Educatia copiilor cu CES

Copii cu cerințe educaționale speciale

Dumitru Corina Nicoleta

Matei Alexandru Emanuel

Niculae (Curmei) Claudia Irina

Smahon Andreea Evelyne

Vioiu Madalina
 Copiii cu cerințe educaționale speciale au nevoie de sprijinul nostru,
al tuturor, pentru a avea acces la educație. Școlile trebuie să ofere şanse
egale la educaţie fiecărui copil, indiferent de posibilităţile sale de
învăţare, participare şi dezvoltare si comunitatea trebuie și ea pregătită
să accepte nevoile acestor copiii.
 Introducere. Definirea problemei

Miza cea mai mare în această controversă este integrarea copilului în societate. Această integrare are șanse mai mari de reușită
dacă copilul frecventează o școală normală. Societatea a început să relaționeze cu această problemă prin campanii, proiecte,
fundații ce susțin integrarea copiilor cu dizabilități în învățământul obișnuit.

„Educația incluzivă este informație, gândire, acțiune și atitudine în același timp.”(Ecaterina Vrasmaș). Propunerea de politică
publică pe care o supunem atenției abordează problema resurselor educaționale din școala incluzivă, în ideea asigurării accesului
și participării la educație a tuturor copiilor, incluziv a celor care au anumite dizabilități și / sau cerințe educaționale speciale.
Principiul fundamental al școlii incluzive, conform declaratiei de la Salamanca, este acela că toți copiii trebuie să învețe
împreună, oricând acest lucru este posibil, indiferent de dificultățile pe care ale au sau de diferențele dintre aceștia. Școala
incluzivă trebuie să recunoască și să reacționeze la diversele cerințe ale elevilor, armonizând, pe de o parte, stiluri și ritmuri
diferite de învățare, iar, pe de altă parte, să asigure o educație de calitate pentru toți, prin programe de învățământ adecvate, bună
organizare, strategii de predare, folosirea optimă a resurselor și parteneriatul cu ceilalți membri ai comunităților în care
funcționează. Trebuie să se asigure un continuum al sprijinului și serviciilor oferite pentru cerințe speciale din fiecare școală.
 Cadru legal

În România, accesul la educație este un drept garantat de Constituție prin prevederile art. 32, dar și de Legea nr. 1 /
2011 a Educației Naționale (LEN) – lege organică ce guvernează activitatea în domeniul educației recunoscând
dreptul la educație al copiilor cu CES și creând cadrul de aplicare al acestui drept. . Școlarizarea copiilor cu CES se
face fie în învățământul special desfășurat în școli speciale, fie prin integrare în școlile de masă prin învățământul
special integrat si este reglementat prin Ordinul 5573/2011 și Ordinul 5574/2011.

Scopul educației speciale și special integrate este “învățarea, educarea, reabilitarea, recuperarea, adaptarea și
integrarea școlară, profesională și socială a copiilor cu CES sau cu alte tipuri de cerințe educaționale” . Recent
Agenția Europeană pentru Educație Specială și Incluzivă identifică, într-un Policy Brief pe tema educației speciale
pentru Directoratul General pentru Politici Interne, (European Agency for Special Needs and Incluzive Education,
2017) setează următoarea viziune: „un sistem educațional incluziv este unul care asigură elevilor de toate vârstele
oportunități educaționale semnificative și de bună calitate în comunitatea locală alături de prietenii și colegii lor” .

• În 2016, Guvernul României a aprobat Strategia Națională „O societate fără bariere pentru persoanele cu
dizabilități” (2016 – 2020) și un plan operațional pentru implementarea acesteia.
 Contextul Național

Conform Centrului European pentru Drepturile Copiilor, în România există 176 de școli speciale, distribuite astfel :

Aproximativ 15% din populatia lumii suferă de o pierdere de auz. Trei dintr-o mie de copii se nasc cu deficiență de auz, procentul
persoanelor cu acest tip de deficiență crescând la aproximativ 10% din populația mondială la vârsta adultă, pentru ca la adulții de vârsta a
treia, acesta să crească la 50% .

În România sunt peste 779000 de persoane cu dizabilități față de 752931 în 30 iunie 2015. La acea dată, cel puțin 23000 de persoane
înregistrau deficiențe de auz, iar 103214 handicap vizual – dintre care 2978 copii. La nivel general conform ANPD (Autoritatea Nationala
a Persoanelor cu Dizabilitati) în 30 iunie 2015 au fost înregistrate 752.931 persoane cu dizabilități, dintre care 60.289 copii (între 0-7 ani)
aflați în evidența DGASPC (Direcțiile Generale/Județene de Asistență Socială și Protecția Copilului). Dintre aceștia, până la finalul anului
2013, doar 56,2% au beneficiat de servicii educaționale (fie învățământ de masă, special sau special integrat).

În ceea ce privește incluziunea elevilor cu nevoi speciale în școlile de masă, conform ARACIP, în anul școlar 2013-2014, în școlile de
masă erau înscriși 32.060 elevi cu nevoi speciale. Dintre aceștia, doar 53% (17.037 elevi) beneficiază de servicii educaționale de sprijin.
În ceea ce privește participarea persoanelor cu dizabilități și/sau CES la învățământul superior, nu există date colectate în acest moment la
nivel național
Conform datelor din Sistemul Informatic Integrat al Invatamantului din Romania (SIIIR) , in anul scolar 2017-2018
in invatamantul preuniversitar erau inscrisi 45.300 elevi cu CES (89,8% in invatamantul de masa si 10,2% in
invatamantul special). De menționat ca din totalul elevilor cu CES scolarizati, doar 2% sunt inscrisi în unități de
învățământ privat.

Mai mult, din cei 4.638 elevi inscrisi in invatamantul special, 2.690 elevi (58%) prezentau deficiente auditive si
vizuale.

În România, educația copiilor cu dizabilități, se realizează în școli speciale sau în școli de masă cu clase de
învățământ special integrat. Un număr relativ restrâns de elevi cu dizabilități sunt incluși în invatamantul de masă.
Totusi, la nivel national se poate observa o crestere a numarului de elevi cu CES/dizabilitati integrati in
invatamantul de masa, evolutie datorata in special modificarilor legislative generate de Ordinul nr.
1985/1305/5805/2016 privind aprobarea metodologiei pentru evaluarea și intervenția integrată în vederea încadrării
copiilor cu dizabilități în grad de handicap, a orientării școlare și profesionale a copiilor cu cerințe educaționale
speciale, precum și în vederea abilitării și reabilitării copiilor cu dizabilități și/sau cerințe educaționale special , care
a facilitat integrarea elevilor cu CES in invatamantul de masa.
 Justificarea importanței educației timpurii a copiilor cu CES
 

În documentul Stadiul implementării strategiei privind educaţia timpurie şi analiza practicilor promiţătoare în
educaţia din România realizat de Unicef se specifică: educația timpurie reprezintă una dintre cele mai bune căi de a
îmbunătăți şi de a susține bunăstarea copiilor, promovarea dezvoltării lor sociale, emoționale, fizice şi cognitive,
precum şi de a oferi oportunități de învățare şi dezvoltare pentru şcolarizare şi pentru toată viața. Astfel, devine
evidentă necesitatea accesului la educație timpurie pentru toții copiii - inclusiv pentru aceia cu deficiențe auditive și
vizuale.

La 31 decembrie 2014, în România existau 15590 de copii de vârstă 3 – 6 ani cu dizabilități – potențiali beneficiari ai
unui acces îmbunătățit la educație preșcolară.

Momentan accesul tuturor copiilor cu vârste de 3-6 ani la educație timpurie este limitat în România, întrucât există
doar aproximativ 1138 grădinițe, publice și private, la nivel național (în 2016). Conform Eurostat, în 2016, România se
afla pe locul 24 din 28 în ceea ce privește rata de participare a copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 6 ani la educație
preșcolară – având practic o pondere de cuprindere de puțin peste 80% . De asemenea, România este plasată de Eurostat
pe ultimul loc privind investiția – ca pondere din PIB – în învățământul preșcolar și ante-preșcolar.
Suplimentar, există diferențe de acces la educație în funcție de mediul de rezidență: peste 95% dintre
copiii de 3 ani din mediul urban merg la grădiniţă, comparativ cu numai 76% din rural. Așadar
problema accesului la educație timpurie pentru un copil cu handicap auditiv sau vizual este îngreunată
de mediul de proveniență al copilului 

Problemele de acces la educație timpurie al copiilor români sunt lageate de lipsa unui profil al copilului
la finalul educației timpurii, de împărțirea responsabilităților pentru acest nivel educațional între
diverse autorități publice locale și naționale, de lipsa infrastructurii etc. La toate acestea, în cazul
copiilor cu dizabilități auditive și vizuale se adaugă lipsa infrastructurii adaptate nevoilor lor, lipsa
cadrelor didactice pregătite să predea utilizând limbajul mimico-gestual, lipsa materialelor educaționale
adaptate nevoilor acestor copii etc.

Prin urmare, o politică publică de creștere a accesului la educație timpurie pentru copiii cu dizabilități
auditive și vizuale se justifică atât prin numărul mare de potențiali beneficiari, cât și prin beneficiile pe
care accesul la educație timpurie de calitate le poate avea, pe termen lung, asupra dezvoltării lor
personale și profesionale.
 Stakeholderii

Misiunea Autorității Naționale pentru Drepturile

Persoanelor cu Dizabilități Copii și Adopții
(ANDPDCA) este de a proteja și promova drepturile
copiilor și ale persoanelor cu dizabilități din
România. ANDPDCA își propune, în egală măsură, să
își exercite atribuțiile în spiritul deschiderii și al
apropierii de oameni deoarece principiul pe care ni-l
asumăm în această misiune este acela că ”fiecare om
contează”.
UNICEF Romania: Incluziunea socială a tuturor copiilor stă la baza mandatului UNICEF în România. De aceea am
creat, împreună cu partenerii noştri, Guvernul, autorităţi centrale şi locale şi ONG-urile, două modele: Pachetul
Minim de Servicii, adresat copiilor vulnerabili şi familiilor lor şi pachetul Educaţie Incluzivă de Calitate. Aceste
modele se axează pe prevenirea separării nenecesare a copiilor de familie, a sărăciei, a sarcinilor timpurii, a
îmbolnăvirilor, a discriminării, a absenteismului şi a abandonului şcolar. În momentul de faţă, acestea sunt pregătite
pentru a fi extinse la nivel naţional, cu finanţare naţională sau europeană. De asemenea, prin intermediul campaniilor
de comunicare pentru schimbare socială, intervenim pentru prevenirea discriminării şi a violenţei împotriva copiilor,
dar şi pentru a-i susține pe părinţi, îngrijitori şi tutori legali, să ofere fiecărui copil un mediu protector, care să îi
stimuleze dezvoltarea.

• UNICEF mobilizează resurse din partea persoanelor fizice, a companiilor private şi a fundaţiilor pentru a
sprijini copiii din România şi nu numai.   

• UNICEF în România analizează periodic modul în care UNICEF şi partenerii săi, diverse ONG-uri şi experţi,
pot interveni şi colabora cu autorităţile centrale şi locale pentru a aborda situațiile rămase nesoluţionate.   

• UNICEF continuă să lucreze îndeaproape cu Guvernul României pentru a facilita accesul ţării la resursele
financiare puse la dispoziţie de Uniunea Europeană şi prin granturile Spaţiului Economic European 
 SALVATI COPIII: Pe 20 aprilie 1990, la inițiativa Salvați Copiii Suedia, se înființează Salvați Copiii România, având ca

obiective imediate acordarea de ajutoare de urgență copiilor din orfelinatele aflate într-o situație dramatică. Sprijinul constant al

colegilor suedezi se dovedește a fi de importanță capitală în dezvoltarea organizației noastre în următoarele decenii de existență.

•Din 1998, Salvați Copiii România este membru deplin al Save the Children, cea mai mare organizație independentă din
lume care promovează drepturile copilului, care cuprinde 30 de membri și desfășoară programe în peste 120 de țări. 

•În ultimii ani, Salvați Copiii România a contribuit în mod unic la  promovarea disciplinei pozitive, a educării părinților și a
celor care lucrează cu copii în sensul comunicării corecte cu aceștia, la interzicerea prin lege a bătăii și tratamentelor umilitoare
ale copiilor și, nu în ultimul rând, la schimbarea mentalității opiniei publice cu privire la drepturile copilului. 

•În cei peste 30 de ani de activitate, peste 1.900.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Salvați Copiii.
Organizația are filiale în 14 județe (Argeș, Brașov, București, Caraș-Severin, Cluj, Constanța,  Dâmbovița, Dolj, Hunedoara, Iași,
Mureș, Neamț, Suceava, Timiș, Vaslui), peste 6.000 de membri și 2.500 de voluntari activi.  În 2018 am cuprins în programele de
educație, protecție și informare 313.386 copii, 21.622 cadre didactice, asistenți sociali, alți specialişti și 45.265 de părinți.

•Viziunea Salvați Copiii este o lume în care fiecărui copil îi este respectat dreptul la viață, protecție, dezvoltare și
participare.

• Misiunea Salvați Copiii este obținerea de progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producerea schimbărilor
imediate și de durată în viața acestora.
 ONU: Denumirea de Naţiunile Unite a fost folosită pentru prima oară în Declaration by United Nations de la 1 ianuarie 1942,
când reprezentanţii a 26 de naţiuni au exprimat angajamentul guvernelor lor de a continua lupta împreună împotriva Puterilor Axei.

• ONU a început să existe oficial la 24 octombrie 1945, când Carta Organizaţiei a fost ratificată de China, Franţa, Uniunea
Sovietică, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii şi de o majoritate a celorlalţi semnatari. Ziua ONU este sărbătorită la 24
octombrie a fiecărui an.

• Secretarul General al ONU este domnul António Guterres - Portugalia (de la 1 ianuarie 2017), ales de Adunarea Generală, la
recomandarea Consiliului de Securitate, pentru un mandat de cinci ani.

• Sediul principal al ONU se află la New York (United Nations Headquarters). Alte două sedii majore se află la Geneva (United
Nations Office at Geneva), în clădirea fostei Societăţi a Naţiunilor (Palais des Nations) şi la Viena (United Nations Office at Vienna),
în cadrul Vienna International Centre.

• În ultimii ani, ONU şi-a multiplicat activităţile vizând promovarea dialogului intercultural şi inter-religios şi cooperarea
pentru promovarea toleranţei, înţelegerii şi diversităţii culturale. Importanţi actori din sistemul ONU, precum UNESCO, Alianţa
Civilizaţiilor şi FNUAP, lucrează în acest domeniu. La 17 decembrie 2007, Adunarea Generală a ONU a proclamat anul 2010 drept
„Anul Internaţional al apropierii între culturi” (citeşte mai departe – Alianţa Civilizaţiilor).
 Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C.) este instituția
publică din România aflată în subordinea consiliilor judetene respectiv in subordinea consiliilor locale
la nivel de sectoare in municipiul Bucuresti, care oferă asistență și sprijin pentru copii, familie,
persoane singure, persoane vârstnice, persoane aflate în nevoie, abuzate, marginalizate sau cu
dizabilități și oricărei persoane aflate în nevoie.

•Misiunea instituției este de a asigura persoanelor domiciliate pe raza sa de acțiune un sistem de

asistență socială care să răspundă nevoilor identificate și să ofere o securitate socială universală și
cuprinzătoare.
 Direcția de Protecție a Copilului cuprinde: Serviciul de tip familial, Serviciul Evaluare Complexă, Compartiment Adopții,
Compartiment Monitorizare, Serviciul Consiliere și Sprijin pentru Părinți și Copii, Compartiment Telefonul Copilului, Serviciul de
Asistență Maternală, Serviciul de Coordonare și Informare pentru Copiii Străzii, Compartiment Delicvență Juvenilă, Compartiment
Trafic Persoane, Servicii Alternative (Adăpost de Noapte Pentru Copiii Străzii, Adăpostul de Zi și de Noapte pentru Copiii Străzii),
Serviciul Rezidențial Copii (centre de plasament, Centrul de Primire a Copilului în Regim de Urgență, Centrul de Primire în Regim
de Urgență Copil Abuzat, Centrul Maternal, Complex de servicii comunitare).

C4C - Communication for Community: Încă de la înființare, în 2001, ne-am propus să facem din Asociația C4C –

Communication for Community o organizație bazată pe implicare și profesionalism, cu scopul de a asigura o evoluție

sănătoasă, temeinică și durabilă. Astfel, am conceput și implementat proiecte care au atins și schimbat viețile a mii de

persoane. Considerăm că misiunea noastră este aceea de a găsi resursele și soluțiile inovatoare, prin care comunitatea să fie

mobilizată în a adopta un comportament responsabil și solidar. Ne dorim o societate responsabilă care să genereze schimbări

pozitive și durabile.
 Criterii si solutii

• Am putea defini aceasta evaluarea ca pe un proces prin care putem observa modul in care proiectele
propuse au si rezultate relevante. Aceasta masuratoare se poate face cu ajutorul unor metode şi instrumente
specifice. Trebuie sa tinem cont si de resursele care de cele mai multe ori vor fi consumate economic pentru a
atinge obiectivele propuse. Activitatile desfasurate trebuie sa atinga grupul/grupurile tinta si impactul sa fie
resimţit pe termen lung.

• Pentru a putea compara şi alege dintre mai multe politici trebuie să stabilim criteriile de comparaţie. Aceste
criterii iau în calcul aspecte cum ar fi costuri şi beneficiile, eficacitatea, eficienţa, echitatea, flexibilitatea, precum
şi acceptabilitatea din punct de vedere politic- fezabilitatea politica.
• Am analizat trei dintre criteriile pe care le consideram noi importante: echitatea, inclusivitatea si reversabilitatea.
 Echitatea:

•O politică echitabilă este una în care efectele sau eforturile sunt distribuite în mod corect.
•Exemplu: Politica publica adresata copiilor ce au nevoie de educatie speciala ii va avea in prin plan pe acestia si nu va exclude pe nimeni din cauza
situatiei economice sau a familiilor lor ori mediul de provenienta (rural/urban). Fiecare copil cu dificultati de invatare va avea sansa de a invata alaturi de
ceilalti copii, de a acumula aceleasi cunostinte si de a fi inclus in tot ceea ce presupune invatamantul de masa. Desigur, este vorba si despre o echitate de tip
intergenerational deoarece va avea impact si asupra generatiilor viitoare.

Inclusivitate:

•Capacitatea de a include toti elevii cu cerinte speciale de invatare printre elevii care nu au nevoie de conditii speciale. Capacitatea de a-i trata pe toti
in mod egal si de a-i face sa se simta bineveniti si integrati printre ceilalti.

•Exemplu: Se vor asigura conditii pentru implementarea unor modele de adaptare a sistemului de invatamant pentru copii cu CES cu varste cuprinse
intre 3 si 6 ani, adaptate la contextul local si agreate la context national, astfel incat copii sa fie acceptati de sistem si de ceilalti copii fara dificultate, fara a
se crea diferente intre ei si ceilalti copii.

Reversibilitate:

•Reprezinta capacitatea de reveni la situația sistemului anterioară schimbării Acest criteriu raspunde la intrebarea: cât de greu va fi să ne întoarcem
la starea iniţială dacă opţiunea eşuează?

•Exemplu: Daca optiunea noastra de politica publica aleasa, nu va functiona si nu va produce rezultatele dorite intr-un termen de 2 ani, copii CES
vor fi indrumati catre gradinite speciale, pentru copii cu cerinte educationale speciale si sistemul invatamantului de masa va reveni la stadiul in care este
acum, adica neincluzandu-i pe copii cu cerinte educationale speciale.
 Propuneri de politici publice

1. Formarea profesorilor din școlile de masă în domeniul predării și învățării pentru elevii cu dizabilități și /sau CES

În România „statul asigură cetățenilor drepturi egale de acces la toate nivelurile și formele de învățământ preuniversitar
și superior, precum și învățarea pe tot parcursul vieții, fără nicio formă de discriminare.” (Legea 1 / 2011, art. 2 (4).
Aceeași lege menționează la art. 3 principiile care guvernează învățământul preuniversitar și superior, cât și învățarea pe
tot parcursul vieții. Printre principiile enunțate, la aliniatul (o) este stipulat principiul incluziunii sociale, fără referiri
explicite la educația incluzivă care îi are în vedere pe elevii cu dizabilități și / sau CES.

În ceea ce privește vocabularul educației incluzive, acesta este limitat și confuz, chiar în unele din documentele oficiale.
Astfel, conform studiului Reninco (Studiul privind legislația referitoare la educația copiilor cu dizabilități și alte cerințe
educaționale speciale (CES) din perspectiva educației incluzive (2014)), cu privire la legislația referitoare la educația
copiilor cu dizabilități și alte cerințe educaționale speciale, avem următoarele exemple:

Se confundă deficiența cu dizabilitate;

Există confuzie între deficiență / dizabilitate și cerințe educaționale speciale;

Nu există corespondență între conceptele definite în legislația din sistemul educațional, în ceea ce privește educația
persoanelor cu dizabilități, și cele definite în domeniul social;
Grupuri afectate:

Copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 15 ani:

Beneficiile politicii se pot extinde și asupra copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani, dacă se recurge la
formarea/creșterea capacității cadrelor didactice ce predau/facilitează procesul educațional pentru această categorie
de vârstă.
Scopul politicii publice pe care o propunem este îmbunătățirea / asigurarea participării la educație de calitate
pentru copiii cu dizabilități și / sau CES.

Etapele politicii publice sunt:

• 1. Definirea profilului profesorului care facilitează un proces educațional inclusiv;

• 2. Includerea în formarea inițială a profesorilor a unui modul de educație incluzivă pornind de la exemplele de
cursuri pentru absolvenții de PIPP și cu consultarea experților în domeniu.

• 3. Realizarea unui program de formare, la nivel național, a profesorilor din învățământul de masă, în domeniul
lucrului cu copiii cu dizabilități și / sau CES (parte a formării continue)

• 4. Includerea în metodologia de formare continuă a profesorilor a cerinței ca la fiecare 5 ani profesorii să

participe la un program în domeniul educației incluzive.
 Varianta 1 - Această variantă propune realizarea obiectivelor politicii publice în trei etape:

• Etapa I – Realizarea unui program de formare a profesorilor din învățământul de masă, în domeniul educației inclusive si cu
elemente specifice dizabilității auditive și de vedere și includerea în metodologia de formare continuă a obligativității ca toți
profesorii să parcurgă acest program de formare în următorii 5 ani. În prealabil se vor forma formatorii naționali, câte 15-20 /
județ

Termen: 5 ani

• Etapa a II-a – Solicitarea universităților / facultăților care pregătesc profesori, ca în următorii 3 ani, să includă în programele
academice un modul de cel puțin un an, în domeniul educației incluzive, cu insistarea asupra elementelor specifice diferitelor
forme de dizabilitate, inclusiv cea auditivă sau vizuală, precum și cu o activitate practică corelată.

Termen: 3-5 ani

• Etapa a III-a – Includerea în metodologia de formare continuă a profesorilor a participării obligatorii la cel puțin un modul /
curs acreditat /curs postuniversitar de educație incluzivă, la fiecare 5 ani.

Termen: din 2021

 Varianta 2 – Această variantă propune realizarea obiectivelor politicii publice în următoarele trei etape:

• Etapa I – Realizarea unui program național de formare a directorilor de școli în domeniul educației incluzive și formarea unui corp
de formatori naționali

Termen: 3 ani

• Etapa a II-a – Implementarea la nivelul școlii a programului de formare în domeniul educației incluzive, prin directori și formatorii
naționali;

Termen: 3-5 ani

• Etapa a III-a – Solicitarea universităților / facultăților care pregătesc profesori, ca în următorii 3 ani, să includă în programele
academice modul de cel puțin un an, în domeniul educației incluzive, cu elemente specifice diferitelor forme de dizabilitate,
inclusiv cea auditivă sau vizuală. Tehnic, acest lucru se poate realiza, de exemplu, prin includerea acestei cerințe în
standardele/indicatorii de evaluare externă în vederea autorizării provizorii sau acreditării unui program de studiu.

Termen: 3-5 ani

 Varianta 3 – Această variantă propune realizarea obiectivelor politicii publice în următoarele etape:

• Etapa I – Includerea în metodologia de acordare a gradului definitiv a participării la un program acreditat, în domeniul educației
incluzive;

Termen: imediat

• Etapa a II-a – Includerea în metodologia de formare continuă a profesorilor a obligativității participării la cel puțin un modul de
educație incluzivă la fiecare 5 ani care să abordeze intensiv elementele specifice pedagogiei pentru copiii cu diverse forme de
dizabilități și să includă cel puțin o activitate practică într-o comunitate cu astfel de copii;

Termen: din anul 2021

 Evaluarea impactului soluțiilor identificate
Impactul economic și asupra Varianta 1 – Varianta 2 – Varianta 3 –
mediului de afaceri -Elevii cu dizabilități și / sau CES vor fi -Elevii cu dizabilități și / sau CES vor fi -Elevii cu dizabilități și / sau CES vor
  mai bine pregătiți pentru slujbe mai bine pregătiți pentru slujbe fi mai bine pregătiți pentru slujbe
diverse din economie diverse din economie diverse din economie
-angajatorii vor putea să-și -angajatorii vor putea să-și -angajatorii vor putea să-și
selecteze mai ușor personal cu selecteze mai ușor personal cu selecteze mai ușor personal
diferite grade de calificare diferite grade de calificare cu diferite grade de calificare

Impactul social Pentru oricare dintre Variantele de soluții (nr. 1 – 3)

  -persoane cu dizabilități vor putea ocupa slujbe din economie, în acord cu capacitatea lor intelectuală, fizică, psihică
etc. (prin efectul indirect al creșterii accesului lor la educație și a ratei de finalizare cu succes a acestei).
-viața familiilor din care provin persoanele cu dizabilități va fi mai bună, vor putea lucra și participa la viața social –
economică
- va crește gradul de acceptabilitate a persoanelor cu dizabilități ca fiind parte a comunității, de care trebuie
să avem grijă
Impactul Varianta 1 – Simulare pentru județul Iași Varianta 2 – Varianta 3 –
bugetar și Etapa I: Realizarea unui program de formare a profesorilor din Simulare pe 230 de școli cu personalitate juridică aproape de zero.
 

financiar învățământul de masă, în domeniul educației incluzive, includerea în Etapa I – Realizarea unui program național de formare a directorilor de școli în
  metodologia de formare continuă a obligativității ca toți profesorii să domeniul educației incluzive și formarea unui corp de formatori naționali
parcurgă acest program de formare în următorii 5 ani. În prealabil se vor 20 formatori naționali x 120h x 150 lei x 2 formatori = 36000 lei
forma formatorii naționali, câte 15-20 / județ 230 directori = 10 grupe
20 formatori județeni x 120h x 85 lei10 = 20.400 (1020/cursant) 1 grupă = 20 directori x 120 h x 85 lei x 2 formatori = 20400 lei
8597 (nr profesori din învățământul de masă și special = 430 grupe în 5 ani 10 grupe = 204000 lei
86 grupe / an x 20 cursanți x 1020 lei = 1754400 lei / an x5 ani = 8772000 lei  
Etapa a II-a: Solicitarea universităților / facultăților care pregătesc Etapa a II-a – Implementarea la nivelul școlii a programului de formare în domeniul
profesori, ca în următorii 3 ani, să includă în programele academice modul educației incluzive, prin directori și formatorii naționali;
de cel puțin un an, în domeniul educației incluzive, cu elemente specifice 230 școli = 8597 profesori = 430 grupe
diferitelor forme de dizabilitate, inclusiv 120h x 85 lei = 20.400 1020/cursant x
cea auditivă sau vizuală 8597 (nr profesori din învățământul de masă și special = 430 grupe în 5 ani
Exemplu de calcul (acesta trebuie reluat de furnizorii de astfel de servicii, în 86 grupe / an x 20 cursanți x 1020 lei = 1754400 lei / an x5 ani = 8772000 lei Etapa a III-
baza autonomiei universitare): a – Solicitarea universităților / facultăților care pregătesc profesori, ca în următorii 3
Pentru a estima costurile pornim de la: ani, să includă în programele academice modul de cel puțin un an, în domeniul
- 1 curs pe an educației incluzive, cu elemente specifice diferitelor forme dedizabilitate, inclusiv
- 3 specializări cea auditivă sau vizuală.
Adica va fi nevoie de 2 grupe x 3 specializări = 6 grupe / an Exemplu de calcul (acesta trebuie reluat de furnizorii de astfel de servicii, în baza
Acestea vor necesită acoperirea costurilor pentru: 28 sapt /an academic x 2 autonomiei universitare):
h curs x cost ora de curs în lei Pentru a estima costurile pornim de la:
Și 28 săpt / an academic x 2h practică x cost oră de practică în lei. - 1 curs pe an
Etapa a III-a: Includerea în metodologia de formare continuă a profesorilor - 3 specializări.
a participării obligatorii la cel puțin un modul de educație incluzivă, la Adică: 2 grupe x 3 specializări = 6 grupe / an
fiecare 5 ani Acestea vor necesită acoperirea costurilor pentru: 28 sapt /an academic x 2 h curs x
Nr ore curs: 60h x 300 lei (cost salarial formator = 18000 x 15 grupe / an = cost ora de curs în lei
270000 lei / an x 5 ani 1.350000 lei Și pentru practică 28 săpt / an academic x 2h practică x cost oră de practică în lei
Costuri totale pentru 5 ani: 10.122000 lei Costuri totale pentru 5 ani (fără etapa a III-a):
  9012000 lei
 Mijloace de evaluare și monitorizare a implementării propunerii de politică publică

Pentru evaluarea și monitorizarea implementării propunerii de politică este necesar, în primul rând ca
instituția responsabilă de implementare – Ministerul Educației Naționale – să își dezvolte câteva
instrumente de management – de ex. plan de acțiune, un calendar, un set de indicatori de performanță
etc.

Dintre indicatorii de performanță a căror monitorizare credem că ar sprijini procesul de evaluare a

politicii publice, enumerăm:

• Numărul de cadre didactice formate;

• Numărul de elevi care beneficiază de un proces educațional îmbunătățit de cadrele didactice formate;

• Costurile per beneficiar.

 Imbunătățirea accesului la educație în învățământul de masă a
preșcolarilor cu dizabilitati

Definirea problemei
Propunerea de politică publică vizează problema accesului la educație „de masă” a copiilor cu vârsta de 3-6
ani.

Pentru a realiza o educaţie incluzivă de calitate copiilor cu dizabilitati este nevoie de o evaluare
timpurie a problemelor/cerintelor. În aeest context ne referim la şcolarizarea în cadrul grădinţelor care să
ofere contextul educational adaptat şi mijloacele adecvate pentru educatori şi copii.
Problemele de acces la educație timpurie a copiilor români sunt legate de corelarea formării cadrelor
didactice cu profilul copilului la finalul educației timpurii și a curriculumului aferent, de împărțirea
responsabilităților pentru acest nivel educațional între diverse autorități publice locale și naționale, de lipsa
infrastructurii etc.
 Scopul propunerii de politică publică

•Crearea unui sistem educațional inclusiv, de calitate și relevant care asigură accesul la educație a
copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani.

•Politica isi propune creșterea capacității sistemului educațional de integrare și incluziune în

învățământul de masă (grădinițe publice) a copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani, în următorii 3
ani pentru a răspunde nevoilor individuale de învățare și integrare socială.
 Soluțiile identificate pentru rezolvarea problemelor:

Varianta 1 – Păstrarea cadrului legal actual

• Păstrarea cadrului actual legal și a sistemului actual ar presupune costuri minime fără să fie nevoie de suplimentarea
fondurilor deja alocate pentru educația copiilor cu nevoi educaționale speciale și pentru nivelul de educație destinat copiilor
cu vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani.

• Termen de realizare: 0 luni

• Riscuri: perpetuarea actualei probleme în ceea ce privește accesul redus la educație timpurie a copiilor de 3 – 6 ani cu
dizabilitati.
Varianta 2 – Crearea unui centru național de resurse și formare a cadrelor didactice
Una dintre cauzele accesului redus la educație timpurie pentru copiii cu dizabilitati este lipsa de resursă umană pregătită să
gestioneze procesul educațional, la clasă. Crearea unui centru național de resurse în educație pentru copiii cu CES în cadrul căruia să aibă
loc o parte formarea continuă a cadrelor didactice pentru ca ele să își dezvolte competențele și abilitățile de care au nevoie pentru a asigura
o educație de calitate copiilor cu deficiențe auditive și vizuale. Centrul poate porni cu oferirea unui curs de formare intensiv pentru viitori
formatori (tip Training for Trainers) care ulterior să rămână în rețeaua de formatori ai centrului și să formeze la rândul lor alte cadre
didactice.

• Centrul de resurse și echipa sa vor determina durata și continutul programului, precum și costurile acestuia – care pot fi acoperite din
bugetul centrului (ca o subvenție/ în regim „gratuit” pentru beneficiari) sau de către beneficiari (în regim „cu taxă”) – în funcție de nevoi și
resurse disponibile.

• Termen de realizare: 1-2 ani

• În cadrul centrului se poate lucra și la propuneri de îmbunătățire a curriculei dezvoltate de MEN pentru educația pentru copii din acest
segment de vârstă și a unor resurse educaționale adaptate nevoilor acestor copii.

• Timp de realizare: 3 ani

• Centrul ar putea contribui și la atingerea obiectivului de creștere a gradului de conștientizare a nevoilor copiilor cu CES prin derularea
unor campanii naționale în acest sens. Termen de realizare: 1-2 ani
• Varianta 3 – dezvoltarea rețelei de grădinițe publice

Una dintre probleme este absența unităților de învățământ / a furnizorilor de educație preșcolară care
să asigure accesul copiilor cu vârste de 3 până la 6 ani, cu dizabilitati, la grădinițe „de masă”, publice.
Această variantă de soluție (nr. 3) presupune: creșterea finanțării de la bugetul național pentru investiții
în infrastructură și construcția de grădinițe în acele localități/regiuni unde cererea pentru locuri în
educația ante-preșcolară depășește oferta actuală. Complementar se poate recurge la reabilitarea și
dotarea cu echipamente și materiale educaționale a spațiilor deja existente neutilizate (chiar dacă
inițial acestea aveau alt scop).

• Termen de realizare: 4 ani

• Elaborarea in cadrul planului de dezvoltare a grădiniţei, a unui capitol dedicat măsurilor, mijloacelor şi
resurselor necesare integrării şi incluziunii copiilor cu dizabilitati, în parteneriat cu familia și
comunitatea locala. Termen de realizare: 1 an
Varianta 4 - oferirea unui pachetul de servicii sociale integrate, pentru fiecare copil cu
dizabilitati, de vârstă 3 – 6 ani, în parte
Participarea la educația timpurie este afectată de mai mulți factori care concură – deficienței specifice, mediul de
proveniență, condiția socio-economică a familiei etc. propunerea nr.4 vizează o acțiune coordonată în mai multe
domenii. Pentru aceasta propunem evaluarea fiecărui copil de vârstă 3-6 ani, cu dizabilitati, identificarea nevoilor
individuale pentru a asigura participarea, parcurgerea și finalizarea cu succes a educației timpurii. Evaluarea acestor
nevoi se va face de către o echipă compusă din reprezentanți ai CJRAE, a comisiilor OSP, ai școlii, ai primăriei, ai
DSP, ai DGASPC și va completa, în primă fază, evaluările făcute până acum de CJRAE.

Pentru fiecare copil se creează un plan de acțiune integrată prin colaborarea dintre toate autoritățile locale
responsabile din domeniul educației, sănătății, asistenței sociale etc. La crearea și implementarea acestui plan sunt
implicați și părinții și membrii comunității – de ex. școli, universități, ONG-uri cu activitate în domeniul
implementării sau monitorizării politicilor publice în educație și/sau a celor care oferă servicii de educație timpurie,
etc. Termen de realizare: 1-3 ani

Varianta 1 - impact 0 (față de Varianta
momentul actual)
 
Impactul bugetar și financiar
2 - impactul Varianta 3 - impactul Varianta 4 - impactul
bugetar este legat de economic cel mai mare bugetar este generat de
necesitatea alocării dintre variantele propuse nevoia de alocare a
resurselor financiare pentru determinat de necesitatea resurselor pentru creșterea
crearea centrului, angajarea acoperirii costurilor cu capacității autorităților
de resursă umană care să investițiile pentru locale de a lucra coordonat și
asigure funcționarea construcția de grădinițe și de a alcătui un plan
acestuia și pentru crearea de îmbunătățirea condițiilor individual de acțiune
resurse educaționale educaționale în grădinițele coordonată pentru fiecare
necesare atingerii deja existente. copil în parte.
obiectivelor sale.    
 Impactul social

Varianta 1 - impact 0 (față de În fiecare dintre variantele 2-4 impactul social poate fi reprezentat de
momentul actual). Problema creșterea șanselor potențialilor beneficiari de a accesa servicii de educație
continuă să se perpetueze timpurie, incluzive, de calitate. Aceasta va contribui direct la formarea lor
și cei aprox. 15.000 de personală și, în timp, la dezvoltarea lor profesională, integrarea lor în
potențiali beneficiari rămân în societate și la îmbunătățirea calității vieții lor.
aceeași situație. Măsurile propuse contribuie direct la reducerea decalajelor educaționale de la
  nivelul preșcolar și, indirect, la reducerea inegalităților sociale.
   
 Mijloace de evaluare și monitorizare a implementării propunerii de politică publică:

•Pentru evaluarea și monitorizarea implementării propunerii de politică publică se

propun o serie de indicatori de performanță / ținte pe diferite perioade de timp – de exemplu:

- un cadru legal creat pentru a asigura funcționarea centrului;

- organizarea unui program intensiv de formare (de tip Formare de formatori);

- organizarea de alte 10 astfel de sesiuni de formare în țară (minim 1 curs/regiune de

dezvoltare);
 Statistici:
Harta statistica a numarului de copii cu dizabilitati:
Statisticile şi indicatorii din raportul naţional arată o lipsă a
informaţiei cu privire la copiii cu cerinţe educative speciale în
fiecare ţară. Multe ţări declară că aceste date sunt inexistente sau
foarte limitate. Ca rezultat, o analiză detaliată în acest sens, nu se
justifică. În plus, este recunoscut faptul că mulţi copii cu cerinţe
educative speciale nu intră la şcoală. Mai mult chiar, în unele ţări,
aceşti copii se găsesc în instituţii conduse de diferite ministere (ex.:
educaţie, sănătate, muncă) şi acest lucru, în sine, nu ajută la (sursa: Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului județene și
ale sectoarelor municipiului București)
dezvoltarea unei baze pertinente de date. Cu toate acestea, ţările
recunosc importanţa dezvoltării unei baze de date comprehensive  
în zonă. Când sunt disponibile estimări, cum ar fi în ţările OECD,
se înregistrează mari variaţii ale cifrelor. Proporţia copiilor cu
dizabilităţi în învăţământul obligatoriu variază de la 1,7% în
Bulgaria la 4,76% în Serbia şi Muntenegru (bazându-ne pe
rezultatele unui raport elaborat de UNICEF în anii 1990).Croaţia
(cu 2,9%) şi Kosovo (cu 3,9%) sunt între cele două extreme.
 • Datele din România arată că în ultimii ani numărul copiilor care intră în învăţământul special a scăzut de la
53.446 la 27.539, în timp ce numărul copiilor integraţi în şcolile de masă a crescut de la 1.076 la 11.493. Punând unele
lângă altele cifrele date pentru fiecare an în parte şi făcând diferenţele rămân 15.670 de copii neluaţi în calcul. În timp
ce această cifră este o estimare brută, datorită faptului că schimbările anuale din şcoală înregistrate pentru toţi copiii
nu sunt date şi astfel nu pot fi luate în calcul.

• În ciuda statisticilor care arată că 99,6% din populația copiilor frecventează învățământul general, realitatea este
mai complicată. Uneori, școlile oferă în mod informal ședințe individuale sau de grup în timpul programului școlar
normal. Motivele țin de comportamentul elevilor sau de nevoia anumitor servicii precum logopedie, fizioterapie,
kinetoterapie, educația orală ( îi învețe pe copiii cu pierdere de auz să asculte și să vorbească). Un elev cu dizabilități
severe petrece cel puțin 25% din fiecare zi de școală obișnuită la un centru terapeutic local unde primește servicii
specializate (de exemplu fizioterapie) înainte de a fi transportat la școală.

• Există profesori care confirmă faptul că „experiența majorității studenților cu dizabilități se bazează pe
participarea parțială în activitățile de clasă” (Ianes, Demo și Zambotti 2014, 626). Aproximativ un sfert dintre elevii cu
dizabilități petrec mai mult de 50% din timpul total în afara clasei. Motivul principal este că „metodele de predare
utilizate în clasă nu permit întotdeauna metode de învățare individualizate” (Ianes, Demo și Zambotti 2014, 636).
Conform Centrului European pentru Drepturile Copiilor, în România există 176 de școli speciale, distribuite astfel:
În timp ce marea majoritatea studiilor privind educația incluzivă au la bază date calitative pe un număr mic de subiecți, există și câteva
studii cantitative de amploare. O metaanaliză a 50 de studii realizate înainte de anii 90 (Weiner 1985), precum și studiile cantitative
realizate ulterior, au identificat următoarele practici educaționale ca având efecte pozitive substanțiale pentru educația incluzivă:

1. Cultivarea unui sentiment al comunității, a faptului că toți elevii aparțin unui grup comun.

2. Leadership: administratorii școlii joacă un rol cheie în implementarea practicilor incluzive.

3. Standarde înalte: așteptări ridicate și potrivite pentru nevoile lor pentru toți copiii.

4. Colaborare și cooperare: susținerea pentru învățarea cooperării.

5. Adaptarea rolurilor și responsabilităților pentru întreg personalul.

6. Interconectarea de servicii, precum sănătate, sănătate mintală, și servicii sociale.

7. Parteneriatul cu părinții, considerați de școală drept parteneri egali în educarea copiilor.

8. Medii de învățare flexibile, cu accent asupra ritmului, timing-ului și locației.

9. Strategii bazate pe cercetări care identifică cele mai bune practici pentru predare și învățare.

10. Forme noi de responsabilizare, folosind teste standardizate și surse multiple.

11. Acces: mediu fizic și tehnologii potrivite.

12. Dezvoltare profesională continuă.

 CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI PENTRU ROMÂNIA
• Cadrul actual privind accesul copiilor cu CES la educație de calitate în România Accesul la educație reprezintă un drept fundamental al
omului. Educația asigură baza dezvoltării personale, profesionale, economice și sociale a individului, dar și a societății în ansamblul ei. În acest
context, limitarea accesului la educație a copiilor cu nevoi speciale generează costuri atât pentru individ, cât și pentru întreaga societate

• Imediat după căderea comunismului, situația educației copiilor cu nevoi speciale a intrat într-un proces de reformare. Cu toate acestea,
cele mai ample măsuri au fost întreprinse după anii 2000. Astfel, Hotărârea de Guvern nr. 1251/2005, privind unele măsuri de îmbunătățire a
activității de învățământ, instruire, compensare, recuperare și protecție specială a copiilor/elevilor/tinerilor cu cerințe educative speciale, aduce
câteva modificări însemnate:

 Crearea unei noi instituții – Centru județean de resurse și asistență educațională

 Crearea unei noi instituții – Centru școlar pentru educație incluzivă (care presupune de fapt transformarea unor școli speciale în astfel de centre.
În altă țări europene acestea se regăsesc sub forma Centrelor de resurse)

 Diversificarea formelor de integrare școlară a copiilor cu CES

 Recomandări generale care vizează schimbări majore în privința politicilor publice ce vizează accesul la educație incluzivă a copiilor cu CES în

România 

- Definirea și delimitarea clară în legislație a ceea ce înseamnă educație incluzivă și/sau integrată, precum și a măsurilor clare ce vizează educația incluzivă și
a tipului de ajutor suplimentar acordat copiilor cu CES odată cu includerea lor în școlile de masă.

- Eliminarea definiției medicale a ceea ce înseamnă nevoi speciale sau dizabilitate, folosind modelul din Danemarca, unde nevoile speciale sunt definite în
funcție de numărul de ore de ajutor suplimentar necesare în procesul educativ.

- Descentralizarea sistemului de educație, dar cu atenție acordată modului de finanțare. Având în vedere discrepanțele majore între regiunile de dezvoltare din
România, considerăm că acest proces de descentralizare are trebui să aibă în vedere măsuri de egalizare între fondurile primite sau chiar de suplinire a
fondurilor în zonele și instituțiile de învățământ unde este nevoie. Astfel, modelul irlandez de alocare a resurselor ar putea fi o soluție în acest sens.

- Sistem de educație bazat pe elev, cu Plan Educațional Individualizat. Într-adevăr, majoritatea cazurilor de succes în privința asigurării educației incluzive
pentru copiii cu CES prevăd un astfel de sistem în care nevoile elevului devin centrale și întreg procesul educativ treuie să vină în întâmpinarea acestor nevoi.

- Flexibilizarea sistemului de educație și a curriculei. Pentru o mai bună adaptare la nevoile educaționale ale copiilor cu CES este nevoie de o mai mare
flexibilizare a curriculei, prin oferirea de ani suplimentari de studiu, posibilitatea de a renunța la anumite cursuri în cazul în care copilul întâmpină dificultăți
majore și alegerea de cursuri care se bazează pe dezvoltarea de abilități și nu neapărat pe acumularea de cunoștințe.

- Pregătirea cadrelor didactice. În acest sens, considerăm că este utilă suplimentarea orelor de practică prevăzute în curricula modului pedagogic sau chiar
obligativitatea ca o parte din aceste ore de practică să fie realizate în clase în care există copii cu CES.

- Evaluarea timpurie a nevoilor speciale și includerea copiilor cu CES în instituții de învățământ preșcolar.
 Dincolo de aceste recomandări generale și de lungă durată, considerăm utile un set de recomandări imediate,
cu implicare mai mică de resurse. Astfel, considerăm util:

- Îmbunătățirea accesului la tehnologie, prin facilitarea creării de parteneriate între instituții de învățământ și
companii private de IT. O astfel de măsură ar ajuta accesul mai multor copii cu cerințe educaționale speciale la
o educație de calitate.

- Direcționarea fondurilor naționale de cercetare spre teme ce au legătură cu facilitarea accesului la educație a
copiilor cu CES. În acest sens, atât institutele de cercetare, cât și universitățile ar putea deveni interesate de
temă și ar putea pune presiune pe instituțiile statului în privința asigurării unei educații incluzive pentru copii
cu CES.

- Facilitarea și finanțarea creării de rețele naționale cu actori diferiți, ce pot veni ca sprijin pentru cadrele
didactice care interacționează cu copii cu CES.

- Facilitarea și finanțarea aderării la rețele internaționale

- Stimularea parteneriatului dintre școli, părinți și organizații ce reprezintă interesele persoanelor cu dizabilități

- Stimularea unor metode de observare în timp a evoluției elevilor cu CES, dincolo de rezultatele la testele
naționale.