PARENTIFICARE

Paretificarea este un termen care face referire la rolurile dintre parinti si copii. In
cateva cuvinte, parentificarea poate fi definita ca fiind un proces prin care copilul ajunge
sa fie tatal tatalui.
In timpul procesului de prentificare, un copil sau un adolescent isi asuma o
responsabilitate mai mare decat cea corespunzatoare varstei pe care o are.
In general, acest fenomen este foarte comun in familiile disfunctionale. O
familia disfunctionala este caracterizata de inexistenta unor functii clar stabilite, de o
lipsa de organizare, de lipsa motivatiei in ceea ce priveste atingerea scopurilor etc.
O familie disfunctionala nu se refera neaparat la o familie in care unul dintre
membrii familiei sufera de o boala, desi, in cazurile in care boala psihica isi face
prezenta in familie, prejudiciul la care este supus copilul este mul mai accentuat atunci
cand parintii sufera de tulburari ca: tulburare de personalitate narcisista, tulburare de
personalitate antisociala, tulburare de personalitate histrionica, tulburare limita de
personalitate si tulburare pe personalitate dependenta.
Copii parintilor separati/divortati si familiile care experimenteaza niveluri mai
inalte de stres sunt predispuse la parentificare.
Exista doua tipuri de parentificare: cea instrumentala si cea emotionala.
Parentificarea instrumentala se produce cand copilul preia activitatiile
domestice, ingrijirea fratelui mai mic sau alte sarcini care corespund parintilor.
Adultii care au preluat rolurile parintilor in copilarie tind sa experimenteze temeri,
insecuritate si discomfort:

Se tem ca nu se pot conforma in raport cu propriile expectative

Stima de sine este destul de scazuta

se devalorizeaza si ii valoreaza mai mult pe ceilalti

tind sa se simta rusinati, vinovati, anxiosi sau depresivi

le este greu sa isi asume statutul de adult

Isi asuma un rol de ingrijitor atunci cand stabileste relatii de prietenie sau de
parteneriat

Tind sa isi lucreze foarte multe ore si se desprind greu de sarcinile de la munca

Tind sa devina codependenti si isi asuma mai multe responsabilitati decat ar fi

normal

Parentificarea emotionala se produce in momentul in care se asteapta ca, copilul sa

realizeze sarcini si sa aiba comportamenta de tipul: linistirea parintilor atunci cand
aceastia sunt alterati, sa isi protejeze parintii ca urmare a conseciintelor emotionale ale
actelor lor.
Parentificarea se produce de cele mai multe ori atunci cand parintii sunt
vulnerabili: sufera de o boala, de o situatie de pierdere sau doliu, sunt deprimati sau
sufera de dependenta (ex. alcohol).
Semne observabile fenomenului de parentificare dintre parinti si copii:
Parinti:
1. Parintele discuta problemele relatiei de cuplu cu copilul,
2. Parintele isi raporteaza viata si stima de sine la copil,
3. Parintele cauta zilnic sa stie cum se simte copilul in ceea ce priveste atentia
acordata de acesta,
4. Parintele ii daruieste copilului cadouri extrem de speciale atunci cand isi
serbeaza ziua de nastere; astfel, copilul genereaza expectative foarte inalte si este
deranjat daca cadourile primite un sunt la fel de bune ca cele ale prietenilor,
5. Parintele asteapta ca, copilul sa participe la diverse activitati in weekend si in
vacante iar daca acesta nu se conformeaza cu dorinele parintelor ii creaza
acestuia sentimente de abandon.
Copii:

1. Copilul se confrunta cu un permanent sentiment de vinovatie si se simte obligat

sa raspunda nevoilor parintilor chiar daca intotdeauna face ce i se cere.
2. Apar conflicte in relatia de cuplu deoarece unul dintre parteneri doreste ca
celalalt sa rupa relatia cu parintii.

3. Copilul cere ajutorul parintelui, si nu a partenerului, prietenilor atunci cand

trebuie sa ia o decizie.
4. Copilul este incapabil sau ii este extrem de difcil sa ii spuna nu parintelui.
5. Copii parentificati tind sa isi asume rolul de persoana responsabil in fata
prietenilor si a partenerului de viata. De asemenea, tind sa empatizeze mai mult
decat este necesar/normal.
6. Copii tind sa isi aleaga partener de viata, o persoana care sa le satisfaca nevoile
emotionale, economice pentru a-si putea indeplini obiectivele (de ex. sa termine
studiile).
Efectele parentificarii
Copilul preia modele de referinta care nu corespund nivelului sau de maturitate,
se compara cu alti adulti si este difcil ca ei sa poata avea aceasi capactate de intelegere,
judecata, decizie, etc. ca cea pe care un adulta ar putea sa o aiba. Sentimentul pe care il
va avea copilul este acela de a nu reusi sa fie la inaltimea asteparilor, de a nu face bine
fata lucrurilor.
Aceasta relatie parinte-copil este daunatoare. Copilul este obligat sa renunte la
mediul sau de viata deoarece trebuie sa aiba grija de parintele sau. Aceasta misiune este
una aproape imposibila.
S-a observat ca, in viata adulta, copii care s-au confruntat cu inversiune de rol in
copilarie, au o capactate de autoreflexivitate scazuta. Acest lucru, influenteaza negativ
capacitatea de decizie si de exprimare a propriilor nevoi.