UNIVERSITATEA “EFTIMIE MURGU” DIN REŞIŢAFACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIALE

PROIECT: Situația copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate

Disciplina:

DISCIPLINA – METODOLOGIA CERCETĂRII SOCIALE  

  

 
 
Cadru didactic:                                                                             
 Masterand: 
Lect.univ. dr.Gabriela Georgevici
    
Drăghici Alina
                                                                                                                       
     
  

  
  
Reșița 2022
CUPRINS:
1.Introducere

Fenomenul copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate reprezintă una din marile
probleme ale societății noastre, acest fenomen are repercursiuni atât în prezentul cât și în viitorul
țării noastre. Numărul copiilor care abandonează școala este în creștere iar a pe lângă faptul că acești
copii nu mai au acees la educație și la informații necesare dezvolatării psihice, sociale și emoționale
nu vor putea să aibe un viitor asigurat, un loc de muncă etc. În ziua de azi, din păcate sunt tot mai
multe familii separate, dezbinate, copii rămân în grija rudelor, a vecinilor sau iau asupra lor rolul de
părinte pentru frații mai mici.Aproape că nu există stradă dintr-un cartier în care părinții împinși de
greutățile financiare au hotărât să plece la muncă în străinătate și să-și abandoneze copii cu gândul că
se vor întoarce și vor umple golul rămas în sufletul micuților cu fel de fel de lucruri materiale. Din
păcate copii rămân singuri sau cu adulți care nu-i pot supraveghea permanent și cad pradă adicțiilor
de tot felul, unii nu mai frecventează școala, intră în tot felul de anturaje și de aici la dezastru nu mai
este decât un pas.

Motivația pentru alegerea temei vine din faptul că copii reprezintă viitorul unei națiuni iar orice
negijență din acest punct de vedere are repercursiuni în dezvoltarea sociețății noastre pe plan
economic, social, demografic etc.

Un ultim motiv pentru care am hotărât să elaborez acest subiect este dat de faptul că deși sunt multe
familii în această situație totuși din punct de vedere al societății acest fenomem pare să fie
unul ,, normal” ca și cum nimic nu se întâmplă iar povara creșterii unui copil, chiar de către el
sau de alte persoane, a devinit una ,,normală” iar acest fenomen nu este nici pe departe normal din
acesta rezultând tot mai multe propleme sociale.

2.Ce este familia?

Familia este o formă socială de bază, realizată prin căsătorie sau concubinaj neformal, care
unește pe soți (părinți) și pe descendenții acestora (copiii necăsătoriți).
Originea latină a termenului este familia care provine de la „famulus - sclav de casă”, înțelesul
cuvântului s-a schimbat în decursul timpului. In trecut familia era proprietatea bărbatului (pater
familias), ca soția, copiii, sclavii, sclavii eliberați și tot avutul, nefiind de fapt între ei relații familiale
ci era considerată o proprietate subordonată, astfel tatăl nefiind numit pater ci genitor.
Familia are mai multe funcții sociale și biologice: Funcția biologică de reproducție umană a
familiei este controversată. In prezent acest lucru nu mai este concludent deoarece o familie poate
adopta copii. Prin reproducție se înțelege capacitatea de a produce urmași pentru asigurarea
generației următoare. Astfel familia pregnează calitatea de reproducție a unei societăți.

Sunt trei funcții sociale elementare a familiei:

 Funcția de socializare - formarea capacității de adaptare și motivare în conviețuirea socială.

 Funcția economică - asigurarea materială și protejarea copiilor față de lipsuri și boli.

 Funcția politică - asigură copiilor o poziție legitimă în societatea existentă, această funcție a
familiei poate duce la fetișism.
Din aceste trei funcții se pot distinge și:

 funcția religioasă a familiei, care de fapt joacă un rol în funcția de socializare a familiei, prin
transmiterea la generația următoare a tradițiilor religioase.
 funcția juridică a familiei, care este cuprinsă în constituție, și care are scopul protejării
familiei în societate (plătirea alocațiilor, întreținerea copiilor, stabilirea legilor de adoptare
sau moștenire etc.)
 funcția economică a familiei este întregită de funcția de timp liber și recreere a familiei

2.1 Forme de familie

 O formă de familie care a apărut în istorie a fost familia matriarhală (capul familiei fiind
mama) sau mai târziu patriarhală (capul familiei fiind tatăl).
 În cultura occidentală se subînțelege sub termenul de familie o pereche căsătorită compusă
din tată și mamă care au copii, o familie cu copii fiind modelul ideal al unei familii în
societate.
 Există și altă clasificare tipologică a familiei, respectiv familiile monogame (doar două
persoane sunt căsătorite), formă larg acceptată în prezent, și familiile poligame (îndeosebi un
singur barbat căsătorit cu mai multe femei).
 Forme moderne de familie au apărut ca perechi necăsătorite care sunt considerați parteneri cu
sau fără copii proprii sau adoptați.
 In decursul istoriei s-a diferențiat în Europa termenul de „familie mare” unde pot trăi
împreună mai multe generații, sau de „familie mică” cu un număr de membri de familie mai
restrâns.
 Familia nucleară (numită si familie simplă) este acea familie compusă din soț, soție
împreună cu copiii minori care locuiesc și se gospodăresc împreună. Acesta combinație este
considerată unitatea minimală de organizare socială, ea reprezentand nucleul tuturor
celorlalte forme de structuri familiale.
 Familia extinsă (numită și familie lărgită sau familie compusă) cuprinde pe lângă nucleul
familial și alte rude sau alte generații. Ea include suplimentar față de copii și părinții
acestora, bunicii copiilor (părinții celor doi părinți), unchii și mătușile copiilor (adică fratii și
surorile părinților împreună cu soții și soțiile lor), verii primari (fii și ficele unchilor și
mătușilor copiilor) dar uneori chiar și străbunicii copiilor (părinții bunicilor). De regula, într-
o familie extinsă traiesc și se gospodaresc împreună trei generații: copiii, parintii, și bunicii.
 Familie monoparentală
 Familia monoparentală este acel tip de familie în care copiii locuiesc doar cu unul dintre
părinți. Acest lucru se poate întâmpla ca urmare a divorțului, a separării părinților, a
decesului unuia dintre părinți, a înfierii de către un adult a unui minor sau ca urmare a
deciziei unei femei de a da naștere unui copil fără a fi căsătorită sau fără a locui cu un bărbat.

2.2.Informații generale
 Societatea romaneasca se confrunta cu o generatie intreaga de copii cu parinti plecati in
strainatate, teoretic ca sa le faca lor un viitor. Oficial, sunt aproximativ 82.000 de copii, in toata tara,
care au cel putin un parinte plecat la munca in strainatate. Neoficial, sunt mult mai multi, pentru ca
foarte multi parinti nu au declarat autoritatilor in grija cui si-au lasat copiii. Sunt cazuri de copii care
au fost lasati singuri acasa. Se ajuta si se cresc unii pe altii. Deja nu mai este o problema punctuala a
fiecarei familii, in care parintii decid sa plece la munca in strainatate. Este o problema a intregii
noastre societati

Copiii rămași acasă în urma plecării părinților la muncă în străinătate, lipsiți de afecțiunea și
supravegherea acestora, sunt expuși mai multor riscuri: abandon școlar, autoizolare, apariția unor
tulburări emoționale și comportamentale. Mai mult decât atât, lipsa ambilor părinți sau a
reprezentanților legali determină limitarea accesului copiilor la servicii de sănătate și educaționale, la
protecție juridică sau la beneficii sociale.

2.3. Dimensiunea fenomenului - statistici și estimări

Conform Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și

Adopții, 75.136 de copii aveau părinţii plecați la muncă în străinătate, în decembrie 2020, din
care 13.253 de copii cu ambii părinţi plecaţi şi 9.409 copii cu părintele unic susţinător plecat. 

Pentru anul 2017, când datele ANPDCA indicau un număr de 94.896 de copii cu părinții plecați
la muncă în străinătate, datele furnizate de Ministerul Educației Naționale, având ca sursă
Inspectoratele Școlare Județene evidențiau însă un număr mult mai mare, de 159.038 de copii cu
părinții plecați în străinătate. Nici datele provenite din sistemul educational nu sunt complete,
surprinzând doar numărul copiilor integrați în sistemul de învățământ (preșcolari și școlari cu
vârsta între 3-17 ani) și neincluzând copiii de vârstă antepreșcolară și pe cei neînscriși la școală/în
abandon școlar. Totodată, o serie de studii anterioare au estimat numărul copiilor în această
situație ca fiind între 170.000 (elevi de gimnaziu - 2007) și 350.000 (2008).

La nivel local, există foarte multe familii care au nevoie de sprijinul autorităților, a diverselor ONG-
uri, etc, care să-i ajute în luarea deciziilor corecte în privinta creșterii și educării copiilor, a calității
serviciilor sociale la care au acces, la gasirea unui loc de muncă pentru parinții și situațiile pot
continua. Din pacate sunt înca prea multe familii care trăiesc izolate de realitate și nu acordă
importanța cuvenită copiilor, astfel că pot aparea diverse probleme în educația lor, precum și
integrarea acestora în societate.
La nivel national este incheiat un protocol intre Autoritatea Nationala pentru Protectia si
Drepturile Copilului si Oficiul pentru Migrarea Fortei de Munca(Hotararea Guvernului nr.691/2015)
prin care fiecare directie locală are obligaţia să verifice permanent situaţia copiilor ai căror părinţi
sunt plecaţi la muncă în străinătate. Reducerea semnificativă a numărului copii care se confruntă cu
fenomenul abandonului școlar reprezintă justificarea principală reprezintă o investiţie esenţială, nu
numai în viitorul fiecăruia dintre preșcolarii și elevii vulnerabili, dar şi pentru prosperitatea şi
coeziunea socială a viitoarei UE, în general. În acelaşi timp, consecințele părăsirii școlii influențează
persoanele pe tot parcursul vieții și reduc șansele acestora de participare la viața socială, culturală și
economică a societății, astfel, crește riscul individual de șomaj, sărăcie și excluziune socială.

Abandonul școlar se v-a reflecta ulterior asupra remunerațiilor primite în cursul carierei,
asupra bunăstării și sănătății copiilor. Apartenenţa la un mediu vulnerabil din punct de vedere social
nu are impact doar asupra riscului de abandon şcolar, cât şi asupra acumulărilor educaţionale ale
elevilor. Parcursul şcolar este dependent de pregătirea de acasă, din familie. La şcoală elevul stă de
obicei între 4 şi 6 ore în timpul zilelor lucrătoare, în timpul anului şcolar (conform programei
şcolare). Restul timpului şi-l petrece acasă, în gospodăria unde trăieşte. Dacă programul de pregătire
din şcoală nu este continuat acasă prin realizarea temelor şi fixarea cunoştinţelor, progresul în
acumularea educaţională este infinit mai mic. Scoala şi familia sunt considerate principalele instituţii
de educaţie şi de supraveghere a unui copil. În momentul în care în una dintre aceste insituţii apare o
problemă, aceasta se poate transforma în factor favorizant al apariției abandonului școlar.Adeseori,
copiii din mediile vulnerabile au acasă condiţii mai puţin favorabile învăţării, caracterizate uneori de
lipsa surselor de energie electrică, termică, a comunicații și telecomunicațiilor.
De asemenea, copiii locuiesc în case impropii, supraaglomerate, confuntandu-se adesea cu
lipsa hranei, ei participând în mod curent la diverse munci sau activităţi pentru câştigarea celor
necesare traiului . Singuri acasă, aceşti copii nu au în familie o persoană care să îi ajute la teme, care
să îi îndrume, să le explice ce nu au înţeles la clasă.
Copiii romi sunt printre categoriile cele mai vulnerabile şi cu un risc crescut de abandon
şcolar. Acesta siutație se datorează nu doar faptului că romii sunt printre categoriile cele mai sărace
din România, ci şi faptului că şcoala are puţine mecanisme de integrare şi acomodare a celor care
vorbesc acasă o limbă diferită de limba română. Pe lângă aceste aspecte, adesea copiii romi sunt
segregaţi în cadrul sistemului de educaţie în clase sau școli separate. Complexul vulnerabilității
copiilor în fața fenomenului de abandon școlar timpuriu, asociate cu migrarea părinților în străinătate
la munca se impune necesitatea modalități de evaluare,intervenție și monitorizare specifice a
preșcolarilor și elevilor. Interventia profesionistilor se va face prin elaborarea de masuri concrete de
intervenție,cum ar fi: - monitorizarea absenţelor , - demersuri de contactare a familiei, telefonic sau
prin adrese de înştiinţare a părinţilor , întâlniri cu părinţii , vizite la domiciliul copilului, - consilierea
copilului şi a familiei, discuții cu reprezentanții legali de abordare diferenţiată în procesul de
predare-învăţare, - stimularea motivaţiei şi interesului pentru învăţare.

2.4. Schimbări demografice

Schimbările demografice survenite în urma migrării părinților la muncă în străinătate se

reflectă în fenomenul de depopulare a teritoriului , care a devenit tot mai accentuat în
grupurile marginalizate din mediul rural. Migrația părinților în străinătate spre țări
dezvoltate din sudul și vestul Europei precum tradiționalele Italia și Spania, Germania etc și
mai nou țări din nordul bătrânului continent precum Suedia,Danemarca, demonstrează
incapacitatea țării noastre de a încadra în piața muncii persoanele care se confruntă cu
sărăcia, discriminarea și excluziunea socială.Politicile naționale care vizează piața muncii nu
ajung și la populația romă .De asemenea, migrația părinților la muncă în străinătate, duce la
agravarea fenomenului de îmbătrânire a populației deoarece copii rămân în grija aparținătorilor, în
general persoane vârstnice.Principalul motiv pentru care părinții aleg să meargă la muncă în
străinătate îl reprezintă lipsa banilor, situația financiară precară, cu care se confruntă grupurile
marginalizate.Aceștia consideră că prin sacrificiul lor de a nu fii prezenți în creșterea și educarea
copiilor, reduc din punct de vedere financiar discrepanțele dintre copiii din mediul rural si cei din
urban.Reintroducerea părinților în piața muncii din țara noastă ar trebuii sa fie o politică certă de
viitor, prin programe de calificare a celor plecați și crearea de locuri de muncă, care ar aduce
numeroase avantaje economice, sociale și demografice prin repopularea și dezvoltarea zonelor rurale
și a celor vulnerabile.

3.Efecte negative

genereaza si situatiile in care parintii isi mint copiii, amana luarea anumitor decizii legate de acestia
sau nu le iau in considerare dreptul de a participa la deciziile care ii implica si pe ei. Exista parinti
care isi amagesc continuu copiii in legatura cu perioada de timp petrecuta de ei in strainatate. Ei
promit ca se intorc la o anumita data, fara a respecta ceea ce au promis. Toate acestea determina
scaderea increderii in parinti si adulti in general, scaderea stimei de sine, scaderea starii de optimism
privind viitorul familiei.

Se recomanda evitarea situatiilor in care copii au o anumita varsta, 13-14 ani, sa ramana sa se
ingrijeasca singuri, avand eventual sprijin partial din partea unui adult (ruda, vecin, o cunostinta a
parintilor, gazda)

Situatiile in care copiii raman o perioada de timp fara prezenta unui parinte sau a unui alt adult de
referinta ( bunici activi si implicati, alte rude apropiate) care sa ii supravegheze, protejeze si sa ii
sustina mai ales la nivel afectiv in actiunile pe care ei le intreprind , pot avea asupra acestora efecte
negative, atat la nivel emotional cat si la nivel comportamental.

La nivel emotional, copiii se pot simti:

 lipsiti de speranta, de certitudinea unui viitor implinit si fericit;

 fara nici un fel de sustinere si incurajare in orice activitate de participare ( includem aici si
participarea la activitatile scolare );
 fara sustinere in perioadele considerate a fi decisive pentru ei ( de exemplu examenul de
capacitate, bacalaureat, alegerea unei facultati, etc.);
 retrasi si cu tendinte de izolare, lipsiti de dorinta de a comunica cu ceilalti;

Dintre efectele comportamentale ale separarii indelungate a copiilor de parinti se pot mentiona:

 abandon scolar ( tendinta intalnita majoritar in randul baietilor );

 participare scoalara scazuta (absenteismul este des intalnit printre minorii adolescenti ramasi
singuri acasa fara o supraveghere constanta din partea unui adult);
 izolare si comunicare slaba, atat cu ceilalti copii, cat si cu invatatorii sau profesorii;
 tendinta de asociere in grupuri deviante, uneori chiar infractionale (intalnita in special in
randul baietilor);
 risc de consum de droguri
Efectele mentionate, atat la nivel psiho-emotional cat si comportamental, se regasec intr-o anumita
masura si la copiii care, desi teoretic se afla in grija unui adult, adica locuiesc cu un bunic sau alta
ruda, nu gasesc un sprijin real in acestia sau, mai mult, nu resimt autoritatea, lipsa parintilor de acasa
este un prilej de a-si exprima libertatea, ajungand in aceeasi situatie de risc  (abandon scolar,
asociere cu grupuri cu actiuni mai putin dezirabile social.

4. Rolul autorităților.Activitatea SPAS în fenomenul copiilor cu părinți plecați la muncă în

străinătate

Serviciul public de asistenta sociala (SPAS) se ocupă de monitorizarea cresterii si ingrijirii

copiilor care au parintii plecati la munca in strainatate.

In acest sens, reprezentantii SPAS fac vizite la domiciliul copiilor care au ambii parinti plecati si la
cei cu parintele unic sustinator plecat. In principal, acestia verifica daca parintii aflati in strainatate
au desemnat o ruda care sa se ocupe de intretinerea copilului si daca aceasta indeplineste conditiile
necesare impuse de lege. De asemenea, autoritatile fac vizite la domiciliul copiilor care au un singur
parinte plecat si la copiii care revin in tara dupa cel putin un an petrecut peste granite alaturi de
parinti.

Daca se constata ca nicio ruda n-a fost desemnata de instanta pentru a avea grija de copil, persoana
care se ocupa de acest lucru este informata ca acela care ia un copil pentru a-l ingriji sau proteja
temporar, pana la stabilirea unei masuri de protectie in conditiile legii, are obligatia de a-l intretine
si, in termen de 48 de ore, de a anunta autoritatea administratiei publice locale in a carei raza
teritoriala isi are sediul sau domiciliul, asa cum prevede Legea nr. 272/2004 privind protectia si
promovarea drepturilor copilului.

Conform hotararii de Guvern, persoana care creste si ingrijeste un copil care are parintii plecati la
munca in strainatate trebuie sa puna la dispozitie toate informatiile pe care le detine despre adresa
de contact a acestora. Totodata, persoana in cauza trebuie sa dovedeasca faptul ca tine legatura cu
parintii copilului.

"Persoana care se ocupa de cresterea si ingrijirea unui copil cu parinte/parinti plecat/plecati la

munca in strainatate are obligatia de a pune la dispozitia serviciului public de asistenta sociala
toate datele si informatiile pe care le detine cu privire la adresa la care pot fi contactati parintii in
strainatate si de a face dovada ca mentine legatura cu acestia", scrie in actul normativ.

In primele sase luni de la primirea copiei hotararii de delegare a autoritatii parintesti, reprezentantii
SPAS fac vizite o data la doua luni la domiciliul rudei desemnate sa aiba grija de copil. Acestia
ofera informatii si consiliere cu privire la raspunderea pentru cresterea si ingrijirea copilului si,
ulterior, fac vizite semestrial.
 Verificarile includ performantele scolare, sanatatea si prietenii copilului

In urma efectuarii unei vizite, reprezentantii SPAS intocmesc un raport referitor la evolutia

copilului si a felului in care acesta este ingrijit, scrie in HG nr. 691/2015. Documentul include
obligatoriu informatii despre performantele scolare, starea fizica a copilului si prietenii acestuia.

"Concluziile evaluarii sunt comunicate si persoanelor desemnate de catre instanta sa se ocupe de

cresterea si ingrijirea copilului, care sunt sprijinite in luarea unor masuri in functie de cauzele
identificate. In situatia in care in familie sunt ingrijiti mai multi copii se intocmeste raport pe
familie, care cuprinde in mod obligatoriu informatii pentru fiecare copil, inclusiv pentru cei care nu
sunt de varsta scolara", prevede documentul.

In functie de rezultatele raportului, autoritatile pot sa ia anumite masuri, dupa cum urmeaza:

 daca exista suspiciuni de afectare a starii emotionale a copilului, reprezentantul SPAS cere sprijinul
unui psiholog pentru includerea intr-un program de consiliere psihologica;
 daca se constata degradarea sanatatii copilului, reprezentantul SPAS contacteaza medicul de familie
si solicita sprijinul acestuia pentru verificari medicale;
 daca se constata afilierea copilului la un grup de prieteni cu comportament infractional,
reprezentantul SPAS cere sprijinul Directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului
si informeaza politia si scoala la care acesta este inscris;
 daca reprezentantul SPAS are suspiciuni ca exista situatii de abuz, neglijare sau rele tratamente,
acesta trebuie sa sesizeze de indata Directia generala de asistenta sociala si protectia copilului.

In alta ordine de idei, daca randamentul scolar al copilului cu parintii plecati este in scadere,
invatatorul/dirigintele copilului este obligat sa ceara sprijinul consilierului scolar. Totodata, daca
dupa trei luni de la inscriere situatia scolara si integrarea copilului in mediul scolar nu se
imbunatatesc, acesta trebuie sa solicite sprijinul consilierilor scolari ai centrului judetean/al
municipiului Bucuresti de resurse si asistenta educationala.

Parintii sunt obligati sa notifice autoritatile cand pleaca la munca in afara

tarii

Parintii care pleaca la munca in strainatate si isi lasa copiii acasa trebuie sa notifice autoritatile cu
cel putin 40 de zile inainte de a parasi tara, potrivit reglementarilor actuale ale Legii nr. 272/2004.

"Parintele care exercita singur autoritatea parinteasca sau la care locuieste copilul, care urmeaza
sa plece la munca in strainatate, are obligatia de a notifica aceasta intentie serviciului public de
asistenta sociala de la domiciliu, cu minimum 40 de zile inainte de a parasi tara", prevede actul
normativ. Regula se aplica, de asemenea, si in situatia in care ambii parinti decid sa plece.

Prin notificare trebuie desemnata, in mod obligatoriu, o persoana care sa se ocupe de

intretinerea copilului atat timp cat parintii sunt plecati, iar aceasta trebuie sa faca parte din familia
extinsa, sa aiba cel putin 18 ani si sa poata sa asigure conditiile necesare pentru cresterea si ingrijirea
unui copil.Cei care nu notifica autoritatile si nu desemneaza o persoana care sa aiba grija de copil in
lipsa lor risca sa fie amendati cu sume cuprinse intre 500 si 1.000 de lei.
 5. Studiu privind copii cu părinți plecați la muncă în străinătate

Metodologia cercetării

Ancheta sociologică reprezintă un instrument de culegere a datelor, extrem d e

utilizat de către asistenții sociali. Orice instituție din România, care prestează servicii
de asistență socială, realizează anchete sociale beneficiarilor și solicitanților. Ancheta
social este un instrument de cercetare a clientului : individ-familie, pentru cunoașterea
problematicii sociale, pentru a putea stabili măsurile necesare de recuperare sau
educare socială.
Metoda utilizată este ancheta sociologică pe bază de interviu, o cercetare de tip calitativ, utilizându-
se, ca metode de cercetare, focus-grupul şi interviul. La grupele mici de vârstă, au fost folosite mai
multe tehnici proiective (tehnica desenului, a colajului de poze, poveştii despre o zi obişnuită din
viaţa de copil) pentru a facilita comunicarea şi exprimarea opiniilor copiilor. În total, au participat 6
elevi cu vârste cuprinse între 8 şi 18 ani.
Rezultate obținute:
1.La întrebarea: Cine îți lipsește mai mult, mama sau tata?, copii au răspuns astfel
Raspuns:
,, Îmi este dor de amândoi, și de tata dar mai mult îmi lipsește mama, nu am mai vorbit de mult cu
ea……îmi este foarte dor de mama”. Interviu 1, fetiță 8 ani
,, Dor îmi este de amnâdoi, nu i-am mai văzut de la Paște, stau cu bunicii dar mereu le simt
lipsa”.Interviu 2, băiat 12 ani
,, De mama îmi este foarte dor, nu credeam că pot să mă descurc singură cu gospodăria, cu toate
plațile.Îmi trimite bani, vorbim la telefon aproape zilnic dar tot îmi este dor de ea. Interviu 3,
feminin, 18 ani.
,, De tata îmi este dor, el este plecat mai mult timp decât mama, pe ea o văd la două luni, lucează în
Italia dar pe tata îl văd rar dar mă suna destul de des, el e lucrează ca șofer internațional de tir și se
întamplă foarte des să aibe mai multe curse una după alta”. Interviu 4, băiat , 16 ani.
,,Mama.....de mama îmi este dor”. Interviu 5, fetiță 14 ani.
,, ....de mama, mi-e tare dor de ea....Interviu 6, băiat 9 ani.

1. La întrebarea 2: Cu cine ai rămas în grijă după plecarea părinților?

Raspuns:
,, Cu mamaie și tataie”.Interviu 1, fetiță 8 ani
,, Am rămas cu bunicii mei care au grijă de mine și mă mai uneoriajută la teme că bunica a fost
profesoară. Interviu 2, băiat 12 ani
,, Am rămas singură acasă, așa sunt de vre-o doi ani dar merg des în vizită la bunicii din partea
mamei și a tatalui.După ore merg la ei să mănânc dar ei sunt bătrâni și nu se mai pot deplasa să facă
cumpărături și să platească utilitățile iar bunicii din partea tatălui sunt în altă localitate. Interviu 3,
feminin, 18 ani.

,, Eu locuiesc cu bunicul meu din partea mamei, el este ok dar nu avem prea multe subiecte de
discutat dar are grijă de mine. Interviu 4, băiat , 16 ani.
Stau cu bunica mea, mă înțeleg bine cu ea și are grijă de mine.’’Interviu 5, fetiță 14 ani.
,, Stau cu bunicii , cu unchiul și verișorul meu.Interviu 6, băiat 9 ani.
2. Te ajută buncii la teme, simți că poți vorbi liber cu ei orice subiect?

,, Mă ajută mamaie, m-a învățat să scriu și să citesc, ei îi pun totul de la școală și amandouă o sunăm
pe mama și vorbim cu ea. Interviu 1, fetiță 8 ani
,, la teme mă ajută uneori bunica, a fots profesoară dar încerc să rezolv exercițiile singur.Cu bunicul
mă înteleg dar el este o fire mai închisă și nu pot să vorbesc cu el chiar de toate.Interviu 2, băiat 12
ani
Îmi fac teme singură, la bunicii merg seara sau când am timp.Mă înteleg bine cu ei dar nu pot să
vorbesc cu ei orice subiect pentru că am mai încercat să vorbesc cu ei și nu am ajuns la un rezultat ba
chiar ne-am certat.De obicei o sun pe mama dacă am o problemă care nu o pot rezolva singură.,
Interviu 3 18 ani.
,,Bunicul mă mai ajuta câteodata, când eram mai mic, acum nu mă mai ajută, el este și bolnav și nu
pot să-i cer prea multe, nu vreau sa-l enervez, așa că sunt uneori pe cont propriu,câteodată mai merg
li cu temele nefăcute, mai am și absențe. Il sun pe tata când am ceva mai delicat de discutat, el mă
întelege mai bine, este mai calm".Interviu 4, băiat , 16 ani.
,,Nu mă ajută nimeni la teme, le fac la școală sau la after school, cu bunică pregatesc mâncarea și
mai fac cumpărături.Mă înșeleg foarte bine cu ea, îi spun cam tot ce fac și prin ce trec.M-a crescut de
mică și avem o relație specială”. Interviu 5, fetiță 14 ani.
,,La teme mă mai ajută verișorul meu că el este cu 2 ani mai mare ca mine și cu el vorbesc de toate,
ne jucăm , facem temele, mergem la aceași școală.Mă înteleg bine cu el, este prietenul meu.Bunicii
nu șiu să mă ajute iar unchiul vine târziu seara. Interviu 6, băiat 9 ani.

Principalele concluzii ale studiului:

Dreptul la familie şi protecţie

 lipsa mamei este mai des şi mai intens resimţită de majoritatea grupului ţintă, atât pentru că
aceasta este cea care se ocupă de majoritatea treburilor gospodăreşti care, în lipsa acesteia,
revin în grija copiilor, cât şi pentru că mamele reuşesc în general să construiască o relaţie
apropiată şi o comunicare deschisă cu copiii;
 apar probleme de comunicare în special între copii şi bunici, percepute a fi cauzate de
diferenţa foarte mare între sistemul de valori adoptat de fiecare, de stilul de viaţă diferit şi de
 capacitatea redusă a celor în vârstă de a se adapta noilor valori sociale, a stilurilor de viaţă
moderne, apropiate de tineri;
 problemele de comunicare apărute s-au evidenţiat a fi mai grave în cazul tinerilor
adolescenţi, asupra cărora bunicii nu reuşesc în general să aibă control;
 adolescenţii resimt nevoia unei comunicări constante şi apropiate cu un părinte sau cu o rudă
în care să găsească un sprijin în cazul în care trebuie să ia anumite decizii considerate a fi
foarte importante pentru viaţa lor;
 adolescentele par a se adapta mai uşor în relaţionarea cu bunicii, însă percep a avea nevoie de
o comunicare mai strânsă şi mai deschisă cu ei aşa cum o aveau cu mama;
 relaţia pe care părinţii plecaţi o stabilesc cu copiii rămaşi acasă a fost percepută atât de către
copii cât şi de către cei care rămân cu aceştia ca având o importanţă deosebită în atitudinea şi
comportamentul copiilor: o relaţie apropiată, constantă, bazată pe încredere şi sinceritate îi
ajută pe copii să accepte mai uşor lipsa lor, să fie în continuare implicaţi în viaţa socială şi să
aibă un comportament dezirabil social, pe când lipsa relaţiei cu părinţii s-a dovedit a avea
efecte de izolare, scădere a încrederii în sine, scădere a rezultatelor şcolare, absenteism şi
chiar abandon şcolar, lipsa implicării şi a participării la acţiuni extra-şcolare ajungând chiar
la comportamente şi atitudini indezirabile social (ca infracţionalitate, violenţă etc.).

Rezultatele studiului relevă faptul că există o categorie de minori care nu se află sub directa
supraveghere a unui adult (părinte, rudă sau cunoştinţă); astfel, aceştia nu beneficiază de un mediu
familial adecvat pentru dezvoltarea lor psiho-emoţională normală. Ei au în general peste 13-14 ani şi
fiind consideraţi aproape maturi, sunt lăsaţi de părinţi singuri, fără bunici sau alte rude. S-a
evidenţiat faptul că, pentru această categorie de copii, riscurile de a abandona şcoala, de
infracţionalitate, de consum de droguri sunt mai mari.

Principalul scop al realizării acestei cercetări a fost acela de a identifica nivelul de

conștientizare al populației cu privire la acest fenomen. Prin această s-a dorit să
semnalarea amploarea și gravitatea acestui fenomen care se petrece în fața ochilor
noștri.
Principalele cauze care favorizează traficul de ființe umane ar fi sărăcia și lipsa de
educație. Sărăcia poate fi un factor care să contribuie la decizia unui individ de a
abandona școala. Abandonul școlar și lipsa studiilor pot fi factori care împiedică sau
îngreunează găsirea unui loc de muncă. Lipsa unui loc de muncă și a unui venit stabil
duc la sărăcie. Sărăcia și lipsa educației sunt factori de care traficanții se folosesc în
racolarea potențialelor victime.
a. Principalele obiective ale acestei cercetări au fost următoarele:

• Să se identifice nivelul de conștientizare al populației cu privire la

acest fenomen

• Să se aducă la cunoștință populației informații despre metodele de

racolare, tipurile de trafic și modalitățile de combatere
• Să se tragă un semnal de alarmă cu privire la acest fenomen pentru
implementarea campaniilor publice de informare
 • Să se elaboreze un set de măsuri pentru prevenirea și combaterea
acestui fenomen.

Dreptul la educaţie

 Printre adolescenţii, mai ales printre băieţii, care au ambii părinţi plecaţi la muncă în
străinătate, există tendinţa de a abandona şcoala;
 De asemenea tot printre adolescenţi, atât fete cât şi băieţi, se manifestă tendinţa de
absenteism.
 Atât la cei mici cât şi la cei mari se observă o scădere a interesului acordat şcolii şi temelor
pentru acasă, pe fondul unei lipse de control din partea unui adult cu autoritate asupra lor;
 Cei mici şi uneori si adolescenţii întâmpină dificultăţi în realizarea temelor acasă şi a
înţelegerii materiei predate la şcoală, resimţind nevoia unui ajutor din partea unui adult care
să se poată implica în această activitate/ care să le acorde asistenţă în lipsa părinţilor;
 În familiile unde mama este cea plecată, fetele consumă o mare parte din timpul lor cu
activităţile de îngrijire a gospodăriei, uneori în detrimentul programului şcolar şi pregătirii
temelor;
 La nivel de şcoală nu există încă un sistem clar de abordare a copiilor cu părinţi plecaţi care
manifestă o scădere a motivaţiei pentru şcoală. Numai în caz de abandon şcolar, instituţia de
învăţământ anunţă fie direcţia de protecţie a copilului, fie serviciile / departamentele de
asistenţă socială din cadrul primăriilor;

Dreptul la opinie şi participare

 Copilul resimte atât lipsa informării cât şi a participării la decizie într-un mod negativ, cu
consecinţe asupra atitudinii şi comportamentului în absenţa părinţilor de acasă.
 Copilului, indiferent de vârstă, îi este acordat în mică măsură dreptul la participare la decizia
părinţilor de a pleca să muncească în străinătate;
 Cei mici, copiii până în 12-13 ani, nu numai că nu sunt consultaţi în decizia părinţilor de a
pleca de acasă pentru o anumită perioadă dar de cele mai multe ori aceştia nu sunt nici măcar
informaţi despre plecare, decât în momentul în care aceasta se întâmplă;

Dreptul la timp liber, joc şi activităţi culturale

 Copiii care provin din familii unde mama este plecată au mai multe activităţi de îngrijire a
gospodăriei, ceea ce le consumă din timpul lor liber;
 Posibilităţile de petrecere a timpului liber împreună cu bunicii sunt reduse din cauza lipsei
disponibilităţii acestora, pe de o parte pentru activitatea de joc şi pe de altă parte, pentru
activităţile ce presupun mişcare ca mersul la iarbă verde, în excursii etc.
 Posibilităţile de petrecere a timpului liber au fost percepute de către copii ca fiind reduse în
general atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.

Dreptul la nediscriminare / incluziune socială

 Nu se poate vorbi de discriminare negativă a copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în

străinătate; mai mult există tendinţa de a proteja această categorie de copii în societate;
  La nivel social şi în mass-media se pune mai degrabă accent pe suferinţa şi situaţia
dezavantajată în care aceşti copii se află şi mai puţin pe modul în care sunt respectate
drepturile acestor copii sau pe soluţiile la problemele lor, pe serviciile concrete pe care
aceştia le pot accesa; În acest context copiii se simt mai degrabă „victime” accentuându-se
efectele negative ale plecării părinţilor de acasă.

Cele mai importante recomandări:

 Dezvoltarea unei strategii de mobilizare şi intervenţie la nivel local;

 Campanii de informare şi conştientizare adresate părinţilor;
 Campanii de sensibilizare la nivelul comunităţilor de români din ţările de destinaţie;
 Dezvoltarea serviciilor de consiliere pentru persoanele care au în îngrijire copii cu ambii
părinţi plecaţi;
 Extinderea reţelei de consilieri şcolari;
 Extinderea programelor de tipul „Şcoala după şcoală”;
 Dezvoltarea mai multor cluburi destinate copiilor cu scopul de a oferi acestora modalităţi
benefice de petrecere a timpului liber;
 Campanii media de promovare a soluţiilor şi oportunităţilor pentru aceşti copii, a exemplelor
pozitive.