Facultatea de Educaţie Fizică Şi Sport

DEPARTAMENTUL PIPP

PORTOFOLIU LA INTEGRAREA ŞI
INCLUZIUNEA COPIILOR CU
CERINŢE EDUCAŢIONALE
SPECIALE

Anul III, Grupa 1

Student: Andronic Mariana

2019-2020
 ESEU
Integragrea în şcoală sau grădiniţă a copiilor cu CES
pe baza principiilor integrării

Incluziunea nu este un simplu concept care să poată fi redus la plasarea, respectiv la

integrarea copilului cu cerinţe educative speciale în unitatea de învăţământ. Definiţia are în
vedere atât noţiunea de acces educaţional cât şi recunoaşterea importanţei acoperirii adecvate
a nevoilor individuale ale copiilor.
Cuvântul de ordine pentru a înţelege educaţia incluzivă este flexibilitatea. Principiile
educaţiei incluzive cer să se aibă în vedere importanţa satisfacerii nevoilor /cerinţelor
individuale ale copiilor, să se lucreze în parteneriat cu elevii şi cu părinţii/ persoanele care fac
educaţie, să se implice profesorii şi şcolile în dezvoltarea acestei abordări.
Educaţia incluzivă este legată de o societate incluzivă, acea societate care promovează
valorile democratice şi ascultă vocile tuturor membrilor ei. Societatea pluralistă,
multiculturală şi democratică este bază de dezvoltare a educaţiei incluzive.
Educaţia incluzivă este un proces, nu o stare sau o etichetă, deorece este o educaţie
bazată pe şcoală/ grădiniţă ca partener al familiilor şi comunităţii şi pe înţelegerea comunităţii
ca principalul susţinător şi partener al acesteia.
Dezvoltarea copilului atât în perioada preşcolară dar şi şcolară constituie o preocupare nu
numai a familiei, ci şi a sistemului general de învăţământ, prin programele şi activităţile
derulate de grădiniţe sau şcoli.
Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite,dar în grupul de la grădiniţă/şcoală,
fiecare are un rol, o valoare. Astfel toţi părinţii care solicită înscrierea copilului la grădiniţă
trebuie să fie întâmpinaţi cu căldură, înţelegere şi atenţie din partea cadrelor didactice şi a
personalului auxiliar existent în grădiniţă sau şcoală.
Diversitatea din interiorul grupei sau clasei de copii poate cauza probleme,de aceea
provocările pentru cadrul didactic este de a menţine grupul unit şi de a lupta împotriva nevoii
de excludere. Încă de la primele experienţe de viaţă la care ia parte copilul, educatoarea sau
învăţătoarea prin alegerea metodelor optime de lucru, prin stabilirea regulilor şi prin lipsa de
prejudecăţi, trebuie să faciliteze participarea la activităţi a tuturor copiilor. Astfel se practică
educaţia incluzivă încă de la grupa mică, la venirea copiilor în grădiniţă.
Educaţia incluzivă are ca principiu fundamental -un învăţământ pentru toţi- care
constituie un deziderat şi o realitate ce câştigă adepţi şi se concretizează în experienţe şi bune
practici de integrare/incluziune.
Educaţia incluzivă are la bază câteva principii esenţiale :
  fiecare elev are dreptul inerent la educaţie pe baza egalităţii şanselor ;
 niciun elev nu poate fi exlus din educaţie sau supus discriminării pe motive de rasă,
religie,
 culoare, sex, limbaj, etnie, dizabilităţi etc ;
 toţi elevii pot să înveţe şi să beneficieze de pe urma educaţiei ;
 şcoala se adaptează la nevoile elevilor, nu elevii se adaptează la nevoile şcolii ;
 diferenţele individuale între elevi constituie o sursă de bogăţie şi
diversitate,nicidecum o problemă.

Incluziunea este susţinută de:

 Acceptul şi susţinerea părinţilor copiilor integraţi;

 Implicarea întregii societăţi;
 Relaţiile ce se formează la nivelul grupei sau clasei ,care se bazează pe toleranţă şi
respect faţă de copilul cu probleme.

,,Educaţia incluzivă presupune un proces permanent de îmbunătăţire a instituţiei

şcolare,având ca scop exploatarea resurselor existente,mai ales a resurselor umane,pentru a
susţine participarea la procesul de învăţământ a tuturor elevilor din cadrul unei
comunităţi.‟‟(MEN&UNICEF 1999).
Pentru integrarea copiilor cu cerinţe speciale în grădiniţă sau şcoală trebuie să existe între
factorii activi care participă la integrarea acestora relaţii de înţelegere, constructive care se
realizează prin atitudini deschise.
Cadrul didactic care va primi în grupă copii cu deficienţe ,trebuie să cunoască
deficienţele acestora pentru a putea modela activităţile, în funcţie de nevoile copiilor. Este
foarte important ca educatoarea să sensibilizeze şi să pregătească copiii pentru a primi în
grupa lor un coleg cu dizabilităţi, dar în acelaşi timp trebuie păstrată o aparenţă de
normalitate, copilul trebuind să fie tratat la fel ca ceilalţi copii din grupă.
Sensibilizarea se face prin stimulări: crearea şi aplicarea unor jocuri care permit
stimularea unor deficienţe(motorie,vizuală,auditivă),ceea ce determină copiii să înţeleagă mai
bine situaţia celor care au dizabilităţi, povestiri, texte literare, discuţii, vizitarea unor persoane
cu deficienţe.
Primirea în grupă a copilului cu cerinţe educative speciale, atitudinea faţă de el trebuie
să păstreze o aparenţă de normalitate, copilul trebuind să fie tratat la fel ca ceilalţi copii din
grupă sau clasă. Conduita şi atitudinea cadrului didactic trebuie să demonstreze celorlalţi
copii că i se acordă preşcolarului cu dizabilităţi aceeaşi valoare ca şi celorlalţi, respectându-se
principiul democratic al valorii egale.
Educatoarea sau învăţătoarea trebuie să evite compătimirea, mila sau alte conduite
inadecvate care pot semnifica de fapt devalorizarea copilului cu dizabilităţi. De aceea, trebuie
să exprime aceleaşi aşteptări şi să stabilească limite similare în învăţare, ca şi pentru ceilalţi
copii din grupă. Ea trebuie să îşi asume rolul de moderator şi să promoveze contactul direct
între copiii din grupă şi să direcţioneze întrebările şi comentariile acestora către copilul cu
cerinţe educative speciale. De asemenea, trebuie să încurajeze şi să stimuleze ori de câte ori
este nevoie pe aceştia, sădindu-le încrederea în forţele lor proprii, în propria reuşită în
acţiunile întreprinse, evidenţiind unele abilităţi sau interese speciale lor în dezvoltarea şi
sprijinirea cărora trebuie implicate şi familiile copiilor.
Incluziunea presupune şi integrarea copiilor cu tulburări /deficienţe de limbaj şi
comunicare, astfel educatoarea trebuie să desfăşoare activităţi susţinute pentru:

 dezvoltarea/exersarea auzului fonematic şi a respiraţiei verbale;

 dezvoltarea vocabularului uzual/funcţional şi exersarea comunicării;
 exersarea/dezvoltarea motricităţii şi afectivităţii.

Principala metodă de lucru cu preşcolarii este jocul-exerciţiul de prevenire şi

corectare a tulburărilor de vorbire:

 exerciţii-joc:,,Telefonul-ţrr…..ţîrr; greierele-cri,cri
 jocuri de exersare a pronunţiei corecte: ,,Spune la fel ca mine.‟‟ ,,Ce se
aude?‟‟
 jocuri de atenţie:,,Unde am aşezat jucăria?”
 jocuri de analiză şi sinteză mentală:,,Ghici cine lipseşte?”

Toate aceste jocuri contribuie la dezvoltarea auzului fonematic, a deprinderilor de

exprimare corectă,coerentă şi expresivă la preşcolari.
Pentru integrarea cu succes a copiilor cu dizabilităţi, cadrul didactic trebuie să propună
copiilor sarcini care necesită colaborarea în găsirea unor soluţii comune,să ofere copiilor
proiecte la care să lucreze în cooperare. De asemenea educatoarea utilizează eficient situaţii
cotidiene pentru a-i învăţa pe copii cum să-i asculte şi să-i accepte pe ceilalţi.
Timp îndelungat copiii cu cerinţe speciale au fost educaţi în şcoli separate şi
comunitatea s-a obişnuit cu ideea că şcoala specială înseamnă educaţie separată. Educaţia
incluzivă urmăreşte un mod de şcolarizare a copiilor cu dizabilităţi şi a copiilor cu cerinţe
educative speciale în şcoli sau gradiniţe şi în grupe sau clase obişnuite de copii. Din
perspectiva educaţiei incluzive ,copiii trebuie trataţi cu respect şi să beneficieze de şanse
egale de învăţare, să aibă acces la informaţie,la idei şi la ştiinţă.
Educaţia incluzivă nu se referă doar la copiii cu diferite handicapuri ci şi la copii
proveniţi din diferite medii sociale: copii proveniţi din familii înstărite, dar şi copii din familii
monoparentale, dezorganizate sau copii cu tulburări de limbaj.
Copiii cu cerinţe educative speciale integraţi în grupuri de copiii trebuie să dispună de o
bună colaborare între educatoare, părinţi şi psihologi sau consilieri şcolari.
Părinţii dispun de cele mai multe informaţii despre copiii lor ,astfel ei devin parteneri la
educaţia copiilor. Prin şedinţele cu părinţii, prin participarea acestora la expoziţii, drumeţii,
excursii, serbări, vizite, la conţinuturile didactice se dezvoltă o bună relaţie între părinţi şi
grădiniţă spre binele copiilor. Prin informare părinţii descoperă cum să găsească şi să aplice
soluţii eficiente în rezolvarea problemelor pe care le întâmpină în educaţia copiilor.
Familia este cea care poate influenţa copilul pe mai multe căi, iar rezultatele disfuncţiei
familiale se situează între cei doi poli: hiperprotecţie sau neglijare.
Valoarea educaţiei incluzive constă în:

 Copiii sunt în centrul activităţilor grădiniţei

 Grădiniţa este un loc în care copiii vin cu plăcere
 Toţi copiii sunt sprijiniţi pentru a avea success
 Metodele de predare răspund diversităţii celor care învaţă
 Învaţarea este un proces bazat pe cooperare

Direcţiile de dezvoltare sunt de înlăturare a barierelor din calea învătării şi de creştere a

gradului participării tuturor copiilor la învăţare.

Cei mai mulţi dintre părinţi înţeleg ce înseamnă educaţia incluzivă şi rolul acesteia în
dezvoltarea copiilor,dar există şi opinii critice : părinţi care au convingerea că diferenţele
individuale încetinesc progresul copiilor obişnuiţi. De aceea educatoarea trebuie să continue
munca cu copiii până când nu se vor mai face diferenţieri în cadrul grupului,şi părinţii îi vor
accepta pe toţi colegii copilului lor.

Pentru integrarea cu succes a copiilor cu dizabilităţi în învăţământul de masă, în grupele

obişnuite de copii sunt necesare:

 -Existenţa unor centre de resurse, informare şi comunicare;

 -Formarea iniţială şi continuă a cadrelor didactice în problematica CES;
 -Adaptarea şi flexibilitatea curriculum-ului preşcolar şi şcolar;
 -Evaluarea progresului şcolar al copiilor cu CES integraţi în grădiniţele sau şcolile
obişnuite;
 Implicarea, încurajarea participării părinţilor, schimbul de informaţii, consilierea
părinţilor în măsura solicitărilor şi a necesităţilor, mobilizarea resurselor disponibile şi
competente.

Bibliografie:

 Traian Vrăjmaş, Învăţământul integrat şi/sau incluziv, Editura Aramis,Bucureşti

2001;
 Traian Vrasmas, „Şcoala şi educaţia pentru toţi” , Editura Miniped, Bucureşti, 2004
 Adina Glava, Educaţia timpurie,;Editura Paralela 45, 2009;
 Revista Învăţământul Preşcolar nr.3-4, Bucureşti, 2005