Sunteți pe pagina 1din 67

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIEŞTI

FACULTATEA LITERE ȘI ȘTIINȚE


DEPARTAMENTUL ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI
SPECIALIZAREA MANAGEMENT EDUCAȚIONAL ȘI INTEGRARE
EUROPEANĂ
CURSURI DE ZI

Vizat, Aprobat,
Facultatea Litere și științe Director de departament,
(semnătura şi ştampila) Conf. Univ. Dr. Suditu Mihaela

LUCRARE DE DISERTAŢIE

TEMA: IMPACTUL PLECĂRII PĂRINTILOR LA MUNCĂ IN


STRĂINĂTATE ASUPRA COPIILOR

Conducător ştiinţific:
Lect. Univ. Dr. Eftimie Simona
Absolvent:
Popescu Ana Maria

1
PLOIEŞTI
2014
CUPRINS
Argument......................................................................................................................3

I. Rolul familiei contemporane în educaţia copilului...........5

I.1. Familia. Delimitări conceptuale.....................................................5

I.2. Tradiţional şi modern în cuplul contemporan............................7

I.2.1. Tipuri de familii..............................................................................9

I.2.2. Funcţiile familiei..........................................................................10

I.2.3.Familia contemporană şi educaţia copilului..................................14

I.3. Relaţia copii-parinti în cadrul familiilor dezorganizate........17

I.3.1. Familii plecate în străinătate........................................................17

I.3.2. Efectele plecării părinţilor asupra dezvoltării copiilor.................19

II. Microcercetare......................................................................................27

1. Obiective...............................................................................................27

2. Ipoteza....................................................................................................27

3. Etape. Metode şi instrumente..........................................................27

4. Lotul investigat....................................................................................28

5. Rezultate. Analize şi interpretări.....................................................30

6. Concluzii. Limite şi direcţii viitoare ale cercetării.....................53

Concluzii finale........................................................................................................54

Bibliografie................................................................................................................59

2
Anexe.............................................................................................................................61

ARGUMENT

Trăim într-o societate hipermodernă, în care cuvântul de ordine este


consumul. „În contextul creşterii (spectaculoase) a consumului, al deschiderii pieţelor
muncii, al creşterii nivelului de aspiraţie al oamenilor la prosperitate şi la un trai
confortabil, în contextul rivalităţii sociale şi al creşterii oportunităţilor de a lucra pe
bani (mult) mai mulţi decât „acasă”, mulţi părinţi au optat şi optează să plece pentru a
munci în ţările occidentale.” (G. Albu, 2009, p. 198). Acasă, abandonaţi, rămân copiii,
cei care resimt acut lipsa afecţiunii, a ataşamentului, a iubirii necondiţionate pe care
numai un părinte o poate oferi copilului său.
Plecând de la această imagine a familiei contemporane, ne-am propus o
cercetare ce are în vedere un nou tip de familie: cea în care părinţii emigrează la
muncă în străinătate, încercând să evaluăm efectele acestui fenomen asupra educaţiei
copiilor rămaşi în ţară.
Chiar dacă este un subiect amplu mediatizat, situaţia copiilor cu părinţi
plecaţi la muncă în străinătate a fost puţin studiată. În acest moment nu se cunosc cu
exactitate nici numărul acestora, nici consecinţele negative sau pozitive legate de
plecarea părinţilor în străinătate. În 2010, cifrele oficiale furnizate de Autoritatea
Naţională pentru Protecţia Copilului menţionau un număr total de 85000 de copii ai
căror părinţii sunt plecaţi în străinătate, cifră apreciată de media ca fiind mult
subdimensionată.
Apreciem acest fenomen ca fiind de o importanţă majoră şi prin studiul
efectuat încercăm să contribuim la o mai bună înţelegere a efectelor pe care migraţia
părinţilor le are la nivelul educaţiei copiilor.
Lucrarea este structurată în două părţi, prima prezintă un cadru teoretic şi a
doua care prezintă o microcercetare concretă. Primul capitol, ,,Rolul familiei
contemporane în educaţia copilului”, reprezintă partea de fundamentare teoretică, fiind
rodul studierii unei bogate bibliografii în domeniu, începând cu lucrări consacrate ale
sociologilor romani Maria Voinea, Petru Ilut, Adina Baran Pescaru, articole pe tema

3
migraţiei din revista de specialitate ProDidactica, programul de cercetare realizat de
fundaţia Soros în 2007 despre situaţia copiilor cu părinţii plecaţi la munca în
străinătate, s.a.m.d.. Obiectivele, ipoteza, metodologia şi subiecţii (lotul) cercetării
sunt prezentate în capitolul al II-a ,,Microcercetare”, împreună cu rezultatele, analiza
interpretarea datelor şi concluziile ce s-au desprins în urma cercetării.
Tema lucrării „Impactul plecării părinţilor la munca în străinătate asupra
copiilor” nu este numai foarte interesantă din punct de vedere al actualităţii şi al
perenităţii ei, ci ne-a şi provocat să găsim măcar unele soluţii care să prevină sau să
amelioreze consecinţele migraţiei temporare a părinţilor asupra dezvoltării psihice şi a
activităţii şcolare a elevilor, precum şi asupra relaţiilor dintre aceştia şi părinţii,
profesorii şi colegii lor, soluţii prezentate în capitolul “Concluzii finale”.

4
PARTEA I - FUNDAMENTE TEORETICE

I. Rolul familiei contemporane în educaţia copilului

Familia exercita o influentă deosebit de adâncă asupra copilului: este locul unde el
îşi trăieşte primii ani, află primele informaţii despre lumea înconjurătoare, îşi însuşeşte
valorile, se descoperă pe sine, descoperă modele de comportament, care îi determină
ulterior personalitatea. Părinții sunt primii „profesori” din viața copilului, ei pun bazele în
educația, formarea și dezvoltarea acestuia. Când copilul ajunge la grădiniță și apoi în
școală, ei vor avea în continuare un rol foarte important în educația lui, de implicarea lor în
acest proces depinzând reușita școlară a copilului. În cadrul familiei sunt satisfăcute
nevoile psihologice și sociale ale copilului, prin intermediul familiei el ia contact cu
societatea, în interiorul ei îşi formează caracterul,
Rolul familiei este acela de a pregăti copilul pentru viață, oferindu-i modele şi
anumite repere, dar şi cel mai potrivit cadru în care să își formeze principalele deprinderi şi
principii.
Este ştiut faptul că trebuie să existe o colaborare intre familie, scoala şi societate,
însă, familia este responsabilă, totuşi, pentru cele mai importante funcţii:
• să asigurarea condiţiile favorabile pentru securitatea şi dezvoltarea psiho-fizică a
copilului;
• să creeze un mediu relaţional care influenţează direct socializarea copilului;
• să creeze un climat psihologic favorabil satisfacerii nevoii de respect de sine
a copilului şi de autocunoaştere;
• să încurajeze copilul la autoeducaţie;
• să ofere modele relaţionale şi comportamentale.

I.1. Familia. Delimitări conceptuale

5
Originea latină a termenului este familia care provine de la „famulus” - sclav de
casă, dar înțelesul cuvântului s-a schimbat în decursul timpului. În trecut, familia era
proprietatea bărbatului (pater familias), ca soția, copiii, sclavii, sclavii eliberați și tot
avutul, nefiind de fapt între ei relații familiale ci era considerată o proprietate subordonată,
astfel tatăl nefiind numit pater ci genitor. (Wikipedia).
Noţiunea de familie nu este un concept static. Nu putem oferi o singură definiţie
cuprinatoare a conceptului. Definiţia familiei variază în funcţie de spaţiu şi timp, se
dezvoltă şi se modifică odată cu societatea. Familia are un caracter istoric, fiecărei
perioade istorice îi corespunde o anumită organizare a relaţiilor de familie.
Familia, reprezintă legătura de sânge, locul în care te naşti, locul unde un individ se
formează. Familia s-a dovedit a fi cea mai veche şi cea mai stabilă formă de comunitate
umană, asigurând perpetuarea speciei, evoluţia şi continuarea vieţii. Familia în cel mai
restrâns înţeles al cuvântului se compune din ambii soţi şi copiii lor.
Conform site-ului E-antropolog.ro, care îl citează pe George Peter Murdock, cele
mai cunoscute şi mai uzitate definiţii ale familiei au, de regulă, două accepţiuni: cea
restrânsă, conform căreia familia este un grup social format dintr-un cuplu căsătorit şi
copiii acestuia; cea lărgită, care identifică familia cu grupul social ai cărui membri sunt
legaţi prin raporturi de vârstă, căsătorie sau adopţiune,care trăiesc împreună, cooperează
sub aspect economic şi au grijă de copii (http://www.e-antropolog.ro/2012/08/istoria-si-
antropologia-familiei-i/).
Arnlaug Leira afirma: ,,de obicei, termenul de familie se referă la cel puţin două
persoane- fie adulţi care împart acelaşi pat şi aceeaşi masă- fie unul sau mai mulţi adulţi
care îşi asumă responsabilitatea parentală pentru unul sau mai mulţi copii.”(apud A. Baran-
Pescaru, 2004, p. 12)
A. Giddens definea familia ca pe ,,un grup de persoane legate direct prin relaţii de
rudenie, ai căror adulţi îşi asumă responsabilitatea pentru creşterea copiilor.” (apud. M.
Voinea, 2005, p. 10)
Institutul pentru familie Varnier defineşte termenul de familie astfel: „ familia este
definită ca orice combinaţie de două sau mai multe persoane, care relaţionează în timp prin
legături de acord reciproc, naştere şi/sau adopţie sau plasament şi care îşi asumă împreună
responsabilităţile” de tipul următor: susţinere fizică şi grijă faţă de membrii grupului;
adăugarea de noi membrii prin procreare şi adopţie; socializarea copiilor; controlul social
al copiilor; producere, consum şi distribuire a bunurilor şi serviciilor; hrana afectivă -
dragoste (apud Adina Băran Pescaru, 2004, p. 13).

6
Familia este mediul care satisface (sau ar trebui să satisfacă) cât mai multe dintre
nevoile membrilor ei. Ea este universul care produce (şi întreţine) dragostea, atenţia,
aprobarea, respectul, admiraţia. Pe parcursul existentiei sale, se creează obiceiuri, rutine,
drăgălăşenii, ritualuri prin care membrii familiei îşi satisfac nevoile individuale şi pe cele
comune. Se creează o atmosferă de siguranţă şi de colaborare, necesară stabilităţii şi
bunăstării ei. (G. Albu, 2009, p. 182)
Chiar dacă definiţiile familiei diferă, putem totuşi identifica trăsăturile de bază ale
acesteia: este alcătuită din persoane unite prin căsătorie şi, în cele mai multe cazuri, prin
legături paterne (uneori de adopţiune); între membrii ei se stabilesc o diversitate de relaţii
biologice, moral-afective, spirituale, juridice etc.; presupune un sistem determinat de
drepturi şi obligaţii,îndatoriri reciproce; are anumite sarcini specifice şi îndeplineşte
anumite funcţii specifice.

I.2 Tradiţional şi modern în cuplul contemporan

Familia este una din cele mai vechi şi stabile forme de comunitate umană, ea
asigură perpetuarea speciei umane, evoluţia şi continuitatea vieţii sociale. În interiorul
familiei se păstrează tradiţii şi valori naţionale, însă, în ultima vreme, până şi familia a
devenit sensibilă la schimbările ce se produc în societate.
Evoluţia socială, economică, politică a societăţii din perioada contemporană a
determinat numeroase mutaţii şi la nivelul familiei. În ultimele decenii s-au înregistrat
schimbări majore în ceea ce priveşte valorile ei. Ritmul de viaţă alert, stresul zilnic,
neajunsurile economice, instabilitatea venitului şi nesiguranţa locului de muncă, şomajul,
au modificat conceptul de familie, conferindu-i noi roluri şi destinaţii. Familia, ca
instituţie, nu mai are aceeaşi importantă, ci una vădit diminuată.
Observăm, în zilele noastre, o schimbare de atitudine în ceea ce priveşte familia:
pornid de la diminuarea numărului de copii pe care un cuplu şi-l doreşte, motivând dorinţa
de independenţă şi libertate şi lipsa de responsabilităţi părinteşti, continuând cu schimbarea
poziţiei femeilor faţă de rolul lor în familie şi axarea acestora pe carieră şi activităţi care, în
mod tradiţional, aparţineau băbătilor, şi până la toleranta faţă de divorţ şi concubinaj.
La ora actuală, numărul copiilor dintr-o familie este foarte mic: perioada familiilor
numeroase a apus. Copilul contemporan este unul dorit, rezultat al cuplului: de aici încolo,
el este din ce în ce mai des fondatorul familiei. (M. Segalen, 2011, p. 208)

7
Restructurarea familiei include: familii monoparentale (materne sau paterne),
cupluri fără descendenţi, concubinaj, persoane divorţate, persoane celibatare, etc, ceea ce
duce la o “restrângere a dimensiunilor şi funcţiilor” familiei. (M. Voinea, 1993, p. 227 )
Actualitatea temei mai rezidă şi în faptul că familia a suferit modificări profunde în
relaţiile dintre membrii ei. Familia modernă de azi are altă structură decât cea tradiţională,
unde bărbatul era considerat singurul care întreţine familia. Astăzi, întâlnim familii în care
femeia este cea care asigura traiul, iar soţul rămâne acasă pentru a avea grijă de copii,
familii în care ambii soţi au cariere profesionale, familii cu dublă carieră. Familia cu dublă
carieră (eng. dual – career family, fr. famille a deux carrieres) – expresie utilizată adesea
ca sinonim pentru familie cu doi aducători de venit; riguros, ea desemnează o sub-clasă a
acestei noţiuni, având că diferenţă specifică faptul că statutele celor doi parteneri sunt
comparabile din punctul de vedere al nivelului diplomei, al nivelului veniturilor, al
şanselor de promovare etc. (E. Stănciulescu, 1997, p. 228)
Problemele acestui tip de familie intervin atunci când apare un copil. Pentru ambii
părinţi cariera este importanta, nici unul nu poate renunţa pentru a rămâne acasă cu copilul.
Şi totuşi, vor trebui să facă compromisuri deoarece nu este suficient ca părinţii să petreacă
cu copilul doar câte o seară sau câte un sfârşit de săptămână, iar restul timpului să fie în
grija unei bone sau a unei bunici.
Toate aceste schimbări la nivelul structurii şi funcţiilor familiei pot să producă un
dezechilbru la nivelul familiei, să favorizeze apariţia famiililor dezorganizate în care copiii
nu mai pot fi crescuţi şi educaţi corespunzător. Astfel, aceşti copii neglijaţi pot ajunge să
aibă tulburări de comportament şi să ajungă nişte potenţiali delincvenţi.
O alta consecinţă a evoluţiei şi modernizării familiei este aceea că familia nu mai
este considerată o instituţie socială în care membrii se susţin şi se ajută reciproc, ci aceştia
sunt mai degrabă interesaţi de satisfacerea propriilor interese.
Cercetarea familiei tradiţionale a reliefat că valoarea focală a stilului de viaţă o
constituie autoritatea. În general, autoritatea implică raporturi de inegalitate. Rolurile sunt
distribuite în funcţie de ierarhie, conformism, putere. (O. Bădărău, 2011, p. 59) În familia
tradiţională autoritatea este a bărbatului şi rar este pusă la indoaiala, la fel şi vârstnicii au
autoritate asupra tinerilor şi la rândul lor aceştia au autoritate asupra copiilor lor.
Opusă familiei tradiţionale, dar nu totalmente, este familia modernă. Aceasta se
bazează pe individualism ca valoare (ceea ce explică creşterea spectaculoasă a numărului
divorţurilor şi toleranţă din ce în ce mai mare faţă de acest fenomen social; femeia capătă
independenţă economică, copiii au un mai mare control asupra propriului destin). (O.

8
Bădărău, 2011, p. 59) Cu toate avantajele pe care le aduce modernitatea, oamenii au încă în
faţă noi provocări, noi conflicte şi dezavantaje.
Stilul de viaţa al familiei moderne este diferit de cel al familiei tradiţionale, în
sensul că autoritatea a fost înlocuită de cooperare. Au apărut noţiuni ca egalitate,
comunicare, colaborare, noţiuni care dau putere familiei moderne. Acum, nu numai
bărbatul reprezintă autoritatea supremă, rolurile se împart, femeia a devenit egalul
bărbatului, relaţiile dintre ei au la baza comunicarea, negocierea, ambii se ocupa de
cresteea şi educarea copiilor.
Sintetizând, principalele transformări ale instituţiei familiale datorate modernizării
pot şi rezumate astfel:
· Modelul nuclear de familie devine puternic idealizat;
· Autoritatea patriarhală este în scădere şi creşte rolul individului în decizia
asupra momentului căsătoriei şi alegerii partenerului;
· Mobilitatea spaţială, neolocatia;
· O parte din funcţiile familiei (economică, educational-socializatoare) încep
să fie preluate de alte instituţii (piaţa, statul, şcoala);
· Familia îşi diminuează rolul economic, conservând numai funcţia de consum,
menajul comun;
· Femeia începe să pătrundă pe piaţa muncii;
· Tendinţa de egalizare a rolurilor domestice;
· Schimbarea perspectivei asupra valorii copilului în familie: nu mai reprezintă
forţa de muncă, ci are valoare în sine; costul sau devine tot mai ridicat; se
reduce numărul de copii ai cuplului; (R. Popescu, 2009, p. 31)

I.2.1 Tipuri de familie

Adina Pescaru, în cartea sa “Familia azi. O perspectivă sociopedagogică” (2004),


a realizat o clasificare a tipurilor de familie:
· Familia nucleară - formată din doi adulţi şi copiii acestora
· Familia de tip extins - care cuprinde bunicii şi alte rude
· Familia cu un singur părinte - copiii locuiesc cu un tată sau cu o
mamă, care este divorţat(ă), necăsătorit(ă) sau văduv(ă). (p. 19)

9
Familia nucleară este modelul de familie care predomina în societatea
contemporană, este considerată ca fiind modelul tradiţional. Aceasta se formează prin
căsătorie.
Familia extinsă este numită deseori şi consancvina, datorită legăturilor de sânge
care există între membrii ei. Ea este alcătuită din două sau mai multe familii nucleare unite
prin legătura dintre părinţi şi copil (de exemplu, părinţii, copiii şi bunicii acestora
alcătuiesc o familie extinsă). Acest tip de familie era mult mai răspândit în trecut. În
secolul XX, din cauza mobilităţii persoanelor legată de locuinţă şi de locul de muncă, dar
şi de sistemul de asigurări sociale, a scăzut numărul familiilor extinse. Tinerii pleacă la
studii în altă localitate, apoi se stabilesc acolo unde au un loc de muncă. Pe de altă parte,
datoriile lor de a îngriji şi de a ajuta financiar părinţii în vârstă s-au diminuat datorită
sistemelor de pensii şi de asigurări sociale.
Familia amestecată sau reconstituită este formată din părinţi care au divorţat, s-au
recăsătorit şi au construit o nouă familie. Mai este numită şi ”familie vitregă”.
Familia fără copii este familia alcătuită numai din soţ şi soţie.
Familia cu un singur părinte, numită şi monoparentală, este familia alcătuită dintr-
un părinte cu unul sau mai mulţi copii. Acest tip de familie derivă, de obicei, din familia
nucleară care a trecut printr-un divorţ sau în care unul dintre părinţi a decedat. Ulterior,
familiile monoparentale au apărut şi în afara căsătoriei.
Unii oameni au considerat că, prin căsătorie, le sunt îngrădite unele libertăţi.
Coabitarea cu partenerul de viaţă, fără a o legaliza prin căsătorie, a fost una dintre cele mai
convenabile soluţii, numită uniune consensuală sau concubinaj, termen care însă a
moştenit din trecut conotaţii peiorative. Treptat, uniunea consensuală a devenit destul de
răspândită, fiind concepută de unii oameni drept o formă preliminară a căsătoriei, un fel de
”căsătorie de probă”. (M. Ionescu, 2007, p. 33)
Toate aceste tranformari pe care le suferă familia au repercursiuni asupra educaţiei
oferite copiilor în interiorul ei. Astfel, bunicii participă din ce în ce mai puţin, sau chiar
deloc la educaţia nepoţilor. Familiile sunt nevoite să se mute de la sat la oraş, în căutarea
unui loc de muncă, pentru a putea asigura un trai decent copiilor. Ba chiar, unul dintre
părinţi, sau ambii, pot pleca în altă ţară pentru a munci, şi atunci supravegherea copiilor
este încredinţată altor persoane sau instituţii. Există situaţii când unul din părinţi este
şomer/casnic, deci nivelul de trai al familiei este scăzut, neputând să asigure copiilor un
trai decent.

10
I.2.2. Funcţiile familiei

Există multe clasificări ale funcţiilor familiei în literatura de specialitate. Dintre


cele mai importante menţionam clasificarea făcută de G. P. Murdock: funcţia sexuală,
funcţia reproductivă, funcţia economică şi funcţia socializatoare (apud. O.Bădărău, 2011,
p. 43);
O alta clasificare este cea făcută de sociologul roman, Maria Voinea în cartea sa,
Familia contemporană, şi anume: funcţia biologică, funcţia economică, funcţia
pedagogico-educativa şi morală, şi funcţia de coeziune şi solidaritate conjugală (M.Voinea,
2005, p.25)

a) Funcţia de reproducere biologică


Funcţia biologică are o importanţă majoră, asigurând satisfacerea unor nevoi vitale
pentru indivizi, grup, şi, prin aceasta, pentru societate şi anume:
· Satisfacerea necesităţilor sexuale;
· Asigurarea reproducerii;
· Întărirea unităţii, coeziunii, a solidarităţii familiale;
· Crearea premiselor pentru îndeplinirea celorlalte funcţii, pentru armonia şi
stabilitatea societăţii. (M. Voinea, 2005, p. 26)
Familia este locul unde se concep şi se nasc copiii. Este practic funcţia de bază a
unei familii, motivul pentru care aceasta se întemeiază, aşa cum şi în Biblie spune “Şi
Dumnezeu i-a binecuvântat zicând: creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi stăpâniţi-l”.
(Gen 9.1-7)

b) Funcţia economică
În societatea de hiperconsum în care trăim astăzi, funcţia economică a familiei are o
importanţă deosebită - prin ea se realizează asigurarea materială, producerea de bunuri,
administrarea bugetului de venituri şi cheltuieli. Ambii soţi au nevoie de locuri de munca
stabile ce aduc venituri în familie pentru a se putea întreţine pe ei şi pe copii.

11
După cum precizează I.Mitrofan şi C.Ciupercă, familia ,,trebuie să-şi asigure
venituri suficiente pentru satisfacerea nevoilor de bază. Atât timp cât reuşeşte acest lucru,
ea se poate concentra mai mult asupra realizării celorlalte funcţii. În caz contrar, se pune în
pericol nu numai realizarea acestora, ci însăşi existenţa familiei.”(I. Mitrofan, C. Ciuperca,
1998, p. 171)
În general vorbind, societatea contemporană înregistrează următoarele
particularităţi:
· familiile sunt interesate să realizeze cât mai multe venituri;
· tinerii sunt dornici să parcurgă un proces de instruire, indiferent de costuri;
· tânăra generaţie doreşte să deprindă o profesie (nu neapărat pe cea a părinţilor) cu
standard ridicat şi aducătoare de venituri;
· gestionarea bugetului, structura cheltuielilor este foarte diversificată, în funcţie de
exigenţele societăţii moderne. (M. Voinea,2005, p. 30)

c) Funcţia pedagogico-educativa şi morală


Dacă în famillia tradiţionala educaţia copiilor se făcea în familie, în familia
modernă acest rol a fost preluat de şcoală. Totuşi, prima educaţie pe care o primeşte copilul
se face în sânul familei, aici învaţa să socializeze, observa modele de urmat, îşi formează
armonios caracterul şi personalitatea. De aceea părinţii trebuie să investească timp şi efort
pentru educarea copilului, trebuie să folosească metode şi mijloace adecvate pentru a
obţine rezultatele dorite. Ei trebuie să fie conştienţi că îşi influenţează copii atât în mod
direct, prin activităţi planificate şi organizate, cât şi indirect, prin modelele de
comportament pe care aceştia le oferă.
Exista unele familii care nu pot petrece timp alături de copii, datorită serviciului
aflat la depărtare, sau chiar peste hotare, sau din alte motive obiective. În cazul acesta,
copiii merg de la o vârstă fragedă la creşa, grădiniţa cu program prelungit sau sunt lăsaţi în
grija unei bone, a bunicilor sau a rudelor. Astfel, părinţii nu numai că nu dispun de timpul
necesar realizării unei socializări fireşti dar, de multe ori, nici nu realizează necesitatea
acţiunilor educative.
Sunt şi alte familii în care timpul nu este o problemă, ci lipsă de interes pentru
creşterea şi educarea copilului, lipsa de afecţiune pentru copil, sau lipsă de educaţie a
părinţilor, care se văd în imposibilitatea de a-l ajuta pe copil.

12
M. Voinea clasifica aceste tipuri de familii în funcţie de capacitatea şi
disponibilitatea lor pentru a le oferi copiilor o educaţie astfel:
· familii înalt educogene, care sprijină educarea tinerilor, le asigura condiţii pentru
realizarea unei pregătiri profesionale şi culturale adecvate, pentru petrecerea
timpului liber în mod plăcut şi util şi care realizează o legătură cu şcoala pentru a
asigura controlul activităţilor din această sferă;
· familii educogene satisfăcătoare, care asigura copiilor condiţii obiective şi
subiective de educaţie familială, se preocupă de reuşita lor în viaţă, dar nu
organizează şi controlează sistematic activităţile în această direcţie;
· familii nesatisfăcătoare educogen, caracterizate prin climat psihic necorespunzător,
relaţii reci sau de indiferentă, lipsa controlului parental, insuccese profesionale ale
copiilor. (M. Voinea, 2005, p.36)

d) Funcţia de coeziune solidaritate conjugală


Prin natura sa, fiinţa umană are nevoie nu numai de hrană şi îmbrăcăminte, ci mai
ales de afectivitate. Familia este mediul care poate asigura confortul psihospiritual pentru
majoritatea oamenilor. Funcţia de solidaritate a familiei asigură acel climat de intimitate,
de susţinere reciprocă, care dă individului sentimentul de securitate emoţională, de
protecţie, de încredere, de fericire, îi dă sentimentul că nu e singur.
Această funcţie este fundamentală pentru bunul mers al grupului deoarece:
· asigura indivizilor securitate emoţională, încredere, spijin, protecţie – cadru necesar
formarii personalităţii;
· orice dereglare în această funcţie duce la subminarea grupului, antrenează
perturbări în celelalte funcţii, reprezintă un indiciu al dezagregării familiei.
(M.Voinea, 2005, p.38)
În contextul societăţii hiperconsumiste în care trăim, funcţia de solidaritate şi-a
pierdut din intensitate. Un factor important al diminuării acestiea este depărtarea impusă de
locul de muncă, membrii familiei sunt separaţi fizic şi afectiv pentru mai mult timp,
rezultând o sărăcire a vieţii de familie.
Nu toate funcţiile au aceeaşi importantă în diferite familii, fiecare familie împlineşte
diferit aceste funcţii. Se observa, de asemeni, ca toate funcţiile tradiţionale ale familiei au
fost afectate într-o oarecare măsură de mutaţiile lumii contemporane.

13
I.2.3. Familia contemporană şi educaţia copilului

Privită dintr-o perspectivă educativă, familia reprezintă prima şcoală a vieţii. Este
ştiut faptul că „cei 7 ani de acasă” sunt decisivi pentru adaptarea şi integrarea copilului în
mediul şcolar, dar şi pentru mai târziu, ca adult în viaţa socială. Malinovski (1944)
consideră că educaţia este una dintre nevoile fundamentale, alături de nevoia de
subzistenţă, înrudire, adăpost, protecţie, activitate, igiena ale fiinţei umane de pretutindeni
şi dintotdeauna; familia (nucleară) reprezentând răspunsul cultural imediat la aceste nevoi.
Fiecare perioadă de vârstă este importantă pentru achiziţiile în plan cognitiv şi
socio-emoţional pe care copilul le dobândeşte prin interacţiunea cu cei din jur şi cu mediul.
Părinţii sunt cei care îi pot stimularea senzorial, cognitiv şi emoţional pe copii pentru a le
asigura o dezvoltare armonioasă. Poate unii părinţi se îndoiesc de efectul pe care îl au
asupra copiilor lor, însă lipsa stimulilor cognitivi duce la un ritm lent de dezvoltare şi
apariţia unor blocaje în ceea ce priveşte achiziţiile copilului. Este foarte important ca
părinţii să conştientizeze cât de important este aportul lor la dezvoltarea ulterioară a
copilului, la transformarea lui în persoană, adică individ cu statut social. Ei trebuie să
creeze astfel toate condiţiile pentru o stimulare corespunzătoare a copilului, pentru a obţine
rezultate maxime ale potenţialului de care dispune copilul.
Formarea şi dezvoltarea personalităţii copilului sunt sub influenţa a trei mari grupe
de factori determinanţi care sunt: ereditatea, mediul, educaţia. Ereditatea, conform Dex-
ului reprezintă însuşirea însuşirea vieţuitoarelor de a transmite urmaşilor caractere genetice
specifice. Copilul moşteneşte de la părinţii săi particularităţi fizico-psihice şi fiziologice
importante; încă dinainte de a se naşte copilului i se imprima anumite trăsături, moşteneşte
o anumită zestre. Este importanta, deci starea de sănătate fizică şi psihică a părinţilor
pentru bagajul cu care copilul va porni în viaţă. Mediul oferă copilului imagini concrete,
situaţii de viaţă, informaţii utile, modele de urmat. Aici i se oferă copilului prilejul de a
comunica cu cei din jur şi, deci, de a de dezvolta. Prin educaţie se dorește dezvoltarea
conștientă a potențialului biopsihic al omului și formarea unui tip de personalitate solicitat
de condițiile prezente și de perspectiva societății (Wikipedia).

14
După naştere, prima persoană cu care copilul intră în contact este mama; cu ajutorul
ei acesta va cunoaşte lumea, ea reprezintă totul pentru bebeluş, cel puţin în primele luni.
De aceea, mama are un rol important, ea introducându-l pe copil în familie. Relaţiile
copilului cu familia sunt de durată, consistente, fundamentate pe legături afective care au la
bază căldura căminului şi înţelegerea. În familie copilul are modele pe care le imită uneori
cu fidelitate. Tot în familie copilul acumulează priceperi şi deprinderi cuprinse generic
în ,,cei şapte ani de acasă”.
Însă, trebuie să luăm în considerare şi familiile dezorganizate care nu au o influenţă
prea bună asupra dezvoltării copiilor. Ştim că în primii ani de viaţă, copilul este dependent
de părinţi, iar aceştia nu trebuie să îl neglijeze nici din punct de vedere al îngrijirii fizice,
nici în ceea ce priveşte educaţia psiho-sociala. Educaţia în familie stă la baza dezvoltării
psihice a copilului, este important ca el să aibă exemple pozitive în jur, pentru că la această
vârstă, rolul exemplului este foarte important.
Rolul educativ al părinţilor pare să fie o „descoperire societăţii moderne
contraceptive, fiind legat de apariţia sentimentului copilăriei şi a sentimentului familiei.
Este evident faptul că ele s-au constituit treptat, în interdependenţă. În secolul al XVI-lea
sunt descoperite naivitatea, drăgălăşenia şi inocenţa copilului, care devine motiv de
amuzament pentru adult. În secolul al XVII-lea sensul inocenţei constă în obligaţia de a-
l proteja pe copil de aspectele murdare ale vieţii, cu conotaţii sexuale şi de a-i dezvolta
caracterul şi capacitatea de a raţiona. Începând cu secolul al XVII-lea apare şi cel de-al
doilea sentiment al copilăriei, caracterizat prin ataşamentul şi recunoaşterea faţă de părinţi.
Educaţia devine, în sfârşit, o miză pentru părinţi. Apariţia sentimentului copilăriei şi cea a
interesului părinţilor pentru educaţia copiilor sunt istoric simultane cu dezvoltarea
educaţiei şcolare”. (E. Stănciulescu, 1997, p. 85)
În prezent, curriculum-ul plasează părintele în rol de partener activ în educaţia
copilului, agent al reformei, implicat constructiv, în actul educaţional. Multă vreme
instituţiile de învăţământ au fost considerate responsabile pentru educarea copilului,
familia având rol doar de beneficiar. Însă, familia nu poate fi exclusă din context, rolul
părinţilor nu încetează odată cu intrarea copilului în instituţia de învăţământ, se schimbă
doar modalitatea de abordare a copilului, în raport cu noul său stătut şi în deplină
concordanţă cu ceea ce se întâmplă în mediul educaţional.
De notat faptul că pot apărea divergenţe dacă părţile implicate îşi susţin propriul stil
educativ, combătându-l şi blamându-l pe celălalt. Colaborarea şi cooperarea dintre cei doi

15
factori devin eficiente şi benefice pentru copil, dacă îndeplinesc condiţiile unei comunicări
corespunzătoare şi dacă ţin seama de dimensiunea umană a relaţiei şi a implicaţiilor sale.
Important este faptul că ambii factori implicaţi: familia şi şcoala (prin intermediul
învăţătorului/profesorului) urmăresc aceleaşi scopuri, însă, au poate alte repere în ceea ce
priveşte educaţia copilului. Există diferenţe la nivel de cultură, vârsta, de pregătire în ceea
ce priveşte educaţia, părinţii tind să fie subiectivi.
Familia trebuie să înţeleagă importanţa rolului său în educaţia şi viitorul copiilor,
necesitatea unei implicări active în relaţia cu programele şi activităţile şcolare. Colaborarea
dintre profesor şi părinţi presupune o comunicare eficientă şi efectivă, o unitate de cerinţe
şi acţiuni, subordonate interesului copilului, sub forma discuţiilor, a schimburilor de opinii,
reuniuni de informare. Sunt foarte rare cazurile în care părinţii oferă fără să ceară, fără să
aştepte reciproca gestului lor. Activitatea cu părinţii că parteneri, poate deveni un punct de
plecare pentru a crea părinţilor încredere în forţa lor de a educa eficient, respect de sine,
încredere în propriile competenţe parentale. Din acest parteneriat copilul se alege cu un
mare câştig, acela că îşi descoperă părinţii că parte importantă a educaţiei lui. Atunci când
colaborarea dintre şcoală şi familie se realizează firesc, susţinut, şi fluent finalităţile
propuse se ating în acest plăcut dar greu proces de educaţie.
Principala funcţie a familiei este creşterea viitoarei generaţii, făcând-o aptă pentru o
viaţă autonomă. Familia oferă mediul în care copilul se naşte, se dezvoltă şi se formează
pentru viaţă. Ea este primul instrument de reglare a interacţiunilor dintre copil şi mediul
social.
Modul de relaţionare din familie, climatul afectiv şi modelul sociocultural al
acesteia sunt importante pentru integrarea socială şi constituirea comportamentelor sociale.
Prin relaţiile sale cu mama, cu tata şi cu fraţii, copilul se integrează în relaţiile sociale mai
mult sau mai puţin, se apropie de societate, îşi cunoaşte valoarea şi îşi descoperă propria
persoană (E. Vrăşmaş, 2001).
Nevoile copilului pentru o dezvoltare normală sunt următoarele:
· nevoia de a avea relaţii emoţionale calde, apropiate, stabile;
· nevoia de a fi protejat fizic, de a avea siguranţă şi o viaţă regulată;
· nevoia de experienţe adaptate nivelului de dezvoltare a copilului;
· nevoia de limite de viaţă cotidiană structurată şi de responsabilităţi adecvate
nivelului
de dezvoltare;

16
· nevoia de experienţe adecvate diferenţelor individuale ale copilului, intereselor lui
particulare;
· nevoia de a trăi într-o comunitate stabilă, de a beneficia de sprijinul şi cultura
acesteia;
· nevoia de a avea un viitor protejat (www.prodidactica.md)
Specialiştii vorbesc despre o criză a familiei, care are legătură cu scăderea drastică a
natalităţii, înmulţirea divorţurilor, apariţia unor noi structuri familiale ca familia comasată,
cupluri homosexuale, etc. Ritmul rapid în care lucrurile se schimba îşi pune amprentă şi
asupra familiei, relaţiile de durata fiind greu de întreţinut. “În contextul unei mobilităţi
sociale accentuate, indivizii îşi schimbă de câteva ori pe parcursul vieţii domiciliul, locul
de muncă, specializarea, prietenii sau chiar confesiunea religioasă. În aceste condiţii este
aproape imposibilă o compatibilitate de lungă durată între doi parteneri” (R. Popescu,
2009, p. 18)
Previziunile pentru familie sunt mai degrabă pesimiste, “s-ar putea spune că familia
românească evoluează încă pe linia caracteristica poporului nostru, în ciuda bulversării
actuale (…) Dar cât va mai putea ea, oare, să rămână o instituţie fundamentală a societăţii
româneşti, ale cărei rădăcini se afla în fondul sănătos al acestui popor?” (I. Mitrofan, 1999,
p. 477)

I.3. Relaţia copii - părinţi în cadrul familiilor dezintegrate

I.3.1. Familii plecate în străinătate

Au existat transformări globale în toate domeniile vieţii, de la cel social, economic,


politic, până la cel spiritual, iar acestea au avut un impact major asupra evoluţiei familiei, a
valorilor, a normelor şi a comportamentelor din acest domeniu. Familia, a suferit în
ultimele decenii schimbări semnificative.
Fenomenul migraţiei la muncă în străinătate a dus la modificări socio-economice şi
culturale, ceea ce determină schimbări temporare şi uneori definitive ale realităţii umane,
ale modului de viaţă şi ale personalităţii celor care pleacă, dar şi ale celor care rămân acasă.
Migraţia afectează în primul rând familia, afectându-i atât structura, cât şi funcţionalitatea.
(T. Nagnibeda-Tverdohleb, 2013, p. 16)

17
Un nou tip de familie apare în urma acestor consecinţe, familia temporar
dezintegrata. Acest tip de familie nu funcţionează într-o manieră sănătoasă, lipsa unui
dintre părinţi sau chiar a amândurora provocând dezechilibre. Într-o familie cu ambii
părinţi prezenţi există o distribuire a responsabilităţilor, pe când în familia condusă numai
de un părinte responsabilităţile ce reveneau ambilor părinţi trec în sarcina unuia. Mai grav
este atunci când toate responsabilităţile trec către fraţii mai mari din familie, sau către
bunici şi alte rude.
Printre riscurile migraţiei externe sunt enumerate următoarele aspecte:
· Familia este instituţia cea mai afectată, întrucât, de regulă, migrează unul din soţi,
fapt ce deteriorează grav ansamblul relaţiilor intrafamiliale, şi, deci, funcţionalitatea
grupului de bază al societăţii;
· Copiii sunt persoanele cele mai afectate, atât în relaţiile familiale, cât şi în statutul
lor şcolar, în percepţia publică, şi, mai ales, în starea lor emoţională (ruptura de un
părinte provoacă stres, şoc, etc.);
· La nivel social se formează convingerea că asigurarea unor condiţii de viaţa
acceptabile în ţară este imposibilă, copiii aspirând, la rândul lor, la migrare
· Se adânceşte, din păcate, polarizarea socială în comunităţile afectate de migraţiile
externe, între familiile cu migranţi, tot mai bogate (vile, maşini luxoase), şi
familiile non-migrantilor, tot mai sărace, sau în continuă sărăcire. (T. Nagnibeda-
Tverdohleb, 2013, p. 17)
În familiile în care unul din membri este plecat la munca în străinătate, cresc
veniturile financiare, însă, apar probleme de relaţionare între membrii familiei (între soţi,
între părinţi şi copii etc.). Distanţa este cea care poate duce la destrămarea cuplurilor, la
neglijarea educaţiei şi creşterii copiilor, la apariţia unor conflicte. Este o perioadă de
separare însoţită de durere, suferinţa, resentimente, singurătate şi sentimente de
dezamăgire.
În cadrul unei familii, tatăl are câteva roluri importante, cap al familiei, susţinător
financiar, simbol al disciplinei, figura autoritară, însă, în situaţia în care el este plecat,
acesta devine numai cel care aduce venituri în familie, absenţa lui fizică afectând
dezvoltarea emoţională a copilului. De multe ori mama încearcă să ţină locul ambilor
părinţi.
Atunci când mama este cea care pleacă de lângă familie, lucrurile sunt mai grave,
copilului lipsindu-i dragostea şi îndrumarea maternă.Tatăl, în calitate părinte singur, adopta

18
o atitudine mai severă, relaţia dintre el şi copii nefiind una la fel de deschisă ca cea cu
mama, poate chiar să dea naştere la stări de agngoasa, stres, indispoziţie.
Cercetările arată că efectele separării de mamă depind de mai mulţi factori: vârsta
copilului în momentul separării, relaţia anterioară cu mama şi cu tata, motivele separării.
Urmările sunt variate şi pe termen lung: nerealizări educaţionale şi de performanţă,
dificultăţi în prima copilărie. (T. Bulai, 2006)
Nu trebuie să uităm nici de cazul în care ambii părinţi sunt absenţi din viaţa
copiilor, iar aceştia sunt lăsaţi în grija bunicilor, a rudelor, a fraţilor şi surorilor mai mari.
Ei sunt nevoiţi să se detaşeze emoţional de părinţi şi să caute sprijin, alinare, afecţiune la
persoanele care îi îngrijesc, lucru care îi face vulnerabili
Ideal ar fi ca un copil să aibă alături o familie fericită, cu ambii părinţi implicaţi în
educaţia lui. Din păcate, situaţia nu este tocmai aceasta, în multe familii copilul rămânând
cu unul din părinţi, sau fără ambii, neavad de ales decât să se adapteze.
Lipsa părinţilor le provoacă copiilor stări emoţionale dificile, îndepărtarea şi
refugiul în relaţia cu prietenii, profesorii, preocupări pentru anumite domenii. Alţii se
apropie mult de părintele rămas, pe care îl tratează drept egal său confident. Însă nu toţi
adolescenţii se adaptează la lipsa părinţilor. Observaţia denotă predominanţa unor reacţii
emoţionale diferite la fete şi băieţi. Fetele, de regulă, îşi interiorizează reacţiile, devenind
triste, extrem de grijulii (inclusiv faţă de membrii familiei), tentate să caute atenţie şi
susţinere afectivă din partea altor oameni. (S. Rusnac, 2007, p. 28)

I.3.2. Efectele plecării părinţilor asupra dezvoltării copiilor

Emigraţia românilor în strănătate, la muncă, are efecte mai grave decât le-ar fi putut
prevedea autorităţile. De-abia acum autorităţile au început monitorizarea fenomenului.
Primele victime ale fenomenului sunt copiii, a căror fragilitate emoţională îi expune la
riscuri mari. Doi din trei copii care au părinţii plecaţi la muncă în străinătate resimt acut
lipsa dragostei acestora. Copiii respectivi, spun psihologii şi sociologii, dezvoltă
personalităţi dizarmonice şi, în consecinţă, este posibil ca, odată ajunşi la maturitate, să
formeze o generaţie de adulţi cu probleme de integrare socială. (Huditeanu, A., 2001, p.
112)
O consecinţă directă a plecării părinţilor la munca în străinătate este abseenta
afectivităţii părinteşti şi lipsa supravegherii atente a acestuia, ambele necesare pentru o

19
dezvoltare normală şi armonioasă a copilului. Altfe consecinţe sunt legate de dezvoltarea
fizică şi mai ales psihică a copilului rămas acasă, de implicarea acestuia în activităţile
şcolare şi extraşcolare, de anumite comportamente deviante.
Putem spune că succesul şcolar depinde într-o oarecare măsură de posibilităţile
financiare ale familiei, de interesul acordat de părinţi educaţiei copiilor, timpul învestit,
supravegherea lor îndeaproape, afecţiune. Plecarea unui părinte sau a amândurora la munca
în străinătate pentru o perioadă mai lungă de timp poate determină apariţia unor probleme
în performanţa şcolară. Insă, trebuie să ţinem cont şi de efectele efectele pozitive ale
plecării cum ar fi: o îmbunătăţire a situaţiei financiare a familiei, contactul cu alte modele
culturale.
Copiilor ai căror părinţi muncesc în străinătate le este foarte greu să se descurce în
viaţa de zi cu zi, dorul de părinţi fiind foarte apăsător. Ei cauta iubirea părintească şi un
umăr pe care să se sprijine la nevoie. Sunt maturizaţi înainte de vremes, deoarece preiau o
parte din atribuţiile şi responsabilităţile ce îi reveneau părintelui în familie şi gospodărie. În
general, după cum relevă studiile de specialitate, starea psihică a copiilor ai căror părinţi
sunt plecaţi la muncă în străinătate este negativă, pentru că ei se simt abandonaţi şi
nefericiţi.
O parte semnificativă din aceşti copii au probleme de adaptabilitate şcolară, devin
nesiguri pe ei. Lipsa de afectivitate este de cele mai multe ori autocompensată prin
cheltuieli nejustificate şi prin imaginea afişată, însă banii nu pot compensa lipsa părinţilor
şi rolul lor în dezvoltarea copiilor şi în viaţa de zi cu zi.
Chiar dacă cei mai mulţi nu mai au probleme financiare majore, ei sunt copleşiţi de
dor, un sentiment sfậşietor pentru oricine, cu atật mai mult pentru un ,,omuleţ" de doar
câţiva ani.
Fenomenul creat prin plecarea părinţilor la muncă în străinătate, lăsậndu-i pe copii
în grija diverselor persoane, altele decật părinţii naturali ia amploare pe an ce trece. În
aceste condiţii este nevoie de multă răbdare şi tact din partea cadrelor didactice, dar şi a
celor din jur pentru ca micuţii să depăşească momentele grele ale singurătăţii. Deseori,
copiii care se simt părăsiţi sunt personaje ale conflictelor, fie ele cu ceilalţi copii sau chiar
cu adulţii, dacă sunt educaţi, chiar şi temporar, de vârstnici, cum sunt bunicii. Cunoscuta
răutate a celorlalţi copii, izvorâtă totuşi din inocenţa specifică vậrstei, duce deseori la
situaţii de violenţă verbală şi chiar la violenţă fizică.
Ne confruntăm în şcoală cu problema copiilor lăsaţi în grija unui părinte, a rudelor
sau chiar a vecinilor care nu le pot oferi dragostea de care ei au nevoie, sfaturi sau sprijin.

20
Foarte mulţi dintre ei sunt violenţi, retraşi şi introvertiţi, cu rezultate mai scăzute la
învăţătură, iar toate acestea din cauza lipsei de atenţie, atật de necesară la vârsta lor. De
multe ori nici nu avem cunoştinţă de situaţia lor, nefiind anunţaţi de părinţi înaintea plecării
în străinătate.
Pentru toţi aceştia este necesară o mai mare implicare nu doar din partea cadrelor
didactice, ci şi a celor în grija cărora sunt lăsaţi. Este dramatic ce se întâmplă şi este mare
nevoie de consiliere psihologică. Telefonul sau internetul nu ţin locul unui părinte sau al
unui copil. Situaţia acestei despărţiri este dificilă atât pentru copii cât şi pentru părinţi.
Suferinţa se cuibăreşte atât în sufletul copiilor cât şi în sufletul părinţilor.
Probleme apar şi de o parte şi de cealaltă. Printre problemele părinţilor plecaţi la
muncă în străinătate se numără :
· ,,Să suporte orice (condiţii, clauze, privaţiuni şocuri, adversităţi ) pentru a face
bani
· Rezolvarea confruntării dintre atingerea obiectivelor pe termen scurt (a face bani)
şi a celor pe termen lung (o familie unită, stabilă, robustă)
· A aloca timp pentru a face bani sau pentru a fi cu copiii
· Dificultatea de a-şi părăsi copiii şi de a trăi fără ei
· Neajunsul de a munci fără suportul familiei” (G.Albu, 2009, p. 199)
Cu toate că o parte dintre aceşti copii se bucură de vacanţe frumoase alături de
cei dragi veniţi de departe, după plecarea părinţilor, le rămân doar amintirile. Puţini sunt
acei părinţi care îşi duc cu ei copiii în stăinătate, motivând că aceştia vor întậmpina greutăţi
în acomodare - o altă limbă, alţi prieteni.
Mai sunt şi copii care nu au avut parte de o ,,uniune" a familiei de ceva timp, dar
încearcă să-şi ascundă dezamăgirea: ,,Pe mine nu m-a vizitat mama pentru că a plecat doar
de câteva luni, dar vorbim mereu la telefon. În schimb mi-a trimis bani să îmi cumpăr
hăinuţe pentru şcoală, ghiozdan şi mai trimite bani să-mi mai cumpăr ce am nevoie. Mi-a
trimis chiar şi calculator", spunea G. N. , elevă în clasa a IV-a; sunt încercări palide ale
copiilor de a motiva în câteva cuvinte lipsa părinţilor. Potrivit psihologilor, lipsa de
afectivitate, dar şi de supraveghere, precum şi sumele importante de bani pe care le au de
multe ori la dispoziţie îi maturizează pe copii înainte de vreme, făcậndu-i uneori să recurgă
la fapte reprobabile.
Puţine sunt însă excepţiile, când copiii maturizaţi devreme acceptă situaţia şi se
zbat pentru a deveni ceva în viaţă. Copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în

21
străinătate depăşesc cu greu situaţia. Problemele create lor de această despărţire, după cum
le sintetizează G. Albu (2009, p. 200 ), sunt:
· ,,Situaţia, independentă de voinţa lor, de a trăi fără părinţi ( sau fără un părinte).
Copiii se văd puşi în situaţia de a-şi suporta anxietatea abandonului.
· Lipsit de (unul dintre) părinţi, copilul nu-şi poate satisface deplin nevoile
fundamentale (cele psihologice).
· Marea problemă a copiilor părăsiţi este aceea a ataşamentului. Ei resimt ca o
puternică lovitură sufletească lipsa acestuia; se simt excluşi şi expuşi capriciilor
lumii.
· Copiii urmează să-şi rezolve singuri şi să-şi suporte tristeţea, frica, dorul de cei
dragi, regretul, angoasele, autoculpabilizările.
· Raporturile cu ceilalţi copii devin şi ele o problemă.”
Nu se ştie exact câţi români lucrează în străinătate, având în vedere că o bună parte
a acestora muncesc ,,la negru" , iar alţii au contracte sezoniere. Cert este că în spatele
cifrelor bune pentru statistici sunt suflete, suflete de copii rămaşi în grija unor părinţi
,,surogat ".
Plecarea părinţilor la muncă în străinătate are, asupra copiilor, atât efecte pozitive,
cât şi efecte negative. Îmbunătăţirea situaţiei materiale a copiilor cu părinţii emigraţi la
muncă este principalul efect pozitiv al acestui fapt. El nu compensează însă efectele
negative la nivel psihologic, care sunt multe şi complexe, mai ales la vârsta micii
şcolarităţi, şi care după cum afirmă psihologii şi sociologii pot fi resimţite toată viaţa.
Nevoiţi să se descurce singuri, fără a avea părinţii lângă ei, e foarte probabil că cei
mici să dezvolte un ataşament evitant (de tip A) - nu vor avea curajul să abordeze
problemele, vor fi timizi, reţinuţi, inhibaţi - insecurizant (de tip C) – sunt agresivi,
dependenţi, negativişti, nemulţumiţi şi protestează continuu - sau dezorganizat (de tip D),
vor interpreta orice situaţie ca pe un continuu pericol faţă de care trebuie să dezvolte
strategii de apărare, ei explorează mediul, dar haotic şi fără scop. (apud G. Albu, 2009,
p.189)
În literatura de specialitate din ultimii ani se atestă un interes sporit faţă de
problemele legate de repercusiunile migraţiei asupra copiilor, menţionându-se că în cazul
unei separări îndelungate de părinţi consecinţele în plan psihologic sunt grave şi depind
mult de vârsta copiilor în momentul despărţirii.

22
Cercetările au demonstrat că la copiii de vârste mici, în special la cei din mediul
rural, se instalează tulburări emoţionale, aceştia devin anormal de fricoşi şi timizi, au
somnul agitat şi coşmaruri. La cei mai mari de zece ani (mai ales din mediul urban), s-au
observat tulburări de conduită care se manifestă prin agresivitate fizică şi verbală,
minciună, abuz de alcool, fumat, absenţe şi rezultate slabe la învăţătură. Părinţii plecaţi la
lucru în străinătate le dau sume mari de bani de buzunar, ceea ce îi propulsează în grupuri
de copii cu probleme de comportament şi chiar de delincvenţă infantilă.
Copiii ai căror părinţi pleacă la muncă în străinătate sunt trişti şi depresivi, cu
tendinţe autodistructive. Se relevă faptul că atitudinea copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi
la muncă este asemănătoare cu cea a copiilor din familiile monoparentale. Astfel, deşi
plecarea la muncă este temporară, efectele asupra copiilor pot fi resimţite ca în cazul
pierderii unui părinte prin divorţ sau deces.
Principalul efect negativ se remarcă la nivelul psihologic. Deşi nu există
semnalmente în cazul sănătăţii fizice, moralul copiilor cu părinţi emigranţi este mult mai
scăzut decât al celorlalţi. Ei prezintă adesea simptome de anxietate, depresie şi nervozitate,
sunt mult mai neliniştiţi şi mai îngrijoraţi că înainte de plecarea părinţilor şi plâng mai
mult.
Rolul şcolii de a ameliora situaţia acestor elevi nu poate fi exercitat în totalitate
pentru că majoritatea şcolilor româneşti nu deţin instrumentele esenţiale de acţiune. Dacă
un profesor observă că un elev are probleme, el nu poate decât să atenţioneze psihologul
şcolar dacă acesta există în şcoală, dacă nu, ridică din umeri şi problemele copilului se
menţin sau, mai rău, se agravează. Aceste neajunsuri contribuie la incapacitatea de a
identifica şi monitoriza situaţia copiilor cu părinţi emigranţi care sunt mult mai expuşi
anumitor pericole cum ar fi consumul de substanţe interzise minorilor. Situaţia este cu atât
mai gravă, cu cât cei mai mulţi dintre copiii vizaţi vin cu mai mică plăcere la şcoală, au
rezultate mai slabe, mai multe absenţe, mai multe corigenţe şi au mai des nota scăzută la
purtare decât cei supravegheaţi de către părinţi. Persoanele în grija cărora rămân (rude) nu
fac faţă de cele mai multe ori schimbărilor ce intervin în comportamentul lor, neputând fi
un sprijin suficient pentru aceştia.
Puţini la număr, copiii care nu au nici o veste de la părinţi se află însă în cel mai
mare pericol deoarece ei trăiesc cu iluzia revenirii părinţilor. Respectivii copii suportă o
traumă psihică ce poate determina reacţii sau consecinţe de lungă durată.
Orice traumă psihică legată de separarea de persoana dragă implică o durere. Aceasta
presupune nu o singură emoţie, ci trăiri emoţionale intense şi variate. Emoţiile care

23
însoţesc, de obicei, durerea separării sau pierderii sunt: regretul, angoasă, neîncrederea,
disperarea, anxietatea, singurătatea, vina, resentimentele, dorul, sentimentul lipsei de sens.
Cu alte cuvinte, durerea copiilor este o rană a cărei vindecare necesită atenţie,
dragoste, căldură, sprijin. În caz contrar, durerea nu va trece niciodată.
Pierderea celui apropiat implică şi o mulţime de alte pierderi, cum ar fi:
- pierderea mediului familial stabil;
- pierderea contactului cu alţi membri ai familiei;
- nevoia de a schimba casa sau şcoala;
- pierderea ataşamentului;
- pierderea dragostei şi a sprijinului părintesc;
- pierderea siguranţei zilei de mâine (I. Mitrofan, 1991, p. 18-40).
Durerea sau suferinţa copiilor care nu ştiu nimic despre părinţii lor poate să se
manifeste la următoarele nivele:
- fizic: oboseală, lipsă de energie, slăbiciune musculară, susceptibilitate mai accentuată la
îmbolnăviri;
- mental: negare, confuzie, lipsă de concentrare, dificultăţi în luarea deciziilor, preocupări
neadecvate;
- emoţional: tristeţe, dor, furie, vinovăţie.
Aceste trăiri negative se dezvăluie în câteva faze sau stadii:
1. Faza de şoc: se manifestă reacţia de negare a realităţii. Este o stare-tampon, o protecţie
naturală pe care psihicul o foloseşte pentru a face faţă şocului. Copiii pot nega realităţile
circumstanţiale şi ajung să se bucure de amintirile pe care le au, să privească trist pozele
vechi. Sunt capabili de orice compromis ca să-şi vadă părintele său, cel puţin, să-i audă
vocea la telefon.
2. Faza de suferinţă şi dezorganizare: este perioada în care se resimte impactul pierderii
relaţiei cu cel drag şi aşteptat. Durerea este intensă. Caracteristici: suferinţă emoţională
acută, depresie, gânduri suicidare, tulburări de somn, anxietate, sentiment de abandon,
vinovăţie, furie, afectarea imaginii de sine şi a procesului de decizie.
3. Faza de reorganizare: se trece de la o stare de mâhnire intensă la cea de tristeţe
moderată.
4. Faza de acceptare: este etapa în care copiii acceptă situaţia şi realitatea, încercând să-şi
gestioneze propria viaţă, cu mici susţineri din partea îngrijitorilor de moment (I. Mitrofan,
1991).

24
Viitorul copiilor abandonaţi de părinţi pentru o viaţă material asigurată şi mai
fericită în afara ţării va fi dominat de dificultăţi ce ţin de: dezvoltarea personală şi
interpersonală, sănătatea emoţională, cognitivă şi fizică, probleme comportamentale,
inclusiv cele legate de consumul de droguri şi alte substanţe toxice, luarea deciziilor,
probleme legate de orientarea vocaţională, vulnerabilitatea în faţa traficului de fiinţe umane
şi a altor acţiuni ilegale.
Copiii ai căror părinţi sunt plecaţi, fiind susţinuţi financiar şi moral de la distanţă
sunt mai siguri de ei înşişi şi în faţa lor sunt deschise alte oportunităţi.
Studiile psihologice efectuate arată că lipsa unuia dintre părinţi duce la deteriorarea
imaginii de sine, copiii demonstrând o autopercepţie lacunară, caracterizată prin
predominarea eului fizic sau psihologic şi, în multe cazuri – a celui filozofic, aceste
rezultate denotând inacceptarea statutului social şi dificultăţi de integrare socială, precum
şi o autocunoaştere fragmentară, asociată unei tensiuni interne puternice. ( I. Petru, 2005,
p.89-91).
Absenţa unuia sau a ambilor părinţi poate fi asociată cu o serie de probleme sau cu
neasigurarea unor nevoi ale copilului: neglijarea alimentară (privarea de hrană, absenţa mai
multor categorii de alimente esenţiale creşterii, mese neregulate etc.), neglijarea
vestimentară (haine nepotrivite pentru anotimp, haine prea mici sau prea mari, haine
murdare), neglijarea igienei (lipsa igienei corporale, mirosuri respingătoare, paraziţi),
neglijarea medicală (absenţa îngrijirilor necesare, omiterea vaccinărilor şi a vizitelor de
control, neaplicarea tratamentelor prescrise), neglijarea locuinţei (locuinţă prost întreţinută,
neîncălzită, risc de incendiu, mobilier absent sau afl at în stare de degradare, substanţe
toxice afl aţe la îndemâna copilului etc.), neglijarea educaţiei (sub-stimulare, instabilitatea
sistemului de pedepse şi recompense, lipsa modelelor de învăţare a abilităţilor de viaţă
independentă, lipsa de urmărire şi supraveghere a situaţiei şcolare). Pe lângă neglijare
copiii singuri acasă pot deveni şi victime ale diverselor forme de abuz şi exploatare. (C.
Luca, 2006, p. 185-191)
“Acum sunt singur… Casa e pustie fără ei…Nu am aceeaşi dispoziţie ca înainte, mă
uit la alţi copii şi mi-e trist. Nu-mi trebuie bani şi plâng…Inima mea nu mai este întreagă
fără mamă şi tata… Dorul de ei mă apasă, nici nu ştiu cum să redau acest sentiment…
Eram fericiţi cu părinţii alături… Eram veselă, deoarece primeam de la ambii căldură. Mă
ajutau şi îi ajutăm…Când veneam acasă, mâncarea era gata… Aveam cui să mă jelui, cu
cine să comunic…Mămica mă ajută la învăţat… Cu tata jucam fotbal, aveam mult timp
liber… De când au plecat, le simt lipsa… Simt nevoia de un sfat… Nu are cine să mă

25
ajute… Bunicii nu-i pot spune tot… M-am închis… Am desenat un nor ce semnifică
izolarea… Înainte vroiam libertate. După ce părinţii au plecat am atâta libertate, încât m-
am săturat de ea. Libertatea a devenit închisoare… Orice copil ar dori ca părinţii să fi e
acasă. O familie întreagă este mai importantă decât orice… Visul meu este că părinţii să
vină acasă şi să fim iarăşi toţi împreună…” (Selecţie din “Situaţia copiilor rămaşi fără
îngrijire părintească în urma migraţiei”)

26
PARTEA A II-A

MICROCERCETARE

1. OBIECTIVELE CERCETĂRII

OBIECTIV GENERAL:
Obiectivul general al lucrării îl constituie identificarea efectelor asociate
fenomenului plecării părinţilor la munca în străinătate asupra performanţelor şcolare
ale copiilor lor, rămaşi în ţară pentru a frecventa cursurile.

OBIECTIVE SPECIFICE:
§ Identificarea modelelor care permit minimalizarea efectelor negative şi
maximizarea efectelor pozitive generate de familie asupra educaţiei copilului şi a
performanţelor sale şcolare;
§ Analiza percepţiei de către elevi asupra plecării familiei lor la munca în afară
(cauze şi consecinţe)
§ Identificarea gradului de interes al şcolii pentru diminuarea efectelor produse de
acest fenomen.

2. IPOTEZA CERCETĂRII

În cercetarea mea am plecat de la ipoteza că plecarea părinţilor la lucru în


străinătate duce la diminuarea performantelor şcolare ale elevilor.

3. LOTUL INVESTIGAT

27
Cercetarea s-a desfăşurat în cursul anului şcolar 2013-2014 pe un lot de 300
copii, elevi ai claselor I-VIII, din două instituţii de învăţământ: Scoala Gimnaziala
„Profesor Oprea Mihai”, Negoiesti şi Şcoala Gimnaziala „Antonie Voda”, Popeşti,
elevii respondenţi provenind din familii de emigranţi, 6 cadre didactice şi 11 părinţi/
adulţi în grija cărora se află copiii respondenţi.
Vârstele subiecţilor au fost cuprinse între 7 şi 14 ani.

4. ETAPE. METODE ŞI INSTRUMENTE

Cercetările presupun, adeseori, utilizarea concomitentă a mai multor metode și


tehnici de cercetare, deoarece fiecare proces social este efectul acțiunii unui număr relative
mare de factori obiectivi și subiectivi. Niciuna dintre metodele de cercetare psihologică,
oricât ar fi ea de elaborată și complexă, nu este suficientă singură pentru o cunoaștere
psihologică și științifică a individului, ceea ce face ca experimentatorul să aibă nevoie de o
strategie de cercetare.
În scopul realizării obiectivelor propuse și plecând de la premisele considerate ca
fundament în elaborarea ipotezelor cercetării, am considerat că principalele metode utile în
demersul meu metodologic sunt:
- ancheta pe bază de chestionar;
- studiul de caz;

Ancheta pe bază de chestionar


Ancheta este una dintre cele mai răspândite tehnici de cercetare sociologică și
presupune recoltarea sistematică a unor informații despre viața psihică a unui individ sau
grup social și interpretarea acestora în vederea desprinderii semnificației lor
psihocomportamentale.
Ancheta pe bază de chestionar constă în folosirea chestionarului ca instrument de
lucru.
Definit ca „o succesiune logică şi psihologică de întrebări scrise sau imagini grafice
cu funcţie de stimuli, în raport cu ipotezele cercetării, care prin administrarea de către
operatorii de anchetă sau prin autoadministrare, determină din partea celui anchetat un
comportament verbal sau nonverbal, ce urmează a fi înregistrat în scris“ (L. Chelcea,

28
1975, p. 140), chestionarul necesită o deosebită atenţie atât faţă de conţinutul întrebărilor,
cât şi faţă de tipul, forma şi ordinea lor. În formularea întrebărilor trebuie evitate greşelile
care pot interveni: întrebări prea generale, limbaj greoi, artificializat, cuvinte cu înţeles
dublu, întrebări tendenţioase etc.

Studiul de caz
Constă în studierea unor situaţii reprezentative pentru a ajunge la anumite concluzii
cu caracter teoretic sau practic. Punerea în aplicare a acestei metode presupune parcurgerea
următoarelor etape :
· selectarea subiecţilor ce vor fi supuşi studiului ;
· adunarea unor date despre subiecţi prin aplicarea mai multor metode ;
· realizarea unor sinteze în legătură cu datele adunate sub formă de diagnostic ;
· concretizarea în timp a măsurilor adoptate.

Cercetarea s-a desfăşurat în mai multe etape:


· în prima etapă s-a aplicat lotului de subiecţi un chestionar care cuprinde aspecte
ale programului de viaţă al elevilor, date despre familia de provenienţă, atitudinea faţă
de şcoală şi performanţele şcolare, problemele cu care se confruntă, etc. realizându-se
o analiză generală a impactului familiei de provenienţă asupra educaţiei elevilor; au
fost aplicate chestionare părinţilor/ aduţilor în grija cărora sunt copiii precum şi
cadrelor didactice care au în clasă copii cu părinţi emigraţi temporar;
· în cea de a doua etapă subiecţii din eşantionul de elevi au fost împărţiţi în trei
grupuri în funcţie de statutul familiei din care provin: cu ambii părinţi plecaţi în
străinătate, cu tatăl plecat în străinătate, cu mama plecată în străinătate şi s-au efectuat
analize asupra performanţelor şcolare ale elevului;
· în cea de a treia etapă pe baza rezultatelor obţinute s-au elaborat analiza şi
interpretarea cercetării.

29
5. REZULTATE. ANALIZE ŞI INTERPRETĂRI

Cercetarea s-a desfășurat în timpul anului şcolar 2013-2014 și a constat în


aplicarea lotului de cercetare a instrumentelor de cercetare propuse.
Grafic nr. 1. Parinti plecati la munca in strainatate

În urma analizei datelor din chestionarul aplicat elevilor, s-au evidenţiat unele
particularităţi ale grupului chestionat.
La itemul 1 Care dintre părinţii tăi este plecat în străinătate la muncă? din cei
30 de respondenţi 8 au spus că ambii părinţi sunt plecaţi, 13 că numai tatăl e plecat, iar
9 că numai mama e plecată.
Din datele de mai sus reiese că cea mai numeroasă categorie de părinţi emigranţi
care lipseşte de lângă copii lor este cea a taţilor, 43%, mamele sunt plecate în proporţie
de 30%, iar ambii părinţi în proporţie de 27% .
În marea majoritate unde tatăl este plecat, copiii rămân în grija mamelor.
Pentru elevii a căror mamă este plecată familia extinsă este foarte importantă. Două
treimi dintre aceştia rămân în grija tatălui, poate şi pentru faptul că o treime dintre
copiii cu mama emigrantă provin din familii destrămate. Aceste date reies din analiza
rezultatelor la itemul 2 ,,Cu cine ai rămas acasă (cine te îngrijeşte)?”
Toţi cei 8 elevi cu ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate au răspuns că se
află în grija bunicilor. Din cei 13 copii cu tatăl emigrat, 10 au declarat că au rămas în
grija mamei, iar 3 au răspuns că se află în grija bunicilor. Din răspunsurile celor 9

30
copii care au mamele plecate la muncă în străinătate reiese că 6 dintre ei au rămas în
ţară cu tata, iar 3 cu bunicii.
Tabel nr.1 Cu cine ai rămas acasă (cine te îngrijeşte)?

30 de respondenţi

8 copii cu ambii 13 copii numai cu tatăl plecat 9 copii numai cu mama


părinţi plecaţi plecată
din care au rămas din care au rămas cu din care au rămas cu
cu
bunici alte mama bunicii alte tata bunicii alte
i persoane persoane persoane
8 0 10 3 0 6 3 0
100% 0% 77% 23% 0% 67% 33% 0%

La nivelul lotului de subiecţi, situaţia se prezintă astfel:

Grafic nr. 2 Cine te îngrijeşte?

De remarcat că cei mai mulţi copii, 47%, au rămas în grija bunicilor.


Surprinzător este faptul că bunicii îngrijesc de unii copii chiar dacă unul din părinţi a

31
rămas în ţară. Aceştia provin din familii dezorganizate, sau mama/tata au un program
de lucru foarte încărcat.
La itemul 3 ,,De câte ori te-au vizitat părinţii tăi de când sunt plecaţi?” s-au
obţinut următoarele răspunsuri:

Tabel nr.2. Vizite ale părinţilor


Nr. total Din care vizitaţi
respondenţi
Niciodată O dată De 2 ori De 3 ori De 4 sau de
mai multe
ori
6 8 5 4 7
30
ma Tat mam Tata mama tata mam tata mama tata
ma a a a
4 2 3 5 3 2 1 3 3 4

De remarcat este faptul că părinţii pot veni în ţara să îşi viziteze copiii în
condiţiile în care au un serviciu stabil, cu contract de muncă, au concedii asigurate de
angajator, anumite facilitaţi, etc., deci îşi pot permite să facă vizite mai dese copiilor
lor. Altfel, părinţii care sunt plecaţi de puţină vreme, şi nu au un serviciu stabil, ci doar
unul temporar sau sezonier, nu vin deloc în ţară, sau poate o singură dată.

Grafic nr 3 De câte ori te-au vizitat părinţii tăi de când sunt plecaţi?

32
La itemul 4 ,,Pentru a comunica cu părinţii mei folosesc unul din mijloacele de
comunicare: telefon , SMS , E-mail, messenger, scrisori" răspunsurile au fost:

Aşa cum am observat la întrebarea anterioară, părinţii nu îşi vizitează copiii din
diverse motive obiective. În lipsa acestor vizite frecvente, mijloacele de comunicare
sunt principala modalitate de păstrare a legăturii dintre copiii rămaşi în ţară şi părinţii
din străinătate.
Comunicarea cu părinţii aflaţi la muncă în străinătate se face telefonic,
majoritatea copiilor cu părinţii emigranţi vorbesc săptămânal la telefon cu aceştia, sau
prin intermediul internetului, dar acesta este mai puţin folosit ca mijloc de comunicare
între copii şi părinţi.
Părinţii mai bine plătiţi reuşesc să comunice mai des cu familia din ţară.
Sunt şi cazuri în care calculele de acasă nu se potrivesc cu situaţiile în care sunt
puşi părinţii în străinătate cum ar fi câştigurile mici sau perioadele fără câştig, aceste
lucruri îngreunând comunicarea cu familia, fie ea măcar telefonică, şi atunci copiii
suferă mai tare, unii chiar refuză să mai meargă la şcoală sau sunt mai greu de stăpânit,
relaţiile cu cei în grija cărora au rămas deteriorându-se.

33
Grafic nr. 4 Comunicarea cu părinţii

0%

telefon
7% 13% SMS
E-mail
20%
60% messenger
scrisori

În mod sigur cele mai discutate subiecte intre copii şi părinţii lor plecaţi la munca
în străinătate sunt legate de viaţa acestora de zi cu zi: rezultate obţinute la scoală,
dorinţele lor, relaţia cu cei care îi îngrijesc, etc.
Aşadar, la itemul 5 „În general discuţi cu părinţii tăi despre următoarele lucruri?
răspunsurile au fost:

Tabel nr. 3 Despre ce discuţi cu părinţii


30 respondenţi Din care
Răspunsuri / procentaj Da % Nu %
Rezultatele tale de la şcoală 27 90% 3 10%
Felul în care te înţelegi cu cei în grija 21 70% 9 30%
cărora
ai rămas acasă
Lucrurile pe care îţi doreşti să le ai 24 80% 6 20%
Problemele pe care le ai 12 40% 18 60%
Felul în care îţi petreci timpul 9 30% 21 70%
Greutăţile cu care se confruntă ei 6 20% 24 80%
Sentimentele tale 12 40% 18 60%

Dintre subiectele evitate: sentimentele, problemele şi greutăţile pe care le întâmpină


copilul rămas acasă. Astfel de discuţii sunt delicate şi pot îl afectă pe copil.
Atunci când un părinte, sau ambii sunt plecaţi de acasă, copilul are de suferit.
Atât fizic cât şi psihic. Exista o tristeţe în ochii copilului rămas acasă, o lipsă de
interes pentru orice activitate, chiar şi pentru venitul la şcoală. Astfel copilul poate

34
invoca diverse boli, sau chiar se poate îmbolnăvi de „dorul părinţilor”. Prin întrebarea
de la itemul 6 ”Cât timp ai lipsit de la şcoală din cauza bolii sau a faptului că nu te-
ai simţit bine?” am încercat să aflu dacă există o legătură între plecarea părinţilor şi
absenteisimul cauzat de boală.
Concluzia la care am ajuns este cea aşteptată: perioada imediat următoare plecării
părintelui este cea mai grea, atunci pot apărea absente de la şcoală pe motive de boală,
însă nu depăşesc mai mult de o săptămână ca şi durată. Asadar, premisa de la care am
plecat nu s-a adeverit.
La nivelul lotului de respondenţi situaţia procentuală a absentării din cauza
bolii sau a faptului că nu s-au simţit bine se prezintă astfel:

Grafic nr. 5 Absente

Rezultatele de la itemul 6 nu sunt îngrijorătoare, nu se remarcă o îmbolnăvire a


copiilor care să ducă la problema absenteisului, însă am dorit să aflu repercusiunile
plecării părinţilor la munca în străinătate pe plan afectiv, prin întrebarea de la Itemul 7,
Cât de des ţi s-au întâmplat în ultima perioadă următoarele…?

Tabel nr. 4 Sentimentele copilului cu părinţi plecaţi


30 respondenţi
din care
Item ambii părinţi plecaţi mama plecată tatăl plecat
8 9 13

35
din care din care din care
Nr. des uneori des uneori des uneori
răspunsuri
1.Să te simţi 6 75 2 25 5 56% 4 44 7 54 6 46
singur? % % % % %
2.Să simţi că 5 62 3 38 5 56% 4 44 6 46 7 46
nimeni nu te % % % % %
iubeşte?
3.Să te simţi 4 50 4 50 3 33% 6 67 3 23 10 77
neglijat de cei % % % % %
dragi?
4.Să te simţi 3 37 5 63 4 44% 5 56 4 31 9 69
diferit faţă de % % % % %
alţi copii?
5.Să te simţi 6 75 2 25 6 67% 3 33 7 54 6 46
nefericit? % % % % %

Din datele de mai sus reiese că, în ansamblu, 60% din subiecţi s-au simţit singuri,
53% au simţit că nimeni nu-i iubeşte, 33% s-au simţit neglijaţi, 37% au trăit
sentimentul că sunt diferiţi faţă de alţi copii, iar 63% sunt nefericiţi. Rezultatele
vorbesc de la sine: copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la munca în străinătate dau semne
de depresie.
Reacţiile unui copil cu unul sau ambii părinţi plecaţi la munca în afara pot fi diferite
de cele ale unui copil cu ambii părinţi acasă. El poate deveni mai sensibil, mai sperios, sau
poate avea accese de furie când este pus în diferite situaţii. Prin întrebarea de la itemul 8
am încercat să aflu dacă aceşti elevi suferă nişte transflormari în privinţa sentimentelor.

Tabel nr 5 Cât de des în ultima perioadă…?

30 respondenţi
din care
Item ambii părinţi mama plecată tatăl plecat
plecaţi
8 9 13
N
din care din care din care
r.
des uneori des uneori des uneori
răspunsuri
1.Ai fost 3 38 5 62, 4 44 5 56 4 31 9 69

36
furios? % % % % % %
2. Ai fost 5 62 3 38 5 56 4 44 5 38 8 62
speriat? % % % % % %
3.Ai fost 4 50 4 50 4 44 5 56 8 62 5 38
îngrijorat? % % % % % %
4. Ai 6 75 2 25 6 67 3 33 9 69 4 31
plâns? % % % % % %

Un procent destul de mare a răspuns afirmativ la întrebările Ai plâns? şi Ai


fost speriat?, în special la copiii cu ambii părinţi plecaţi. În mod cert plecarea
părinţilor provoacă stări de angoasa asupra copiilor.
Următoarea întrebare a avut drept scop identificarea nevoilor copiilor cu părinţii
emigranţi, şi mai ales dacă nevoile materiale sunt mai presus de cele emoţionale.
Tabel nr. 6

30 respondenţi
din care
Item ambii părinţi mama plecată tatăl plecat
plecaţi
8 9 13
Nr.
din care din care din care
răspunsuri
1.Banii 1 12,5% 1 11% 1 8%
2.Dragostea 4 50% 5 56% 5 38%
părintească
3.Comunicarea 3 37,5% 3 33% 5 38%
cu părinţii
4.Nimic 0 0% 0 0% 2 16%

După cum putem observa şi în răspunsurile date, numai 10% consideră că le


lipsesc banii, în schimb, 46% spun că le lipseşte dragostea părintească, 37% că le
lipseşte comunicarea cu părinţii şi numai 7% susţin că nu le lipseşte nimic.

Grafic nr. 6 Ce vă lipseşte cel mai mult?

37
Am introdus următoarea întrebare în chestionar pentru a afla dacă copiii ai căror
părinţi sunt plecaţi la munca în străinătate intra mai mult în conflict cu cei din jur
decât ceilalţi copii.

Tabel nr. 7S-a întâmplat vreodată…?

30 respondenţi
din care
Item ambii părinţi plecaţi mama plecată tatăl plecat
8 9 13
din care din care din care
Nr.
O dată De mai O dată De mai O dată De mai
răspunsuri
multe ori multe ori multe ori
1.Să te baţi 3 38 5 62 2 22% 7 78 4 31 9 69
cu alţi copii % % % % %
2.Familia ta
să intre în 2 25 6 75 4 44% 5 56 5 38 8 62
conflict cu % % % % %
alte
persoane din
cauza ta
3. Profesorul
să atragă
atenţia 4 50 4 50 3 33% 6 67 4 31 9 69
familiei tale % % % % %
asupra
comportării

38
tale la şcoală

Rezultatele confirma bănuiala, 70% dintre copiii ai căror părinţi sunt plecaţi în
străinătate la muncă au avut conflicte fizice cu alţi copii de mai multe ori, fapt ce poate
însemna că frustrăile lor răbufnesc prin violenţă atât fizică cât şi verbală.
Rezultatele procentuale, la nivelul lotului de elevi chestionaţi, sunt: în 63% cazuri
familia a intrat în conflict cu alte persoane din cauza copilului, în 63% din cazuri,
comportamentul de la şcoală al copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi i-a determinat pe
profesori să atragă mai frecvent atenţia familiei.
Tabel nr 8 Principalele probleme pe care le ai în prezent?

30 respondenţi
din care
Item ambii mama tatăl plecat
părinţi plecată
Nr. plecaţi
8 9 13
Răspunsuri
din care din care din care
1.Situaţia şcolară 6 75% 5 56% 7 54%

2.Absenţa timpului liber 2 25% 4 44% 5 38%


3.Prea multe teme 3 37% 3 33% 3 23%
4. Prea puţin timp petrecut 6 75% 7 78% 8 62%
cu părinţii
5. Probleme cu colegii 5 63% 4 44% 4 31%
6. Probleme cu adulţii în 5 63% 3 33% 6 67%
grija cărora se află
7. Lipsa banilor(sărăcia) 1 12% 2 22% 3 23%
8.Lipsa prietenilor 3 37% 1 11% 2 15%

Percepţia elevilor asupra problemelor cu care se confruntă a reprezentat un alt


aspect de interes pentru acest studiu. Notele obţinute la şcoală reprezintă principala
preocupare a copiilor ce provin din familii de emigranţi. De remarcat cum notele
obţinute la şcoală sunt considerate o problemă într-o mai mare măsură de copii care au
ambii părinţi plecaţi.
Alte probleme menţionate de către copii sunt lipsa timpului liber şi volumul
mare de teme. De asemenea elevii cu ambii părinţi plecaţi par să aibă probleme de
relaţionare cu colegii, cu rudele.

39
Familia reprezintă principala sursă de sprijin pentru copii atunci când se
confruntă cu o problemă, în special dacă respectiva problemă este legată de şcoală. La
prieteni copiii apelează în special atunci când au o problemă cu alţi prieteni, colegi de
şcoală sau cu părinţii. Profesorii sunt solicitaţi atunci când copiii întâmpină dificultăţi
la teme sau probleme cu colegii sau cu prietenii la şcoală. Sunt şi cazuri în care copiii
au apelat la sprijinul profesorului când au avut probleme cu rudele/ adulţii cu care
locuiesc.
Tabel nr. 9. De obicei la cine apelezi când ai probleme la şcoală sau cu temele?

30 respondenţi
din care
Apel la… ambii părinţi mama plecată tatăl plecat
Nr. plecaţi
8 9 13
răspunsuri
din care din care din care
1. ambii părinţi - - -
2. mama - - 7 54%
3. tata - 6 67% -
4. bunici / alte 6 75% 1 3 23%
rude
5. fraţi / surori - - -

6. prieteni - - -
7. profesori 1 12,5% 2 22% 2 15%
8.nu apelează la 1 12,5% - 11% 1 8%
nimeni

Tabel nr 10. De obicei la cine apelezi când ai probleme cu colegii de clasă?

30 respondenţi
din care
Apel la… ambii părinţi mama plecată tatăl plecat
Nr. plecaţi
8 9 13
răspunsuri
din care din care din care
1.ambii părinţi - - - - - -
2.mama - - - - 6 46%
3.tata - - 6 67% - -

40
4. bunici / alte 4 50% - - 1 8%
rude
5. fraţi / surori 1 12,5% 1 11% 2 15%

6. prieteni - - 1 11 % - -
7. profesori 2 25% 1 11 % 3 23%
8.nu apelează la 1 12,5% - - 1 8%
nimeni

Tabel nr. 11 De obicei la cine apelezi când ai probleme cu părinţii/ adulţii cu care
locuieşti?

30 respondenţi
din care
Apel la… ambii părinţi mama plecată tatăl plecat
Nr. plecaţi
8 9 13
răspunsuri
din care din care din care
1.ambii părinţi 3 37,5% - - - -
2.mama 1 12,5% 2 22%
3.tata 1 12,5% 4 31
4. bunici / alte 1 12,5% 3 34% 4 31%
rude
5. fraţi / surori - - - - - -

6. prieteni - - 2 22% 1 8
7. învăţători - - 1 11% 2 15%
8.nu apelează la 2 25% 1 11% 2 15%
nimeni

Tabel nr. 12 De obicei la cine apelezi când ai probleme cu prietenii?

30 respondenţi din care

Apel la… ambii părinţi mama plecată tatăl plecat


Nr. plecaţi
8 9 13
răspunsuri
din care din care din care
1.ambii părinţi 1 12,5% - - - -
2.mama - - - - 2 15%
3.tata - - 1 11% - -

41
4. bunici / alte 1 12,5% 2 22% 2 15%
rude
5. fraţi / surori 3 37,5% 4 45% 4 31%

6. prieteni 2 25% 2 22% 3 23%


7. învăţători - - - - 1 8%
8.nu apelează la 1 12,5% - - 1 8%
nimeni

Majoritatea copiilor au un foarte bun prieten cu care pot discuta aproape orice.
Totuşi copiii care provin din familii cu ambii părinţi emigranţi se remarcă într-o
măsură mai mare în nevoia de a avea o persoană cu care să poată discuta orice, o
persoană care să-l asculte, să-i împărtăşească problemele să-i dea sentimentul de
siguranţă, de suport în momente de criză.

Tabel nr.13 Ai un foarte bun prieten cu care poţi discuta despre orice, inclusiv
despre problemele personale?
30 respondenţi din care

Item Copii cu ambii Copii cu mama Copii cu tatăl


părinţi plecaţi plecată plecat
8 9 13
Nr.
din care din care din care
Răspunsuri
1. Da 7 87,5% 5 56% 8 62%
2. Nu 1 12,5% 4 44% 5 38%

La itemul 17 Când vei fi mare care din următoarele lucruri crezi că va fi cel
mai important pentru tine? nu se evidenţiază diferenţe semnificative între răspunsurile
copiilor.. Cel mai important lucru în viaţă pentru respondenţii noştri este să aibă o
familie fericită, răspunsul fiind unul dezirabil.
Analiza rezultatelor la acest item, la nivelul eşantionului de elevi, întăreşte ideea
că pentru copii cel mai important este să fie cu părinţii, să le simtă direct dragostea şi
mângâierile, că pentru ei confortul psihic e mai presus decât cel material.
Grafic nr. 7 Când vei fi mare care din următoarele lucruri crezi că va fi cel mai
important pentru tine?

42
O altă problemă care ne-a interesat este importanţa şcolii în viaţa elevilor. După
cum ne arată datele cercetării, legătura elevilor cu şcoala este, cel puţin declarativ,
foarte puternică. Cei mai mulţi dintre ei merg cu plăcere la şcoală.
Procentual, la nivelul lotului de subiecţi, analiza acestui item arată că 57% din
copiii chestionaţi merg cu foarte mare plăcere la şcoală şi numai 13% din ei consideră
şcoala o povară.
Grafic nr. 8. Cât de mult îţi place şcoala?

De asemenea, aproape toţi elevii intervievaţi spun că pentru ei este important să


ia note bune la şcoală. Pentru unii dintre copii motivaţia obţinerii unor rezultate bune
şi foarte bune la şcoală este şi dorinţa de a-şi mulţumi părinţii, sau de ce nu speranţa că
în felul acesta îi pot convinge să se întoarcă mai repede acasă.
Pe ansamblul eşantionului de elevi, rezultatele analizei acestui item se prezintă
astfel:
Grafic nr. 9 Importanta notelor bune la şcoală

43
O situaţie similară întâlnim şi atunci când întrebăm elevii dacă pentru ei este
important să înveţe cât mai multe lucruri. Mulţi dintre elevii cu care am discutat vor să
afle cât mai multe lucruri despre ţările în care le sunt plecaţi părinţii, în speranţa că
poate aceştia îi vor lua cu ei şi ar trebui să fie informaţi.
La nivelul lotului de elevi, rezultatele înregistrate la acest item sunt:
Grafic nr. 10 Este important să înveţi multe lucruri?

Pentru o înţelegere mai bună a situaţiei copiilor proveniţi din familii de


emigranţi au contribuit şi răspunsurile la chestionarul adresat părinţilor/adulţilor cu
care copiii au rămas în ţară precum şi discuţiile cu aceştia.
Am vrut să ştim în ce măsură copilul a fost consultat şi dacă i s-a explicat
necesitatea despărţirii lui temporare de părinte/ părinţi. Din cei 11 respondenţi la
chestionar, 8 au răspuns negativ.
Grafic nr 11. Aţi discutat cu copilul şi i-aţi explicat hotărârea părintelui /
părinţilor de a pleca la muncă în străinătate?

44
Din discuţiile ulterioare cu aceştia a reieşit faptul că a fost considerat prea mic
copilul pentru a fi implicat în asemenea probleme.
Analizând răspunsurile la itemul 2 Ce schimbări aţi observat la copil după
plecarea părintelui/părinţilor? se constată că părinţii/adulţii cu care copiii au
rămas în ţară au identificat schimbări de natură:
a) fizică (2 răspunsuri) : copiii nu au avut poftă de mâncare, au slăbit, au făcut
febră, au avut tulburări de somn;
b) comportamentală (4 răspunsuri): sunt mai înclinaţi spre revoltă, spre
violenţă verbală şi fizică, şi-au schimbat atitudinea faţă de membrii familiei, faţă
de cei de vârsta lor, faţă de şcoală;
c) psihic (5 răspunsuri): sunt mai introvertiţi, sunt anxioşi, se simt abandonaţi,
au sentimentul culpabilităţii.
Copii îşi asumă plecarea părinţilor considerând că ei sunt de vină pentru
emigrarea acestora şi implicit pentru despărţirea temporară a familiei, având tendinţa
de a se considera responsabili de situaţia creată. Acest lucru e cauzat de faptul că nu au
fost informaţi despre intenţiile părinţilor de a pleca, că nu li s-a explicat motivul
plecării şi nici nu au luat parte la decizia de despărţire temporară a familiei. Din
discuţiile pe această temă se desprinde clar ideea că sentimentul de culpabilizare al
copiilor este amplificat, în mod neintenţionat, de părinţii care obişnuiesc să spună
copiilor că pleacă din ţară spre binele lor sau de către adulţii în grija cărora au rămas
copiii şi care le amintesc foarte des acest lucru.
Grafic nr 12. Ce schimbări aţi observat la copil după plecarea părintelui/ părinţilor?

45
Din analiza răspunsurilor la itemul 3 Ce schimbări credeţi că s-au petrecut în familie
ca urmare a plecării temporare la muncă în străinătate a unuia sau a ambilor părinţi?
majoritatea respondenţilor (8 răspunsuri) indică îmbunătăţirea situaţiei materiale a familiei,
în detrimentul relaţiilor dintre membrii familiei, relaţii ce au avut de suferit.
Şi din discuţiile referitoare la schimbările petrecute în familie ca urmare a plecării la
muncă în străinătate reiese faptul că, deşi acum în marea majoritate a acestor familii situaţia
materială s-a îmbunătăţit, ceea ce contribuie la o dezvoltare fizică normală a copiilor,
comunicarea în cadrul acestor familii şi nevoia de afecţiune a copilului rămân probleme
nerezolvate, copiii simţind lipsa prezenţei fizice a părinţilor, lipsa semnelor de afecţiune
directe şi nemijlocite ale acestora, a atenţiei şi grijii părinteşti. Se ştie că lipsa afectivităţii
parentale este în măsură să producă efecte de natură psihologică sau comportamentală
asupra copiilor.
La itemul 4. Ajutaţi copilul la teme atunci când vă solicită? analiza răspunsurilor
arată că 2 dintre respondenţi ajută copilul când acesta îi cere ajutorul, 3 dintre ei fac acest
lucru numai uneori, dar majoritatea, 6 respondenţi, nu se implică în ajutorarea copiilor la
teme.
Faptul că marea majoritate a respondenţilor nu îi ajută pe copii la teme nu înseamnă
neapărat lipsă de interes faţă de aceştia, ci aşa cum a reieşit din discuţii unii dintre aceşti
adulţi nu ştiu să-i ajute sau nu au abilităţile necesare.
Un alt aspect pe care am vrut să-l surprindem prin acest chestionar adresat
părinţilor/adulţilor cu care copiii au rămas în ţară a fost şi nivelul de supraveghere al
copilului. Astfel analiza răspunsurilor la itemul 5: Discutaţi zilnic cu copilul despre cum, cu
cine şi unde şi-a peterecut timpul liber? indică faptul că majoritatea adulţilor, 8 respondenţi
din 11, supravegheză modul cum copiii îşi petrec timpul liber şi în compania cui fac acest

46
lucru, 2 dintre cei chestionaţi fac numai uneori acest lucru şi numai 1 nu se interesează de
acest aspect din viaţa copilului.
Răspunsurile din chestionarul adresat profesorilor, au subliniat faptul că
succesul/insuccesul şcolar depinde în mare măsură de factorii socio-familiali şi de cei
psihologici.
Din discuţia cu cadrele didactice despre insuccesul şcolar al elevilor în general,
şi al elevilor cu părinţii plecaţi la munca în străinătate în special, am desprins
următoarele posibile cauze:
· O implicare redusă din partea părinţilor;
· Comunicarea deficitară: copil - părinte, părinte-şcoală;
· Probemele familiale (părinţi separaţi, despărţiţi, etc.);
· Dezinteresul copilului pentru activitatea şcolară.
Discutând despre principalele probleme ale copiilor cu părinţi emigranţi profesorii
au identificat:
· Relaţionarea cu colegii;
· Faptul că unii încep să mintă;
· Tind să devină agresivi şi labili emoţional;
· Nu manifesta interes pentru îndeplinirea sarcinilor şcolare;
· Participarea redusă la activităţile extraşcolare;
· Neîncrederea în propriile forţe.
Răspunsurile la itemii din chestionarul adresat cadrelor didactice ajută la o mai bună
înţelegere a prolemelor de natură şcolară, şi nu numai, a copiilor de emigranţi.
Analiza itemului 1 Aţi fost anunţat că părintele/părinţii urmează să plece la muncă în
străinătate? arată că din cei 6 profesori respondenţi, 2 au ştiut de hotărârea familiei
(33%), iar 4 (67%) nu au avut cunoştinţă de acest lucru. Aceeaşi situaţie rezultă şi din
analiza itemului 2. Aţi fost înştiinţat în grija cui rămâne copilul?
Răspunsurile la itemul 3 Consideraţi că a scăzut interesul copilului faţă de şcoală
după plecarea părintelui/părinţilor? arată că majoritatea copiilor îşi pierd din interesul
pentru şcoală odată cu despărţirea de părinţi (4 răspunsuri din 6) .
Discuţiile cu profesorii pe această temă, arată că acest aspect este prezent la
majoritatea copiilor mai ales la începutul perioadei de despărţire.

47
Aceeaşi situaţie se regăseşte şi în analiza itemului 4 Consideraţi că randamentul
şcolar al copiilor cu părinţi emigranţi a scăzut, 4 din cei 6 respondenţi (67%) susţin că
randamentul şcolar al acestor copii scade.
În general, plecarea părinţilor în străinătate e asociată de cadrele didactice implicate
în această cercetare cu un impact negativ asupra rezultatelor şcolare ale copiilor. Şcoala
nu mai reprezintă un domeniu de interes pentru copii mai ales în perioada imediat
următoare plecării părintelui/părinţilor, din contră, ea devine factor de stres. Rezultatele
la învăţătură scad, abenţele se înmulţesc. E perioada în care, spun cei intervievaţi, e foarte
mare nevoie de încurajare din partea dirigintelui, profesorilor şi a colegilor.
Majoritatea cadrelor didactice cu care am discutat spun că situaţia la învăţătură scade
din mai multe motive. Unul ar fi acela că elevii au rămas în grija rudelor care, fie sunt
dezinteresate de performanţa şcolară a elevilor, fie nu au capacitatea de a-i supraveghea
îndeajuns, de a exercita un control asupra lor, fie nu au competenţa de a-i sprijini în
activităţile şcolare.
În multe cazuri cadrele didactice sunt singurele care încearcă un dialog cu adulţii în
grija cărora au rămas copiii, încearcă să discute cu elevii în cauză pentru a afla ce
probleme au, dincolo de procesul de învăţare. Mai mult, cei care au răspuns la chestionar
au menţionat explicit situaţia copiilor cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate ca fiind
una problematică din punct de vedere al dezvoltării lor psihice, spunând că au avut cazuri
de elevii cu părinţi emigraţi temporar care au dezvoltat, din perspectiva influenţelor
psiho-sociale, diverse reacţii care se înscriu fie în categoria manifestărilor
psihotraumatizante (când schimbarea de viaţă a fost percepută şi trăită de copil ca una
traumatizantă), fie în categoria reacţiilor de adaptare la stres.
S-a desprins clar din discuţii că aceşti copii se schimbă, că au sentimente de
însingurare, şi (unii) chiar de deprimare, că relaţiile lor cu cei din preajmă se
deteriorează.
În comparaţie cu elevii proveniţi din familii complete, spun cadrele didactice cu care
am discutat, cei din familii temporar dezintegrate sunt mai indiferenţi, mai introvertiţi,
mai reticenţi, mai apatici.
Convorbirile cu profesorii au evidenţiat faptul că dimensiunea problemelor copiilor de
emigranţi este în strânsă relaţie cu vârsta acestora şi cu persoana în grija căreia au rămas.
Cadrele didactice intervievate au identificat prin răspunsurile date la itemul 5 Care ar
fi, după părerea dumneavostră, problemele specifice copiilor cu părinţii emigraţi la

48
muncă? o serie de nevoi ale copiilor, determinate de plecarea părinţilor peste hotare, cum
ar fi:
· susţinerea emoţională;
· abordarea individuală;
· nevoia de sfaturi;
· petrecerea timpului liber;
· încrederea în adulţi;
· dezvoltarea simţului responsabilităţii;
· pregătirea pentru un mod de viaţă sănătos;
· motivarea pentru studiu;
· abilităţile de gestionare a resurselor (bani, timp);
· abilităţile de soluţionare a problemelor şi de luare a deciziilor;
· stima de sine adecvată;
· relaţiile interpersonale pozitive.
Unanimă a fost părerea că, în condiţiile actuale, şcoala trebuie să aibă în vedere şi
să încerce să soluţioneze problemele specifice copiilor de emigranţi, fiind instituţia
care se ocupă cel mai mult de copiii ,,abandonaţi” temporar.

STUDIU DE CAZ

Descriera problemei
Eleva I.P. este eleva în clasa a VII-a. Mama este plecată la munca în străinătate de
2 ani şi jumătate, tatăl, are un serviciu stabil în Ploieşti, a rămas să o îngrijească pe ea şi
pe fraţii ei.
Eleva este introvertită, comunică și relaționează foarte puțin cu ceilalți colegi, iar în
situații de stres sau eșec are răbufniri agresive. Ea prezintă deficienţe de adaptare, de
relaţionare şi de integrare socială, reflectate printr-o criză de identitate şi agresivitate
exprimată faţă de colegii săi şi uneori şi faţă de profesorii care predau la clasă. Cu mine, ca
profesor la clasa, vorbește foarte puțin, răpunzând timid, fie printr-un zâmbet, fie prin
răpunsuri scurte, doar dacă este întrebată.
Analizând situația am considerat ca lipsa de comunicare cu cei din jur i-a creat o
stare de neliniște, a devenit închisă, necooperantă, toate acestea ducând la diminuarea
posibilităților de comunicare.

49
Obiectivele pe care mi le-am propus pentru aceasta eleva au fost: determinarea
cauzelor ce au dus la un astfel de comportament şi propunerea unui proiect educativ de
intervenţie.
Abordarea cazului
În momentul observării elevei, aceasta trecea printr-o criză de identitate,
îngrijorătoare fiind relaţiile conflictuale cu colegii de clasă şi uneori cu cadrele didactice
care predau la clasă.
Procurarea şi sistematizarea informaţiilor s-a realizat analizând activitatea
şcolară, prin observaţii psihopedagogice, relaţiile socială, eventuale probleme medicale.
În ceea ce priveşte situaţia şcolară, aceasta se prezintă astfel: nivelul elevei se situează
undeva peste media clasei, nu pare să depună eforturi pentru a-şi îndeplini sarcinile
şcolare, participă la ore, nu chiuleşte.
Din observaţiile psihopedagogice, de notat este faptul că eleva are o inteligenţa
corespunzătoare vârstei, o gândire de tip convergent, în privinţa limbajul oral şi a celui
scris, acestea sunt destul de bogate în noţiuni şi concepte, are o memorie logică, de lungă
durată, imaginaţia este în general de tip reproductiv. În ceea ce priveşte atenţia /
capacitatea de concentrare, nu au fost prezente dificultăţi la nivelul orientării,
selectivităţii şi concentrării atenţiei. Deprinderile verbale senzoriale şi motrice sunt
normale, corespunzătoare vârstei. În ceea ce priveşte afectivitatea, eleva are trăiri
afective exteriorizate prin intermediul unor expresii emoţionale şi comportamentale, de
multe ori considerate indezirabile pentru grupul în care trăieşte.
În ceea ce priveşte relaţiile sociale, în familie, la început au existat relaţii fireşti
între părinţi,de întrajutorare, cooperare, înţelegere fără influenţe din afară, înţelegerea de a
se sprijini pentru a ieşi dintr-un impas financiar, acum au apărut conflicte de care copilul
nu e străin.
Mama este plecată de doi ani în străinătate, îşi sună familia o dată pe săptămână, o
ajută financiar, vine o dată pe an acasă. Mama este destul de afectată de perioada pe care o
traversează familia sa, se pare că problemele financiare au împins pe locul doi problemele
copilului, şi este conştientă de asta.
Tatăl, încearcă să ţină locul mamei, dar deseori problemele apărute, mai ales în
ultima perioadă au început să-l preseze. Legătura cu şcoala a fost slabă până au apărut
actualele probleme ale fiicei sale,acum este preocupat de comportamentul copilului său,
implicându-se în educarea lui. Eleva mai are 2 fraţi mai mici, de 9 şi 10 ani, de care mai
are grijă când tatăl este plecat la serviciu. În ceea ce priveşte grupul de prietenei, eleva are

50
puţini, şi nu printre colegi. Cu colegii de clasa relaţii extrem de tensionate, aceştia au
marginalizat-o.
Istoricul evoluţiei problemei
Problemele au apărut odată cu decizia mamei de a pleca să muncească în
străinătate. Eleva I. P. era în primul semestru al clasei a V-a. Până în acel moment nu au
existat dificultăţi de adaptare şcolară sau relaţii sociale tensionate.
Vecinii au început să-şi spună părerea despre plecarea mamei acestui copil, atât în
sat cât şi în propriile familii. Copiii au preluat aceste opinii şi le-au adus cu ei la şcoală.
La şcoala nu au existat probleme deosebite, are o evoluţie normală, îi place la
şcoală. În clasa a V-a a avut relaţii bune cu ceilalţi copii, participa la jocurile copiilor din
pauze, era activă la lecţii, era în relaţii bune cu cadrele didactice care predau la clasă, la
începutul clasei a VII-a au apărut problemele, situaţii conflictuale în timpul pauzelor sau la
ieşirea de la ore. A început să aibă un comportament (inclusiv verbal) violent, uneori
indezirabil. Reclamaţiile din partea colegilor la adresa ei sunt din ce în ce mai dese.
Descoperirea cauzelor
O primă cauză ar fi răsturnarea sistemului de valori al elevei, care duce la criza de
identitate. O altă cauză este lipsă de comunicare dintre şcoală şi familie, care a produs o
percepţie eronată a problemelor apărute. Starea de conflictualitate din familie, pe de o
parte, şi vecinii, pe de altă parte, au subminat nevoia de protecţie şi siguranţă a minorului.
Configurarea situaţiei
Eleva I.P. a fost atenţionata că dacă va continua să se comporte urât faţă de colegii
ei şi de cadrele didactice va avea nota scăzuta la purtare şi mai mult va fi mutată
disciplinar la o altă şcoală, lucru posibil pentru că presiunea părinţilor colegilor ei a
început să se facă simţită.
În urma discuţiilor cu copilul şi cu tatăl acestuia, s-a constatat că eleva îşi dorea să
înveţe, să facă performanţă şcolară, iar tatăl îşi dorea ca fiica sa să fie tratată ca oricare alt
copil din şcoală, fără a fi ameninţata cu scăderea notei la purtare sau cu mutarea
disciplinară, să fie încurajata şi de asemenea dorea să fie consiliata pentru a reuşi să
depăşescă problemele ivite.
Pentru viitorul apropiat, eleva I.P. şi-a propus: să se pregătească cu seriozitate
pentru obţinerea unor rezultate foarte bune la finalul clasei a VII-a, să-şi rezolve
problemele de relaţionare cu colegii, să relaţioneze în mod adecvat cu profesorii care
predau la clasă, să capete încredere în sine
Elaborarea strategiilor de acţiune

51
· Se acţionează la nivel personal prin:
- creşterea încrederii în forţele proprii
- stimularea motivaţiei pentru relaţii interpersonale neconflictuale
- modificarea atitudinii elevului faţă de colegi şi modificarea relaţiilor cu aceştia
- şedinţe de consiliere psihopedagogică
- modificarea sistemului de valori al elevului
· Se acţionează la nivelul clasei de elevi:
- înlesnirea integrării în grup
- solicitarea elevului în realizrea unor activităţi desfăşurate în echipă
- implicarea / participarea la activităţi extraşcolare: excursii, programe distractive
· Se acţionează la nivelul tuturor factorilor:
- părinţi, profesori, colegi, anturaj
Luarea şi susţinerea hotărârii
Se va elabora un proiect educativ de intervenţie, se va formula un program privind
evoluţia ulterioară a elevei (din punct de vedere psihocomportamental)
Scop Intensificarea colaborării şcolii cu familia, astfel încât să se rezole situaţiile
conflictuale dintre familia în cauză şi părinţii copiilor din clasă:
· Dezvoltarea încrederii în forţele proprii şi îmbunătăţirea imaginii de sine
· Favorizarea integrării în grup, prin îtreprinderea unor acţiuni comune cu clasă
Prognoza evoluţiei ulterioare a elevului
Starea pedagogică In ceea ce priveste situatia elevei la scoala, profesorul va lucra
pentru menţinerea interesului pentru învăţătură, si pentru obţinerea unei situaţii cel
puţin bună la învăţătură.
Prognoza dezvoltării personalităţii Se va lucra pentru dezvoltarea încrederii în sine,
rezolvarea crizei de identitate, recâştigarea respectului de sine.
Relaţii sociale In ceea ce priveste relatiile sociale, eleva va relaţiona pozitiv cu colegii,
si se va integra în colectiv.

52
6. CONCLUZII. LIMITE ŞI DIRECŢII VIITOARE ALE
CERCETĂRII

Pentru realizarea acestei microcercetări am aplicat copiilor un chestionar,


părinților câte un chestionar şi cadrelor didactice un chestionar. De asemenea, interviul
cu părinții/adulţii în grija cărora au rămas copiii mi-au permis să îmi fac o idee despre
mediul familial al copiilor, despre nivelul comunicării și al relaționării lor în cadrul
familiei.
Ipoteza de la care am plecat, aceea că plecarea părinţilor la munca în străinătate
duce la diminuarea performantelor şcolare ale elevilor a fost verificată deplin.
Comparând rezultatele testelor, chestionarelor, interviurilor, și analizând comentariile
făcute de părinți am demonstrat că ipoteza formulată este adevărată.
Prin aceasta microcercetare am încercat să aflu impactul plecării la munca în
străinătate asupra copiilor. Rezultatele acestei microcercetari duc către concluzia că
plecarea părinţilor este o cauză a degradării stării fizice, dar mai ales psihice a
copilului, a scăderii performantelor şcolare, a comportamentelor deviante, pe scurt
plecarea părinţilor are un efect negativ asupra dezvoltării copilului.
Copiii ai căror părinţi se află plecaţi la muncă în străinătate, au un risc mai
mare de a avea probleme în ceea ce priveşte educaţia, ei pot manifesta o lipsă de
interes pentru şcoală şi orele de curs, le lipseşte atenţia şi concentrarea deci notele şi
rezultatele sunt mai slabe, acumulează mai multe absenţe, au mai des nota scăzută la
purtate şi corigenţe.
Dat fiind că investiţia de timp pentru studiu sau teme este un factor atât de
important pentru succesul şcolar, o influenţă benefică asupra rezultatelor şcolare ar
putea fi constituită de programe extraşcolare axate pe activităţi de studiu şi completare
a temelor. Părinţii sau cei în grija cărora rămân copiii ar putea să fie informaţi de către

53
profesori în şedinţele cu părinţii şi rugaţi să-şi sporească gradul de implicare în
motivarea copiilor de a învăţa.
Pe lângă studiul impactului plecării părinţilor asupra rezultatelor şcolare ale
copiilor am dorit să aflu şi atitudinea lor faţă de plecarea părinţilor. Din chestionarele
aplicate rezulta că ei sunt mulţumiţi de situaţia materială a familiei, însă îşi doresc ca
părinţii să le fie aproape.
Datorită lotului relativ mic de subiecţi se impun anumite rezerve cu privire la
generalizarea datelor la nivel judeţean sau naţional. Trebuie luată în calcul şi tendinţa
subiecţilor de a oferi răspunsuri pe care noi dorim să le auzim şi nu pe cele sincere.
Concluzionând, putem spune că privarea copiilor (de emigranţi şi nu numai) de
afectivitatea parentală influenţează procesul de dezvoltare a personalităţii acestora şi
că nu rareori apar manifestări anormale ca reacţii la traume emoţionale. Dacă familia,
şcoala sau alte instituţii abilitate nu intervin pentru atenuarea traumelor, acestea pot
afecta personalitatea copilului.
Având în vedere faptul că cele mai puternice consecinţe ale plecării
părinţilor sunt la nivelul personalităţii copilului, înţelegerea din partea cadrului
didactic este atitudinea cea mai importantă în acestă situaţie.

54
CONCLUZII FINALE

Pentru a ajunge la o concluzie finală a acestei lucrări, prezicez ca un copil are


nevoie pentru a se dezvolta armonios pe plan intelectual, social şi moral de dragostea şi
afecţiunea oferite de părinţi, de sprijinul lor. În lipsa părinţilor, dezvoltarea acestuia va avea
de suferit, va deveni nesigur pe el, se va simţi abandonat, cuprins de temeri, sentimente de
culpabilitate, de frustrare.
Familia exercita o influentă deosebit de adâncă asupra copilului: este locul unde el
îşi trăieşte primii ani, află primele informaţii despre lumea înconjurătoare, îşi însuşeşte
valorile, se descoperă pe sine, descoperă modele de comportament, care îi determină
ulterior personalitatea. Părinții sunt primii „profesori” din viața copilului, ei pun bazele în
educația, formarea și dezvoltarea acestuia. Rolul familiei este acela de a pregăti copilul
pentru viață, oferindu-i modele şi anumite repere, dar şi cel mai potrivit cadru în care să își
formeze principalele deprinderi şi principii.
Noţiunea de familie nu este un concept static. Nu putem oferi o singură definiţie
cuprinatoare a conceptului. Definiţia familiei variază în funcţie de spaţiu şi timp, se
dezvoltă şi se modifică odată cu societatea. Familia are un caracter istoric, fiecărei
perioade istorice îi corespunde o anumită organizare a relaţiilor de familie.
Familia, reprezintă legătura de sânge, locul în care te naşti, locul unde un individ se
formează. Familia s-a dovedit a fi cea mai veche şi cea mai stabilă formă de comunitate
umană, asigurând perpetuarea speciei, evoluţia şi continuarea vieţii. Familia în cel mai
restrâns înţeles al cuvântului se compune din ambii soţi şi copiii lor.
Observăm în zilele noastre, o schimbare de atitudine în ceea ce priveşte familia:
pornid de la diminuarea numărului de copii pe care un cuplu şi-l doreşte, motivând dorinţa
de independenţă şi libertate şi lipsa de responsabilităţi părinteşti, continuând cu schimbarea
poziţiei femeilor faţă de rolul lor în familie şi axarea acestora pe carieră şi activităţi care, în
mod tradiţional, aparţineau băbătilor, şi până la toleranta faţă de divorţ şi concubinaj.
Fenomenul migraţiei la muncă în străinătate a dus la modificări socio-economice şi
culturale, ceea ce determină schimbări temporare şi uneori definitive ale realităţii umane,
ale modului de viaţă şi ale personalităţii celor care pleacă, dar şi ale celor care rămân acasă.

55
Migraţia afectează în primul rând familia, afectându-i atât structura, cât şi funcţionalitatea.
(T. Nagnibeda-Tverdohleb, 2013, p. 16)
Emigraţia românilor în strănătate, la muncă, are efecte mai grave decât le-ar fi putut
prevedea autorităţile. De-abia acum autorităţile au început monitorizarea fenomenului.
Primele victime ale fenomenului sunt copiii, a căror fragilitate emoţională îi expune la
riscuri mari. Doi din trei copii care au părinţii plecaţi la muncă în străinătate resimt acut
lipsa dragostei acestora. Copiii respectivi, spun psihologii şi sociologii, dezvoltă
personalităţi dizarmonice şi, în consecinţă, este posibil ca, odată ajunşi la maturitate, să
formeze o generaţie de adulţi cu probleme de integrare socială. (Huditeanu, A., 2001, p.
112)
În familiile în care unul din membri este plecat la munca în străinătate, cresc
veniturile financiare, însă, apar probleme de relaţionare între membrii familiei (între soţi,
între părinţi şi copii etc.). Distanţa este cea care poate duce la destrămarea cuplurilor, la
neglijarea educaţiei şi creşterii copiilor, la apariţia unor conflicte. Este o perioadă de
separare însoţită de durere, suferinţa, resentimente, singurătate şi sentimente de
dezamăgire.
O consecinţă directă a plecării părinţilor la munca în străinătate este absenţa
afectivităţii părinteşti şi lipsa supravegherii atente a acestuia, ambele necesare pentru o
dezvoltare normală şi armonioasă a copilului. Altfe consecinţe sunt legate de dezvoltarea
fizică şi mai ales psihică a copilului rămas acasă, de implicarea acestuia în activităţile
şcolare şi extraşcolare, de anumite comportamente deviante.
În cadrul unei familii, tatăl are câteva roluri importante, cap al familiei, susţinător
financiar, simbol al disciplinei, figura autoritară, însă, în situaţia în care el este plecat,
acesta devine numai cel care aduce venituri în familie, absenţa lui fizică afectând
dezvoltarea emoţională a copilului. De multe ori mama încearcă să ţină locul ambilor
părinţi.
Atunci când mama este cea care pleacă de lângă familie, lucrurile sunt mai grave,
copilului lipsindu-i dragostea şi îndrumarea maternă.Tatăl, în calitate părinte singur, adopta
o atitudine mai severă, relaţia dintre el şi copii nefiind una la fel de deschisă ca cea cu
mama, poate chiar să dea naştere la stări de agngoasa, stres, indispoziţie.
Aşa cum afirma G. Albu, când dragostea părinţilor pentru copii lor este o dragoste
adevărată, ei nu-i pot părăsi. Cât vor fi părinţi, nu au şi nu vor avea nici o scuză: nici măcar
lipsă acută (reală) de bani. Se va găsi întotdeauna să lucrăm şi să fim şi împreună cu copiii

56
noştri. Pentru eu, niciodată şi nimic nu poate înlocui prezenta şi sufletul părinţilor lor.
(2009, p. 201)
Strategia Europeană privind ocuparea forţei de muncă are ca scop o mai bună
integrare a imigranţilor pe piaţa muncii şi reducerea diferenţei şomajului dintre cetăţenii
statelor membre ale Uniunii Europene şi cei din terţe ţări şi insistă pe luarea de măsuri
pentru transformarea muncii nedeclarate în angajare legală. Sunt încheiate acorduri între
România şi unele ţări membre UE care reglementează şi organizează numai circulaţia
forţei de muncă.
Măsurile care ar trebui luate la nivel central, ar trebui să fie asigurarea unor venituri
decente pentru familiile foarte sărace, acordarea de stimulente financiare sau în natură, dar
şi mărirea numărului de asistenţi sociali care să se ocupe de copiii rămaşi acasă, astfel încât
efectele emigrării asupra lor să fie cât mai mic. (I. Mihăilescu, 1999, p. 176)
Putem vorbi desore un nou tip de familie ce apare în urma fenomenului migraţiei la
munca în străinătate, familia temporar dezintegrata. Acest tip de familie nu funcţionează
într-o manieră sănătoasă, lipsa unui dintre părinţi sau chiar a amândurora provocând
dezechilibre. Într-o familie cu ambii părinţi prezenţi există o distribuire a
responsabilităţilor, pe când în familia condusă numai de un părinte responsabilităţile ce
reveneau ambilor părinţi trec în sarcina unuia. Mai grav este atunci când toate
responsabilităţile trec către fraţii mai mari din familie, sau către bunici şi alte rude.
Situaţia ideală ar fi cea în care decizia emigrării unuia din părinţi, sau a ambilor să
fie foarte bine cântărită, să se aibă în vedere impactul şi de consecinţele psihologice asupra
copilului. Dacă totuşi plecarea părintelui este inevitabilă, este de dorit ca copiii să fie
înştiinţaţi de decizia luată. Explicaţia va fi simplă şi directă; ambii părinţi vor participa la
discuţie şi îi vor asigura pe copii că îi vor iubi tot atât de mult ca şi înainte; nu trebuie să li
se facă false promisiuni; copiii vor fi anunţaţi cu cine şi unde vor locui.
Este nevoie de asemeni de o comunicare permanentă între copil şi părinţii săi,
asigurarea că nu el este motivul îndepărtării lor, faptul că el aparţine unei familii şi că
aceasta va avea în continuare grijă de el.
Legătura cu şcoala este foarte importantă în abordarea potenţialelor probleme ce
apar în cazul copiilor că urmare a plecării temporare la muncă în străinătate a părinţilor.
Înainte de plecare, părinţii ar trebui să înştiinţeze dirigintele de hotărârea de a pleca şi să îl
pună în legătură persoana care va avea grijă în continuare de copil. În unele cazuri, cadrul
didactic poate deveni suportul moral al copilului şi chiar al familiei.

57
Ne confruntăm în şcoală cu problema copiilor lăsaţi în grija unui părinte, a rudelor
sau chiar a vecinilor care nu le pot oferi dragostea de care ei au nevoie, sfaturi sau sprijin.
Foarte mulţi dintre ei sunt violenţi, retraşi şi introvertiţi, cu rezultate mai scăzute la
învăţătură, iar toate acestea din cauza lipsei de atenţie, atật de necesară la vârsta lor. De
multe ori nici nu avem cunoştinţă de situaţia lor, nefiind anunţaţi de părinţi înaintea plecării
în străinătate.
Pentru toţi aceştia este necesară o mai mare implicare nu doar din partea cadrelor
didactice, ci şi a celor în grija cărora sunt lăsaţi. Este dramatic ce se întâmplă şi este mare
nevoie de consiliere psihologică. Telefonul sau internetul nu ţin locul unui părinte sau al
unui copil. Situaţia acestei despărţiri este dificilă atât pentru copii cât şi pentru părinţi.
Suferinţa se cuibăreşte atât în sufletul copiilor cât şi în sufletul părinţilor.
Copiii ai căror părinţi pleacă la muncă în străinătate sunt trişti şi depresivi, cu tendinţe
autodistructive. Se relevă faptul că atitudinea copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă
este asemănătoare cu cea a copiilor din familiile monoparentale. Astfel, deşi plecarea la
muncă este temporară, efectele asupra copiilor pot fi resimţite ca în cazul pierderii unui
părinte prin divorţ sau deces.
Principalul efect negativ se remarcă la nivelul psihologic. Deşi nu există
semnalmente în cazul sănătăţii fizice, moralul copiilor cu părinţi emigranţi este mult mai
scăzut decât al celorlalţi. Ei prezintă adesea simptome de anxietate, depresie şi nervozitate,
sunt mult mai neliniştiţi şi mai îngrijoraţi că înainte de plecarea părinţilor şi plâng mai
mult.
În cadrul şcolii ar trebui să existe o consiliere specială pentru copiii ai căror părinţi
sunt plecaţi la munca în străinătate, ajutor în procesul de învăţare, activităţi extraşcolare.
În lucrul cu familiile aflate în situaţia despărţirii temporare ca urmare a plecării la
muncă în străinătate a unuia sau a ambilor părinţi, şcoala poate acţiona prin:
· abordarea subiectului migraţiei în cadrul şedinţelor cu părinţii;
· informarea părinţilor şi a persoanelor cu care rămân copiii despre consecinţele
migraţiei asupra dezvoltării copilului;
· pregătirea şi consilierea părinţilor / a adulţilor cu care rămân copiii în ţară precum
şi a cadrelor didactice care predau la clasele unde se află astfel de copii pentru a
diminua consecinţele migraţiei asupra copiilor;
· informarea permanentă a familiei / a persoanelor care îngrijesc copiii despre
situaţia şcolară a acestora;

58
· comunicarea ( pe cât este posibil) cu părinţii plecaţi în străinătate.
De notat faptul că pot apărea divergenţe dacă părţile implicate îşi susţin propriul
stil educativ, combătându-l şi blamându-l pe celălalt. Colaborarea şi cooperarea dintre
cei doi factori devin eficiente şi benefice pentru copil, dacă îndeplinesc condiţiile unei
comunicări corespunzătoare şi dacă ţin seama de dimensiunea umană a relaţiei şi a
implicaţiilor sale.

59
BIBLIOGRAFIE

1. Albu, Gabriel. Educaţia, profesorul şi vremurile: eseuri de pedagogie socială,


Editura Paralelă 45, Piteşti, 2009
2. Albu, Gabriel. Comunicarea interpersonală:aspecte formative şi valenţe
psihologice, Editura Institutul European, Iaşi, 2007
3. Bădărău, Oana, Lăcrămioara. Asistenta socială a familiei şi copilului, Editura
Institutul European, Iaşi, 2011
4. Băran-Pescaru, Adina. Famila azi. O perspectivă sociopedagogică, Editura Aramis,
Bucureşti, 2004
5. Ceauşu,V., Pitariu,H., Toma, M. Psihologia şi viaţa cotidiană, Editura Academiei,
Bucureşti, 2004
6. Iluţ, P. Valori, atitudini şi comportamente sociale. Teme actuale de psiho-
sociologie, Editura Polirom, Iaşi, 2004
7. Iluţ, P. Sociologia şi antropologia familiei, Editura Polirom, Iaşi, 2005
8. Iluţ, P. Familia – cunoaştere şi asistenţă, Editura Argonaut, Cluj – Napoca, 1995
9. Ionescu, M., Velea, S., Grunberg, L. Ghidul profesorului. Educaţia viitorilor
părinţi, Editura MarLink, Bucureşti, 2007
10. Luca, C., Gulei, A.S. Metodologie Asistenta socială, psihologică şi juridica a
copiilor rămaşi singuri acasă ca urmare a plecării părinţilor la munca în străinătate,
Editura Terra Nostra, Iaşi, 2007
11. Minulescu, Mihaela. Relaţia psihologică cu copilu tău, Editura Psyche, Bucureşti,
2006
12. Mitrofan, Iolanda. Familia de la A……la Z, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,1991
13. Mitrofan, I., Ciupercă, C. Incursiune în psihologia şi psihosexologia familiei,
Editura Edit Press Mihaela S.R.L., Bucureşti, 1998
14. Mitrofan, I., Buzducea, D. Experienţa pierderii şi a durerii la copil, Editura
Polirom, Iaşi, 2003
15. Popescu, Raluca, Introducere în sociologia familiei, Editura Polirom, Iaşi, 2009
16. Sălăvăstru, Dorina, Psihologia educaţiei, Editura Polirom, Iaşi, 2004
17. Scurtu, A., Familia monoparentală: de la vulnerabilitate la autocontrol, Editura
Lumen, Iaşi, 2006

60
18. Stănciulescu, Elisabeta. Sociologia educaţiei familiale, Editura Polirom, Iaşi, ,
2002
19. Soitu, L., Vrăşmaş, E., Păun,E. Consiliere familială (fise), Editura Institutul
European, Iaşi, 2001
20. Toth, G., Toth, A., Voicu, O., Ştefănescu, M. Efectele migraţiei: copiii ramaşi
acasă, Fundaţia SOROS România, Bucureşti, 2007
21. Truţă, Elena, Mardar, Sorina, Relaţia profesor-elevi:blocaje şi deblocaje, Editura
Aramis, Bucureşti, 2006
22.Voinea, Maria, Familia contemporană. Mică enciclopedie, Editura Focus,
Bucureşti, 2005
23. Ghid metodologic (stiintifico-practic) pentru cadrele didactice şi elevi/studenţi
Scoala secolului XXI, în condiţiile creşterii migraţiei tinerilor peste hotare, Chişinău,
2013
24. Revista DidacticaPro, Revista de teorie şi practica educaţionala a Centrului
Educaţional”PRO DIDACTICA” nr. 5-6, Decembrie, 2007
25. http://www.e-antropolog.ro/2012/08/istoria-si-antropologia-familiei-i
26. http://www.fundatia.ro/sites/default/files/Copii%20ramasi%20acasa.pdf
27. http://www.prodidactica.md/viitor/viitor_rom/sugestii_10.htm

61
ANEXE

ANEXA 1
CHESTIONAR PENTRU ELEVI
Clasa: Sexul
M F

Vârsta:
Situaţia şcolară la finele anului şcolar trecut(completează dirigintele clasei):

1. Care dintre părinţii tăi este plecat la muncă în străinătate?

□Ambii părinţi □Mama □ Tata


2. Cu cine ai rămas acasă (cine te îngrijeşte)?

Mama Tata Bunicii Alte persoane

3. De câte ori te-au vizitat părinţii tăi de când sunt plecaţi?


Niciodată O dată De 2 ori De 3 ori De 4 sau de
mai multe ori

mama tata mama tata mama tata mama tata mama tata

4. Pentru a comunica cu părinţii mei folosesc unul din mijloacele de comunicare:


Telefon SMS E-mail Messenger Scrisori

5. În general discuţi cu părinţii tăi despre următoarele lucruri?


Da Nu
Rezultatele tale de la şcoală
Felul în care te înţelegi cu cei în grija cărora ai rămas acasă
Lucrurile pe care îţi doreşti să le ai
Problemele pe care le ai
Felul în care îţi petreci timpul
Greutăţile cu care se confruntă ei
Sentimentele tale

62
6. Cât timp ai lipsit de la şcoală din cauza bolii sau a faptului că nu te-ai simţit bine?
O zi Mai puţin de o Mai multde o Nu am lipsit
săptămână săptămână

7. Cât de des ţi s-au întâmplat în ultima perioadă următoarele:


Des Uneori
Să te simţi singur?
Să simţi că nimeni nu te
iubeşte?
Să te simţi neglijat de cei
dragi/
Să te simţi diferit faţă de alţi
copii?
Să te simţi speriat?

8. Cât de des în ultima perioadă:


Des Uneori
Ai fost furios?
Ai fost speriat/
Ai fost îngrijorat?
Ai plâns?

9. Ce îţi lipseşte cel mai mult ?

□banii □dragostea părintescă


□comunicarea cu părinţii □nimic

10. S-a întâmplat vreodată:


O dată De mai multe ori
Să te baţi cu alţi
copii?
Familia ta să intre în
conflict cu alte
persoane din cauza
ta?

63
Profesorul să atragă
atenţia familiei tale
asupra comportării
tale la şcoală?

11. De obicei la cine apelezi când ai probleme la şcoală sau cu temele?


Ambii Mama Tata Bunici / Fraţi / Prieteni Profesori Nu apelez
părinţi alte rude surori la nimeni

12. De obicei la cine apelezi când ai probleme cu colegii de clasă?


Ambii Mama Tata Bunici/alte Fraţi / Prieteni Profesori Nu apelez
părinţi rude surori la nimeni

13. De obicei la cine apelezi când ai probleme cu părinţii/ adulţii cu care locuieşti?
Ambii Mama Tata Bunici / Fraţi / Prieteni Profesori Nu apelez
părinţi alte rude surori la nimeni

14. De obicei la cine apelezi când ai probleme cu prietenii?


Ambii Mama Tata Bunici / Fraţi / Prieteni Profesori Nu apelez
părinţi alte rude surori la nimeni

15. Ai un foarte bun prieten cu care poţi discuta despre orice, inclusiv despre
problemele personale?

□Da □Nu
16. Când vei fi mare care din următoarele lucruri crezi că va fi cel mai important
pentru tine ?
Să ai o familie Să ai mulţi bani Să aimulţi prieteni
fericită

64
17. Cât de mult îţi place şcoala?
Mult/ Foarte mult Destul de mult Nu prea mult/ Deloc

18. Cât de important este să ai note bune la şcoală?


Foarte important Oarecum important Nu prea important/Deloc important

19. Cât de important este să înveţi cât mai multe lucruri?


Foarte important Oarecum important Nu prea important/Deloc important

ANEXA 2
CHESTIONAR ADRESAT PĂRINŢILOR / ADULŢILOR ÎN GRIJA CĂRORA
AU RĂMAS COPIII

1. Aţi discutat cu copilul şi i-aţi explicat hotărârea părintelui / părinţilor de a pleca la


muncă în străinătate?

□ Da □Nu
2. Ce schimbări aţi observat la copil după plecarea părintelui/ părinţilor?
…………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………….
3. Ce schimbări credeţi că s-au petrecut în familie ca urmare a plecării temporare la
muncă în străinătate a unuia sau a ambilor părinţi?

65
…………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………
4. Ajutaţi copilul la teme atunci când vă solicită?

□ Da □Nu □Uneori
5.Discutaţi zilnic cu copilul despre cum, cu cine şi unde şi-a peterecut timpul liber?

□ Da □Nu □Uneori

ANEXA 3
CHESTIONAR ADRESAT PROFESORILOR

1. Aţi fost anunţat că părintele/părinţii urmează să plece la muncă în străinătate?

□ Da □Nu

2. Aţi fost înştiinţat în grija cui rămâne copilul?

□Da □ Nu

3. Consideraţi că a scăzut interesul copilului faţă de şcoală după plecarea


părintelui/ părinţilor?

□Da □ Nu

4. Consideraţi că randamentul şcolar al copiilor cu părinţi emigranţi a scăzut ?

66
□Da □Nu
5. Care ar fi, după părerea dumneavoastră, problemele specifice copiilor cu părinţii
emigraţi la muncă?
…………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………

67