Sunteți pe pagina 1din 89

Referate de nota 10

UNIVERSITATEA SPIRU HARET


FACULTATEA DE SOCIOLOGIE-PSIHOLOGIE

LUCRARE DE
DISERTAŢIE

Referate-4all.ro
Referate de nota 10

FAMILIA MONOPARENTALA
CAUZE ŞI ASPECTE ALE CRIZEI ÎN FAMILIE

Cuprins

1. Alegerea metodei de cercetare……………………………….3


a. Ipoteze si intrebari de cercetare
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

b. Metodologie
2. Socializarea…………………………………………………….7
a. Definitii si caracteristici
b. Tipuri de socializare
c. Mecanisme de socializare
3. Cauze si aspecte ale crizei familiei…………………………….21
a. Definitii si caracteristici ale familiei
b. Tipuri familiale
c. Structura familiei
d. Functiile familiei
4. Actiuni ale Bisericii Ortodoxe Romane pentru combaterea destramarii familiei
crestine……………………………………41
5. Familia monoparentala in actualitate………………………….49
a. Tipologie
b. Consecinte asupra copiilor
6. Politici sociale pentru familie in Romania…………………….64
7. Cercetare – studii de caz………………………..……………...73
8. Concluzii………………………………………………………….80
Bibliografie

Introducere

Motivul pentru care am ales să cercetez această temă este numărul în continuă
creştere a familiilor monoparentale din România, în ultimii ani. Având în vedere că ţara

Referate-4all.ro
Referate de nota 10

noastră trece printr-o perioadă de tranzitie, familia este supusă unor procese care influenţează
negativ relaţiile dintre membrii acesteia. Cercetările au demonstrat faptul că procentul
familiilor monoparentale în totalul familiilor este foarte mare.

Având în vedere că tema pe care am ales s-o cercetez este de o mare


complexitate şi nu poate fi abordată experimental am folosit ca metode studiul de caz si
metoda biografiei sociale.

Septimiu Chelcea defineşte studiul de caz ca fiind “un sistem integrat, abordat
holistic, cercetătorul interesându-se mai mult cum decât de ce fenomenul studiat (o persoană,
o colectivitate, o instituţie) se prezintă într-un anumit mod, cazul fiind un fenomen
contemporan, în context social real”.1

Robert E. Stake2 identifică, în funcţie de scopul cercetării, mai multe tipuri de


studiu de caz:

o Studiul cazului intrinsec în care cercetătorul descrie un fenomen


unic în profunzime, dar scopul său nu este testarea ipotezelor sau generalizabilitatea;
o Studiul cazului instrumental care are ca scop clarificarea unei teorii;
o Studiul unor cazuri multiple care are ca scop generalizarea
caracteristicilor unui fenomen.
Am folosit cel de-al treilea tip de studiu de caz care accentuează ideea
generalizării, a notelor şi mecanismelor comune. Cercetarea mai multor cazuri similare sau
contrastante, variate sau redundante are scopul identificării unor trăsături comune întâlnite în
familia monoparentală.

Biografia socială are două accepţiuni:

Înţelesul clasic se referă la metoda care descrie şi explică realităţi şi fenomene


socioumane.

A doua accepţiune se referă la activităţile şi procedeele prin care se construiesc, se


compun de către autori, nu neapărat literaţi, biografiile unor oameni obişnuiţi sau a unor
personalităţi.3

1
Chelcea, Septimiu, Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative şi calitative, Editura economică.
Bucureşti, 2001, pagina 153.
2
Ibidem, pagina 67.
3
Iluţ, P., Abordarea calitativă a socioumanului, Editura Polirom, Iaşi, 1997, pagina 98.
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

 Biografia socială are mai multe utilizări în cadrul cercetărilor sociologice:


 Ca bază intuitivă, pentru elaborarea ipotezelor;
 Ca material ilustrativ pentru verificarea ipotezelor;
 Pentru înţelegerea concretă a motivaţiei sociopsihologice;
 Pentru orientarea cercetării spre alte teme.
Ernest W. Burgess4 identifică următoarea tipologie a biografiilor: tip cronică, tip
autoapărare, tip mărturisire şi tip autoanaliză. În funcţie de nivelul de cultură al subiectului
există biografii ştiintifice şi biografii naive.

Tehnica aleasă a fost interviul semistructurat. Septimiu Chelcea 5 definea


interviul ca fiind ,,o tehnică de obţinere, prin întrebări şi răspunsuri a informaţiilor verbale de
la indivizi şi grupuri umane în vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea ştiinţifică a
fenomenelor socioumane”. Ca tehnică, interviul se aseamană cu chestionarul pentru că
presupune întrebări şi răspunsuri, dar prima implică obţinerea unor informatii verbale, iar a
doua a unora scrise.

Avantajele utilizării interviului sunt:

 Posibilitatea de a obţine răspunsuri specifice la fiecare întrebare;


 Obţinerea unor răspunsuri spontane;
 Obţinerea unor răspunsuri personale;
 Observarea comportamentelor non-verbale;
 Asigurarea controlului asupra succesiunii întrebărilor;
 Asigurarea răspunsului la toate întrebările;
 Rata mai ridicată a răspunsurilor.
Ca orice tehnică, interviul are şi unele dezavantaje:

• Existenţa unor inconveniente legate de faptul că indivizii vor


răspunde indiferent de dispoziţia psihică, starea de oboseală etc.;
• Lipsa de standardizare în formularea întrebărilor;
• Erori datorate operatorului de interviu etc.
Având în vedere că am utilizat interviul semistructurat, temele şi ipotezele au
fost dinainte stabilite. Întrebările însă, la fel ca şi succesiunea acestora nu au fost pregătite

4
Ernest W. Burgess 1930) –apud Septimiu Chelcea (1975, 84
5
(1998, 270) se ptimiu chelcea
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

anterior. Au fost formulate ipoteze privind consecinţele familiei monoparentale asupra


membrilor acesteia şi pe baza lor a fost elaborat un ghid de interviu.

1. Obiectivele cercetării:

 Identificarea caracteristicilor familiei monoparentale;


 Identificarea influenţelor familiei monoparentale asupra copilului;
 Evidenţierea conduitei şi comportamentului copiilor proveniţi din familii
monoparentale;
 Identificarea problemelor cu care se confruntă familia monoparentală.

2. Ipoteze

 Dacă un copil provine dintr-o familie monoparentală atunci socializarea sa


este defectoasă.
 Dacă un copil face parte dintr-o familie monoparentală atunci el preia
atribuţiile părintelui absent.
 Dacă familia este monoparentală atunci relaţia părinte singur-copil este
influenţată negativ.

Instrumentul folosit a fost ghidul de interviu:

 Situaţia familială a părintelui singur


- Familia de origine
- Starea civilă a părintelui singur
- Ajutor primit: material şi moral
 Nivel de educaţie şi pregătire profesională a părintelui singur
 Situaţia economică
 Atitudinea părintelui singur faţă de copil şi faţă de părintele ce a părăsit
familia
 Istoria relaţiilor dintre soţi:
- relaţie în uniune consensuală sau întâmplătoare

Referate-4all.ro
Referate de nota 10

- tatăl este sau nu este cunoscut


- angajamente luate şi nerespectate
 Motivul despărţirii
 Relaţiile părintelui care a părăsit familia cu copilul/copiii:
- se interesează de ei
- refuză să-i cunoască
- a dispărut fără să mai dea vreun semn
 Relaţiile cu familia părintelui care a părăsit familia:
- atitudinea faţă de nepot/nepoată
- favorabile/nefavorabile părintelui singur
 Planuri de viitor ale părintelui singur legate de situaţia matrimonială,
serviciu, casă, venit etc.
Studiile de caz au vizat familii monoparentale alese nu pe baza unor criterii
tehnico-metodologice, ci pe baza ideii că studierea mai multor cazuri facilitează înţelegerea
mai bună a fenomenului. Familiile au fost cât mai diferite din punct de vedere a stării civile a
părintelui singur şi aparţin tipurilor F (în care unul dintre părinţi nu interacţionează cu familia,
dar din punct de vedere psihologic îi influenţează pe membrii acesteia) si H (în care un singur
părinte se ocupă de copil/copii şi se implică interacţional şi psihologic în viaţa acestuia).

În momentul întâlnirii propriu-zise am explicat subiectului scopul şi obiectivele


cercetării, am descris tehnica de investigare, am menţionat în ce calitate realizez această
anchetă, care a fost metoda de selecţie a persoanelor incluse în eşantion şi l-am asigurat de
anonimat. Am urmărit obţinerea nu numai a informaţiilor verbale ci şi unele aspecte latente
manifestate prin comportamentul verbal: conduite, fapte, reacţii, stări afective etc..
Timiditatea subiectilor a fost învinsă pentru că am insistat asupra faptului că nu există
răspunsuri corecte sau greşite, că interviul nu este un test pe care îl vor trece sau nu şi că am
nevoie de răspunsuri sincere pentru a putea evalua cât mai bine situaţia.

Capitolul I
Socializarea - proces fundamental pentru

dezvoltarea umană

Referate-4all.ro
Referate de nota 10

Orice societate are ca scop menţinerea unui echilibru, al unei ordini sociale şi
normative. Acestea nu se pot păstra decât prin funcţionarea elementelor ce compun structura
socială, grupurile, instituţiile şi colectivităţile şi prin integrarea optimă a indivizilor în diferite
sectoare ale societăţii.

Procesele de dezvoltare umană se desfăşoară în contexte sociale definite de roluri


şi poziţii sociale, în care au loc interacţiuni interindividuale care permit persoanelor să
acţioneze şi să adopte conduite ce se sustrag presiunilor biologice. Procesul de socializare
permite existenţa unui asemenea context datorită faptului că, prin intermediul acestui proces,
indivizii apartin unei anumite clase de vârstă şi generaţie, îşi dezvoltă capacitatea de a exercita
roluri şi poziţii sociale specifice vârstei, de a face faţă unor situaţii pentru care nu există
definiţii culturale prealabile. Mecanismele de socializare au fost create şi perfecţionate de
către societate tocmai pentru realizarea scopurilor funcţionale amintite. Aceste mecanisme,
precum şi agenţii socializării, deşi sunt foarte variaţi, asigură stabilitatea şi funcţionarea
structurilor sociale, coeziunea internă, continuitatea şi permanenţa structurilor.

Numeroase analize ştiinţifice au făcut obiectul procesului de socializare. Acestea


au avut ca scop evidenţierea factorilor determinanţi, a agenţilor de socializare şi a
mecanismelor prin care se realizează acest proces.

Conceptul de socializare este unul complex ce nu poate fi explicat decât prin


reuniunea accepţiunilor termenului din punct de vedere sociologic, pedagogic şi al psihologiei
sociale. Dacă psihologii au accentuat dezvoltarea caracteristicilor ce prezintă importanţă
pentru comportamentul social şi procesul primar prin intermediul căruia tendinţele
comportamentale sunt învăţate, iar antropologii au studiat socializarea, din punct de vedere
cultural, ca întreg, cu scopul de a determina limitele experienţei socializatoare, sociologii au
studiat caracteristicile grupurilor sau ale instituţiilor specifice în care socializarea are loc,
precum şi deprinderile sociale comune dobândite de către indivizi în contexte diferite.

Orice proces de socializare presupune acumularea:

 unor cunostinţe referitoare la norme şi valori sociale ce au rolul de a regla


conduita;

Referate-4all.ro
Referate de nota 10

 unei capacităţi de a aplica aceste cunoştinţe;


 unei motivaţii pe baza căreia indivizii să dezvolte acţiuni şi să manifeste
conduite în raport cu normele şi valorile învăţate6
Procesul de socializare este un proces complex care are ca finalitate formarea
personalităţii. În cadrul acestui proces interacţionează factori de natură personală, de mediu şi
culturali. Socializarea facilitează reproducerea societăţii în configuraţia atitudinală şi
comportamentală a indivizilor care o compun. Prin urmare, putem spune că acest proces
reprezintă o modalitate prin care un organism de natură biologică se transformă într-o fiinţă
socială care este capabilă să acţioneze împreună cu alţii.

Caracterul intenţional al funcţiei de socializare constă în formarea personalităţii


copilului şi integrarea lui în viaţa socială.

Scopul demersului de socializare îl reprezintă formarea capacităţii de exercitiu


care se realizează prin :

o Formarea capacităţii de a discerne între comportamentele care sunt


interzise şi cele care sunt permise, precum şi între mijloacele legitime şi
cele nelegitime;
o Abilitatea de a exercita permanent rolurile sociale conform unor reguli şi
norme specifice;
o Participarea activă la scopurile şi idealurile societăţii7
o Procesul de socializare îşi dovedeşte utilitatea pentru că:
o Socializarea conduce la formarea educaţiei, la dezvoltarea capacităţii de a
stăpâni instinctele şi nevoile şi la satisfacerea acestora după cum prevede
societatea din care individul face parte;
o Socializarea insuflă aspiraţii şi năzuinţe cu scopul de a obţine unele lucruri
şi calităţi, precum şi a unui prestigiu;
o Prin socializare se transmit unele cunoştinţe;
o Socializarea permite satisfacerea unor roluri;
o Socializarea asigură o calificare profesională8

6
Orville G. Brim Jr. şi Wheiler, Stanton, 1996 - apud Sorin M. Rădulescu, 1998, 146.
7
Ibiş, 2001.
8
Voinea, M., Sociologia familiei, T.U.B., Bucuresti, 1993, pagina 48.
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

Normele şi valorile unei culturi sunt însuşite de către individ prin intermediul
socializării. Acest proces presupune reacţia pozitivă a copilului faţă de valorile, concepţiile
sau modelele de comportare ce sunt transmise cu scopul formării şi integrării sociale. Astfel,
interiorizând diferite cunoştinţe, comportamente, abilităţi cu ajutorul cărora are capacitatea să
se comporte aşa cum asteaptă cei din jurul său, individul învaţă să îndeplinească diverse
roluri sociale.

Conduită Valori

Cunostinţe A B

Capacitate C D

Motivaţie E F9

Celulele A şi B indică faptul că individul cunoaşte ceea ce se aşteaptă de la el,


precum şi scopurile pe care le are de îndeplinit. Celulele C şi D arată că individul poate
manifesta o conduită adecvată şi adoptarea unor valori corespunzătoare. Celulele E şi F indică
un individ motivat să se comporte într-un anumit fel şi care urmează scopuri compatibile cu
grupul din care face parte. Procesul de socializare are ca prioritate celula F, adică modelarea
impulsurilor primare ale copilului şi transformarea lor în dorinţa de a fi recunoscut şi de a se
afirma social, în concordanţă cu valorile grupului social de referinţă. În socializarea adultului
prioritară este însa celula C, adică dezvoltarea capacităţii de a aplica ceea ce a acumulat pe
parcursul socializării primare.

Datorită eşecului acestor procese pot apărea efecte de devianţă. Astfel, devianţa
localizată în celula A evidenţiază faptul că individul nu ştie ceea ce se aşteaptă de la el. În
această situaţie se găseşte un copil care nu cunoaşte importanţa studiului pentru dobândirea
unor poziţii mai bune în societate, deşi ştie că părinţii doresc ca el să obţină performanţe

9
Sursa: Orville G. Brim Jr. şi Stanton Wheiler apud Sorin M. Rădulescu, 2002, 148;1996

Referate-4all.ro
Referate de nota 10

şcolare. În celula B devianţa indică faptul că un individ nu cunoaşte scopurile ce trebuie


urmate. Un exemplu este copilul care se poate conforma comportamental la aşteptările
părinţilor, deşi nu înţelege că valoarea acestei conduite trebuie să se concretizeze în
performanţe şcolare. Devianţa din celula C presupune că individul deviază de la celula
acceptată pentru că nu se poate conforma. De exemplu, un şcolar nu poate obţine note mari
pentru că are probleme de sănătate. Forma de devianţă care corespunde celulei D apare când
individul nu poate urma anumite valori. Copiii care provin din medii sociale defavorizate nu
au zestrea necesară urmării scopurilor impuse de societate. În celula E, lipsa de motivaţie a
conduitei poate provoca o serie de devieri de la normele existente. Dacă elevul nu consideră
procesul de instrucţie atrăgător va căuta mijloace deviante pentru a obţine performanţe. În
celula F individul se conformează din punct de vedere comportamental, dar nu are motivaţii
pentru a urma scopurile propuse. Având aspiraţii, un tânăr se poate supune dorinţei părinţilor
de a urma o anumită carieră, dar nu este motivat.

Socializarea îndeplineşte un rol fundamental şi în transferul de cultură care are loc


de la o generaţie la alta. Fiecare individ se naşte cu o anumită cultură pe care o preia, o
interiorizează şi o transmite apoi generaţiei care urmează.

,,Ca rezultat al procesului de socializare, orice individ manifestă puternice tendinţe


de adeziune la subcultura grupului care l-a socializat, făcând din normele şi valorile acesteia
un etalon al propriului comportament”10

Prin procesul de socializare indivizii sunt legaţi de societate şi sunt supuşi unor
influenţe culturale. Societatea nu ar putea exista fără socializare tot aşa cum nici individul nu
poate supravieţui în afara socializării. Pe de altă parte, socializarea contribuie la configurarea
unei ordini sociale ce se întemeiază pe raporturile ierarhice dintre clase de vârstă şi generaţii,
pe relaţii de coordonare sau subordonare dintre membri.

1. 1. Definiţii şi caracteristici

10
S. M. Rădulescu, 1998, 104.
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

Conceptul de socializare ocupă un loc ambiguu în sociologie, central pentru unii


autori şi secundar pentru alţii. În cadrul psihologiei sociale, termenul desemnează procesul
prin care indivizii învaţă modul în care să acţioneze şi să gândească despre mediul în care
trăiesc. Interiorizând cunostinţele, ei devin membri ai unor grupuri care au un status specific.

,,În sens larg, a socializa înseamnă a transforma un individ dintr-o fiinţă asocială
într-o fiinţă socială, inoculcându-i moduri de gândire, simţire, acţionare”11.

Socializarea a fost abordată de autori din diferite puncte de vedere. Unii autori
consideră că este un proces fundamental prin intermediul căruia se transmite din generaţie în
generaţie moştenirea culturală, precum şi normele şi valorile perene. Astfel, socializarea este
definită ca fiind un ,,proces psihosocial de transmitere-asimilare a atitudinilor, valorilor,
concepţiilor sau modelelor de comportare specifice unui grup sau unei comunităţi în vederea
formării, adaptării şi integrării sociale a unei persoane.”12

Sociologul J. Szczepanski este de aceeaşi părere, definind socializarea drept ,,acea


parte a influenţei mediului, care determină individul să participe la viaţa socială, îl învaţă
cultura, îl face capabil să îndeplinească anumite roluri sociale.”13 Din acest punct de vedere,
socializarea este considerată un proces de comunicare interactiv, care presupune considerarea
dezvoltării individuale şi a influenţelor sociale din două puncte de vedere: modul personal, în
care fiecare individ receptează şi interpretează mesajele primite, pe de o parte, şi intensitatea
şi conţinutul influenţelor sociale care variază, pe de altă parte.

Alţii văd în socializare un mecanism de formare a personalităţii umane de către


cultura unei societăţi. Socializarea în cadrul familiei este determinată de imaginea pe care
societatea o are despre copil. Acesta este văzut în mod diferit în culturi diferite: este tratat ca
un mic animal, ori ca un om mai mic. În alte culturi este considerat o fiinţă pură ce trebuie
apărată de mizeria socială sau o fiinţă sălbatică, impură ce trebuie transformată în om.

Socializarea, ca proces spontan, neintenţionat care asigură continuitatea societăţii


prin formarea din punct de vedere cultural al generaţiilor, vizează sensuri valorice ale
societăţii, deoarece:

11
Raymond Boudon şi Philippe Bernard, La logique du social. Introduction a l’analyse sociologique. Hachette,
Paris, 1979, pagina 248.
12
Lazăr Vlăsceanu şi Cătălin Zamfir, Dicţionar de sociologie, Editura Babel, Bucureşti, 1993, pagina 457.
13
apud Voinea, Maria, operă citată, 1993, pagina 61.
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

 copiii intră în contact, de cele mai multe ori, cu comportamentele pozitive,


iar cele negative sunt, de regulă, ascunse;
 se formează şi se dezvoltă responsabilitatea prin implicarea treptată a
copiilor în activităţi sociale, fie în gospodărie, dar mai ales în grădiniţă,
şcoală şi diferite asociaţii;
 comportamentele dezirabile social sunt recompensate prin recunoaştere,
elogiere, prestigiu şi solicitare continuă, precum şi sancţionarea celor
negative prin blamare, ridiculizare, evitare14
Sorin M. Rădulescu consideră că ,,În ansamblul ei, socializarea leagă indivizii de
societate, supunându-i aceloraşi influenţe culturale determinate de raporturile între clase de
vârstă şi clase generaţionale asemănătoare sau diferite între ele”.15

Prin contactul cu diferite mecanisme şi exigenţe, ce sunt promovate în primul rând


de familie, apoi de şcoală şi grupuri profesionale, individul se transformă prin procesul de
socializare (prin zestrea culturală), căpătând modalităţi specifice de gândire, acţiune şi
conduită şi putându-se integra într-o colectivitate socială şi în grupurile acesteia.

Conceptul de socializare mai este definit ca fiind ,,procesele, mecanismele şi


instituţiile prin care societatea se reproduce în fizionomia personalităţii umane care îi este
specifică, în anumite structuri de comportament ce răspund aşteptărilor şi prescripţiilor
sociale”16

Socializarea presupune o relaţie reciprocă între individ şi mediul sociocultural în


care trăieşte. Prin intermediul acestei relaţii individul se socializează, cu condiţia să se supună
activ influenţei mediului, acţionând la rândul său asupra acestuia. Consecinţa acestei
interacţiuni este că atât mediul, cât şi individul se schimbă.

Sigmund Freud17 consideră că socializarea este rezultatul interacţiunii dintre natură


şi cultură, între confruntarea dintre impulsul natural de a-şi satisface necesităţile psihofizice
(id-ul) şi constiinţa cerintelor sociale de a se conforma normelor (superego-ul). Din
confruntare rezultă tipul de personalitate (ego-ul). Atunci când:

14
(Constantin Ţăran, 2001, 130).
15
Sorin M. Rădulescu 2002, pp. 140-141
16
Voinea, Maria, Aspecte psihosociale ale modelelor familiale ale tranzitiei, în România:
accelerarea tranziţiei, Editura. I.N.I., Bucureşti, 1996, pagina 54.
17
- apud Nicolae Grosu (2000)
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

 superego-ul domină id-ul, cel din urmă va răbufni şi personalitatea


indivizilor va avea tendinţa să devină de tip psihopat.
 id-ul domină superego-ul, individul nu cunoaşte sensul binelui şi răului, iar
personalitatea poate deveni de tip sociopat.
Procesul de socializare începe încă din primele clipe ale vieţii individului, în
momentul în care acesta are primul contact cu mama sa, şi se desfăşoară pe tot parcursul
vieţii. Procesul de socializare prezintă ritmuri diferite, dar se desfăşoară pe parcursul întregii
vieţi. Intensitatea socializării este maximă în copilărie sau în perioadele când individul trece
de la un stadiu la altul. Pe parcursul vieţii intensitatea procesului este mai redusă. Odată cu
trecerea timpului, modelele accumulate se înrădăcinează şi conferă individului o stare de
siguranţă, de stabilitate. Datorită acestui lucru, individul devine rigid şi refractar la nou fiind
incapabil să-i înţeleagă pe cei tineri care gândesc altfel. Fiind un proces complex, socializarea
cuprinde şi educatia, dar nu se rezumă doar la ea.

Există trei factori importanţi ai socializării:

• cerinţele societăţii;
• necesităţile individului;
• posibilităţile individului
Socializarea are rolul de a orienta individul spre comportamente ce sunt acceptate
de către societate şi implică forme şi mijloace specifice de realizare. De asemenea, oferă
indivizilor şansa de a se forma din punct de vedere social şi de a-şi dobândi echilibrul
emotional.

Universalitatea este o caracteristică specifică socializării, pentru că în orice


societate este fundamentală pregătirea indivizilor pentru rolurile sociale ce vor fi exercitate la
un moment dat. F. Elkin şi G. Handel18 consideră că principalele caracteristici ale procesului
de socializare sunt următoarele:

a) Procesul de socializare este un proces de durată (continuă pe tot parcursul


vieţii individului);
b) Este un proces care are loc prin interacţiunile cu alţi indivizi;
c) În timpul procesului de socializare, mijloacele de comunicare joacă un rol
foarte important;

18
– apud S. M. Rădulescu (1994, 84)
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

d) Desfăşurarea procesului de socializare implică existenţa unor contexte care


sunt semnificative din punct de vedere emoţional;
e) Aceste contexte sunt modelate de diferite grupuri sociale.
Socializarea depinde de trăsăturile cu care se naşte individul. Dacă acesta are
trasături deosebite faţă de ceilalţi, interesele sale nu vor fi în concordanţă cu ale celorlalţi şi nu
se va socializa. În măsura în care individul are trăsături comune cu majoritatea indivizilor,
interesele lui vor fi apropiate de ale celorlalţi, modelându-se astfel social, devenind element
social şi contribuind la perpetuarea societăţii.

Studiul socializării din punct de vedere sociologic porneşte de la distingerea şi


corelarea variabilelor care se referă la:

• Caracteristici individuale (vârsta, sex, maturizare, dezvoltare, inteligenţă);


• Agenţi ai socializării (cultură, naţiune, organizaţie, familie, grupuri, clase
sociale, şcoală);
• Metode şi forme de transmitere (limbaj, mecanism de control, ritualuri,
practici de creştere a copiilor şi de integrare socială, forme de imitaţie, de
identificare, substituire, inhibiţie sau întărire);
• Structuri de atitudini, valori, acţiuni şi comportamente (roluri şi statusuri
sociale, moralitatea relaţiilor sociale, etica muncii, orientări politico-civice,
performanţe, altruism, integrare, informare)19
Prin intermediul interacţiunii dintre individul care este în creştere şi ceilalţi
indivizi se formează şi se dezvoltă eul. G.H. Mead consideră că pe parcursul dezvoltării
acestuia copiii parcurg trei stadii: preparator - în care copilul nu are încă dezvoltată
capacitatea de a îşi observa comportamentul; al jocului cu sine- în care copilul îşi asumă rolul
altcuiva; al jocului cu alţii- în care copilul îşi joacă rolul alături de alţi copii.

Putem spune că, într-o măsură destul de mare, eul reflectă atitudinile persoanelor
care sunt semnificative pentru individul respectiv.

Este recunoscut că procesul de socializare nu este unidirecţional şi nu are ca scop


unic pe acela de a învăţa indivizii să se integreze în societate, pentru că oamenii pot să îşi
definească singuri rolurile şi obligaţiile pe care le au în societate.

19
Cătălin Zamfir şi Lazăr Vlăsceanu, operă citată, pagina 274.
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

Când individul dobândeşte o nouă poziţie socială şi un nou rol, se produce un


proces de resocializare, iar ieşirea dintr-un anumit status şi rol înseamnă desocializare. De
exemplu, trecerea de la o activitate necalificată, la o profesiune, este un proces de
desocializare şi apoi de resocializare.

,,Mecanismele prin care procesul de socializare se produce îl reprezintă


interiorizarea/internalizarea/apropierea structurii sociale (rolurilor) în experienţa cotidiană”20

În ceea ce priveşte finalităţile conţinutului procesului de socializare acestea sunt:

 Psihice- presupun fixarea unor trăsături psihice stabile care conduc la


maturizarea copilului;
 Sociale- presupun exercitarea adecvată a rolurilor sociale;
 Culturale- presupun asimilarea valorilor culturale, precum şi a simbolurilor
normative21.
Deşi putem spune că socilizarea variază din punct de vedere cultural, datorită
faptului că se manifestă diferit de la o societate la alta, din perspectiva practicilor utilizate şi a
finalităţilor sale, acest proces se caracterizează prin universalitate pentru că în orice societate
o importanţă fundamentală o are pregătirea indivizilor pentru exercitarea diverselor roluri
sociale.

1. 2. Tipuri de socializare

1.2.1 Familia- cadru de realizare a sociabilităţii

Familia a dovedit, de-a lungul timpului, că este cea mai veche, cea mai răspândită,
dar şi cea mai stabilă formă de comunitate umană datorită caracterului său perpetuu. Cu toate
acestea, diversittatea de tipuri de familie care au existat sau există nu au facilitat găsirea unor
caracteristici comune care să conducă spre o definiţie.

20
(Elisabeta Stănciulescu, 1996, 204).
21
(Ibiş, 2001).
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

Specialiştii au abordat familia sub mai multe aspecte, studiind această formă de
comunitate din punct de vedere al genezei, al evoluţiei, precum şi al continuităţii vieţii
sociale. Din punct de vedere sociologic, familia este considerată comunitatea umană ce se
întemeiază prin căsătorie. Relaţiile dintre soţi şi descendenţi după căsătorie devin de ordin
biologic, economic, psihologic, moral, afectiv şi spiritual.

Fiind grupul social în care se realizează socializarea primară şi în care se manifestă


modelul socializării, familia nu poate fi concurată de nici un alt agent al socializării.

Datorită faptului că procesul de socializare se desfăşoară pe tot parcursul vieţii,


putem distinge între socializarea nou-născutului, a copilului, a adolescentului, a adultului,
între socializarea pentru rolul de părinte, soţ/soţie, socializarea pentru vârsta mijlocie şi pentru
vârsta a III-a, fiecare tip corespunzând diferitelor etape pe care indivizii le parcurg.

Socializarea adultului presupune că acesta are capacitatea de a exercita satisfacător


rolurile atribuite de către societate şi implică experienţe de viaţă, expunerea la diferite
influenţe şi presiuni, adaptarea la diferite situaţii care sunt determinate de mobilitatea socială
sau geografică, de schimbările petrecute în familie etc.. Totusi, adultul, spre deosebire de
copil a acumulat deja o moştenire culturală cu ajutorul căreia poate face diferite comparaţii
sau poate găsi soluţii adecvate pentru rezolvarea unor situaţii imprevizibile.

Socializarea copilului se referă la adecvarea conduitei la cerinţele impuse de către


părinţii acestuia.

Prin combinaţii teoretice multiple putem distinge mai multe tipuri de socializare.

1. După criteriul etapei de viaţă în care are loc acest proces, identificăm trei forme
principale:

Socializarea primară sau de bază reprezintă prima etapă a procesului ce se


desfăşoară în primii 6-7 ani de viaţă ai copilului în cadrul familiei. Are un rol fundamental
pentru că primele experienţe de viaţă influenţează personalitatea individului, precum şi
evoluţia sa ca membru al societăţii. Reprezintă fundamentul de formare al conduitelor şi
comportamentelor şi se concretizează în deprinderea regulilor, a normelor, a valorilor ce
formează sistemul informaţional, afectiv şi moral al tuturor indivizilor. Copilul învaţă că
oamenii au interese, dorinţe, obiceiuri de care trebuie să ţină seama, învaţă că trebuie să
împartă resursele limitate adică locuinţa, hrana, diferite obiecte de uz personal, învaţă cum

Referate-4all.ro
Referate de nota 10

trebuie să se poarte pentru a fi acceptat de ceilalţi, învaţă cum să acţioneze pentru a îşi atinge
scopurile şi a îşi îndeplini o dorinţă. Toate au o importanţă deosebită pentru că toate traumele
şi frustrările din familie, şcoală, grupul de prieteni pot deveni premise ale unui comportament
deviant şi delicvent.

Socializarea primară este definită ca fiind „procesul prin care primul univers social
al individului este construit ca univers de semnificaţii şi ca realitate”22

Prin intermediul socializării primare individul interiorizează lumea socială


devenind astfel un membru al vieţii sociale.

Socializarea secundară are strânsă legătură cu diviziunea socială a muncii, precum


şi cu distribuirea socială a cunoştinţelor. Se realizează în şcoală, prin programele de
învăţământ în principal, dar şi prin modelele personale oferite de profesori şi colegi.
Presupune asimilarea cerinţelor, a informaţiilor, normelor şi valorilor instituţionale
(promovate de instituţii formale sau informale specializate).

Acest proces îi dă posibilitatea copilului să înveţe rolurile instituţionale. Prin


intermediul acesteia, copilul constată că rolurile sociale nu se desfăşoară întotdeauna în cadrul
unui climat afectiv şi protector. Dacă în cadrul familiei climatul în care este socializat copilul
este unul protector, şcoala şi relaţiile pe care aceasta le implică presupun o socializare bazată
pe un climat neutru din punct de vedere afectiv.

Familia nu are un rol central în socializarea secundară, acesta fiind ocupat de


instituţiile specializate, cum sunt: creşa, grădiniţa, şcoala, teatrul etc.

Socializarea continuă „constă în apropierea unor <sub-lumi> instituţionale sau


bazate pe instituţii”23. Acest proces intervine pe tot parcursul vieţii individului, atunci când se
petrec schimbări în ceea ce priveşte valorile, atitudinile, comportamentele acestuia. Prin
intermediul acestui proces sunt dobândite experienţa de viaţă cu ajutorul căreia individul îşi
poate asuma noi roluri sociale.

Atât socializarea primară, cât şi cea continuă au scopuri şi obiective specifice ce se


caracterizează prin complementaritate.

22
Op cit (Elisabeta Stănciulescu, 1996, 99).
23
(Elisabeta Stănciulescu, 1996, 102)
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

2. Procesul de socializare se poate desfăşura conform cu valorile şi normele sociale


şi în acest caz vorbim despre o socializare pozitivă sau, din contră, poate fi în discordanţă cu
aceste norme, dar să se conformeze celor ale unor grupuri sau ale unor subculturi deviante
(socializare negativă).

Se consideră că individul este socializat pozitiv atunci când se comportă în mod


creativ şi în concordanţă cu modalitatea de gândire a societăţii din care face parte, precum şi
atunci când alege conduitele ce sunt compatibile cu rolurile sociale pe care trebuie să le
îndeplinească folosindu-se de creativitate.

Socializarea negativă se realizează în grupurile marginale şi are ca scop


promovarea unor valori şi norme diferite de cele care sunt acceptate de societatea din care
individul face parte.

Procesul de devianţă nu este întotdeauna rezultatul unei socializări negative pentru


că respingerea unei valori tradiţionale şi crearea altora noi reprezintă o modalitate de
schimbare socială şi de progres.

3. Max Weber24 consideră că socializarea poate fi:

o Socializare asociativă (prin acord voluntar);


o Socializare instituţională (prin impunerea de reguli)
4. Din punct de vedere al finalităţii urmărite sau al efectelor produse distingem:

o Socializarea adaptativă (integrativă);


o Socializarea anticipatoare
Primul tip de socialiazare conduce la conturarea acelor caracteristici sau capacităţi
specifice fiecărui individ ce permit integrarea, participarea şi realizarea socială a unor
activităţi într-un cadru instituţional dat. Socializarea anticipatoare presupune interiorizarea
unor norme, valori şi modele care conduc la adaptarea sau integrarea într-un cadru
instituţional sau organizaţional viitor.

5. Pentru a evita judecăţile de valoare, unii sociologi propun o distincţie mai neutră
si anume cea între socializarea concordantă (conformă cu normele şi valorile sociale) şi cea
discordantă (neconformă cu valorile şi normele sociale).

24
Weber, Max, Etica protestantă şi spiritual capitalismului, Bucureşti, 1993, pagina 67.
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

6. Combinând două perechi de tipuri de socializare, Ioan Mihăilescu 25 distinge


patru tipuri de socializare:

a) Forma pozitiv concordantă este socializarea care se realizează conform


unor valori şi norme sociale fundamentale şi care este concordantă cu valorile şi normele ce
sunt promovate de către societatea globală;
b) Forma pozitiv discordantă este socializarea care se realizează conform
normelor şi valorilor sociale fundamentale, dar care este discordantă cu unele norme şi valori
ce sunt promovate de către unii agenţi socializatori;
c) Forma negativă concordantă presupune că socializarea este în concordanţă
cu normele şi valorile sociale fundamentale, dar este în concordanţă cu unele norme şi valori
sociale promovate de către unii agenţi socializatori;
d) Forma negativă discordantă presupune că socializarea este în discordanţă
atât cu normele şi valorile sociale fundamentale, cât şi cu cele ce sunt promovate la nivelul
societăţii în general. Este o socializare deviantă dacă ne raportăm la societatea globală, dar
este în conformitate cu normele şi valorile unui grup de indivizi sau ale unei subculturi
marginalizate.
În procesul de socializare individul parcurge mai multe stadii (denumite forme de
pregătire) pentru a fi apţi să îndeplinescă unele roluri în structurile ierarhice instituţionale.

Cele trei stadii sunt:

o Familia;
o Şcoala;
o Un nivel superior prin care se obţin structuri ridicate.
În perioada copilăriei, socializarea presupune creşterea capacităţii individului de a
discerne şi de a putea prevede reacţiile celorlalţi vizavi de comportamentul său. Percepţia
comportamentului celor din jurul său, dar şi a propriului comportament, aşa cum este văzut de
cei cu care interacţionează, nu sunt altceva decât efectele nemijlocite ale socializării care
conduc la formarea personalităţii. În urma acestui proces indivizii au capacitatea de a se
identifica cu rolurile socialem, putându-se astfel integra în grupuri sociale.

Efectul socializării este reprezentat de rolul prin care individul îl exercită conform
aşteptărilor grupului din care face parte.

25
Mihăilescu, Ioan, Sociologie generală, Ed Universităţii, Bucureşti, 2000, pagina 101.
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

Prin procesul de socializare se formează ceea ce este esenţial şi definitoriu în


structura personalităţii indivizilor, pe baza unor structuri interne şi a unor sisteme sociale.

1.3. Mecanisme ale socializării

Pentru Sorin M. Rădulescu ,,efectele şi mecanismele procesului de socializare


sunt aceleaşi ca şi în cayul conformităţii şi în cazul devianţei diferind doar conţinutul şi
direcţia normelor şi valorilor învăţate”26.

Potrivit lui Ioan Mihăilescu „complexitatea domeniului de studiu a condus la


formularea unor teorii diferite ale socializării, prin care mai importante sunt teoriile învăţării
şi teoriile dezvoltării cognitive”.27

Ca şi teoriile dezvoltării cognitive, şi teoriile învăţării pun în centrul analizelor


comportamentul uman, care este într-o continuă modificare datorită experienţelor pe care
individul le trăieşte.

Învăţarea socială reprezintă mecanismul fundamental al procesului de socializare,


precum şi ansamblul proceselor psihologice prin intermediul căruia indivizii asimilează
cunostinţe, reguli, norme, valori, deprinderi de comportament referitoare la viaţa socială.
Acest mecanism are drept finalitate dezvoltarea unui anumit număr de reflexe.

Ceea ce deosebeşte învăţarea socială de învăţarea în general este faptul că prima


are două caracteristici importante:

 face referire la un conţinut social (comportamentul faţă de alt individ în


grupuri şi în situaţii specifice);
 este o învăţare ce se realizează de cele mai multe ori pe cont propriu,
petrecându-se empiric, la nivelul cotidianului.
Învăţarea socială se clasifică în:

a) învăţarea directă care are la bază două reguli: cea a încercării şi erorii
şi cea a pedepsei sau recompensei imediate;

26
Sorin M. Rădulescu (1998, 104), op cit
27
Mihăilescu, Ioan, operă citată, pagina 96.
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

b) învăţarea indirectă care presupune că individul nu asimilează şi


sedimentează cunostinţele, atitudinile etc. prin experienţa sa directă, ci prin
observarea comportamentelor celorlalţi;
c) învăţarea socială complex-cognitivă care reprezintă ansamblul de
procese prin intermediul căruia individul poate anticipa o acţiune, dar şi
consecinţele acesteia.
Pe parcursul întregii vieţi cele trei tipuri de învăţare se succed, schimbându-şi
ponderea. Astfel, învăţarea directă predomină în prima parte a vieţii, este înlocuită apoi de
învăţarea indirectă în momentul în care individul începe să imite diverse modele. La
maturitate, se manifestă învăţarea complex-cognitivă.

Învăţarea socială este mecanismul fundamental al socializării, dar nu este singurul.


Trebuiesc menţionate ca mecanisme ale socializării şi influenţa socială, controlul social,
presiunea socială, precum şi creativitatea socială care au acelaşi scop: facilitarea acumulării
conduitelor de grup.

Referate-4all.ro
Referate de nota 10

II. Cauze şi aspecte ale crizei de familie

2.1. Definiţii şi caracteristici ale familiei

Pentru Iolanda Mitrofan şi Cristian Ciupercă „Familia reprezintă, în orice


societate, o formă de comunitate umană alcătuită din cel putin doi indivizi, uniţi prin legături
de căsătorie şi/sau paterne, realizând, mai mult sau mai puţin, latura biologică şi/sau cea
psihosociologică”28

Din punct de vedere sociologic „familia ca formă specifică de comunitate umană-


desemnează grupul de persoane unite prin căsătorie, filiaţie sau rudenie, ce se caracterizează
prin comunitate de viaţă, de sentimente, interese şi aspiraţii”29. Ceea ce este caracteristic vieţii
de familie este multitudinea relaţiilor ce se leagă odată cu întemeierea familiei, fundamentele
fiind cele de căsătorie şi de rudenie.

Ion P. Filipescu consideră că, din punct de vedere juridic, ,,familia desemnează
grupul de persoane între care există drepturi şi obligaţii, care îşi au originea în acte juridice
precum căsătoria, înfierea, rudenia sau în raporturi asimilate vietii de familie” 30. De cele mai
multe ori cele doua sensuri se confunda, dar exista si cateva exceptii: in cazul divortului
inceteaza relatiile din punct de vedere sociologic pentru ca intre soti nu mai exista comunitate
de viata si interese, dar continua relaţiile familiale din punct de vedere juridic pentru că rămân
valabile unele drepturi şi îndatoriri cum ar fi: creşterea, educarea şi întreţinerea copiilor,
administrarea bunurilor comune.

Indiferent din ce punct de vedere privim, familia presupune următoarele tipuri de


relaţii:

- dintre soţi, prin căsătorie;


- dintre ascendenţi şi descendenţi, prin procreare;
- dintre descendenţi (fraţi- surori);

28
Iolanda Mitrofan şi Cristian Ciupercă (1998, 17 op cit ?
29
Voinea, Maria, operă citată, pagina 5.
30
Ion P. Filipescu (1984) - apud Voinea, Maria, operă citată, pagina 6.
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

- dintre alte persoane care fac parte din familie (bunici-nepoţi, socri-
gineri)31.
De-a lungul timpului, familia a îndeplinit mai multe roluri. Datorită funcţiilor pe
care alte grupuri sociale nu le îndeplinesc aceasta a fost considerată o formă specială de
comunitate umană. În cadrul familiei, fiecare membru are statusul şi rolul său bine stabilit în
funcţie de care se leagă relaţii biologice, psihologice şi sociale.

G. Murdock32 consideră că familia este grupul social care se caracterizează prin


rezidenţă comună, cooperare economică şi prin reproducţie.

Cătălin Zamfir şi Septimiu Chelcea33 au sintetizat caracteristicile familiei:

- este formată din persoane unite prin relaţii de căsătorie, sânge sau
adopţie;
- membrii familiei, de regulă, locuiesc sub acelaşi acoperiş, alcătuind un
singur menaj;
- este compusă din persoane ce interactionează, comunică în cadrul
rolului de soţ-soţie, mamă-tată;
- menţine şi perpetuează o cultură comună, derivată în principal din
cultura societăţii date.
Pentru Murdock34 familia nu se confundă cu mariajul. Acesta din urmă nu este
altceva decât un ansamblu de obiceiuri bazat pe relaţiile ce se întemeiază între adulţi asociaţi
din punct de vedere sexual în cadrul familiei.

Ceea ce caracterizează familiile din toate timpurile este: o puternică sudură


internă, menţinută datorită forţelor interne şi presiunii externe. Forţele interne care unesc
familia sunt sentimentele puternice şi ataşamentul emoţional al soţilor, precum şi al părinţilor
copiilor, respectul reciproc, solidaritatea, alte atitudini care rezultă din satisfacerea reciprocă a
nevoilor personale emoţionale, năzuinţa spre intimitate şi altele35.

„Familia este grupul în care se naşte o reţea de relaţii interindividuale determinate


atât de personalităţile membrilor, cât şi de unele fenomene exterioare grupului”36

31
Ibidem, pagina 6.
32
Ibidem. pagina 7.
33
Cătălin Zamfir şi Septimiu Chelcea (2001, 119)
34
Murdock (1997) - apud Voinea, Maria, operă citată, pagina 7.
35
Ibidem, pagina 11-12.
36
Ibidem, pagina 11.
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

În relaţia părinte-copil pot apărea unele distorsiuni datorită lipsei de afecţiune sau
a unui control exagerat. Orice disfuncţionalitate ce se înregistrează la nivelul familiei are
implicaţii pentru copil implicaţii ce se concretizează în perturbări de comportament. Maria
Voinea37 prezintă schematic efectele atitudinilor părinţilor asupra comportamentului copiilor.

Excesele părinţilor

Atitudine liberală Suprasolicitări educative

Pasivitate Control excesiv

Violenţă Sancţiuni negative în cazul


unor eşecuri şcolare
Indiferenţă Exigente profesionale
mari

Carenţe în socializarea
copiilor

Egoism

Nesinceritate

Insuccese şcolare şi
profesionale

Schema numarul 1: Efectele atitudinilor părinţilor asupra

37
Ibidem, pagina 68.
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

comportamentului copiilor.38

M. Bouchard39 a identificat trei modele ale comportamentelor educative ale


părintilor care influenţează dezvoltarea copilului:

 modelul raţional presupune faptul că părinţii decid asupra devenirii


copilului şi îi impun aşteptările. Părinţii au tendinţa de a impune celor mici
sistemul lor de valori, credinţe şi atitudini;
 modelul umanist în care părintele este cel care ghidează activitatea
copilului, lăsându-l să aleagă liber ceea ce doreşte. Copilul are puterea de
a-şi gestiona resursele educaţiei, iar părintele îl sprijină, îl stimulează.
 modelul simbio - sinergetic porneşte de la ideea că părinţii şi copiii au o
relaţie educativă ce se bazează pe schimb şi pe reciprocitate.
Motivul pentru care familia este întotdeauna racordată la realităţile sociale, nefiind
independentă de fenomenele şi procesele care au loc în societate la un moment dat este că
,,reprezintă un produs al societăţii ce se dezvoltă paralel cu aceasta şi se modifică în funcţie de
transformările economice, sociale, morale”40.

2. 2. Tipuri familiale

Există mai multe tipuri de familie:

Familia nucleară este grupul ce se formează odată cu căsătoria a două persoane de


sex opus şi cu aparitia urmaşilor. Tot pentru acest tip de grupare se mai folosesc termeni ca:
familie simplă, restrânsă, conjugală, biologică, elementară.

Deosebim apoi între familia de origine (familia în care te naşti şi creşti compusă
din mamă, tată şi fraţi) şi familia de procreare (alcătuită, prin căsătorie, din soţ ,soţie şi copii).

38
Ibidem, pagina 68.
39
(1988)- apud Elisabeta Stănciulescu (1997, 97
40
Voinea, M., operă citată, pagina 14.
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

Familia extinsă (lărgită) formată din mai multe familii nucleare din care fac parte
rudele directe, colaterale şi mai multe generaţii.

Din punct de vedere al locuinţei deosebim familii de rezidenţă şi familii de


interacţiune. Din primul tip fac parte persoanele ce au o locuinţă comună şi desfăşoară
activităţi economico-gospodăreşti în comun. Persoanele între care există relaţii de rudenie, dar
care au şi schimburi reciproce de produse, vizite etc. fac parte din familia de interacţiune.

Din punct de vedere al normalităţii vieţii de familie există: familii normale (în-
deplinesc toate funcţiile) şi familii anormale (nu îndeplinesc anumite funcţii).

2. 3. Structura familiei

Datorită faptului că, deşi conform Iolandei Mitrofan ,,familia- ca instituţie nu


parcurge înca o perioadă de criză”41, în contextul acesteia au apărut unele schimbări
semnificative. Astfel, conceptului de “structură a familiei” trebuie să îi fie asociat cel de
“restructurare a familiei”. Acest ultim concept se referă la noile tipuri de familie, la
particularităţile şi disfuncţiile acestora.

Dimensiunea evoluţia, structura şi funcţiile familiei au fost influenţate de contextul


social-economic astfel:

 familia s-a redus ca dimensiuni, axându-se în principal pe cuplul conjugal;


 funcţia tradiţională de producţie este înlocuită cu consumul, veniturile
provenind din prestarea muncii în afara gospodăriei;
 funcţia de socializare a copiilor a fost preluată de servicii specializate;
 funcţia de asistenţă şi îngijire a ascendenţilor (părinţi, bunici) a fost
transferată serviciilor sociale;
 a avut loc o redistribuire a rolurilor familiale42
Când vorbim despre structura familiei ne referim la:

 componenta numerică;

41
Iolandei Mitrofan (1999, 477)
42
(Anca Tomescu, 2000, 183).
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

 structura din punct de vedere al generaţiilor;


 status-uri şi roluri familiale,
 dar şi la:
 diviziunea rolurilor în interiorul familiei;
 exercitarea autorităţii
Componenta numerică a variat în funcţie de perioada istorică la care ne referim.
Dacă în societăţile patriarhale numărul membrilor unei familii era foarte mare, datorită
faptului că nu exista controlul naşterilor, în societăţile moderne mărimea s-a redus prin
folosirea mijloacelor contraceptive şi a plennigului familial.

Deşi în societatea modernă cel mai des întâlnim familii nucleare (cuplu conjugal şi
descendenţii acesteia) există şi forme incomplete de structuri familiale cum ar fi familia
monoparentală, dar şi familia fără descendenţi. Aceste două ultime forme sunt considerate ca
având un deficit de structură.

Structurile familiale care sunt atipice se încadrează în una din următoarele patru
categorii:

 mama cu copil (copii)


 tata cu copil (copii)
 cuplu marital fără copii
 doi sau mai multi fraţi (surori) care sunt orfani, dar nu sunt
institutionalizaţi43
În primele două cazuri este vorba de familii monoparentale ce au luat naştere
datorită decesului unuia dintre părinţi, abandonului familiei sau naşterea în afara familiei.

Structura pe generaţii. La fel ca şi componenta numerică, structura pe generaţii


variază de la tipul familiei extinse (alcătuit din 30-40 persoane) la tipul restrâns -nuclear de
familie alcătuit din 3-4 persoane, precum şi de la societăţile traditionale la cele moderne.

Datorită unor factori biologici cum ar fi: durata necesară procreării, durata medie
de viaţă, vârsta la căsătorie într-o familie pot exista patru sau chiar cinci generaţii.

43
Voinea, Maria, operă citată, pagina 20.
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

Cercetătorii de specialitate au ajuns la concluzia că anumitor ţări le este specific


tipul extins de familie sau dimpotrivă cel restrâns. Astfel, în China şi ţările africane este
specific tipul larg al familiei, iar în S.U.A. este frecvent tipul nuclear.

Maria Voinea44 consideră că tipul extins are următoarele avantaje:

o capacitate sporită de a furniza servicii sociale membrilor familiei (îngrijirea


copiilor, bolnavilor, vârsnicilor);
o are posibilitatea să acumuleze resurse mai mari decât o familie nucleară;
o are o durabilitate şi o continuitate mai mare în ciuda dispariţiei unui
membru al familiei;
o poate exercita o influenţă mai mare asupra comunităţii locale îndeosebi în
mediul rural
Dezavantajele acestui tip de familie ar fi:

- existenţa unor dificultăţi în conducerea familiei;


- cerinţele materiale ale tinerilor nu sunt pe deplin satisfăcute;
- existenţa unor surse sporite de conflicte
Familia, ca şi alte grupuri sociale, se prezintă ca o reţea complexă de poziţii,
status-uri şi roluri sociale. Structura status-urilor şi rolurilor din familie cuprinde următoarele
situaţii: soţ, soţie, tată, mamă, copil, frate, soră, bunic, bunică, nepot. În grupurile de
dimensiuni mici, cum este şi familia, unde relaţiile interindividuale sunt face-to-face, oamenii
acţionează în funcţie de poziţia socială, de status-ul social al persoanei cu care
interacţionează. De exemplu, orice individ se adresează într-un fel prietenilor şi în alt fel unei
persoane cu o funcţie importantă. Specificul familiei, dar şi variabilitatea acesteia este dat de
status-urile şi rolurile familiale. Status-ul se referă la poziţia de bază pe care un individ o are
în cadrul unui grup, precum şi la comportamentele pe care cei din jurul său le asteaptă de la
acesta. Statusul social reprezintă ,,poziţia ocupată de o persoană în societate, precum şi
drepturile şi obligaţiile ce derivă din acea poziţie”45.

Rolul este ,,ansamblul de conduite aşteptate de la o persoană căreia îi cunoaştem


poziţia sau funcţia într-un sistem”46. Rolul mai este definit şi ca ansamblul de comportamente
normate care sunt asociate status-urilor. Rolurile familiale pot fi exercitate într-o multitudine
44
Ibidem, pagina 27.
45
Mitrofan, Iolanda, Ciupercă, Cristian, Incursiuni în psihosociologia şipsihosexologia familie, Editura Adit
Press, Mihanela, Bucureşti, 1998, pagina 103
46
Ibidem, pagina. 235-236
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

de forme. Există însă anumite marje de variaţie, care, odată depăşite, pot conduce la scăderea
solidarităţii familiale sau la destrămarea familiei.

Între status şi rol există o strânsă legătură. Reprezentarea grafică a relaţiei dintre
status-ul şi rolul unei persoane este prezentată în figura 1.

Drepturi şi
obligaţii Persoana

Aşteptări pe Înţelegerea Acceptare Îndeplinirea


linie de rol rolului a rolului rolului

Schema numarul 2: Relaţia dintre status şi rol47

Fiecărui status îi corespunde un rol social. Totuşi, unele status-uri nu sunt alese de
indivizi (nu el alege să se nască într-o familie săracă sau bogată). Altele sunt dobândite
(individul încearcă să acceadă la anumite poziţii sociale).

Indivizii nu au un singur status social şi, în consecinţă, nu joacă un singur rol


social pentru că părinţii ne consideră copii, profesorii ne consideră elevi etc..

O altă componentă de o importanţă majoră a vieţii familiale şi care asigură unitatea


şi coeziunea familiei o reprezintă diviziunea rolurilor.

În anumite faze ale constituirii cuplului unele roluri conjugale predomină, iar în
altele au o manifestare lentă, accentuându-se numai în anumite direcţii. Ele poartă marca
relaţiilor de natură morală, juridică, economică, spiritual-psihologice, natural- biologice care
predomină în anumite faze ale constituirii cuplului, iar în altele se manifestă mai lent datorită

47
Ibidem, pagina 230.

Referate-4all.ro
Referate de nota 10

unor factori de natură obiectivă. Datorită complexităţii rolurilor conjugale familia se


caracterizează prin particularităţi ce nu sunt întâlnite la alte grupuri sociale.

Considerând drept criteriu de clasificare al familiilor rolurile conjugale, Maria


Voinea48 diferenţiază:

 familii în care rolurile conjugale sunt asumate astfel încât cuplul să


funcţioneze normal;
 familii în care rolurile conjugale nu sunt realizate în totalitate şi, deci, sunt
nesatisfăcătoare. În aceste cupluri relaţiile sunt deficitare facilitând apariţia
conflictelor.
Numai prin asumarea rolurilor conjugale, prin satisfacerea aspiraţiilor şi
trebuinţelor se poate vorbi de o reusită maritală.

Relaţiile natural biologice sunt marcate de dorinţa cuplului de a avea descendenţi.


Soţii îşi împart diferit responsabilităţile pe care le au faţă de copii. Din acest motiv R.
Vincent49 clasifică modelele de conduită conjugală, precum şi efectele pe care acestea le au
asupra copiilor:

 părinţi preocupaţi în totalitate de dragostea lor, care nu dau importanţă altor


aspecte ale vieţii de familie şi care consideră copilul un factor perturbator
al relaţiei dintre ei.
 părinţi indiferenţi, care se preocupă doar de ei şi care au o viaţă separată de
a copiilor, fără să-i îndrume atunci când trebuie.
 părinţi infantili care dau exemplu de un comportament necorespunzător.
 părinţi conflictuali care conduc copiii spre comportamente deviante.
Relaţia intimă dintre parteneri facilitează satisfacerea unor trebuinţe cum ar fi: cele
biologico-sexuale şi sentimental-afective.

Relaţiile spiritual-psihologice ale membrilor familiei se bazează pe sentimentele ce


au dus la întemeierea grupului. Maria Voinea50 clasifică sentimentele de dragoste dintre
membrii unei familii astfel:

48
Voinea, Maria, operă citată, pagina 32.
49
Ibidem, pagina 33.
50
Ibidem, pagina 37.
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

o dragostea conjugală care include dragostea erotică dintre parteneri, dar şi


sentimentele de respect, stimă, încredere
o dragostea maternă şi paternă se referă la dragostea părinţilor faţă de copii
o dragostea filiala înseamnă dragostea dintre fraţi şi surori
Referindu-se la structura de autoritate Maria Voinea51 consideră că aceasta
,,vizează capacitatea familiei de a elabora norme şi valori necesare funcţionării familiei prin
impunere sau consens”.

Există mai multe tipuri de autoritate:

 cea a ascendenţilor faţă de descendenţi care presupune respectul tinerilor


faţă de adulţi, precum şi participarea acestora şi preluarea unor
responsabilităţi în cadrul familiei;
 cea a descendenţilor faţă de ascendenţi care se întâlneşte în societăţile
moderne
Deşi autoritatea se exercită în funcţie de factori economici, sociali, culturali etc. în
familiile care funcţionează normal autoritatea se va exercita între generaţii (vertical) şi între
membri care aparţin aceleiaşi generaţii (orizontal).

După rolul şi autoritatea bărbatului în cadrul familiei tipurile de autoritate se


clasifică în:

 tipul autoritar care are două forme: cea absolută şi cea moderată
 tipul egalitar52
Tipul autoritar în formă absolută este întâlnit în cadrul familiilor patriarhale în care
bărbatul stabileşte rolul fiecărui membru, precum şi orientarea profesională şi maritală a
copiilor. Această autoritate s-a datorat rolului economic pe care bărbatul îl avea. Cea de-a
doua formă a tipului autoritar prezintă elemente de autoritate absolută, dar şi unele de
egalitarism.

Tipul egalitar este întâlnit în comunităţile urbane în perioada modernă datorită


proceselor de dinamică şi de schimbare socială, de creştere a nivelului de educaţie etc..

51
Ibidem, pagina 41.
52
Ibidem, pagina 45.
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

2.4. Funcţiile familiei

Funcţiile complexe pe care familia, spre deosebire de alte grupuri, le-a îndeplinit
de-a lungul timpului, precum şi rolul pe care aceasta îl joacă pentru indivizi şi pentru societate
au transformat-o într-un grup specific, deosebit de celelalte grupuri.

Functiile familiei s-au manifestat diferit de-a lungul timpului. Factorii care au
influenţat modificarea funcţiilor familiei pot fi interni sau externi. Ca factori externi Iolanda
Mitrofan şi Cristian Ciupercă53 au identificat:

• caracterul totalitar sau democratic al societăţii care influentează


solidaritatea familială sau socializarea descendenţilor
• nivelul de dezvoltare al societăţii ce influentează funcţia economică şi
reproductivă;
• legislaţia şi politicile sociale care au impact asupra funcţiei sexuale şi
reproductive;
• nivelul general de instrucţie şi educaţie ce influentează realizarea funcţiei
de socializare şi reproducere.
Factorii interni identificaţi sunt:

• dimensiunea familiei, ce influentează funcţiile de socializare şi de


solidaritate;
• structura familiei cu impact asupra funcţiei economice şi reproductive;
• diviziunea rolurilor şi autorităţii cu impact asupra solidarităţii.
Funcţia economică s-a modificat din punct de vedere al transmiterii ocupatiei
de la părinţi la copii fapt ce se întâlneşte din ce în ce mai rar. O altă modificare constă în
bugetul familiei contemporane care este dezechilibrat, pe de o parte datorită resurselor de
venit sporadice si pe de alta parte a cheltuielilor exagerate.

Funcţia socializatoare a fost afectată prin înlocuirea procesului educativ din


familie cu cel din sistemul şcolar datorită faptului că părinţii petrec mai putin timp cu copiii,
lăsându-i pe aceştia din urmă în instituţii specializate.

53
Mitrofan, Iolanda, Ciupercă, Cristian, operă citată, pagina 32.
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

Mobilitatea socială a influenţat funcţia de solidaritate familială prin separarea


fizică şi afectivă ce se produce între membrii familiei.

În funcţia sexuală şi reproductivă s-au inregistrat modificări prin accentual tot


mai mare ce se pune pe performanţele sexuale. Din punct de vedere al reproducerii ceea ce a
atras atenţia este faptul că s-a trecut de la familia extinsă la cea restrânsă într+un timp foarte
scurt.

Clasificările funcţiilor familiei sunt numeroase. G. P. Murdock54 consideră că


familia nucleară îndeplineşte patru funcţii: sexuală, reproductivă, economică, educaţională
(socializatoare).

W. F. Ogburn55 distinge alte funcţii ale familiei: cea de reproducere, economică,


educaţională, recreaţională, religioasă şi social psihologică.

Jaques Sabran56 distinge două funcţii: funcţii fizice (de reproducere, economică şi
de protecţie) şi funcţii culturale (de educaţie, de asigurare a bunăstării membrilor familiei).

Şi Traian Herseni57 identifică tot două funcţii ale familiei: creşterea copiilor şi
completarea social economică a soţilor cu scopul de a forma o unitate socială eficientă.

Henri H. Stahl58 consideră că familia îndeplineşte o funcţie internă care facitează


crearea unui regim de viaţă intimă cu scopul de a asigura membrilor familiei sentimentul de
securitate, protecţie şi afecţiune. Dintre funcţiile interne aminteşte:

 Funcţiile biologice şi sanitare care satisfac cerinţele şi necesităţile sexuale,


procrearea copiilor şi asigură necesităţile igienico-sanitare care conduc la
dezvoltarea normală din punct de vedere biologic a indivizilor.
 Funcţiile economice îndeplinite prin acumularea veniturilor şi prin
organizarea gospodăriei cu ajutorul bugetului comun.
 Funcţiile de solidaritate familială
 Funcţiile pedagogico-educative şi morale (asigurarea educaţiei şi a
învăţământului copiilor, precum şi socializarea primară a lor).
Funcţia externă îndeplinită de familie reprezintă o prelungire a funcţiilor interne.
54
G. P. Murdock (1997) - apud Voinea, Maria, operă citată, pagina 44.
55
W. F. Ogburn - apud Voinea, Maria, operă citată, pagina 44.
56
W. F. Ogburn – apud Voinea, Maria, operă citată, pagina 44.
57
Traian Herseni (1980) - apud Voinea, Maria, operă citată, pagina 45.
58
H. Stahl - apud Voinea, Maria, operă citată, pagina 45.
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

Funcţiile biologice şi sanitare. Datorită faptului că individul îşi satisface


instinctele, dar, în acelaşi timp, are şi sentimente de dragoste, încredere faţă de partener se
simte în siguranţă din punct de vedere emoţional. Pentru a se putea îndeplini, dragostea
erotică presupune ca sentimentele partenerilor să fie reciproce, să existe comunicare.

Funcţia de procreare are o importanţă emotională pentru cuplu, dar şi pentru


societate. Comportamentul reproductiv poate fi influenţat de diverşi factori. La nivel de cuplu
aceştia sunt: vârsta soţiei, durata căsătoriei, starea de sănătate a cuplului (mai ales a soţiei),
utilizarea mijloacelor contraceptive, dorinţa cuplului de a avea copii, nivelul de instrucţie al
indivizilor, angajarea profesională a partenerelor, distribuţia rolurilor şi a autorităţii. La
nivelul societăţii se identifică următorii factori: demografici (nupţialitate), legislativi, de
politică socială, urbanizare, modernizare etc. .

În sfârşit, în ceea ce priveşte problema igienico-sanitară putem lua în discuţie:

o starea de sănătate a indivizilor. Se consideră că există o relaţie directă între


gradul de cultură şi atitudinea faţă de propria sănătate.
o igiena locuinţei care influenţează sănătatea individului.
o igiena alimentaţiei
Funcţia economică cuprinde trei dimensiuni:

 cea productivă (constă în producerea bunurilor şi serviciilor necesare


familiei);
 cea a pregătirii emoţionale a descendenţilor;
 cea financiară (administrarea unui buget de venituri şi cheltuieli necesare
satisfacerii nevoilor)
De-a lungul timpului au avut loc modificări ale funcţiei economice. Spre deosebire
de societatea traditională în care părinţii se preocupau ca descendenţii să le moştenească
meseriile, în societatea contemporană sunt diminuate elementele traditionale. Datorită
modernizării, a industrializării, locul indivizilor se deplasează din interiorul familiei spre
exterior în întreprinderi şi servicii sociale. Familia contemporană are un buget dezechilibrat
datorită, pe de o parte, surselor de venit sporadice sau a cheltuielilor exagerate, pe de altă
parte.

Particularităţile societăţii contemporane sunt, în general, următoarele:

Referate-4all.ro
Referate de nota 10

 interesul familiei pentru realizarea unor venituri cât mai multe;


 dorinţa tinerilor de a se instrui indiferent de costuri;
 dorinţa tinerilor de a învăţa o meserie cu un standard cât mai ridicat şi care
să le aducă venituri cât mai mari;
 gestionarea bugetului este diversificată.
Există câţiva factori care au determinat diminuarea rolului familiei moderne în
instrucţia descendenţilor:

• diminuarea timpului pe care părinţii îl petrec cu copiii, aceştia din


urmă fiind duşi la creşă şi grădiniţă;
• transmiterea meseriei familiale nu mai este obligatorie datorită
diversificării şi transformării ocupaţiilor;
• copiii trebuie să înveţe mai multe lucruri decât învăţau până acum,
iar părinţii nu îi pot instrui la aceste exigenţe.
În ceea ce priveşte latura financiară, utilizarea bugetului a fost studiată de
numeroşi specialişti. Engel59 consideră că nivelul de trai este indicat de ponderea cheltuielilor
pentru hrană în anasamblul cheltuielilor, că există o relaţie directă între nivelul de sărăcie şi
volumul cheltuielilor familiale care sunt necesare pentru a asigura traiul zilnic.

Totuşi, în relaţia directă dintre bunăstarea economică şi ponderea cheltuielilor


zilnice, trebuie luate în considerare următoarele:

 indicatorul bunăstării economice familiale nu poate fi folosit în cercetările


comparative internaţionale pentru că există ţări în care serviciile de
asistenţă socială asigură unele cheltuieli ale familiei;
 termenul de subzistenţă se stabileşte într-un context economic şi social şi
are limite diferite;
 trăsăturile psihice ale individului, cele intelectuale determină ierarhia
trebuinţelor;
 ponderea cheltuielilor trebuie raportată la volumul veniturilor familiilor.
Maria Voinea60 consideră că există câteva particularităţi ale funcţiilor vizavi de
membrii familiei şi de societate:

59
Engel apud Voinea, Maria, operă citată, pagina 44 – 48.
60
Voinea, Maria, operă citată, pagina 48.
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

- funcţii strict specializate ale familiei (funcţia biologico-sanitară, de


solidaritate familială şi de socializare primară);
- funcţia de asigurare a socializării primare, a securităţii emoţionale,
a trebuinţei de apartenenţă la grup a membrilor familiei. Este o funcţie ce se realizează în
raport cu membrii grupului.
- funcţia de a se afirma ca grup unitar şi conştient de sine, apt de a
asigura bunăstarea şi dezvoltarea normală a personalităţii membrilor.
- asigurarea forţei de muncă a societăţii (atât din punct de vedere
calitativ, cât şi din punct de vedere cantitativ).
- datorită faptului că fiecare funcţie este importantă putem spune că
felul în care una dintre ele este îndeplinită depinde de celelalte funcţii, de modul în care
acestea este satisfăcută. Gradul de realizare al funcţiilor specifice ale familiei este influenţat
de factori sociali (nivelul de dezvoltare economică, nivelul general de instrucţie şi educaţie,
legislaţia, politicile sociale etc.) şi de factori interni ai familiei (dimensiunea familiei,
diviziunea rolurilor şi a autorităţii, personalitatea membrilor grupului etc.).
Modificările identificate la nivelul structurii şi funcţiilor familiei au fost
influenţate de câteva fenomene şi procese sociale obiective: angajarea femeilor în activităţi
extrafamiliale a influenţat nivelul fertilităţii, funcţiile economică şi socializatoare a familiei;
creşterea nivelului de şcolaritate al populaţiei a condus la creşterea vârstei la căsătorie, la
modificarea atitudinii faţă de căsătorie; procesul de mobilitate teritorială a condus la
distrugerea modelelor tradiţionale de viaţă familială.

După 1990 în România, structura familiei a suferit modificări, drept pentru care au
apărut noi tipuri familiale. Caracteristica ce este comună tuturor configuraţiilor noi este aceea
că nici una nu îndeplineşte toate funcţiile familiei clasice, având tendinţa de a le maximaliza
pe unele şi de a le minimiza pe altele. Iolanda Mitrofan şi Cristian Ciupercă61 prezintă tipurile
constitutive ale familiei restructurate şi funcţiile pe care acestea le îndeplinesc:

Funcţii Tip Econo- Socializa- Solidari- Sexuală Reproduc-


Configuraţii Grad mică toare tate tivă
Maxim
Neutru

61
Mitrofan, Iolanda, Ciupercă, Cristian, operă citată, pagina 49.
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

Celibat Minim
Cupluri fără Maxim
Neutru
descendent
Minim
Concubinaj Maxim
Neutru
Minim
Familii Maxim
Neutru
monopa-
Minim
rentale
Căsătorie Maxim
Neutru
deschisă
Minim
Familii Maxim
Neutru
reconstituite
Minim
Familii Maxim
Neutru
reorganizate
Minim

Tabel 1- funcţiile familiei restructurate62

2. 5. Funcţia de socializare a familiei

Primul agent de socializare în orice societate este familia atât din punct de vedere
al procesului, cât şi ca influenţă fundamentală asupra personalităţii individului.

Ioan Mihăilescu consideră că „familia este una dintre principalele instituţii


socializatoare ale societăţii. În cadrul familiei, copilul îşi însuşeşte normele şi valorile sociale
şi devine apt să relaţioneze cu ceilalţi membri ai societăţii”63.

Primele noţiuni referitoare la datorie, la responsabilitate şi interdicţie sunt


dobândite de către copil în familie prin intermediul socializării. Familia reprezintă cadrul de
realizare a sociabilităţii, precum şi cadrul în care se formează deprinderea normelor ce sunt
dezirabile şi a modelelor de comportament aşteptate.

62
Ibidem, pagina 53 – 54
63
Mihăilescu, Ioan, Sociologie generală, Ed Universităţii, Bucureşti, pagina 207.
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

Socializarea copiilor s-a facut secole de-a rândul prin intermediul unor procese de
învăţare ca: imitaţia diferenţială, întărirea diferenţială, procese ce plecau de la premisa că un
copil devine matur numai când poate imita modelul de rol pe care părintele de acelaşi sex îl
oferea.

Funcţia de socializare are câteva subfuncţii:

a) Integral-formativă ce se referă la mulţimea de întrebări formulate de copii


datorită curiozităţii şi a dorinţei de cunoaştere. În cadrul familiei, copiii se informează despre
modul de utilizare a unor obiecte prin intermediul cărora îşi formează şi îşi dezvoltă o serie de
deprinderi, priceperi şi aptitudini. Influenţele exercitate de părinţi determină în mare măsură
modalităţile de comunicare şi posibilităţile intelectuale şi afective ale copilului.
b) Psiho-morală, subfuncţie influenţată de modelele de conduită ale părinţilor
(preluate cu ajutorul învăţării şi al imitaţiei de către copii) şi de climatul educativ în cadrul
căruia sunt exercitate influenţele educaţionale;
c) Social-integrative. Modelele educaţionale parentale pot influenţa felul în
care individul se raportează la normele şi valorile sociale, felul în care acesta se implică în
viaţa şi în activitatea grupului;
d) Cultural-formativă implică formarea şi cultivarea dorinţei cultural-
spirituale, a atitudinilor şi sentimentelor estetice, a spiritului critic faţă de unele produse
artistice etc..
Pe baza unor cercetări s-a constatat că astăzi părinţii le oferă copiilor o mai mare
libertate de ghidare în viaţă şi manifestă o deschidere mai mare faţă de ei. Procesul de
socializare a început să fie regândit şi aşteptările părinţilor au început să nu mai ia în
considerare sexul copilului.

Totuşi, nici familia traditională şi nici cea modernă nu asigură copiilor o


socializare echilibrată acest lucru fiind posibil numai în cazul în care un părinte compensează
cu traditionalismul său modernitatea celuilalt.

Referate-4all.ro
Referate de nota 10

Tată modern

Flexibilitate
Socializare îngăduinţă
echilibrată
nesupraveghere
Mamă
Mamă
modernă
tradiţională
Rigiditate
Socializare
autoritate
echilibrată
control

Tată
tradiţional

Schema numarul 3 : Tipuri de socializare după gradul de

tradiţionalitate al părinţilor64

În cadrul familiei, copilul începe să înţeleagă sensul noţiunilor de responsabilitate


şi raţionalitate prin stabilirea diverselor contacte. Tot în familie au loc şi primele confruntări
cu situaţii în care trebuie să acţionezi într-un anumit fel, în care ai anumite interdicţii.

Socializarea familială are un rol esential pentru integrarea socială a copilului. Dacă
acest proces, care are loc în familie, înregistrează un eşec atunci consecinţele (negative) apar
la nivelul comunităţii, dar şi la nivelul societăţii. Deşi, în mod normal, socializarea în familie
aderă la normele şi valorile promovate de către societate pot exista şi excepţii. Copiii a căror
socializare familială nu este convergentă cu normele impuse de către societate vor fi
neintegraţi şi tot timpul în conflict cu societatea.

Părinţii, la fel ca şi copiii, trebuie şi au nevoie să fie socializaţi. Aceştia trebuie să


înveţe rolul de părinte, să îşi interiorizeze comportamentele specifice unui părinte. Copiii
trebuie să înveţe, odată cu însuşirea unor norme, cum să devină adulti. Familia îşi dovedeşte

64
Mitrofan, Iolanda, Ciupercă, Cristian, operă citată, pagina 63.

Referate-4all.ro
Referate de nota 10

specificitatea, durabilitatea şi universalitatea din punct de vedere al formei de comunitate prin


faptul că îndeplineşte funcţii pe care alte grupuri nu le pot satisface.

De la un autor la altul funcţiile familiei diferă, însă în orice clasificare este inclusă
şi funcţia de socializare a familiei, chiar dacă nu este astfel denumită.

Situaţiile specifice în care se realizează funcţia de socializare a familiei sunt patru:

a) Situaţia de „educaţie morală” ce se bazează pe realităţile de autoritate care duc


la formarea regulilor morale ale copiilor;
b) Situaţia de „învăţare cognitivă” ce facilitează copilului învăţarea unui sistem de
cunoştinţe, aptitudini şi deprinderi care îi sunt necesare în societate;
c) Situaţia care angajează invenţia şi imaginaţia, prin intermediul cărora se
dezvoltă capacităţile creatoare şi gândirea „participativă”;
d) Situaţia de „comunicare psihologică” ce dezvoltă activitatea specific umană.65
Socializarea familială se face şi în funcţie de rolul pe care adulţii îl consideră
potrivit pentru copil (artist, muncitor etc.). Există situaţii în care apar conflicte datorită
faptului că rolul anticipat de părinţi nu concordă cu dorinţa copilului.

Familia influenţează decisiv personalitatea copilului, dezvoltă spiritul de cooperare


şi de comunicare, transmite obiceiuri, atitudini şi valori şi orientează copilul din punct de
vedere moral. Tot familia este cea care modelează personalitatea acestuia şi face trecerea de
la un comportament normativ (în care copilului îi sunt impuse din exterior anumite reguli) la
un comportament normal (ce se bazează pe autoreglare şi autonomie morală).

Datorită faptului că socializarea familială se realizează într-un cadru de afectivitate


care permite transmiterea şi însuşirea valorilor şi normelor sociale, în personalitatea şi
comportamentul copiilor sunt regăsite securitatea, îngrijirea, sprijinul material şi moral
asigurate de familie.

Fiind un proces de învăţare socială, procesul de socializare prin intermediul


familiei se manifestă în diferite direcţii:

o Copiii învaţă că adulţii au dorinţe, interese, trebuinţe şi că este în avantajul


lor să se adapteze la acestea;

65
Voinea, Maria, operă citată, pagina 48.
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

o Copiii învaţă că trebuie să împartă hrana, jucăriile, bunurile, spaţiul,


timpul, dar şi afecţiunea părinţilor;
o Copiii învaţă cum trebuie să se comporte pentru a fi acceptaţi, apreciaţi şi
recompensaţi;
o Copiii învaţă să lupte pentru a obţine ceea ce îşi doresc.
Teoria învăţării sociale afirmă că identitatea rolului de gen este învăţată prin
intermediul întăririi şi modelării. Rolurile adoptate de copii sunt diferite pentru că pedepsele
sau recompensele sunt acordate prin raportare la sexul lor. Astfel băieţii, spre deosebire de
fete, vor fi aprobati pentru un comportament agresiv.

Copilul este plasat în societate conform statutului social al familiei în care s-a
născut, fiind influenţat de aceasta în relaţionarea cu ceilalţi indivizi, precum şi în realizarea
profesională şi socială. Nu de puţine ori există diferenţe în modul în care este tratat copilul
unei mame nemăritate şi copilul unei familii în care ambii părinţi au o cariera strălucită.
Familia reprezintă punctul de reper în condiţia indivizilor şi în manifestarea atitudinilor
morale şi comportamentale. Statutul familiei determină forma de socializare a copilului pentru
că rolul familiei este unul activ ce transmite elementele subculturii respective.

Socializarea familială se realizează prin câteva procese de învăţare care au rolul de


a întări sentimentul de apartenenţă la un sex:

 Imitaţia diferenţială pleacă de la premisa că, la copii, există tendinţa de a


imita modelele de acelaşi sex într-o măsura mai mare decât pe cele de sex opus pentru că
tentaţia de a imita pe cineva care este similar cu ei este mai puternică.
 Întărirea diferenţială presupune că orice încercare de a imita
comportamente de rol ce nu aparţin modalităţilor de manifestare ale sexului sunt valorizate
negativ de către părinţi, profesori, prieteni etc.
 Auto-socializarea: copilul, după ce s-a identificat, porneşte în căutarea
informaţiilor referitoare la modul în care o femeie/ un bărbat trebuie să se comporte.
Există câteva trăsături sociale care sunt considerate dezirabile pentru bărbaţi şi
pentru femei. Psihologul american Sandra M. Bem (1974) a elaborat scara de măsurare a
rolurilor de sex (Bem Sex- Role Inventory):

Referate-4all.ro
Referate de nota 10

TRĂSĂTURI SOCIALE TRĂSĂTURI SOCIALE TRĂSĂTURI


DEZIRABILE PENTRU DEZIRABILE PENTRU NEUTRE
BĂRBAŢI FEMEI
Acţionează ca un lider Afectuoasă Adaptabil
Agresiv Prietenoasă Vanitos
Ambiţios Copilăroasă Credincios
Analitic Miloasă Artificial
Impunător Nu foloseşte un limbaj aspru Binevoitor
Dornică de a alina Fericit
Atletic sentimente rănite
Competitiv Efeminată Serviabil
Îşi apără convingerile proprii Capabilă de mangaiere Ineficient
Dominant Amabilă Gelos
Puternic Increzătoare Atrăgător
Are capacităţi de conducere Iubeşte copiii Schimbător
Independent Credincioasă Demn de încredere
Ia uşor decizii Timidă Sincer
Viril Vorbire lipsită de duritate Grav
Se bizuie pe propriile forţe Compătimitoare Caracterizat de tact

Are încredere în sine Delicată Afectat

Personalitate puternică Înţelegătoare Franc

Capabil să se împotrivească Cordială Nepredictibil

Capabil să rişte Maleabilă Nemetodic

Tabel 2: scara de măsurare a rolurilor de sex dupa S. L. Bem66

Ioan Mihăilescu67 consideră că socializarea familială are mai multe componente:

o normativă (prin care se transmit copilului principalele norme şi


reguli sociale);
o cognitivă (prin care copilul dobândeşte deprinderi şi cunoştinţe
necesare acţiunii ca adult);

66
S. L. Bem (1974)- apud Cristian Ciupercă (2000, 89)
67
Mihăilescu, Ioan, operă citată, pagina 208.
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

o creativă (prin care se formează capacităţile de gândire creatoare şi


de a da răspunsuri adecvate în situaţii noi);
o psihologică (prin care se dezvoltă afectivitatea relaţionării cu
părinţii, cu viitorul partener, cu proprii copii şi cu alte persoane)
Şcoala, alături de familie, este o altă instituţie de bază care are un rol fundamental
în procesul de socializare. Scopul acestei instituţii este de a da individului informaţii,
deprinderi şi valori considerate ca fiind importante de către societate. Spre deosebire de
familie, şcoala asigură copilului un cadru social diferit de cel din familie pentru că în şcoală
copiii se obişnuiesc cu sistemele formale de evaluări, cu interacţiunile interpersonale.

Grupurile de vârstă îşi aduc şi ele contribuţia la procesul de socializare. Ele


cuprind persoanele cu acelaşi statut, cu care se leagă relaţii de egalitate şi care asigură modele
noi, norme şi valori.

Socializarea poate fi influenţată şi de mass-media, în special de televiziune, prin


intemediul căreia copilul îşi lărgeste orizontul de cunoştinţe. În afară de factorii menţionaţi,
socializarea se mai realizează şi prin instituţii religioase, vecini, organizaţii de recreere,
comunităţi etc. pentru că ele contribuie la formarea unei concepţii despre lume.

Pe parcursul vieţii se produc unele schimbări în conţinutul socializării pentru că


ceea ce învăţăm în copilarie diferă de ceea ce învăţăm după copilărie. Dacă în timpul
copilăriei învăţăm norme generale şi valori după, accentul cade pe comportamentul clar şi
observabil.

Capitolul al III

Acţiuni ale Bisericii Ortodoxe Române

pentru combaterea destrămării familiei creştine

3.1. Familia creştină

Referate-4all.ro
Referate de nota 10

3.2. Modernismul – cauză a destrămării familiei creştine

3.2.1. Concubinaj – Căderea din harul căsătoriei

a) Adulterul ca tradare a fidelitatii conjugale. Pacat impotriva fidelitatii,


adulterul este caderea din harul casatoriei. Iubirea dintre sot si sotie arc originea in iubirea
divina, ea insasi fiind o participare la iubirea lui Dumnezeu fata de lume. Prin iubire sotii sunt
in comuniune spirituala cu Dumnezeu. De fapt, nu exista decat o singura iubire, iar celalalte
nu sunt dccat fulgurante sau continue participari. Casatoria face din actul iubirii o realitate
noua, conferindu-i o structura fundamentala. Totusi, sotii nu poseda iubirca, asa cum poseda
alte lucruri, ci o au asa cum il au si pe Dumnezeu. Tocmai din aceasta cauza ca nu exprima o
stare fixa, un orizont inchis, o realitate incremenita in imobilitate. In conceptul de iubire
personala, care dobandeste in casatorie un caracter de fidelitate, e vorba de o unitate harica
data si, totodata, de un proces de daruire si asimilare in necontenita crestere, o viata de
continua modelare dupa chipul lui Hristos. E vorba despre o relatie vitala de implinire
reciproca a madularelor ce fac parte din unitatea unui intreg pecetluit cu harul casatoriei.
Aceasta “nastere din nou" presupune mentinerea iubirii in flacarilc necontenite ale purificarii,
implica necesitatea unei asceze. Expcrienta trairii impreuna e situata la nivelul vietii celei mai
inalte, caci numai adeziunea la descoperirea tainelor mantuirii poate sa insemne pentru soti o
autentica impartasire de lumina. Pana cand casatoria, ca fapt de viata spirituala, intra defmitiv
in marele viitor al Imparatiei lui Dumnezeu, cu alte cuvinte, se mai afla inca in aceasta lume,
in viata conjugala ramane posibilitatea destramarii unirii intemeiate pe dragoste, posibilitatea
desfacerii binomului spiritual. Acest lucru se savarseste prin adulter. E adevarat insa ca
ramane si posibilitatea concilierii celor doi soti in acelasi "trup tainic" care a fost dezmembrat.

Din punct de vedere spiritual si tainic, adulterul este un fenomen abominabil, o


tradare si o apostazie, un rau care incepe in lumea spirituala si tot aici se consuma.
Infidelitatea este atragerea vointei unui sot spre neant, o tagaduire a fiintei, a creatiei lui
Dumnezeu, o negatie in care este cuprinsa impotrivirea fata de har, caruia vointa razvratirii i
se opune cu indaratnicie. Gravitatea acestui pacat nu apare in constiinta sotului tradator in
toata amploarea si profunzimea lui, decat atunci cand estc privit din perspectiva efectelor sale
ultime, in eternitate. Dintr-un parazit al firii, pacatul adulterului devine o tagada, devine anti-
har: Imparatia lui Dumnezeu este astfel respinsa de catre natura cazuta. Sensul iubirii sponsale
se refera la biruinta vesniciei, mai bine-zis, la patrunderea eternitatii in timp sau la
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

introducerea temporalului in eternitate, echivaland cu o victorie asupra infernului si a puterilor


sale. Dimpotriva, adulterul e o infrangere, o daramare a unui templu. Pacatul se introduce
acolo unde a domnit harul si in locul plinatatii dumnezeiesti se casca o prapastie de nefiinta in
insasi zidirea lui Dumnezeu, deschizandu-se astfel in viata conjugala portile iadului. Adulterul
mai inseamna si dezagregare cosmica, uciderea naturii.

b) Nelegiuirea adulterului privita in continuturile ei. Adulterul este legatura


nelegiuita a unui barbat casatorit cu alta femeie decat a sa sau al unei femei casatorite cu un
barbat, altul decat sotul sau. Se deosebeste de desfrau, intrucat acesta este un raport nelegiuit
intre persoane libere de orice angajamente matrimoniale. El se refera la unirea trupeasca, la
consumarea faptului rusinos, iar la natura acestor crime de ordin spiritual participa si dorintele
rusinoase, imbratisarilc neoneste si chiar, dupa unii, abuzul egoist de corpul partenerului de
casatorite. Adulterul poate fi simplu sau dublu, dupa cum numai unul din cei doi soti vinovati
este casatorit sau amandoi.

Oricare ar fi forma ei, infidelitatea conjugala este una din crimele cele mai grave
care pot murdari constiinta religioasa. Caracterul abominabil al adulterului apare mai ales
cand e privit in lumina eternitatii, neavand din acest punct de vedere nimic banal in el. Dar
gravitatea lui e marcata si din alte considerente. Calcand in picioare drepturile cele mai sacre
inscrise in suflet de Dumnezeu insasi, adulterul, pe cale de tradare si sperjur, rapeste si
prostitueaza un trup ce este propietatea altuia, aduce dezolare si ruina in societatea domestica,
otraveste izvoarele vietii, dispretuind legile privitoare la propagarea neamului omenesc,
corupe bucuriile si satisfactiile paternitatii, ruineaza natura. Dupa toate acestea, nu-i de mirare
ca popoarele, care au ajuns consiente de efectele adulterului, chiar acelea care priveau la
inceput desfraul ca pe un act indiferent din punct de vedere moral, l-au urmarit si pedepsit fara
crutare. (Fenomenele orgiastice, care sunt si ele fapte deosebit de grave, dupa cum am vazut
intr-o lucrare anterioara, apartin unui alt registru social), La romani, inaintc de a fi vorba de
instaurarea codului lor juridic, pacatul adulterului se pedepsea cu implacabila severitate.
August face o legc in carc declara adulterul ca o crima sociala, dictand exilul celor care se
faceau vinovati. Mai tarziu, nu se stie in ce epoca, pentru acest pacat a fost prevazuta
pedeapsa cu moartea.

c) Sensul adulterului consemnat in Evanghelie. Dupa cuvintele Mantuitorului


din predica de pe munte, adulterul distruge insasi relitatea esenta tainica a casatoriei. "Ati
auzit ce s-a zis celor de demult: sa nu savarsiti adulter. Eu insa va spun voua ca, oricine se uita

Referate-4all.ro
Referate de nota 10

la femeie, poftind-o, a si savarsit adulter cu ea in inima lui" (Mat V, 27-28) Iisus nu se opreste
la condamnarea faptului material. Ca totdeauna, cuvantul Sau priveste o intelegere ce urca de
la trup la suflet, de la carne la vointa, de la ceea ce se vede la ceea ce nu se vede, de la
temporal la etern. In dorinta tradarea e deplina, pentru ca ea se refera la un fapt de ordin
spiritual. Barbatul nu se uneste doar cu trupul femeii, ci si cu sufletul ei. Daca acest suflet este
pierdut pentru barbat, barbatul a pierdut cea mai pretioasa parte din femeia sa, am putea spune
ca a pierdut totul. Totul e spiritual. Cine vrea sa se pastreze curat, trebuie sa alunge din
sufletul lui umbra oricarei pofte trecatoare. Numeroase texte din Noul Testament condamna
adulterul, dar nici unul nu patrunde atat de adanc.

d) Atitudinea fata de adulter in lumea crestina rasariteana. Parintii primelor


secole crestine sunt intr-un glas stigmatizind adulterul ca o crima din cele mai grave. Clement
Romanul, in Epistola catre Corinteni, numeste adulterul "crima infioratoare" si asemenea lui
Parintii bisericesti, in deosebi Sfantul Vasile si Sfantul Grigorie de Nyssa. Insa consensul lor
se intrerupe cand e vorba de stabilit pedeapsa ce trebuie aplicata adulterilor. Ciprian, in
Epistola catre Antonian, ne spune ca, inainte de el, unii episcopi nu admiteau deloc pe adulteri
la pocainta. El insa admitea ca fiecare episcop ar fi liber sa trateze acest pacat dupa constiinta
sa, avand a de seama de hotararea ce o ia numai lui Dumnezeu. Deci disciplina penitentiala a
variat in primele trei secole dupa loc si dupa timp. In general insa, aproape toti Parintii
socoteau ca adulterii care fac pocainta suficienta sa fie primiti in Biserica, dupa cxemplul pc
care il da Sfantul Apostol Pavel cu incestuosul din Corint (1 Cor, V, 5: II Cor 5-1 1).
Tertulian se arata mai sever in aceasta privinta, el refuza primirea adulterilor in Biserica.
Origen este de acceasi parere si spune ca episcopii care iarta pacatul adulterului si ii impaca
pe cei vinovati cu Biserica, depasesc puterea lor sacerdotala. Hipolit se tine cam de acelasi
limbaj, ridicandu-se cu severitate impotriva relaxarii pe care o masura a vremii sale o
introduce in Biserica. Tot la fel, Sinodul de la Elvira are o atitudine foarte severa cu privire la
adulteri, nu le da acces la impartasanie nici chiar in ceasul mortii. Abia episcopul Romei
Calist a schimbat aceasta disciplina severa zicand: "Ego et moechinae et fornicaticonis delicta
paenitentiae functis dimitto". Aceasta atitudine a luat-o in numelc pacii ce trebuie sa
domneasca in Biserica lui Hristos.

Adulterul detine un loc important si in legislatia Imparatilor crestini, putand urmari


astfel atitudinea morala fata de acest pacat. Constantin cel Mare a marit pedeapsa cu privire la
adulter. Sotul vinovat era pasibil de exil si chiar de pedeapsa cu moartea, iar complicele sau
trebuia sa fie decapitat daca era liber si ars daca era sclav. Aceasta legislatie a fost agravata in
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

339 de fiul lui Constantin, care a interzis apelul contra sentintei si a stabilit impotriva
adulterilor pedeapsa rezevata paricizilor. Sub Teodosie, vinovatii erau condusi public intr-un
loc de prostitutie. Acest Imparat a prescris sa se grabeasca instructia proceselor dc adulter. Tot
influenta crestinismului a tins sa aplice sotului vinovat de adulter o pedeapsa de la care nu
avea dreptul sa se sustraga. Din punct de vedere civil, el devine pasibil de pedeapsa cu
moartea si numai in cazul in care avea descendenti pana la al treilea grad i se cruta averea. In
acelasi timp, legislatia aceasta se arata mai putin severa fata de sotie, care va fi de aici inainte
inchisa intr-o manastire vreme de doi ani. Daca dupa acesti doi ani, sotul nu o primea,
casatoria era considerata desfacuta, femeia era tunsa si inchisa in manastire pentru restul vietii
sale. Manastirea primca averea sa, dupa ce sotul isi lua partea, suma egala cu o treime din
zestrea sotiei. Nu avem dovezi ca femeia trebuia sa primeasca lovituri de vergi inainte de a fi
inchisa in manastire. Imparatul Leon Filozoful a decretat, la randul sau, ca vinovatilor de
adulter sa li se taie nasurile si sa nu se mai poata casatori niciodata. Cu privire la inchidcrca in
manastire, a fost adusa o usurare in sensul ca cei doi ani de sedere in manastire nu aduceau si
ruperea casatoriei, iar sotia indcpartata putea fi reluata de sot. Totusi, tatal pastra dreptul sau
vechi de a pedepsi cu moartea fiica sa vinovata.

e) Condamnarea adulterului de catre canoanele Bisericii Ortodoxe. Din aceste


nenumarate dispozitii juridice emise in decursul vremii. Ceea ce e important de a retine nu e
rigoarea pedepselor ce s-au aplicat adulterului, ci intentia legiuitorilor de a arata fidelitatea in
casatorie ca fiind o norma de viata crestina. Pentru a-si apara credinciosii de primejdiile
adulterului, ca si a tuturor formelor pe care le poate imbratisa acest pacat, Biserica Ortodoxa
si-a formulat principiile de conduita morala in anumite canoane. Canoanele sunt legi pentru
cler si popor, desi nu cuprind in ele insele intreaga lege morala. Prin cuprinsul ei, legea
morala crestina e un adevarat univers religios, un organism tainic, ca si Sfanta Biscrica, iar
canoanele nu ajung decat in mod partial sa o exprime. Cu toate acestea, numai prin ele se
afirma functiile normative ale legii morale. Dintre canoanele care se refera la adulter, amintim
canonul 58 al marelui Vasile, care opreste de la Impartasanie 15 ani pe cel care a savarsit
acest pacat, precum si canonul 81 al aceluiasi Sfant Parinte care opreste de la cele sfinte pe
preotul cazut in adulter. Dar Biserica s-a mai folosit si de anumite legi ale societatii organizate
juridic in care a trait, pe care le-a turnat in tiparul unor forme spcciale. Din imbinarea
normelor bisericesti propriu-zise sau a canoanelor cu legi de stat au rezultat "nomocanoanele".
In nomocanoane sunt cuprinsc cele mai multe dispozitii si pedepse privitoare la adulter, din

Referate-4all.ro
Referate de nota 10

care reiese cu limpezime adevarul ca Biscrica a tinut totdeauna in mod strict la curatia vietii
conjugale.

f) Condamnarea adulterului prin cultul adresat Maicii Domnului. Caderea in


adulter are aceeasi gravitate la barbat ca si la femeie, dupa cum am mai spus, neputand vorbi,
in gandirea ortodoxa de existenta a doua morale deosebite. Cu toate acestea, pacatul femeii
pare a avea un caracter si mai grav, in functie de inaltimea la care a fost ridicata femeia-sotie
in crestinism "Minunat este Dumnezeu intru sfintii Sai", exclama credinciosii nostri intr-o
doxologie, iar intre sfinti, Maica Domnului este considerata "mai cinstita deeat Heruvimii si
mai marita fara de asemanare decat Serafimii". Cinstirea Fecioarei Maria ridica ea insasi
sufletul barbatului la inaltimea femeii desavarsite, sfintita de catre Duhul lui Dumnezeu inca
de la Bunavestire. In noua alianta a Tainei Casatoriei, sotia este aceea care detine locul pe
care Maria il are in Alianta Rascumpararii. Intrucat sensul oricarei "bune vestiri" este si sensul
iubirii, femeii-sotie ii revine menirea de a fi preoteasa acestei iubiri. Odata pangarita iubirea
nimic nu-i mai poate lua locul. Pacatul specific al femeii devine astfel adulterul. Intr-o veche
rugaciune liturgica, credinciosul se adreseaza Preacuratei Fecioare cu aceste cuvinte. "Prin
iubirea ta, leaga sufletul meu". Acestea sunt cele mai curate cuvinte pe care mirele le
adreseaza in clipele Nuntii alesei inimii sale. Mireasa care-si pierde castitatea isi pierde toata
puterea de integrare a sufletului barbatesc in ordinea existentei fericite la care aspira, iar sotia
care isi pierde cinstea darama un cult si lasa loc unei inchinari la idoli.

g) Gravitatea infidelitatii conjugale privita social, in mod distinct la femei si


barbati. Gravitatea adulterului pentru femei prezinta si alte aspecte, care privesc mai ales
laturile comunitare ale vietii omenesti si asupra carora se insista mai mult in zilele noastre.
"Orice sot necredincios este un om nedrept si barbar. Dar femeia necredincioasa face si mai
mult: ea distruge familia si rupe legaturile firesti. Dand barbatului copii care nu sunt ai lui, il
tradeaza si pe el si pe copii, unind perfidia cu necredinta. Nu se poate inchipui pe lume o
situatie mai groaznica decat a unui nenorocit care, fara incredere in nevasta sa, nu poate
asculta cele mai dulci mangaieri ale vietii, caci imbratisandu-si copilul se teme sa nu
imbratiseze copilul altcuiva, dovada rusinii sale si rapitorul bunurilor adevaratilor lui copii. In
acest caz, familia devine o societate de dusmani ascunsi, pe care o femeie vinovata ii
inarmeaza pe unul impotriva altuia, silindu-i pe toti sa se prefaca cum ca se iubesc. Prin
urmare, nu e destul ca femeia sa fie credincioasa, trebuie sa fie socotita ca atare de barbatul ei,
de neamuri si de toata lumea". Asadar, accentul de data aceasta se pune pe consecintele
sociale ale pacatului savarsit de femeie, pentru care reputatia este tot atat de necesara ca insasi
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

nevinovatia ei. Fara sa aplicam relatiilor de casatorie principiul primordialitatii ordinii


naturale, socotind ca unicul scop al unirii dintre barbat si femeie procrearea, suntem
constransi sa constatam ca efectele infidelitatii conjugale trec dincolo de raporturile personale
ale celor doi soti, in actualitatea vie a realitatii sociale.

Caderea in adulter isi are gravitatea sa si pentru barbati, putand fi urmarita mai ales
in configuratia pe care o prezinta moravurile in destramare. Despre adulter s-a spus ca el
modeleaza ceea ce pare prea ecxcesiv in ordinea fidelitatii, pentru acei soti pe care o tinerete
prea inzvapaiata, sau cel putin lasata totdeauna pe seama unei fantezii capricioase, i-a pregatit
prost pentru o credinciosie exacta. Frecventa adulterului la barbati e mult mai mare decat la
femei, uneori ajunge pana acolo incat in multe medii, cu toata propovaduirea preceptelor
evanghelice, e considerata ca o greseala mica de tot si sotul crede ca e achitat de obligatiile
sale daca salveaza aparentele. Aceste aparente pot fi constituite de observarea exterioara a
unor obiceiuri si "practici traditionale". Astfel, este admis ca femeia este obligata sa pastreze
fata de sot fidelitatea inimii si a trupului, dar sotul se crede despovarat de ele, mai mult, "sotia
prudenta nu trebuie sa caute sa cunoasca aventurile sotului ei si e chiar bine sa tina ochii
inchisi. Si daca in dauna acestei recomandari ea ajunge sa cunoasca poznele sotului, morala
practica ii creeaza obligatia de a rabda, de a ierta si de a lucra ca si cand nu s-ar fi intamplat
nimic. Din contra, in caz de adulter savarsit de femeie, nimeni nu crede ca barbatul trebuie sa
rabde si sa ierte". Morala care pretinde sotului incornorat sa scape de ridicol, sa ceara imediat
inlaturarea legaturii nepermise sau sa pedepseasca cu strasnicie pe vinovat, are legaturi
organice cu conceptia care face din femeie un simplu partener necesar barbatului in vederea
potolirii concupiscentei. Taina iubirii sponsale e redusa la un contract inserat intr-un context
juridic, in care partile sunt conditionate de elementele naturii lor specifice.

Invatatura de credinta ortodoxa e vocea ecleziala care atesta continuarea in istoria


crestinismului a unei traditii vii si putemice. Aceasta invatatura a vazut totdeauna in adulter o
cadere din har. Mai presus de toate a tinut la respectul pentru iubirea care atarna de Taina
Casatoriei, pe care n-a schimbat-o niciodata cu un contract al carui statut nu exprima decat
obligatii seculare.

3.2.2. Homosexualitate/lesbianism

3.2.3. Prostituţie – Trădarea fidelităţii conjugale

Referate-4all.ro
Referate de nota 10

Patima desfranarii, agent distructiv al eului conjugal. Mai inainte de orice, prin
desfrau intelegem actul de tradare a fidelitatii conjugale, concretizat in savarsirea faptei ilicite,
de catre unul dintre soti sau de amandoi in acelasi timp. Insa, intelegem si "patima
distrugatoare"' starea sufletului in care, sfintenia unirii conjugale fiind distrusa, concupiscenta,
substanta atractiei erotice, devine obisnuinta. In concupiscenta se cuvine, de asemenea, sa
vedem acel amestec de senzatii si atractii care stapaneste pe cineva atunci cand placerea
trupeasca sta deasupra ratiunii, pe care o intuneca si o inseala. Devenind o a doua natura a
omului si dobandind o autonomie si putere deplina in forul sau launtric, patima transforma
integral o persoana intr-un obiect de placere. Invers decat in cazul iubirii, dorinta erotica este
atrasa si influentata numai de imaginea sensibila a fapturii indragite. Actele de seductie nu au
nimic personal in ele, de aceea consecintele lor sunt grave si se rasfrang puternic atat asupra
vietii trupesti, cat si asupra celei sufletesti. Sfantul Ioan Gura de Aur considera ca fascinatia
ce o trezeste in oameni patima dcsfranarii este o posedare din partea spiritelor rele.

Un aspect propriu al desfraului, prin care i se descopera caracterul impersonal,


stihinic, este insatiabilitatea. Sfantul Vasile Cel Mare il pune in legatura cu mitul "hidrei" cea
cu mai multe capete, careia taindu-se unul, alte trei i se ivesc in loc. E paradoxal faptul ca pe
masura ce dorinta satisfacuta, in calitatea ei de oarecare energie naturala, slabeste si se
preface, nu de putine ori, in dezgust, adica in contrariul ei, tot ea, in schimb, persistand in
timp, se arata ca patima funesta, tot mai excesiva si mai nesatioasa. Astfel, desfraul, prin
insusi caracterul sau distructiv si nesatios, face dovada faptului ca, desi se afla in antiteza cu
iubirea, el nu poate fi inscris in ordinea regnului animal in ordinca lumii cazute, el preda omul
dominatiei infinitatii rele a atractiei senzuale, care nu cunoaste nici potolirea, dupa cum nu
cunoaste nici un sfarsit. Prin pacatul stramosesc, de la inceputul existentei umane, izvorul
vietii insusi este corupt, desi nu total. "Indeosebi prin placerea concupiscentei, firea noastra
este antrenata, fara sa-si dea seama, la rau", zice Sfantul Grigorie de Nyssa. Antrenarea
actului trupesc al omului la rau, pana ajungc in intregime desfigurat, face ca el sa fie mai mult
decat un act comun cu al fiarelor. Fiind un act individual, iar nu personal, este totusi specific
uman, ramand pe deplin liber si responsabil. In desfrau, persoana sc afla, intradevar, sub
dominatia stihiei impersonale, care apropie lumea umana de cea animala, dar totodata le tine
si deosebite. "Scopul tainic al uniunii personale intr-un singur "trup", si un singur "duh" este
inaccesibil si irealizabil intr-o stihie impersonala. Tragedia fara iesire a legaturilor
impersonale rezida in aceea ca setea dupa unire, cu tot caracterul ci insatiabil, nu duce la
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

procreare ci numai la degradarea persoanei. Numai la infinitatea dezastruosa si nu la vesnicia


buna. In desfrau. generata de setea desfatarii, triumfa impersonalul si fragmentarea launtrica,
iar nu eul conjugal si procreatia. Personalul nu se poate realiza prin impersonal, dupa cum nici
viata prin moarte. Desfraul inseamna intotdeauna pieirea eului conjugal si al nadejdiilor lui.

Voluptatea si moartea sunt unite tainic intre ele prin desfrau. Caci
desfraul nu este numai izvorul placerii, ci si al mortii. Prin desfrau se propaga
concupiscenta si tot prin el apare si moartea. Preludiul mortii este durerea. Nimeni
nu poate sa rupa cercul de fier al pIacerii si al durerii, cum ne spune Sfantul
Maxim Marturisitorul, ca sa ramana numai cu voluptatea. Aceasta inlantuire poate
fi insa biruita in Hristos, care ne ofera o iesire din ea in libertatea Sfantului Duh.
Ceea ce genereaza voluptatea poarta cu sine moartea. Inainte de moarte,
pervertirea trupului si bolile voluptatii patrund in adancul firii, atingand arborele
genealogic. Delectarea unirii vinovate este totdeauna o delectare otravita. In ea
rezida suferinta sperantei distruse, o tradare a vesniciei celei bune de dragul celei
rele, in ea moare ceva fara sa se nasca nimic. Arhaicele manitestari orgiastice erau
semnificativ sterile. Cabinetele de planificarc a familiei din zilcle noastrc, sunt
scoli ale mortii, oficine ucigatoare de prunci. In adancimile actului afrodisiac
impersonal se descopera cooperarea intentionat inconstienta dintre emotia artificial
sterila si nimicire sau moarte. Eliberarea sotilor din captivitatea concupiscentei, in
cazul nostru, inseamna eliberarea din conditia caderii, ruperea cercului vicios al
placerii si durerii in numelc altei legaturi dintre ele. Iesirea lor din infinitatea
“patimii distrugatoarc" in spatiul castitatii si al vesniciei. In eul conjugal se afla
maxima incordare a energiei umane in masura sa inaugureze aceasta eliberare, iar
in iubire este remediul concupiscentei dezunirii si al sterilitatii voluntare. Caci
aceste rele din urma nu pot fi in nici un fel suprimate, decat ontologic depasite
intr-un alt mod de existenta

3.2.4. Consum de substanţe halucinogene

Capitolul al IV– lea

Familia monoparentală în actualitate

Referate-4all.ro
Referate de nota 10

De-a lungul timpului s-au formulat păreri contradictorii datorită mentalităţilor


referitoare la funcţionalitatea familiei monoparentale. În societatea traditională, care avea la
bază familia extinsă, monoparentalitatea era dezaprobată, iar cei care condamnau acest stil de
viaţă erau încurajaţi. În societatea modernă viziunea asupra familiei monoparentale s-a
schimbat. Astăzi se consideră că este mai bine pentru copil ca parintii să se despartă decât să
fie supus unui climat familial conflictual. Familia monoparentală este o familie normală, dar
se vorbeşte de faptul că ea reprezintă o criză a familiei datorită efectelor provocărilor sociale
cu care se confruntă şi cărora nu le poate face faţă: sărăcia şi excluderea socială.

Cercetările sociologice asupra familiei monoparentale s-au centrat pe:

- condiţiile de viaţă şi de vulnerabilitate economică, studii asupra nivelului de


trai;

- eficacitatea politicilor familiale, a acţiunilor sociale şi a transferului social;

- efectele „disociaţiei familiale” şi a structurii monoparentalităţii asupra


socializării copiilor.

4. 1. Delimitări conceptuale şi caracteristici

În societatea contemporană, familia a suferit transformări majore, din mai multe


puncte de vedere, în funcţie de societatea la care ne referim, termenul de „familie” devenind
din ce în ce mai ambiguu. Cauza acestui lucru este varietatea de transformări ce se
concretizează în: extinderea experienţei sexuale premaritale, extinderea coabitării premaritale,
desacralizarea căsătoriei, scăderea nupţialităţii etc.. Paralel, se constată apariţia altor stiluri de
viaţă familială: familiile monoparentale, familiile comasate sau reconstituite, uniunile
consesuale, căsătoriile homosexuale sau alte aranjamente sociale.

Cercetările făcute în Europa, S.U.A., Canada au sintetizat factorii care au


determinat schimbări în comportamentele nupţiale şi în modelele familiale:

Referate-4all.ro
Referate de nota 10

 diminuarea funcţiilor familiei prin preluarea unora de către societate;


 creşterea gradului de ocupare a femeilor şi dorinţei femeilor de promovare
socială;
 creşterea independenţei economice a tinerilor;
 creşterea veniturilor prin care s-a asigurat unor persoane posibilitatea de a
trăi singure şi reducerea masivă a frecvenţei căsătoriilor pe motive de constrângere
economică;
 creşterea diversităţii politice, culturale şi spirituale;
 schimbări în moravuri şi creşterea permisivităţii sociale la noile forme de
comportament;
 efecte de contagiune, de împrumut a unor modele comportamentale de la
un grup la altul şi chiar de la o societate la alta.68
Raluca Popescu, cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii,
identifică unele cauze ale modificării modelului familiei:

- criza nupţialităţii în România era de 62 %, o valoare în continuă scădere faţă de


anul 1990 când valoarea era de 83 %;

- banalizarea divorţului, rata divorţului fiind de 15,3 %;

- scăderea natalităţii;

- frecvenţa natalităţii nelegitime

Schimbările produse la nivel nupţial şi sexual ce s-au asociat cu factori economici,


sociali şi culturali, au determinat apariţia unor noi tipuri familiale sau extinderea unora care
înainte erau marginalizate.

Datorită diminuării ponderii familiilor nucleare în totalul familiilor există situaţii


în care, în anumite societăţi, mai puţin de jumătate din populaţia adultă face parte dintr-o
familie dezorganizată. Dacă ponderea familiei nucleare a scăzut în Europa, ponderea
familiilor consensuale, a menajelor nefamiliale şi cea a familiilor monoparentale a crescut.

Familia monoparentală este considerată de unii specialişti ca fiind un tip special de


familie, pe când alţii nu consideră acest grup social o familie.

68
Zamfir, Elena şi Zamfir, Cătălin, Politici sociale. România în context European, Editura Alternative,
Bucureşti, 1995, pagina 165.
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

O definiţie complexă a familiei monoparentale este dată de Iolanda Mitrofan şi


Cristian Ciupercă69 care consideră că acest tip de familie este: structura familială asimetrică,
formată dintr-un părinte şi copilul (copiii) său (săi) fie din decesul celuilalt părinte, fie prin
divorţ, fie prin abandonarea familiei de către un părinte, fie prin decizia de a nu se căsători a
părintelui, fie prin adopţiunea realizată de o persoană singură, fie prin naşterea întâmplătoare
a unui copil dintr-o relaţie liberă, în afara căsătoriei, cu referire, în special, la părinţii
adolescenţi.

Familia monoparentală are câteva particularităţi organizatorice şi funcţionale


specifice, diferite faţă de familia cu ambii părinţi. Pentru fiecare dintre cei doi apar noi tipuri
de solicitări ce conduc la schimbări comportamentale. Relaţiile copil-părinte capătă diferite
forme, iar efectele asupra procesului de creştere şi maturizare psihologică a acestora sunt
diferite. Diferenţa între familiile monoparentale şi cele clasice, nucleare este de natură
structurală, pentru că din punct de vedere interacţional şi psihologic este la fel de complexă ca
şi o familie cu ambii părinti. Există cazuri în care o familie monoparentală nu diferă de o
familie cu ambii părinţi în care tatăl lipseste pentru o perioadă mai lungă de timp. În plus,
dacă tatăl din familia monoparentală îşi vede regulat copiii el poate avea o influenţă mai mare
asupra acestora decât tatăl care lipseste mai mult timp de lângă copii.

Familia monoparentală este analizată diferit în modele teoretice diferite. Astfel, în


modelul tradiţional este considerată o exceptie, o situaţie limită (prin care unul din soţi a
murit, este plecat pentru perioade mai lungi de timp, sau, foarte rar, este separat sau divorţat),
în care femeile şi copiii (bărbaţii- părinţi singuri sunt cazuri rare) riscă să rămână fără suport
financiar şi să fie nevoite să ceară sprijinul familiei de origine.

Modelul contractualist, ce consideră că libertatea indivizilor presupune doar


obligaţiile asumate, pleacă de la premisa că soţii pot decide modul de administrare a relaţiilor
personale şi financiare în timpul căsătoriei. În cazul divorţului, acest model consideră că
părintele singur a dorit să devină părinte şi este compatibil cu această situaţie, fiind capabil să
abordeze pozitiv problemele ce pot apărea.

Modelul comunitar arată că nici o persoană nu devine independentă decât după o


perioadă de dependenţă. Din perspectiva acestui model, ajutorul pentru familiile
monoparentale va veni din partea familiilor extinse sau a comunităţii.

69
Mitrofan, Iolanda, Ciupercă, Cristian, operă citată, pagina 74.
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

Modelul bazat pe drepturi şi responsabilităţi relaţionale consideră că importante


sunt relaţiile dintre viaţa de familie şi ordinea politică şi economică, acordarea vieţii
indivizilor cu modelele culturale.

Cristina Ştefan70 consideră că „Familia monoparentală pare să fie asemenea unui


întreg din care, deşi lipseste un element, nu încetează să funcţioneze ca un sistem, în care
întregul este mai mult decît suma părţilor.”

Conştientizarea fenomenului monoparental nu s-a făcut brusc, ci odată cu creşterea


lui şi cu intuirea problemelor pe care le ridică. La jumătatea anilor 1960 în literatura anglo-
saxonă apare termenul de „ single parent family.”

Problema familiilor monoparentale este din ce în ce mai des luată în discuţie


pentru că reprezintă o proporţie însemnată în totalul familiilor din fiecare ţară. În România,
numărul copiilor care s-au născut în afara căsătoriei era, la Recensământul din 2002, de
296802. În ciuda acestui fapt aceste familii trebuie să îşi rezolve singure problemele pentru că
statul se ocupă de familiile nucleare care deţin proporţia majoritară. Datorită acestui lucru pe
lângă problemele psihologice şi cele interacţionale mai apar şi probleme economice şi sociale
care transformă membrii familiei monoparentale într-o categorie de dezavantajaţi.

Dificultăţile pe care familia monoparentală le întîmpină pot fi:

- de ordin material: risc mare la sărăcie;


- de ordin biologic: legate de sexualitate şi restrângerea descendenţei;
- de ordin afectiv: datorate absenţei partenerului, a dragostei
conjugale etc..
Familiile cu copii sunt predispuse, în România, la sărăcie pentru că fiecare copil
conduce la sporirea cheltuielilor, având în vedere că acesta nu contribuie la venitul familiei,
iar alocaţia este nesemnificativă în raport cu costurile necesare creşterii. Astfel, 70 % din
familiile monoparentale cu unul sau doi copii trăiesc sub limita de subzistenţă. Doar cca. 20 %
din cele cu un copil şi cca. 10 % din cele cu doi copii pot fi plasate peste nivelul minim de trai
decent. De abia în 24 X 2003 Guvernul a aprobat legea prin care reprezentantul familiei
monoparentale cu copii şi cu venituri mai mici de 1500000 lei/ membru poate depune o cerere
tip pentru acordarea unei alocaţii de susţinere. Astfel, pentru un copil se acordă suma de
450000, pentru doi copiii – 525000, pentru 3 copii – 600000 lei, iar pentru 4 copii – 675000.

70
Cristina Ştefan (2001, 5)
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

Un alt motiv al riscului sărăciei ar putea fi lipsa contribuţiei unui părinte la bunăstarea familiei
fie datorită faptului că este şomer sau divorţat, fie datorită faptului că a decedat sau este
bolnav. Pentru Doru Buzducea „marginalizarea şi excluderea socială se referă la
„împingerea” anumitor indivizi sau grupuri sociale spre izolare şi acces limitat la formele de
putere socială, economică, politică şi la resursele comunităţii respective.”71 Excluderea socială
reprezintă fenomenul social major al contemporaneităţii pentru că el relevă apariţia unor noi
probleme sociale şi necesitatea de a schimba ceva din punct de vedere social.

Cristina Ştefan72 defineşte familia monoparentală ca fiind „un tip de familie format
dintr-un părinte şi copilul său/copiii săi”. Acest tip de familie este considerat deseori o abatere
de la familia nucleară care este formată din soţ, soţie şi din copiii lor care sunt minori.

Familia monoparentală se caracterizează printr-o asimetrie a membrilor săi


rezultată din raportul dintre statusul părintelui (de ocrotire) şi cel al copilului (de dependenţă).
Din punct de vedere cantitativ, familia monoparentală poate fi compusă din părinte şi unul sau
mai mulţi copii. Din punct de vedere calitativ, aceasta poate avea forme democratice (adultul
este prieten al copilului) sau forme în care autoritatea adultului este incontestabilă.

În analiza familiei monoparentale s-au conturat două puncte de vedere. Din punct
de vedere sociologic această familie este considerată un grup social ce se constituie pe baza
relaţiilor de rudenie legate între un părinte (cel singur) şi copilul/copiii săi. Este un grup
primar ai cărui membrii întreţin relaţii directe şi formale. Acest grup se caracterizează prin
stări afective, aspiraţii şi valori comune.

Al doilea punct de vedere, cel juridic, consideră familia monoparentală ca fiind


grupul de persoane între care se stabilesc drepturi şi obligaţii, reglamentate prin norme legale.

Între familia tradiţională şi cea monoparentală se înregistrează deosebiri


fundamentale. Spre deosebire de familia traditională, care îndeplinea funcţii cu un impact
pozitiv asupra societăţii, familia monoparentală, deşi oferă protecţie şi îngrijire membrilor,
precum şi un climat de strânsă afectivitate, este deficitară în ceea ce priveşte mediul
securizant şi modul în care conferă statusul.

71
Doru Buzducea (1999, 55)
72
Cristina Ştefan (2001, 6)
C

Referate-4all.ro
Referate de nota 10

Datorită faptului că familia monoparentală este ignorată în ceea ce priveşte


politicile sociale, apar o serie de efecte: majoritatea copiilor instituţionalizaţi provin din
familii monoparentale, dificultăţi de adaptare ale copiilor etc..

În ziua de azi divorţează mai mulţi oameni decât în trecut. Dacă în urmă se
considera că soţii, chiar dacă nu se înţeleg trebuie să rămână împreună de dragul copiilor, în
prezent, percepţia globală a societăţii asupra divorţului s-a schimbat în mod radical. Divorţul
nu mai este privit negativ, ci ca o soluţie la o situaţie critică. La Recensământul din martie
2002 numărul femeilor divorţate cu copii era de 392668. S-a observat faptul că cu cât numărul
copiilor este mai mic cu atât divorţurile sunt mai frecvente. Separarea afectează existenţa
partenerilor prin resursele economice, statutul rezidenţial, proiectele sau stilul de viaţă,
determinând schimbări importante pe plan spiritual şi afectiv. Motivele divorţului pot fi foarte
diferite în funcţie de vârsta partenerilor, de statusul economic şi socio-profesional, de
resursele lor spirituale etc.. De cele mai multe ori motivele se bazează pe existenţa unor
resentimente, pe conştientizarea faptului că relaţiile maritale au devenit stresante, intolerabile
şi singura modalitate de a le pune capăt este divorţul. În general femeile sunt părinţi singuri şi
asigură custodia copiilor. Există totuşi şi câteva situaţii în care femeile divorţate încredinţează
custodia copiilor.

Divorţul cuprinde mai multe etape:

o disoluţia şi eroziunea;
o separarea premergătoare;
o disoluţie legală;
o acomodarea în perioada de după divorţ
Cristian Ciupercă73 a identificat cele trei motive pentru care un cuplu se
desparte:

o banii;
o sexul;
B
o dragostea
În figura 2 este redată relaţia dintre bani – dragoste – sex.

73
2000) Sursa: Cristian Ciupercă (2000, 107)- cuplu
Referate-4all.ro

D S
Referate de nota 10

Figura 2 : relaţia bani (B) – dragoste (D) – sex (S)

Divorţul are efecte traumatizante asupra foştilor parteneri, dar mai ales asupra
copiilor, din cauza:

• sentimentului inerţial de dependenţă prin obisnuinţa reciprocă a acestora;


• panicii specifice golului relaţional în care rămân aceştia, generaţiile lor fiind
căsătoriţe, având alte obiective şi preocupări;
• complexelor de stigmatizare şi inferioritate socială trăite de aceştia;
• dificultăţilor privind încredinţarea şi creşterea copiilor, locuinţa, bunurile
materiale, veniturile, locul de muncă, relaţiile cu anturajul comun şi eventual, rezidenţa;
• receptării sale amplificate, prin sensibilitatea specifică, de către copii,
repercutându-se, prin fragmentarea şi distorsionarea socializării acestora pentru modelele de
familie, soţ şi părinte, atât asupra formării personalităţii, cât şi asupra capacităţilor de a-şi
socializa urmaşii, efectele fiind deci transgenerationale.74
Abandonul familiei reprezintă, din punct de vedere juridic, fapta celui care, deşi
are obligaţia legală de a întreţine o persoană, o părăseşte sau o alungă, expunând-o astfel
implicit la suferinţe fizice şi morale, sau nu asigură timp de două luni pensia de întreţinere.

Cele mai multe familii monoparentale au ca susţinător unic femeile (9 din 10


părinţi sunt femei). Mamele singure prezintă câteva caracteristici comune:

74
(Nicolae Grosu, 2000)
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

o extinderea unor sarcini ce nu le sunt specifice şi care necesită timp şi


energie. Aceste sarcini ale rolului nu pot fi îndeplinite cu maximă eficienţă. Femeile cu un
nivel ridicat de şcolarizare şi cu posibilităţi financiare întâmpină, de obicei, mai puţine
dificultăţi decât cele cu un nivel de pregătire scăzut. Acestea din urmă rezolvă mai greu
problemele legate de absentarea de la serviciu datorată îmbolnăvirii copilului, îngrijirii şi
supravegherii copiilor mici;
o apar schimbări în relaţia cu copilul. În multe cazuri, mama împreună cu
primul copil îşi împart rolul parental pentru că îi face confidenţe, consolidându-i astfel rolul
părintelui absent. Consecinţa este că maturizarea copilului se petrece înainte ca acesta să fie
pregătit.
În ceea ce priveşte familia monoparentală condusă de tată putem spune că aceasta
constituie o minoritate. Caracteristicile comune ale taţilor singuri sunt:

 au o mai mare libertate financiară decât mamele singure


datorită nivelului mai ridicat de şcolarizare;
 au abilitatea de a satisface nevoile emoţionale ale copiilor;
 cer mai multă independenţă de la copiii lor spre deosebire
de alţi părinţi;
 preferă să facă noi cunostinţe, dar evită activităţile sociale
unde sunt prezente cupluri căsătorite. Creşte totuşi implicarea în activităţi politice, de studiu
sau de antrenament formativ suplimentar;
 taţii singuri divorţaţi sunt satisfăcuţi de statutul lor şi se
consideră bine adaptaţi spre deosebire de cei văduvi care întâmpină dificultăţi datorită lipsei
de pregătire pentru aceasta experienţă.
Comparând familiile monoparentale conduse de taţi şi cele conduse de mame s-a
observat că taţii îşi îndeplinesc rolul parental într-o manieră competitivă care are efecte
pozitive asupra profilului psihocomportamental al copilului. Copiii din aceste familii
apreciază şi evaluează gradul de investiţie afectivă al acestuia în mod superior faţă de cei care
aparţin unei familii cu ambii părinţi.

4. 2. Tipologia familiilor monoparentale

Referate-4all.ro
Referate de nota 10

Există mai multe tipuri de familii monoparentale. Clasificarea acestora se face


după diferite criterii.

După calitatea şi performanţa interacţiunilor identificăm:

o familii monoparentale camuflate (când un părinte nu


interacţionează psihologic decât în mică măsură, în ciuda faptului că este prezent în cadrul
familiei);
o familii monoparentale în care există legături numai între copii, nu şi
între părinţi (cuplu divorţat, dar care are grijă de copii);
o familii monoparentale în care un părinte este absent fizic pentru că
a părăsit localitatea pentru o perioadă de timp mai lungă sau este spitalizat, deţinut etc.;
o familii monoparentale în care unul din părinţi e decedat;
o familia monoparentală propriu-zisă rezultată în urma divorţului;
o familia monoparentală în care nu există o relaţie legalizată între
părinţi (formată din copil şi părintele necăsătorit).
După numărul membrilor unei familii există familii monoparentale binare (doi
membri), terţiare (trei membri) etc. .

Marian Preda75 consideră ca orice familie include trei dimensiuni:

 dimensiunea structurală ce se referă la numărul şi calitatea familiei din


punct de vedere al relaţiilor de rudenie;
 dimensiunea interactivă a organizării familiei ce include procesele de
comunicare şi de contact între membrii familiei;
 dimensiunea psihologică ce include particularităţile membrilor şi
sentimentul ataşamentului şi identităţii comune a membrilor.
Luând în considerare cele trei dimensiuni se poate crea o tipologie a familiei
monoparentale:

Structural
Doi părinţi Părinte singur

75
Marin Preda
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

Interacţional Interacţional

Prezenţă Absenţă Prezenţă Absenţă

Psihologic Psihologic

Prezenţă A B Prezenţă E F

Absenţă C D Absenţă G H

Schema numarul … : Tipologie a familiei monoparentale76

Tipul A reprezintă familia nucleară, tradiţională.

Tipul B se referă la părintele care interacţionează foarte puţin cu ceilalţi membri ai


familiei, deşi din punct de vedere psihologic este membru al acesteia.

Tipul C reprezintă situaţia în care interacţiunea unui părinte cu familia este


aparentă, el canalizându-şi energia şi atenţia spre altceva.

Tipul D se referă la situaţia în care un părinte a suferit afecţiuni psihice serioase,


ceea ce a impus absenţa psihologică şi interacţională din viaţa de familie.

Tipul E reprezintă tipul de familie în care ambii părinţi divorţaţi au legături cu


copiii lor şi se implică psihologic şi interacţional în viaţa acestora.

Tipul F reflectă situaţia în care un părinte nu mai interacţionează cu familia, dar


din punct de vedere psihologic este ataşat acesteia. Pentru acest părinte membrii familiei sunt
încă importanţi şi îşi modifică modul de a se comporta în funcţie de aşteptările acestora. O
altă categorie care aparţine tot acestui tip de familie este aceea în care părintele decedat
influenţează membrii familiei în comportamentul şi gândurile acestora.

76
Sursa: Cristian Ciupercă (2000
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

Tipul G reprezintă tipul de familie în care părintele este absent psihologic pentru
că nu se mai implică în problemele familiei, dar interacţionează cu membrii acesteia. Poate fi
un părinte care locuieşte în aceeaşi casă cu fosta sa familie.

Tipul H include familia în care un singur părinte se ocupă de copii şi se implică


atât din punct de vedere psihologic, cât şi din punct de vedere interacţional în viaţa lor.

4. 3. Consecinţe asupra copiilor

Familia monoparentală are multiple consecinţe asupra copiilor. S-a constatat că


structura familiei are efecte semnificative asupra acestora. Când vorbim despre structură ne
referim fie la componenta numerică (structura pe generaţii şi setul de statusuri şi roluri
aferente), fie la componenta referitoare la diviziunea rolurilor în interiorul familiei şi
exercitarea autorităţii.

Cercetările asupra efectelor pe care familia monoparentală le are asupra copiilor au


condus la concluzii diferite. Pe de o parte se consideră că există riscuri mari pentru copil
datorită faptului că atunci când unul din părinţi lipseşte pentru o perioadă mai lungă de timp
familia nu mai funcţionează într-o manieră sănătoasă. Pe de altă parte S. Hanson77 consideră
că suportul social şi comunicarea eficientă conduc la sănătatea fizică şi mentală a copiilor din
familiile monoparentale.

Reacţia copiilor la separare este variabilă, în funcţie de mai mulţi factori: vârstă,
timpul care a trecut de la divorţul părinţilor, climatul ce caracterizeză relaţiile părinţilor în
timpul divorţului şi după etc. .

În funcţie de vârstă, copiii mici vor fi cei mai afectaţi. Dezvoltarea lor generală e
bulversată, pe de o parte devenind neascultători, chiar agresivi, mai puţin afectuoşi, iar pe de
altă parte par a deveni dependenţi. La copiii de şase-opt ani se constată existenţa unor
sentimente de tristeţe, frustrare, anxietate şi confuzie. Ei trăiesc acut un conflict de loialitate,
cautând contactul cu părintele absent. La această vârstă băieţii par mai vulnerabili, având
probleme şcolare şi de integrare socială. La copiii de 9-12 ani conştiinţa separării părinţilor
este mai clară, iar ei se manifestă mai discret, fiind capabili să lupte împotriva stărilor
77
Mitrofan, Iolanda, Ciupercă, Cristian, operă citată, pagina 235.
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

psihologice care-i domină. Totuşi, ei trec adesea prin stări de anxietate, ruşine, durere şi un
sentiment al neputinţei care se poate exprima prin furie la adresa părintelui considerat de ei
vinovat sau împotriva ambilor părinţi. În adolescenţă, reacţiile la separarea părinţilor îmbracă
o gamă mai diversă; de la furie, tristeţe şi sentimente de ameninţare şi nelinişte în privinţa
viitorului, la decepţie, indignare sau chiar dispreţ pentru părinţi.

Fiind pus în situaţia de a rămâne cu un părinte (de cele mai multe ori cu mama) el
îl va învinovăţi pe celălalt sau se va învinovăţi pe sine însuşi pentru că sentimentele sale vor fi
de respingere, vinovăţie, neputinţă. Aceste sentimente îl vor face antisocial, revoltat, nevrotic
sau complexat.

O diferenţă între familiile monoparentale şi cele cu ambii părinţi este aceea că în al


doilea tip de familie există o distribuire a responsabilităţilor. În cazul familiei monoparentale
condusă de mamă există o tensiune în adoptarea rolului parental care creşte pentru că
responsabilităţile tatălui trebuie acum îndeplinite de mamă. Încercarea acesteia de a îndeplini
ambele roluri parentale conduce fie la restrângerea sferei comportamentale specifice fiecarui
rol, fie la exagerarea unor tipuri de conduită din sfera rolului matern. Sarcinile familiale şi
extrafamiliale răpesc mai mult timp mamei şi consecinţa este diminuarea timpului disponibil
pentru relaţionarea cu copilul/copiii săi. Este adevărat că funcţia socializatoare este diminuată
din cauza absenţei unui părinte (care determină lipsa afectivităţii), dar trebuie să ţinem seama
şi de faptul că şi în familiile cu ambii părinţi această funcţie este din ce în ce mai puţin
îndeplinită. Acest lucru se datorează faptului că şcoala intervine din ce în ce mai mult în acest
proces preluând atribuţiile familiei. Nu putem afirma că familia monoparentală are o influenţă
negativă asupra copilului datorită diminuării unor funcţii din moment ce şi familia clasică se
confruntă cu astfel de probleme.

Unii specialişti consideră că şansele copiilor de a avea rezultate slabe la testele de


inteligenţă sau de a avea un comportament criminal depind în foarte mare masură de situaţia
din familie, situaţie care este influenţată de prezenţa tatălui. Totuşi, doar pentru că tatăl nu
este vizibil nu înseamnă că este absent pentru că un părinte divorţat poate avea contacte cu
copiii săi şi îi poate influenţa deşi nu este prezent în familie. Chiar şi părintele decedat poate
avea o influenţă asupra copiilor prin amintirea pe care aceştia i-o poartă. Dacă tatăl este
absent în timpul copilăriei există posibilitatea ca dorinţa de realizare a acestuia să fie
reprimată. Copilul nu va avea încrederea de sine care este necesară pentru a-şi fixa obiective
şi pentru a încerca să le atingă. Din acest motiv structurarea personalităţii lui va rămâne

Referate-4all.ro
Referate de nota 10

deficitară, mai ales din punct de vedere al orientării către un viitor personal şi al relaţiilor
extrafamiliale. Insuficienţa paternă lasă amprente crude asupra copilului, iar socializarea lui
are şanse foarte mari să fie deficitară. Concluzia generală este aceea că absenţa părinţilor
poate genera probleme de identitate pentru copil.

Părintele nu trebuie să-şi arate niciodată superioritatea faţă de copil pentru că acest
lucru îi poate descuraja sau intimida foarte mult. Copiii simt nevoia să fie mereu în atenţia
adulţilor, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să-i lăsăm să cunoască efectele reale ale
acţiunilor lor. Libertatea de mişcare este un factor deosebit de important pentru dezvoltarea şi
pentru maturizarea lor socială.

Efectele familiei monoparentale pe termen scurt şi mediu asupra copiilor sunt


diferite de cele asupra părinţilor. Părinţii care asigură custodia manifestă o influenţă, dar
această influenţă nu se manifestă în toate privinţele. Chiar dacă relaţiile părintelui cu rudele
fostului soţ nu se mai manifestă din punct de vedere legal şi se diminuează din punct de
vedere al interacţiunii şi comunicării, nu acelaşi lucru se întamplă cu relaţiile dintre copii şi
rude.

Copiii continuă să se considere ai ambilor părinţi pentru că în ciuda faptului că


rolul părintelui ce locuieşte cu ei creşte, nu înseamnă că rolul ceiluilalt se diminuează din
punct de vedere psihologic pentru copii. Părintele este absent din familie numai din punct de
vedere interacţional nu şi din punct de vedere psihologic. Comunicarea dintre copil şi acesta
se păstrează fie chiar şi numai prin intermediul telefonului sau al timpului pe care îl petrec
împreună la sfârşit de săptămână sau în vacanţe.

În Romania, justitia nu permite întotdeauna ambilor părinţi să păstreze legătura cu


copiii lor şi uneori chiar părintele care asigură custodia încearcă să împiedice orice
interacţiune între fostul partener şi copii. Iată motivul pentru care unii specialişti consideră că
ceea ce dăunează copilului nu este faptul că trăieşte într-o familie monoparentală, ci mediul
familial al acestuia.

Copiii din familiile monoparentale conduse de mamă se caracterizează printr-o


maturizare timpurie datorită faptului că de la vârste mici trebuie să rezolve diferite sarcini
domestice şi sunt investiţi cu rolul de parteneri. Datorită faptului că mama singură abdică
uneori de la rolul de părinte şi devine un fel de partener al celui mai în vârstă copil sunt
sporite raporturile de comunicare privitoare la aspecte legate de viaţă. Mama găseşte în

Referate-4all.ro
Referate de nota 10

copilul cel mai în vârstă un suport emoţional, determinându-l pe acesta să se maturizeze


înainte de vreme. Copilul preia treptat rolul părintelui absent, iar conflictele ce apar tind să le
imite pe cele vechi. Datorită faptului că cel mic poate fi pedepsit pentru că se comportă ca
fostul soţ, copiii nu îşi pot exprima sentimentele şi trăirile tensional-conflictuale. În timp, pot
apărea însă reacţii mascate sub forma unor somatizări sau conduite nevrotice.

În cazul în care familia monoparentală este condusă de tată, copiii au mai puţine
atribuţii în ceea ce priveşte treburile casei pentru că părintele caută ajutor în afara cadrului
familial şi de aceea sprijinul copiilor este mai redus decât în familiile conduse de mamă.
Acest lucru se datorează:

o neimplicării voluntare a copiilor de către tată;


o încercării de a uşura tranziţia copiilor la stilul de viaţă al familiei
monoparentale;
o dificultăţii în planificarea muncilor casnice
Experienţa unui părinte singur aduce schimbări în relaţia părinte-copil, schimbări
ce se pot produce în funcţie de timpul petrecut de mamă (tată) în familie, de modul în care
separarea a afectat pe copii sau pe părinti, de modul în care părinţii şi copiii au adoptat noi
stiluri de viaţă.

Altă constatare a cercetărilor specialiştilor este aceea că reducerea numărului de


membrii ai familiei are o influenţă asupra copiilor în ceea ce priveşte gradul satisfacţiei
produse de comunicare. Se intensifică interacţiunea copil-părinte singur, creşte gradul de
afecţiune şi scade ostilitatea. Totuşi, conform lui P. A. Gongla, E. H. Thompson78
performanţele intelectuale şi şcolare ale copiilor sau dezvoltarea lor psihologică nu sunt
influenţate de structura familiei. Odată cu separarea dispar conflictele anterioare dintre părinţi
şi se îmbunătăţeşte climatul familial. În familia monoparentală va scădea inegalitatea de status
dintre părinte şi copil şi se va instaura echilibrul în relaţiile familiale, echilibru ce va favoriza
evolutia psiho-sociala a copilului.

În ceea ce priveşte impactul pe care divorţul îl are asupra copiilor, precum şi


sentimentul că a pierdut un părinte, s-a constatat că ceea ce influenţează fundamental copilul
este contextul în care se petrece separarea. Dacă atmosfera este ostilă, copiii vor fi încercaţi de
sentimente negative (teamă, vinovăţie) şi comportamente negative (iritabilitate, agresivitate).
Majoritatea cercetărilor au avut ca subiecţi copii care proveneau atât din familii “intacte”, cât
78
P. A. Gongla, E. H. Thompson (1985)- apud Marian Preda
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

şi din familii destrămate şi au căutat să evidentieze diferenţe statistice între grupuri. Totuşi,
rezultatele obţinute nu au fost concludente datorită mai multor factori:

- despărţirea se poate produce înaintea divorţului, iar copiii,


reacţionează mai puternic la despărţire decât la divorţul propriu-zis;
- despărţirea poate avea loc în diferite moduri: fie printr-o despărţire
bruscă, fie datorită deselor plecări şi reveniri, astfel încât măsurarea reacţiilor copiilor trebuie
să fie corelată cu scala de timp a separării, respective divorţului;
- separarea părinţilor se poate petrece în diferite momente ale
dezvoltării fizice şi emoţionale ale copiilor. Datorită acestui fapt, dar şi datorită diferenţelor
de temperament este aproape imposibil ca cei mici să reacţioneze in acelasi fel.
Odată ce copilul începe să conştientizeze căutarea de sine, rătăcirea valorică şi
spirituală apar întrebări de genul: “De ce tocmai eu am ajuns în această situaţie?, Pentru ce s-a
întâmplat?, Ce voi face?”. Deşi se pot separa de părinţi din punct de vedere valoric, din cauza
faptului că nu vor găsi explicaţii coerente la întrebări ei pot deveni frustraţi şi hotărâţi să nu îşi
asume paternalitatea.

Copilul se va identifica cu părintele “bun”. Consecinţa constă în apariţia unor


efecte psihologice legate de identificarea de rol de sex. Băiatul rămas cu mama va fi supus
fenomenului de supraprotecţie maternal. Fata ar putea fi socializată negativ, educată în
spiritul aversiunii faţă de bărbaţi.

Cercetările efectuate au demonstrat faptul că divorţul poate conduce la diminuarea


şi ignorarea sarcinilor parentale în ceea ce priveşte creşterea şi educaţia copilului: controlul
anturajului, supravegherea performanţelor şcolare, a modului de petrecere a timpului liber
etc.. Eşecul grupului familial este de fapt eşecul procesului de socializare datorită faptului că,
absenţa unui părinte, determină identificarea cu un singur model parental al copilului.
Conflictele parentale, abandonarea rolurilor parentale vor afecta personalitatea copilului care
va trăi sentimentul abandonului şi insecurităţii. Aceste sentimente pot genera, la rândul lor,
tulburări de comportament, manifestări de devianţă şi conduite delicvente.

Pe termen lung efectele familiei monoparentale asupra copiilor pot fi negative. De


cele mai multe ori odată cu schimbarea structurii familiale sunt adoptate unele măsuri de
adaptare la noua situaţie. În România, situaţia veniturilor părinţilor singuri este gravă. Datorită
faptului că salariul reprezintă principala sursă de venit, iar copiii un factor principal care
facilitează instalarea sărăciei, majoritatea familiilor din această categorie trăiesc sub nivelul
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

minim de subzistenţă. O astfel de măsură este schimbarea locuinţei cu una mai mică şi care
necesită cheltuieli mai mici. Deşi apar avantaje financiare, evoluţia copilului poate fi
influenţată negativ. Mutarea într-un cartier mai ieftin caracterizat de sărăcie şi delicvenţă va
influenţa comportamentul membrilor familiei. Datorită faptului că părintele singur îşi va putea
supraveghea mai puţin copiii decât ambii părinţi există o posibilitate foarte mare ca cei mici
să cadă pradă unor influenţe negative.

Efectele familiei monoparentale asupra copiilor sunt multiple şi nu sunt în


totalitate cunoscute. Tocmai de aceea ele rămân o permanentă provocare pentru cercetători.

Capitolul al V – lea

Politici sociale pentru familie în România


Referate-4all.ro
Referate de nota 10

5. 1. Delimitari conceptuale şi caracteristici

“Conceptul de politică socială se referă la o sferă largă de activităţi ale statului


care au ca obiectiv modificarea într-un sens specificat a caracteristicilor vieţii sociale ale unei
colectivităţi”79.

Luana Pop80 consideră că politicile sociale reprezintă ,,un set de programe,


activităţi, măsuri ce au ca scop redresarea unor nevoi (elementare) umane de protecţie socială,
educaţie, sănătate, locuire şi – în general – creşterea bunăstării sociale, prin intermediul
(re)distribuirii unor resurse considerate a fi relevante (bani, servicii, timp etc.)”.

Cătălin Zamfir81 identifică obiectivul sistemului de protecţie socială şi anume


să susţină persoanele, grupurile sau comunităţile ce se confruntă cu situaţii dificile şi care,
datorită lipsei de resurse proprii, nu pot avea condiţii minime de subzistenţă care să le asigure
o funcţionare normală în societate.

Pentru stabilirea obiectivelor politicilor pentru populaţie şi familie este


necesară luarea în considerare a valorilor societăţii şi a celor care stau la baza
comportamentului indivizilor.

Există mai multe tipuri de obiective ale politicii sociale:

o Promovarea unor bunuri: publice (apărare, securitate, educaţie etc.);


o Protecţia socială;
o Dezvoltarea socială.
Sistemele de politici sociale sunt alcătuite din beneficii şi servicii sociale care
acoperă nevoile de bază pentru toate segmentele populaţiei. Există mai multe forme de
intervenţie a statului prin intermediul acestor politici:

 Prin beneficii de tip contributoriu care se acordă doar dacă se


plăteşte o contribuţie de către toţi cei care au venituri din muncă;

79
Zamfir, Elena, Zamfir, Cătălin, operă citată, pagina 22.
80
Pop, Luana, Curs de politici sociale, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Bucureşti, 2001.
81
Catslin Zamfir
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

 Prin beneficii de tip non-contributoriu care se acordă prin testarea


nevoilor, adică a mijloacelor de trai.
Prima instituţie care îi poate oferi copilului un cadru favorabil de viaţă este
familia. Aceasta, pe lângă funcţia de producere şi formare a noii generaţii, mai îndeplineşte şi
alte funcţii:

• Suportul vieţii individuale a copilului;


• Crearea solidarităţii între generaţii etc..
Familia este cadrul optim care favorizează formarea, educaţia şi crearea
cadrului emoţional-afectiv atât de necesar dezvoltării personalităţii. Copilul nu poate fi
sprijinit decât dacă este luată în considerare familia acestuia şi comunitatea din care face parte
pentru că, în perioadele de stres social şi economic, se înregistrează o creştere a solidarităţii
intergeneraţionale din cadrul familiei.

Politica socială pentru familie şi copil este în strânsă legătură cu politica


sociala globală pentru că resursele colectivităţii influenţează mecanismele de distribuire şi de
redistribuire a resurselor care există într-un domeniu. Din acest motiv, politica sociala a
familiei şi copilului este o parte componentă a politicii sociale globale şi are o particularitate
distinctă din punct de vedere al dimensiunii, semnificaţiei şi rolului social pe care orice
familie şi copil îl au în colectivitate.

Există trei tipuri de politici demografice şi sociale pentru familie:

- Politici pronataliste (stimulează creşterea fertilităţii şi dimensiunilor


familiei);
- Politici antinataliste (stimulează scăderea fertilităţii şi a dimensiunii
familiei);
- Politici neutraliste (urmăresc ameliorarea situaţiei familiei, lăsând
individul să hotărască asupra numărului de copii pe care doresc să-l aibă).
O politică socială care să sprijine copilul trebuie să facă parte dintr-o politică
de protecţie a familiei. Este necesară totuşi existenţa unor mijloace care să garanteze faptul că
familia foloseşte sprijinul acordat pentru copil, pentru a-i asigura acestuia condiţii
satisfacătoare de viaţă care să-i dea posibilitatea de a se integra în societate.

În orice societate copilul şi familia sunt o prioritate naţională. Copiii reprezintă


o categorie aparte faţă de grupurile sociale defavorizate şi necesită o atenţie deosebită din
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

partea societăţii pentru că întotdeauna condiţiile în care aceştia se formează şi se dezvoltă vor
influenţa dezvoltarea unei comunităţi sănătoase. Ei sunt singurii indivizi care nu pot respecta
regula conform căreia orice membru al societăţii trebuie să-şi asigure condiţii normale de
viaţă prin efort propriu. Ei au tot dreptul să beneficieze de o protecţie suplimentară faţă de alte
grupuri pentru că nu sunt o sursă aducătoare de venit ci una de consum, fiind dependenţi de
cei din jurul lor.

Necesităţile unei familii cu copii sunt mult mai mari decât ale unei familii fără
copii şi pe lângă trebuinţele obişnuite se mai adaugă şi altele specifice. De aceea, cerinţele
familiei care are copii sunt mai mari, atât sub aspect material-economic, cât şi sub aspect
emoţional-afectiv şi educaţional-formativ. Aceste necesităţi pot fi de natură economică,
morală, socio-culturală, de educare a copiilor etc.. Lipsa lor poate favoriza apariţia unor
tensiuni în cadrul familiei şi o pot face vulnerabilă, contribuind la apariţia unor situaţii de risc
care se vor transfera şi asupra copilului. Având în vedere că acesta nu se poate apăra singur,
este nevoie de soluţii care să-l protejeze de procesele sociale de natură distructivă. Familia
descompusă măreşte riscurile membrilor săi precum şi nevoia de ajutor social. Este o familie
care nu poate utiliza eficient ajutorul social pe care colectivitatea îl oferă şi există riscul ca
acest suport să nu fie folosit în mod adecvat.

Protecţia familiei şi a copilului se poate concretiza în:

 Suport material universal pentru familiile cu copii care constă în: alocaţii
pentru copii, reduceri de impozite, asigurarea unor condiţii decente de viaţă;
 Educaţie gratuită şi sprijinirea participării şcolare a copiilor care provin din
familii sărace şi cu mulţi copii;
 Asistenţă medicală gratuită;
 Protecţie socială pentru copii cu handicap fizic şi mental;
 Sprijin educativ şi de integrare pentru copiii delicvenţi;
 În ultimii ani, în România, strategia politică a avut următoarele elemente:
 Planul naţional de acţiune în favoarea copilului adoptat de Guvern în 1995;
 Strategia Departamentului de Protecţie a copilului, adoptată de Guvern în
1997;
 Măsuri de sprijin financiar a familiilor cu copii promovate de Ministerul
Muncii şi Protecţiei Sociale în 1998-1999;

Referate-4all.ro
Referate de nota 10

 Înfiinţarea în 1999 a noii Agenţii Naţionale pentru Promovarea drepturilor


copilului;
 Transformarea în 2001 a Agenţiei Naţionale pentru promovarea drepturilor
copilului în Autoritate Naţională pentru Protecţia drepturilor copilului;
 Adoptarea în anul 2001 a Legii asistenţei sociale care include serviciile
specializate de asistenţă socială centrate pe familie şi comunitate;
 Introducerea în anul 2000 a Legii venitului minim garantat care asigură un
sprijin familiilor în dificultate şi celor cu mulţi copii;
 Acordarea unor ajutoare materiale pentru familiile sărace pe perioada de
iarnă 2001;
 Lansarea de către Guvern în august 2002 a unui program social coerent de
protecţie şi asistenţă socială pentru grupurile defavorizate;
Politicile familiei, pentru care tot mai multe ţări au început să ia măsuri,
urmăresc mai multe scopuri:

Asigurarea forţei de muncă;

• Creşterea calităţii vieţii familiale prin creşterea nivelului de trai şi


ameliorarea socializării copiilor;
• Asigurarea imortalităţii societăţii;
• Socializarea copiilor conform normelor şi valorilor sociale pe care
societatea respectivă le promovează;
• Asigurarea egalităţii sexelor.
Nu putem spune că aceste politici sociale ale familiei se practică în permanenţă. În
funcţie de situaţie, acestea se pot schimba periodic.

5. 2. Politici sociale pentru familia monoparentală în România

Referate-4all.ro
Referate de nota 10

Datorită apariţiei unor obstacole în dezvoltarea unor strategii politice coerente la


sfîrsitul anului 2000 rezultatele nu erau cele preconizate iniţial. Punctele slabe ale politicii
sociale centrate pe copil şi pe familie se explică prin:

 Lipsa unui cadru general coerent, integrat privind politici sociale unitare de
protecţie a copilului şi a familiei în dificultate, ţinând cont de structura
complexă a nevoilor lor;
 Fragmentarea sistemului de protecţie pentru copil şi familie între
numeroase ministere, instituţii, agenţii, organizaţii;
 Lipsa unui sistem de servicii publice de asistenţă socială specializate pe
nevoile copilului şi ale familiei;
 Înregistrarea unor eşecuri evidente în procesul de dezinstituţionalizare a
copilului;
 Adoptarea unor măsuri de sprijin pentru copil, cel mai adesea sub
presiunea urgenţelor sau a factorilor externi;
 Dispersia responsabilităţilor factorilor de decizie guvernamentali şi locali
pentru protecţia copilului.82
În condiţiile de relansare economică situaţia copilului reprezintă un obstacol
important. Problemele cu care se confruntă un copil în prezent, nu se datorează numai
decăderii economice din ultimii 12 ani, ci şi deficitului de politici sociale pentru copii. În
comparaţie cu celelalte ţări ce trec prin perioada de tranziţie, România a alocat cheltuieli
sociale publice inferioare în raport cu PIB-ul, faţă de Polonia, Ungaria, Slovenia, Slovacia
etc., concentrându-se prea puţin pe protecţie socială. Există o mare diferenţă între importanţa
acordată politicii sociale în România spre deosebire de tările U.E şi ţările în tranziţie post-
comunistă. La nivelul U. E. cheltuielile sociale publice totale însumează 30% din PIB, iar în
Suedia ajung până la 40%. Aşadar, în tările U.E., statul bunăstării sociale reprezintă o
componentă structurală a societăţii.

În România cheltuielile sociale totale ating 20% din valoarea PIB,


înregistrându-se o accentuare a decalajului faţă de alte ţări în tranziţie, acestea ajungând la
10%. Politicile sociale nu contribuie la dezvoltarea societatii si nu reuşesc să satisfacă nevoile
populaţiei care trăieşte în condiţii mizere. Ioan Mărginean83 consideră ca soluţia ar fi sporirea

82
(Elena Zamfir, 2000, p 29)
83
Ioan Mărginean
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

resurselor alocate şi utilizate prin creşterea proporţiei cheltuielilor sociale în bugetul public şi
în PIB, dar fără marirea fiscalităţii.

Tipul beneficiului Contributive Finanţarea universala Mixtă


Indemnizaţie pentru Suedia, Austria, Danemarca Marea Britanie,
concedii de boală Germania, Olanda, Grecia, Franţa,
şi maternitate Italia, Portugalia, Belgia, Finlanda,
Spania, România Irlanda
Indemnizaţii pentru Danemarca,
concedii datorate Franţa, Suedia,
accidentelor de muncă Grecia, Finlanda
şi bolilor profesionale Olanda, Italia,
Portugalia, Spania
România Marea Britanie Luxemburg,
Australia,
Belgia, Irlanda,
Luxemburg, Grecia
Alocaţii familiale Italia, Portugalia Danemarca, Suedia Franta, Grecia
Germania, Finlanda Austria, Belgia
Irlanda, Spania, Luxemburg
Olanda, România,
Marea Britanie
Servicii de sănătate Germania, Olanda Danemarca, Suedia Franţa, Austria,
Italia, România Portugalia, Spania, Belgia, Irlanda,
Finlanda, Marea Grecia,
Britanie Luxemburg

Tabel numărul 3 Modalităţi de finanţare a politicilor sociale în

ţări membre U.E. şi România84

84
Sursa: Mărginean, 2002,op cit

Referate-4all.ro
Referate de nota 10

Suportul financiar minimal actual constă în:

 Alocaţiile pentru copii care au înregistrat creşteri începând cu anul 2001 şi


care vor ajunge la 10 % din salariul mediu;
Alocaţia pentru copii este beneficiul social care de-a lungul celor 12 ani de după
revoluţie s-a deteriorat vizibil. Abia acum guvernarea încearcă mărirea acesteia la 10% din
salariul mediu pe economie. Pentru a sprijini familiile cu mulţi copii s-a introdus o alocaţie
suplimentară, dar suma este prea mica pentru a oferi condiţii minime decente de viaţă copiilor
care trăiesc în sărăcie.

Alocaţiile pentru copii au scopul de a mări resursele familiilor cu copii. Existenţa


copiilor provoaca un dezechilibru de resurse care este corectat de aceste alocaţii care, până în
anul 1995, erau singura sursă de supravieţuire a familiilor ce aveau condiţii precare de trai.
După 1995, când a fost introdus sistemul de ajutor social, alocaţiile pentru copii au continuat
să îndeplinească această funcţie. Astăzi, ele au funcţia de a acoperi unele nevoi minime.
Faptul că aceste alocaţii au acoperire universală este benefic, pe de o parte, pentru că în acest
fel copilul este recunoscut ca fiind un bun social, iar pe de altă parte, oferă un beneficiu pentru
toţi.

 Alocaţiile suplimentare pentru familiile cu doi sau mai mulţi copii care au
rolul de a reechilibra parţial resursele cu nevoile. Datorită nivelului lor scăzut au însă un efect
neglijabil pentru dezvoltarea copiilor.
 Sistemul de venit minim garantat introdus în ianuarie 2002;
 Alocaţii suplimentare acordate doar familiilor sărace pentru susţinerea
partială a cheltuielilor de întreţinere pe timp de iarnă;
 Un sistem de ajutoare de urgenţă atribuit din fondul de solidaritate socială;
 Alocaţii speciale pentru copii cu handicap şi pentru îngrijirea persoanelor
cu handicap;
 Sprijin pentru familiile monoparentale.
La 24 octombrie 2003 s-a aprobat Ordonanţa de Urgenţă privind alocaţia familială
complementară şi alocatia de susţinere pentru familia monoparentală. Alocaţia de susţinere se
acordă familiilor monoparentale, adică acelor familii formate dintr-o persoană singură şi
copiii acesteia care au până la 18 ani şi care locuiesc împreună cu aceasta . Persoana singură
este persoana care este :

Referate-4all.ro
Referate de nota 10

 Necăsătorită;
 Văduvă;
 Divorţată;
 Soţul/soţia este declarat/ă dispărut/ă prin hotărâre judecătorească;
 Soţul/soţia este arestat/ă preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile sau
execută o pedeapsă privativă de libertate, neparticipând la întreţinerea copiilor;
 Nu a împlinit 18 ani, aflându-se într-o situaţie de mai sus;
A fost numită tutore sau i s-a încredinţat ori dat în plasament unul sau mai mulţi
copiii şi este necăsătorită, văduvă sau divorţată, cu excepţia asistentului maternal profesionist.

Alocaţia de susţinere se acordă lunar familiilor monoparentale dacă venitul net


lunar însumat este sub 1,5 milioane lei. Cuantumul acestei alocaţii este de:

 450.000 lei/ 1 copil;


 525.000 lei/ 2 copii;
 600.000 lei/ 3 copii;
 675.000 lei/ 4 sau mai mulţi copii;
Alocaţiile se acordă pe bază de cerere întocmită de reprezentantul familiei însoţită
de actele doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile acesteia. Componenţa familiei,
filiaţia copiilor şi situaţia lor juridică faţă de reprezentanţii legali se dovedesc cu livretul de
familie.

Îndeplinirea condiţiilor de acordare a alocaţiei familiale de susţinere se verifică în


termen de 15 zile de la data înregistrării, iar suma cuvenită se va acorda începând cu luna
următoare depunerii cererii. Familia are obligaţia de a prezenta din 3 în 3 luni dovada
frecventării cursurilor copiilor de vârstă şcolară. Limita de venituri este corectată anual în
funcţie de evoluţia preţurilor de consum şi se aprobă prin hotărârea Guvernului. Deşi aceste
sume vin în ajutorul familiilor monoparentale, consider că ele sunt mult prea mici pentru
satisfacerea nevoilor multiple pe care o astfel de familie le resimte.

Orice politică de suport pentru familie şi pentru copil presupune considerarea


factorilor de risc ce influenţează viaţa familiei şi, implicit, a copilului.

Unul dintre factorii de risc importanţi este dificultatea în constituirea şi


menţinerea unei familii. Dificultăţile economice datorate tranziţiei afectează în mod negativ

Referate-4all.ro
Referate de nota 10

procesul de constituire a familiei. Numărul în continuă scădere a căsătoriilor din ultimii ani se
datorează următorilor factori:

 Declinul rapid al construcţiei de locuinţe;


 Lipsa capacităţii familiilor de a-şi sprijini copiii pentru întemeierea unui
cămin datorită decăderii economiei;
 Creşterea numărului de familii tinere care sunt obligate să trăiască cu
părinţii;
 Lipsa locurilor de muncă.
 Un alt factor de risc este lipsa de responsabilitate faţă de naşterea şi
creşterea copiilor. Criza social – economică determină o anumită deteriorare a
responsabilităţii faţă de naşterea şi îngrijirea copiilor. Acest fenomen este accentuat de
următoarele procese de dezagregare socială:
 Creşterea numărului de naşteri în afara căsătoriei este un proces care se
manifestă în toate ţările dezvoltate. Totuşi, condiţiile economice precare au consecinţe
negative asupra mamei şi copilului născut în afara căsătoriei. Între 1990 şi 2001, numărul
naşterilor în afara căsătoriei a înregistrat o creştere de la 18,3% la 26,7%. O parte dintre aceste
mame trăiesc în uniune consensuală, iar numărul lor este în continuă creştere.

1996 1997 1998 1999 2000 2001


TOTAL 241348 236891 237297 234600 234521 220368
Necăsătorită (%) 20.39 21.96 22.65 23.73 25.17 26.29
Căsătorită (%) 79.27 77.74 77.01 75.90 74.46 73.26
Divorţată (%)
Văduvă (%)
0.18 0.17 0.18 0.21 0.21 0.27

0.15 0.13 0.16 0.16 0.17 0.19

URBAN 108226 110009 110186 108542 108254 102432


Necăsătorită (%) 18.03 19.25 20.30 21.60 22.65 23.47
Căsătorită (%) 81.63 80.46 79.39 78.05 77.00 76.12
Divorţată (%)
Văduvă (%)
0.20 0.16 0.18 0.22 0.21 0.26

Referate-4all.ro
Referate de nota 10

0.14 0.12 0.13 0.14 0.14 0.15

RURAL 123122 126882 127111 126058 126267 117936


Necăsătorită (%) 22.48 24.31 24.70 25.57 27.32 28.74
Căsătorită (%) 77.20 75.38 74.94 74.04 72.28 70.77
Divorţată (%)
Văduvă (%)
0.16 0.17 0.17 0.21 0.21 0.28

0.16 0.14 0.19 0.17 0.19 0.22

Tabel 4. Numărul născuţilor vii şi structura după starea civilă a mamei, pe medii
rezidenţiale, 1996-200185

 Creşterea numărului de copii abandonaţi în ultimii ani se datorează lipsei


mijloacelor necesare întreţinerii acestora. Există situaţii în care părintele încredinţează iniţial
doar temporar copilul unei instituţii de stat, dar, conform statisticilor, acest abandon devine în
cele din urma definitiv. Deşi colectivitatea oferă sprijin acestor copii el nu este suficient şi nu
poate înlocui o familie normală. Tendinţa de abandon s-a accentuat datorită lipsei serviciilor
sociale de suport şi de consiliere pentru familiile care se află în dificultate, dar şi datorită
preferinţei sistemului pentru instituţionalizare.
 Tendinţa de disoluţie a familiei este accentuată de scăderea surselor de
venituri. Membrii familiei se separă pe perioade îndelungate de timp datorită lipsei părinţilor
care pleacă în alte ţări pentru a câstiga. Copii rămân în grija bunicilor sau sunt abandonaţi fără
nici un suport.
 Creşterea divorţialităţii măreşte riscul abandonului, neglijării, abuzului
fizic şi sexual etc..
Majoritatea cercetărilor efectuate asupra politicilor sociale pentru familie şi
copil din România au ajuns la aceeaşi concluzie şi anume că datorită fragmentării sistemului
de asistenţă socială utilizarea resurselor disponibile a fost slabă. Resursele care sunt relativ
mari au fost utilizate pentru a obţine rezultate relativ mici. Se ştie faptul că dezvoltarea unui
sistem coerent de asistenţă socială centrat pe nevoile familiei şi copilului reprezintă elementul
85
Sursa: INS, 1996-2001

Referate-4all.ro
Referate de nota 10

esenţial al unei politici sociale eficiente. Cu toate acestea, sistemul institutional actual de
asistenţă socială nu are capacitatea de a rezolva optim noile probleme, nefiind suficient de
bine structurat. Acesta este motivul existenţei unui imens decalaj între capacitatea de
intervenţie a statului în situaţiile de criză ale familiilor cu copii.

Capitolul al VI – lea

Cercetare

6. 1. Studii de caz

Cazul numarul 1: Ghe. R., 59 ani, văduv.

Soţia a decedat în 1997. Rămâne cu doi copii: o fată de 20 de ani şi un băiat de 14


ani. La început fiica sa preia atribuţiile gospodăreşti şi munceşte pentru a suplini deficitul
economic. Situaţia materială a familiei era precară datorită faptului că trebuiau să facă faţă
cheltuielilor zilnice doar din pensia primită de tată şi din salariul modest al fetei. Baiatul, fiind
încă în liceu, nu contribuia la veniturile familiei decât cu alocaţia care reprezenta o suma mult
prea mică pentru nevoile ce trebuiau acoperite. Nu au primit sprijin din partea rudelor pentru
că bunicii nu mai erau în viaţă, iar celelalte rude nu locuiau în Arad.

La scurt timp după decesul soţiei, subiectul îşi găseşte o concubină şi petrece din
ce în ce mai mult timp în apartamentul acesteia. Copiii nu sunt de acord, nu au relaţii de
simpatie cu aceasta, dar o acceptă de dragul tatălui. Atribuţiile casei (curăţenia, cumpărăturile
şi uneori chiar hrana) rămân responsabilitatea copiilor care se gospodăresc singuri. Uneori,
concubina găteşte şi face curăţenie pentru a-i ajuta pe aceştia.

Relaţiile tatălui cu copiii săi se schimbă: certurile cu fiica sunt frecvente la început
din cauza concubinei cu care acesta se afisează din ce în ce mai des. Cu timpul, însă aceasta
începe să accepte situaţia. În relaţia cu fiul său tatăl a fost autoritar: “Deşi parea că s-a
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

maturizat brusc dupa moartea sotiei, l-am supravegheat atât eu, cât şi sora lui pentru a evita un
eşec şcolar“. Amândoi copiii au avut rezultate şcolare bune şi au fost admişi la facultatea la
care au visat. După casătoria fiicei, şi mutarea acesteia la sotul său, baiatul rămâne aproape
singur în apartament, având în vedere faptul că tatăl stă acasă doar o zi sau două pe
saptămână. Cheltuielile casei le acoperă în totalitate tatăl, însă de apartament (curăţenie,
spălat, hrană) se ocupă fiul. Totuşi, pentru că are nevoie de “bani de buzunar” băiatul
munceşte temporar atunci când serviciul nu îi afectează timpul alocat pentru facultate. Are
prieteni mulţi care l-au susţinut moral la decesul mamei şi cu care îşi petrece aproape tot
timpul liber.

Astăzi, după ce fiica a absolvit o facultate, s-a căsătorit, are un copil, iar băiatul
este student, tatăl se mândreşte cu copiii săi: “deşi nu au avut sprijinul mamei, copiii mei s-au
realizat.”

Cazul numarul 2: A.S. 26 ani, necăsătorită.

La vârsta de 8 ani, tatăl său părăseşte familia. Cu mama ,,nu am discutat niciodată
deschis despre el, dar bănuiesc că a fost vorba de altă femeie.” A avut o copilărie grea, lipsită
de orice contact cu tatăl pe care ,,nu l-am mai văzut de atunci”. Rudele nu i-au ajutat, iar
mama sa, deşi muncea, câştiga putin. Nu i-a plăcut şcoala, abia a terminat liceul , iar la 18 ani
îl cunoaşte pe C. S. cel cu care va face o fetiţă. ,,Când am rămas însărcinată am hotărât să
amânăm cununia civila pentru că nu aveam bani suficienţi”. După naşterea fetiţei, relaţiile se
înrăutăţesc din cauza lipsei banilor, având în vedere că numai el muncea. Certurile devin
frecvente, iar ruptura se produce pentru că tatăl nu mai doreşte să-şi asume responsabilitatea
unui copil.

Pentru mamă, fără servici, cu un copil de aproape doi ani, “totul mi se părea fără
speranţă. Eram speriată şi nu ştiam ce să fac.” Primeste ajutorul mamei care se implică în
creşterea fetiţei şi în cele din urmă găseşte şi servici. Deşi programul este încărcat şi lipseşte
de acasă 4 zile /săpt. este mulţumită că poate câştiga bani pentru creşterea fetiţei.

Referate-4all.ro
Referate de nota 10

Fetiţa a obtinut rezultate foarte bune la grădiniţă şi s-a integrat repede în colectivul
grupei, făcându-şi foarte mulţi prieteni. Manifestă o preferinţă pentru activităţile artistice şi
matematice, dar participă activ şi la celelalte activităţi desfăşurate de educatoare. Fetiţa îşi
doreşte mult să frecventeze grădiniţa în fiecare zi pentru că acolo are mulţi prieteni cu care se
poate juca, dar simte foarte acut lipsa mamei, deşi în tot acest timp bunica o supraveghează. În
ciuda faptului că petrece puţin timp cu copilul, mama ştie întotdeauna ce s-a petrecut în lipsa
ei acasă sau la grădiniţă pentru ca fetiţa îi povesteşte amănunţit. Au o relaţie foarte apropiată
şi timpul petrecut împreună este valorizat pentru plimbări în oraş, vizite la grădina zoologică,
jocuri şi alte activităţi pe care fetiţa le preferă. Subiectul se interesează frecvent de evoluţia
copilului pentru că doreşte ca fiica sa să obţină rezultate şcolare bune.

Bunica este cea care se ocupă de creşterea copilului, atât în ceea ce priveşte
frecventarea grădiniţei, cât şi în ceea ce priveşte satisfacerea celorlalte nevoi. Mama încearcă
să îi asigure fetiţei un trai decent, însă ,, sunt multe lucruri pe care nu pot să i le ofer.”

Nu s-a gândit la o relaţie stabilă şi mai ales la căsătorie pentru că nu are timp şi
“oricum pentru mine importantă este fetiţa mea căreia vreau să-i ofer un exemplu bun.”

Cazul numarul 3: C.D, 45 ani, căsătorită.

Se căsătoreşte la vârsta de 18 ani şi, fiind din provincie, se mută împreună cu soţul
într-un apartament dăruit de mama acestuia în Arad. La vârsta de 19 ani naşte o fetiţă. Pentru
a asigura o situaţie economică mai bună a familiei soţul munceşte în diferite oraşe din ţară
fiind plecat foarte mult timp de acasă. C.D. este nevoită să crească aproape singură copilul
având în vedere că tatăl lipseşte de acasă cu lunile. Situaţia financiară a familiei este bună şi
primesc ajutoare şi de la ţară unde locuiesc părinţii ei şi ai soţului. Când fetiţa împlineşte şase
ani tatăl părăseşte ţara pentru a munci în străinătate, deşi cuplul aştepta al doilea copil. Timp
de doi ani subiectul creşte singură copiii: ,,Mi-a fost foarte greu, dar nu am avut încotro”.
Avea servici, un copil de care trebuia să se ocupe îndeaproape, pentru că de abia începuse
şcoala, şi un nou născut. A ajutat-o şi mama ei la creşterea celui de-al doilea copil pentru că
nu se putea descurca singură. Pe timpul vacantei de vară fetiţa, şi mai târziu şi băiatul, stăteau

Referate-4all.ro
Referate de nota 10

la ţară, la părinţii mamei şi uneori la părinţii tatălui. Cu soţul lua legătura doar prin
corespondenţă şi nu se putea sfătui în probleme importante.

Cu copiii a fost foarte dură, nu au avut o relaţie foarte apropiată pentru că, fiind
nevoită să suplinească lipsa tatălui, nu avea timp foarte mult pe care să-l petreacă cu copiii
săi. ,,Aveam servici, o casă de întreţinut şi doi copii de crescut. Problemele mă copleşeau, dar
nu aveam voie să mă plâng”. Subiectul regretă că relaţia cu copiii a fost una superficială,
rece. Aceştia nu i-au împărtăsit gânduri, frământări, secrete ,, aşa cum poate alţi copii fac cu
mamele lor. Dar acum, când mi-am dat seama, este mult prea târziu să mă mai pot apropia de
ei.” Au învăţat bine, fata a devenit asistentă medicală, s-a căsătorit şi aşteaptă un copil, iar
băiatul este student. Relaţia dintre tată şi copii a fost una formală pentru că, fiind rar acasă, nu
aveau ocazia să petreacă mult timp împreună, să aibă relaţii apropiate.

În ceea ce priveşte căsnicia, sentimentele dintre cei doi s-au stins cu timpul, iar
relaţia s-a deteriorat datorită faptului că acesta a continuat să muncească în străinătate până în
anul 2003. În ţară acesta petrecea doar două trei luni /an, iar lipsa de comunicare i-a depărtat
pe soţi. Acum, când copiii sunt mari şi fiecare are viata sa cuplul întâmpină probleme: nu pot
comunica şi fiecare ,,îşi vede de viaţa sa”. Nu s-au gândit la divorţ pentru că ,,suntem
căsătoriţi de atâţia ani”, dar pe soţi nu îi mai leagă nimic.

Cazul numarul 4: M.N., 38 ani, divorţată.

S-a căsătorit la 20 de ani deşi pe soţ îl cunoştea doar de 7 luni. Ştia că are un
temperament impulsiv, dar era convinsă că asta nu le va destrăma căsnicia. Le-a mers foarte
bine timp de doi ani, până la naşterea copilului când absenteismul soţului de acasă a început s-
o deranjeze: ,,nu se preocupa deloc de copil, considera că aceasta era numai sarcina mea.” În
grija sa era totul: casa, îngrijirea copilului, deciziile importante. Soţul ajungea acasă uneori la
miezul nopţii, deşi programul său de lucru se termina mult mai devreme şi nu aveau timp să
se sfătuiască pentru a rezolva problemele zilnice ale oricărei familii. În plus, banii pe care
acesta îi câştiga nu erau aduşi în totalitate acasă. Reproşurile soţiei generau scandaluri din
partea soţului care considera că aceasta ,,nu are dreptul să-i ceară socoteală pentru ceea ce
face el.” După un an a lovit-o prima dată. Şi-a cerut scuze, a promis că nu se va mai întampla
şi viaţa şi-a reluat cursul normal. Soţul nu şi-a ţinut însă promisiunea, bătăile au devenit

Referate-4all.ro
Referate de nota 10

frecvente, iar subiectul le-a acceptat pentru că ,, am fost nevoită să merg mai departe pentru
copil. Acum îmi pare rău, trebuia să plec de la început, să nu accept umilinţele.”

Când băiatul a mai crescut a început să intervină în certurile părinţilor pentru a


aplana conflictele. Tatăl a considerat într-o zi intervenţia acestuia drept ,,lipsită de respect” şi
a reacţionat violent. M.N. a hotărât că nu mai poate accepta comportamentul soţului atâta timp
cât fiul său este în pericol. Până la pronunţarea divorţului s-a mutat împreună cu băiatul la
părinţii săi, deşi soţul a insistat să se împace pentru că ,,nu se va mai întâmpla”. Le-a fost greu
o perioadă să se adapteze la noua viaţă şi au avut probleme financiare pentru că nevoile
băiatului erau din ce în ce mai mari, iar mama nu le putea face faţă din salariul pe care îl
câştiga. Cu toate neajunsurile copilul nu s-a plâns niciodată şi a sprijinit-o moral atât cât a
putut. A avut în băiat un sprijin de nădejde pentru că acesta s-a maturizat brusc şi a înţeles că
mama sa nu va face faţă singură greutăţilor. Si-au împărtăşit unul altuia necazuri şi bucurii, au
împărtit atribuţiile casei astfel încât totul să fie bine. Relaţia lor a fost foarte apropiată, bazată
pe respect reciproc.

Bunicii nu le puteau oferi decât sprijin moral nu şi financiar pentru că ,,aveau şi


aşa o pensie foarte mică”. Tatăl a încetat după un timp să mai creadă în posibilitatea unei
reconcilieri, iar familia acestuia a învinuit-o pentru situaţia ,,pe care a creat-o”. După
pronunţarea divortului au încetat să mai ia contact cu fosta soţie sau cu băiatul.

Astazi, subiectul consideră ca divortul a fost o decizie bună, pentru că baiatul ei


traieşte acum într-un mediu liniştit ,,departe de scandalurile şi bătăile soţului”. Anul acesta se
pregăteşte intens pentru admiterea la facultate. ,,Nu am avut bani să-l meditez, dar sunt sigură
că va reuşi pentru că învaţă bine”. Nu se gândeste la recăsătorie pentru că are un copil de
crescut şi ,,a fost de ajuns o dată. Nu mai am încredere în nimeni şi oricum sunt fericită
acum.”

6. 2. Biografie socială

A. C., s-a născut în comuna Horia, în anul 1960. Este al doilea copil al unei familii
de ţărani simpli. Urmează şcoala cu clasele I-VIII în sat, acolo unde învaţă şi fratele său care
este cu şase ani mai mare. După terminarea şcolii generale, părinţii o îndrumă să urmeze
şcoala profesională de marochineri pe care o termină în 1978. Este repartizată la o unitate din
Bucureşti şi face naveta în fiecare zi pentru a ajunge la muncă. Câştigă foarte bine la început
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

şi este mulţumită. În anul 1976 fratele se căsătoreste şi, doi ani mai târziu, soţia acestuia naşte
un băiat. În anul 1983, tatăl decedează în urma unui atac de cord şi este nevoită să suplinească
lipsa acestuia ajutându-o şi pe mamă în gospodărie şi la munca câmpului. Relaţiile cu fratele
sunt tensionate pentru că acesta, deşi locuieşte în aceeaşi curte nu se implică în treburile
gospodăresti. În plus, pe lângă gospodărie şi servici subiectul trebuie să îl supravegheze şi pe
fiul fratelui pentru că acesta fiind divorţat nu se ocupă de copil deşi îi asigură custodia. La
început nu este de acord cu această situaţie, dar cu timpul se ataşează foarte mult de băiat, şi
nefiind căsătorită vede în nepot propriul copil.

Lipsa tatălui său a marcat-o mult: decesul a fost neaşteptat şi a trebuit să se


descurce singură fără un bărbat care s-o îndrume sau să o sfătuiască. De la moartea acestuia
începe din ce în ce mai mult să regrete faptul că până la aceasta vârstă nu a reuşit să se
căsătorească. Îşi motivează situaţia cu faptul că nu are timp pentru o relaţie. În anul 1996
decedează şi mama sa, lăsând-o cu o gospodărie destul de mare. I-a fost greu la început să se
descurce cu toate mai ales că trebuia să se ocupe şi de copil care acum avea nevoie de
supraveghere pentru a nu fi influentat negativ. De servici nu mai era mulţumită pentru ca
odată cu Revoluţia din 1989 societatea la care lucra a înregistrat un declin datorită concurenţei
de pe piaţă. Îi este teamă să se reorienteze profesional chiar dacă câştigă sub salariul mediu pe
economie, dar speră că odată cu trecerea timpului situaţia se va schimba. Îl înscrie pe copil la
şcoala profesională de mecanici auto şi după terminarea şcolii reuşeşte să îi găsească ceva de
lucru. Relaţia cu acesta se răceşte în momentul în care el hotărăşte să se căsătorească cu o fată
pe care subiectul nu o acceptă: ,,ar fi trebuit să ia de nevastă o fata din sat cuminte şi
muncitoare. Nu mai este binevenit în casa la mine pentru că nu m-a ascultat.”

În anul 1993 îl cunoaşte pe viitorul său soţ pe care îl acceptă, deşi acesta
lucrează sporadic şi nu are o situaţie materiala satisfacatoare, pentru că îşi doreşte căsătoria.
Înainte de nuntă are cu acesta o relaţie de câteva luni, timp în care nu îl cunoaşte foarte bine,
având în vedere că se întâlneau o dată/ de două ori pe săptămână. Soţul se mută la subiect
imediat după căsătorie pentru că, neavând părinţii în viaţă, locuia cu chirie. Fiind crescută în
spiritul muncii aceasta îşi dorea un soţ harnic pe care să se poată sprijini în gospodărie. Speră
că, în timp, acesta îşi va găsi un serviciu stabil şi că se vor înţelege foarte bine. După căsătorie
soţul îşi schimbă radical comportamentul. Nu doreşte să-şi găsească un servici stabil şi nici nu
o ajută în gospodărie sau la munca câmpului. O vreme subiectul acceptă situaţia pentru a
evita divorţul. Certurile sunt frecvente în familie şi uneori soţul pleacă de acasă cu zilele fără
să-i spună unde merge. În anul 1996 se naşte primul lor copil: o fetiţă. Situaţia se înrăutăţeşte
Referate-4all.ro
Referate de nota 10

pentru că soţul nu îi este de ajutor nici în creşterea copilului. Nevoia de bani este din ce în ce
mai acută, problemele sunt multiple: soţul nu lucrează, în gospodărie nu o ajută nimeni,
copilul necesită supraveghere atentă la aceasta vârstă. Lipsa de orice responsabilitate a soţului
o determină să intenteze divorţul care se pronunţă în anul 2000. După plecarea acestuia
,,lucrurile merg mai bine. Fetiţa a mai crescut şi mi-e mai uşor, mai ales că mă mai ajută şi
vecinii care mai au grijă de ea cât lipsesc eu”. Situaţia financiară s-a ameliorat pentru că
familia beneficiază de alocaţia de susţinere pentru familiile monoparentale, dar şi de alocaţia
copilului. Pe lângă aceşti bani mai câstigă şi de la servici ,,o sumă mică, este adevărat, dar
banii îmi prind bine.” Astăzi regretă faptul că s-a grăbit să se căsătorească fără să-l cunoască
prea bine pe partener.

La şcoală fetiţa înregistrează rezultate destul de bune. ,,Poate dacă aş fi avut


mai mult timp să mă ocup de ea ar fi învăţat mai bine”. În colectivul clasei nu s-a integrat
foarte bine pentru că îşi rezolvă conflictele pe care le are cu colegii prin violenţă şi de aceea
nu are mulţi prieteni. ,,Este foarte răsfăţată şi uneori se razvrăteşte vorbind nerespectuos cu
mama sa. Când este pedepsită este la început violentă, iar apoi nu îşi mai arată supărarea,
prefăcându-se că nu îi pasă. Subiectul speră că poate cu timpul comportamentul fiicei se va
schimba, considerând că acesta este o consecinţă firească a vârstei si a imaturităţii copilului.
Este bucuroasă totuşi că are o ,,fetiţă frumoasă şi desteaptă” pe care speră să se bazeze când
va fi mare.

În ceea ce priveşte viaţa personală nu se gândeşte să se recăsătorească pentru


că nu are timp să cunoască un eventual partener şi nu doreşte să facă din nou o greşeală.

Concluzii

Referate-4all.ro
Referate de nota 10

Procesul de socializare a copiilor care provin din familii monoparentale se face


defectuos numai daca absenta unui parinte are loc la varste fragede ale copilului, atunci cand
acesta inca nu si-a insusit norme de comportament, convingeri si nu si-a format principii.
Daca in familia monoparentala parintele singur nu primeste ajutor din partea rudelor, a
prietenilor atunci va trebui sa resolve si sarcinile care reveneau inainte paritelui care este
acum absent sin u mai are timp si pentru a se ocupa de copil, pentru a-I transmite acestuia
normele si valorile sociale. De aceea copiii ajung cu timpul sa aiba comportamente violente
fata de cei din jur si chiar fata de mama. Nu reusesc sa se integreze foarte bine in colectivul
clasei de elevi sau al grupei de copii si nu obtin rezultate scolare foarte bune. In cazul in care
familia devine monoparentala atunci cand copiii sunt destul de mari si si-au format deja
personalitatea atunci acestia devin un sprijin pentru mama si preiau o parte din atributiile
parintelui absent (se ocupa de curatenia casei, fac cumparaturile necesare etc.).

Lipsa unui părinte micşorează vizibil veniturile familiei. Celălalt părinte este
nevoit să găsească soluţii pentru a suplini deficitul financiar. Alocaţia de susţinere care a fost
acordată familiilor monoparentale constituie un ajutor necesar. Există situaţii în care aceste
familii nu primesc ajutor moral sau financiar din partea rudelor, părintele singur fiind nevoit
să se descurce singur. Timpul pe care părintele îl petrece cu copiii se diminuează şi de aici
apar alte probleme. Riscul influenţării negative a minorilor este mare având în vedere că
minorul nu mai este supravegheat şi mamele îşi schimbă comportamentul, devenind autoritare
în relaţia cu copiii.

Sexul părintelui singur influenţează gradul de sărăcie al familiei monoparentale.


De multe ori, mamele întâmpină dificultăţi în găsirea unui loc de muncă, fiind descurajate la
angajare datorită statutului lor de mame. Imposibilitatea acestora de a absenta de la servici
atunci când copiii au probleme de sănătate, le descurajează atunci când caută un loc de
muncă.

Relaţia dintre mamă şi copil se schimbă după producerea rupturii cu tatăl. Având
în vedere că mama este nevoită să preia toate atribuţiile pentru ca familia să funcţioneze
normal, acesta are nevoie de sprijin pentru ca să le poate îndeplini. Încercarea ei de a duce la
bun sfârşit sarcinile determină fie restrângerea sferei comportamentale specifice fiecărui rol,
fie exagerarea unor tipuri de conduită din sfera rolului matern. De foarte multe ori copilul cel
mare este cel care se implică în rezolvarea unor sarcini, devenind un sprijin important pentru

Referate-4all.ro
Referate de nota 10

mamă, un suport emoţional, preluând rolul părintelui absent. Acest lucru determină o
maturizare timpurie a copilului.

În schimb, relaţia tatălui (părinte singur) cu copiii nu se schimbă radical pentru că


acesta caută de obicei sprijin în afara familiei (rude, prieteni, concubine), încercând să-şi
protejeze copiii.

Copiii care provin din familii monoparentale întâmpină probleme în procesul de


socializare pentru că ei nu au cunoscut decât un singur model parental. De foarte multe ori cei
care provin din acest tip de familii se adaptează foarte greu vieţii de cuplu şi există riscul
major ca să divorţeze. Fetele pot fi socializate negativ, în spiritul aversiunii faţă de bărbati,
astfel încât căsnicia lor este sortită eşecului încă de la început.

De asemenea, aceşti copii simt nevoia de afecţiune, pentru că nu au decât un


părinte. Insuficienţa paternă lasă amprente crude asupra copiilor, iar socializarea lui are şanse
foarte mari să fie deficitară. Concluzia generală este aceea că absenţa părinţilor poate genera
probleme de identitate pentru copil. Părintele singur este prea ocupat să le asigure un trai
decent şi uită să mai ofere afectiune copiilor.

Timpul petrecut de parteneri departe unul de altul datorită faptului că serviciul


presupune puţin timp liber sau este în alt oraş duce la destrămarea căsniciei care poate
însemna sau nu un divorţ. Există situaţii în care cuplul preferă, datorită copiilor, să ramână
împreună şi să păstreze aparenţele în ciuda faptului că nu îi mai leagă nimic.

BIBLIOGRAFIE

Referate-4all.ro
Referate de nota 10

Ciuperca C. Cuplul modern: intre emancipare si disolutie, Alexandria, 2000

Mitrofan I. Cuplul conjugal-armonie si dizarmonie, Bucuresti, 1998.

Stanciulescu, E. Sociologia educatiei familiale, Iasi, Editura Polirom, 1998.

Voinea M. Familia si evolutia sa istorica, Bucuresti, 1978.


Voinea M. Sociologia familiei, Bucuresti, 1993.

Ilie Bădescu, Noologia. Sistem de sociologie spiritualistă, Bucureşti, 2002.

Pascal Lardellier, Teoria legăturii ritualice, Ed. Tritonic, Bucureşti, 2003.

Marc Auge (dir.) - 1975. - Les domaines de la parenté: filiation, alliance, résidence. - Paris:
Maspéro. - 139 p. - (Dossiers africains)

Robert Deliege - 1996. - Anthropologie de la parenté. - Paris : A. Colin. - 175 p. - (Cursus.


Sociologie)

Louis Dumont, 1997. Eseu despre individualism. O perspectivă antropologică asupra


ideologiei moderne, trad. L. şi L. Ştefan-Scalat, Anstasia & CEUPress.

Louis Dumont - 1971. - Introduction à deux théories d'anthropologie sociale: groupes de


filiation et alliance de mariage. - Paris; La Haye: Mouton. - 139 p. - (Les textes
sociologiques; 6)

Christian Ghasarian - 1996. - Introduction à l'étude de la parenté. - Paris: Seuil. - 276 p. -


(Points ; 318. Essais)

Rodney Needham (dir.) - 1977. - La parenté en question: onze contributions à la théorie


anthropologique. - Paris: Seuil. - 348 p. - (Recherches anthropologiques) [Trad. de:
Rethinking kinship and marriage, 1971]

Alfred Reginald Radcliffe-Brown - 1969. - Structure et fonction dans la société primitive. -


Paris: Ed. de Minuit. - 363 p. - (Le sens commun) [Traduit de: Structure and function in
primitive society, 1952; rééd. Paris: Seuil, 1972. - (Points ; 37. Sciences humaines)]

Arjun Appadurai - 1996. - Modernity at large: cultural dimensions of globalization. -


Minneapolis ; London: University of Minnesota Press. - XI, 229 p. - (Public worlds; vol. 1)

Referate-4all.ro
Referate de nota 10

Jonathan Friedman - 1992. - Cultural identity and global process. - London [etc.]: Sage. -
VIII, 270 p. - (Theory, culture and society)

Ulf Hannerz - 1996. - Transnational connections: culture, people, places. - London ; New
York: Routledge. - IX, 201 p. - (Comedia)

J. Barrau , “A propos du concept d’ethnoscience”, Paris, 1985.

Referate-4all.ro