Absenteismul și

Abandonul școlar

Educaţia e şansa lor!

Prof. Mariana Ciocan

Noiembrie 2018

Absenteismului și abandonul şcolar

 România rămâne o ţară a decalajelor profunde, care atrag după ele discriminări dureroase, cu
consecinţe pe termen lung atât în ceea ce priveşte viaţa copiilor, cât şi în ceea ce priveşte societatea în
ansamblul ei.
Mutaţiile din societate şi din familia contemporană (problemele economice, problemele de
relaţionare între părinţi şi copii, timp redus petrecut cu familia, redistribuirea rolurilor, suportul social şi
emoţional redus, supraîncărcarea profesională a părinţilor sau munca în străinătate etc.), determină mai
multe probleme emoţionale la copii decât în trecut şi, astfel, frecvenţa absenteismului şcolar este în
creştere.
La acestea se adăugă presiunea grupului, riscul consumului de droguri şi a altor forme de
dependenţa, metodele educative slabe şi inconstante, supraîncărcarea şcolară, disfuncţiile în evaluare şi
notare, frică de examene etc, constituindu-se în adevăraţi stresori pentru elevi care, din păcate, uneori
evita confruntarea cu "problemă" prin fugă de la ore. Văzut din această perspectivă, absenteismul devine
o problemă socială, un semnal tardiv al existenţei unor probleme, o conduită care reflectă atitudinea
structurată a lipsei de interes, motivaţie, încredere în educaţia şcolară.
Din păcate, absenteismul este în creştere iar ignorarea sau pedeapsa excesivă pot doar contribui
la cronicizarea fenomenului.
Această schimbare în atitudine nu apare în mod brusc. Există întotdeauna indici relevanţi ai
apariţiei ei. Orice eşec care nu este observat la timp poate antrena un proces de inadaptare. Elevul se
resemnează sau renunţă, devenind indiferent faţă de şcoală sau se revoltă împotriva insucceselor pe care
nu reuşeşte să le învingă, încearcă anumite compensări prin care vrea să dovedească pentru el însuşi că
poate să reuşească în unele lucruri, ceea ce uneori duce la fapte de indisciplină sau la evitarea anumitor
ore.
Elevul încearcă să evite insuccesul preferând să îşi petreacă timpul într-un mediu în care, crede
el, se poate remarca. Din păcate, de cele mai multe ori acest mediu îl reprezintă strada. Prevenirea acestor
acte de inadaptare constituie premisele pentru o dezvoltare armonioasă a întregii personalităţi.

La data de 10 mai 2018 Organizaţia „Salvaţi Copiii“ transmitea următoarele date: la nivel
naţional, rata de părăsire timpurie a şcolii este de 26,6% în zonele rurale, 17,4% în oraşe mici şi
suburbii şi scade la 6,2% în municipii.
Deşi rata de părăsire timpurie a şcolii a scăzut uşor, de la 19,1% în 2015 la 18,3% în 2017,
obiectivul naţional în cadrul strategiei Europa 2020 (11,3%) rămâne de neatins.

Absenteismului și abandonul şcolar

 Accesul la educaţie de calitate reprezintă o provocare, îndeosebi în zonele rurale unde studiază
45% din populaţia şcolară a României (nivel primar şi gimnazial).
Mai mult, contextul social discriminatoriu şi lipsa politicilor publice prin care finanţarea să
urmeze în mod real elevul conduc la faptul că şcolile din mediul rural înregistrează punctaje sub mediul
urban în ceea ce priveşte toţi indicatorii de performanţă.
Dacă aruncăm o privire succintă asupra rezultatelor de la evaluările naţionale, putem surprinde
complexitatea unui fenomen social deja cronicizat: astfel, în anul 2016, 37,5% dintre elevii de clasa a
VIII-a din mediul rural au avut rezultate slabe (sub nota minimă 5), comparativ cu 15% în şcolile urbane.
Diferenţele între mediul rural-urban sunt reflectate şi în ceea ce priveşte rata înscrierii în
educaţia preşcolară. Astfel, procentul copiilor cu vârsta între 3-5 ani înscrişi în învăţământul preşcolar
este de 81,4%, pentru anul şcolar 2016-2017, cu o diferenţă de aproximativ 10 puncte procentuale între
mediual rural şi urban: 75,9% rata de înscriere în mediul rural şi 86,2% în mediul urban.
În ceea ce priveşte participarea efectivă a copiilor la această etapă esenţială a educaţiei, datele
europene indică, pentru România, un procent de doar 60,8% pentru acelaşi an şcolar.
Daca inainte de 1989 rata abandonului scolar era foarte scazuta, imediat dupa schimbarea
regimului si trecerea la democratie s-a constat ca elevii tind tot mai mult sa paraseasca bancile scolii. Ei
au fost încurajati si de atitudinea parintilor pentru care “cartea nu mai reprezinta o prioritate”, nici
garantia asigurarii unui loc de munca. Mai mult, emigrarea fortei de munca ii afecteaza tot mai tare pe
elevi, care fie ca-si urmeaza parintii, fie sunt lasati unor rude sau cunostinte apropiate care se ocupa doar
superficial de situatia scolara a copiilor.

Numarul copiilor care abandoneaza scoala creste de la an la an. Pe durata unui ciclu scolar
de opt ani, din 100 de elevi care intra in clasa I, aproape 20 se pierd pe parcurs, conform datelor
Institutului de Stiinte ale Educatiei. Fenomenul se inregistreaza in special la sate si in comunitatile
de rromi, al caror risc de abandon este de 6 - 7 ori mai mare decat cel al celorlalti copii.

Situatia a început să se înrautateasca din 2001, când rata abandonului s-a dublat brusc, iar de
atunci continuat să urce.

Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei a avut o preocupare constantă pentru analiza participării la
educaţie în România, în special la nivel pre-universitar. Impreună cu UNICEF România au dedicat o
serie de studii acestui fenomen precum:
 Participarea la educație în mediul urban, 2001;
 Participarea la educaţie a copiilor din mediul rural, 2002;
 Participarea la educaţie a copiilor şi tinerilor rromi, 2002;

Absenteismului și abandonul şcolar

  Învățământul rural din România 2002;
 Violenţa în şcoală, 2004;
 Starea Sistemului de Învăţământ, începând cu 2005;
 Extinderea învăţământului obligatoriu la 10 ani, 2008;
 Timpul elevilor, 2008.

Conform statisticilor oficiale (INS 2011), în anul şcolar 2009/2010 1,4% dintre elevii din
învăţământul primar şi 1,7% dintre elevii din învăţământul gimnazial au abandonat şcoala.
Adăugând la aceasta procentul copiilor care nu au frecventat niciodată şcoala (3,68% în învăţământul
primar şi 3,75% în învăţământul gimnazial) avem un număr total de peste 44 mii de copii de vârsta
învăţământului primar şi peste 48 mii de copii de vârsta învăţământului gimnazial care sunt în afara
sistemului de educaţie.
Metodologia de cercetare a presupus consultarea documentelor şcolare care oferă informaţii
privind participarea la educaţie: cataloagele şcolare pe parcursul a patru ani; registrele matricole ale
şcolilor; chestionarele statistice de început/ final de an şcolar. Utilizarea acestei metode a scos în
evidenţă proporţii îngrijorătoare ale pierderilor şcolare.
Se constată, astfel, că în cazul elevilor din ciclul primar, cohorta care a intrat în clasa I în anul
şcolar 2006/2007 a pierdut pe parcursul celor 4 ani de studii corespunzători acestui nivel de
învăţământ peste 26% din efectivul de intrare în sistemul de educaţie. Dintre aceştia, 10% au
abandonat studiile, iar peste 16% au rămas repetenţi pe parcursul claselor primare.

Tabel 2.2.1. Pierderile şcolare pe cohortă pură în învăţământul primar

(5 unităţi şcolare), în perioada 2006-2010

Pierderi Abandon Sit.

Repetenţie
şcolare şcolar Neîncheiată
Elevi înscriși
370
în cl. I - 06/07
Absolventi ai
273 97 36 60 1
cl. IV - 09/10

Volumul pierderilor este mult mai ridicat în cazul elevilor din gimnaziu, acestea reprezentând
peste 48%, din care aproape 37% abandon şi peste 11% repetenţie. Comparativ cu ciclul primar, totalul
pierderilor şcolare este de aproape două ori mai mare, iar abandonul de aproape 4 ori.

Absenteismului și abandonul şcolar

 Pierderi Abandon Sit.
Repetenţie
şcolare şcolar Neîncheiată
Elevi înscriși în
284
cl. V - 06/07
Absolventi ai
147 137 101 33 3
cl. VIII - 09/10

Se observă, astfel, că un copil din patru părăseşte cohorta iniţială înainte de finalizarea ciclului
primar şi numai jumătate dintre elevii înmatriculaţi în clasa a V-a termină studiile gimnaziale. La
nivelul învăţământului primar, pierderile şcolare se manifestă, în special, prin repetenţie, în timp ce la
gimnaziu cauza principală este abandonul. Astfel, dacă în cazul învăţământului primar unul din trei
elevi care părăsesc cohorta se pierd din cauza abandonului, în învăţământul gimnazial trei din patru
elevi se află în această situaţie.
Comparaţia grafică între învăţământul primar şi cel gimnazial privind principalele categorii de
pierderi şcolare, reprodusă mai jos, relevă mai sugestiv aceste diferenţe.

Fig. 2.2.3. Pierderile şcolare în învăţământul primar

Fig. 2.2.4. Pierderile şcolare în învăţământul gimnazial

Absenteismului și abandonul şcolar

 Pierderile şcolare variază nu numai în funcţie de ciclu, dar şi de clasa în care se află elevul/eleva.
Astfel, cele mai importante se înregistrează în clasa a II-a şi a III-a (în ciclul primar), respectiv clasa a
De asemenea, datele indică faptul că la finalul unui ciclu şcolar (clasa a IV-a, respectiv a VIII-a)
pierderile şcolare sunt semnificativ mai mici. De exemplu, peste 20% dintre elevii de clasa a VII-a din
cohorta investigată nu se mai regăsesc în anul următor, în timp ce pierderile la clasa a VIII-a sunt de
două ori mai reduse (11%).
FACTORI CARE INFLUEMȚEAZĂ ABANDONULUI ȘCOLAR
Care sunt principalele caracteristici individuale identificate de profesori în cazul copiilor în risc
major de abandon? Tabelul de mai jos rezumă răspunsurile cadrelor didactice cu privire la principalele
motive care determină apariţia unei situaţii de risc de abandon şcolar, ce ţin de situaţia individuală a
elevilor, incidenţa cea mai ridicată fiind, cum ne aşteptam, legată de frecvenţa şcolară.
Din rezultatele obţinute remarcăm faptul că există trei subcategorii de factori de natură
individuală pe care cadrele didactice îi consideră în mare măsură ca fiind determinanţi pentru situaţiile

Absenteismului și abandonul şcolar

de risc de abandon şcolar. Motivaţia redusă pentru activităţile şcolare, absenteismul ridicat şi
dificultăţile de învăţare sunt de departe categoriile de factori individuali menţionate cu cea mai
mare frecvenţă.

Absenteismului și abandonul şcolar

 Aproape trei sferturi dintre copiii aflaţi în situaţie de risc de abandon cuprinşi în investigaţie au,
în istoricul lor şcolar, experienţe negative cu privire la rezultatele lor şcolare. Fie că au rezultate şcolare
slabe (72,2%), fie că au trăit experienţa corigenţelor (9-12%) sau a repetenţiei (10-28%), aceşti copii s-
au confruntat cu lipsa unei confirmări pozitive din partea şcolii. O astfel de situaţie se asociază, de obicei,
cu o stare de disconfort cu privire la şcoală, de vreme ce aceasta reprezintă pentru copil un spaţiu în care
nu poate face dovada a ceea ce ştie şi poate face, ci mai degrabă acumulează frustrări şi dezamăgiri
cu privire la ceea ce nu poate sau nu reuşeşte să facă.

Fig.4.3.1. Ponderea elevilor în risc de abandon cu rezultate şcolare slabe, pe sexe

Absenteismului și abandonul şcolar

Fig. 4.3.2. Ponderea elevilor în risc de abandon cu rezultate şcolare slabe, pe medii de rezidenţă

Absenteismului și abandonul şcolar

Absenteismului și abandonul şcolar
 CONCLUZII ȘI DIRECȚII

Analiza statistică a răspunsurilor cadrelor didactice privind factorii individuali care determină
riscul de abandon şcolar arată faptul că există o convergenţă a opiniilor factorilor şcolari investigaţi.
Absenteismul ridicat (generat, la rândul său de diferite tipuri de cauze, şi care poate fi integrat, mai
degrabă, în categoria factorilor şcolari), dificultăţile de învăţare precum şi motivaţia redusă a
elevilor pentru activităţile şcolare, reprezintă factorii menţionaţi cu cea mai mare frecvenţă.

Diferenţe semnificative apar atunci când analizăm răspunsurile pe medii de rezidenţă şi pe

niveluri de învăţământ. Astfel, elevii din mediul rural par a fi mai vulnerabili, în opinia cadrelor
didactice, din perspectiva dificultăţilor de învăţare şi a motivaţiei reduse pentru activităţile şcolare.

În mediul urban predomină absenteismul ridicat ca factor menţionat. Similar, în cazul elevilor
din ciclul primar, dificultăţile de învăţare reprezintă factorul cel mai des amintit, în timp ce în cazul
elevilor din ciclul gimnazial absenteismul şi motivaţia reprezintă factori menţionaţi cu o frecvenţă mai
ridicată.
Devine astfel evident faptul că, potrivit percepţiilor cadrelor didactice, eventuale măsuri
preventive sau corective trebuie să fie formulate diferenţiat, în primul rând, din perspectiva
nivelului de şcolarizare.
Analiza răspunsurilor furnizate de cadrele didactice relevă că factorii care afectează negativ, cel
mai frecvent, evoluţia şcolară a elevilor, generând, în ultimă instanţă, abandonul şcolar sunt cei de
factură socio-economică.
Principalele provocări cu care un elev în risc major de abandon se confruntă sunt: venituri ale
familiei la limita subzistenţei; nivelul redus de educaţie al părinţilor; lipsa condiţiilor minimale de
studiu acasă, situaţia de şomaj a unuia sau a ambilor părinţi.
Pe lângă toate aceste mai adaugam și alți factori care reprezintă o premisă importantă a
riscului de abandon şcolar precum:
 Rezultatele şcolare slabe
 Absenteismul (probabil cea mai vizibilă formă a riscului de abandon)
 Nefrecventarea grădiniţei reprezintă
 Dificultăţile de adaptare la cultura şcolară

Absenteismului și abandonul şcolar

 Copilul care abandonează școala poate fi descris astfel:

 Îi lipsește motivația școlară;

 Are dificultăți de învățare;
 Are o rată a absenteismului mare;
 Are rezultate școlare slabe;
 Are imagine de sine scăzută;
 Este izolat față de colegi;
 Îi lipsesc achizițiile în zona autocunoașterii;
 Este incapabil să se adapteze la mediul școlar;
 Are o lipsă reală a unui suport școlar;
 Manifestă dezechilibru emoțional survenit în urma absenței părinților de acasă sau a lipsei unui
control parental;
 Cerințe educaționale speciale;
 Stare de sănătate precară;
 Manifestă comportamente deviante (agresivitate fizică și verbală, tendința de vagabondaj,
vandalism, consum de tutun, alcool sau alte substanțe interzise);
 Provine din medii sociale sărace;
 Nefrecventarea gradiniței;
 Lipsa unui model educațional din familie.

Bune practici în prevenirea

abandonului școlar

Școala are rolul de a identifica acei elevi care, datorită unor influențe de natură economică, socială,
culturală, medicală, riscă la un moment dat să abandoneze școala. Școala nu poate influența factorii
de natură individuală sau familială, însă poate găsi soluții care să ofere șanse egale tuturor copiilor.
Dintre factorii principali care ar putea duce la diminuarea sau reducerea abandonului școlar amintim:

 Să evite supraîncarcarea școlară;

 Să diversifice și să facă mai atractive activitățile școlare;

 Să organizeze activități extrașcolare menite să atragă elevii (excursii, spectacole, vizite la

muzee, concursuri tematice, tabere de vacanță etc.);

 Să stabilească și aplice un program de recuperare a materiei școlare pentru elevii cu astfel de

probleme;

 Să existe comunicare asertivă și eficientă cadru didactic-elev;

 Să evite constituirea unei elite, ceilalți fiind marginalizați;

Absenteismului și abandonul şcolar

 Oferta școlară să fie compatibilă cu trebuințele, interesele și aspirațiile elevilor;

 Exigențele școlare să fie rezonabile;

 Sistemul de evaluare să nu fie unul subiectiv, ci unul individualizat, adaptat nivelului real al
copilului, să nu devalorizeze imaginea copilului;

 Să nu mai promoveze relații pedagogice bazate exclusiv pe autoritatea profesorilor;

 Disciplina școlară să nu fie nici excesiv de permisivă, nici excesiv de rigidă;

 Să evite practicile educative percepute de elevi ca fiind nedrepte, frustrante;

 Sistemul școlar să fie adecvat la cerințele sociale actuale;

 Să existe o dotare materială adecvată în școală;

 Programe de consiliere pentru părinți;

 Colaborarea cu toate autoritățile comunității locale, inclusiv cu ong-uri;

 Parteneriat scoala-familie-comunitate locala bazat pe colaborare, implicare, sprijin,
sponsorizare etc.;
 Responsabilizarea la nivelul clasei;
 Valorizarea elevilor aflați în dificultate prin diferite activitați;
 Activitați de consiliere atat pentru copii cât și pentru părinții acestora;
 Organizarea de întâlniri între elevi, absolvenți, parinți, cadre didactice, cu prezentarea de
modele de reusita în profesie;
 Consilierea elevilor si a parinților în vederea accesarii fondurilor si alocațiilor legale (burse,
alocații, rechizite, bani pentru calculator);
 Stimularea copiilor cu rezultate bune la învațătura;
 Antrenarea colegilor de clasă: unul sau mai mulţi colegi ai copilului se oferă să-l ajute la
disciplinele respective;
 Implicarea în activităţi curriculare sau extracurriculare (vocaţionale sau de voluntariat);
 Donaţii de cărţi, haine etc.

Absenteismului și abandonul şcolar