Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice

ASISTENȚA SOCIALĂ A PERSOANELOR DELINCVENTE

Tema 2: Devianța școlară – strategii de prevenire și control.

Prof. coordinator: Lect. Dr. Carmen Palaghia

Student: Zvariști Cristina-Elena An universitar: 2023-2024

Specializarea: Asistent ă Socială, Anul III,
Grupa 8
Devianța scolara este ansamblul comportamentelor care încalcă normele si valorile școlare.
Măsurile eficiente de diminuare a devianței școlare nu se pot limita numai la cadrul de referință
al școlii. Legătura dintre școală și comunitate ridică mari probleme specifice atunci când se
urmărește realizarea unor strategii de prevenție a devianței în școli. Fiecare acțiune deviantă își
are caracteristicile sale proprii, legate de persoană și condițiilor în care s-au produs. Astfel că,
unele proceduri de prevenție/intervenție care au avut succes într-un caz, pot fi inadecvate într-un
alt caz. Prevenirea și intervenția în cazul devianței școlare trebuie să realizeze două obiective: să
elimine/diminueze cauzele si condițiile ce generează acțiunile deviante și să realizeze
resocializarea și recuperarea morală și socială a elevilor devianți. (Cristina Neamtu, 2003, p. 64)
Devianța școlară desemnează toate tipurile de abateri de la normele și valorile ce reglementează
rol-statusul şcolar. O parte dintre ele se subsumează conceptului general_de devianțǎ, iar altele
intrǎ sub incidența comportamentului delincvent. Exemplificǎm o serie de acte
deviante/delincvente pe care le întâlnim în spațiul şcolar (Miftode, 2003a: 104):
1. ,,violenţa verbală (la adresa colegilor sau la adresa profesorilor);
2. violența prin agresiuni fizice, cu ,,arme albe” (cuțite, bombe lacrimogene,cutters,etc.);
3. agresiuni cu arme de foc;
4. degradarea bunurilor şcolare (clădiri, aparate electronice,cǎrți etc.);
5. luarea cu asalt a unităților școlare de către tinerii spǎrgǎtori (vezi Le Figaro,din 2 mai 1998);
6. grevele profesorilor care solicitǎ mǎsuri ferme şi clasarea ca unitǎti sensibile a școlilor cu
astfel de probleme sau declararea spațiilor respective zone de educație prioritarǎ (Z.E.P.);
7. delincvența școlară ca prelungire a delincvenței sociale, în general;
8. şcoala-ghetou (prin proliferarea unor fenomene disfuncționale din spațiul familial în spațiul
şcolar: violenţă domestică, abuzul asupra copiilor, etc.);
9. absenteismul școlar ca mijloc și ,,strategie” de promovare a delincvenței (poate fi evitat sau
restrâns dacă părinții și școala ar exercita un control sistematic asupra folosirii timpului de către
copii)”. Un punct de vedere interesant este observația psihologului american Th.Gordon (1981,
apud Neamțu, 2003a: 178) care consideră că elevii recurg deseori la anumite mecanisme de
apărare atunci când intervin o serie de trǎiri/sentimente care dau o adevărată coloratura afectivă
situațiilor şcolare:
Tabel nr. 1 Sentimente generatoare ale mecanismelor de apǎrare
Sentimente Mecanisme de apǎrare
ranchiunǎ, mânie ostilitate revoltǎ,rezistențã, neîncredere
frustrare răzbunare (principiul ,,ochi pentru ochi")
urǎ,aversiune minciunǎ, inşelǎtorie,disimulare
 jenǎ,stânjenealǎ blamarea altora, calomnie, bârfă
ruşine,umilințǎ fraudǎ,plagiat,copiat
teamǎ,angoasǎ amenințare, intimidare, bravadǎ
tristețe deprimare dorinta de a câştiga totul,respingerea
neputintǎ,apatie supunere, conformare
Încǎpǎtânare, obstinație curtarea adultului, ,,perierea"
emulatie,rivalitate refuzul riscurilor, asigurarea şanselor de
Din observațiile de până acum, deducem că actele deviante (care nu se înscriu în normele
acceptate de conviețuire într-o societate, grup,organizatie, instituție, cultură și subcultură) sunt
contextuale, fiind identificate numai în mǎsura în care o colectivitate socială deține o concepție
normativǎ care postuleazǎ existența unui consens social în jurul unui sistem de reguli: o
conduită, un gest, un comportament nu sunt deviante prin ele însele, ele sunt calificate în acest
fel de normele și valorile grupului de referință, iar devianța apare ca ,,nonconformitate”care
poate caracteriza orice individ măcar o dată pe parcursul unei vieți, iar acest fapt s-ar datora pe
de o parte ,,creativității și plasticității” conduitelor deviante şi unei foarte mari diversități ale
normelor şi regulilor sociale, pe de altǎ parte.
Conformism și nonconformism în definiția devianței
Normele sociale exercitǎ asupra oricărui individ o ,,presiune” sau o ,,constrângere” care îl face să
se conformeze obiceiurilor, moravurilor şi regulilor juridice, specifice grupului social din care
face parte. Norma socială reprezintǎ un ,,ghid” ideal de conduită, reperul în funcție de care
oamenii îşi ajusteazǎ conduitele sau acțiunile.
Devianța socială, îndeosebi devianța copiilor, se află în relație directǎ cu gradul de formare a
responsabilității. F. Nietzsche în lucrarea Genealogia moralei (2006) amintea de ,,lunga istorie a
originilor responsabilitǎții", afirmând cǎ responsabilitatea nu aparține ființei umane ca o
proprietate naturalǎ. Dimpotrivǎ, societatea, prin mijlocirea unui implacabil dresaj” impune
disciplina datorită unui comportament responsabil. Responsabilitatea este ,,marele regulator al
vieții sociale”,şi totodatǎ determinǎ ,,acordarea de reparații” victimelor actelor antisociale,
faptelor deviante sau criminale.
Colaborarea școlii cu familia trebuie să se axeze în mod firesc pe calitatea educației: obiective
superioare, căi și mijloace superioare. După cum afirma și A. Ibiş(2001), ,,familiile problemă”
pot fi clasificate tocmai în funcție de problemele cu care se confruntǎ în:
a) ,,familii cu probleme grave datorită disoluției grupului familial (părinți bolnavi cronic, imorali,
alcoolici, cu antecedente penale)”;
b) ,,familii cu probleme de realizare a funcțiilor (decese, divorțuri, abandon sau certuri,
agresivitate, tensiune)”;
c) ,,familii cu probleme educaționale create de deteriorarea relațiilor interfamiliale și a
nerealizării funcțiilor principale (stil educațional deficitar, probleme de comunicare, dezinteres
din partea pǎrinților etc.)”. Familiile infractoare îşi implicǎ copiii în activitǎți infracționale ori îi
influențeazǎ pe calea imitației, împrumutându-le percepte morale contra eticii societății. Nu sunt
rare nici cazurile în care părinții îi îndeamnă sau chiar îi obligă pe copii sǎ fure, sǎ lovească sau
sǎ sǎvârşeascǎ alte fapte grave”. (lacobuţǎ, 2005: 169)
Predevianţa şi forme ale devianței scolare
I. Abandonul şcolar, factor perturbator în procesul responsabilizǎrii elevului
,,Abandonul școlar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării
școlii, părăsirea sistemului educativ, indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obținerii unei
calificări sau pregǎtiri profesionale complete sau înaintea încheierii ciclului de studiu început”
(Neamțu, 2003a: 199).
Motivele unei astfel de evaziuni se pot căuta de exemplu în dimensiunile psihologice implicate:
dificultăți de adaptare, neîncrederea în forțele proprii, stresul,anxietatea, lipsa de randament
pedagogic. Alte motive pot pleca de la calitatea învă-tământului preuniversitar din România.
Într-un raport recent' se specificau urmǎtoarele: - după zece ani de creștere se constată un uşor
regres al abandonului şcolar.Pentru anii 2008-2009 abandonul rămânea totuşi la un prag de 1,7%.
- a scăzut abandonul la nivelul liceului dar a crescut în cazul învățǎmântului profesional! Cifrele
abandonului erau totuși de 2,4% pentru liceu şi 8,3% pentru învăţământul profesional! - rata
abandonului postliceal era la un minim istoric și totuși pragul se stabilizase la 5,9%! - în 2009
crescuse totuși rata de părăsire timpurie a școlii în cazul tinerilor de 18-24 de ani! Dintr-un alt
raport, aflǎm că în cazul şcolilor exista în anul 2011 o medie de 16,7 zile de absențe motivate pe
elev, respectiv un număr de 12,3 zile cu absente nemotivate.
II. Vandalismul și violența din şcoalǎ

Doi importanti autori, L. Şoitu şi C. Hăvârneanu (2001:34) realizează o tipologie a

conduitelor de violență în şcoală, plecând de la mai multe criterii:planul agresiunii (verbal și
fizic), gradulde deschidere (directă şi indirectǎ) şi tipul de implicare a agresorului (activǎ şi
pasivă). Prin combinarea acestor criterii tipologia include: agresiuni active fizice directe: lovirea
unui coleg; agresiuni active verbale directe: amenințarea, injuria; agresiuni active verbale
indirecte:calomnia; agresiuni pasive fizice directe: împiedicarea producerii unui comportament al
victimei; agresiuni pasiv fizice indirecte: refuzul de a realiza o sarcinǎ;agresiuni pasive verbale
indirecte: negativismul etc.

Un aspect din ce în ce mai supus studiilor sociologice este consumul de alcool de cǎtre
adolescenți şi relația cu comportamentul deviant. Această relație ,,s-a constituit într-o temǎ
importantă de cercetare în domeniul criminologiei. În cadrul ei, punctul de pornire a fost teoria
conform cǎreia devianța este produsul final al unor cauze de ordin intern și extern față de individ,
cum ar fi: sărăcia, caracteristi-cele genetice, deficiențele mentale, anturajele nepotrivite, etc.”
(Pieleanu, 1999:25).Toate precizǎrile anterioare sunt o încercare de a identifica cauzele
agresivitǎții scolare.

Devianța școlară în contextul cercetărilor sociale

În lucrarea Violența în scoalǎ: o provocare mondialǎ? (2010), E.Debarbieux sintetizează

stadiul actual al cunoştințelor privind violența în şcoală, amintind că violenţa letală este rară,
chiar şi în şcolile americane. Studiind importanța și evoluția violenței în şcoală, Debarbieux
remarcǎ faptul cǎ decalajul între ceea ce spun elevii si ceea ce raporteazǎ administrației scolare
este evident. Eric Debarbieux a efectuat importante studii în America de Sud si Africa.
Concluziile contrazic opinia convenționalǎ: potrivit elevilor şi profesorilor, violenta şcolară este
puțin frecventă aici. Debarbieux arată că şcoala este perceputǎ cu atât mai negativ cu cat copilul
este victimă la şcoală. ,,Cel care vrea să intervină asupra violenței în şcoală trebuie să fie deci
constient cǎ reuşita programelor de prevenire depinde de climatul școlar.” (Royer,
Egide4,Universitédu Laval; în Debarbieux, 2010:10). La rândul lor, C. Garandeau și A. Cillessen
(2006) au realizat un studiu asupra agresivitǎții indirecte, a lipsei de vizibilitate a acesteia și a
manipulǎrii în grupul de egali. Autorii arătau că studiile recente fac referire la asociere, afiliere,
popularitate şi inteligențǎ socială. S-a demonstrat cǎ existǎ o asociere între respingere socialǎ și
agresivitate. Copiii respinși de grupul de egali sunt în general mai agresivi decât aceia care nu
sunt respinși. Când actele de teroare (bullying) se petrec în clasa de elevi, cei mai mulți dintre ei
au cunoștințǎ despre acestea şi sunt prezenți atunci când ele se petrec. Atunci când copiii sunt
martorii victimizǎrii unuia dintre colegi, lor nu poate fi niciodată neutru. Pot alege să fie de
partea victimei, să ia parte în mod activ la actul de abuz sau să rămână pasivi.

Agresorii prezintă o nevoie puternică de a-i domina pe alții și o atitudine pozitivă față de
violență, ceea ce îi determină să rănească pe cineva, de preferat o singură țintă. În general, chiar
și în absența martorilor, este puțin probabil sǎ fie ținta unui atac o persoanǎ care face parte dintr-
un grup sau are prieteni; prietenia are un rol protector, copiii agresivi alegându-și ca victime pe
cei retraşi sau cei pe cei nou veniți în grup. Școala se dovedeşte ineficientă în demersul de
schimbare a comportamentului acelora dintre elevi care devin agresori, neavând programe pentru
recuperarea victimelor, pentru a le încuraja pe acestea sǎ se ridice împotriva actelor de acest gen.
Nu existǎ şcoală lipsită de devianța, dar importantă este metoda, procedura pe care școala o
aplică în astfel de cazuri.

Un termen folosit des în cercetarea socială este cel de bullying(Olweus,1993) care este
utilizat în cazul în care ,,acelaşi elev este obiectul unor vexațiuni repetate. Termenul desemnează
un raport de persecuție: victima este hărțuită,umilitǎ,jefuitǎ în mod repetat, terorizată" (Cusson,
2006: 95). Actele de bullying din spațiul școlar pot lua mai multe forme, unele sunt directe,
abuzuri fizice,lovituri,altele sunt verbale, precum acordarea de porecle, batjocură; cele indirecte
sunt îndeosebi bârfa şi zvonurile, a-i vorbi pe alții de rău sau a-i exclude din grup.

Fenomenul de bullying, (numit ,terorism" de către, Cusson, 2006:95)a apărut în literatura

de specialitate, la începutul anilor 1970, în Norvegia. Este una dintre principalele probleme ale
societății contemporane, care reprezintă un motiv de îngrijorare, devenind un subiect de interes
public în multe colțuri ale lumii:Anglia,Suedia, America, Australia, etc.

Termenii folosiți precum: aggression, aggressivity, aggressiveness, mobbing,bullying sunt

foarte utili în cercetarea socială tocmai datoritǎ diferențierilor subtile pe care le impun. Astfel,
termenul aggression desemnează comiterea unui atac fǎrǎo provocare (atac consumat în plan
fizic sau verbal), aggressivity se referǎ la com-ponenta normală a personalității, agresivitate
latentǎ, potențialul de a comite atacuri,aggressiveness este o stare relativ propice comiterii unei
agresiuni, susţinutǎ de anumite trăsături ale persoanei, care se pot exprima ca forme ale
agresivitǎtii adaptate social:competitivitatea, combativitatea, initiativa, curajul, ambiția etc.

Mobbingul se referă la atacuri în grup, produse de copii asupra unui alt copil, actualmente
sensul acestui termen este acoperit de noțiunea de bullying care se referǎ atât la atacurile/
terorizarea/intimidarea în grup, cât și la nivel individual.Pentru a completa, spunem că bullying-
ul este un gen de violență pe termen lung,atât fizică, cât și psihică, inițiată de un individ sau grup
și direcționată împotriva altui individ care nu se poate apăra în contextul respectiv (Soitu,
Hăvârneanu,2001:32). Dupǎ terminologie putem vorbi chiar și de copilul terorist. lată cum îl
caracterizează Shapiro şi Skinulis (2012:94): ,,Copilul terorist își proiecteazǎ umbra
amenințătoare asupra multor terenuri de joacă. Este genul de copil căruia îi place să-i intimideze
pe cei din jur, mai ales dacă sunt mai mici decât el. (...). Copiii de felul acesta se simt adesea
terorizați și manipulați ei înşiși.

Devianța școlară poate apărea dintr-o serie de motive, inclusiv factori personali, familiali și
sociali. Unele dintre motivele comune ale comportamentului deviant școlar includ:

1. Probleme personale sau de dezvoltare: Unii elevi pot să se confrunte cu probleme de sănătate
mintală, stres sau anxietate, care îi determină să adopte comportamente deviante pentru a face
față acestor probleme.

2. Probleme familiale: Un mediu familial instabil, lipsa de sprijin din partea părinților sau
expunerea la comportamente deviante în familie pot contribui la comportamentul deviant al unui
elev.

3. Presiunea grupurilor de prieteni: Grupurile de prieteni au o influență semnificativă asupra

elevilor. Presiunea grupului sau dorința de a se integra într-un anumit grup social pot duce la
adoptarea unor comportamente deviante.
4. Probleme școlare: Eșecul școlar, dificultățile academice sau hărțuirea la școală pot determina
unii elevi să adopte comportamente deviante ca răspuns la aceste stresori.

Devianța școlară poate avea consecințe grave, atât pentru elevi, cât și pentru comunitatea școlară.
Aceasta poate afecta dezvoltarea academică, relațiile sociale, siguranța și bunăstarea generală a
elevilor. Prin urmare, școlile și comunitățile lucrează împreună pentru a dezvolta strategii de
prevenire și control a devianței școlare, precum cele menționate în răspunsurile anterioare, pentru
a aborda această problemă într-un mod eficient.

Devianța școlară reprezintă comportamentele sau acțiunile care contravin regulilor, normelor sau
valorilor instituției școlare. Aceste comportamente pot varia de la absența la școală la tulburări de
conduită mai grave, cum ar fi violența sau consumul de droguri. Este o problemă complexă care
afectează atât elevii, cât și cadrele didactice, precum și sistemul educațional în ansamblu. Prin
urmare, prevenirea și controlul devianței școlare au devenit prioritare în domeniul educației.
Prevenirea devianței școlare: 1. Promovarea unui mediu școlar sigur și susținător: Școlile ar
trebui să creeze un mediu în care elevii se simt în siguranță și acceptați. Programelor de
prevenire ar trebui să includă abordări pentru combaterea hărțuirii, a violenței și a discriminării.
2. Educația în valori și etică: Dezvoltarea unor programe educaționale care promovează valorile
și etica în școli poate ajuta elevii să înțeleagă importanța comportamentului corect și a
respectului față de ceilalți. 3. Consiliere și suport emoțional: Consilierii școlari pot oferi suport
emoțional și psihologic elevilor care se confruntă cu dificultăți. Identificarea și intervenția
timpurie pot preveni escaladarea comportamentelor deviante. 4. Implicarea părinților: Părinții au
un rol crucial în prevenirea devianței școlare. Comunicarea regulată între școală și familie poate
ajuta la identificarea și soluționarea problemelor. Controlul devianței școlare: 1. Coduri de
conduită școlară și reguli clare: Instituirea regulilor clare și a unui cod de conduită în școală
poate oferi elevilor și cadrelor didactice un cadru de referință pentru comportamentul așteptat. 2.
Consecințe pentru comportamentul deviant: Este important ca școlile să stabilească consecințe
adecvate pentru comportamentul deviant. Acestea pot varia de la avertismente și măsuri de
disciplină până la consiliere sau intervenții mai profunde. 3. Monitorizarea și intervenția
timpurie: Prin monitorizarea constantă a comportamentului elevilor, școlile pot interveni la timp
pentru a preveni escaladarea problemelor. Serviciile de consiliere și sprijinul psihologic pot fi
esențiale. 4. Cooperarea cu comunitatea: Colaborarea cu agențiile comunitare, cum ar fi poliția,
serviciile sociale și organizațiile non-guvernamentale, poate ajuta la gestionarea problemelor de
devianță școlară care depășesc capacitățile școlii.

Devianța școlară poate avea consecințe semnificative asupra dezvoltării și succesului elevilor.
Prin implementarea unor strategii de prevenire și control, școlile pot contribui la crearea unui
mediu educațional mai sigur și mai eficient, care să faciliteze dezvoltarea armonioasă a tinerilor
și să promoveze valori sociale pozitive.
Tipuri de devianță școlară:

1. Devianța școlară poate lua multe forme. Aceasta poate include: - absenteismul - hărțuirea; -
huliganismul; - consumul de droguri sau alcool; - violența; - furtul sau vandalismul. Este
important să se înțeleagă varietatea acestor comportamente pentru a le aborda corespunzător.

2. Efectele devianței școlare: Comportamentele deviante pot avea consecințe negative asupra
dezvoltării academice, sociale și emoționale a elevilor. Acestea pot duce la scăderea
performanțelor școlare, la ostracizarea socială, la stres și la riscul de a intra pe o traiectorie de
comportament criminal sau antisocial.

3. Abordarea individuală: Fiecare caz de devianță școlară este unic, și de aceea intervențiile ar
trebui să fie personalizate. Înțelegerea circumstanțelor specifice și a nevoilor elevului deviant
este esențială pentru succesul programelor de prevenire și control.

4. Programe de reabilitare și reintegrare: În loc să se concentreze doar pe pedepse și discipline

negative, unele școli și agenții comunitari oferă programe de reabilitare și reintegrare. Aceste
programe ajută elevii să-și conștientizeze comportamentul, să-și dezvolte abilități sociale și să se
integreze din nou în comunitatea școlară.

5. Rolul cadrelor didactice și consilierilor: Cadrele didactice și consilierii școlari au un rol

crucial în prevenirea și controlul devianței școlare. Ei pot identifica semnale timpurii ale
problemelor și pot oferi sprijin emoțional și educațional elevilor care se confruntă cu dificultăți.

6. Resurse și finanțare: Pentru a implementa cu succes strategiile de prevenire și control a

devianței școlare, este esențial să existe resurse adecvate. Alocarea de fonduri pentru programele
de prevenire și formarea cadrelor didactice în abordări eficiente este o investiție în viitorul
educației. 7. Comunicare și colaborare: Colaborarea între toate părțile implicate, inclusiv școală,
familie, comunitate și agenții de aplicare a legii, este esențială. Comunicarea deschisă și
cooperarea pot ajuta la identificarea și gestionarea mai eficientă a problemelor de devianță
școlară.

8. Evaluarea și îmbunătățirea continuă: Este important să se evalueze constant eficacitatea

programelor de prevenire și control a devianței școlare și să se facă ajustări atunci când este
necesar. Monitorizarea datelor și feedback-ul de la elevi, părinți și cadrele didactice pot contribui
la îmbunătățirea abordărilor.

Principalii factori care ar putea preveni devianța școlarǎ se concentreazǎ în jurul unor
concepte precum comunicarea (profesori-elevi-pǎrinți) şi personalitate/caracter. După cum a fost
subliniat și pe parcursul studiului, o comunicare permanentă și corectă între cei trei agenți
anterior amintiți ar facilita construcția unei personalități puternice a elevului, în concordanță cu
normele sociale. Un mediu confortabil și o atenție corespunzătoare din partea familiei și a
cadrelor didactice au un rol extrem de important în prevenția faptelor deviante. Aproximativ un
sfert dintre tinerii chestionați au clasat pe prima poziție comunicarea profesor - elev (22,6%), în
timp ce unul din sapte subiecți a menționat comunicarea dintre parinți si elevi (14,4%). Ultimul
procentaj precizat se află la o distanțã foarte scăzută (nesemnificativă din punct de vedere
statistic de doar 0,3%) față de cea de-a doua poziție ocupatǎ de respondenții care au punctat
importanta personalității/ caracterului elevului în prevenirea actelor deviante în mediul şcolar.

Principalele forme ale devianței școlare în accepțiunea profesorilor sunt distrugerea

bunurilor din şcoalǎ, furtul şi tâlhǎria, violența atitudinal-verbalǎ faţǎ de profesori/ colegi şi
atitudinile/ comportamentele care deranjeazǎ activitățile didactice. Manifestǎrile considerate
forme ale inadaptǎrii şcolare aduc în prim plan lipsa de comunicare/ deficiențele de comunicare/
închiderea în sine, absenteismul şi abandonul şcolar. Aspectele care nu sunt privite în mod
deosebit ca un rezultat al mediului şcolar sunt: manifestǎrile perverse și prostituția,lenea,
egoismul,minciuna şi suicidul.

Cele mai invocate forme de devianțǎ care sunt corelate cu lipsa de adaptare la mediul scolar sunt
lipsa de respect pentru cadrele didactice din scoalǎ, abandonul şcolar şi lipsa de atenție în timpul
activităților didactice/ neglijenta/neefectuarea temelor.

Principalele forme de devianță scolarǎ care sunt încadrate în rândul faptelor delincvente sau
penale sunt: impunerea aşa zisei taxe de protecție de la colegii de şcoală, atitudinal-verbală fațǎ
de profesori/ colegi si consumul de substante etnobotanice şi droguri în incinta sau proximitatea
şcolii.

În opinia cadrelor didactice, pincipalii factori care stau la baza însuşirii comportamentelor
deviante sunt exteriori mediului şcolar, fiind mai degrabǎ influențați de familie, grupul informal,
mass-media sau predispozițiile elevului cauzate de personalitatea acestuia.

Potrivit opiniei profesorilor chestionați, cei mai importanți factori care contribuie la declanşarea
atitudinilor și comportamentelor deviante în școalǎ sunt:anturajul din şcoalǎ/ proximitatea şcolii
(79.7%), gradul de implicare al părinților in mediul şcolar si comunicarea acestora cu profesorii
(75%), modul în care rǎspund părinții la conduita deviantă a elevilor și influența mass-media
asupra comportamentelor elevilor-fiecare cu 68.8 procente. Ultimele poziții în rândul factorilor
declansatori pentru conduitele deviante sunt ocupate de: educatia religioasǎ (10.9%), oferta
educationalǎ (9.4%), sistemul de notare (7.8%) şi competitia scolarǎ între elevi (3.1%).
Manifestǎrile deviante şi de inadaptare şcolară cu cele mai grave consecinte -atât la nivel
microsocial cât și macrosocial, sunt: cazurile de violența fizicǎ(23.40%), consumul de substante
etnobotanice și droguri (10.90%) şi violenta atitudinal-verbalǎ fatǎ de profesori, colegi (9.40%) -
conform primei opțiuni a profesorilor. 78.20% dintre cadrele didactice chestionate considerǎ că
existǎ o legǎturǎîntre devianta scolarǎ şi violenta video. Principala formǎ de deviantǎ scolarǎ
determinatǎ de influența mas-media este violenta atitudinal-verbalǎ fatǎ de profesori sau colegi
(30%), fiind urmatǎ -cu procente semnificativ mai reduse, de lipsa de respect pentru cadrele
didactice din şcoalǎ (16%), violenta fizicǎ faţǎ de principalii factori din mediul şcolar (14%)şi
atitudini/ comportamente care deranjeazǎ activitǎtile didactice (12%).

În ceea ce privește factorii desemnați pentru reducerea comportamentelor deviante, elementele

propuse de către cadrele didactice vizeazǎ în special mediul şcolar, insistându-se asupra
promovării respectului față de profesori și ceilalți colegi, precum și pe rezolvarea problemelor
principale discutate în cadrul formelor de devianță. Pe lângă soluțiile de ordin intern, mai sunt
aduse în vedere şi aspecte legate de relația școală - familie, elev - părinte și de necesitatea
schimbării anturajului. Alți factori care pot reduce conduitele deviante: prezentarea carnetului de
note părinților; implicarea elevilor în acțiuni educative, schimbarea anturajului, autoeducația,
constrângerea educativǎ.

Câteva modalități prin care se poate realiza controlul devianței școlare:

1. Stabilirea unor reguli clare și a unui cod de conduită: Școlile trebuie să aibă reguli și norme de
conduită clare, astfel încât elevii să știe exact ce comportamente sunt acceptabile și ce
comportamente nu sunt tolerate.

2. Consecințe pentru comportamentul deviant: Este important să se stabilească consecințe

adecvate pentru comportamentul deviant. Aceste consecințe pot varia de la avertismente și
măsuri disciplinare până la servicii de consiliere sau intervenții educaționale.

3. Monitorizarea comportamentului: Școlile pot monitoriza regulat comportamentul elevilor

pentru a identifica semne timpurii ale devianței școlare. Aceasta poate implica observații ale
cadrele didactice, evaluări psihologice sau sisteme de raportare a incidentelor.

4. Intervenție timpurie: Atunci când se identifică comportamente deviante, intervenția trebuie să

aibă loc cât mai devreme posibil. Aceasta poate include consiliere, terapie sau asistență socială
pentru elevi.
5. Implicarea părinților: Comunicarea cu părinții este esențială în controlul devianței școlare.
Părinții trebuie să fie informați despre comportamentul deviant al copiilor lor și să fie parteneri
în găsirea de soluții.

6. Program de reintegrare: Pentru elevii care au fost implicați în comportamente deviante, se pot
dezvolta programe de reintegrare care îi ajută să se integreze înapoi în mediul școlar și să învețe
comportamentul corect.

7. Consilieri școlari și psihologi: Cadrele didactice și personalul de consiliere pot juca un rol
crucial în identificarea și gestionarea devianței școlare. Ei pot oferi suport emoțional și
intervenții pentru elevi care au nevoie de ajutor.

8. Colaborarea cu comunitatea: Școlile pot colabora cu agențiile comunitare, cum ar fi poliția,

serviciile sociale și organizațiile non-guvernamentale, pentru a gestiona mai eficient devianța
școlară care depășește competențele școlii.

Controlul devianței școlare implică o abordare echilibrată între disciplină și sprijin, cu accent pe
dezvoltarea abilităților sociale și reabilitare. Scopul principal este de a ajuta elevii să-și recâștige
comportamentul adecvat și să se dezvolte într-un mediu școlar sigur și susținător.

Scopul controlului și prevenirii devianței școlare este de a asigura un mediu școlar sigur și
sănătos, în care toți elevii pot învăța și se pot dezvolta în mod optim. Aceste obiective au ca scop
principal protecția elevilor, cadrele didactice și a comunității școlare în ansamblu, precum și
facilitarea dezvoltării și succesului academic al elevilor. Scopul final al controlului și a prevenirii
devianței școlare este de a oferi fiecărui elev șansa de a se dezvolta armonios, de a obține o
educație de calitate și de a deveni cetățeni responsabili și membri activi ai societății.
Bibliografia:

a) PALAGHIA, C. 2016. Dimensiuni ale devianţei şcolare. De la identificare la prevenție.

Editura Pro Universitaria, Bucureşti:

Devianţa şcolară. Problematici și analize asupra comportamentelor deviante din mediul

şcolar şi familial, pp. 7-12:

• Predevianţa şi forme ale devianţei şcolare, pp. 13-29.

Dinamica conduitelor deviante în rândul elevilor, raportata la mediul şcolar, pp. 30-127

b) BUJOREAN, E. 2017. Violența simbolica în şcoală, Editura Universității Alexandru

Ioan Cuza din Iaşi.

Ipostaze ale violenței in medhul şcolar, pp. 27-80.

c) DEBARBIEUX E. 2010. Violența în şcoală: O provocare mondială?, Institutul

European;

Violenta obişnuită: definiții şi consecințe, pp. 77-108.

Intelegerea violenței, pp. 109- 150.

Combaterea violenței, pp. 151-192.

d) SOITUL, HAVARNEANU C. (coordonatori), 2003, Agresivitatea în şcoala, Institutul

European, Iaşi.

Agresivitatea indiferenței, pp. 11-18.

Conduite agresive în şcoală, pp. 19.

Agresivitatea în relația profesor-elev, pp. 49-84.