Managementul organizației școlare

Masterand: HANCHEȘ Otilia

PABD II

Tematica aleasă:
Şcoala (instituţia şcolară) ca organizaţie; cultura organizaţională: conceptul
de organizaţie, şcoala ca organizaţia focalizată pe învăţare, structuri, relaţii şi
interacţiuni organizaţionale (formale, informale), cultura organizaţională în şcoală,
managementul relaţiilor umane.

Termenul de cultură școlară se referă, în general, la credințele, percepțiile,

relațiile, atitudinile și regulile scrise și nescrise care modelează și influențează fiecare
aspect al modului în care funcționează o școală, dar termenul cuprinde și aspecte mai
concrete, cum ar fi siguranța fizică și emoțională a elevilor, ordinea sălilor de clasă și
a spațiilor publice sau gradul în care o școală îmbrățișează și celebrează diversitatea
rasială, etnică, lingvistică sau culturală.
Precum cultura socială mai largă, o cultură școlară rezultă din perspective,
valori, interacțiuni și practici atât conștiente, cât și inconștiente, și este puternic
modelată de istoria instituțională particulară a școlii. Elevii, părinții, profesorii,
administratorii și alți membri ai personalului contribuie cu toții la cultura școlii lor, la
fel ca și alte influențe, cum ar fi comunitatea în care se află școala, politicile care
guvernează modul în care funcționează sau principiile pe baza cărora a fost școala
fondată.
În general, culturile școlare pot fi împărțite în două forme de bază: culturi
pozitive și culturi negative. Numeroși cercetători, educatori și scriitori au încercat să
definească trăsăturile majore ale culturilor școlare pozitive și negative și o abundență
de studii, articole și cărți sunt disponibile pe această temă. În plus, multe organizații
educaționale, au produs descrieri detaliate ale culturilor școlare pozitive și au
dezvoltat strategii pentru îmbunătățirea acestora (dată fiind complexitatea subiectului,
totuși, nu este posibil să descriem aici toate distincțiile).
În linii mari, culturile școlare pozitive sunt propice pentru satisfacția
profesională, moralul și eficacitatea, precum și pentru învățarea, împlinirea și
bunăstarea elevilor. Următoarea listă este o selecție reprezentativă a câtorva
caracteristici asociate în mod obișnuit cu culturile școlare pozitive:
 Succesele individuale ale profesorilor și elevilor sunt recunoscute și celebrate.
 Relațiile și interacțiunile sunt caracterizate de deschidere, încredere, respect și
apreciere.
 Relațiile cu personalul sunt colegiale, de colaborare și productive, iar toți
membrii personalului au standarde profesionale înalte.
 Elevii și membrii personalului se simt în siguranță din punct de vedere emoțional
și fizic, iar politicile și facilitățile școlii promovează siguranța elevilor.
 Liderii școlilor, profesorii și membrii personalului modelează comportamente
pozitive și sănătoase pentru elevi.
 Greșelile nu sunt pedepsite ca eșecuri, ci sunt văzute ca oportunități de a învăța și
de a crește atât pentru elevi, cât și pentru educatori.
 Elevii sunt ținuți în mod constant la așteptări academice ridicate, iar majoritatea
studenților îndeplinesc sau depășesc aceste așteptări.
 Deciziile importante de conducere sunt luate în colaborare cu contribuțiile
membrilor personalului, studenților și părinților.
 Critica, atunci când este exprimată, este constructivă și bine intenționată, nu
antagonistă sau egoistă.
 Resursele educaționale și oportunitățile de învățare sunt distribuite în mod
echitabil și toți elevii, inclusiv minoritățile și studenții cu dizabilități.
 Toți studenții au acces la sprijinul și serviciile academice de care ar putea avea
nevoie pentru a reuși.
Cultura școlară a devenit un concept central în multe eforturi de a schimba
modul în care funcționează școlile și de a îmbunătăți rezultatele educaționale. În timp
ce o cultură școlară este puternic influențată de istoria ei instituțională, cultura
modelează și modele sociale, obiceiuri dinamice care influențează comportamentele
viitoare, care ar putea deveni un obstacol în calea reformei și a îmbunătățirii. De
exemplu, dacă o cultură a unei școli este în general disfuncțională – adică dacă
tensiunile interpersonale și neîncrederea sunt comune, problemele sunt rareori
abordate sau rezolvate, sau membrii personalului tind să se certe mai mult decât
colaborează sau se angajează în discuții profesionale productive – este probabil ca
acești factori culturali să complice sau să împiedice semnificativ orice încercare de a
schimba modul de funcționare a școlii. Acest exemplu simplu ilustrează de ce cultura
școlară a devenit obiectul atâtor studii de cercetare și eforturi de reformă – fără o
cultură școlară care să conducă la îmbunătățire, reforma devine exponențial mai
dificilă.
Următoarele rânduri descriu câteva exemple reprezentative de modalități
comune prin care școlile pot încerca să-și îmbunătățească cultura:
 Stabilirea de comunități profesionale de învățare care încurajează profesorii să
comunice, să împărtășească experiența și să lucreze împreună mai colegial și mai
productiv.
 Furnizarea de prezentări, seminarii și experiențe de învățare menite să educe
personalul și studenții despre intimidare și să reducă cazurile de bullying.
 Crearea de evenimente și experiențe educaționale care onorează și celebrează
diversitatea rasială, etnică și lingvistică a colectivului, cum ar fi găzduirea de
evenimente și festivaluri culturale, expunerea de materiale relevante din punct de
vedere cultural în întreaga școală, invitarea liderilor culturali locali să prezinte
elevilor sau explicând conexiuni între mediile culturale diverse ale elevilor și ceea
ce este predat la cursurile de istorie, studii sociale și literatură.
 Stabilirea unui program de consiliere care asociază grupuri de elevi cu consilieri
adulți pentru a consolida relațiile adulți-elevi și pentru a se asigura că elevii sunt
bine cunoscuți și susținuți de cel puțin un adult din școală.
 Sondajul elevilor, părinților și profesorilor despre experiențele lor în școală și
existența unor chestionare comunitare care invită participanții să-și împărtășească
opiniile și recomandările pentru școală și programele acesteia.
 Crearea unei echipe de conducere care să cuprindă o secțiune reprezentativă de
administratori școli, profesori, elevi, părinți și membri ai comunității, care
supraveghează și conduce o inițiativă de îmbunătățire a școlii.
Deoarece majoritatea membrilor unei comunități școlare vor beneficia de o
cultură mai pozitivă, iar factorii culturali tind să contribuie semnificativ la stări
emoționale precum fericirea și nefericirea sau împlinirea și nemulțumirea, conceptul
de cultură școlară mai pozitivă este rareori, în sine, controversat. Din acest motiv,
dezbaterile tind să apară ca răspuns la propuneri specifice de reformă, mai degrabă
decât la obiectivul general de îmbunătățire a culturii școlare. Cu toate acestea, având
în vedere că disfuncția organizațională este, prin natură, un model înrădăcinat de
comportamente, atitudini și convingeri adesea inconștiente care tind să obstrucționeze
schimbarea și îmbunătățirea organizațională - și pentru că ființele umane pot deveni
profund atașate de emoții și comportamente care le pot face mai puțin fericiți,
împlinite, productive sau de succes — încercările de reformare a culturilor școlare pot
fi mai probabil să întâmpine rezistență, critici sau controverse în școlile care au cea
mai mare nevoie de reforme culturale.
Deoarece toate culturile școlare sunt unice, este important să se investigheze și
să se dezvolte o înțelegere a cauzelor care stau la baza oricăror dezbateri, inclusiv a
condițiilor culturale preexistente. Concluzionez adaptând celebrul vers al lui Tolstoi
din Anna Karenina: “Toate culturile școlare pozitive au trăsături comune, dar fiecare
cultură școlară negativă este negativă în felul său.”