Titlu: Ne naștem cu o personalitatea ce o desăvârșim prin educație

Personalitatea este organizarea superioară a omului, cuprinzând aspecte funcționale,

sintetice, unitare și individualizate ale comportamentelor bio-constituționale, ale structurilor psihice
și psiho-sociale, care determină o adaptare specifică la mediu. Psihologia tradițională susține
împărțirea personalității în 3 laturi: temperament, aptitudini și caracter, iar psihologia contemporană
mai adaugă inteligența și creativitatea, din interacțiunea cărora rezultă personalitatea unică,
originală și irepetabilă.
1. Temperamentul este latura dinamico-energetică a personalității, care se manifestă în mod
pregnant în conduita emoțională, în vorbire și motricitate, încă de la naștere și cunoaște o evoluție
în funcție de vârstă. Se evidențiază la sfârșitul adolescenței și rămâne relativ stabil până la
bătrânețe, când suportă un proces de aplatizare. Temperamentul nu este o variabilă neutră din punct
de vedere adaptativ: structura temperamentală este o interfaţă între persoană şi lume şi are rol
mediator între intensitatea, durata şi semnificaţia influenţelor externe şi efectele în sfera
psihocomportamentală. Trăsăturile temperamentale au rol important în sfera relaţiilor interpersonale
(atracţie - respingere, simpatie – antipatie).
Temperamentul se exprimă cel mai pregnant în conduită şi comportament, existând o serie
de indicatori psihocomportamentali care ne pot ajuta să identificăm temperamentul:
• ritmul şi viteza desfăşurării trăirilor şi stărilor psihice;
• vivacitatea sau intensitatea vieţii psihice;
• durabilitatea manifestărilor psihocomportamentale;
• intrarea, persistenţa şi ieşirea din acţiune;
• impresionabilitatea şi impulsivitatea;
• egalitatea sau inegalitatea manifestărilor psihice;
• capacitatea de adaptare la situaţii noi;
• modul de folosire, de consumare a energiei disponibile.
Termenul temperare vine de la amestec, o persoană prezintă numeroase trăsături temperamentale,
care se combină în mod original, iar cele predominante dau numele temperamentului.
2. Caracterul este mecanismul integrator-sintetic, orientativ și reglatoriu ce reunește ansamblul
atitudinilor, valori definitorii pentru profilul psihomoral al personalității. Puterea caracterului este
dată de forța convingerilor, de tăria cu care le susținem, de constanța și persistența lor în timp și în
împrejurări variate și nu de orientarea lor valorică. Toți oamenii au caracter, numai că este orientat
valoric în mod diferit, aici intrând în ecuație și raționamentul celui care face valorizarea. De câte
ori vorbim despre caracter, mai mult ca sigur implicăm un standard moral şi emitem o judecată de
valoare (Allport, 1981).
Caracterul este alcătuit din minte și suflet și ne arată mereu tuturor cine suntem. De aceea
trebuie să acordăm o mare atenţie formării lui, de la primele ore de la naștere, în mediul familial
(cei șapte ani de acasă și de mai târziu), la școală, precum și în educația permanentă, pe tot
parcursul vieții.
O altă împrejurare care ne poate scoate la iveală caracterul este luarea unei decizii majore.
Adesea în viață suntem puși în situația de a alege între drumul drept și drumul ocolit, între
corectitudine și compromis. De multe ori tentațiile sunt greu de biruit și e nevoie să punem în
acțiune toate resursele morale pe care le avem pentru a ne păstra integritatea. Orice victorie obținută
pe acest front este o cărămidă în plus la temelia caracterului nostru.
În ultimul rând, dar nu cel din urmă, aș vrea să citez cuvintele lui Bill Hybels, care definea
caracterul drept „ceea ce suntem atunci când nu ne vede nimeni”. Adesea procedăm într-un anumit
fel de teama de a nu fi judecați sau marginalizați. Multe din alegerile și acțiunile noastre sunt
influențate de constrângeri sociale sau morale. Dar ceea ce facem în singurătate, atunci când nu ne
vede nimeni și când nu suntem presați de nicio prezență din exterior, reflectă adevăratul nostru
caracter.
3. Aptitudinile sunt însușiri de ordin instrumental-operațional care diferențiază indivizii între ei în
ce privește maniera de desfășurare a anumitor activități și mai ales prin randamentul calitativ si
cantitativ. Nu orice însușire fizică sau psihică este aptitudine, ci numai acelea care favorizează
obținerea unor rezultate superioare mediei. Aptitudinile pot fi evaluate în funcție de următorii
indicatori: volum, rapiditate, precizie, eficiență, originalitate.
Aptitudinile se deosebesc de alte componente care formează latura instrumental-operaţională
a personalității, ca de exemplu deprinderi, priceperi și cunoștințe. Aptitudinile se realizează prin
procese psihice astfel încât anumite procese, din perspectiva randamentului, apar ca aptitudini.
Trebuie să deosebim între aptitudine, ce reprezintă o însușire potenţială, și capacitate, care
presupune consolidarea însușirii prin exerciţiu cu cunoștințe adecvate. Aptitudinile permit
clasificarea oamenilor în raport cu alții care desfășoară aceeași activitate, dar și aprecierea modului
în care aceștia pot să realizeze o activitate în funcție de cerințele acesteia. Aptitudinile reprezintă
însuşiri ale persoanei care, în ansamblul lor, explică diferenţele constatate între oameni în privinţa
posibilităţii de a-şi însuşi anumite cunoştinţe, priceperi şi deprinderi. (Andrei Cosmovici). Forma
superioară de manifestare a aptitudinilor o constituie talentul (combinarea originală a aptitudinilor
ce asigură crearea de valori noi) și geniul (nivelul cel mai înalt de dezvoltare al aptitudinilor ce se
manifestă prin realizarea unor produse importante pentru societate și cunoaștere).
4. Între temperament și celelalte laturi ale personalității există o strânsă interacțiune.
Temperamentul trebuie considerat ca fiind subordonat în raport cu aptitudinile și caracterul, care
dețin locul central în structura personalității, în sensul că el constituie o premisă, o condiție și nu
cauza lor, nu le predetermină nici conținutul, nici felul, nici valoarea. Deşi el nu predetermină, poate
avantaja formarea unor aptitudini sau trasături de caracter sau provoacă dificultăți în dezvoltarea lor.
Temperamentul suportă largi influențe și condiționări mai ales din partea caracterului. Prin
efort voluntar, conștient, prin organizarea superioară a caracterului, omul își poate lua în stăpânire
propriul său temperament, în sensul că el își poate reține sau inhiba, dezvolta sau amplifica anumite
trăsături.
Prin caracter pot fi compensate sau chiar mascate o serie de însușiri temperamentale, pot fi
reținute sau modificate acele manifestări ‘’ spontane’’ ale tipului care scapă, de obicei, controlului
conștient. Se evidențiază în felul acesta rolul reglator al caracterului în raport cu temperamentul.
De exemplu, o persoană colerică explozivă, poate fi educată să-și stăpânească pornirile, iar o
persoană pasivă să fie mai activă. Temperamentul trebuie luat în stăpânire deoarece nu există scuze
pentru manifestările agresive ale unui temperament vulcanic. În plan superficial, trăsăturile
temperamentale și cele de caracter se confruntă. Psihologia genetică susține legatura strânsă dintre
cele două laturi care trebuie avute în vedere în procesul educativ. Pentru a forma trăsături
caracteriale precum punctualitatea, responsabilitatea, perseverența sau spiritul de ordine, trebuie
ținut seama de temperament: se formează mai ușor la flegmatic în raport cu colericul.
Temperamentul și caracterul influențează formarea aptitudinilor simple și complexe.
Dată fiind influența reciprocă dintre temperament și celelalte laturi ale personalității este
necesară cunoașterea și mai ales educarea corespunzătoare a însușirilor temperamentale în vederea
valorificării lor adecvate în procesul de formare și dezvoltare atât a aptitudinilor, cât și a
caracterului.
Caracteristicile personalităţii mature:
- extensiunea simţului Eului, adică încorporarea în personalitate a unor noi şi nenumărate sfere ale
interesului uman, astfel încât ele să devină personale în mod semnificativ;
- depăşirea egocentrismului, stabilirea relaţiilor cu alte persoane, „raportarea caldă a Eului la alţii";
manifestarea capacităţii de intimitate, compasiune, toleranţă relaţională;
- dispun de echilibru emoţional, de autocontrol, de simţul proporţiei, îşi asumă conştient noi riscuri
şi noi şanse de eşec, sunt tolerante la frustrare, se acceptă pe ele însele;
- percep, gândesc şi acţionează cu interes în conformitate cu realitatea externă, pe care o reflectă
veridic, exact;
- sunt capabile de a fi ele însele, dispun de capacitatea de autoobiectivare, de intuiţite,
autocunoaştere, umor;
- trăiesc în armonie cu o filosofie de viaţa unificatoare, sunt capabile de a-şi forma o concepţie
generală despre lume pe care o vor transpune constant în practică.
Caracteristicile personalităţii imature
- graniţe limitate ale Euiui, neimplicate în diverse activităţi, neparticipante în mod autentic, nu
doar fizic, ci şi psihologic;
- centrate pe ele însele, închise în ele însele, posesive, sufocante, exclusiviste (cred că numai ele
au trăit o anumită experienţă, doresc să fie iubite dar nu pot dărui iubirea);
- emoţional zgomotoase, cu izbucniri de mânie şi pasiune, întâmpină frustrările cu aversiune, sunt
acuzatoare şi autoacuzatoare.
- modifică realitatea pe care o reflectă pentru a o adapta tendințelor și fanteziilor lor;
- sunt afectate, “pozează” caută să lase alte impresii asupra fondului lor, contrare celor pe care le
dețin;acționează fluctuant, ezitant, în funcție de situații, împrejurări.
Temperamentul coleric Acest temperament poate fi recunoscut prin cateva trasaturi caracteristice
precum manifestarea inegala a sentimentelor, dinamism, impulsivitate, initiativa, capacitate de efort
crescuta si prin vorbirea inegala, 2 rapida, exploziva. Persoanele colerice sunt nelinistite, alarmate,
usor irascibile, agresivi si lipsiti de rabdare. Acest temperament poate ascunde explozii de
afectivitate, neincredere in fortele proprii, deznadejde si teama de panica, sunt obsedate de mania
persecutiei sau pot monifesta o frica iesita din comun. Pentru a aborda o persoana calerica trebuie
sa ne identificam cu problemele sale. Temerile îi pot fi eliminate prin exemple pozitive cu alte
persoane care au reusit in domeniu. O alta abordate este evidentierea meritelor sale si evitarea
discutiilor in contradictoriu. Persoana cu temperament coleric trebuie asigurata ca i se ofera ce este
mai bun.
Temperamentul flegmatic Temperament flegmatic poate fi recunoscut cu usurinta la o persoana
prin ritmul lent de lucru, meticulozitatea si perseverenta, este disciplinat si ordonat, vorbeste lent,
corect, ton egal, este echilibrat in sentimente. Flegmaticul se prezinta ca o fire linistită, extrem de
calm, imperturbabil. Muncește mult si obține puțin. Este o persoană lipsită de mobilitate fizică. Este
o persoană care acceptă cu greu schimbările făcute, este neîncrezător în oameni, nesociabil, nu
comunică foarte bine. Este o persoană nemulțumită de calitățile personale fizice. Pentru a-l aborda
pe flegmatic trebuie sa-i oferim argumente logice. Raspunsurile la intrebările sale trebuie să fie
exacte. Sinceritatea este o cale pentru a-i câștiga încrederea. Totodata însă trebuie tratat cu
fermitate, sigurantă și profesionalism.
Temperamentul melancolic Temperamentul melancolic se caracterizeaza printr-un ritm foarte lent
de lucru, rezistenta scazută la stre și efort, concentrare si mobilitate reduse. Se manifestă prin
predispoziție la plâns, are un vocabular sărac, cedează nervos foarte ușor, are un debit verbal scăzut
cu o tonalitate josă, inexpresivă. Temperamentul melancolic ascunde o puternică interiorizare,
timiditate 3 crescută, beatitudine continuă, viață afectivă săracă si o teamă profundă de a înfrunta
primejdiile. Pentru a aborda un melancolic este important sa te asiguri că ai alocat timp suficient.
Trebuie să-i inspiri încredere și să-i elimini temerile. Modul de prezentare trebuie sa fie simplu si
logic. Este important să-l conectezi la realitate și să să-i asiguri transparență pentru a-i elimina
suspiciunile.
Temperamentul sangvin Temperamentul sangvin este un temperament cu un dinamism ridicat,
este comunicativ, stăpân pe sine, interesat de nou, dornic de afirmare, capabil de acționa rapid și
eficient. Sangvinul are un vocabular puternic, debit verbal accentuat, capacitate de a se face plăcut
dar și pregătit pentru replici tăioase.Temperamentul sanguin ascunde echilibru interior sși stăpânire
de sine, are capacitatea de adaptare operativă la orice situație, mobilitate pronunțată a vieții afective
și prezintă adversitate pentru temperamentele melancolic și flegmatic. Pnetru abordarea sangvinului
trebuie hotărâre și stăpânire de sine, necesită explicații logice comunicare clară. In relatia cu
sangvinul trebuie sa stabilim relatii clare și corecte.
Profilul psiho moral al cadrului didacticEu consider că principalele valori morale ale cadrului
didactic ar trebui să fie dreptatea, echitatea, datoria, distingerea binelui de rău și sinceritatea. Dacă
profesorul care le are ca valori morale le și respectă, atunci cu sigurantă le va transmite și elevilor
săi. Astfel, cadrul didactic va face din educația morală transmisă elevilor un proces de socializare a
comportamentelor umane bazate pe valori autentice și va dezvolta virtuțile elevilor săi. Scopul
educării în spiritul valorilor morale este acela de a cunoaște valorile morale și de a le valorifica
Acestor valori morale li se suprapun dragostea pentru copii, inteligența și iscusința didactică.
Înconjuraţi permanent (oriunde și oricând) într-o ambianța de dragoste, de căldură, de întelegere și
de bunătate, de încredere și de respect, elevii vor da măsură întregii lor personalități, dobândind
cunoștințe, priceperi, deprinderi și atitudini pe un evantai larg. Secretul educării este dat de darul
convingerii, de a se adresa nu numai minții, ci și inimii. Cadrul didactic ce se apropie de elevi cu
iubire și cu simțul dreptății, dobandește cu siguranță aceste valori morale: este un om drept, iubește
binele și este în slujba lui. Tot el este acela care îi ascultă pe elevi cu bunăvoință, glumește cu ei, îi
ajută, le insuflă sentimente morale. Acest dascăl este cel care va avea autoritate iar aceasta cu
siguranță, va rezista timpului și schimbărilor. Asemenea dascăli își fac simțită influenţa în întreaga
viață ulterioară a copilulu
Cadrul didactic este (sau ar trebui sa fie) animat de altruism, de devotament, de optimism
pedagogic, toate aceste valori vin din pasiunea pentru profesia sa. El va combina optim diferitele
principii, metode, procedeee, forme de organizare, va crea un climat de cooperare în colectivul pe
care îl îndruma și conduce. Din toate acestea, putem scoate în evidență o alta calitate a cadrelor
didactice și anume răbdarea, calitate ce își are natura în valoarea morală dreptatea.
Are vocaţie de educator cel ce are iubire şi respect pentru copii. Acestea alungă oboseala, atenuează
stesul, alungă nerăbdarea de a se termina ora, șterge amintirea ofenselor și a greșelilor, îndeamnă la
bunătate. O bună educație cere ca educatorul să inspire elevului stima și respectul, care se poate
realiza prin stimă şi respect acordate elevului, contribuind la construirea unei imagini de sine bune
şi a încrederii în capacităţile proprii – de a învăţa, de a face bine, de a deveni.
Rolul educatieiȘcoala contemporană este centrată pe elev. În procesul instructiv-educativ, nu se
urmărește doar atingerea unor obiective, ci și dezvoltarea personalității elevului. Educația realizată
prin intermediul școlii îl transformă pe elev din obiect în subiect al acesteia. Odată cu formarea
conștiinței de sine, feedback-urile sistematice determină atitudinea de cooperare a elevului cu
educatorul său
Instrucția școlară nu vizează numai atingerea unor obiective din domeniul cognitiv sau psihomotor.
Activitatea umană este de o vastă complexitate. Actualul elev este profesionistul și cetățeanul de
mâine. Ca adult, el va desfășura o activitate profesională, de presupus în raport cu aspirațiile și
vocația sa. Dar, orice profesie și orice personalitate care se dorește împlinită, se desfășoară pe
fundalul unei culturi generale îmbinată armonios cu cea profesională trăirii satisfacțiilor estetice,
morale, fizice etc. Toate aceste valori spirituale și însușiri de ordin superior ale personalității sunt, în
ultimă instanță, produsul instrucției ale cărei baze sunt puse în școală.
Umanizarea copilului și personalitatea sa sunt hotărâte de condițiile de mediu socio-cultural, iar din
cadrul acestuia educația are rolul deteminant. Copilul devine om social prin educație, cu ajutorul
căreia își însușește limbajul social, cultura generală și comportamentul moral-cetățenesc, își
formează concepția despre lume, își dezvoltă potențialul creator și se pregătește pentru integrarea
socio-profesională
În concluzie, întreaga personalitate, toată formația profesională și stilul de viață sunt produsul
învățării, în cadrul celor două procese la fel de importante educația și instrucția, realizate prin
intermediul școlii și al competențelor de profil.
Aşadar, nu este vorba doar de faptul că situaţii diferite declanşează intrarea în funcţiune a unor
trăsături diferite, ci chiar de transformarea, convertirea trăsăturilor caracteriale negative în pozitive
sau invers. Evident că în acest proces rolul esenţial revine educaţiei care poate plănui o serie de
măsuri menite a contribui la „deplasarea” unor trăsături dintr-un cerc în altul. Prin educaţie omul îşi
dă seama de valoarea trăsăturilor caracteriale, care sunt bune şi care rele, care trebuie formate şi
promovate în conduită şi care estompate sau chiar înlăturate.