Componentele educatiei

Educatia este activitatea sociala complexa, organizata, de dezvoltare a personalitatii in vederea

integrarii active si creative in viata sociala.
Educatia actioneaza ca factor de dezvoltare a potentialului erditar dar si ca mobilizator al factorilor
de mediu, asigurad convergenta influentelor exercitate la nivel de educatie formala(scolara), nonformala
(oficiala, dar in afara scolii) si informala (educatia in domeniu, neorganizata).
Educatia fixeaza directiile de dezvolatre psihica, asigura deplina dezvoltare a fiintei umane si
contribuie la aceelerarea dezvolatrii.
Educatia are mai multe componente iar in cadrul acestei teme vom vorbi despre urmatoatrele sale
componente: educatia intelectula, educatia morala, educatia estetica, educatia fizica.

1. Educatia intelectuala

Educatia intelectuala este acea componenta a actiunii educationale care, prinintermediul valorilor
stiintifice si umaniste pe care le prelucreaza si vehiculeaza contribuie la fomrarea si dezvoltarea tuturor
capacitatilor intelectuale, functiilor cognitive si instrumentale, schemelor asimilatorii, structurilor
operatorii, precum si tuturor mobilelor care declaseaza, orienteaza si intretin activitatea obiectului
educational indreptata in aceasta directie.
Astfel avem 2 aspecte ale educatiei intelectuale: unul informativ care se refera la cantitatea si
calitatea informatiei stiintifice si umaniste ce urmeaza sa fie transmisa si asimilata si celalalalt formativ
ce are in vedere efectele asimilarii acestei informatii asupra intelectului uman in dezvoltarea sa.Astfel au
aparut doua teorii pedagogice diametral opuse:teoria culturii materialiste si teoria culturii formale.Adeptii
primei teorii au la baza teoria asociationista, fiind important pentru acestia ca prin educatia intelectuala
sa se acumuleze o cantitate cat mai mare de cunsotinte care sa ii ofere omului posibilitatea de a
raspunde solicitarilor externe prin simple asociatii de idei.Adeptii teoriei formale considera ca
preocuparea fundamentala a educatiei intelectuale trebuie sa fie indrumarea si stimularea dezvolatarii
intelectului, exersarea acestuia in vederea inzestrarii lui cu capacitatii necesarea similarii ulterioare a
cunostintelor trebuincioase omului in activitatea pe care o desfasoara, important fiind faptul ca prin
predare sa cultivam capacitatile intelectuale ale copilului.

2. Educatia morala

Specificul educatiei morale este determinat pe de o parte de particularitatile morale, ca fenomen

social iar pe de alta parte de conditiile sociopsihologice ce sunt implicate in realizarea ei.Astfel,
raportarea la societatea si raportarea la subiect sunt cele doua aspecte de referinta indispensabile
fundamentarii pedagogice a educatiei morale.
Morala, ca fenomen social, reflecta relatiile ce se stabilesc intre oameni in ipostaza lor de subiecti
reali ce se afla in interactiune, intr-un context social determinat de spatiu si timp.
Morala sociala are un caracter obiectiv si constituie baza ontologica a educatiei moraleș continutul
sau seconcretizeaza in idealul moral, valorile morale si regulile morale, toate acestea constituind
structura sistemului moral.

1
 Idealul moral reprezinta nucleul oricarui sistem moral si reflecta tot ceea ce este caracteristic si
definitoriu tendintei si optounilor comportamentale ale membrilor unei comunitati sau ale societatoo, in
ansamblul sau; el reprezinta axa in jurul careia graviteaza toate celelalte componente ale sistemului
moral.esenta idealului moral se manifesta prin valorile, normele si regulile morale. Valorile morale
reflecta anumite cerinte si ecigente generale ce se impun comportamentulului uman in virtutea idealului
moral. Dintre cele mai semnificative valori morale enumeram cateva: atitudinea fata de democratie, de
munca, libertate, onestitate, cinste, responsabilitate, eroism, cooperare, modestie etc.
Normele, perceptele si regulile morale sunt considerate a fi modele sau prototipuri de comportare
morala elaborate de societate sau de o comunitate mai restransa si aplicatiile unei situatii date.
Trecerea de la morala la moralitate, de la constiinta morala sociala la cea individuala nu este directa,
ea fiind mijlocita de o serie de varaiabile sociale si psihologice.Cele sociale sunt impuse de contextul
social in care se realizeaza eductaia morala iar cele psihologice sunt impuse de faptul ca asimilarea si
aderarea la morala sociala se realizeaza intotdeauna de catre un subiect concret, implicat si angrenat
afectiv in raport cu morala sociala.
Asadar morala sociala actioneaza din exterior asupra constiintei morale individuale, reprezentand
climatul sau cadrul moral in care omul traieste si actioneaza.
Morala individuala nu este o simpla oglindire a moralei sociale , ci rezultatul unei elaboraricontinue a
ceea ce morala sociala ii ofera.Vorbind despre elaborare, aceasta inseamna ca refșectarea este
conditionata si de subiectivitatea celui ce reflecta, constiinta morala sau moralitatea diferind de la un
individ la altul.
Ca factori care intervin si imprima moralitatii un caracter unic si individual vom distinge doua
categorii: factorii care tin de experienta individuala acumulata in acel moment moment iar pe de alta
parte factorii ce rezulta din particularitatile dezvoltarii ontogenetice a individului.Din prima categorie fac
parte: conceptia despre lume si nivelul constiintei morale pe care individul l-a atins.
Conceptia despre lume isi pune amprenta asupra intregii personalitatii a individului, ea determina
modul de a intelege scopul si sensul vietii, un anumit mod de a interpreta relatia dintre individ si
societate, toate acestea dau o nota personala tuturor valorilor, principiilor si normelor morale.
Nivelul constiintei morale individuale se refera la cunostintele si convingerile pe care le poseda
individul, la trasaturile de vointa si caracter ce s-au format, la capacitatea de apreciere a faptelor
moralesi a judecatilpor morale, la starile afective si sentimentele pe care le traieste, la sensibilitatea si
simtul moral de care dispune, la ceea ce il determina sa actioneze intr-un fel sau altul.
Referitor la factorii ce tin de dezvoltarea ontogenetica a copilului se considera ca formarea moralitatii
este conditionata si de unele particularutati psihosomatice corespunzatoare diferitelor stadii de evolutie

3. Educatia estetica

Estetica este stiinta despre frumos, ea studiind legile si categoriile frumosului. Educaţia estetică este
o componentă a educaţiei, si reprezintă activitatea de formare - dezvoltare a personalităţii umane, prin
intermediul frumosului din artă, societate, natură, receptat, evaluat şi cultivat la nivelul sensibilităţii, al
raţionalităţii şi al creativităţii umane. Educaţia estetică ocupă un loc important în formarea personalităţii
copilului şi acest proces depinde de ceea ce i se oferă copilului, mai ales în perioadele sensibile ale
dezvoltării, începând cu vârsta preşcolarităţii, urmărind o evoluţie continuă a cărei finalitate este
apreciată în termeni de maturizare psihoafectivă şi intelectuală, care semnifică în acelaşi timp o adaptare
suplă şi posibilităţi sporite de autodeterminare.

2
 Valoarea estetica apare pe un teren ontic si presupune in mod ne cesar integrarea subiectivitatii
umane.Felul in care se realizeaza fuziunea dintre subiectiv si obiectiv difera in functie de cel trei categorii
principale de valori estetice: valori estetice ale naturii, ale societatii si ale artei.
In esenta, educatia estetica urmareste pregatirea elevului pentru actul de valorificare si cel de
creare a valorilor estetice.
Atitudinea estetica se exprima printr-un ansmblu de reactii spirituale ale omului fata de valorile
estetice; nota ei distinctiva fiind adta de gradul si intensitatea particparii subiective a receptorului in
rpocesul de asimilare a mesajului estetic, ea avand la baza satisfacerea unor placeri, aspiratii, curiozitatii
si desfatari subiective.
Principalele componentele atitudinii estetice sunt: gustul estetic, judecata estetica, idealul
estetic, sentimentele si convingerile estetice.
Gustul estetic reprezinta capacitatea de a reactioan spontan printr-un sentiment de satsfactie sau
insatisfactie fata de obiectele si procesele naturale, de actele si realizarile umane sau operele de arta,
privite toate ca obiecte ale insusirii estetice a realitatii de catre om.Este o recatie individuala ce se
manifesta sub forma unei trairi sau dispozitii subiective ce se declanseaza in momentul contactului cu
valorile estetice.Recatia de gust apartine sensibilitatii si imaginatiei si de aceea nu poate fi intotdeauna
argumentata din punct de vedere teoretic desi are la baza snumite crietrii imposibil de exprimat pe plan
logic.
Judecata estetica este un aspect psihic prin excelenta intelectual si consta in capacitatea de
aoreciere a avloruilor estetice pe baza unor criterii de evaluare si se exprima pe plan logic sub forma
unei propozitii ce implica impresii argumentate si intemeiate pe criterii de apreciere a
frumosului.Judecata raspunde la intrebarea ”de ce ?” imi place sau ma impresioneaza o anumita
valoarea estetica.
Judecata estetica este un rezultat al intrepatrunderii dintre cultura estetica a individului si
experienta lui estetica.Crioteriile foliste in judecat aestetica pot fi de natura estetica sau extraestetica,
acestea din urma putand fi la randul lor de natura filososfica, politica, ideologica.Judecata estetica
trebuie sa fie rezultatul firesc al unui cumul de criterii deoaece valoarea estetica este intotdeauna nu
numai un produs estetic ci si unul social, astfel ca nici aprecierea ei nu poate fi infaptuita unilateral.
Idealul estetic este constituit dintr-un ansamblu de teze, principiinsi norme teoretice care
imprima o anumita directie atitudinii estetice a oamenilor aapartinand unei epoci, natiuni sau categorii
sociale. Idealul estetic se constituieprin constientizarea la nivel social, a ceea ce ste specific si dominant
in diversitatea gusturilor estetice, exprimandu-se prin anumite principii estetice care se impun si
actioneaza la nivelul unei epoci istorice.Idealul estetic si gustul estic se afla intr-o relatie de
interdependenta.
Sentimentele si convingerile estetice

Sentimentele insumeaza o configuratie de emotii, rezultat al unor trairi mai profunde si de durata
a frumosului din natura, societate si arta.Intalnim atat emotii simple, primare, innascute si cu rezonata
biologica asa cum sunt:bucuria, tristetea, durerea dar si emotii complexe, derivate, de natura sociala,
specific umana cum sunt: regretul, dorul, mila, extazul, nostalgia etc. Sentimentele estetice reprezinta
cea mai inalta forma de traire a frumosului; ele se rasfrang si isi pun amptrenta asupra intregii
personalitati. Profunzimea si durata trairii difera de la un individ la altul fiind determinate atat de structra
personalitatii cat si de tipul sau categoria valorii estetice care declanseaza si intretine acel sentiment.

4. Educatia fizica
3
 Educatia fizica reprezinta un ansamblu de actiuni care contribuie la dezvolatrea personalitatii
elevuluiprin potentarea calitatilor psihofizice ale acestuia si prin asigurarea unui echilibru intre ele; ea
favorizeaza prin excelenta aparitia starilor afective pozitive, stenice.
Sensul profund al educatiei fizice se evdentiaza prin dezvolatrea armonioasa a personalitatii, prin
asigurarea unui echilibru functional intre componentele acesteia, indeosebi intre cea fizica si cea psihica;
ea nu vizeaza un scop limitat ci actioneaza concomitent cu celelalte laturi asupra dezvoltarii integrale a
personalitatii stimuland si fortificand caliatile psihofizice ale acesteia.
Sensul pedagogic este relevat prin faptul ca educatia fizica vizeaza transformari de natura fizica si
psihica in concordanta cu idealul educational, dezvoltarea integral-vocationala a personalitatii.Prin
specificul sau ea contribuie si la dezvolatarea functionala a sistemului nervos central, asigurand astfel
conditii prielnice desfasurarii cu succes a sctivitatii intelectuale.
Sarcina fundamentala a educatieie fizice consta in optimizarea dezvoltarii biologice a fiintei umane si
se refera la urmatoarele aspecte:
Dezvolatrea calitatilor fizice (motrice) de baza
Acestea sunt considerate calitati fizice de baza deoarece se implica in structura unui act motric ca
manifestrai complexe si interdependente; sunt considerate conditii sau premise ale cresterii capacitatii
de efort a organismului.
Forta desemneaza gradul de solicitare si nivelul de angajare a musculaturii in activitatea fizica; ea
depinde nu numai de particularitatile fiziologice ale muschilor ci si de componentele psihice implicate in
exprimarea ei (intelectuale, motivationale, morale, etc)Forta se manifesta prin puterea organismului in
situatia de a invinge o rezistenta interioara sau exterioara, ceea ce se realizeaza cu pretul unui efort
voluntar; este dependenta de activitatea sistemului nervos central, de sectiunea fiziologica a muschiului,
de procesele biochimice care au loc in muschi precums i de efortul de vointa si concentrarea a atentiei.
Exista o forta generala si una specfica.Cea generala angajeaza intregul sistem muscular iar cea
speciala doar anumite grupe musculare, solicitate cu precadere in anumite activitati profesionale si
ramuri sportive.
Rezistenta este calitatea fizica de baza care confera organismului capacitatea de a raspunde
solicitarilor ce i se adreseaza si face jonctiunea intre adapatare si solicitare.Un organism mai rezistent
raspunde mai usor solicitarilor si implicit se adapteaza imprejurarilor in care se afla.
Rezistenata este acea calitatate care contribuie la mentinerea capacitatii de lucru in timpul unor
eforturi indelungate, asigura un randament ridicat activitatii motrice pe tot parcursul derularii ei si
stimuleaza refacerea mai rapida a organismului in urma efortului depus.
Fiziologic este conditionata de anumite posibilitati morfofunctionale ale sistemelor cardiovascular,
respirator si muscular, de calitatea metabolismului si a surselor energetice ale organismului, la care se
dauaga anumiti parametri psihici, motivationale si volitivi-caracteriali.
Viteza se manifesta prin rapiditatea cu care se executa o actiune motrica singulara si prin frecventa
miscarilor dintr-o structura motrica mai complexa.
Formarea priceperilor si deprinderilor motrice sunt componente efectorii ale unei activitati motrice.
Oricare actiune motrica implica concomitent priceperi si deprinderi; priceperile actualizeaza si
angajeaza experienta motrica in reularea ei, deprinderile asigura un caracter automatizat unora dintre
miscarile pe care le reclama aceasta derulare.
Interdependenta dintre priceperi si deprinderi este deosebit de complexa.Din punct de vedere
genetic priceperile preced formarea deprinderilor.

4
 Dezvoltarea fizica armonioasa impune diversificarea si largirea gamei exercitiilor fizice practicate in
scoala potrivit cu dezvolatrile organismului si ale diferitelor componente.
Corectarea unor deficiente fizice se realizeaza prin intocmirea unor prograne individuale de lucru,
adaptate la specificul deficientei fizice de acre sufera unii elelvi.
Exercitiile fizice si jocurile au un un rol important in educarea vointei si a caliatilor ei.Efortul de vointa
este prezent in orice activitae umana, facilitand invingerea obstacolelor externe sau interne ce pot
interveni pe parcursul desfasurarii activitatii respective.Educarea lui nu este posibila decat in si prin
activitate.O data format, poate fi transferat si folosit in alte conditii, in alte imprejurari si situatii.

5. Educaţia tehnologică

Educatia tehnologica reprezintă activitatea de formare-dezvoltare a personalităţii umane prin

intermediul valorilor ştiinţei aplicate, exprimate în termeni de utilitate, productivitate, eficienţă. Această
activitate angajează capacitatea personalităţii umane de aplicare a ştiinţei în toate domeniile vieţii
sociale, în general, în producţie în mod special, cu implicaţii directe în procesul de orientare şcolară,
profesională şi socială. Educaţia tehnologică vizează formarea conştiinţei tehnologice, realizabilă în plan
teoretic, prin însuşirea paradigmelor ştiinţei şi în plan practic, prin toate abilităţile aplicative cultivate în
mediul şcolar şi extraşcolar, finalizate în cadrul procesului de orientare şi integrare şcolară, profesională
şi socială a obiectului educaţiei.

Procesul de invatamant se supune legii generale de apreciere a oricarei activitati umane –aceea de a
obtine rezultate cat mai bune cu mijloacele cele mai adecvate si potrivite scopurilor si obiectivelor
anticipate. Cresterea productivitatii este un deziderat ce se extinde si asupara scolii, iar in cadrule i
asupra procesului de invatamant. Calea principala prin care se realizeaza acest lucru este perfectionarea
tehnologiei. Prin analogie cu ceea ce se intampla in alte domenii a fost adoptat in limbajul pedagogic
conceptul de tehnologie didactica.

Un loc important in cadrul tehnologiei didactice il ocupa strategiile didactice.Prin strategie didactica
intelegem un ansamblu de procedee prin care se realizeaza conlucrarea dintre profesor si elev in
vederea predarii si invatarii unui volum deinformatii, a formarii unor priceperisi deprinderi, a dezvolatrii
personalitatii umane.Orice strategie didactica se carcaterizeaza prin doi parametri:

 Programarea externa, ce se refera la modul in care este prelucrata, ordonata si prezentata

informatia didactica.Ea imprima un caracter organizat invatarii, orientand si directioannad
acest proces, in conditiile asigurarii independentei si initiativei celui care invata.
 Programarea operationala interna, ce se refera la registrul componentelor psihice antrenate
in procesul de invatare a ainformatiilor.Ea faciliteaza autoreglarea interna prin valorificarea
experientei acumulate si a potentialului psihologic, propriu fiecarui elev.

Exista mai multe tipuri de strategii:

Strategii didactice de tip expozitiv-euristic. Specific pentru aceste strategii este faptul ca
activitatea de predare si cea de invatare se desfasoara pe fondul unor relatii neunivoce cu un oarecare
grad de incertitudine.In cadrul lor intalnim urmatoarele metode si procedee:

5
  Povestirea: este o expunere orala sub forma de naratiune sau descriere prin intermediul
careaia sunt infatisate fapte, evenimente si inatmaplri indepartate in spatiu si timp,
peisaje georgrafice pe care elevii nu le pot cunaoste altfel;
 Explicatia: prin aceasta metoda se urmareste lamurirea si clarificarea unor notiuni,
principii, legi prin revelarea notelor esentiale, alegaturilor cauzale dintre obiecte si
fenomene, prin surprinderea genezei si devenirii lor;
 Prelegerea: consta in expunerea de catre profesor, au ajutorul cuvantului, a unui volum
mare de cunsotinte printr-o inlantuire logica de rationamente, prin confruntari si
argumentari cat mai detaliate, prin sistematizarea materialului faptic in jurul unor teme
sau idei principale, prin analize unilaterale, prin revelarea legaturilor complexe dintre
obiecte si fenomene;
 Conversatia: este o convorbire, un dialog ce se desfasoara intre profesor si elevi prin care
se stimuleaza si se dirijeaza activitatea de invatare a acestora;
 Problematizarea: consta dintr-o suita de procedee prin acre se urmareste craerea unor
situatii-problema care antreneaza si ofera elevilor posibilitatea sa surprinda diferite relatii
intre obiectele si fenomenele realitatii, intre cunostintele anterioare si noile cunostinte, pe
care ei insisi sub infrumarea profesorului le elaboreaza;
 Descoperirea:se afla in stransa relatie cu metoda anterioara.Daca in cazul problematizarii
accentul cade pe declasarea si crearea unor situatii de invatare si cunoastere; in cazul
descoperirii accentul cade pe cautarea si gasirea solutiei;
 Demosntratia:consta in prezentarea unor obiecte, procese sau reproduceri, precum si
executarea sau producerea in fata elevilor a unor actiuni, fenomene, experiente etc in
vederea acumularii de informatii despre ele si a familiarizarii cu execuatraeea corecta a
atiunilor respective;
 Modelarea: este un sistem material sau teoretic care reproduce, la alta scara, structura
unui alt sistem pe care ne propunem sa-l cunoastem.
 Observatiile independente:includ un ansanblu de procedee prin acre se urmareste
antrenarea elevilor si cunoasterea nemijlocita aunor fenomene;
 Munca cu manualul si alte carti:reprezinta un anasamblu prin care se urmareste formarea
priceperilor si deprinderilor necesare in vederea utilizarii corecte si eficiente a manualelor
si a altor carti ca surse de informare;
 Lucrarile experimentale: in cazul acestei metode elevii sunt pusi in situatia de a provoca si
experimenta fenomenele pentru a cunoaste in mod nemijlocit diferite manifestari ale lor;
 Lucrarile practice si aplicative:prin acesta metoda elevii sunt pusi in situatia de a executa
ei insisi sub conducerea si indrumarea profesorului, diferite sarcini cu caracter aplicativ in
vederea fixarii si consolidarii cunsotintelor si formarii priceperilor si deprinderilor;
 Lucrul in grup: consta in declansarea si mentinerea unor relatii de cooperare si competitie
intre membrii unui grup sau ai mai multor grupe de elevi in vederea rezolvarii sarcinilor
de invatare.

Strategii didactice de tip algortimizat

Dintre acestea voi aminti:

 Algotitmizarea:metoda ce s-a impus in urma cuceririlor psihologiei contemporane privitoare la
operativitatea gandirii;

6
  Instruirea programata: constituie o aplicare a principiilor ciberneticii la procesul de
invatamant. Putem delimita mai multe tipuri de programare:
 Programarea liniara;
 Programarea ramificata;
 Programarea combinata;
 Manualele programate;
 Fisele programate;
 Masinile de instruire.
 Exercitiile:sunt considerate ca actiuni motrice sau intelectuale ce se repeta relativ identic cu
scopul automatizarii si interiorizarii unor modalitati sau tehnici de lucru de natura motrica sau
mintala.In functie de continutul lor putem delimita doua categorii principale de exercitii:
exercitiile motrice si operationale.

Strategii didactice de tip evaluativ-stimulativ

Mentionez mai jos urmatoarele metode de evaluare:

 Masurare si evaluare: metoda prin care se intelege atribuirea de numere unor fapte si
fenomene;
 Docimologia-stiinta evaluarii randamentului scolar: este considerata ca fiind stiinta examinarii
cu toate implicatiile ce decurg de aici si anume: modalitati de notare, variabilitatea notarii,
factorii subiectivi ai notarii, mijloace menite sa contribuie la cresterea obiectivitatii
examinarii.
 Metode si procedee evaluativ-stimulative.Aici vom enumera urmatoarele:
 Observarea si aprecierea verbala;
 Chestionarea orala;
 Lucrarile scrise;
 Testele docimologice;
 Verificarea prin lucrari practice;
 Examenele;
 Scarile de apreciere;
 Verificarea cu ajutorul masinilor.

Asadar, educatia constituie o componenta a existentei socioumane, este un fenomen ontic ce

fiinteaza in cadrul sistemului social; toate componentele educatiei avand un rol important in dezvoltarea
personalitatii umane si a creativitatii, ca si in adaptarea la mediul social, profesional si economic cu care
individul interactioneaza in existenta sa.

BIBLIOGRAFIE:
7
Ioan Nicola: Tratat de pedagogie scolara, Bucuresti, Editura Aramis, 2000
Elena Joita, V.Ilie, M.Vlad, E.Frasineanu:Pedagogie si elemente de psihologie scolara, Editura Arves,
2003
Danescu Elena: Curs Pedagogie