Psihologia Juridica

Glosar

Victor Erhan

01.01.2019
Psihologia juridică -o disciplină distinctă teoretic-aplicativă care studiază
persoana umană implicată in drama judiciară şi cadrul psihologic şi
sociopsihologic care determină comportamentul ei.

Psihologia dreptului- studiază problemele reflectării fenomenelor de drept,

funcţionalitatea normei juridice, procesul formării personalităţii şi adaptării
individului uman la cerinţele sociale, orientarea comportamentului acestuia.

Psihologia reglementării activităţii civile-cadrul problemelor ce ţin de aspectele

psihologice ale relaţiilor de proprietate, economice şi interumane, care se află in
domeniul de cercetare al dreptului civil şi ramurilor lui.

Psihologia infractorului şi a comportamentului infracţional-consacrată

problemelor criminalităţii:formării orientărilor criminale, motivaţiei antisociale,
rolului factorilor interni - psihici, şi externi - sociali in comiterea infracţiunii.

Psihologia judiciară-cercetează aspectele psihologice ale procesului penal şi

civil - ale urmăririi penale (inclusiv ale comportamentului invinuitului, victimei,
martorului), expertizei psihologic-judiciare, precum şi ale dezbaterilor judiciare,
ţinand cont şi de momentele de etică psihologică judiciară.

Psihologia detenţiei- probleme psihologice ale infractorilor supuşi privării de

libertate, metode de diagnosticare a comportamentului delincvent şi de
recuperare socială a infractorilor.

Observaţia-o investigaţie sistematică a unui obiect (subiect), realizată in baza

unui plan intocmit din timp şi cu ajutorul unor instrumente adecvate scopului.

Ancheta- constă in culegerea de date sau informaţii despre entităţile sociale

prin intermediul chestionării orale sau scrise.
Experimentul -constă in producerea deliberată a unui fenomen şi in analiza
manifestărilor generate in condiţii speciale de manipulare a factorilor generali şi
de posibilitate de control.

Testele- sunt probe psihologice standartizate, care informează asupra calităţilor

cognitive, emotivvolitive, a capacităţilor şi aptitudinilor, trăsăturilor de
personalitate, insuşirilor psihice ale subiectului uman.

Comportamentul prosocial- include in structura sa altruismul, empatia, stima

profundă faţă de altul, de nevoile, valorile, aşteptările lui, autenticitatea
manifestărilor.

Comportamentul deviant -se manifestă in ignorarea sau sfidarea valorilor

sociale.

Normele de drept - anumite etaloane comportamentale in raport cu valorile

sociale, aflate sub protecţia statului şi a organelor juridice, stabilite prin lege şi
prevăzand o sancţionare instituţionalizată in cazul nerespectării - se prezintă ca
o parte componentă a normativităţii general-sociale, secundară faţă de aceasta
in aspectul ei temporal.

Norma socială -este un standard mediu al opiniilor, atitudinilor indivizilor incluşi

intr-un anumit context social, determinand anumite reguli de conduită, modele
comune de percepere, gandire, acţiune in raport cu valorile, exprimand nişte
prescripţii generalizate cu conţinut reglator.
Socializarea - este un proces prin care individul insuşeşte şi interiorizează
valorile şi normele sociale, formandu-şi modele de comportament, atitudini şi
evaluări, devenind membru al unei comunităţi sau al unui grup social.

Personalitate - inglobă esenţa omului ca subiect şi obiect al procesului social-

istoric, un sistem de atribute biopsihosociale, structuri comportamentale,
temperamentale, caracteriale, valori personale raportate la cele sociale, de care
dispune o persoană.

Personalitatea infractorului-o «sinteză a tuturor elementelor care concură cu

conformaţia mintală a unui subiect căruia ii dă o fizionomie proprie, specifică».

Infractori deosebit de periculoşi-care au comis infracţiunea «cu intenţie» - fiind

conştienţi de caracterul ei «excepţional de grav».

Infractori iresponsabili - care nu erau in stare să conştientizeze acţiunile lor sau

să le conducă din cauza unei boli psihice cronice, unei tulburări psihice
temporare, debilităţi mintale sau a unei alte stări patologice.

Psihopaţi isterici - demonstrativi, nesinceri, necritici, infantile.

Psihopaţii psihastenici - anxioşi, tensionaţi, reactivi, caracterizaţi de deficit

energetic şi incapacitate de inhibare a proceselor psihice, dominaţi de idei
obsessive.

Psihopaţi explozivi - iritabili, tensionaţi, violenţi, egocentrici, conflictuali, brutali

in comunicare, frecvent ducand un mod de viaţă asocial, caracterizat prin
pasiunea jocurilor de hazard, destrăbălare sau perversiune sexuală, beţii,
vagabondaj).

Psihopaţii paranoidali - orgolioşi, suspicioşi, falşi in manifestări, dominaţi de

ideea persecutării.
Grup social - o formaţiune socială in interiorul căreia indivizii sint in interacţiune
conform unor reguli fixe.

Grupul criminal - un ansamblu de indivizi, incluşi intr-o activitate ce vine in

dezacord cu normativitatea socială şi juridică, uniţi intr-o structură ierarhică
care prevede divizarea rolulrilor şi a funcţiilor şi asigură respectarea valorilor şi
normelor intragrupale cu caracter antisocial.

Delincvenţă juvenilă- intrat in uz in ultimile decenii, provine de la cel francez -

“delinquance juvenile”, desemnind devierile de la norma socială şi penală,
săvirşite de minorii pină la 18 ani şi sancţionate juridic. De fapt in franceză
noţiunea “delincvenţă” se referă la “ansamblul de infracţiuni comise intr-un
anumit timp şi spaţiu”, fiind utilizat de rind cu cel de “criminalitate”. In
psihologia din spaţiul romanesc el a fost preluat de rind cu cea de a doua parte,
“juvenilă”, folosit intr-un sens restrins. Pare-se că această decizie are menirea
de a face o diferenţere distinctă intre infracţiunea comisă de adulţi şi minori.

Familiile conflictuale-in care conflictele intraconjugale şi intrafamiliale capătă

valenţe dezorganizatorii. In asemenea familii raporturile dintre părinţi şi copii
sint caracterizate sau de hipertutelare, inăbuşire a iniţiativei, severitate, uneori
chiar violenţă şi agresivitate, acţiuni contradictorii ale părinţilor, nervozitate, sau
de lipsă de atenţie faţă de problemele şi aşteptările adolescenţilor. Copiii din
asemenea familii sint apatici sau hiperactivi, ajungind pină la manifestări
agresive, sugestibili, nesinceri, atraşi de stradă şi grupul de semeni, nervoşi,
instabili din punct de vedere emoţional şi comportamental. Ei fug frecvent de
acasă, pot lesne adera la grupuri cu o orientare antisocială, sint imaturi social.

Familii hiperpermisive- caracterizate prin protejare excesivă, menajare

exagerată, alintare, indeplinire a tuturor dorinţelor şi capriciilor copilului,
lipsirea lui de obligaţii, chiar minore, climat, care duce la dezvoltarea unei
personalităţi egocentrice, neechilibrate, incapabile de a-şi evalua adecvat
posibilităţile, inclinată spre satisfacerea tuturor dorinţelor fără de un efort
personal.
Familiile dezorganizate- caracterizate prin conduite deviante, sau destrămate,
incomplete. Este familia care-şi pierde integritatea, sau in care părinţii trăiesc
impreună, realizind o intercomunicare minimală.

Familii amorale - in care sint afectate nu doar relaţiile, ci intreg modul de viaţă,
sint negate şi incălcate normele sociale şi chiar de drept, părinţii sau
neimplicindu-se total in viaţa copilului, sau tratindu-l cu brutalitate, amoral,
maltratindu-l, impunindu-l să cerşească, să fure, in unele cazuri agresindu-l
sexual, chiar recurgind la incest. Copiii din asemenea familii devin sceptici,
agresivi, manifestă alte forme de comportament neadecvat.

Psihologia victimei- constituie un compartiment special al psihologiei juridice. El

include studiul personalităţii acesteia, al factorilor determinanţi ai victimizării,
elaborarea recomandărilor cu referinţă la realizarea anchetei, la stabilirea unor
programe de protecţie şi autoprotecţie.

Victimologia - ramura criminologiei care studiază caracteristicile persoanei sau

grupului care a suferit un prejudiciu sau i s-a adus o vătămare a intereselor ori a
integrităţii corporale.

Victima- in sensul de orice persoană umană care suferă direct sau indirect
consecinţele fizice, morale sau materiale ale unei acţiuni sau inacţiuni criminale.
Victima, astfel, este persoana lezată fără vreo asumare conştientă a calităţii sale
şi a riscului.

Martor -poate fi citată oricare persoană, care posedă cunoştinţe despre

imprejurările cu pondere pentru anchetă şi judecată, moment reglementat prin
legislaţie.

Depoziţiile martorului şi ale părţii - vătămate constau din relatarea

imprejurărilor referitor la evenimentul infracţiunii şi sănt calificate drept probe.
Recepţia senzorial-perceptivă a evenimentului - obţinerea informaţiilor prin
realizarea unor procese psihice: senzaţii şi percepţii. Calitatea receptării este
determinată de mai mulţi factori: starea organelor de simţ, virsta persoanei
(copiii şi bătrinii au capacitatea de a recepta prin prisma unor imagini greşite),
diverse deficienţe.

Sintetizarea - prelucrarea şi decodarea informaţiei receptate la nivel cortical. Ele

capătă un inveliş verbal, se structurează după sens, din care rezultă un conţinut
inteligibil, adecvat stimulului. La acest nivel se evidenţiază rolul experienţei,
invăţării, inteligenţei.

Stocarea informaţiei - memorarea şi păstrarea in memorie a sensului

evenimentelor. Faptele memorate anterior se modifică pe măsura acumulării
unor date noi, reamintirii unor moment (fenomenul reminescenţei).
Reproducerea ulterioară poate fi uneori cu mult mai precisă decit cea dintii.

Reactivarea informaţiei - recunoaşterea obiectelor, persoanelor sau a situaţiilor

receptate, sau la reproducerea verbală a lor. Presupune existenţa unor
reprezentări, imagini, care, reactivate fiind, vor putea fi comparate cu obiectul,
persoana etc. care a servit ca sursă, sau vor fi furnizate in formă verbală. Cu cit
mai multe imagini posedă persoana, cu atit mai fidelă va fi reactivarea. Lipsa lor
va provoca nesiguranţă, ezitări, incertitudine, incercări de a completa logic
lacunele.

Recunoaşterea persoanelor - reactivarea imaginilor vizuale, iar uneori, cind in

virtutea unor circumstanţe n-a fost realizată percepţia vizuală a evenimentului,
a celor auditive, olfactive etc. aten- ţiei pot fi supuse infăţişarea, mersul, vocea,
vorbirea - limbajul, dar şi alte aspecte ale persoanei (victimei, infractorului sau a
altui martor) care urmează a fi identificată. Recunoaşterea se bazează pe
reţinerea in memorie a unor semnalmente: a staturii şi a constituţiei persoanei,
a culorii părului şi ochilor, tenului feţei etc.
Recunoaşterea locului -reactivarea informaţiei cere identificarea condiţiilor in
care a decurs infracţiunea. In acest scop sint utilizate depunerea de depoziţii la
faţa locului, experimente de teren, descrierea lor verbală etc. Toate in cadrul
acţiunii desemnate cu noţiunea de reconstituire a faptei la la faţa locului.

Recunoaşterea acţiunilor -metodă eficientă de reactivare a informaţiei.

Sursa mărturiei - depoziţii imediate, nemijlocite - victima sau martorul a fost

prezent la eveniment percepindu-l in direct
- mijlocite - se furnizează informaţii acumulate dintr-o sursă derivată, de
la persoane - părţi ale procesului, martori nemijlociţi; prezintă importanţă,
trebuie să fie ascultate, dar veridicitatea lor este apreciată după o comparare in
scopul verificării cu sursa primară;
- reieşite din zvonul public - cu referinţă la nişte fapte auzite, primite de la
o sursă neidentificată, de aceea conţinind unele detalii indefinite, imprecise,
prezentindu-se ca fiind nesigure, alterate, denaturate.

Criteriul poziţiei martorului in raport cu părţile din proces- raportul cu

persoanele implicate in 8nvolun sau implicarea in cauza cercetată poate
determina caracterul mărturiei. Orice afecţiune poate influenţa, uneori chiar
8nvoluntary, fidelitatea informaţiei, dat fiind fonul emoţional pe care se
desfăşoară percepţia şi memorarea.

Criteriul condiţiei sociomorale şi psihotemperamentale- calităţile caracterial-

morale care ii implică martorului sau victimei o anumită structură
comportamentală, anumite dominante, determină poziţia lor şi conţinutul
depoziţiilor. Elemente ale aprecierii credibilităţii sint atitudinile persoanei faţă
de valorile general-umane, convingerile, idealurile, aspiraţiile, modul in care a
decurs socializarea.
Proces penal -“activitatea organelor de urmărire penală şi a instanţelor
judecătoreşti cu participarea părţilor in proces şi a altor personae..

Organele de urmărire penală- realizează activitatea de investigaţie operativă in

scopul identificării tuturor datelor care pot fi folosite in calitate de probe. In
competenţa lor intră un şir de acţiuni: cercetarea la faţa locului, percheziţia,
reţinerea şi interogarea persoanelor bănuite, ascultarea părţii vătămate şi a
martorilor, ordonarea expertizelor şi altele. Calitatea efectuării investigaţiei
operative determină in mare parte eficacitatea procesului penal. Lucrătorii
organelor de urmărire penală au nevoie de cunoştinţe psihologice, care ar
facilita investigaţia operativă: cu referinţă la procesele psihice senzorial-
perceptive, la organizarea logică a materialului, la memorie, imaginaţie, atenţie,
precum şi la insuşirile psihice ale personalităţii.

Responsabilitatea -este capacitatea de a realiza acţiuni şi conduite cu conţinut

conştientizat şi in conformitate cu scopurile propuse, de a exercita un control
volitiv al comportamentului.

Iresponsabilitatea -implică lipsa de conştiinţă a caracterului acţiunilor şi

imposibilitatea de dirijare a comportamentului.

Cercetarea infracţiunii -prevede compararea modelului infracţiunii şi al

comportamentului infractorului cu altele, stabilindu-se cazurile similare: lucru
care poate inlesni formularea ipotezelor.

Interogarea -una din activităţile principale pe care o realizează ofiţerul de

urmărire penală.Totodată, anume această activitate se prezintă ca un raport
interpersonal direct, care necesită din plin aplicarea cunoştinţelor psihologice.

Interogatoriul de-facto - etapa, cind ofiţerul de urmărire penală adresează

intrebări persoanei anchetate.
Metoda convingerii -are forma unei influenţe verbale, care ţine cont de
sentimentele, trăirile invinuitului, ajutindu-i să-şi aprecieze corect
comportamentul, să-şi inţeleagă vina. Pentru a o utiliza correct este nevoie de o
cunoaştere amplă a trăsăturilor de personalitate ale persoanei anchetate, de
realizarea unei atmosfere de inţelegere şi de folosirea unei situaţii favorabile. In
cazul unui infractor recidivist, aceasta se poate prezenta in forma unei confuzii,
rezultate din depistarea de către anchetator a erorilor, contradicţiilor in
informaţia relatată, folosirea unor fapte bine cunoscute, care pot distruge
modelele eronate, stabilite de către anchetat, atunci cind anchetei e supus un
infractor ocazional - in momentul cind s-a realizat pe deplin contactul psihologic.

Metoda influenţei indirect- se fundamentează pe prezentarea unor dovezi,

probe verbale sau materiale convingătoare, cu capacitatea de a modifica
cardinal situaţia din timpul interogării, trezind sentimentul de eşec al persoanei
anchetate şi provocind dorinţa de a relata faptele ascunse. Informaţia
prezentată de ofiţerul de urmărire penală trebuie să fie cit mai veridică.

Metoda stimulării moralese- constă in explicarea tuturor aspectelor cercetării şi

anchetei, a rolului pozitiv al recunoaşterii sincere a vinei şi comportamentului de
colaborare cu ancheta.

Tactica amintirii prin contingenţă - utilizarea asociaţiilor verbale, crearea unor

asociaţii prin evocarea imaginilor sau chiar folosirea unor obiecte, situaţii cu
capacitatea de a reactiva informaţia conţinută in memorie.

Amintirea prin asemănare sau prin contrast - constă in provocarea de stări

afective similare sau diferite decit cea din timpul cercetat, capabire de a reactiva
informaţia.

Ascultarea repetată -constă in cerinţa de a repeta relatarea despre anumite

fapte, imprejurări, amănunte la intervale diferite de timp. Contradicţiile, erorile,
care inevitabil pot apărea, demonstrează netemeinicia informaţiei false.
Ascultarea sistematică -se foloseşte in cazul infractorului ocazional, sincer, care
doreşte să colaboreze cu ancheta, dar are anumite dificultăţi in reproducerea
evenimentului, precum şi in al celui nesincer, obligindu-l să explice toate
amănuntele.

Ascultarea incrucişată -constă in crearea unei situaţii de ofensivă a invinuitului,

de «apărare» de doi sau mai mulţi ofiţeri de urmărire penală, care-i adresează
intrebări alternativ, intr-un ritm alert, lipsindu-l de posibilitatea de a-şi pregăti
răspunsurile mincinoase. Dezavantajul acestui procedeu: poate deruta
persoanele cu anumite probleme ale afectivităţii şi voinţei, sugestibile,
conformiste.

Tactica complexului de vinovăţie -(asemănătoare metodei stimulării morale) se

foloseşte in cazul persoanelor sensibile, trezindu-se sentimentul culpabilităţii.

Procedeul justificării timpului critic -constă in relatarea minuţioasă a tuturor

evenimentelor de pină la, din timpul şi de după infracţiune. Informaţia este
verificată, oferindu-i ofiţerului de urmărire penală posibilitatea de a depista
momentele de nesinceritate.

Ascultarea unui invinuit despre activitatea altor participanţi la infracţiune- se

foloseşte in cadrul cercetării crimei comise in grup. Procedeul permite
depistarea verigii slabe in structura grupului.

Confruntarea -este o soluţie la care se poate recurge cand intre declaraţiile

diferitelor persoane există contradicţii, cerandu-se clarificarea şi completarea
anumitor probe sau depoziţii. O dată cu identificarea elementelor contradictorii
vor fi studiate amănunţit persoanele de la care provin relatările divergente,
profilul lor psihologic, putandu-se stabili pe această cale şi motivele probabile
ale distorsiunii.
Reconstituirea - o activitate tactică prin care sunt reproduse integral sau parţial
imprejurări ale cauzei, fapte sau secvenţe ale acestora, care s-au produs inainte,
in timpul sau după comiterea infracţiunii, verificandu-se pe această cale
probatoriul existent, in condiţiile concrete şi cu mijloacele ce rezultă din
conţinutul său, putand fi obţinute şi probe noi.

Prezentarea pentru recunoaştere -este o activitate cu caracter practic destinat

identificării unor persoane, cadavre sau obiecte, prin intermediul anumitor
persoane (de exemplu, martorii), care le-au perceput in imprejurări 124
determinate de săvarşirea unei infracţiuni sau a unui alt fapt juridic. Este vorba
despre un proces memorial de identificare a unor indivizi sau lucruri percepute,
cunoscute anterior. Această ultimă precizare permite inlăturarea oricăror
confuzii dintre procesul psihic de recunoaştere, ca formă a reactivării şi
noţiunea de recunoaştere in accepţiunea juridică respectiv de mărturisire.

Cercetarea la faţa locului -este o acţiune procesuală, realizată independent sau

in cadrul altor acţiuni: a percheziţiei, examinării corporale, a cadavrului sau a
corpurilor delicte etc.

Percheziţia -este o acţiune de constringere, de conflict intre scopurile celor

două părţi: ofiţerulul de urmărire penală sau altă persoană care o realizează in
conformitate cu prevederea legii şi persoana percheziţionată. Totodată,
percheziţia nu este precedată de un dialog, fapt care exclude contactul
psihologic dintre părţi.

Expertiza psihologic-judiciară (EPJ) şi utilizarea serviciilor psihologice in

activitatea organelor de drept.
Expertiza psihologică judiciară -contribuie la diminuarea riscului unei erori
judiciare in calificarea acţiunilor subiectului, a comportamentului impus de o
situaţie afectiv tensionată, de neconştientizarea motivului şi caracterului
acţiunilor săvarşite. Sarcina principală a expertizei psihologice judiciare este de a
ajuta organele de judecată şi de urmărire penală in cercetarea problemelor
specifice cu conţinut psihologic importante pentru rezolvarea cazurilor penale şi
civile; de a obţine informaţii obiective, aprecieri nepărtinitoare şi principiale,
importante pentru analiza situaţiei.

Expertiza personală şi de comisie -cea dintai este realizată de către un specialist

in domeniu, iar cea de-a doua - de ciţiva specialişti dintr-un anumit domeniu.

Expertiza de bază şi suplimentară -expertiza de bază este cea ordonată pentru

explicarea intrebărilor inaintate in faţa specialistului. Expetiza suplimentară este
ordonată in cazul cand concluziile expertizei de bază sunt incomplete, neclare
sau in cazul cand apar dubii vis-a-vis de justeţea concluziilor formulate.

Expertiza primară şi repetată -expertiza primară este cea realizată prima, in

contextual dosarului, şi subiectului respectiv. Expertiza repetată se promovează
de cateva ori in cazul atitudinii rezervate faţă de concluziile formulate anterior.

Expertiza monospecializată şi complex -cea dintai este realizată de un anumit

tip de specialişti, iar expertiza complexă este efectuată de un grup din diferiţi
specialişti (de exemplu, un medic şi un psiholog).
 Ordonanţa pentru efectuarea expertizei psihologice judiciare

·Numele persoanei care ordonează efectuarea expertizei psihologice judiciare

şi specificarea dosarului respectiv.

·Descrierea scurtă a fabulei cu argumentarea necesităţii de informaţii şi

explicaţii de ordin psihologic.

·Dispoziţia de ordonare care include:

1. Indicarea persoanei in privinţa căreia este ordonată expertiza.

2. Enumerarea intrebărilor adresate psihologului.

3. Indicaţia de a pune la dispoziţia psihologului materialele dosarului penal şi

de a facilita organizarea intalnirii cu subiectul supus expertizei.

Semnătura Data

Cerinţele faţă de intrebările adresate psihologului expert:

·E necesar ca intrebările să nu depăşească limitele competenţei profesionale a

expertului;

·intrebările nu trebuie să conţină aspecte de drept (referitoare la componenţa

crimei, vinovăţia subiectului, aceste probleme fiind de resortul instanţei de
judecată);

·formulările trebuie să fie explicite, concrete, laconice şi să se succeadă in

consecutivitate logică.
 Concluziile specialistului psiholog

·Se indică in baza cărui document a fost făcută expertiza, de care instanţă a
fost eliberat, de către cine, in privinţa cărui dosar şi cărei persoane?

·Cine a efectuat expertiza: numele, titlul/funcţia, locul de muncă.

·Specialistul-psiholog confirmă că a fost avertizat despre răspunderea penală

(conform art. 312 Cod Penal al R. Moldova).

Semnătura psihologului ______________________

·Psihologul specifică in privinţa cui a fost făcută expertiza, condiţiile de

realizare a acesteia (locul, timpul, limba de lucru, persoanele care au asistat in
timpul cercetării).

·Sunt enumerate intrebările la care trebuie să dea răspuns psihologul.

·Se indică acţiunile intreprinse in vederea acumulării informaţiilor pentru a

răspunde la intrebările adresate psihologului.

·Răspunsul şi concluziile pentru fiecare intrebare aparte, cu explicaţiile şi

argumentele necesare. ··

Semnătura Data
Procesele afective - fenomene psihice complexe, manifestate in modificări
fiziologice mai mult sau mai puţin extinse, ducind la provocarea unei conduite
marcate de expresii emoţionale şi de trăire subiectivă - se prezintă ca un
răspuns la nişte situaţii bine definite, caracterizat printr-o combinaţie unică de
reacţii nervoase şi fiziologice, implicind in structura sa un şir de insuşiri şi
procese psihice individuale.

Frustrarea - stare psihică, provocată de un conflict intern sau extern dintre

motivaţia, scopurile, aspiraţiile individului şi anumiţi factori obiectivi care
impiedică realizarea lor.

Stresul -o reacţie nespecifică a organismului la solicitările externe, reieşită dintr-

o incapacitate de adaptare. Cercetat iniţial de H.Selye, acest fenomen a fost
explicat prin modificările organizmului apărute in cazul unor situaţii noi, care cer
o perioadă de adaptare de durată: schimbări a parametrilor sistemului nervos,
hormonal şi a nivelului neurotransmiţătorilor. Această adaptare poate crea o
discordanţă dintre solicitări şi autoevaluarea de sine - fenomen definit cu
noţiunea de stres.

Starea de afect -se manifestă in condiţiile apariţiei pe neaşteptate a unui pericol

pentru o valoare supremă a individului, menţinerii acestuia şi conştiinţei de
neputinţă de a-l inlătura.