UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI STIINTE ALE EDUCATIEI

SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE

Bazele Teoretice ale Evaluării Psihologice

Fișa de observare a competenței parentale

Coordonator stiintific
Dr. specialist Gabriela Dumitriu

Studenți:
Jaga (Tobosaru) Ana-Maria, an II, IFR, gr.
3
Goșa Carmen Dolores, an II, IFR, gr. 3
 Descrierea instrumentului

Scopul instrumentului este de a observa competența parentală a părinților cu copii cu vârsta

între 3 și 6 ani. Conform Teoriei lui E. Erikson, a treia criză în dezvoltarea umană are loc în
copilăria mijlocie, între 3-6 ani, se referă la ”inițiativă versus culpabilitate”. Este stadiul în
care copilul începe să exploreze, să-și descopere abilități motorii noi, să interacționeze mai mult
cu cei din jur având inițiativă. Este o perioadă dificilă pentru părinți deoarece copiii vor încălca
interdicțiile stabilite de aceștia, dar este foarte important să fie suportivi și consecvenți
disciplinar astfel copiii vor învăța că nu le este permis orice, fără a se simți vinovați, continuând
să exploreze fără a se rușina de ceea ce fac. Asumându-și responsabilitatea propriilor acțiuni își
vor dezvolta simțul de inițiativă. În schimb, intervenția educațională neadecvată va duce la
dezvoltarea sentimentului de teamă de pedeapsă, considerând că orice inițiativă pe care o are este
greșită. Dacă o anumită acțiune nu va fi finalizată corespunzător, se va dezvolta sentimentul de
vinovăție. În urma sentimentului de vinovăție, omul are tendința de a dezvolta comportamente
agresive, astfel copilul putând părea neascultător, chiar dacă este de fapt oglinda îngrădirilor
nepotrivite pentru vârsta sa din partea părinților.
D. Baumrind dezvoltă in 1971 o teorie a stilurilor parentale pe care le clasifică în: stilul
parental autoritar, autoritativ(flexibil), permisiv. Mai târziu, (în anii 1980), a fost adăugată un al
patrulea, stilul parental neglijent.
Stilul autoritativ/flexibil caracterizat prin nivel ridicat de suport și control, constă în
educarea copiilor prin explicarea tuturor regulilor şi acţiunilor, părinţii ce adoptă acest stil dau
dovadă de afecţiune, atenţie, oferă autonomie, trasează limite şi pretenţii rezonabile, implică
copilul în discuţiile de familie, acceptând şi ideile lui şi corectează comportamentele neadecvate
ale copilului prin discuţii şi oferirea de alternative. Acestui stil i se asociază maturitatea socială,
stimă de sine, autocontrol. Smetana, Crean și Campione-Barr (2005) au descoperit în mod
similar că stilul parental autoritativ a fost asociat cu mai puțin devianță și depresie în adolescența
târzie. Spera (2005) a remarcat, de asemenea, că modul de comunicare format din stilul parental
autoritativ a fost asociat pozitiv cu altruismul și empatia la copii și realizarea academică la
adolescenți. În plus, Lambom, Mounts, Steinberg și Dombusch (1991) au descoperit că
adolescenții care au evaluat părinții lor ca fiind autoritativi au arătat mai multă competență
psihologică și mai puțină disfuncție psihologică decât adolescenții care și-au evaluat părinții lor
ca fiind autoritari, indulgenti sau neglijenți. Stilul parental autoritarist a fost asociat cu mai puține
simptome de internali zare și, în general, o adaptare psihologică mai bună la copii și adolescenți.
Motto-ul acestuia este: „Hai să vorbim despre...”. Copiii a căror părinţi folosesc stilul autoritativ
devin competenţi, responsabili şi independenţi.
Stilul autoritar este caracterizat prin nivel scăzut de suport și nivel ridicat de control.
Părinţii formulează cereri care nu răspund neapărat nevoilor copiluli, ei fixează limite înalte,
dorind conformitate şi supunere necontestată. Cei ce aplică acest stil în educaţia copiilor lor nu
sunt sen sibili la nevoile copiilor, nu acordă dreptul la replică, descurajând, astfel, independenţa
şi individualitatea. Motto-ul este: „Fă cum spun eu!”. Stilul autoritar este carcterizat de un
control dur, reguli rigide, care dacă nu sunt respectate cu stricteţe sunt urmate de pedepse fizice
şi umilire, iar comu nicarea este aproape inexistentă. Copiii unor astfel de părinţi devin limitaţi
din punct de vedere al creativităţii, curiozităţii şi spontaneităţii. De aseme nea, copiii au rareori
inițiative. Sunt retrași social și depind de alții pentru a decide ce este corect. Studiul lui Donath și
colab.(2014), care au examinat relația dintre stilurile de parenting și riscul de suicid la tineri au
descoperit că stilul parental autoritar este asociat cu un risc crescut de sinucidere, în timp ce stilul
parental autoritativ pare a fi asociat cu un risc mai mic.
Stilul permisiv caracterizat prin nivel scăzut de control și nivel relativ crescut de suport este
stilul în care părinţii oferă fără a cere nimic în schimb, ei nu impun limite, nu-şi impun controlul
lăsând la atitudinea copiilor să-şi reglementeze comportamentul şi să ia singuri decizii. Copiii
acestora devin imaturi, impulsivi, inconsecvenţi în atingerea scopurilor, rebeli şi cu stima de sine
scăzută. Au dificultăți în a-și controla impulsurile și devin neascultători și rebeli atunci când li se
cere să facă ceva care ar putea intra în conflict cu dorințele lor de moment. Aceștia sunt exagerat
de dependenți de adulți și manifestă mai puțină implicare în sarcinile școlare decât copiii ai căror
părinți exercită mai mult control. Legătura dintre stilul parental permisiv și dependent și
rezultatele slabe la învățătură este specifică mai ales băieților. O serie de studii au concluzionat
că parentingul autoritar și neglijabil este asociat cu prezența simptomelor de internalizare la copii
probabil din cauza lipsei de acceptare / implicare care caracte rizează aceste stiluri parentale.
Motto-ul stilului permisiv este: „Vrei să vrei!?” (Berk,1998).
Stilul neglijent și neimplicat este caracterizat prin nivel scăzut de suport și nivel scăzut de
control. Cercetările au arătat că cele mai grave rezultate ale dezvoltării copiilor au fost asociate
cu un stil parental neglijent și neimplicat. Copiii crescuți de părinți neglijenți sunt predispuși la
probleme comportamentale precum, agresivitate, accese de furie înainte de vârsta de trei ani,
stimă de sine scăzută și sunt mai puțin competenți decât colegii lor. Ei au tendința de a deveni
ostili și antisociali spre adolescență (Sigelman, 1999)

Competente parentale

Pentru ca un copil sa creasca echilibrat, el are nevoie ca relatia parintilor cu el sa fie o

relatie echilibrata. O relatie parentala echilibrata se poate dezvolta cand parintii dezvolta
competentele parentale potrivite pentru relatia echilibrata cu copilul.
Intre competentele parentale putem identifica disponibilitatea si capacitatea parintilor de a
privi la propriile comportamente asa cum sunt ele, potrivite sau nepotrivite, si la identificarea
efectelor pe care acestea le au asupra copilului si asupra relatiei dintre ei, adultii in rol de parinti,
precum si la propriul discurs, dar si la trairile interne din spatele oricarui tip de comportament
sau discurs manifestat. Cu cat aceasta competenta este mai dezvoltata, cu atat parintele este mai
prezent in timpul petrecut cu copilul, iar acesta incepe sa simta dezvoltarea relatiei constructive
si umane cu parjntele, si nu executant tacut sau nesemnificativ al atributiilor de viata.
 Este necesar pentru parinte sa fie atent si prezent pentru a observa si a implini nevoile
fizice si psiho-emotionale ale copilului, sa-l insoteasca pentru a se descoperi pe sine si lumea si a
se dezvolta pe sine intai cu trasaturi si valori asemanatoare cu ale sale pentru a putea fi apoi
persoana diferita de parinte.
Parintele este necesar sa-si observe copilul in siguranta si sa-l incurajeze in explorarea
lumii si a propriilor capacitati, pentru ca astfel sa-l insoteasca sa-si dezvolte increderea in sine.
Copilul are nevoie de la parinte sa il ajute sa-si puna in aplicare ideile si initiativele
adecvate varstei. Parintele este necesar sa-si aprecieze copilul pentru straduinta sa, sa-l sustina in
descoperirea si continuitatea manifestarii preocuparilor si pasiunilor sale.
Parintele este necesar sa respecte ritmul si spatiul personal de dezvoltare al copilului, sa-l
incurajeze in a exersa mai mult decat a-l corecta, sa-l accepte cum este si sa-l insoteasca in
demersul de autocunoastere si dezvoltare a propriei sale persoane.
Satisfacerea corespunzătoare a nevoilor existențiale corespunzător copilului (foame, sete,
odihna temperatura corporala etc), inainte ca acesta sa fie coplesit sau suprastimulat
Insoteste si incurajeaza copilul cand el dorește să îndeplinească o serie de activități, chiar
dacă greșește.
Insoteste copilul să exploreze, să-și descopere abilități motorii noi, să interacționeze mai
mult cu cei din jur, sa aleaga si sa propuna activitati, sa ia inițiativă in diverse relatii sau
activitati.
Parintele/ tii sunt suportivi și consecvenți disciplinar si insotesc astfel copiii sa învete că nu
le este permis orice, fără a se simți vinovați, continuând să exploreze fără a se
rușina de ceea ce fac.

Domenii de evaluare:

Managementul comportamentului
Dezvoltarea psiho-emoțională
Nume, prenume:
Varsta:
 Grila de observare

Indicatori Descriptori
Mediu familiar

Relatiile in cadrul familie

Atitudinea fata de copil
Evenimente semnificative in viata de
familie( divort, separare, deces, conflicte)

Fapte de conduită Data Data Data Data

Oferă înțelegere a trăirilor neplăcute ale
copilului și îl reconfortează.
Permite și încurajează creativitatea copilului
prin utilizarea în siguranță a formelor creative
de manifestare a comportamentului și
exprimării acestuia
Corectează mai mult de o dată în timpul
ședinței comportamentul sau exprimarea
copilului
Nu interacționează cu copilul în timpul
ședinței de evaluare
Exprimă intensă dificultate în îngrijirea și
creșterea copilului sau nemulțumire privind
persoanele din familie când copilul se află în
încăpere
Întinde mâinile spre copil când acesta îi cere
ajutorul sau exprimă nonverbal suport și
bunătate față de copil
 Utilitatea grilei de observare:

Poate fi utilizată pentru:

Evaluarea clinică
Evaluarea în vederea psihoterapie de familie
Dezvoltarea personală a copilului
Logopedie

Alte instrumente de utilizat:

Chestionarul pentru stiluri parentale
Fișa de interviu a copilului
 BIBLIOGRAFIE

1. Baumrind, D., Effects of Auhtoritative Parental Control on Child Behavior, în

„Child Development”, 37(4), 1966, pp. 887–907.
2. Baumrind, D., Black, A. E., Socialisation Practices Associated with Dimensions
of Competence in Preschool Boys and Girls, în „Child Development”, 38 (2),
1967, pp. 291–327.
3. Baumrind, D., The influence of parenting style on adolescent competence and
substance use în „Journal of Early Adolescence”, 11(1), (1991, pp.56–95
4. Berk, E., L. Development through the lifespan în „Allyn and Bacon”, Boston,
1998, p. 266
5. Sion Gratiela, Psihologia Varstelor, Bucuresti, editura Fundatei Romania de Maine,
2007, pp 19-27
6. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles