6.2.

IMPORTANȚA DEZVOLTĂRII PROFESIONALE ÎN CARIERA DIDACTICĂ

Pentru a asigura succesul în carieră, orice persoană trebuie să-şi proiecteze cariera,
adică să reflecteze conştient, la fiecare etapă a vieţii, în ce direcţie trebuie să-şi concentreze
eforturile şi resursele personale, pentru a obţine cele mai bune rezultate în activitatea
profesională. Fiecare persoană îşi proiectează cariera pe parcursul întregii vieţi: începând cu
anumite vise din copilărie, care pe măsura maturizării, se transformă în adevărate proiecte de
viaţă profesională.

Autocunoaşterea este un proces continuu, realizat de persoană pe tot parcursul vieţii.

Când persoana îşi pune anumite întrebări, precum: „ce îmi place, ce este important pentru
mine, ce nu este important, ce nu aş face niciodată în viaţă ? ”, devine mai conştientă de
propriile forţe, capacităţi, abilităţi şi valori. Aceasta îi inspiră încredere în forţele proprii,
făcând-o să înţeleagă de la vârstă tânără care sunt scopurile sale în viaţă şi cum le poate
realiza. Astfel, este foarte important să te cunoşti pe sine, dar şi să ştii să colectezi informaţii
despre sine. Informaţiile despre propria persoană, pe care le identificăm prin procesul de
autocunoaştere, se referă la valorile personale şi profesionale, interese, abilităţi, capacităţi,
atitudini, trăsături de personalitate.

Decizia pentru carieră şi motivaţia de dezvoltare profesională într-un anumit domeniu

de activitate au la bază diverse repere privind criteriile de alegere a profesiei (prestigiul,
avantajele, compatibilitatea persoanei cu domeniul de activitate profesională). Evident că
aceste criterii nu se exclud reciproc, dar există anumite priorităţi, determinate de
particularităţile de personalitate, sistemul de valori, circumstanţele de viaţă.

Formarea continuă asigură actualizarea şi dezvoltarea competenţelor personalului

didactic, inclusiv dobândirea de noi competenţe, în funcţie de evoluţiile din planul nevoilor de
educaţie şi al curriculum-ului educaţional, precum şi în funcţie de exigenţele privind
adaptarea competenţelor personalului didactic la schimbările din structurile/procesele de
educaţie.

Potrivit principalelor sale destinaţii, formarea continuă vizează:

1. actualizarea şi dezvoltarea, prin programe de formare/perfecţionare periodică, a

competenţelor în domeniul/domeniile de specializare corespunzător funcţiilor didactice
obţinute prin formarea iniţială;

2. dezvoltarea competenţelor pentru evoluţia în cariera didactică, prin sistemul de

pregătire şi obţinere a gradelor didactice;

3. dobândirea sau dezvoltarea competenţelor de conducere, îndrumare, control,

evaluare în structurile şi organizaţiile din sistemul de educaţie;
4. dobândirea de noi competenţe, prin programe de reconversie/readaptare a calificării
pentru noi specializări sau/şi noi funcţii didactice, altele decât cele obţinute prin formarea
iniţială;
 5. dobândirea unor competenţe complementare sau de extensie care lărgesc gama
activităţilor şi funcţiilor ce pot fi prestate de personalul didactic (predarea în sistemul E
learning, predarea în limbi străine, consiliere educaţională şi orientare în carieră, educaţia
adulţilor ş.a.);

6. dezvoltarea şi extinderea competenţelor transversale privind rolurile sociale şi

dezvoltarea personală şi profesională, interacţiunea şi comunicarea cu mediul social şi cu
mediul pedagogic, asumarea de responsabilităţi privind organizarea, conducerea şi
îmbunătăţirea performanţei strategice a grupurilor profesionale, autocontrolul şi analiza
reflexivă a propriei activităţi.

Din păcate, astăzi, tot mai des, alegerea carierei presupune criterii ce vizează
asigurarea unui nivel de trai bun, renunţându-se la satisfacţii profesionale, afective. În ultima
perioadă, oamenii se ghidează în alegerea profesiei folosind criterii ca salariul, oportunităţi de
promovare sau sfera de relaţii ce se poate genera la jobul respectiv. Pe de altă parte, în
alegerea unui profesii, nu criteriile s-au schimbat, ci doar priorităţile. Criteriul financiar şi-a
menţinut importanţa în decizia de alegere a unei profesii, însă, în prezent, acesta are o altă
intensitate.

Salarizarea cadrelor didactice este peste tot în lume (şi sunt semne că lucrurile nu se
vor schimba prea curând) un puternic demotivator al carierei. Chiar şi în ipoteza îmbunătăţirii
acestei perspective în viitor, este foarte posibil ca – prin comparaţie cu alte domenii de
dezvoltare profesională – învăţământul să rămână tot un domeniu puţin atractiv din punct de
vederea financiar. Iată de ce, loialitatea pragmatică (de tip instrumental) nu trebuie
considerată un deziderat al managementului şcolar.

Cadrul didactic trebuie să fie apreciat, motivat, să aibă acces la cunoaștere, să

beneficieze de un mediu optim în desfășurarea activității profesionale. Toate acestea duc la
creșterea dorinței de dezvoltare profesională.

Ierarhizarea motivațiilor pentru alegerea unei cariere didactice, plasează pe un nivel

superior: plăcerea de a lucra cu tinerii; plăcerea de a preda; faptul că pot influenţa în bine
personalitatea şi viaţa elevilor; faptul că activitatea didactică este un demers stimulativ la
nivel intelectual/cognitiv; şi profesia didactică este una „nobilă”; motivațiile de nivel mediu
constau în: securitatea locului de muncă; faptul că pentru persoanele cuprinse în cercetare, un
profesor a funcţionat drept model; resimţirea vocaţiei de a fi profesor; statusul ridicat al
profesiei didactice; şi beneficiile financiare; iar de nivel scăzut: vacanţele sau încurajarea
oferită de către prieteni etc.

Competenţa didactică este obiectivul central al tuturor programelor de formare

profesională. Competenţa este o realitate dinamică şi flexibilă, greu de surprins şi de
cuantificat. Diverse definiţii ale competenţei, oferite de literatura de specialitate, fac referire la
relaţia dintre cel care desfăşoară o activitate şi rezultatele bune ale activităţii sale. Varietatea
abordărilor problematicii competenţei didactice conduce la o diversitate de criterii pe baza
cărora este apreciată activitatea profesorilor din învăţământul de toate gradele.

În categoria/tipul de competente vizate de activitatea desfasurată, în cadrul

competențelor de specializare, psihopedagogic / metodic se include actualizarea si dezvoltarea
competentelor in domeniul de specializare corespunzator functiei didactice ocupate, precum si
in domeniul psihopedagogic si metodic, având ca și competențe complementare dobândirea
unor competente complementare prin care se extinde categoria de activitati ce pot fi prestate
in activitatea curenta, cum ar fi predarea asistata de calculator, predarea in limbi straine,
consilierea educationala si orientarea in cariera, educatia adultilor, precum și dezvoltarea si
extinderea competentelor transversale privind interactiunea si comunicarea cu mediul social si
cu mediul pedagogic, asumarea de responsabilitati privind organizarea, conducerea si
imbunatatirea performantei strategice a grupurilor profesionale, autocontrolul si analiza
reflexiva a propriei activitati.

Calitatea resurselor umane din educație, mai precis a cadrelor didactice, este un
rezultat atât al pregătirii formale specializate cât și al aspirațiilor profesorilor.

Diversitatea modelelor de carieră, influenţate de diversitatea traiectoriilor, oferă

tuturor şansa de a face o carieră pe măsura capacităţilor şi aspiraţiilor. Important este ca
munca prestată să-i aducă omului satisfacţie, iar rezultatele să fie apreciate de către cei din jur.
Există însă o condiţie primordială pentru aceasta: fiecare trebuie să conştientizeze că pentru a
realiza o carieră este necesar să presteze o muncă calificată, să deţină o calificare într-un
domeniu de activitate profesională.

Conform principiilor europene comune privind competenţele profesorilor şi calificările

acestora:

• Profesia didactică trebuie să se bazeze pe o calificare înaltă. Personalul didactic trebuie să

absolve o formă de învăţământ superior. De asemenea, ar trebui ca fiecare cadru didactic să
aibă posibilitatea de a continua studiile la un nivel superior, pentru a-şi dezvolta competenţele
de predare şi a-şi spori şansele de promovare în carieră. Printr-o abordare multidisciplinară,
formarea profesorilor trebuie să asigure: - cunoaşterea profundă a disciplinei, - înalte
cunoştinţe pedagogice, - competenţe de orientare şi sprijinire a elevilor, - înţelegerea
dimensiunii sociale şi culturale a învăţământului.

• Profesia didactică trebuie plasată în contextul învăţării pe tot parcursul vieţii. Acest context
trebuie dezvoltat prin: - încurajarea şi sprijinirea la nivel de sistem a dezvoltării profesionale
continue, care poate include perioade de timp petrecute în afara sistemului educaţional,
recunoscute şi recompensate ca atare de către sistemul educaţional, - recunoaşterea din partea
profesorilor şi instituţiilor educaţionale a importanţei dezvoltării profesionale pe tot parcursul
vieţii, - încurajarea profesorilor pentru revizuirea activităţilor didactice şi a celor practice, în
vederea creşterii eficacităţii lor atât pe baza inovaţiilor şi cercetărilor din domeniu, cât şi pe
baza evoluţiei societăţii cunoaşterii, în general, şi - înţelegerea de către personalul didactic a
rolului pe care îl are în educarea celor care vor învăţa pe tot parcursul vieţii.
• Profesia didactică trebuie considerată o profesie mobilă. Mobilitatea trebuie să reprezinte o
componentă centrală a formării iniţiale şi continue a personalului didactic. Recunoaşterea
mutuală a statutului şi experienţei didactice, împreună cu asigurarea mobilităţii între diferitele
niveluri educaţionale reprezintă două direcţii importante de acţiune în acest sens.

• Profesia didactică trebuie să se bazeze pe parteneriate. Instituţiile furnizoare de formare

profesională trebuie să-şi organizeze activitatea în colaborare şi parteneriat cu alte şcoli, cu
mediul local de afaceri (angajatori), cu furnizorii de formare şi cu ceilalţi factori interesaţi.
Instituţiile de învăţământ superior trebuie să se asigure de faptul că oferta lor educaţională se
bazează pe cunoaşterea practicilor curente.

Competenţele personalului didactic trebuie să permită acestuia:

• Să lucreze cu alţii – profesia didactică trebuie bazată pe valori precum incluziunea socială şi
dezvoltarea potenţialului fiecărui cursant. În acest scop cadrele didactice trebuie să posede
cunoştinţe privind creşterea şi dezvoltarea umană şi să demonstreze încredere în sine atunci
când se implică în activităţi didactice. Profesorii trebuie să fie capabili să lucreze cu elevii ca
indivizi şi să-i sprijine dă se dezvolte ca membrii participativi şi activi ai societăţii. Ei trebuie
să fie capabili să lucreze în aşa fel încât să sporească inteligenţa colectivă a cursanţilor şi să
colaboreze cu colegii pentru dezvoltarea propriilor competenţe.

• Să opereze cu un volum considerabil de informaţii, tehnologii şi cunoştinţe noi – personalul

didactic trebuie să fie capabil să gestioneze o varietate largă de tipuri de cunoştinţe. Propria
pregătire şi dezvoltarea profesională trebuie să le permită accesarea, analizarea, validarea,
transmiterea şi reflecţia asupra cunoştinţelor, făcând apel la utilizarea eficientă a tehnologiilor,
atunci când este cazul. Competenţele pedagogice trebuie să le permită să construiască şi să
gestioneze corespunzător mediile de învăţare şi să-şi păstreze libertatea intelectuală de a
decide asupra modului în care organizează procesul de predare. Încrederea lor în utilizarea
tehnologiilor de informare şi comunicare trebuie să le permită integrarea acestora în mod
eficient şi eficace în cadrul procesului de predare/învăţare. Cunoştinţele teoretice şi practice
trebuie să le permită profesorilor să înveţe din propriile experienţe şi să adapteze o gamă largă
de strategii de predare şi învăţare la nevoile elevilor.

• Lucrul cu şi în societate – personalul didactic contribuie la pregătirea tinerilor pentru a

deveni responsabili de rolul lor ca cetăţeni europeni. Profesorii trebuie să fie capabili să
promoveze mobilitatea şi cooperarea europeană, şi să încurajeze respectul şi înţelegerea
interculturalităţii. Ei trebuie să aibă o înţelegere corectă atât asupra respectării diversităţii
culturale, cât şi asupra identificării valorilor comune. Profesorii trebuie să fie capabili să
înţeleagă factorii care contribuie la coeziune sau excludere socială, precum şi dimensiunile
etice ale societăţii cunoaşterii. Personalul didactic trebuie să activeze eficient la toate
nivelurile: local, regional, naţional, european, global.

În ultimă instanţă, personalului didactic i se cer competenţe privind facilitarea învăţării şi

dezvoltare a mediului educaţional, acestea putând fi considerate definitorii pentru activitatea
didactică. Acestor competenţe li se adaugă alte două, mai generale, privind cooperarea şi
interacţiunea, pe de o parte, şi învăţarea continuă, pe de altă parte. Pentru a
facilita învăţarea şi a dezvolta mediul educaţional, profesorul trebuie să aibă abilităţi de
autoevaluare şi reflecţie asupra propriei activităţi. Reflecţia nu este necesară doar la nivel
individual, fiind esenţial ca aceasta să fie extinsă la nivelul comunităţii. În acest context,
comunicarea devine un instrument deosebit de importat pentru dobândirea unei înţelegeri
comune privind munca şi dezvoltarea unei comunităţi a muncii. Comunicarea presupune
cooperare colegială şi interacţiune la multe niveluri, reprezentând un factor cheie pentru
dezvoltarea procesului de predare.
 Restrângând aria preocupărilor, nu ar fi lipsită de interes enumerarea noilor cerinţe
referitoare la activitatea profesorilor, aşa cum apar ele în literatura de specialitate, care pot fi
considerate şi ţinte ale programelor de formare:
• abilitatea de a defini scopuri şi de a le realiza în cooperare şi parteneriat;
• abilitatea de a munci în echipă;
• abilitatea de a gândi organizaţional, instituţional şi în termeni financiari;
• voinţa de a-şi asuma responsabilităţi şi iniţiative;
• încrederea în dezvoltarea profesională şi personală;
• disponibilitatea de a împărtăşi grijile şi problemele personale ale colegilor şi ale
educabililor;
• competenţele comunicaţionale, autenticitatea şi empatia;
• abilitatea de a depăşi frustrările non-productive, rezistenţa la schimbare şi blocajele;
• deschiderea la pluralism, multiculturalism şi policentrism;
• capacitatea de a se orienta în medii socio-culturale diverse;
• abilitatea de a acţiona diferenţiat, în funcţie de publicul şi de situaţia concretă.

Bibliografie:

⮚ Laura Patache, Managementul carierei în învățământ

⮚ Ion-Ovidiu Pânişoară, Georgeta Pânişoară, Motivarea pentru cariera didactică

⮚ Sofia Șuleanschi, Dezvoltare personală și proiectarea carierei