• GÂNDIREA

• MEMORIA
• IMAGINAŢIA
 GÂNDIREA

1. DEFINIREA ŞI CARACTERIZAREA GÂNDIRII

2. STRUCTURA PSIHOLOGICĂ INTERNĂ A
GÂNDIRII
3. GÂNDIREA CA PROCES DE REZOLVARE A
PROBLEMELOR
4. TIPOLOGIA GÂNDIRII
 GÂNDIREA
Gândirea este definitorie pentru om ca subiect al
cunoaşterii logice, raţionale.
Ea îndeplineşte un rol central în sistemul psihic uman
(SPU)- antrenează, orientează, conduce şi valorifică toate
procesele şi funcţiile psihice.
I. Definirea şi caracterizarea gândirii
Gândirea este procesul psihic de reflectare mijlocită şi
generalizat-abstractă – sub forma noţiunilor, judecăţilor
şi raţionamentelor – a însuşirilor comune, esenţiale şi
necesare ale obiectelor şi a relaţiilor logice, cauzale dintre
ele.

• Gândirea – nivelul cel mai înalt de prelucrare

şi integrare a informaţiei.
Caracterizarea gândirii
1. Caracterul mijlocit al gândirii
Gândirea

mijlocită prin

experienţa imaginile din

perceptivă reprezentări

•stocate în memorie,
•vehiculate cu ajutorul limbajului
 2. Caracterul general-abstract al gândirii
Gândirea

evidenţiază se subordonează

însuşiri
unor modele
generale

generale ale obiectelor

şi abstracte şi fenomenelor
•noţiuni
•principii
•legi
3. Gândirea este capacitatea de a rezolva probleme
se apropie de inteligenţă

– gândirea – caracter
• înnăscut
J. Piaget
• dobândit
– inteligenţa se dezvoltă treptat,
stadial

H. Gardner – teoria inteligenţelor multiple:

nu avem o singură inteligenţă,
ci mai multe;
– gândirea – sistem multifazic;
 4. Gândirea ocupă un rol central în sistemul psihic
uman

 se bazează pe pe celelalte
funcţii şi disponibilităţi
ale subiectului
Atributul - fenomen esenţă
centralităţii - particular general
- intuitiv-concret formal-abstract

 acţionează ca un mecanism de
comandă
II. Structura psihologică internă a gândirii
 Din punct de vedere structural:
- gândirea –sistem de noţiuni, judecăţi,
raţionamente (latura de conţinut)
–sistem de operaţii (latura relaţională)
–sistem de produse (latura operatorie)

Operaţii evaluare, gândire convergentă,

(5) gândire divergentă, memorie,
cunoaştere;
Conţinuturi comportamental, semantic,
(4) simbolic, figural;
Produse unităţi, clase, relaţii, sisteme, transformări,
(6) implicaţii

Structură multifactorială: 5x4x6 = 120 patterne (ministructuri)

Trăsăturile gândirii
modificarea unghiului de abordare a
1. flexibilitatea
unei probleme, a unui obiect;
densitatea ideilor, a opiniilor, soluţiilor,
2. fluiditatea
în unitatea de timp;
gradul de noutate şi ineditul produselor
3. originalitatea
şi al strategiilor;

gradul de completitudine şi de
4. elaborarea
elaborare a produselor gândirii

Gândirea ca sistem de noţiuni, de judecăţi şi de raţionamente

(latura de conţinut)
Noţiunea
- este unitatea informaţională a gândirii;
- este un construct mintal,
- nu se aseamănă cu obiectul;
- este totdeauna generală;
- se situează la un anumit nivel de abstractizare;
- este trăită subiectiv, ca o semnificaţie ce se referă
la o clasă de fapte.
 Clasificarea noţiunilor

1. După modul în care satisfac criteriile esenţialităţii şi ale necesităţii:

a. empirice (limbaj cotidian, conţin erori);
b. ştiinţifice (limbaj specializat, permit intrarea în posesia definiţiilor);

2. După natura însuşirilor pe care le reflectă:

a. concrete;
b. abstracte;

• structură informaţională mai complexă;

Judecata • reflectă obiectul în relaţie cu alte obiecte.

• structură discursivă şi ierarhizată;

• sistem de cel puţin trei judecăţi între care
Raţionamentul
există o relaţie (o nouă judecată apare pe
baza celor precedente);

1. inductive;
Raţionamente 2. deductive;
3. prin analogie.
 NOŢIUNEA
Noţiunea este un integrator categorial.
Ea se situează la diferite niveluri de generalitate, deşi este întotdeauna
generală.
Ex: privighetoare → pasăre → fiinţă

Conceptul se dezvoltă şi se perfecţionează permanent, de-a lungul

vârstelor.
Conceptele pot fi concepte empirice şi concepte ştiinţifice.
Conceptele empirice sunt limitate, sărăcăcioase, subiective.
Conceptele ştiinţifice cuprind însuşiri esenţiale ale obiectelor şi
fenomenelor, în conţinut impunându-se semnificaţia obiectivă a
acestora.
Treptat, conceptele empirice sunt înlocuite cu concepte ştiinţifice, deşi
cele empirice nu dispar complet din activitatea intelectuală a adultului .
 Gândirea ca sistem de operaţii (latura relaţională)
a. fundamentale – scheletul de bază al gândirii
Operaţii
b. instrumentale – gândirea în situaţii concrete;

Operaţii 1. analiza – descompunere în elemente componente;

fundamentale 2. sinteza – reconstituirea întregului din elemente;
3. comparaţia – evidenţierea asemănărilor şi deosebirilor;
4. abstractizarea – extragerea proprietăţilor generale;
5. generalizarea – extindrea rezultatului asupra cazurilor
particulare (ex. fructele conţin vitamine – merele, perele, cireşele conţin vitamine)
6. concretizarea (individualizarea)

Operaţii 1. algoritmica – succesiune strictă a secvenţelor;

instrumentale 2. euristica – desfăşurarea “arborescentă”, în evantai;

euristica – reprezentativităţii
(“scurtături – disponibilităţii
mentale”)
 MODALITĂŢI DE OPERARE ALE GÂNDIRII
1. Analiza este operatia de descompunere a
întregului în părţi.
2.Sinteza reprezintă reunirea parţilor
componente intr-o altă ordine, după o altă
schemă, în funcţie de cerinţe. LALEA

FLOARE
3. Comparaţia reprezintă operaţia de stabilire a
asemănărilor şi deosebirilor între obiecte,
fenomene şi situaţii, ţinând seama de un PLANTA
anumit criteriu (culoare, formă, mărime
etc. )

4. Abstractizarea este operaţia de extragere

dintr-o mulţime a ceea ce este factor
comun, fapt esenţial ce caracterizează
categoria de obiecte şi fenomene.
Operaţia inversă abstactizării este concretizarea.

5. Generalizarea este operaţia prin care o

mulţime de obiecte, fenomene sunt
reunite într-o clasă sau categorie de
obiecte.
Operaţia opusă generalizării este
particularizarea.
Gândirea ca sistem de operaţii – operatii instrumentale
1. Algoritmica reuneşte
procedeele cu o structură
operaţională
standardizată.
Algoritmii sunt serii ordonate
de operaţii ce intrevin
succesiv până la
îndeplinirea respectivei
sarcini.

2. Euristica este disciplina ce

reuneşte procedeele
menite să conducă la
descoperire şi invenţie.
Procedeele euristice sunt
sisteme operaţionale
plastice şi deschise de
tipul întrebării, punerii
de noi probleme etc.
 Gândirea ca sistem de produse
(latura operatorie a procesului)
- funcţia esenţială a gândirii
Înţelegerea
- se poate realiza spontan şi treptat;

- empatică;
Înţelegerea
- contextuală.;

Înţelegerea presupune:
1. sesizarea unei legături între noile cunoştinţe şi vechile
cunoştinţe;
1. stabilirea semnificaţiei acestei legături;
2. încadrarea noilor cunoştinţe în setul vechi de cunoştinţe.
 ÎNŢELEGEREA
Înţelegerea se realizează prin raportarea noilor informaţii
la fondul de cunoştinţe asimilate şi sistematizate.
Deci, insuficienţa cunoştinţelor prealabile face ca
înţelegerea să fie superficială sau falsă.
În funcţie de distanţă dintre cunoştinţele vechi şi datele
noi, înţelegerea se poate realiza rapid, simplu, spontan,
sau printr-un proces de durată, multifazic.
 III. Gândirea ca proces de rezolvare de probleme
 Problema – obstacol de ordin informaţional-cognitiv

 Problema se defineşte prin trei elemente:

1. starea iniţială sau punctul de plecare;
2. scopul problemei sau starea finală;
3. acţiunile sau operaţiile care ne conduc de la starea
iniţială spre cea finală.

 După cunoaşterea elementelor ce le alcătuiesc:

a. probleme bine definite;
b. probleme slab definite.
 După operaţiile prin care se pot rezolva:
a. probleme de rearanjare a elementelor;
b. probleme de structurare a elementelor;
c. probleme de transformare.

 Modele rezolutive – etape:

1. reformularea sau simplificarea problemei;
2. avansarea ipotezelor, utilizarea strategiilor (algoritmice sau euristice);
3. testarea ipotezelor;
4. verificarea;
5. reluarea demersului rezolutiv.
 ÎNVĂŢAREA COGNITIVĂ
Activitatea de învăţare are un
rol conducător şi decisiv în
dezvoltarea psihică şi
constituirea personalităţii.
Învăţarea poate lua
următoarle forme:

învăţare latentă sau

spontană

învăţare conştientă,
organizată sistematic,
îndreptată spre anumite
obiective sau conţinuturi (ex.
învăţarea şcolară).
 IV. TIPURI DE GANDIRE

1. Pe baza raportului analitic-sintetic  tip de gândire: a. analitic;

b. sintetic;

2. Pe baza raportului dintre concret (intuitiv) şi abstract (formal)

 tip de gândire: a. intuitiv-concret;
b. abstract-formal;

3. În funcţie de tipul de gândire dominant  gândire: a. divergentă;

b. convergentă;

4. După demersurile logice implicate  gândire: a. inductivă,

b. deductivă;
c. analogică.

Apartenenţa la un tip sau altul de gândire este condiţionată atât

genetic, cât şi educaţional.