Psihograma psihologului clinician

Psihologia clinică este psihologia aplicată în patologie, şi în optimizarea subiecţiilor umani

sănătoşi. Contribuie la furnizarea unor tehnologii psihologice de control al stresului, al unor
obiceiuri alimentare dezadaptative, de autocontrol emoţional prevenind astfel îmbolnăvirea şi
optimizând performanţele subiecţiilor umani sănătoşi.
Cel ce furnizează şi evalueză procesul clinic este psihologul clinician.
Psihologul clinician trebuie să dispună de o concepșie clară despre lume și viaţă.
Psihologul clinician în procesul său de evaluare utilizează nu numai mijloace de investigaţie
variate, ci şi metode psihoterapeutice foarte diversificate, iar o selecţie optimă a acestora va avea
drept criteriu, pe lângă problemele clinice care trebuie tratate şi caracteristicile sale de
personalitate care îl vor face mai eficient într-un anumit tip de psihoterapie.
Acreditarea psihologului pentru psihoterapie se datorează în primul rând formării sale
profesionale, în special traininguriilor de formare şi acreditarea pentru formare în psihoterapii. O
contribuţie deosebită a psihologului de clinică este reprezentată de activitatea sa de
cercetare. Această activitate este vastă pornind de la cauzele tulburărilor psihice, respectiv
de la analiza factorilor genetici ajungând la studiul incidenţei, şi reacţiilor pacientelor la boală
sau la terapie. Un rol important în cercetare îl are psihologul clinician prin validarea
instrumentelor sale specifice de investigaţie.
Interlocutorii săi sunt de multe ori oameni care se află într-un impas , ale căror relaţii cu cei
din jur și cu ei înșiși trec printr-o criză, care simt nevoia unor clarificări, a unor reașezări ale
acestor raporturi și-i cer psihologului puncte de sprijin, elemente de referinșă, în scopul
refacerii structurilor relaţionale. Dar psihologul nu poate realiza aceste clarificări reechilibrate
dacă el însuși nu posedă o înţelegere profundă a structurilor realităţii, a poziţiei
autentice a omului în lume . El trebuie să aibă o viziune optimistă a vieţii, un control
emoţional satisfăcător , să fie înţelegător și lipsit de rigiditate în aprecierea oamenilor și
situaţiilor .

Exercitarea profesiei de psiholog clinician implică respectarea anumitor reguli de comportare,

a unui cod deontologic .Psihologul clinician este confruntat deseori cu situaţii limită,care
presupun o mare responsabilitate .Examenele întocmite pot fi utilizate ca acte medico-legale
saupot genera hotărâri de o mare însemnătate pentru viitorul bolnavilor. Procesul de pregătire al
psihologului clinician implică o colaborare strânsă între psihologi ,pedagogi și medici . Trebuie
menţionat însă faptul că instruirea profesională propriu-zisă în vederea funcţiilor ulterioare
trebuie efectuată de un cadru de aceeași specialitate . Numai un psiholog clinician poate pregăti
un viitor psiholog clinician, astfel încât acesta să ajungă să poată exercita nemijlocit
profesiunea pentru care se pregătește.

Psihologul clinician a avut iniţial rolul unui colaborator –investigator sau explorator care, prin
teste și tehnici specifice, aducea date complementare cunoașterii clinice, rezultatele sale fiind
integrate datelor medicale(Ionescu,1985).

CARACTERISTICILE MOTIVAȚIONALE, AL SPECIALISTULUI:

1.Motive, obiective, obiective, nevoi, interese, relații, orientări valorice ale unei persoane, poziții
psihologice.
2. Revendicări profesionale, stimă de sine profesională, conștientizare de sine ca profesionist.
3. Emoții, stări mentale, aspect emoțional.
4. Satisfacția omului cu munca, procesul și rezultatul său.

CARACTERISTICILE SFERA OPERAȚIONALĂ A SPECIALISTULUI:

5. Cunoașterea psihologică a muncii și a profesiei.
6. Acțiuni, metode, tehnici, abilități, tehnici, psihotehnologie (în influența lor asupra lor și asupra
altor persoane).
7. Abilități profesionale, învățare profesională, deschidere către creștere profesională.
8. Gândirea profesională, inclusiv creativitatea, capacitatea de a îmbogăți experiența profesiei.
9. Auto-dezvoltare profesională, capacitatea de a proiecta și implementa planuri pentru creșterea
lor profesională.
10. Contraindicații psihologice (adică calități mentale care sunt absolut sau relativ incompatibile
cu profesia), precum și calități a căror absență poate fi compensată. Se recomandă identificarea
contraindicațiilor în sfera motivațională și operațională.
11. Linii de creștere profesională și linii de dezintegrare a activității profesionale și
personalitatea unui specialist, modalități de reabilitare a acestora.