Educația din mediul rural- amenințări și oportunități

În țara noastră, teoretic, statul asigură acces gratuit la educație. Practic, foarte mulți copii nu
frecventează sau abandonează școala, tocmai din considerentul financiar sau pentru că părinții, la
rândul lor lipsiți de educație, nu conștientizează rolul acesteia. România are grave probleme cu
ocuparea locurilor de muncă. Numărul insuficient de locuri de muncă sau lipsa de pregătire a
candidaților, necesară ocupării anumitor locuri de muncă, lipsa corelării ofertei educaționale cu
specificul economic local duc la șomajul ridicat și la o rată crescândă a sărăciei. Toate acestea au
drept consecință părăsirea timpurie a școlii. Pentru că, deși învățământul propriu zis este gratuit,
costurile colaterale sunt ridicate și greu de susținut pentru familiile sărace. Iar mirajul străinătății,
ideea că mergând și lucrând acolo se va facilita accesul la o viață mai bună, la achiziționarea unei
locuințe, a unui autoturism, îi determină pe mulți să nu mai considere școala un factor indispensabil
în asigurarea bunului trai, să nu mai fie motivați să studieze. Acest fapt are o serie de efecte
economice și sociale la nivel național precum munca la negru, exploatarea minorilor, forța de
muncă necalificată. Un individ necalificat nu va putea obține venituri sau, dacă o va face, vor fi
mici, deci și taxele și impozitele către stat vor fi la fel de mici, ceea ce afectează, în mod direct,
bugetul de stat. Apoi, munca la negru înseamnă tot bani mai puțini direcționați către bugetul de stat.
În acest context, Mircea Coșea, profesor universitar la A.S.E., crede că deficitul de educație este
cea mai mare problemă a României, mai mare decât corupția, restructurarea economică sau
starea infrastructurii.
Un alt factor ce favorizează abandonul școlar este amplasarea teritorială dificilă a unor
școli, mai ales a celor din zonele rurale sau montane. Astfel, cu școli greu accesibile, elevii, fiind
nevoiți să meargă pe jos kilometri întregi, chiar și pe vreme nefavorabilă, prin păduri sau prin zone
pustii, ajung să renunțe la frecventarea școlii și se limitează la a lucra pământul alături de părinți, pe
lângă gospodării, sau a ajuta la creșterea fraților mai mici. Iar acest fenomen, al familiilor sărace dar
foarte numeroase, se pare că este într-o creștere îngrijorătoare. Multe familii dau naștere mai multor
copii, deși nu dețin resursele materiale necesare. Și totul, din lipsa educației sociale, sexuale.
Nivelul de educație al părinților se răsfrânge, de cele mai multe ori, asupra copiilor. De aici, și
căsătoria timpurie, mai ales a fetelor, care, apoi, devin mame, la rândul lor, la vârste fragede,
neavând cum să le asigure un viitor pruncilor. O tânără mamă doar cu gimnaziul absolvit are slabe
șanse să își găsească un loc de muncă pentru asigurarea traiului.
O altă cauză a abandonului școlar o poate constitui și starea emoțională a copilului. Orice
dezechilibru al stării sale emoționale (plecarea părinților la muncă în străinătate, rezultate școlare
slabe, izolarea față de colegi, inadaptarea la mediul școlar, divorțul părinților, starea de sănătate
precară, consumul de alcool sau de droguri, lipsa controlului parental) îl poate determina să
abandoneze studiile.
Cauzele fiind multiple, și soluțiile pentru abandonul școlar sunt greu de pus în practică.
Pentru a limita fenomenul, Ministerul Educației Naționale a pus la punct mai multe politici
specifice creșterii accesului pentru grupurile dezavantajate. Programul Școală după Școală,
Programul A doua șansă, furnizarea de servicii de mediere școlară, Programul Rechizite Școlare,
Programul Bani de liceu, toate atașate unei Strategii privind reducerea părăsirii timpurii a școlii în
România. Fenomenul abandonului școlar nu este specific românesc. Și alte state europene se
confruntă cu el. De aceea, Uniunea Europeană s-a angajat să reducă rata abandonului școlar la mai
puțin de 10% până în 2020. Pentru aceasta, miniștrii europeni ai educației au convenit să
colaboreze, să facă schimb de bune practici și de experiență.
Care ar fi soluțiile concrete, raportate la contextul românesc? Poate creșterea gradului de
implicare a comunităților locale în rezolvarea potențialelor situații de abandon școlar? Sau
depistarea din timp a cazurilor cu probleme, susceptibile de abandon școlar? Sau intensa implicare a
tuturor cadrelor didactice, începând cu educatorii, și a consilierilor școlari pentru a determina în
rândul copiilor, și, mai ales, în rândul părinților, conștientizarea caracterului esențial al școlii pentru
dezvoltarea individului?
Dacă ne referim strict la activitatea cadrelor didactice, există o serie de măsuri care, aplicate,
ar putea conduce la scăderea abandonului școlar:
* monitorizarea atentă a absențelor și justificarea lor
Întotdeauna, un număr mare de absențe reprezintă un semnal de alarmă, un strigăt
inconștient de ajutor al unui copil cu probleme. Identificarea cauzelor care duc la absenteism sunt
strâns legate de optimizarea relațiilor elev- părinte ( de multe ori, chiar părinții sunt factorii
declanșatori ai absenteismului!), părinte- școală și elev- profesor. În caz de absenteism, dirigintele
trebuie să prezinte urgent situația părinților, să le solicite acestora prezența la școală în vederea
purtării unor discuții. Dacă se constată că și părinții au un rol în favorizarea absenteismului, trebuie
solicitat și ajutorul consilierului școlar și cel al psihologului. Astfel, prin ședințe de consiliere cu
părinții, se va încerca dezvoltarea conștiinței, a atitudinii pozitive față de sine, valorizarea
personală, dezvoltarea interesului pentru educație și stabilirea unor obiective de atins în viață.
* discuții mai dese cu părinții și implicarea lor în procesul educativ
Profesorul- diriginte trebuie să organizeze mai des ședințe și lectorate cu părinții. Astfel,
acesta trebuie să cunoască în detaliu situația familială a elevului și să identifice eventualele situații-
problemă care ar putea conduce la un eventual absenteism. De asemenea, părintele trebuie să fie
bine informat în privința atribuțiilor școlare ale copilului său, să solicite informații despre situația sa
școlară, iar atunci când apar probleme să colaboreze cu profesorii pentru a identifica împreună
soluțiile.
* medierea conflictelor între elevi, între elevi și profesori, între elevi și părinți, între profesori și
părinți
Medierea oricărui tip de conflict apărut în școală, așa cum apare prevăzută în legislația
educației, este o formă de incluziune școlară și socială și este adresată comunităților locale ce
prezintă risc privind absenteismul școlar. Orice tip de conflict se poate stinge ușor sau poate
degenera în agresivitate verbală, fizică. Medierea se poate realiza fie prin comunicare, relaționare,
dialog, fie prin intervenția mediatorilor autorizați în baza Legii Medierii. În acest sens, educația
pentru societate și cea civică ar trebuie introduse ca discipline obligatorii în toate ciclurile de
învățământ.
* menținerea în școală a unui climat care să ofere siguranță și încredere elevilor și colaborarea cu
autoritățile locale, cu O.N.G.-uri, cu Poliția
Întregul personal didactic, nedidactic, auxiliar, împreună cu elevii și părinții trebuie să
contribuie la asigurarea unui climat școlar de ordine, de confort și de siguranță. Școala ar trebui să
colaboreze permanent cu organele competente pentru a preveni faptele de violență, consumul de
droguri, posesia de arme. De asemenea, în scopul prevenirii expunerii elevilor la fapte de pedofilie,
sexualitate infantilă, corupere de minori, vizionare de materiale cu caracter pornografic, școala
trebuie să se asigure că elevii nu folosesc computerele școlii în alte scopuri decât cele instructiv-
educative indicate de profesorul de specialitate.
* metode de predare atractive
Profesorii trebuie să identifice modalități de a atrage elevul, de a-i stârni interesul,
curiozitatea față de discipline: jocul adoptat ca strategie de predare, corelarea, pe cât posibil, a
conținuturilor învățării cu viața reală a elevilor, interactivitatea lecțiilor, utilizarea tehnologiei
moderne în predarea lecțiilor (tabla inteligentă, videoproiectorul, laptopul).
* promovarea cooperării în clasă
Învățarea prin cooperare propune participarea activă a elevilor, solicitarea diversității
opiniilor și aprecierea acestora, respectarea implicării fiecărui participant. Astfel, elevii colaborează
în rezolvarea sarcinilor de lucru, dar fără a se afla într- o competiție. Pentru a crea un climat adecvat
învățării prin cooperare, elevii trebuie să se simtă siguri dar provocați, iar grupurile de lucru să fie
mici, pentru ca fiecare să aibă sarcini clar definite, pe care să le și îndeplinească.
* evitarea discriminării de orice natură și menținerea egalității șanselor
 Fie că vorbim despre discrimarea rasială, religioasă, socială, familială sau financiară, aceasta
poate fi cauza unor tulburări de comportament ale elevilor, ceea ce poate duce la absenteism sau
abandon școlar. Discrimarea este, de fapt, o încălcare a dreptului la egalitate și are la bază o
prejudecată, de multe ori chiar eronată, asupra unei persoane, în acest caz, elevul. De aceea, cea
msai bună cale de a combate discriminarea este comunicarea, susținerea egalității șanselor pentru
toți elevii, indiferent de proveniență, de statut social etc.
* activități de educație sexuală
Deși este vorba despre un subiect tabu și în ciuda faptului că în țara noastră există legea 272/
2004 (republicată in 2014), care reglementează faptul că unitățile școlare au obligația să desfășoare
activități de educație sexuală în vederea prevenirii bolilor cu transmitere sexuală și a sarcinii la
minore, puține unități se conformează. De aceea, ne confruntăm cu debutul vieții sexuale la vârste
foarte fragede ceea ce, adeseori, duce la apariția unei sarcini nedorite și, implicit, la avort și/ sau la
abandonul școlar. Se impune, așadar, includerea educației sexuale în rândul disciplinelor obligatorii.
* utilizarea în cadrul orelor de dirigenție a experiențelor celor care au renunțat la școală, pentru a
preveni diminuarea încrederii în educație
Dacă vom însoți cele de mai sus de exemple concrete, pe care să le prezentăm elevilor, de
marturii ale foștilor elevi care au părăsit școala și care acum nu au un loc de muncă prin care să își
câștige existența, ale mamelor foarte tinere care au abandonat școala pentru a- și crește copiii, poate
că elevii ar ajunge să conștientizeze că deciziile pe care le iau acum îi pot afecta întreaga viață.
Puterea exemplului i-ar putea ajuta să discearnă în cunoștință de cauză și să înțeleagă rolul școlii
pentru dezvoltarea individuală și pentru integrarea socială, dar și implicațiile profunde și grave pe
care le-ar avea abandonul școlar. Acestea sunt doar câteva exemple de acțiuni concrete pe care noi,
dascălii, le putem întreprinde pentru a limita fenomenul abandonului școlar. Prin implicare activă,
putem contribui la ridicarea educației la rangul cuvenit.

Împreună putem reuși!

Bibliografie
Neagu, Gabriela, Șanse de acces la educație în societatea românească actuală, Editura Lumen,
Iași, 2012

Sitografie
https://ec.europa.eu
https://varto.ro/legea-medierii-actualizata-2019/
www.edu.ro
www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Legislatie/L272-2004-R.pdf
www.unicef.ro