CURS 1 -Ce este personalitatea

-Gordon Allport ȋn 1937 definea personalitatea ca fiind organizarea dinamică a sistemelor psihofizice ce determină patternurile
caracteristice de gândire şi comportament ale unei persoane.

-Deseori se face referire la personalitate ca rezultând din combinaţia dimensiunilor stabile ale individului, ceea ce ȋnseamnă că pot
fi luate ȋn consideraţie şi alte caracteristici precum inteligenţa sau abilităţile cognitive, motivaţiile, valorile sau atitudinile

-unele trăsături precum Asertivitatea şi Încrederea in sine cresc intre 27 şi 43 de ani ca urmare a succesului in carieră; intre 21 şi 60
de ani cresc Conştinciozitatea, Stabilitatea emoţională şi Agreabilitatea; Deschiderea la nou, Extroversiunea şi Agreabilitatea cresc
pȃnă pe la 40 de ani şi descresc după 60 de ani, in timp ce Conştinciozitatea are o permanentă creştere odată cu vȃrsta

Tipologii versus Trăsături de personalitate: tipurile pot fi văzute ca şi categorii de trăsături. Primele tipologii au fost create de
Hipocrate: tipul coleric, flegmatic, sangvinic si melancholic; In sec 20, Kretschmer introduce tipologiile constitutionale, iar Sheldon
cele 3 tipuri: endomorf, mezomorf, ectomorf. Trăsăturile de personalitate au şi ele limitele lor - mai ȋntâi că sunt prea numeroase.
Allport identificase 18.000 de trăsături. Analiza factorială ulterioară a redus numărul lor considerabil.

Abordarea idiografică versus abordarea nomotetică a personalităţii: cea idiografică vede fiecare om ca fiind unic, personalitatea
poate fi ȋnţeleasă doar ca un ȋntreg si e o abordare calitativă bazată pe interviuri, jurnale şi date clinic; cea nomotetica vede
temele comune din felul ȋn care se comport oamenii pentru a identifica trăsături care descriu ȋntreaga personalitate, este o
abordare cantitativă bazată pe chestionare autoadmin., e mai degraba descriptiva.

Limitele folosirii chestionarelor: validitatea datelor culese depinde de modul ȋn care se poate introspecta persoana evaluate, in
unele situaţii oamenii distorsionează sau dau răspunsuri false la ȋntrebări, oamenii tind uneori să se prezinte ȋntr-o lumină favorabilă
(dezirabilitate sociala), există riscul ca respondentul să răspundă la ȋntâmplare (daca nu are motivatia sa raspunda sau tb sa
raspunda impotriva vointei lui); Tendinţa centrală este numele dat stilului unor oameni de a alege ȋn mod constant răspunsul din
mijlocul unei scale de evaluare

CURS 2-Testarea personalitatii in cadrul curentelor

Abordarea psihodinamica: se bazeaza pe interactiunea dintre constient si inconstient. Dupa S. Freud, personalitatea e alcătuită din
trei părţi: id, ego şi supraego, conflictele dintre ele ducand la anxietate. Ego-ul ȋncearcă să se adapteze folosind mecanisme de
apărare care distorsionează realitatea pentru a scăpa de anxietate (negarea, raţionalizarea, reprimarea şi proiecţia.) Teoriile
psihanalitice nu au rigoare ştiinţifică şi nu se bazează pe metode ştiinţifice, ipotezele lui Freud sunt bazate strict pe observaţiile şi
interpretările acestuia. C. G. Jung a dezvoltat in anii ’20 psihologia analitica. Jung vedea personalitatea ca fiind alcătuită din
componente precum Ego-ul, care ar fi partea conştientă a minţii şi care trebuie să facă faţă conflictelor atât din inconştientul
personal cât şi dintr-unul colectiv. Jung considera ca diferentele dintre indivizi in ceea ce priveste personalitatea sunt date de 2
orientari: extroversiune si introversiune (extrovertul fiind interesat de lumea externă, căutând stimulare externă, ȋn timp ce
introvertul este orientat către lumea internă, căutând stimulare din interior). La cele 2 orientari extrovert si introvert, Jung a amai
adaugat 4 dimensiuni: Senzaţii vs Intuiţie. (senzaţiile se referă la reprezentări realiste despre lume ȋn timp ce Intuiţia se referă la
procesele inconştiente care se centrează pe esenţa de bază a realităţii) si Gândire vs Afectivitate. (oamenii centraţi pe Gândire sunt
mai intelectuali şi ȋşi bazează percepţiile pe logică ȋn timp ce oamenii centraţi pe Afectivitate ȋşi bazează evaluările pe emoţii,
convingeri)

-Myers şi Briggs au construit ȋn 1962 chestionarul Myers-Briggs Type Indicator (MBTI). Oamenii evaluaţi cu el erau asignaţi la câte un
capăt al fiecărei dimensiuni şi primeau câte un cod din 4 litere, de exemplu ENGP, din 16 tipuri posibile. Isabel Myers şi Katherine
Briggs au adăugat şi următoarele dimensiuni: Judecată (J) vs Percepţie (P). Unii oameni au un stil organizat de viaţă alţii sunt mai
spontani. Dacă o persoană ȋşi alege o preferinţă spre Judecată, atunci fie Gândirea fie Afectivitatea sunt folosite ca dominante ȋn
lumea externă. Dacă ȋşi alege Percepţia, atunci fie Senzaţiile fie Intuiţia sunt folosite ca dominantă ȋn lumea externă. Funcţia
dominantă poate varia pentru extroverţi şi introverţi. Cele 16 tipuri sunt prezentate ca “pure” dar este puţin probabil ca un om să
fie un tip pur de personalitate.

-Ȋn anii ’50, Miller şi Dollard au fondat teoria ȋnvăţării sociale redefinind conceptele psihanalitice ȋn termeni de stimul-răspuns,
inspiraţi fiind de behaviorismul lui Watson, Skinner sau Pavlov. Astfel, personalitatea ar fi construită prin dezvoltarea de obişnuinţe
sub influenţa recompenselor şi pedepselor

-Rotter a introdus termenul de locus of control. La capătul intern al locus of control se situau oamenii care ȋşi percepeau
comportamentul şi evenimentele ca fiind sub control lor. La capătul opus, se situau oamenii cu un locus of control extern care ȋşi
percepeau comportamentul ca fiind influenţat de evenimente pe care nu le pot controla, de şansă, soartă sau de alţi oameni mai
puternici

Abordarea umanistă: ȋn anii ’60 şi ’70, psihologia umanistă – ai cărei reprezentanţi importanţi au fost Carl Rogers şi Abraham
Maslow – a pus accentul pe Eu (self) şi self-concept. Ei spuneau că ȋn timpul creşterii şi maturizării, omul descoperă că este
acceptat de ceilalţi doar dacă se ridică la anumite standarde ȋn ce priveşte atitudinile şi comportamentele. Ca şi adult, el nu este
capabil să ajungă la o capacitate de funcţionare maximă decât dacă alţii ȋi oferă suport, căldură, afectivitate şi acceptare. Rogers
credea că problemele de personalitate sunt rezultatul percepţiei distanţei dintre Eul real (adică unde se află omul ȋn momentul
respectiv) şi Eul ideal (adică unde şi-ar dori să fie) si că cel mai indicat este să cauţi informaţii direct ȋn experienţele subiective ale
pacientului – fondând terapia centrată pe persoană. Maslow este celebru prin piramida nevoilor, ȋn care nevoia de auto-realizare –
care reprezintă armonizarea perfectă ȋntre Eu real şi cel ideal – este situată ȋn vârf. Acest model piramidal nu a fost niciodată
validat ştiinţific.

Abordarea constructelor personale: George Kelly credea că oamenii pot fi ȋnţeleşi doar ȋn termeni de experienţe personale; el a
propus ideea că oamenii ȋşi construiesc modele explicative ȋn mod natural, modele pe care el le-a denumit constructe. Teoria
constructelor personale a lui Kelly a fost importantă ȋn dezvoltarea tehnicilor de evaluare. Reţeaua Repertoriului de Constructe de
Rol – mai cunoscut ca şi testul Rep Grid – a fost elaborat pentru a investiga constructe (constructele sunt reprezentate de doi
termeni sau fraze care au ȋnţelesuri opuse, cum ar fi decis/nehotărât sau prietenos/duşmănos). Fiind o abordare idiografică nu
poate exista nici o standardizare sau posibilitate de comparaţie ȋntre două persoane evaluate; testul Rep Grid nu este un instrument
obiectiv de măsurare a personalităţii.

Abordarea nevoilor/motivaţiilor personale: Henry Murray considera ca personalitatea este rezultatul volumului de nevoi
individuale şi a modului ȋn care ele sunt organizate. El a identificat mai mult de 30 de nevoi psihologice. Murray a dezvoltat ȋn 1935
testul tematic de apercepţie sau TAT ca şi instrument de ȋnţelegere a personalităţii. Acesta era un instrument proiectiv şi consta
ȋntr-o serie de imagini care putea fi interpretate ȋn diferite moduri. Există probleme legate de administrarea testului (lipsa
standardizării), testul nu este unul obiectiv şi nu permite comparaţii ȋntre indivizi

Abordările factoriale ale personalitatii: Raymond Cattell ȋn 1970 a identificat 16 dimensiuni importante sau “trăsături sursă”
dintre care unele corespund cu propunerile lui Eysenck. In urma analizei factoriale a dimensiunilor de personalitate identificate s-au
pus bazele testului 16 Personality Factor Inventory (16PF)

-In anii ’80, Costa şi McCrae au analizat prin analiză factorială un număr de chestionare şi au rezultat 5 factori principali care au
stat la baza celui mai folosit model al personalităţii din psihologia modern; teoria propusă de ei ȋn 1985 este cunoscută sub numele
de “Big Five”, cei mai frecvent folosiţi termeni fiind următorii: Extroversiune, Stabilitate emotionala/Neuroticism,
Agreabilitate, Constiinciozitate, Deschidere spre experiente (fata de nou). Extroversiunea reprezintă o predispoziţie spre a
experienţia stări emoţionale positive, a fi mai ȋncrezător ȋn sine ȋn contexte sociale şi de a se simţi bine ȋn pielea sa şi ȋn relaţie cu
lumea din jur. Oamenii cu scoruri ridicate sunt mai sociabili.

Neuroticismul reprezintă o tendinţă spre a experienţia stări emoţionale negative şi a avea o imagine negativă faţă de sine, a fi
anxios, vulnerabil şi foarte procupat de gradul său de adecvare. Oamenii cu scoruri ridicate sunt mai stresaţi şi prezintă dispoziţii
negative.

Agreabilitaea reprezintă o tendinţă de a se ȋnţelege bine cu alţii şi o dorinţă de a rezolva lucrurile, conformism social

Conştinciozitatea reprezintă o tendinţă de a fi grijuliu, meticulous, organizat şi structurat. Ea include şi gradul de respectare a
regulilor şi valorilor morale.

Deschiderea spre experienţe reprezintă tendinţa de a fi deschis la o gamă variată de experienţe, de a fi creativ şi tolerant. Oamenii
cu scoruri ridicate sunt mai deschişi la schimbare

Ȋn 1992 Costa şi McCrae au dezvoltat un chestionar bazat pe această teorie numit NEO Personality Inventory (sau NEO-PI) ca şi un
acronim al celor 5 trăsaturi (Neuroticism, Extroversion, Openness to experience). La ora actuală este folosită versiunea revizuită ȋn
2010 numită NEO-PI-R

-corespondenţă ȋntre factorii Big Five şi cei din 16PF: Extroversiune (Big five) - Extroversiune/introversiune (16 pf), Neuroticism (Big
five) -Anxietate (16pf), Agreabilitate (Big five) – Independenta (16pf), Constiinciozitate (Big five )- Autocontrol (16pf), Deschidere
spre experienta (big five) -Incapatanare (16 pf)

Abordarea biologică a personalitatii: Cea mai cunoscută teorie biologică a personalităţii este cea a lui Hans Eysenck. Conform
acestuia, creierul conţine 2 seturi de procese neuronale – unul excitator şi unul inhibitor. La baza creierului sta aşa-numitul
sistem reticulat activator ascendent (SRAA) care controlează nivelul de excitatie si inhibatie. Acest sistem funcţionează diferit la
oamenii extroverţi şi introverţi, cei introverţi având un arousal mai ridicat (stimulare) si incearca sa scape de el; ei au nevoie de
efort pt a se adapta la schimbari; introverţii cauta să evite stimulii intenşi ȋn timp de extroverţii chiar i-ar căuta. Eysenck s-a referit
şi la un al doilea proces – numit neuroticism - care implică o parte din creier numită sistemul limbic. Neuroticismul este definit ca

fiind alcătuit din trăsături precum anxietatea, ȋngrijorările şi proasta dispoziţie. Neuroticismul a fost asociat cu nivelul de arousal
din sistemul limbic care este conectat cu sistemul nervos vegetativ şi reglează procesele involuntare precum tonusul muscular,
ritmul cardiac etc. Sistemul vegetativ are două componente – cel simpatic şi cel parasimpatic, primul fiind mai activ la oamenii
neurotici ȋn timp ce al doilea este asociat cu calmul şi ar fi mai puternic la oamenii mai reci emoţional. Eysenck a sugerat că există
trei dimensiuni ale personalitatii: 1.Introversiune – Extroversiune, 2. Neuroticism – Stabilitate, 3. Psihoticism – Normalitate

-Extroversiunea ar deriva din trăsăturile căutare de senzaţii, asertivitate, activitate, sociabilitate care toate corelează ȋntre ele.

-Neuroticismul ar include tensiune, vină, depresie, anxietate şi proastă dispoziţie

-Psihoticism-Normalitate: reprezinta gradul ȋn care o persoană este ȋncăpăţânată/rigidă. Psihoticii sunt impulsivi, impersonali,
egocentrici, reci, agresivi, anti-sociali şi lipsiţi de empatie
Din teroria lui Eysenck au rezultat chestionarele de personalitate: Maudsley Personality Inventory (MPI), Eysenck Personality
Inventory (EPI) şi Eysenck Personality Questionnaire (EPQ)

-Jeffrey Gray a propus ȋn anii ’80 teoria sensibilităţii la ȋntăriri care sugera că personalitatea este relaţionată cu 2 sisteme ale

creierului: cel de abordare comportamentală (BAS) şi cel de inhibiţie comportamentală (BIS). Sistemul BAS se axeaza pe
motivaţii de abordare a mediului făcându-i pe oameni mai sensibili la recompense şi determinându-i să le caute (impulsivitatea),
sistemul BIS se axeaza pe motivaţii de evitare, făcându-i pe oameni mai sensibili la pericole (anxietatea). Un chestionar numit BIS/
BAS bazat pe teoria lui Gray a fost dezvoltat de Carver şi White

-Robert Cloninger vorbeşte despre 7 domenii ale personalităţii şi anume: căutarea noului (nevoia de a explora, de deschidere spre
nou si e legata de niv de dopamina din corpii striati stangi), evitarea pericolului, dependenţa de recompense, persistenţa (tin de
temperament), precum şi voinţa, cooperarea şi spiritualitatea (tin de caracter). Cloninger a legat acestea de diferiţi
neurotransmiţători din creier, precum şi de sistemele de ȋnvăţare prin recompensă şi pedeapsă: dopamina e implicata in invatarea
prin recompensa si noradrenalina in invatarea prin pedeapsa; dopamina e asociata cu cautarea noului , cautarea de senzatii. El a
elaborat scala Tri-dimensional Personality Questionnaire (TPQ) si Temperament and Character Inventory (TCI) folosite pt tulburarile
de personalitate

-Zuckerman a adaugat ca trasatura si căutarea de senzaţii: perceptia riscului, abordarea de situatii periculoase, consumul de
substante; e legata de MAO (monoaminoxidaza, care regleaza secretia serotoninei in creier): cei cu MAO scazut cauta riscul,
senzatiile tari, cei cu valori ridicate sunt predispusi la atacuri de panica.

CURS 3-Dezv personalitatii intre gene si mediu

Temperamentul ca baza experimentala: ideea existentei unor conditii biologice care sa explice diferentele interindividuale a
aparut la Hipocrate care a imparrtit temperamentele in coleric, flegmatic, sangvin, melancolic; mai tarziu Pavlov a observat
diferentele date de conditionarile SNC; in anii 70, plecand de la cercetarile privind dezvoltarea emotiilor la copii s-a lansat ideea ca
temperamentul reflecta caracteristicile copiilor de a exprima emotii specifice la situatii specifice.

-Mary Rothbart a emis teoria conform careia exista diferente de raspuns la stimularea senzoriala vizibile din primele luni de viata,
precum si in capacitatea de a se intoarce la starea de homeostazie dupa un raspuns reactiv. Rothbart defineşte temperamentul ca
reprezentând diferenţele constituţionale individuale la nivelul reactivităţii şi autoreglării. Reactivitatea temperamentală tine
de sisteme motivational-emotionale ce includ frica, furia, afectele pozitive, anticiparea si afilierea. Comportamentul se bazeaza
pe reactivitate emotionala (de abordare sau evitare) vs autoreglare. Pt fiecare sistem ex retele atentionale ce regleaza
reactivitatea la nivel central, asigurand echilibrul.

-Fox si Marshall au aratat ca temperamentul reflecta diferentele de raspuns ale copilului la diferiti stimuli, patternurile de
raspuns la stimuli arata cum se vor dezvolta ei mai tarziu

-cea mai cunoscuta clasificare este cea a lui A. Caspi, care cuprinde: tipul inhibat, tip rezervat, tip bine adaptat, tip
increzator, tip dezinhibat

-tipul inhibat (reticenţi social, fricoşi, şi deranjaţi de prezenţa străinilor); tipul bine-adaptat (oameni capabili de autocontrol,
încrezători in sine, care nu sunt deranjaţi de prezenţa persoanelor noi sau în situaţii noi); tipul dezinhibat (impulsivi, negativişti,
labili emotional); tipul încrezător (zelos, oarecum impulsiv, dornic de a explora şi testa, uşor de adaptat); tipul rezervat (timid şi
inconfortabil în situaţii de testare dar fără a avea reacţiile extreme ale tipului inhibat).

-aceste caracteristici apar inca de la 3 ani si se pastreaza in cea mai mare masura pana la batranete; convingerile, valorile se invata
pe parcurs si se adauga temperamentului formand personalitatea individului.

Innascut sau dobandit: temperamentul nu e fixat la nastere, ci se dezvolta din copilarie pana in adolescenta. In ceea ce priveste
genomul uman, din cauza modificarilor unor gene ce apar inclusiv la oamenii sanatosi, cercetatorii vorbesc de genomuri umane: toti
avem genele respective dar ele se exprima diferit la indivizi. Sunt 2 tipuri de gene: clasice (1.8% din gene si care produc protein si
ne construiesc pe noi) si 98% sunt gene SINEs. Polimorfismul genetic sau alelele sunt multiplele forme pe care le poate avea o gena.
De ex: daca fumezi marijuana in adolescenta, metilarea genei COMT da schizofrenie; o mutatie a genei monoaminoxidaza-MAO,
poata da depresie sau agresivitate daca a existat abuz in copilarie. Mai mult de 100 polimorfisme duc la trasaturi complexe de
personalitate. Termenul “epigeneză” face referire la modificări ale ADN-ului induse de către factori externi, modificări care conduc
la patternuri comportamentale stabile. În centrul proceselor de epigeneză stă ideea că genele au o memorie care le ofera o stare de
echilibru, orice modificare (metilare) aparand ca un stres; cand radicalul metil (CH3) se leaga de histone (principala componenta a
cromatinei), gena nu se mai exprima. Mecanismele epigenetice sunt folosite pentru formarea şi stocarea informaţiei celulare ca
răspuns la semnalele din mediu. Mecanismele epigenetice stau la baza funcţiilor neuronale componente ale memorie şi ale
construcţiei personalităţii.

Sinapsogeneza e un proces plastic din creier (ca si neurogeneza) si se desfasoara de-a lungul a 5 faze: primele 3 faze sunt
controlate genetic, fazele 4 si 5 sunt controlate epigenetic (primele doua se produc cand fatul e in burta mamei, a treia apare cu
doua luni inainte de nastere, urmatoarele dupa nastere). Fazele 4 si 5 sunt răspunzătoare de formarea personalităţii prin
interacţiunea dintre gene şi mediu. Stresul apărut în perioada de creştere poate altera permanent producerea de noi neuroni
(neurogeneza), acest efect continuând şi în perioada adultă. Factorii care au o acţiune pozitivă asupra neurogenezei sunt
interacţiunile sociale, învăţarea şi activitatea fizica.
CURS 4- Procesarea recompenselor (invatarea apetitiva)- componenta a reactivitatii emotionale

-studiul personalităţii trebuie să ia ȋn calcul sistemele de ȋnvăţare ; creierul este un organ specializat ȋn ȋnvăţare iar diversele
facultăţi mentale sau funcţii psihice sunt de fapt manifestări ale proceselor de ȋnvăţare.

-reactivitatea temperamentală este organizată în concordanţă cu sistemele motivaţional-emoţionale majore ce includ: frica, furia,
afectele pozitive şi anticiparea, precum şi afilierea.

-Comportamentul este motivat de sursele de recompensă precum şi de evitarea lucrurilor neplăcute. Modelul cel mai recent al
temperamentului elaborate de Fox şi Marshall (2001), arată că temperamentul reflectă diferenţele în răspunsul copilului la diferiţi
stimuli senzoriali.

-O componentă cheie a procesării recompenselor este sistemul dopaminergic mezolimbic (VTA, NAc, cortex prefrontal): un set de
celule nervoase cu originea în aria ventrală tegmentală (VTA) din mezencefal trimit proiecţii în special către nucleul accumbens. Ea
spune altor centrii nervoşi cât de recompensatorie este o activitate (cât este mai recompensatorie cu atât organismul şi-o va
reaminti mai bine şi o va repeta mai mult.). Amigdala evaluează dacă o experienţă este plăcută sau neplăcută şi dacă ea trebuie
repetată sau evitată în viitor; hipocampul participă la înregistrarea în memorie a experienţei din punctul de vedere al locului şi
momentului apariţiei ei ; nucleul accumbens prin conexiunea pe care o are cu hipocampul permite informaţiei spaţiale dependente
de hipocamp să influenţeze învăţarea apetitivă; partea frontală coordonează informaţiile privind valoarea, locul şi timpul pentru a
determina comportamentul individului.

- Variaţii in funcţionarea sistemului dopaminergic dau diferenţele inter-individuale in ce priveşte sensibilitatea faţă de recompense,
evaluată fie prin Deschiderea faţă de Nou şi Căutarea de Senzaţii (ca trasaturi de pers), fie prin adictii si patologii
comportamentale. Trăsătura de personalitate „Căutarea Noului” arata un entuziasm puternic la stimuli- recompense (cauta
experiente noi, stimulare, explorare). Scorurile la trăsătura Căutarea Noului corelează în cazul apariţiei de stimuli noi cu activarea
corpilor striaţi ventrali stângi. Căutarea noului este asociată cu cuplarea dopaminei de receptorul D2 din nucleul caudat stâng.

-Din punct de vedere biochimic sensibilitatea faţă de recompense şi căutarea de senzaţii (consum de alcool, tutun, droguri,
comportamente ludice sau sexuale) sunt asociate cu activitatea din corpii striaţi, activitatea dopaminergică prea ridicată dar şi cea
prea scăzută conducând la alegeri riscante în situaţiile în care se anunţă posibile recompense. In cautarea de senzatii sunt implicaţi
receptorii D2 ai dopaminei, a căror densitate atinge un vârf în adolescenţă, urmată de o scădere spre vârsta adultă

-Studiile au arătat că un nivel scăzut de monoaminoxidază MAO (afecteaza circuitul serotoninei), corelează la oameni cu Căutarea
de Senzaţii (determina agresivitate, comportament antisocial, risk-taking, adictii). Femeile aflate in mijlocul fazei foliculare au o
activitate mai crescuta a sistemului recompensei

CURS 5-Procesarea recompenselor – componentă a reactivităţii emoţionale (II)

Bazele biologice ale rabdarii & iritabilitatii

-diferenţele de personalitate dintre oameni ȋn cea ce priveşte deciziile şi comportamentul faţă de recompense stau tot ȋn
funcţionarea circuitelor senzoriale şi motorii ale creierului implicate ȋn procesarea, reamintirea şi anticiparea recompenselor şi
situaţiilor asociate cu ele.

-O funcţionare accentuată a acestora caracterizează persoanele extroverte precum şi cele dependente de recompense (Reward
dependent).

- nucleul accumbens identifică stimulii -recompensa si trimite semnale prin circuitul dopaminergic mezo-cortico-limbic la cortexul
orbitofrontal median, influenţand motivaţia, deci accumbensul ajustează comportamentul pentru a obţine rezultate maxime

-Atunci când aşteptăm o recompensă, amânarea ei şi incertitudinea primirii îi scad valoarea, proces numit „discounting” (reducere
a valorii), ce are loc in orbitofrontal; oamenii ȋn general preferă recompense imediate si sigure indiferent de mărimea lor

-Diferenţele în funcţionarea unor zone ale creierului (cortexul dorsolateral prefrontal, amigdala, NAc), fac diferenţele între
subiecţi pe zona răbdare-impulsivitate

-copiii care au foarte active reţelele de procesare apetitivă şi discounting prezinta urmatorul comportament: sunt nerăbdători
înaintea unui eveniment interesant, când văd o jucărie care le place sunt nerăbdători să o primească, devin foarte entuziasmaţi
atunci când fac planuri pentru excursii, sunt foarte încântaţi atunci când deschid un cadou, decid foarte repede ce vor şi trec rapid
la acţiune, deseori îi întrerup pe ceilalţi în timp ce vorbesc

-Consumul de băuturi cu conţinut de zahăr scade discounting-ul. Deci decizia privind o recompensă imediată este dependentă de
statusul caloric de moment, o stare de energie scăzută conducând spre focusarea pe recompense imediate

-Disfuncţii ale dopaminei cresc discounting-ul

-Neuronii din orbitofrontal care răspund la neacordarea sau amânarea unei recompense declanşează răspunsuri emoţionale precum
iritarea sau furia, care sunt observate in comportamentele numite “impulsiv agresive”.
-exista 2 tipuri de agresivitate: cea instrumentala (e initiata cu un scop) si cea reactiva ce apare ca raspuns la amenintare sau
nonrecompensare (frustrare); oamenii cu agresivitate reactiva sunt deranjati cand un lucru se intampla altfel decat se asteptau ei,
sunt deranjati cand se incalca regulile, nu suporta cand cineva ii contrazice sau ii intrerupe dintr-o activitate importanta

-oamenii cu tendinţa spre agresivitate reactivă au o funcţionare mai redusă a orbitofrontalului ; Acelaşi tip de răspuns agresiv
la frustrare se întâlneşte şi la persoanele cu Tulburare de personalitate Borderline, care prezintă un nivel mai scăzut de
vascularizare în orbitofrontalul lateral (aria 47)

-Oamenii diagnosticaţi cu impulsivitate agresivă şi la pacienţii cu Tulburare de personalitate Borderline s-a observat o slabă
funcţionare serotonergică (o slaba activitate pe receptorii 5HT1A, 5HT1B, 5HT2A, 5HT2B) ; barbatii cu polimorfisme ale
genei MAO au scoruri ridicate la agresivitate si impulsivitate ; indivizii cu o mai slabă cuplare a dopaminei de receptorii D2 din
corpii striaţi ventrali sunt impulsivi,agresivi (inclusiv cei cu Tulburare de Personalitate Antisociala)

CURS 6- Inhibiţia comportamentală – componentă a reactivităţii emoţionale

-Una dintre componentele temperamentului în modelele psihobiologice este inhibiţia comportamentală. Inhibiţia comportamentală
poate fi văzută ca şi echivalentul neuroticismului

-la copii, inhibitia comportamentala se poate observa atunci cand: prefera să privească decât să se joace cu alţi copii; nu se simte
în largul său cu strainii; se ruşinează când străinii îi acordă multă atenţie, este timid, este emoţionat când discută cu adulţii pe
care abia i-a cunoscut, dezvolta frici, sunt izolati

-Inhibiţia comportamentală este relaţionată nu numai cu inhibarea comportamentului de abordare dar şi cu inhibarea exprimării
afectelor pozitive (ex: a bucuriei)

-inhibiţia comportamentala ca reacţie la stimuli noi sau nefamiliari apare în jurul vârstei de 8-9 luni (se poate observa si la 4 luni,
copiii fiind foarte plangaciosi); Diagnosticul se poate pune pe la 2 ani. Jumatate dintre copiii inhibati isi diminueaza timiditatea
odată cu creşterea în vârstă (intervine autoreglarea), insa putini ajung sa aiba un comportament noninhibat. Trăsătura s-a dovedit a
deveni stabilă la 7,5 ani.

-aceiaşi copii evaluaţi la 18 ani erau exagerat de controlaţi, prevăzători şi neasertivi. La 21 ani prezinta depresie, sunt caracterizati
ca fiind singuratici, fara pofta de viata

-opusul acestor copii sunt cei complet dezinhibati, se bucura necontrolat, sunt foarte deschisi, exploratory, prezinta comportamente
sociale positive (echivalentul extroversiunii)

-copii cu inhibitie comportamentala au o variabilitate a ritmului cardiac mai scazuta, nivelul de cortizol este crescut
(hormonul stresului), au o slaba capacitate de autoreglare, dezvolta comportament reactiv de evitare si emotii negative;
mai tarziu dezvolta tulburari ca depresie, anxietate, chiar suicid. La EEG s-a observat ca lobul frontal dreapt e mai activ
decat cel stang (emisfera dreapta are rolul de a ne feri de pericole), ei fiind predispusi sa exagereze lucrurile negative.

-Şi ȋn cazul inhibiţiei comportamentale este vorba despre structuri implicate ȋn percepţie şi ȋnvăţare şi anume percepţia oamenilor
străini. La persoanele “inhibate comportamental” s-a observat un răspuns mai puternic al amigdalei la prezentarea unor feţe
nefamiliare. Inhaland oxitocina (care inhiba amigdala) ei au capatat mai multa incredere in persoanele straine si s-a redus
comportamentul de evitare

-Serotonina este un modulator (prin receptorii 5HT1A, cu rol inhibitor si 5HT1B cu rol excitator) al circuitelor cortico-limbice
care susţin emoţiile; reactivitatea amigdalei este determinata de densitatea receptorilor 5-HT1A. O capacitate redusă a
reglării eliberării serotoninei este asociată cu o reactivitate crescută a amigdalei.

-O alela (variatie) a genei care produce receptorul 5-HT2A este asociată cu o activitate mai redusă a serotoninei în cortexul
prefrontal şi conduce la un stil de ataşament evitativ, distanţare emoţională într-o relaţie, discomfort faţă de apropiere
interpersonală, deschidere şi interdependenţă, persoanele respective fiind etichetate ca fiind mai puţin agreabile. Acestea
sunt echivalentul introversiunii

-expunerea la stres in copilarie metileaza gena BDNF (brain neurotrophic factor), scade conectivitatea din creier, scad
sinapsele, creierul intra intr-un pattern de afectae, apar reactii inflamatorii, stress oxidative, e afectata activitatea
mitocondriilor.

-finalul celei de a doua săptămâni postnatale şi începutul celei de a treia sunt critice in privinta funcţionarii transportorului
serotoninei şi receptorului 5-HT1A în hipocamp, de asta depinzȃnd răspunsul la mediu nou şi comportamentul explorator.

-expunerea la stresori controlabili ȋn timpul copilӑriei şi adolescenţei este esenţialӑ pentru dezvoltarea adaptabilitatii, optimismul,
a auto-controlului, acceptarea de responsabilitӑţi, rezolvarea de probleme, cӑutarea de suport social

-manifestarile inhibitiei comportamentale reprez o dereglare a unor mecanisme din creier, de invatare aversive: o exagerare a
reactiei de aparare a organismului, care nu e necesara.

CURS 7- Ataşamentul ca şi componentă a reactivităţii emoţionale

-ataşamentul este expresia comportamentalã de apropiere socio-afectivã si expresia relaţiilor de comunicare socio-afectivã copil-
adult.

-este o forma de invatare apetitiva sociala.

-“Bonding” = comportament de ataşament brusc al pãrinţilor, mai ales al mamei, faţã de nou-nãscut

-Dezvoltarea ataşamentului a fost studiatã printre alţii de Schaffer şi Emerson, desprinzând urmãtoarele “stadii”:

1. Stadiul “asocial” - între 0 şi 6 sãptãmâni; acest stadiu poate fi considerat “relaţional bio-fiziologic”, întrucât copilul începe
treptat sã reacţioneze la stimuli şi sã-i discrimineze, fiind atras de feţele umane, mai ales a mamei.

2. Stadiul ataşamentului nediscriminativ: între 6 sãptãmâni şi 6 luni. În aceastã perioadã copilul preferã compania persoanelor
adulte (mama, tatãl etc.) şi “protesteazã” la îndepãrtarea acestora, prin plâns, agitaţie etc.

3. Stadiul ataşamentului specific: dupã 6 luni - 18 luni. Este preferatã mama, dar şi tatãl, sau orice persoanã “semnificativã” care-
l îngrijeşte pe copil. În aceastã perioadã se poate manifesta “angoasa de la vârsta de opt luni”.

4. Stadiul ataşamentelor multiple: dupã circa 18 luni se manifestã o ierarhie a acestor ataşamente multiple, determinate de
calitatea relaţiilor socio-afective ale persoanelor din anturaj cu copilul.

-La 2 luni copilul manifestã o trebuinţã ambiguã pentru “comunicarea interpersonalã”, fiind atras de figurile umane; incepand cu
luna a doua, copilul zâmbeşte “nediscriminatoriu” oricãrei persoane care se apropie de el cu cãldurã, ca si cum ar incuraja
“dialogul” ; dupã vârsta de trei luni, sugarul îşi recunoaşte pãrinţii dupã faţã, voce; dupa 6 luni isi manifesta atasamentul specific
fata de persoanele care-l ingrijesc; intre 1-3 ani domina atasamentul fata de mama; dupã trei ani copilul poate simţi starea de
confort şi siguranţã şi în compania unor persoane strãine, pe care le acceptã, nemanifestand anxietate

-Mary Ainsworth a identificat 3 stiluri de ataşament la copii: sigur, anxios ambivalent şi anxios evitativ;. ultimele 2 stiluri: dezv
comportament anxios, teama de abandon, nevoie de suport.

-ulterior, Hazan şi Shaver au identificat şi la adult următoarele stiluri de ataşament: sigur, anxios-preocupat, respingător evitativ
şi fricos evitativ.

- stilul sigur: nu e dependent de altii, cauta compania altora, manifesta incredere, e greu de frustrate, e stabil emotional;

-stilul anxios-preocupat: face permanent eforturi pentru a evita respingerea sau abandonarea, stima de sine scazuta, dependent
de ceilalti, gelos, frica de singuratate, se simte nevalorizat, nevoia de control (apropiat de tipul nevrotic)

-stilul respingător-evitativ: se simte mai bine fără o relaţie ce presupune implicare emoţională, independent şi se simte auto-
suficient, ceilalti sunt perceputi ca inferiori, stima de sine buna, nu se implica emotional (e apropiat de tipul introvert)

-stilul fricos-evitativ: doreste relatii cu altii dar exista frica de tradare, nu are incredere in el insusi si nici in ceilalti, nu vrea sa
depinda de altii, nu crede ca se poate ridica la nivelul celorlalti, isi ascunde sentimentele (apropiat de tipul nevrotic) =>deficit de
invatare apetitiva

-manifestarile comportamentale ale ataşamentului la copil se structureazã începând din luna a patra si au la bazã “pattern-uri

motorii” înnãscute: privirea, surâsul, râsul, gânguritul, atingerea, plânsul, ţipãtul.

Mecanismele biologice ale ataşamentului:

- Ataşamentul se bazează pe structurile implicate ȋn ȋnvăţarea apetitivă, Condiţionarea apetitivă reprezintă substratul biologic al
fixării in creier a surselor de plăcere

-tot ce reprezinta o sursa de placere determina un comportament de abordare (invatare apetitiva), care duce la pastrarea
starii de echilibru (a homeostaziei); tot ce ne face rau si ne afecteaza starea de echilibru determina un comportament de
evitare (invatare aversiva);

-cei cu anxietate au o activitate crescuta a amigdalei (nu suporta asteptarea, incertitudinea in privinta anticiparii a ceva ce reprez o
sursa de stres, dezvolta o stare de tensiune din nevoia de control a situatiei, din tendinta de aparare a echilibrului, prin invatare
aversiva). Hipotalamusul e prim centru de pastrare a homeostaziei; amigdala e implicata in senzatia de frica si fobii, dar si in
anxietate si adictii.

- Există o legătură intre sistemul dopaminergic mezolimbic şi sistemele opiacee endogene (endorfine), endorfinele crescând
eliberarea de dopamină în circuitul mezolimbic cu efect asupra conditionarii comportamentului; hormonii implicati in atasament :
endorfinele, oxitocina (asociata cu atasamentul matern, formarea cuplurilor), vasopresina
- barbatii cu mutatii pe receptori ai oxitocinei si vasopresinei au un scor mai scăzut la scala Reward Dependence (reprezintă un tip
de personalitate caracterizat prin empatie, comunicare socială şi nevoie de contact interpersonal) din chestionarul TPQ a lui
Cloninger; polimorfisme ale genei care produce receptorul V1a al vasopresinei determina comportamente sociale : cei cu varianta
mai lunga a alelei sunt mai generosi, alela RS 3 334 a fost asociata cu probleme maritale in randul barbatilor si divort.

- Un nivel scăzut de serotonină corelează cu sensibilitatea la respingere socială şi pierdere, acest nivel scăzând dramatic în aceste
situaţii, fapt care conduce la femei în general la panică iar la bărbaţi în general la impulsivitate agresivă - simptome ȋntâlnite ȋn
stilurile de ataşament nesigur

-mutatii pe receptorii serotoninei conduce la un stil de ataşament evitativ, distanţare emoţională într-o relaţie.

CURS 8 - Autoreglarea – elementul de autocontrol al personalităţii

- Autoreglarea este cea de-a doua componentă de bază a temperamentului, ea venind să contracareze reactivitatea emoţională
(prima componenta a temperamentului)

- Stadiile autoreglării tin de competenţelor cognitive guvernate de cortexul prefrontal

-Autoreglarea reprezinta adecvarea comportamentului la normele sociale

Functiile cognitive executive: 1. Abilităţile cognitive necesare pentru ca un copil să poată internaliza aşteptările părintelui
includ: intenţionalitatea, permanenţa obiectului (memoria de lucru), diferenţierea sinelui de celelalte persoane, reprezentările
mentale, memorie episodică, auto-monitorizarea şi iniţierea inhibiţiei motorii şi a limbajului; 2.Reglarea emotiilor: recunoasterea
emotiei, definirea si reprezentarea cauzei distresului, evaluarea unei situatii, formarea unui plan pentru modificarea situaţiei, în
vederea reducerii stresului

-aceste procese (f-ctii executive) au rolul de a controla sau a regla tendintele reactive si rol in invatarea normelor in vederea unui
comportament prepotent; apar in conditii de incertitudine, de risc, de ambiguitate

-exista o zona in cingulat care controleaza frica, anxietatea, atentia si durerea

-oamenii cu scoruri ridicate la scalele Tensiune-Anxietate au nivel ridicat de activare in reteaua Default Mode (cortexul median
prefrontal drept, cingilatul anterior si posterior, sulcusul temporal drept), deci sunt predispusi catre invatarea aversiva; oamenii cu
reteaua de eroare in predictie foarte activa sunt: lipsiti de incredere in ei, iau lucrurile prea in serios, se framanta pt orice, sunt
afectati de critica, ingrijorati de viitor, sunt persoane obsesiv-compulsive, abandoneaza usor cand gresesc; de vina este reteaua de
invatare aversiva

- sunt 2 procese cognitive – atenţia executivă şi inhibarea răspunsului – implicate în diferentele individuale in autoreglare;
controlului atenţiei se vede în primele luni de viaţă, odată cu apariţia reflexului de orientare şi a preferinţei pentru noutate; copiii
cu un control al atentiei bun: se concentreaza atunci cand desfasoara o activitate, duc sarcinile pana la capat, sunt implicati in cee
ace fac si lucreaza perioade lungi de timp.

- Dezvoltarea atenţiei executive este atribuităi unei reţele formată din părţi ale cortexului prefrontal, cortexul cingulat anterior şi
ariile motorii suplimentare; cu cat poti controla mai mult atentia interna si externa, iti controlezi mai bine emotiile

- introvertiţii prezintă o activare mai puternică a cingulatului anterior într-o sarcină de memorie de lucru (necesita un efort mai
mare pt a face fata sarcinii), extrovertii sunt mai capabili sa-si creasca activarea in cingulatul anterior si in dorsolateral prefrontal
in functie de dificultatea sarcinii

-abilitatea de a controla actiunile sau inhibarea respunsului prepotent tine tot de autoreglare; la copii, aceasta presupune 2
procese: 1. Intelegerea si reprezentarea unei reguli, specificând relaţia dintre un stimul şi răspunsul aşteptat,2. Folosirea
reprezentarii unei reguli pt a ghida comportamentul (dupa 3 ani); copiii cu un bun control al actiunilor: sunt buni la respectarea
regulilor, sunt atenti, precauti cand situatia o cere, pot rezista unei tentatii cand li se cere.

- “efort voluntar” -reprezintă abilitatea de a inhiba un răspuns dominant în vederea executării unuia nedominant (abordarea unor
situatii ce par periculoase sau inconfortabile si evitarea unor situatii ce aduc recompense); copiii care îşi utilizeaza atenţia în mod
eficient pentru a-şi regla comportamentul, vor fi mai în măsură să-şi inhibe răspunsurile prepotente (a fura, a lovi) luând în
considerare efectul acţiunilor lor asupra celorlalţi; Controlul voluntar este invers relaţionat cu agresivitatea

-Cortexul prefrontal este implicat în reglarea oricărui tip de emoţie – atât pozitivă cât şi negativă – cât şi în depăşirea adictiilor

-Memoria de lucru si atentia executiva antrenate diminueaza impulsivitatea

-Impulsivitatea e de mai multe tipuri, avand cause diferite (circuite diferite din creier: de interpretare a situatiei (comportament
nedacvat la stimuli), deficitul de inhibitie motorie (ADHD), tendinta de acceptare de recompense mici dar sigure in detrimental
celor mari dar nesigure, evaluarea riscului (comportamentul riscant), compulsiile (adictii), cea de asteptare si cea de oprire

- Adolescenţii sunt mai puţin capabili să-şi controleze comportamentul, recompense, perceptia riscului si conformismul la grupul de
apartenenta fiind foarte dezvoltate la ei (o mai slabă conectivitate între cortexul orbitofrontal şi corpii striaţi/amigdală)

- Comportamentul impulsiv a fost asociat si cu mutatii pe receptorii dopaminei D2, D3, D4 sau ai serotoninei 5-HT2A, 5-HT1B, 5-
HT2B (in tulburarea de personalitate Borderline)

CURS 9- Theory of mind- componenta personalitatii ce mediaza relatiile sociale

-Comportamentul uman este ghidat nu doar de valori şi atitudini dar şi de normele sociale

-Conformismul se referă la actul de modificare a propriului comportament astfel incât să se potrivească cu comportamentul /
aşteptările altora

-Conflictul cu norma socială indică o eroare similară cu semnalul de eroare primit în învăţarea instrumentală care conduce la
ajustări ale comportamentului

-Diferenţele individuale în ce priveşte efortul voluntar sunt corelate cu unele aspecte ale “metacogniţiei” precum Theory of mind;
Controlul voluntar şi Theory of mind au o dezvoltare comună, cu progrese semnificative între 2 şi 5 ani; Sarcinile ce necesită
inhibarea unui răspuns prepotent corelează cu sarcinile de Theory of mind

-Theory of mind (abreviat adesea ToM) este capacitatea de a atribui stări mentale - credințe, intenții, dorințe, emotii, cunoștințe,
etc. - pentru sine și alții și înțelegerea faptului că alții au convingeri, dorinte, intentii, si perspective care sunt diferite de a le
noastre

- sistemele neurale ce ţin de “Theory of mind” (legate de incalcarea regulilor sociale) sunt implicate şi în memoria de lucru,
controlul impulsului şi luarea de decizii

-Scoruri ridicate la dimensiunea Control Voluntar (măsurate prin scala de observaţie comportamentală a temperamentului CBQ)
corelează cu tendinţa de a simti vina/ruşinea şi de a fi empatici.

-atunci când încercăm să-i înţelegem pe alţii, în mod automat recurgem la introspecţia propriilor stări şi o facem apelând la aceeaşi
zonă din creier pe care o folosim atunci când ne gândim la propriile stări (ventromedian prefrontal si dorsomedian prefrontal)-

-“Inteligenţa personalӑ” este trasatura de a identifica şi analiza detalii privind personalitatea cuiva, din aceste informatii deducem
cum sӑ ne purtӑm ȋn viitor cu acea persoanӑ şi cum va reacţiona aceasta

-Competiţia în general activează aceaşi reţea fronto-parieto-insulară implicată în funcţii executive; colaborarea ca si altruismul
activează zonele recompense: NAc, ventromedian prefrontal si orbitofrontal

-colaborarea între persoane implica anumite procesări ale creieruluii: procesarea adecvata a gesturilor celorlalti, valorizarea
acestor gesturi, răspunsul adecvat la aceste gesturi, abilitatea de a repara relaţia de colaborare făcând gesturi generoase.

-Sistemul Neuronilor Oglindă (SNO) este implicat în reprezentările acţiunilor altora dar şi în reprezentarea emoţiilor

-Coeficientul de empatie (EQ) al unei persoane depinde de interacţiunea intre SNO si: cea cu cingulatul, polul temporal drept,
amigdala stângă şi corpii striaţi ventrali pentru de veselie/tristeţe ; nucleul caudat-putamen, orbitofrontalul şi zona mediană
prefrontală pentru furie ; girusul frontal inferior stâng, cortexul insular şi corpii striaţi pentru dezgust

-Diferenţele ȋn funcţionarea acestor reţele explică diferenţele dintre oameni pe dimensiunile – empatie, agreabilitate, altruism.