Test de autoevaluare unitatea 2

1. Exemplificați cele 3 mari categorii de resurse la care recurge integrarea educativă.

Resursele materiale se referă la dotările corespunzătoare, destul de greu de oferit celor
cu nevoi speciale, datorită costurilor ridicate în achiziționarea lor. Unitățile de învățământ
(special, special integrat sau obișnuit) asigură facilitățile și serviciile necesare de ordin
ambiental, inclusiv privind accesul în instituție, în raport cu nevoile respectivelor categorii de
copii/elevi/tineri cu CES.
Resursele acțional suportive sunt resursele tip servicii. Inspectoratele școlare, direcțiile
și autoritățile administrației publice locale, cu sprijinul Ministerului Educației, Cercetării,
Tineretului și Sportului, al agenților economici, al comunităților locale, al societăților de
binefacere, al organizațiilor neguvernamentale și al altor persoane juridice sau fizice, asigură
serviciile necesare pentru transport cu microbuze școlare, masă și cazare pentru elevii cu CES
care frecventează cursurile școlare într-o altă localitate. În cazul copiilor/elevilor cu dificultăți
de autonomie locomotorie se asigură, după caz, și transportul în cadrul aceleiași localități.
Resursele umane, toate persoanele implicate în procesul integrării au rolul cel mai
important. Şcolile obişnuite dezvoltă o serie de servicii de sprijin pentru copiii cu diferite
cerinţe educative speciale. Pentru copiii cu tulburări de limbaj şi cu dificultăţi de învăţare
există „centre logopedice interşcolare” care au specialişti care desfăşoară terapii specifice
pentru corectarea tulburărilor de limbaj şi pentru depăşirea dificultăţilor de învăţare. În aceste
cabinete au acces toţi elevii care frecventează învăţământul obişnuit şi care au fost depistaţi de
către profesorii logopezi care funcţionează aici ca având o tulburare de limbaj (incluzând şi
dislexia, disgrafia, discalculia etc.). Profesorii logopezi sunt specializaţi în logopedie şi sunt
absolvenţi ai facultăţii de Psihologie şi ştiinţele educaţiei. Pentru a obţine un post în
învăţământul special ei trebuie să participe la un concurs scris. Proba de examen se numeşte
Psihopedagogie specială. Pentru copiii cu tulburări de comportament şi dificultăţi de adaptare
există „centrele de asistenţă psihopedagogică” care dispun de consilieri psihopedagogi care
oferă servicii atât copiilor aflaţi în situaţie de risc şi criză cât şi familiilor acestora. Aceste
cabinete de consiliere sunt mai răspândite de cât cele de logopedie, ambele fiind însă
insuficiente ca număr şi ca putere de absorbţie a cazurilor existente în şcoli. Pentru copiii cu
deficienţe diagnosticaţi în comisiile pentru protecţia copilului există serviciile educaţionale de
sprijin prin cadrele didactice de sprijin/itinerante.
 2. Ce categorii de cadre didactice lucrează cu copiii cu CES integrați în școala de
masă?
Pentru integrarea eficientă a persoanelor cu CES este necesară crearea unor servicii de
sprijin specializate în asistenţa psihopedagogică de care să beneficieze copiii/elevii/tinerii
integraţi, precum şi a unor servicii de consultanţă pentru cadrele didactice din şcoala
incluzivă, ceilalţi elevi, familie şi comunitate.
Serviciile specializate necesare pentru realizarea integrării copiilor cu CES sunt
asigurate de profesorii itineranţi şi de sprijin, în colaborare cu toţi factorii implicaţi.
Pentru ocuparea unui post de profesor itinerant şi de sprijin trebuie îndeplinite
cumulativ următoarele condiţii:
a) absolvirea cu diplomă a studiilor universitare de licenţă, cu calificarea în
psihopedagogie specială, psihologie sau pedagogie;
b) absolvirea unui master didactic cu durata de 2 ani, cu una din specializările din
domeniul psihopedagogic;
c) efectuarea unui stagiu practic, cu durata de un an şcolar, realizat într-o unitate de
învăţământ, în funcţia didactică corespunzătoare studiilor, sub îndrumarea unui profesor
mentor cu experienţă în educaţia specială.

3. Exemplificați formele de integrare ale copiilor cu CES

Formele de integrare a copiilor cu CES:
a. integrare totală - elevii cu CES petrec tot timpul în școala obișnuită, cu exceptia
programelor terapeutice care se pot desfășura in spații speciale, destinate acestui scop;
b. integrare parțială - elevii cu CES petrec doar o parte din timp în școala obișnuită,
sau la anumite discipline școlare unde pot face față;
c. integrare ocazională – participare ocazională în comun la diferite excursii, serbări,
intreceri sportive, spectacole etc.
Politica şcolară pentru persoanele cu dizabilităţi încurajează integrarea graduală a
serviciilor speciale de educaţie în sistemul obişnuit de educaţie/învăţământ. Includerea în şcoli
obişnuite se face în funcţie de potenţialul psiho-social al copilului, de performanţele sale
şcolare, de beneficiile asupra dezvoltării personalităţii sale, plenare şi libere. Şcolile speciale
şi cele obişnuite trebuie să coopereze în asigurarea unui continuum de oferte educaţionale,
pentru a se asigura posibilitatea de alegere şi de combinare dintre cele două sisteme (special şi
obişnuit). În condiţiile şcolarizării în învăţământul de masă, autorităţile educaţionale şi cadrele
didactice au obligaţia de a cunoaşte modalităţile de lucru cu elevii cu dizabilităţi integraţi, de
adaptare a structurilor şi organizării şcolare, a curriculumului şi modalităţilor de examinare a
progresului în învăţare. Asigurarea serviciilor specifice necesare, inclusiv cadre didactice de
sprijin reprezintă un aspect esenţial.
Integrarea şcolară a copiilor cu cerinţe educative speciale se realizează prin unităţi de
învăţământ special, în grupe şi clase speciale din unităţi preşcolare şi şcolare obişnuite, sau în
unităţi de învăţământ obişnuite, inclusiv în unităţi cu predare în limbile minorităţilor
naţionale. Copiii cu cerinţe educative speciale, care nu au putut fi reorientaţi spre
învăţământul de masă, inclusiv în clase speciale, continuă procesul de educaţie în unităţi ale
învăţământului special primar, gimnazial, profesional, liceal şi postliceal, diferenţiat după
tipul şi gradul handicapului.