EDUCATIA LA COPII ROMI

Copiii ce aparțin minorităților – copiii Romi

După un deceniu de încercări de a aborda problemele cu care se confruntă romii,
guvernul României a pregătit un nou document de politici în contextul mai larg al Comunicării
CE (aprilie 2011) privind elaborarea/ adoptarea de Strategii Naționale de Incluziune a Romilor.
Noul document de politici publice, Strategia Guvernului României de incluziune a cetățenilor
români aparținând minorității romilor pentru perioada 2012-2020. Nu există însă nicio evaluare a
implementării acestei strategii.
România se confruntă cu lipsa datelor privind situația romilor deoarece colectarea de
date realizată de către instituțiile publice, cu excepția recensământului, tind să ignore etnia în
baza argumentului că acest fapt ar fi neconcordant cu legislația în domeniul protecției datelor cu
caracter personal. Cu toate acestea, legislația în domeniul colectării datelor permite colectarea
unor date sensibile pentru scopuri statistice clare (Legea nr. 677/2001 pentru protecția
persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor
date)1.
Rezultatul politicilor și al practicilor din ultimii ani în România cu privire la romi face ca
astăzi în rândul populației de etnie romă, două treimi să trăiască în sărăcie, iar jumătate dintre
ei să fie expuși sărăciei extreme2.
Percepția majorității asupra minorității rome se concentrează în continuare pe stereotipurile de
infracționalitate, violență, lipsă de interes pentru școlarizare, etc. 72% consideră că majoritatea
romilor încalcă legea și 20% consideră că, este necesară interzicerea accesului

Copiii romi – de ce nu le auzim vocea?

Cu toate că viaţa comunităţilor rome din ţară se îmbunătăţeşte pe zi ce trece, mai sunt încă
multe de făcut pentru copiii de etnie romă…
Autor: Eugen Vasile Crai – Specialist Politici Sociale şi Advocacy, UNICEF România
Este foarte greu să îţi găseşti un loc de muncă când nu ai o educaţie potrivită. Fără un loc de
muncă, este greu să realizezi ceva în viaţă, să îţi cumperi o casă sau chiar să fii liber … acest
lucru este de la sine înţeles. Dar când vine vorba de copiii romi, situaţia este mai complicată.
Un studiu realizat anul trecut în 90 de şcoli din Bucureşti şi în alte nouă judeţe a arătat că, în
67% din aceste instituţii, copiii romi erau segregaţi. Un alt studiu din 2007 a relavat că, în
comunităţile rome din România, 23% dintre respondenţi nu aveau niciun fel de studii, iar 27% au
absolvit doar şcoala primară. Doar 20% din copiii romi frecventează învăţământul preşcolar în
comparaţie cu 52% din copiii familiilor majoritare sau aparţinând altor grupuri etnice.
Unii se grăbesc să dea vina pe părinţi. Studiile sociologice arată că rezultatele şcolare ale unui
copil sunt direct influenţate de nivelul de educaţie al mamei. Având în vedere numărul redus al

1
Raportul societății civile asupra implementării Strategiei Naționale de Integrare a Romilor și a Planului de Acțiune al Deceniului în România, 2012

2
Date din Acordul de parteneriat dintre Guvernul României și Comisia Europeană, pentru programarea fondurilor structurale 2014-2020
fetelor rome care merg la şcoală şi care ajung la un nivel educaţional superior, perspectivele sunt
extrem de întunecate.
Deşi este mai uşor să dăm vina pe părinţi sau pe “subcultura sărăciei”, ar fi indicat să analizăm
situaţia mai îndeaproape.
Oricine a trecut prin procedura birocratică de înscriere a copilului în sistemul de învăţământ ştie
exact la ce ne referim. Pentru admiterea copilului în învăţământ, angajaţii şcolilor cer părinţilor
frecvent mai multe documente decât cele stipulate prin lege. De exemplu, deseori aceştia pretind
să li se prezinte un certificat de naştere, deşi legea nu o cere. Un alt exemplu este examenul
medical, un adevărat obstacol pentru o comunitate în care majoritatea membrilor nici măcar nu
au auzit vreodată de un medic de familie şi, mai mult, niciun medic de familie nu a auzit de ei …
Problemele cu care se confruntă copiii romi sunt numeroase şi complexe şi nu există soluţii
rapide. Toate studiile referitoare la condiţiile de locuit din comunităţile rome arată că, în cazul
copiilor romi, acestea se află sub nivelul standard, prezentând riscuri directe pentru sănătatea lor.
Starea de sănătate a copiilor romi face ca mulţi dintre ei să nu meargă la şcoală sau să o
abandoneze ulterior. Sărăcia extremă afectează şi rata de cuprindere şi frecvenţa şcolară. O
familie numeroasă ce trăieşte în sărăcie, cum este cazul multor familii rome din ţară, reuşeşte cu
greu să acopere costurile ascunse ale educaţiei. Îmbrăcămintea, cărţile, încălţămintea ş.a.m.d.
sunt deseori prea scumpe pentru aceste familii, fiind pentru ei mai degrabă obiecte de lux decât
bunuri de primă necesitate. În familiile fără venit, adulţii încearcă uneori să depăşească situaţia
dificilă trimiţându-şi copiii la muncă de mici. Copiii mai mari sunt deseori însărcinaţi să aibă
grijă de fraţii lor mai mici. Acestea sunt doar câteva din nenumăratele probleme din sfera
sănătăţii şi protecţiei ce ţin copiii romi departe de şcoală.
Dar, trebuie să ne îndreptăm atenţia şi asupra unor provocări mai subtile. Oare sunt cu adevărat
pregătite şcolile să primească copiii romi? Sunt pregătiţi ceilalţi copii să socializeze cu colegii lor
de etnie romă?
Am un profesor care spune: “Aţi observat că, în momentul în care intră un ţigan, toată lumea
spune că miroase urât?” şi îmi vine să strig în gura mare, “Domnule profesor, acum, de
exemplu, vă puteţi da seama că este un ţigan în clasă?” [Mărturie, student rom]
Impactul dramatic al stigmatului ataşat comunităţilor rome afectează drastic copiii romi. Studiul
realizat în 2007, denumit “Romii…în căutarea stimei de sine”, arată modul în care interiorizează
acest stigmat copiii şi adulţii romi, reducându-şi în consecinţă aspiraţiile. Şi profesorii au
aşteptări scăzute din cauza diferitelor stereotipuri negative întâlnite des în societate. Acest lucru
are un puternic efect secundar asupra propriilor aşteptări şcolare ale copiilor romi.
O colegă de-a mea credea chiar că locuiesc într-un cort (în timpul liceului) […] I-am spus
“Vino să mă vizitezi, să vezi unde stau,” şi a trebuit să vină pentru a se convinge că nu
locuiam în cort! [Mărturie, student rom]
Răul provocat de nedreptatea socială a discriminării i-a marcat profund pe copiii romi. Cu toţii,
fără nicio scuză, avem datoria de a schimba acest lucru.
Acum zece ani, au fost întreprinse primele eforturi publice şi s-au făcut de atunci multe
demersuri pozitive în sfera îmbunătăţirii situaţiei copiilor romi şi a promovării drepturilor
acestora şi ale tuturor celorlalte categorii de copii vulnerabili. Cu toate acestea, din diverse
motive, rezultatele nu au apărut atât de repede pe cât ne-am fi aşteptat.
UNICEF, în strânsă colaborare cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi un grup de ONG-
uri rome şi non-rome, a demarat câteva programe cu scopul de a ajuta copiii romi să meargă la
şcoală deoarece prin educaţie pot ieşi din cercul vicios al excluderii (începând cu primul pas:
acces la programe de educaţie timpurie şi de educaţie parentală).
Pentru a înregistra progrese se recomandă trei demersuri importante: a) să se acorde prioritate
implementării politicilor create şi adoptate de autorităţile române competente; b) să se
extrapoleze cele mai bune practici ţinând cont de particularităţile şi diversitatea comunităţilor
rome (nu există o abordare unică care să se potrivească în orice situaţie, dar în condiţii similare,
se pot adopta intervenţii similare) şi c) să se monitorizeze situaţia copiilor romi şi a progresului
înregistrat prin intervenţiile realizate.

Majoritatea reprezentanţilor acestei etnii se confruntă încă cu importante dificultăţi, formule

precum excludere, marginalizare socială şi culturală, discriminare devenind aproape un loc
comun în descrierea situaţiei minorităţii roma. Politicile promovate, atât la nivel central cât şi la
nivel local, nu au reuşit să transforme această stare de fapt atât timp cât iniţiativele au fost
punctuale şi izolate

probleme precum nivelul scăzut de educaţie, analfabetismul, lipsa de calificare, lipsa unui loc de
muncă, precaritatea stării de sănătate, sărăcia au continuat să afecteze o mare parte a acestei
populaţii
barierele actuale în promovarea identităţii acestei minorităţi să fie îndepărtate. Acest lucru
trebuie să se realizeze şi în domeniul educaţiei, un posibil punct de plecare în spargerea cercului
vicios sărăcie-excludere-pierderea identităţii. Ea reprezintă unul din atuurile importante pe
termen lung pentru managementul comunităţilor multi-etnice şi pentru combaterea deopotrivă a
marginalizării culturale şi a celei socio-economice
Acest aspect al condiţiilor materiale necorespunzătoare unui proces educativ adecvat este cu atât
mai frapant cu cât în relativa proximitate a unora dintre şcolile roma funcţionează şcoli cu altă
compoziţie etnică, în care condiţiile materiale sunt sensibil diferite, în sens pozitiv. O astfel de
situaţie ne-a făcut să ne punem următoarele întrebări: sunt diferenţe între şcolile roma şi celelalte
şcoli din sistem? Se poate spune că şcolile roma sunt şcoli de “mâna a doua”? Care ar fi criteriile
sub aspectul cărora şcolile roma ar fi inferioare celorlalte şcoli din sistem? Iniţial am vrut să
verificăm dacă şcolile roma sunt cazuri relativ izolate sau sunt o prezenţă obişnuită în cadrul
sistemului de învăţământ romanesc. Apoi, pornind de la observaţia că unele şcoli roma sunt mai
slab dotate sub aspect material, am vrut să vedem dacă acest lucru se regăseşte la nivelul
întregului sistem sau este vorba doar de cazuri izolate. În plus, am vrut să verificăm dacă şcolile
roma sunt diferite din punct de vedere al calităţii educaţiei, operaţionalizată prin calificarea
cadrelor didactice, prin absenţa / prezenţa fenomenelor de fluctuaţie şi navetism ş.a. Un alt punct
de interes a fost cel al participării şcolare la educaţie. În acest sens, ne-a interesat răspunsul la
întrebarea: sunt şcolile roma diferite de ansamblul sistemului sub aspectul participării şcolare a
elevilor, abandonului şcolar şi neşcolarizării?
Perspectiva urmată de-a lungul întregului studiu a fost aceea de a pune în evidenţă decalajele,
acolo unde există, între şcolile roma şi ansamblul sistemului de învăţământ. Am procedat astfel
cu convingerea că, pe lângă factorii socio-economici (sărăcia, marginalizarea, tipul de ocupaţie),
culturali (specific cultural diferit al populaţiei roma), familiali ş.a., există cauze intrinseci
sistemului de învăţământ care conduc la o participare şcolară mai slabă a copiilor romi şi la
rezultate şcolare substanţial mai reduse. Sub raport valoric convingerea autorilor este că existenţa
şcolilor roma este un lucru cu consecinţe negative asupra armoniei şi solidarităţii sociale, care
are efecte negative deopotrivă asupra populaţiei roma şi a societăţii ca întreg. Această separare –
de cele mai multe ori pe criteriul rezidenţial şi nu intenţională - are consecinţe cu atât mai grave
în cazul în care calitatea educaţiei este mai scăzută în şcolile roma decât pe ansamblul sistemului.

Datele pe care le-am avut la dispoziţie ne-au permis comparaţii doar între şcolile roma din
mediul rural şi ansamblul sistemului de învăţământ rural. Oricum, ca ordin de mărime, credem că
decalajele existente oferă o imagine orientativă pentru întreg sistemul de învăţământ.
Concluziile desprinse din investigaţie, analiza soluţiilor posibile în opinia cadrelor didactice şi
analiza politicilor educaţionale privind stimularea participării la educaţie a copiilor romi
promovate până în prezent au stat la baza elaborării unor obiective şi a unui plan de
implementare a unei strategii ameliorative. Sunt prezentate direcţii de acţiune, instituţii
responsabile, orizonturi de timp. Totodată este prezentat în detaliu şi un program de intervenţie
prin sistemul zonelor de educaţie prioritară (ZEP), o soluţie integrată la problemele specifice
educaţiei copiilor provenind din medii dezavantajate social sau cultural. Autoriisperă astfel ca
această cercetare să constituie şi un instrument util pentru viitoarele politici privind stimularea
participării la educaţie şi asigurarea unei reale egalităţi de şanse a copiilor romi cu ceilalţi copii,
precum şi a celor privind promovarea educaţiei interculturale, în general.
Acest studiu a putut fi elaborat prin utilizarea bazelor de date realizate de către Institutul de
Ştiinţe ale Educaţiei şi Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, în cadrul unor cercetări finanţate
de Soros Open Network Romania. Prin contribuţia generoasă a UNICEF România, organizaţie
căreia îi mulţumim şi pe această cale, au putut fi realizate analizele secundare şi cercetarea
calitativă care ne-au permis să urmăm perspectiva pe care ne-am propus-o.
Un studiu realizat anul trecut în 90 de şcoli din Bucureşti şi în alte nouă judeţe a arătat că, în
67% din aceste instituţii, copiii romi erau segregaţi. Un alt 2 studiu din 2007 a relevat că, în
comunităţile rome din România, 23% dintre respondenţi nu aveau niciun fel de studii, iar 27% au
absolvit doar şcoala primară. Doar 20% din copiii romi frecventează învăţământul preşcolar în
comparaţie cu 52% din copiii familiilor majoritare sau aparţinând altor grupuri etniceUnii se
grăbesc să dea vina pe părinţi. Studiile sociologice arată că rezultatele şcolare ale unui copil sunt
direct influenţate de nivelul de educaţie al mamei. Având în vedere numărul redus al fetelor rome
care merg la şcoală şi care ajung la un nivel educaţional superior, perspectivele sunt extrem de
întunecate. Deşi este mai uşor să dăm vina pe părinţi sau pe „subcultura sărăciei”, ar fi indicat să
analizăm situaţia mai îndeaproape. Oricine a trecut prin procedura birocratică de înscriere a
copilului în sistemul de învăţământ ştie exact la ce ne referim. Pentru admiterea copilului în
învăţământ, angajaţii şcolilor cer părinţilor frecvent mai multe documente decât cele stipulate
prin lege. De exemplu, deseori aceştia pretind să li se prezinte un certificat de naştere, deşi legea
nu o cere. Un alt exemplu este examenul medical, un adevărat obstacol pentru o comunitate în
care majoritatea membrilor nici măcar nu au auzit vreodată de un medic de familie şi, mai mult,
niciun medic de familie nu a auzit de ei … Problemele cu care se confruntă copiii romi sunt
numeroase şi complexe şi nu există soluţii rapide. Toate studiile referitoare la condiţiile de locuit
din comunităţile rome arată că, în cazul copiilor romi, acestea se află sub nivelul standard,
prezentând riscuri directe pentru sănătatea lor. Starea de sănătate a copiilor romi face ca mulţi
dintre ei să nu meargă la şcoală sau să o abandoneze ulterior. Sărăcia extremă afectează şi rata de
cuprindere şi frecvenţa şcolară. O familie numeroasă ce trăieşte în sărăcie, cum este cazul multor
familii rome din ţară, reuşeşte cu greu să acopere costurile ascunse ale educaţiei. Îmbrăcămintea,
cărţile, încălţămintea ş.a.m.d. sunt deseori prea scumpe pentru aceste familii, fiind pentru ei mai
degrabă obiecte de lux decât bunuri de primă necesitate. În familiile fără venit, adulţii încearcă
uneori să depăşească situaţia dificilă trimiţându-şi copiii la muncă de mici. Copiii mai mari sunt
deseori însărcinaţi să aibă grijă de fraţii lor mai mici. Acestea sunt doar câteva din nenumăratele
probleme din sfera sănătăţii şi protecţiei ce ţin copiii romi departe de şcoală. Dar, trebuie să ne
îndreptăm atenţia şi asupra unor provocări mai subtile. Oare sunt cu adevărat pregătite şcolile să
primească copiii romi? Sunt pregătiţi ceilalţi copii să socializeze cu colegii lor de etnie romă?

Vom trata în acest capitol situaţia şcolară şi preşcolară a populaţiei de romi, precum şi o serie de
determinanţi ai acesteia. Capitolul mai cuprinde o analiză pe generaţii a nivelului de şcolaritate al
populaţiei de romi, incidenţa analfafabetismului, gradul de satisfacţie în raport cu şcoala şi
percepţiile pe care romii le au asupra şcolii. Vom încerca pe parcursul analizei ca în mod explicit
sau implicit să ne raportăm la cele doua perspective asupra educaţiei expuse anterior. Datele
supuse analizei provin în special din cercetări ale ICCV1. Participarea preşcolară Participarea
copiilor rromi de vârstă preşcolară (3-6 ani) la grădiniţă este mult mai scăzută decât a copiilor de
aceeaşi vârstă pe ansamblul populaţiei României. În momentul cercetării (anul şcolar 1997-
1998), dintre copiii romi cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani participau la învăţământul preşcolar
numai 17,2%. În ansamblul populaţiei României participarea la grădiniţă a copiilor de aceeaşi
vârstă era de 67% (anul şcolar 1997-1998, sursa Anuarul Statistic al României, 1999). Astfel,
participarea preşcolară a populaţiei de romi este de aproximativ patru ori mai mică comparativ cu
participarea preşcolară pe ansamblul populaţiei României. Diferenţa între rata de participare a
copiilor romi de vârstă preşcolară şi cea a copiilor de aceeaşi vârstă din ansamblul populaţiei ţării
are loc în contextul unei scăderi a participării la grădiniţă pe ansamblul populaţiei ţării dupa
1990. Astfel dacă în 1989 rata participarii la grădiniţă pe ansamblul populaţiei ţării de vârstă
preşcolară era de 82,8%, dupa 1990 aceasta a oscilat între 50-60% atingând un nivel minim de
50,2% în anul şcolar 1993- 1994. Această tendinţă negativă în participarea la învăţământul
preşcolar pe ansamblul populaţiei ţării a caracterizat şi populaţia de romi. Dincolo de situaţia
economică dificila care caracterizează populaţia României în ansamblul sau, în perioada
tranziţiei şi, într-o mai mare masura, populaţia de romi, credem că există şi factori culturali care
explică această neparticipare. Observaţia directă asupra comunităţilor de romi, deopotrivă în
mediul rural sau în marile oraşe, discuţiile informale şi interviurile cu parinţi romi sugerează o
serie de factori explicativi. • În cadrul comunităţilor de romi socializarea copiilor este în primul
rând sarcina familiei şi a comunităţii din care provin. Această caracteristică este prezentă nu
numai în comunităţile de romi, ci, în general, în comunităţile care au un grad mairidicat de
tradiţionalism. În aceste comunităţi tradiţionale este dominant modelul familiei extinse.
Socializarea copiilor este delegată în aceste cazuri soţiei, atunci cand aceasta este casnică, fraţilor
sau surorilor mai mari, bunicilor, altor rude din interiorul gospodăriei sau chiar vecinilor. •
Probabil că acest comportament vis-a-vis de socializarea copiilor preşcolari se explică deopotrivă
printr-o neîncredere generică faţă de instituţia gradiniţei ca atare, cât şi prin constrângeri
financiare. Mai mult, valorile care permit adaptarea la comunitatea de apartenenţă sunt
considerate de către mulţi parinţi romi ca fiind mai importante decât cele ale societăţii în sens
larg, în condiţiile în care mobilitatea profesională şi socială a populaţiei de romi este scăzută. • În
multe cazuri necunoaşterea sau cunoaşterea defectuoasă a limbii în care se vorbeşte în cadrul
gradinitei (cel mai adesea Româna sau, în unele zone, maghiara) constituie un impediment în
frecventarea gradinitei. • Diferenţele de statut social dintre populaţia de romi şi populaţiile
majoritare din comunităţile în care traiesc romi sunt privite de aceştia din urma ca bariere pentru
trimiterea copiilor la grădiniţă. Unii romi cred că aceste diferenţe reflectate în imbracăminte,
jucării sau în pachetul de mâncare primit de acasă împiedică acceptarea copiilor lor de către
copiii populaţiei majoritare şi i-ar putea pune pe copiii romi într-o situaţie umilitoare. • Izolarea
multor comunităţi de romi aflate la marginea satelor sau oraselor face ca între copiii romi şi cei
de alte etnii să nu existe comunicare, jocuri în comun sau prietenii, vizite reciproce. Acest lucru
constituie o piedică serioasă în socializarea laolaltă în cadrul gradinitei. • Distanţa mare faţă de
grădiniţă în cazul unor comunităţi de romi, izolarea acestora sau drumurile impracticabile în
condiţii de vreme nefavorabilă impiedică în unele cazuri frecventarea gradiniţei. • Prejudecăţile
şi atitudinea diferenţiată faţă de copii a parinţilor români şi/sau romi sau a unor educatori sunt de
asemenea motive importante în reţinerea unor parinţi romi de a-şi trimite copiii la grădiniţă.
Vecinatatea influenţează şi ea participarea la grădiniţă. Mai exact, există tendinţa unei participari
mai ridicate la grădiniţă a copiilor romi care provin din comunităţi cu o altă majoritate etnică sau
din comunităţi mixte. În acelaşi timp copiii romi care traiesc în comunităţi compacte, izolate,
participa într-o proporţie substanţial mai scăzută la educaţia preşcolară.
Tabel 1. Participarea prescolara in functie de vecinatate Comunităţi Compacte Comunităţi Mixte Romi
Participare Dispersaţi preşcolară 12,1% 19,1% 29,3%

Faptul că participarea preşcolară a copiilor romi este sensibil mai scăzută în comunităţilecompacte de
romi (12,1% faţă de 19,1% în comunităţile mixte şi 29,3% în cazul romilor care traiesc dispersaţi printre
alte etnii) sugerează că în aceste comunităţi s-a pastrat într-o mai mare masura un model tradiţional de
socializare a copiilor, în care un rol important revine familiei şi comunităţii. Este probabil că şi izolarea
socială este mai mare, gradul de săracie este mai ridicat iar distanţele pana la grădiniţă mai mari în cazul
acestor comunităţi
Diferenţele de statut social dintre populaţia de romi şi populaţiile majoritare din comunităţile în
care traiesc romi sunt privite de aceştia din urma ca bariere pentru trimiterea copiilor la grădiniţă.
Unii romi cred că aceste diferenţe reflectate în imbracăminte, jucării sau în pachetul de mâncare
primit de acasă împiedică acceptarea copiilor lor de către copiii populaţiei majoritare şi i-ar putea
pune pe copiii romi într-o situaţie umilitoare.