Universitatea Spiru Haret

Facultatea de Psihologie și Științele Educației

Bazele teoretice ale evaluării psihologice

EVALUAREA ȘI MĂSURAREA
PERSONALITĂȚII

Îndrumător:
Conf. univ. dr. Dragoș CÂRNECI

Studenți:
Mariana Gheorghe (Stanciu)
Cristina Adriana Airinei (Furnea)
Silvia Florescu
Irina Goldstein
 Conceptul de Personalitate:

Pentru a cunoaste o persoana trebuie sa

stim mai multe despre stilul
comportamental, functionarea
intelectului, atitudini, credinte si valori,
precum si modul in care acestea sunt
organizate.
Abordarile situationale si dispozitionale:
Abordarea situationala – unii psihologi sociali sustin ca
oamenii isi schimba comportamentul de-a lungul
timpului in functie de situatie, demonstrand o lipsa de
consistenta, aceasta poarta numele de situationalism;

Abordarea dispozitionala – a fost demonstrat faptul ca un

anumit numar de caracteristici raman invariabile dupa
30 de ani, deci este confirmat faptul ca personalitatea
exista.
A – Abordarea situationala (vede personalitatea ca
fiind inconstanta)

B – Abordarea dispozitionala (vede personalitatea ca

fiind stabila si constanta pe continuumul trasaturilor)
 Cum definim
personalitatea? Greu!
Au fost foarte multe
definitii, dar nu exista inca
un punct de vedere comun
usor identificabil.
Gordon Allport (1937) definea personalitatea ca fiind:
• individul unic, caracterizat printr-o functionalitate
dinamica;
• organizarea dinamica a sistemelor psihofizice,
organizare ce determina un mod caracteristic de
gandire si de comportament.
Cele mai comune abordari ale lui Allport: *Modul de
comportament *Unicitatea *Adaptarea la mediul
inconjurator *Modele caracteristice de
comportament, gandire si sentimente.
• Face diferenta: *
Atitudini * Interese
* Valori
* Motivatii
 Teorii ale personalitatii

• Personalitatea este un concept complex care nu a putut fi explicat sau cuprins intr-o
singura teorie, abordare.
• Personalitatea este flexibila, influentata atat de factori interni cat si externi oricarui
individ. Din aceasta cauza, pe de o parte, si datorita faptului ca scolile de gandire au
fost limitate de cunostintele specifice vremii, pe de alta parte, au aparut diferite
moduri de a o defini si teoretiza.
• Au existat o serie de abordari contrastante, care isi aveau originile in diferite
paradigme, ipoteze si tipare alternative de gandire relevante pentru respectiva
perioada.
• Metodele de cercetare a personalitatii au variat in mare masura si ele.
• Pentru a clasifica si distinge teoriile personalitatii, teoreticienii au clarificat unele
concepte, precum “tipuri” si “trasaturi”, au dezvoltat modele de structura a
personalitatii, au pus accent mai mult sau mai putin pe evaluarea si masurarea
acesteia, folosind chestioanare sau scale de evaluare.
• In functie de abordarea utilizata, teoreticienii fie au legat personalitatea de biologie
si alte aspecte ale corpului, fie au privit-o din punctul de vedere a ceea ce este
propriu sau general in structura sa.
 Tipuri versus trasaturi

• Tipurile reprezinta categorii sau grupe distincte de persoane, caracterizate printr-o

configuratie unica de trasaturi specifice.
• Despre un om se poate spune ca are anumite trasaturi si ca se inacadreaza intr-o
tipologie.
• Acesta a fost cel mai vechi, mai simplu si popular mod de a gandi despre oameni.
A fost firesc dintotdeauna ca oamenii sa se gandeasca la “tipuri” de personalitate
si sa foloseasca stereotipuri in privinta celorlati, pentru a putea face fata mai usor,
prin etichetare, unei lumi sociale complexe.
• Exemple: tipul autoritar, carismatic, tipul leader-ului, al invingatorului sau al
invinsului.
• In secolul XIX, Lombroso catacteriza criminalii ca avand falci enorme, obraji
mari si arcadele sprancenelor proeminente, prin urmare, in acea perioada era ceva
obisnuit sa faci distinctie intre oameni bazandu-te pe diferentele dintre infatisarea
corporala. Acest mod de gandire persista si astazi, anumite chestionare bazandu-
se pe teoria tipologiilor.
• Tipologistii nu au inteles faptul ca nu este posibil sa imparti oamenii in cateva
categorii, deoarece exista o distributie normala a caracteristicilor. In plus,
tipologistii au folosit etichete rigide, care puteau induce in eroare.
 Abordarea idiografica
versus
abordarea nomotetica
• Abordarile asupra personalitatii au folosit doua mari strategii de cercetare:
idiografica si nomotetica.
• In abordarea idiografica ((idios- propriu, personal) in demersurile lor de cercetare,
unii psihologi au recurs la metodologii care se axeaza pe studiul manifestarilor
comportamentale individuale si distinctive pentru fiecare persoana. Colectarea de
date in aceasta situatie implica metode calitative cum ar fi interviul si observatia si
conduce la un numar impresioanant de descrieri. Evaluarile pot include Rorschach
Ink-Blot sau tehnica Repertory Grid.
• Paradigma ideografica se bazeaza pe presupunerea ca oamenii au caracteristici
unice, ofera o mai buna intelegere a indivizilor, dar nu permite generalizarea
descoperirilor.
• Freud a folosit aceasta abordare pentru a-si elabora teoria.
• La polul opus se afla abordarea nomeotetica (nomos-norma, lege), care se
focuseaza pe asemanarile dintre oameni. Cercetatorii pornesc de la anumite legi,
caractreistici generale pe care le aplica si care sunt valabile, in grade diferite,
tuturor oamenilor. Modelul psihometric leaga teoriile bazate pe trasaturi de
masuratori.
 Paradigma fiziologica
• Paradigma fiziologica reuneste abordarile care leaga personalitatea de tipologiile
clasice si constitutionale.
• Tipologia clasica descrie patru tipuri de personalitate, definite de Hippocrates si
Galen in functie de fluidele corpului: bila galbena, bila neagra, sangele si flegma.
• Termenii definiti din antichitate pentru aceste tipologii :coleric, melancolic,
flegmatic si sangvinic sunt utilizati si astazi pe scara larga, cu deosebirea ca
persoana nu mai este incadrata doar intr-o singura tipologie, ci in doua sau chiar
trei tipologii.
• Tipologia constitutionala face legatura intre personalitate si constitutia fizica.
• In secolul XX , Kretschmer afirma ca schizofrenia este asociata cu oamenii inalti,
supli, in timp ce oamenii scunzi, grasi erau predispusi la psihoze maniaco-
depresive.
• Sheldon a subliniat raportul de relatii statistice puternice intre structura corpului si
personalitate., dupa studierea a mii de fotografii ale corpurilor masculine. El a
delimitat trei tipuri de constitutii, carora le corespund temperamentele:endomorf-
legat de sistemul digestiv, mezomorf-legat de musculatura si ectomorf-legat de
sistemul nervos si creier.
• Sheldon a fost un pioner in aplicarea conceptelor de psihometrie, in incercarea de a
efectua analize corelative.
 Paradigma psihodinamică
Psihodinamica – grup de
teorii asociate, dezvoltate
prin lucrările lui Freud și a
altor “gânditori”, printre
care Adler, Jung, Lacan,
Horney, Fromm, Erikson și
McDougall.

Conflictele duc la anxietate

 Sensing (S) or Intuition (N)
Thinking (T) or Feeling (F)
Judging (J) or Perciving (P)

C.G. Jung urmează până la un punct psihanaliza

clasică (freudiană), pentru a se dedica apoi
procesului amplu de integrare a imaginilor
inconştientului colectiv (arhetipuri) şi de
realizare a totalităţii psihice. Scrie în acest sens
tratate despre alchimia medievală şi lansează
concepte noi ca Sine, inconştient colectiv,
arhetip, anima şi animus.
 Paradigma
cognitiv-comportamentală
Interesant este că termenul asociat reflexului folosit de Pavlov
a fost de „condiţional“, dar în Occident a fost tradus
„condiţionat“. Conceptul de condiţionare a învăţării, a devenit
mai târziu concept central în psihologia behavioristă.

Studiile lui John Watson s-au focalizat pe

comportamente, fiind şi adept al teoriilor
ecologiste a făcut urmatoarea propunere
devenită faimoasă: “Daţi-mi o duzină de copii
sănătoşi, bineformaţi, şi mediul specificat de
mine să îi cresc şi garantez că luându-l pe
oricare la întâmplare îl voi antrena să devină
orice fel de specialist aş alege: doctor, avocat,
artist, negustor, şef şi , da, chiar şi cerşetor sau
hoţ, indiferent de talente, înclinaţii, tendinţe,
abilităţi, vocaţii, şi rasa înaintaşilor săi.” B.F. Skinner – comportamente operante:
principiul întăririi și stingerii;
principiul întăririi imediate.
 Paradigma fenomenologică
Punctul de vedere umanistic:
“Omul o persoană fundamental bună, iar problemele emoționale sunt
rezultatul blocării forțelor pozitive ale omului.”

Carl Rogers contracarează George Kelly afirma că

viziunea pesimistă a lui indivizii umani privesc
Freud cu privire la natura lumea într-un mod
umană şi susţine că asemănător oamenilor de
potenţele noastre știința, formulând ipoteze și
interioare sunt în apoi testându-le.
întregime pozitive.

Abraham Maslow
 Paradigma biologică
Personalitatea este legată de interacțiunea dintre
două sisteme ale creierului:
Teoria lui - Sistem activator comportamental (SAC) – căutarea
Gray recompenselor;
- Sistem inhibitor comportamental (SIB) – evitarea
pericolelor.

A combinat constatările din științele

psihologice, sociale și medicale. Teoria conține
șapte domenii ale personalității: căutarea noului,
Teoria lui evitarea pericolelor, dependența de recompense,
Cloninger persistența, autonomie, cooperativitatea și auto-
transcendența.
 Hans Eysenck

• Dezvoltă o teorie empirică, psihometrică;

• Identifică două trăsături generale şi
universale ale personalităţii – nevrozismul şi
extraversia;
• Sugerează că sistemele de extraverte și
introverte funcționează pe diferite niveluri;
• Identifică o nouă trăsătură, psihotismul;
• Creierul conține două seturi de operații
neuronale:
– Excitatoare: Activi
ECHILIBRU
– Inhibitoare: Inactivi
• EPQ-R este un inventar cu autoraportare
care comprimă itemi despre
comportamentul tipic;
Paradigma trăsăturilor
 Paradigma trăsăturilor

• Este personalitatea doar un

singur lucru în sine?

• Poate fi descompusă?

• Dacă da, cum arată părțile sale

componente?

• O putem asemui unei

construcții de Lego, făcută din
mai multe piese laolaltă?
 Argumente
• Din perspectiva abordărilor clasice, personalitatea nu
pote fi descompusă. Ea poate fi înțeleasă doar ca
întreg, iar aceasta reprezintă abordarea idiografică.
• Și atunci, are sens să compari oameni cu alți oameni?
De exemplu cineva poate suferi de depresie. Dar cum
evaluăm gradul de deprimare de care suferă cineva
pentru a putea fi considerat deprimat? Logic ar fi să
comparăm persoane care sunt puțin, moderat sau sever
deprimate și dacă personalitatea reprezintă un întreg,
nu putem compara acest aspect si deci va trebui să o
descompunem sau să o separăm în două părți.
 Paradigma trăsăturilor
• Pentru a putea realiza totuși
comparații, și a realiza “demolarea”
întregului ne întoarcem la Allport, în
1937, Eysenk , Cattell și McCrae.
• Ei au susținut că personalitatea este
formată din componente denumite
trăsături.
• Acestea, măsurate cu acuratețe se
distribuie pe de-a lungul unui
continuum care arată probabil asemeni
unei curbe normale de distribuție, cu
cei mai mulți oameni având scoruri la
mijloc și puțini la cele două extreme.

Stabilitate Medie Stabilitate

emoționlă mare
emoțională
Scăzută
 Definiții

• Trăsăturile=caracteristici durabile și independente de

stimuli exteriori individului. Sunt non-situaționale deși
uneori pot suferi modificări funcție de evenimente.
• Trăsăturile reprezintă orice tip de caracteristică , fie că
vorbim de cele din sfera emoțională, cognitivă sau
comportamentală ceea ce afectează modul în care
explicăm personalitatea.
• Exemple de trăsături: dezinvoltura, asertivitatea, grija și
reprezintă dimensiuni unice ce conțin componente
conexe.
 Exemplu
Trăsătura fundamentală a neuroticismului
include:
•comportamente și cogniții asociate cu vina,
•stima de sine scăzută,
•despresie și anxietate.
Un individ se poate afla în centrul scalei ce
măsoară inteligența, spre capătul de minim
al celei ce măsoară anxietatea și spre capătul
de maxim al impulsivității și tot așa, până se
obține o imagine de ansamblu asupra
individului.
•În viața de zi cu zi abordarea trăsăturilor
este vizibilă atunci când ne referim la
cineva ca fiind timid sau mai degrabă
dominant sau nu foarte încrezător.
 Paradigma trăsăturilor afirmă că

• sentimentele, comportamentele și gândurile noastre diferă în

numeroase feluri
• aceste variații pot fi măsurate.
• Atunci când sunt măsurate, ele se distribuie normal, asemeni
oricăror alte caracteristici.

Cu aceste considerente, nu putem vorbi de o teorie a trăsăturilor. Ea

nu este o teorie. Ea vorbește despre care ar putea fi părțile
componente ale personalității și nu despre aspecte ale unei teorii
tipice care descrie cum se dezvoltă și dacă poate fi modificată.
Această paradigmă este un sistem în care putem specifica
componentele și le putem măsura.
Critică: unii susțin că paradigma trăsăturilor doar etichetează și
măsoară personalitatea.
 De ce o paradigmă a trăsăturilor?

• Contra argument:
De-a lungul oricărei dimensiuni există loc pentru oameni diferiți
și atunci când ne uităm la locul individual pe care îl ocupă o
persoană , de-a lungul dimensiunilor, iese o descriere unică,
specifică individului.
Analiza factorială a permis cercetătorilor să identifice
dimensiunile de bază sau factorii ce stau la baza multor
“etichete” asociate trăsăturilor.
Anumite dimensiuni pot subsuma sute de trăsături , cum ar fi
cazul lui, prietenos, cooperant, bine intenționat ce pot fi
grupate sub trăsătura agreabilității. = Ipoteza lexicală,
teorie dezvoltată ulterior de Eysenk și Cattell.
 Eysenk
Și-a bazat cercetările pe observații empirice și analize la scară mare
și a afirmat că există 3 dimensiuni de-a lungul cărora variază
personalitatea, rezultate din corelații între grupe de trăsături.
Introverse-Extraversie
Neuroticism- Stabilitate
Psihoticism – Normalitate
Extraversia: își derivă trăsăturile din căutarea de senzații,
asertivitate, activitate, voiciune, sociabilitate și toate celelalte care au
făcut corelații între ele.
Neuroticismul: include tensiune, vină, deprimare, anxietate,
schimbări frecvente de dispoziție.
Psihoticismul: impulsivitate, impersonalitate, egocentrism, răceală,
agresivitate, anti-sociali, lipsă de empatie, creativitate.
• Abordarea lui Eysenk s-a materializat în dezvoltarea chestionarelor
Inventarul de personalitate al lui Mandsley, (MPI), Inventarul de
personalitate al lui Eysenk și chestionarul de personalitate al lui
Eysenk. (EPQ)
• Un alt autor care a abordat tema trăsăturilor este Catell. A identificat
16 dimensiuni (surse ale trăsăturilor) importante dintre care unele
corespund cu descoperirile lui Eysenk.
• Metodologia lui a presupus colectarea unui număr impresionant de
denumiri ale trăsăturilor utilizate în limbaj cotidian pentru a descrie
comportamente după care le-a eliminat eliminat pe cele sinonime.
• Cercetările au presupus evaluarea indivizilor utilizând trăsăturile
rămase și au reieșit 40-50 de dimensiuni care au fost analizate
factorial si reduse la 12.
 Cattell
• Ulterior a fost realizat un chestionar și rezultatele obținute din nou
analizate ceea ce a dus la adăugarea altor 4 dimensiuni, deci un total
de 16 factori care formează Inventarul de factori ai Personalității
(Personality Factor Inventory 16 PF). Cattell i-a numit factori
primari deși reprezintă trăsături sursă – de bază- și reprezintă
aspectele constante/ durabile ale personaliății.
• Acestea stau la baza variației trăsăturilor mai de suprafață care sunt
ușor observabile- cele superficiale, care corespund unor generalizări
și sunt mai puțin stabile.
• Trăsăturile de bază, primare sunt unități fundamentale care
guvernează comportamentul în timp ce interacționează între ele dar
și cu alte caracteristici.
• Ulterior au fost identificate trăsăturile secundare , care au inclus
extraversia si anxietatea identificate de Eysenk
 Teoria Big 5
• Fundamental, orice personalitate poate fi redusă la 5 componente.
Autori precum Tupes, Chrystal și Goldberg au fost primi care au
realizat acest lucru urmați de Costa și McCrae.
• Deși au utilizat termeni diferiți, cercetarea a produs 5 factori
principali, presupuși a descrie întreg “spațiu” al personalității, ceea
ce a devenit modelul predominat al personalității.
Cei mai frecvenți termeni rezultați de-a lungul cercetărilor sunt:
• Extraversia
• Stabilitatea emoțională/ Neuroticism
• Agreabilitatea
• Conștiinciozitatea
• Deschiderea către nou
 Big 5

• Extraversia= predispoziție spre a experimenta stări emoționale

pozitive, având încredere în situații sociale și o percepție pozitivă de
sine precum și a lumii în general. Duce la dezinvoltură.
• Neuroticismul= o tendință de a experimenta stări emoționale
negative și de a avea o percepție negativă de sine, tradusă prin stări
de anxietate, vulnerabilitate și self consciousness. Duce la stress
• Agreabilitatea= tendința de a te înțelege bine cu ceilalți și de a
finaliza sarcinile. Aceasta leagă personalitatea de capacitatea de
reacție.
• Conștiinciozitatea= tendința de a fi atent, meticulos, organizat și
structurat în comportament. Include de asemenea gradul de
internalizare al regulilor și valorilor morale.
• Deschiderea= tendința de a fi deschis numeroaselor experiențe, de a
fi creativ și tolerant. Deschidere la schimbare.
 Critica Big 5

• Ca minus, această abordare, deși este simplă, empirică și poate

fi operaționalizată prin măsurători obiective, ia prea puțin în
calcul influențele situaționale/de mediu asupra
comportamentului și nu furnizează niciun indiciu despre
dezvoltarea personalității sau cum se modifică ea.
 Rezumat

• Teoria se leagă de practică, în mod necesar.

• Am trecut printr-un număr de teorii ale personalității, relația
lor cu metode de evaluare, de la tipologiile clasice la teoria
trăsăturilor.
• Teoriile psihodinamice au rezultat în metode de evaluare
proiective, cum ar fi testul Rorschash și Myer-Briggs, în timp
de gandirea cognitiv-comportamentală a dus la construirea
scalelor, cea mai notabilă fiind cea a locusului de control.
• Perspectiva fenomenologică a furnizat tehnica Q-sort, grilele
de repertoriu ale lui Kelly și testul tematic aperceptiv.(TAT).
• Viziunea biologică a determinat de asemenea crearea unor
chestionare. Eysenk și Cattell au utilizat abordarea trăsăturilor
pentru a ajunge, și ei, la chestionare.
 Evaluarea personalității pe baza chestionarului

• Modelul psihometric se concentrează pe trăsături

relevante modului în care individul se adaptează la
mediu precum și pe diferențele dintre oameni.
Presupune un proces de normare, plasând scorurile pe
scale de evaluare și utilizează metode statistice.
• Sunt folosite însă de multe ori chestionare de
personalitate chiar și în lipsa acestui model, cele auto-
aplicate.
 Date auto-raportate
Acuratețea datelor obținute depinde, astfel, de insight-urile personale,
iar acestea sunt variabile și pot depinde de vârstă, nivel de maturitate,
nivel al inteligenței.
În acest caz interpretarea trebuie făcută cu grijă și va include discuții cu
indivizii în cadrul interviurilor de feedback.

Distorsiunea răspunsurilor
•În anumite situații oamenii vor distorsiona sau vor falsifica
răspunsurile. Indivizii se pot portretiza într-o lumină nerealist de
pozitivă, ca fiind plăcuți din punct de vedere social, indicând
dezirabilitate socială mai mare. (Paulhus 1984, Rees, 1998).
•Această tendință poate fi redusă prin procedee de administrare
standardizate care oferă feedback și asigură confidențialitatea.
Problema nu e atat de gravă, deoarece cei mai mulți indivizi realizează
ca daelea precise ajută la realizarea unui bine comun. Acordarea
timpului necesar administrării chestionarului duce la rezultate precise.
 Răspunsurile aleatorii

• Această problemă apare atunci când respondenții nu sunt

destul de motivați să completeze chestionarul sau sunt
încurajați/constrânși să facă asta. Există riscul să răspundă la
întrebări fără a le citi.
• Răspunsurile la întamplare pot fi identificate prin includerea
unei scale de infrecventa (infrequency) care constă în itemi
care au un singur răspuns corect și pt care răspunsul este
evident. De ex: În general, bebelușii merg înainte de a se târâ”
• Unele inventare de personalitate vin cu un software care
identifică răspunsurile cu o rată scăzută a endorsării (care nu
susțin validitatea răspunsurilor).
 Tendința centrală

• Nume dat stilului celor care aleg constant opțiunea de mijloc a

itemilor. Apare pentru că persoanele sunt în defensivă și nu
vor să dezvăluie prea multe informații despre ei sau sunt tineri
cărora le lipsesc certitudinile.
• Sunt șanse însă ca unii indivizi să aiba valori mai moderate
comparativ cu alții.
• Prin formularea cu grijă a cuvintelor ce compun itemii poate fi
minimizat acest efect. Dacă scorurile sunt mari pe o scală a
tendințelor centrale atunci profilul poate să nu reprezinte în
mod valid o persoană. În acest caz, un interviu poate
determina adevărul.
 Eroarea de măsurare
• Nu există acurateț de 100% a măsurătorilor, chiar și în cazul cele mai
elaborate grile. Acest lucru înseamnă că scorurile nu trebuie văzute cu
rigiditate ci mai degrabă ca niște linii directoare care ghidează.
Abordarea corelațiilor de validare

• În cazul evaluării validității scalelor din cadrul inventarelor de

personalitate , utilizarea corelațiilor ridică probleme. Aceasta deorece
există mai multe scale în cadrul unui inventar – de la 3 la 30. Când
scorurile de pe un număr de scale sunt corelate cu scorurile de pe alte
măsurători obținem matrici de cros-corelații.Teoria probabilităților ne
spune că dacă sunt înregistrate continuu liste întregi de numere aleatorii,
unul dintre ele se va corela semnificativ, sugerând că numerele aleatorii
sunt valide. Pot apărea astfel corelații contrafăcute din pură întâmplare,
depinzând de mărimea eșantionului. Cuvântul “contrafăcut” semnifică
faptul că pot apărea ca având semnificație statistică când de fapt ea nu
există.
 Bibliografie

• Keith Coaley, An Introduction to Psychological

Assessment and Psychometrics - 2010
Vă mulțumim!