezintă o consecinţă directă a
sistemului de aspiraţii al individului.

3. teoria constrângerii externe afirmă că abandonul şcolar nu este atât un produs al


sărăciei, cât un produs al presiunii factorilor de mediu pe care individul nu îi poate controla.
Factorii care au un impact deosebit asupra menţinerii elevilor în şcoală sunt cei legaţi de
sănătate şi obligaţiile profesionale şi familiale. Literatura de specialitate contemporană
consemnează două perspective explicative ale abandonului şcolar:

4
a) Concepţia şcolii dominante sau tradiţionale plasează întreaga responsabilitate a
abandonului şcolar asupra elevilor şi sugerează că decizia de a abandona şcoala,
independentă şi definitivă, îi aparţine individului.

b) Cea de-a doua concepţie îi vede pe cei care abandonează şcoala ca pe nişte excluşi,
pornind de la premisa că un număr mare de elevi sunt „expulzaţi” din şcoală din cauza
experienţelor traumatizante de eşec şi frustrare trăite în mediul şcolar. Responsabilitatea
pentru abandonul şcolar fiind plasată la nivelul instituţiei şcolare.

Teoria excluderii interpretează variabilele conexe statutului şcolar, determinat de


performanţele şcolare ale elevilor, ca fiind simptomele şi nu cauzele directe ale abandonului
şcolar. Numeroase studii de specialitate au demonstrat că inegalităţile economice, politice,
structura socială, precum şi unele practici şcolare cum ar fi exmatricularea sau eliminarea din
școală pe perioade determinate de timp urmăresc descurajarea, stigmatizarea şi excluderea
elevilor.

Atât concepţia şcolii tradiţionale, cât şi teoria excluderii recunosc faptul că o anumită rată a
eşecului, factor cauzal în abandon, există în majoritatea sistemelor şcolare şi că şcoala
ierarhizează în mod inevitabil elevii, ceea ce vine în contradicţie cu baza ei democratică.

FENOMENUL ABANDON ȘCOLAR ÎN ROMÂNIA

În ceea ce priveşte definirea fenomenului abandonului şcolar în România părerile sunt


împărţite. Unii specialiştii susţin că se consideră abandon şcolar părăsirea timpurie a şcolii
înainte ca elevul să fi atins nivelul de educaţie obligatoriu, dar şi suficient integrării sale
viitoare pe piaţa forţei de muncă. Alţii, precum Cristina Neamţu (2003), sunt de părere că
abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea
frecventării şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns,
înaintea obţinerii unei calificării sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii
actului de studii început.

Definiţia oficială dată abandonului şcolar este detaliată în Regulamentul de Organizare şi


Funcţionare a Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar, art. 68 alin. (5). Mai exact, conform
acestuia, se află în situaţie de abandon şcolar elevul care nu frecventează cursurile de zi ale

5
unei clase din învăţământul obligatoriu, depăşind cu mai mult de doi ani vârsta clasei
respective.

Rata abandonului şcolar este definită de către MECTS - Ministerul Educaţiei,Cercetării,


Tineretului şi Sportului (Raport asupra stării sistemului naţional de învăţământ, 2009) ca
„reprezentând diferenţa între numărul elevilor înscrişi la începutul anului şcolar şi cel aflat în
evidenţă la sfârşitul aceluiaşi an şcolar. Aceasta permite evaluarea eficienţei interne a
sistemului de educaţie, fiind totodată importantă pentru analizarea şi proiectarea fluxurilor
de elevi în cadrul unui anumit nivel de educaţie.”

Pe de altă parte, rata de părăsire timpurie a sistemului de educaţie (Raport asupra stării
sistemului naţional de învăţământ, 2010) reprezintă: „proporţia populaţiei în vârstă de 18-24
ani cu nivel gimnazial de educaţie sau care nu şi-a completat studiile gimnaziale şi care nu
urmează nici o formă de educaţie şi formare profesională, din totalul de vârstă de 18- 24 ani.
Indicatorul poate fi considerat şi în categoria celor care vizează participarea la formarea
profesională continuă. ”

Din punct de vedere economic, abandonul şcolar reprezintă un indicator al eficienţei


sistemului şcolar: cu cât indicele de abandon este mai mare, cu atât sistemul şcolar respectiv
este mai ineficient.

Astfel, abandonul şcolar nu este o problemă nouă, de-a lungul timpului au fost realizate
multiple cercetări pentru identificarea şi prevenirea abandonului şcolar. Odată cu trecerea
timpului şi apariţia unor noi factori ce contribuie la acest fenomen negativ în rândul elevilor,
schimbarea viziunii educativ – informative şi formative, egalitatea de şanse privind educaţia,
suportul psihopedagogic oferit în şcoli, este necesară o implicarea tuturor factorilor ce
contribuie la educaţia şcolară pentru stoparea şi eventual eradicarea acestui fenomen.

Printre organizaţiile internaţionale preocupate de problema educaţiei în general şi implicit,


de studiul abandonului şcolar, se numără: United Nations Millenium Development Goals,
iniţiativele UNESCO privind programul „Educaţia pentru toţi”, dezvoltarea la nivelul Uniunii
Europene a unor valori de bază în ceea ce priveşte educaţia (prin Strategia Europe 2020,
statisticile EUROSTAT), studiile OECD (Organization for Economic Co-operation and

6
Development) şi studii ale International Association for the Evaluation of Educational
Achievement – IEA.

Măsurarea şi definirea conceptului de părăsire timpurie a şcolii este ambiguă din cauza
faptului că diferite instituţii – naţionale şi internaţionale – operează cu definiţii distincte.
Există două mari categorii de definiţii: definiţii formale şi definiţii funcţionale.

Definiţiile formale se concentrează asupra caracteristicilor formale (a avea o diplomă sau nu,
a fi înscris într-un sistem educaţional sau nu), în timp ce definiţiile funcţionale se
concentrează asupra „funcţionalităţii” persoanei (dacă persoana respectivă a dobândit
competenţe suficiente pentru a funcţiona într-un anumit mediu) (Annexes to the Draft Policy
Paper on Early Education Leaving, Olanda, Rotterdam, pag 24).

Potrivit PISA, 40% dintre elevii romani sunt analfabeți funcționali, respectiv nu dețin
abilitățile cognitive fundamentale de care au nevoie pentru învățarea pe tot parcursul vieții
și ocupare productivă.

REPERE STATISTICE ALE ABANDONULUI ȘCOLAR

Fenomenul abandonului şcolar (school dropout, early school leaving) este unul dintre
subiectele de top de pe agenda politică educativă din România şi din Uniunea Europeană.
Validat ca problemă socială gravă în rândul ţărilor subdezvoltate şi în curs de dezvoltare, în
ţara noastră abandonul şcolar a luat amploare în ultimii ani, în special în mediul rural. De-a
lungul ultimilor ani, rata abandonului şcolar în România a înregistrat anumite fluctuaţii: în
anul 2004 se situa la 22,9% după care, în 2008 a scăzut la 15,9 %, urmând ca apoi să crească
la 16,6 % în 2009. La nivelul anului 2009, dintr-un efectiv de 27 de ţări membre ale Uniunii
Europene, România se clasa pe locul 6 în topul ţărilor cu rata cea mai mare de abandon
şcolar (16,6%), cu două poziţii înaintea Bulgariei (14,7%), dar cu mult după Malta, Portugalia
şi Spania, ţări care înregistrau o rată a abandonului şcolar de peste 30% (Commission staff
working paper, Reducing early school leaving, Accompanying document to the Proposal for a
Council Recommendation on policies to reduce early school leaving, pag. 71)

Potrivit celor mai recente date prezentate de Eurostat (2015), în momentul de faţă suntem
pe locul trei în Uniunea Europeană la părăsirea timpurie a şcolii. Conform aceluiaşi organism
7
european, 18,9% dintre tinerii români din intervalul de vârstă cuprins între 18 şi 24 de ani
renunţă la studii. La nivelul Uniunii Europene, suntem depăşiţi doar de Spania, cu un procent
al abandonului şcolar de 20,3%, şi de Malta, cu 20,1%.

8
Sursa: Calcule efectuate de DG Educație și Cultură, bazate pe date de la Eurostat (LFS 2015) și OCDE (PISA
2012).Notă: Toate punctajele sunt stabilite între un maximum (cei mai buni, reprezentați de inelul exterior) și
un minimum (cei mai slabi, reprezentați de centrul graficului).

Spre deosebire de tendința generală a UE, rata de părăsire școlară timpurie a continuat să
crească,ajungând la 19,1 % în 2015. Aceasta este cu mult peste media UE (11 %) și a treia cea
mai mare din UE. Astfel, România se îndepărtează de obiectivul său național de reducere a
ratei de părăsire școlară timpurie la 11,3 % până în 2020.

9
Există discrepanțe semnificative în ceea ce privește accesul și rezultatele educaționale între
zonele urbane, pe de o parte, și zonele rurale, unde trăiește 46 % din totalul populației.
Deosebirile încep la debutul ciclului de învățământ și se accentuează pe măsură ce copiii
avansează în sistem. În anul școlar 2014-2015, 81,8 % din copiii din mediul rural în vârstă de
3-5/6 ani erau înscriși în învățământul preșcolar în comparație cu 97,7 % în mediul urban.
Există mai multe motive pentru această situație, inclusiv distanțele uneori mari între casă și
grădiniță și lipsa de facilități în comunitățile izolate.

Rata brută de înscriere în învățământul primar și gimnazial a fost de 80,4 % (100,4 % în


mediul urban) (Ministerul Educației 2015). În România, părăsirea școlară timpurie reprezintă
o provocare mai ales în mediul rural. În 2015, rata de părăsire școlară timpurie a fost de 27,8
% în mediul rural față de 19,3 % în orașele și zonele suburbane și 5,9 % în orașe mari. Ratele
de abandon școlar în învățământul primar și gimnazial sunt semnificativ mai mari pentru
copiii din mediul rural, ceea ce conduce la o participare scăzută la învățământul liceal și, prin
urmare, la rate mai mici de participare la învățământul terțiar. Calitatea rezultatelor
educației — evaluate în termeni de abilități de bază — prezintă diferențe semnificative între
zonele rurale și cele urbane. Calitatea educației în mediul rural este subminată de
dificultatea de a atrage cadre didactice de înaltă calificare, de o infrastructură școlară
neadecvată și de situații familiale dificile. În mediul rural există mai puține cadre didactice
calificate angajate cu normă întreagă decât în mediul urban, astfel încât școlile au fost
nevoite să angajeze un număr mare de cadre didactice slab calificate, cu fracțiune de normă,
care fac naveta.

Din punct de vedere al sexelor, deţinem o altă tristă supremaţie: 18,3% dintre fetele
românce abandonează şcoala, procentul fiind semnificativ mai mare decât cele înregistrate
în Spania sau în Bulgaria.

Foarte îngrijorător este că abandonul şcolar în ţara noastră este în creştere, în vreme ce la
nivelul întregii Uniuni Europene, tendinţa generală, inclusiv în Bulgaria, este de scădere.

La fel de grav este faptul că un procent important din aceşti tineri nu doresc să intre în
câmpul muncii după abandonarea studiilor. Aproximativ o cincime dintre elevii români
rămân cu cel mult opt clase, 75% dintre copiii romi nu termină gimnaziul.

10
Date la fel de sumbre a prezentat de curând Institutul Naţional de Statistică: aproape 30%
dintre copiii români de până la 18 ani au renunţat la studii (obligatorii, conform legii), cu
10%, se menţionează, mai mult decât acum doi ani şi cu 7% mai mult faţă de media
europeană. Aproximativ 37% dintre tinerii de 15 ani sunt analfabeţi funcţional, iar 43%
dintre copiii cu dizabilităţi nu sunt înscrişi în nicio formă de învăţământ Conform cifrelor
oficiale furnizate de INS, peste 6% dintre copiii de vârsta ciclului primar şi gimnazial se află în
afara sistemului de educaţie, iar 17,5% dintre tinerii de 18-24 de ani au părăsit şcoala înainte
de a termina liceul (tinerii care au părăsit timpuriu şcoala). Mai mult, doar 21,8% dintre
persoanele de 30-34 de ani din România au studii superioare, comparativ cu media UE de
34,6%.

Statisticile arată că, în perioada 2013-2015, numărul copiilor cu vârste cuprinse între 7 şi 17
ani care nu mergeau la şcoală a crescut de la 241.553 în 2013, la 272.121 în 2014 şi la
282.017 în 2015.

ETIOLOGIA ABANDONULUI ȘCOLAR

1. Cauze psihologice - care ţin de personalitatea şi starea de sănătate a elevului: motivaţie

şcolară scăzută, lipsă de interes, încredere scăzută în educaţia şcolară, oboseală, anxietate,

autoeficacitate scăzută, imagine de sine deteriorată, sentimente de inferioritate, abilităţi

sociale reduse, pasivitate; refuzul de a adera la o alegere făcută de alţii (reacţie la

presiunea exercitată de dorinţele adulţilor).

Cauzele psihologice sunt acele cauze care ţin de elev, de structura lui particulară şi se

referă la:

 anumite probleme grave de sănătate de natură anatomico-fiziologice (malformaţii


corporale sau defecte senzoriale, inclusiv handicapul fizic) care dau naştere unor
complexe de inferioritate şi în cazul în care acest copil nu este susţinut afectiv de
către cei din jur, el va deveni tot mai suspicios şi timorat în situaţiile şcolare evitând
pe cât posibil acţiuni de grup şi în final să abandoneze şcoala;

11
 cauze psihologice care ţin de deficienţe ale dezvoltării psiho-intelectuale (nivel
redus al inteligenţei, autismul infantil, profunda interiorizare a ideilor, a
sentimentelor proprii, îndepărtarea de realitate, hipersensibilitate sau irascibilitate,
stau la baza crizelor impulsive şi a reacţiile de abandon şcolar de tot felul, inclusiv a
celui şcolar.

2. Cauze sociale care ţin de familie, condiţiile socio-economice ale familie: sărăcia, stil
parental indiferent, neglijent, familii dizarmonice, părinţi foarte ocupaţi sau plecaţi în
străinătate;

Alături de şcoală, familia reprezintă un instrument esenţial de reglare a legăturilor copilului


cu mediul. Familia este unul din factorii hotărâtori care contribuie la formarea personalităţii
acestuia, pregătindu-l astfel pentru viaţă. De felul în care se achită de sarcinile care-i revin,
de modul în care-şi asumă propriile-i roluri depinde dezvoltarea ulterioară a copilului.

Familia trebuie să asigure copilului propriu un mediu favorabil dezvoltării şi învăţării. Scopul
principal al educaţiei părinteşti este acela de a pregăti copilul pentru existenţa independentă
ca adult. Un copil îşi începe viaţa printr-o stare de totală dependenţă. Dacă educaţia lui este
reuşită, tânărul sau tânăra se va desprinde din acea dependenţă, devenind o fiinţă umană cu
respect de sine, responsabilă faţă de sine şi capabilă să răspundă cu entuziasm şi
competenţă la provocările vieţii. Viitorul adult va deveni "independent" nu numai din punct
de vedere financiar, ci şi intelectual şi psihic.

Studiile de specialitate au arătat că situaţia familiei în care creşte copilul şi tot ceea ce derivă
din această situaţie, reprezintă principala cauză a abandonului şcolar.

Starea materială bună a familiei este un factor important al reuşitei şcolare, disponibilităţile
financiare existente putând susţine şcolarizarea (taxe, rechizite, cărţi etc.) şi crearea
condiţiilor necesare studiilor de lungă durată şi pentru profesii solicitate imediat pe piaţa
forţei de muncă.

Putem vorbi de adevărate bariere socio-economice care reduc şansele familiilor sărace de a-
şi trimite copiii la şcoală, cum ar fi:

12
1. asigurarea hranei zilnice şi a gustării pentru şcoală.

2. lipsa îmbrăcămintei şi încălţămintei sezoniere,

3. lipsa condiţiilor locative necesare studiului,

4. costurile/ cheltuielile educaţionale ridicate.

Climatul Familial

Familia, prin tonalitatea şi atmosfera sa afectivă, prin dimensiunea sa culturală şi gradul ei


de integrare socială, constituie un mediu educativ determinant. Orice dezacorduri şi tensiuni
existente în mediul familial vor genera în conştiinţa copilului îndoieli, reticenţe sau reacţii
neadaptative.

Analiza succintă a rolului climatului familial în ceea ce priveşte abandonul şcolar se bazează
pe câteva repere:

a) dezorganizarea familiei.

b) divergenţele educative dintre membrii adulţi ai familiei.

c) Grupul fratern.

d) Dezacordul dintre cerere şi ofertă.

Controlul și implicarea parentală au o mare importanță în reușita școlară, de obicei școala


obligă părinţii să exercite asupra copiilor un control accentuat. Familiile copiilor care
abandonează şcoala sunt deficitare sub aspectul controlului parental exercitat, acest deficit
manifestându-se prin:

 lipsa ajutorului la învăţătură din partea părinţilor. Lipsa sprijinului părinţilor în


pregătirea şcolară a copiilor contribuie într-o mare măsură la randamentul şcolar
scăzut al acestora.
 lipsa controlului asupra activităţii copiilor în timpul liber; aceasta se datorează fie
mediului familial dezorganizat, caracterizat de violenţă şi consum de alcool, fie
faptului că părinţii sunt mult prea ocupaţi, neputând astfel să-şi supravegheze copiii.

Elevul provenit dintr-un mediu familial favorizant este stimulat să frecventeze diferite
instituţii culturale şi să participe la realizarea unor activităţi culturale intrafamiliale. Prin

13
comparaţie cu aceste familii, cele cu un mediu defavorizant nu pot să asigure copiilor
referinţele culturale minime, necesare pentru a valorifica eficient oferta şcolară existentă.

Din păcate în zilele noastre, școala pierde din ce în ce mai mult respect și recunoștință
pentru educația și formarea profesională pe care o face și asta grație mentalitații și
exemplelor false de succes. Şcoala a ajuns sa fie abandonată, înainte de toate, pentru că, în
ziua de azi, nu contează în ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine. Drept urmare, "reţeta
succesului", "exemplele de succes" ori alte sinonime din această categorie par a constitui
apanajul unor neduşi la şcoală sau, în orice caz, la şcoala calificării pentru reuşita dobândită.

Pe trepte inferioare ale vârstei şi parvenirii, se bucură de mare trecere mediatică, bănească,
admirativă cei care şi-au legat performanţele de abandonarea şcolii, văzută drept opţiune
binevenită în atingerea succesului. Folclorul foarte nou a impus prosteşte vorbe de felul "ai
carte, n-ai parte" şi "tocilarii" sau ’’practica bate teoria’’ ca semn depreciativ al celor care
încă sunt convinşi că e bine să scrii şi să citeşti ca lumea.

3. Cauze psihopedagogice care ţin de contextul şcolar specific (inclusiv relaţia profesor-elev):
presiunea grupului, supraîncărcarea şcolară, comunicarea defectuasă elev-profesor
(ironizarea, umilirea elevului) evaluarea subiectivă, frica de evaluare, conflict cu colegii,
practici educative percepute de elevi ca fiind nedrepte, frustrante, incompatibilitate între
aspiraţiile, trebuinţele de învăţare şi oferta educaţională a şcolii; formă de apărare –
împotriva disciplinei excesiv de rigidă şi severă, politici proabsenteiste ale şcolii la elevii din
clasele terminale (în şcolile de ’’elită’’).

Conform unor cercetători analizând fenomenul abandonului şcolar se înconstată că


profesorii, când se confruntă cu acest fenomen, tind să caute cauzele lui doar în afara şcolii,
deoarece nu acordă atenţia cuvenită fenomenului, neglijând activitatea cu elevii slabi,
solicitând la lecţii mai ales elevii cu rezultate bune şi foarte bune.

Pe de alta parte se considera că la abandonul şcolar contribuie cel mai mult greşelile pe care
le comit profesorii prin faptul că nu cunosc suficient ştiinţele pedagogice, că studiază puţin
personalitatea elevului.

Astfel s-au evidențiat trei cauze didactice principale de care sunt responsabile cadrele
didactice şi care determină abandonul şcolar:

14
1.Greşelile metodice ale cadrelor didactice în timpul predării;

2. Cunoaşterea insuficientă a elevilor de către cadrele didactice care predau la

clasă;

3.Absenţa, în cadrul şcolii a unei griji permanente a cadrelor didactice pentru

„elevii slabi” la învăţătură.

La acest fenomen deasemenea contribuie si problemele școlii.

 Probleme de ordin financiar: resurse insuficiente alocate pentru învăţământ

(repararea şcolilor, dotarea claselor şi a şcolilor cu grupuri sanitare, instalaţie termică, etc.).

 Probleme privind capitalul uman se referă la calitatea resurselor umane de care

dispune școala.

 problema cadrelor didactice din mediul rural


 rolul cadrelor didactice

Un raport din 2012 întocmit de un colectiv coordonat de Bogdan Voicu, la cererea UNICEF şi
Centrul Educaţia 2000+, a identificat următorii factori care contribuie la părăsirea timpurie a
şcolii:

A. la nivelul elevului şi al familiei:

• dificultăţi materiale;

• modelul educaţional oferit de părinţi;

• modelul educaţional oferit de fraţi;

• dezorganizarea familiei;

• implicarea în activităţi la limita legii;

• intrarea pe piaţa muncii.

B. la nivelul comunităţii:

• mariajul timpuriu;

15
• apariţia unui copil;

• lipsa de securitate în zonă;

• necontinuarea educaţiei dincolo de 8 clase, ca normă comunitară.

C. la nivelul şcolii:

• repetenţiile repetate şi frecvente;

• integrarea insuficientă în colectivul clasei de elevi;

• calitatea relaţiilor cu profesorii şi cu colegii.


Abandonul şcolar are o etapă premergătoare. Specialiştii (Hunt, 2008; Lewin,2008; Ampiah
and Adu-Yeboah, 2009) sunt de părere că precursorii abandonului şcolar sunt absenteismul
şi repetenţia; de aceea, elevi care se află într-una din cele două situaţii ar trebui luaţi într-o
evidenţă specială şi observaţi mai îndeaproape.

Dacă, ne întoarcem la datele statistice oficiale privitor la abandonul școlar în ceea ce


privește România ultimilor 27 ani, ne dăm seama că fenomenul prinde amploare și
analizînd multiple rapoarte ale Inspectoratelor Școlare Județene, ale Ministerului de
Educație, Comisiei Europene și ale organizațiilor precum UNICEF, Fundația SOROS, Salvați
Copiii, putem observa cu ochiul liber ca acest fenomen este unul persistent, fluctuant cu o
dinamică negativă.

Unul dintre cei mai importanți indicatori ai eficienței unui sistem de învațămînt este rata
abandonului școlar. Aceasta relevă puterea sistemului școlar de a cuprinde și menține elevii
in interiorul său, de a le asigura accesul și suportul pentru finalizarea cel puțin a nivelului
școlar obligatoriu.

Cheltuielile administrației publice din România alocați pentru educație după cum urmează în
2013-2,5% din PIB, 2014- 3 % , 2015-3,1%, 2016-3,8%, au rămas cele mai scăzute din UE și cu
mult sub media UE (4,9 %). Datele la nivel național arată o îmbunătățire a alocațiilor
bugetare în 2015 și 2016, dar rămân sub pragul de 6 % din PIB stabilit de legea educației
naționale 1/2011. Fondurile structurale și de investiții europene (fondurile ESI) oferă sprijin
pentru investiții în educație, dar sinergiile rămân insuficient explorate și depind de
capacitatea limitată a administrației publice de a accesa și a gestiona fondurile ESI.

16
Având în vedere că până la schimbarea regimului comunist nu s-a vorbit foarte mult şi public
despre problematica abandonului şcolar și părăsirea timpurie a şcolii a fost semnalată ca
problemă socială în România în anii `90 în presă şi în mediul academic. Evoluţia fenomenului
a cunoscut o creştere semnificativă începând cu anii 2000, fapt care a condus şi la apariţia
unor măsuri de intervenţie în prevenirea şi combaterea problemei pe de-o parte, şi de
asistare a persoanelor în situaţie de risc şi de abandon şcolar pe de altă parte.

În perioada 1990-1995, soluţia naţională găsită pentru această problemă a fost garantarea
alocaţiei de stat doar pentru copiii care frecventează învăţământul obligatoriu.

Odată cu apariţia şi creşterea fenomenului, autorităţile naţionale au întreprins demersuri


politice de prevenire şi stopare a părăsirii timpurii a şcolii prin programe menite să sprijine
elevii în situaţie de risc sau de lipsuri materiale să se menţină în şcoală până la finalizarea
studiilor sau până la obţinerea unei calificări. Astfel, au fost implementate programe ce
asigură încă de la învăţământul pre-şcolar, până la cel primar inclusiv, un strict necesar ce
constituie pachetul pentru timpul petrecut în sălile de curs.

Odată cu integrarea în Uniunea Europeană, României i s-a oferit posibilitatea de intervenţie


în prevenirea şi stoparea abandonului şcolar la scară largă prin proiecte cofinanţate de
Fondul Social European şi realizate prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea
Resurselor Umane. Țările UE, insclusiv România, s-au angajat să reducă rata abandonului
școlar la mai puțin de 10% până în 2020. Monitorul anual al educației și formării furnizează
date și o analiză a tendințelor privind abandonul școlar în UE și în fiecare stat membru.

Două programe de asistență socială îi sprijină pe cei mai săraci elevi. Programul „bani pentru
liceu” reglementat prin H.G. nr. 1488/2004 oferă o bursă în valoare de 180 RON (40
EUR)/lună copiilor de liceu cu un venit pe membru de familie mai mic de 150 RON (33 EUR).
Alocația pentru susținerea familiei (aproximativ 18 EUR/lună/copil, acordată pe baza testării
mijloacelor și care vizează familiile sărace cu copii) este condiționată de prezența la școală.
Pentru elevii din învățământul primar, este disponibil programul „cornul și laptele”.
programul a fost reglementat prin H.G. nr. 932/2002 privind acordarea de produse lactate şi
de panificaţie pentru elevii din clasele I - IV din învăţămîntul de stat.

17
În plus, toți elevii înscriși în școlile profesionale primesc o bursă lunară de 200 RON (45
EUR)/lună. Alte măsuri sunt destinate să acopere transportul la școală, iar programul-pilot „o
masă caldă” oferă o masă caldă unui număr de aproximativ 30 000 de copii în 50 de școli.

În 2011 a fost aprobat în baza art.29, alin.(4) și art. 30, alin.(2) din Legea Educației Naționale,
aplicarea programului ’’A doua șansă’’. Acest program se adresează adolescenţilor, tinerilor,
adulţilor, proveniţi din medii sociale diverse şi cu vârste variate, care nu au urmat sau nu au
finalizat învăţământul primar și gimnazial. Programul oferă acestor categorii de persoane
posibilitatea continuării şi finalizării învățământului obligatoriu fără a fi nevoite să-şi
întrerupă eventualele activităţi profesionale sau familiale în care sunt angrenate. Programul
este structurat pe două niveluri: A doua şansă – învăţământ primar şi A doua şansă –
învăţământ secundar inferior – acesta din urmă având şi o componentă de pregătire
profesională.

Acestor proiecte li s-au mai alăturat şi altele, cum ar fi: bursele pentru rezultate deosebite pe
parcursul unui an de studiu, s-au mai oferit ajutoare băneşti şi pentru achiziţionarea de
calculatoare personale pentru elevii cu un venit modest in cadrul programului “Achiziţia de
calculatoare pentru elevi” este reglementat prin Legea nr. 269/2004. De asemenea, în şcolile
din mediul rural elevilor li s-au pus la dispoziţie şi mijloace de transport pentru a nu mai fi un
impediment distanţa dintre şcoală şi locuinţele lor. Un altfel de sprijin pentru a continua
studiile este şi oferirea gratuită de manuale şi rechizite şcolare.

În iunie 2015, România a adoptat o strategie de reducere a părăsirii școlare timpurii, care
stabilește măsuri de prevenire, de intervenție și de compensare, structurate în jurul unor
programe-cheie care au drept scop:

1) sporirea participării la educația și îngrijirea preșcolară;

2) asigurarea accesului la învățământ primar și gimnazial de calitate;

3) dezvoltarea unor sisteme de detectare timpurie și consolidarea programelor de asistență


de remediere;

4) creșterea atractivității și calității sistemului de educație și formare profesională (EFP);

5) asigurarea furnizării adecvate a programelor „a doua șansă”;

18
6) dezvoltarea capacității instituționale de punere în aplicare, de monitorizare și de evaluare
a strategiei. Ca o măsură de implementare, autoritățile au lansat recent două apeluri de
proiecte, sprijinite prin intermediul Fondului social european:

• „Școala pentru toți” (173 de milioane EUR) este un program educațional anunțat în
pachetul anti-sărăcie lansat de guvern în luna februarie 2016. Aceasta își propune să ofere
sprijin unui număr de 17 000 de copii din învățământul preșcolar, să sprijine 41 000 de copii
de vârstă școlară să rămână în școală și 16 000 de beneficiari ai programului „a doua șansă”.
De asemenea, programul vizează aproximativ 20 000 de profesori, directori de școli,
consilieri și mediatori care să lucreze cu copiii cu risc de abandon școlar.

• Programul „Profesori motivați în școli defavorizate” (25 de milioane EUR) are ca scop
reducerea abandonului școlar timpuriu prin atragerea unor profesori talentați în școlile
defavorizate. Programul vizează 5 000 de profesori și 150 de școli defavorizate.

Cu toate acestea, ratele ridicate de abandon școlar indică necesitatea de a dezvolta în


continuare și de a consolida măsuri sistemice de prevenire și intervenție timpurie.
Disponibilitatea programelor „a doua șansă” este insuficientă, iar acoperirea geografică este
neuniformă, în special în zonele rurale, unde își au originea majoritatea cazurilor de părăsire
timpurie a școlii (Ministerul Educației 2015).

În pofida eforturilor depuse, se identfică nenumărate probleme în Sistemul de Educație din


România:

Salariile cadrelor didactice sunt în creștere, dar rămân scăzute (OCDE 2017), iar progresul
salarial este lent. Grila de salarizare a fost revizuită în 2016, rezultând o creștere medie de
10% pentru profesorii începători, în timp ce în februarie 2017 salariile profesorilor au crescut
cu 15 %. Profesorii din zonele rurale beneficiază, de asemenea, de o alocație suplimentară,
însă atragerea profesorilor în școlile dezavantajate rămâne dificilă. Sistemul actual de
indemnizații bazate pe merit, care recompensează profesorii care obțin rezultate
excepționale în cadrul examenelor și concursurilor, poate încuraja o concentrare restrânsă
pe pregătirea pentru teste și concursuri academice (OCDE 2017). În decembrie 2016, o serie
de criterii pentru lucrul cu elevii dezavantajați, inclusiv elevii cu risc de abandon școlar, au
fost incluse în indemnizațiile de merit, însă impactul acestora în practică este neclar.

19
Formarea inițială a cadrelor didactice în România oferă mai puțină pregătire decât în alte țări
europene, în special în domenii practice (OCDE 2017), în timp ce subiectele legate de nevoi
educaționale speciale și lucrul cu studenții din medii defavorizate nu sunt acoperite în mod
suficient. Cu toate că Legea educației solicită profesorilor să urmeze un program de masterat
de doi ani în educație, această cerință legală nu a fost pusă în aplicare. Autoritățile
analizează posibilitatea de a crea un modul specific de formare inițială a cadrelor didactice
axat pe nevoile educaționale speciale.

O problemă semnificativă este asigurarea calității în învățământul preuniversitar. În pofida


îmbunătățirilor de-a lungul timpului, asigurarea calității rămâne axată în mare parte pe
conformare, din cauza unei combinații de caracteristici ale sistemului actual de evaluare și
anume: lipsa unei definiții comune a calității școlare care să ghideze evaluarea și
îmbunătățirea activității școlare; fragmentarea responsabilităților și dublarea muncii;
feedback și sprijin limitat pentru școlile cu performanțe scăzute; provocări legate de
autoevaluarea școlilor.Percepția este că evaluările externe și interne au un impact minim
asupra practicilor de predare și de învățare (OCDE 2017).

În pofida faptului că ponderea absolvenților de studii superioare (30-34 de ani) s-a dublat în
ultimul deceniu — de la 12,4 % în 2006 la 25,6 % în 2016 — aceasta nu a crescut din 2015 și
este cea mai scăzută din UE. Acest lucru este cauzat de o combinație de factori care limitează
numărul potențial de studenți: rate ridicate de abandon școlar în învățământul
preuniversitar, rate de promovare în creștere, însă relativ scăzute pentru examenul de
bacalaureat, precum și participarea scăzută a grupurilor dezavantajate la învățământul
superior.Alături de emigrarea lucrătorilor cu studii superioare, ponderea scăzută a
absolvenților de studii superioare riscă să creeze o lipsă de competențe în sectoarele care
necesită un grad ridicat de cunoștințe și, în cele din urmă, să limiteze creșterea economică.

EFECTELE ABANDONULUI ȘCOLAR ÎN ROMÂNIA

Efectele abandonului şcolar demonstrează că acest tip de conduită este considerat deosebit
de grav. Mai întai, cei care abandonează şcoala nu au nici calificarea profesională
indispensabilă integrării socio-economice, nici formația morală şi civică necesară exercitării
rolului de părinte şi celui de cetățean al unei comunități. În al doilea rând, neavând o
calificare, cei care abandonează şcoala sunt viitorii şomeri şi reprezintă, pe termen mediu şi

20
lung, o sursă de dificultăți sociale şi de pierderi, care depăşesc investiția cerută de formarea
inițială.

Un raport recent realizat de Comisia Europeană arată că Romania stă din ce în ce mai prost
în ceea ce privește piața calificată a muncii și ca deține o resursă umană uriașă de muncitori
necalificați. Raportul comandat de Comisie ne arată că, între 2005 și 2015, procentul tinerilor
cu vârste între 25 și 39 de ani slab calificați a urcat de la 18% la 25%. În același timp,
procentul tinerilor înalt calificați a ajuns la 25%, fiind din acest punct de vedere pe
penultimul loc în Europa. Discutăm în special de tinerii care au terminat liceul dupa anul
2000.

Efectele negative se vor resimți și în economie, dacă România menţine investiţia în educaţie
la un nivel atât de scăzut, România va pierde între 12 şi 17 miliarde de euro în perioada
2015-2025. Cu alte cuvinte: dacă România ar creşte treptat investiţia în educaţie, de la 4,1%
la 6% din PIB, s-ar înregistra o creştere economică mai mare, de la 2% la 2,7-2,95%. Aceasta
ar aduce un câştig de 12-17 miliarde de euro în următorii zece ani.

PLAN DE MĂSURI PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA ABANDONULUI ȘCOLAR

1. Înțelegerea cauzelor principale. Pentru a combate fenomenul este necesară, în primul


rând, înțelegerea cauzelor. Pe lângă cele de ordin social (situația economică, modelul oferit
de părinți și dezorganizarea familiei, lipsa unui loc de muncă) și de ordin psihologic
(motivația scăzută, lipsa de interes, anxietatea, pasivitatea), cauzele psihopedagogice joaca
un rol extrem de important. Acestea din urma pot fi transformate în oportunități de
dezvoltare și de îmbunatățire a sistemului actual de învățământ.

2. Este necesară creşterea progresivă a investiţiei în educaţie până la 6% din PIB, aşa cum
este prevăzut în Legea Educaţiei din 2011.

3. Creșterea investițiilor financiare pentru protecția sociala, România a alocat în 2015 11,5%
din PIB, pe când opt state membre UE - Finlanda, Franţa, Danemarca, Austria, Italia, Suedia,
Grecia şi Belgia - acordă cel puţin 20% din PIB protecţiei sociale.Din punctul meu de vedere,
acest lucru ar contribui la îmbunătățirea situției famiilor aflate în deficultate.

4. Dotarea şcolilor cu mijloace moderne de invăţămant, cu reţele de informare şi


comunicare; dotarea corespunzătoare a bibliotecilor şcolare: prin mărirea fondului de carte
şcolară; dotarea bibliotecilor cu mobilier adecvat; dotarea cu calculatoare a unităţilor
şcolare şi asimilarea limbajului informatic de către elevi.

21
5. Modernizarea programei școlare. Astfel încât, programa școlară să pună accentul pe
aplicabilitatea cunoștințelor și dezvoltarea competențelor într-o abordare integrată și
interdisciplinară.

6. Implementarea unei metodologii centrate pe elev: apelarea la stiluri diferite de învățare,


încurajarea elevilor de a pune teoria în practică, lecțiile interactive.

7. Modernizarea Scolilor Profesionale, diversificarea specialităților, dotarea acestora cu


echipament nou în ateliere.

8. Crearea de programe de reintegrare școlară care ar ajuta tinerii care au părăsit prematur
sistemul de educaţie să deprindă o meserie.

9. Implimentarea de programe de asistență socială care să sprijine elevii ce provin din familii
sărace.

10. Crearea în școli a unor echipe menite să indentifice cazurile de risc ridicat de abandon
școlar și să intervină prin consilierea elevilor și a familiilor acestora.

11. Modernizarea școlilor și grădinițelor din mediul rural.

12. Acordarea burselor de merit, stimulentelor pentru elevii cu reușită bună și foarte bună.

13. Crearea școlilor de vară și a taberelor pentru elevii din familii sărace.

14. Asigurarea numărului necesar de locuri în cămine și modernizarea celor existente pentru
liceeni si învățământul superior.

15. Asigurarea unei mese gratuite fiecărui elev.

16. Asigurarea cu locuri de muncă a absolvenților școlilor profesionale.

17. Creşterea responsabilizării cadrelor didactice: Metode de predare – învăţare atractive,


utilizarea resurselor şcolii pentru atragerea elevilor prin activităţi de timp liber, semnalarea
cazurilor de risc de abandon conducerii şcolii şi consilierului psihopedagogic; promovarea
cooperării în clasă, astfel încât şi elevii cu performanţe şcolare modeste să experimenteze
succesul; evitarea constituirii unor elite, concomitent cu etichetarea, marginalizarea, celor
care nu aparţin elitei. Colaborare cu toate autorităţile comunităţii locale în vederea spijinului
elevului cu risc de abandon.

22
Bibliografie:

1.Centrul de Evaluare şi Analiză Educaţională, 2015, Scăderea analfabetismului funcţional – o posibilă


prioritate strategică în educaţie, raport disponibil la http://ceae.ro/wp-
content/uploads/2015/10/Raport-Scaderea-analfabetismului-functional.

2. Monitorul educației și formarii 2016.

3. Investeşte în oameni! Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional
Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Studiu-diagnostic privind situaţia abandonului
şcolar şi părăsirea timpurie a şcolii în mediul rural.

4. COSTUL INVESTIȚIEI INSUFICIENTE ÎN EDUCAIȚIE ÎN ROMÂNIA, raport disponibil la


http://www.unicef.ro/wp-content/uploads/Costul-investitiei-insuficiente-in-educatie_2014.pdf

5. COPIII CARE NU MERG LA ȘCOALĂ,UNICEF, raport disponibil la http://www.unicef.ro/wp-


content/uploads/copiii-care-nu-merg-la-scoala-pt-web.pdf.pdf

6. Abandonului şcolar în sistemul educaţional românesc şi un posibil model remedial; Dr. Otilia
Apostu,Dr. Ciprian Fartuşnic

http://www.centrulsintagma.ro/uploads/6/2/7/2/6272105/abandonul_scolar.pdf

7. Strategia pentru Reducerea Părăsirii Timpurii a Școlii în România, raport disponibil la


https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Minister/2016/strategii/Anexe%20Strategie%
20PTS.pdf

8.Cătălin Zamfir,Simona Stănescu ENCICLOPEDIA DEZVOLTăRII SOCIALE , POLIROM 2007

9. MECTS, Raport asupra stării sistemului naţional de învăţământ, 2008. Disponibil la adresa:
www.edu.ro

23
10. Moniorul educației și fomării 2017,
https://ec.europa.eu/education/sites/education/files/monitor2017-ro_ro.pdf

11.Ghidul de lucru pentru prevenirea și combaterea abandonului școlar, UNICEF.2012 , raport


disponibil la http://www.unicef.ro/wp-content/uploads/Ghid-de-lucru-pentru-prevenirea-si-
combaterea-abandonului-scolar-ghid-pentru-directori-de-scoli-2012.pdf

24