DISCRIMINAREA ÎN CONTEXTUL DIZABILITĂȚII

ÎNV. GUI DIANA - GABRIELA

Dizabilitatea reprezintă o deficiență de ordin fizic, mental, intelectual sau senzorial și se

referă la orice reducere, lipsă sau pierdere a aptitudinilor de-a desfășura o activitate în
condiții considerate normale pentru ființa umană. Așadar dizabilitatea presupune o limitare a
activității individului condiționată de-o infirmitate care creează un dezavantaj în raport cu
factorii contextuali, de mediu și personali.
De-a lungul timpului, maniera de integrare a copiilor cu dizabilități în sistemul educațional
românesc s-a modificat semnificativ. Dacă în urmă cu aproximativ două decenii acești copii
erau școlarizați exclusiv sau aproape exclusiv în unitățile de învățământ special, în prezent se
încearcă integrarea lor în școlile de masă. Un pas important în realizarea acestui obiectiv a
fost crearea unui cadru legislativ pentru implementarea și susținerea educației integrate.
Realizarea educației integrate a copiilor cu dizabilități reprezintă o adevărată provocare
pentru activitatea de până acum a cadrelor didactice care trebuie să se axeze pe trei direcții
principale: schimbarea atitudinii, perfecționarea sau dezvoltarea profesională şi modificarea
predării la clasa. Unitatea școlară care îi introduce pe copii cu dizabilități în colectivitatea sa
are obligația ca la nivel intern să încurajeze crearea unor relații constructive care se
realizează prin atitudine deschisă, prin disponibilitate și înțelegere. Este foarte importantă
sensibilizarea copiilor și pregătirea lor pentru a primi în rândurile lor un coleg cu dizabilități.
Atitudinea cadrului didactic față de copilul cu dizabilități trebuie să păstreze aparență de
normalitate, el trebuie să fie tratat la fel că și ceilalți copii din clasa ceea ce le va demonstra
și lor că colegul lor este la fel de valoros că și ei.
Sistemul de învățământ din România mai prezintă încă elemente de discriminare, în sensul că
nu toți copiii cu dizabilități se bucură de toate oportunitățile posibile de dezvoltare maximală
a potențialului lor. Mai există în anumite medii educaționale reticențe care conduc la
subvalorizarea acestor copii și în consecință determina o scădere a reușitei actului
educațional. Deși au fost inițiate programe și proiecte pentru a deschide mai mult ușa
școlilor pentru copiii cu dizabilități iar rezultatele sunt, de cele mai multe ori, îmbucurătoare,
diseminarea rezultatelor și a bunelor practici nu constituie însă un exercițiu permanent
Incluziunea copiilor cu dizabilități în școlile de masă reprezintă o provocare atât pentru
cadrele didactice cât și pentru copii și părinți. În acest context se disting anumite aspecte
pozitive sau avantaje și anumite aspecte negative sau dezavantaje ale incluziunii copiilor cu
dezabilități
Educaţia incluzivă este o orientare care presupune o schimbare a modalităţilor de tratare a
problemelor educaţionale, bazată pe considerentul că modifcările în metodologie şi
organizare, aduse pentru a răspunde elevilor cu difcultăţi de învăţare, sunt Edu)aţia incluzivă
încearcă să se adreseze nevoilor de învăţare ale tuturor copiilor, tinerilor şi adulţilor,
concentrându-se în special asupra nevoilor celor vulnerabili la marginalizare şi excludere.
Incluziunea şcolară se defineşte prin acceptarea de către instituţiile de învăţămầnt a tuturor
copiilor, indiferent de apartenenţa etnică sau socială, religie, naţionalitate sau infirmitate şi
este strâns legată de recunoaşterea şi acceptarea diversităţii – condiţie normală a convieţuirii
umane.
Învăţământul incluziv presupune ca tinerii şi copiii cu dizabilităţi şi ceilalţi fără probleme să
înveţe împreună în instituţiile de învăţământ având sprijinul corespunzător. Un început
timpuriu în grupuri de joacă sau medii şcolare obişnuite este cea mai buă pregătire pentru o
viaţă integrată.
Fiecare copil este diferit şi special şi are propriile nevoi, fie că este sau nu un copil cu
disabilităţi. Toţi copiii au dreptul la educaţie în funcţie de nevoile lor.
Şi copiii diferiţi au drepturi egale cu ceilalţi, iar o educaţie separată ar duce la marginalizare
şi discriminare, împiedicând formarea, împlinirea de sine şi afirmarea personalităţii.
Beneficiile incluziunii sunt reciproce, dar majoritatea dintre noi n-am simţit încă acest lucru.
Separarea ne limitează înţelegerea reciprocă. Familiaritatea şi toleranţa reduc frica şi
respingerea favorizầnd relaţii de comunicare şi colaborare în beneficiul tuturor.
Câţi suntem pregătiţi (părinţi, cadrele didactice, copii) pentru diversitatea existentă în fiecare
grupă şi cầt de bine sunem pregătiţi să o acceptăm ?
Educaţia incluzivă vine să sprijine acest aspect deoarece ea se centrează mai ales pe învăţarea
strategiilor necesare rezolvării problemelor din viaţa cotidiană, într-o manieră cooperantă şi
solidară, unde procesul de învăţare este realizat în spiritul respectului şi acceptării celor din
jur.
Şcoala trebuie să aibă contacte cu toate instituţiile sociale interesate direct sau tangenţial de
domeniul educaţiei copilului de vârstă şcolară şi să stabilească relaţii de cooperare şi
colaborare. Ea contribuie la transmiterea moştenirii culturale şi facilitează învăţarea
individuală şi colectivă .
Totodată şcoala face posibilă participarea grupurilor şi colectivităţilor la viaţa publică ,
elaborarea şi luarea deciziilor. Schimbul de informaţii favorizează interacţiunea socială şi
permite unui număr mare de oameni să ia parte activă la soluţionarea problemelor care îi
privesc .Actul educativ in şcoala incluzivă are şanse de reuşita dacă cei trei factori implicaţi,
adică elevul cu deficienţe,familia,echipa de specialişti, cooperează, sunt parteneri care
conlucrează in aceeaşi direcţie: dezvoltarea copilului cu cerinte educative speciale
Discriminarea se referă la orice comportament de deosebire, excludere, restricție
sau preferință pe care o persoană sau un grup îl manifestă față de o altă persoană sau un alt
grup pe baza unor criterii precum: genul, etnia, vârsta, rasa, limba, o forma de handicap,
orientarea sexuală, convingeri personale sau apartenența la o categorie defavorizată.

Conceptul de educaţie incluzivă are la bază principiul nondiscriminării, a dreptului

egal la educaţie pentru toţi copiii, indiferent de mediul social sau cultural din care provin,
religie, etnie, limbă vorbită sau condiţiile economice.

Prin urmare, toți copiii trebuie să beneficieze de educație. Copilul/elevul cu CES

trebuie să învețe și să se dezvolte alături de covârstnici, punându-se astfel bazele premiselor
unei integrări sociale reale.

Fiecare copil poate fi sprijinit prin măsuri pedagogice în clasă și cu sprijin suplimentar
prin colaborarea cu alți specialiști și cu familia. Înainte de a apela la măsuri speciale sau la
alți profesioniști, profesorul trebuie să cunoască modele concrete privind posibilitatea de
integrare școlară și educațională a tuturor copiilor pentru individualizarea acțiunii didactice.

Măsurile de sprijin pentru promovarea educaţiei incluzive, se cuprind în planul de

abilitare-reabilitare/planul de servicii individualizat și vizează diferite aspecte:

Ø prevenirea și combaterea barierelor de atitudine;

Ø prevenirea și combaterea barierelor de mediu, prin adaptarea rezonabilă a unității de
învățământ în care învață copilul;
Ø pregătirea și adaptarea copilului în diferitele etape de tranziție, între diferite medii și
etape ale dezvoltării individuale;
Măsurile de sprijin pentru prevenirea şi combaterea barierelor de atitudine includ cel
puţin:

a) informarea părinţilor ai căror copii frecventează unitatea de învăţământ cu privire la

educaţia incluzivă şi incluziunea socială a copiilor cu dizabilităţi şi/sau CES;

b) informarea elevilor din unitatea de învăţământ cu privire la educaţia incluzivă şi

incluziunea socială a copiilor cu dizabilităţi şi/sau CES, într-un limbaj adaptat vârstei şi, de
preferinţă, utilizând educaţia de la egal la egal;

c) informarea conducerii unităţii de învăţământ şi a cadrelor didactice cu privire la educaţia

incluzivă şi incluziunea socială a copiilor cu dizabilităţi şi/sau CES;

d) prezenţa facilitatorului alături de copil, în unitatea de învăţământ.

Eu sunt învățătoare. Am în clasă un copil cu dizabilități, are autism. De-a lungul

timpului am observat diferite comportamente ale copiilor asupra lui: unii copii sunt deschiși,
socializează, îl ajută, se joacă, însă unii îl privesc cu dispreț ca să zic așa, puțini copii, din alte
clase, dar totuși.. Am observat acest comportament în timpul pauzelor, nu prea îl agreează, se
observă discriminarea, nu-l bagă în seamă, nu-l ajută, îl poreclesc.. Lucru care pe mine,
personal mă deranjează, de fiecare dată când văd astfel de comportament, le atrag atenția, ba
chiar se iau anumite măsuri, însă uneori copiii tot așa se comportă, îl poreclesc, etc. Iulian
este tare iubăreț, afectuos, amabil... se vede că îl deranjează comportamentul copiilor care îl
discriminează, însă nu bagă în seamă, nu se supără. Copiii care îl discriminează, care îi oferă
bullying au fost duși la consilierul și psihologul școlii, încet, încet dispar astfel de
comportamente, însă totuși nu sunt agreate în școli..
 Pentru astfel de întâmplări am încercat să organizez anumite activități pentru a le
evita, de exemplu: teatru de păpuși, jocuri de rol, de socializare, dezbateri, etc, care au
funcționat. Cu timpul discriminarea la adresului lui Iulian e tot mai rară, aproape deloc,
sperăm că vom progresa și nu va mai exista.