Carl R.

Rogers (19021987) este considerat unul dintre cei mai importani ase psihologi ai secolului
XX. A fost premiat de ctre American Psychological Association n 1956 pentru activitatea de
pionierat n cercetarea empiric a psihoterapiei i n 1972 pentru ntreaga activitate profesional.
Spre sfritul vieii a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace. De acelai autor, la Editura Trei
a mai aprut cartea A deveni o persoan. Perspectiva unui psihoterapeut.

Psihoterapie centrata pe persoanaeste o abordare terapeutica umanista, dezvoltata

de Carl Rogers in anii 1940 - 1950.

Avand in vedere rolul terapeutului de a sprijini si asculta pacientul, acest tip de terapie s-a
numit la inceput non-directiva, apoi psihoterapie centrata pe client - datorita
responsabilitatii pacientului pentru propria evolutie. Astazi este cunoscuta ca psihoterapie
centrata pe persoana sau psihoterapie rogersiana

Conform principiului umanist dupa care se ghideaza terapia centrata pe persoana, se

pune foarte mare valoare pe importanta fiecarui individ si a valorilor umane. Accentul cade
pe natura creativa, spontana si activa a omului, precum si pe capacitatea sa de a depasi
greutatile si momentele de disperare. La fel capsihoterapia existentiala, terapia centrata
pe persoana evidentiaza responsabilitatea fiecaruia pentru propria evolutie in viata.

Teoria lui Rogers are la baza "tendinta la actualizare" a oamenilor, adica motivatia
intrinseca prezenta in orice forma de viata de a-si dezvolta potentialul pana la cel mai inalt
nivel posibil. Cu alte cuvinte, fiinta umana are o natura esential constructiva - incearca tot
timpul sa se descurce cat mai bine in viata, iar esecul nu se datoreaza lipsei vointei, ci
conditiilor neprielnice sau nefavorabile care impiedica, distorsioneaza sau pervertesc acest
potential.

In psihoterapie centrata pe persoana terapeutul vine cu o atitudine pozitiva si are rolul de a

oferi pacientului un mediu empatic, in care acesta sa se simta acceptat si respectat
neconditionat. Potrivit lui Rogers, intelegerea oferita de terapeut si mediul optimist sunt
conditiile care vor conduce la schimbarea pacientului. Acesta este ajutat sa se regaseasca
pe sine cu adevarat (self-ul real), sa se elibereze de asteptarile si standardele impuse de
cei din jur (self-ul ideal). Dezechilibrul psihic se naste din discrepanta dintre self-ul real si
self-ul ideal. Cu cat aceasta incongruentaeste mai mare, cu atat suferinta individului este
mai mare si vor interveni mecanismele de aparare: negarea (respingerea situatiei
amenintatoare) sidistorsiunea perceptiva (reinterpretarea unei situatii astfel incat sa para
mai putin amenintatoare).

Rogers facea o analogie intre psihoterapia centrata pe persoana si a invata pe cineva sa

mearga pe bicicleta: nu poti invata pe cineva doar explicandu-i - trebuie sa incerce el insusi;
in acelasi timp nu poti sa-l sustii permanent - la un moment dat trebuie sa iti tina singur
echilibrul, iar daca va cadea, asta e. Si in terapie, pacientul trebuie sa dobandeasca
autonomie - libertate si responsabilitati. Tehnica utilizata de terapeut se
numeste reflectarea; cu alte cuvinte, acesta va reflecta cu sinceritate emotiile pacientului.
Potrivit lui Rogers, terapeutul trebuei sa aiba trei caracteristici
esentiale: sinceritate (congruenta), empatie si respect fata de pacient.

Rogers a dezvoltat psihoterapia centrata pe persoana in perioada in care lucra intr-o clinica
pentru copii, insa terapia este destinata tuturor categoriilor de varsta (la copii se foloseste
interpretarea de rol). Terapia rogersiana a fost utilizata pe larg inschizofrenie, depresie,
anxietate, alcolism, disfunctii cognitive si tulburari de personalitate. O sedinta dureaza 45 -
50 de minute, pana in 60 de minute. Poate fi aplicata in cadrul terapiei individuale, in grup
sau in terapia de familie. O sedinta dureaza 45-50 de minute, dar nu mai mult de o ora.
Costurile sunt diferite de la terapeut la terapeut, tinandu-se cont si de situatia financiara a
clientului, pentru ca psihoterapia nu trebuie sa fie ceva lipsit de valoare, dar nici ceva frustrant.

Psihoterapeutul devine un simplu insotitor al clientului sau, client care se va simti

liber sa isi exploreze gandurile, sentimentele reale, acceptandu-le, indiferent de contra-
dictiile lor, si integrandu-le, asa cum sustine psihoterapeutul Georgeta Niculescu, in
propriul self. Carl Rogersa pus la baza psihoterapiei sale principiul conform caruia
orice organism viu are tendinta innascuta de a-si dezvolta capacitatile si structurile
naturale la un nivel optim atunci cand este plasat in conditiile de mediu potrivite,
capacitate cunoscuta sub numele de tendinta de actualizare.

Aceasta tendinta de actualizare da oamenilor sansa de a trai autentic si plenar

momentele din viata lor, acceptand ceea ce li se intampla, pe ei insisi intr-un mod mult
mai obiectiv si mai consistent.

Desfasurarea unei sedinte

Nu exista retete, fiecare individ este o valoare particulara si este asistat intr-un mod
specific lui si nevoilor sale. Georgeta Niculescu aminteste un aspect esential al curei
centrate pe persoana, si anume faptul ca terapeutul nu urmareste in procesul terapeutic
sa il schimbe pe client, ci sa il asiste intr-un mod suportiv, fiind tot timpul empatic,
congruent, pozitiv si acceptandu-l neconditionat pe cel din fata sa, pana acolo unde
clientul doreste sa ajunga. In cabinetul de psihoterapie centrata pe persoana este o
atmosfera calda, de intelegere, prin care clientul ajunge sa se simta acceptat, inteles si
valorizat ca persoana.

El se va simti liber chiar pentru prima data in viata, in unele cazuri si mai ales
capabil sa isi exploreze gandurile si sentimentele reale, acceptand si partile mai putin
bune ca furia, ura, drept parti ale propriului self. Aceasta sinceritate ii vindeca
blocajele si traumele, deschizandu-l catre sine, cel care este si cel care poate sa devina

Acestea fiind conceptiile lui Carl Rogers despre dezvoltarea umana, caracteristicile psihoterapiei centrate
pe persoana sunt usor de inteles:
1. Scopul psihoterapiei centrate pe persoana este acela de a creste gradul de congruenta dintre
experienta interioara si conceptul de sine.
2. Relatia terapeutica, in special in ceea ce priveste aspectele sale personale si emotionale, este
principalul vehicol al acestei schimbari. De fapt, relatia este cea care promoveaza cresterea si
dezvoltarea integrata a clientului si nu anumite tehnici sau metode terapeutice. Pentru ca o relatie sa
produca aceste schimbari, trebuie sa indeplineasca anumite conditii (faimoasele conditii necesare si
suficiente ale lui Rogers):
3. Psihoterapeutul trebuie sa se straduiasca sa isi inteleaga clientul cat mai bine din perspectiva
acestuia, adica sa dea dovada de empatie si intelegere (empathy).
4. Psihoterapeutul trebuie sa fie in mod onest interesat de binele clientului, sa se straduiasca cu
adevarat sa il inteleaga si sa il ajute, sa nu se ascunda dupa o masca profesionala sau sa aiba o atitudine
de superioritate (congruence).
5. Clientul trebuie sa se simta acceptat asa cum este, sa nu se simta judecat sau criticat pentru ideile,
sentimentele si faptele sale, indiferent care sunt acestea (unconditioned positive regard).
Dupa parerea lui Rogers, ultimele trei conditii sunt absolut suficiente pentru a face o terapie de sucess,
fara a fi nevoie de diverse teorii, tehnici sau metode etc. Sau, cel mult, tehnicile ar putea fi considerate
metode de implementare a acestor atitudini cu care terapeutul trebuie sa intre in relatia cu clientul.