1.

Dezvoltarea ataamentului

Poi vedea bine doar cu inima. Ceea ce este esenial rmne invizibil pentru ochi! Antoine de Saint - Exupery

Prima relaie pe care o formeaz copilul (de obicei cu mama) are o semnificaie particular din mai multe privine. n primul rnd, ea este mai important pentru starea de bine a individului dect orice alt relaie urmtoare, prin faptul c determin protecie, iubire i securitate i se rspndete astfel asupra ntregii funcionri, fizice i psihice, a copilului. n al doilea rnd, este n general o legtur durabil, care continu s joace un rol central de-a lungul copilriei i care este o surs de confort chiar i n adolescen i dup aceea. n plus este considerat de muli ca fiind un prototip pentru toate celelalte relaii apropiate pe care le va forma individual, chiar i n perioada adult. Faptul c bebeluul este capabil deja de un lucru att de complicat precum formarea unei relaii cu o alt persoan este o realizare remarcabil. Relaiile sunt fenomene extrem de complexe; ele depind de caracteristicile ambilor indivizi implicai, necesitnd aadar amestecarea acestor caracteristici ntr-un singur curs comportamental, precum i schimburi i management reciproc al emoiilor, uneori foarte intense, care apar n interaciune. Toate relaiile, inclusiv cele primare dintre printe i copil implic o serie de dimensiuni; totui dimensiunea ataamentului este cea care a primit cea mai mare atenie n ultimele decenii i despre care am nvat cel mai mult. Acest lucru se datoreaz n mare parte scrierilor lui John Bowbly (1969/1982, 1973, 1980), a crui teorie despre ataament a devenit abordarea dominant n nelegerea dezvoltrii sociale timpurii i a determinat un apropiate ale copiilor. numr mare de cercetri tiinifice despre formarea relaiilor

Caracteristicile i funciile ataamentului

Ataamentul poate fi definit ca legtura emoional, de lung durat cu un anumit individ. Astfel de legturi sunt caracterizate prin urmtoarele trsturi: Sunt selective, adic sunt centrate pe indivizi specifici care solicit comportamentul de ataament ntr-o manier i ntr-o msur care nu se regsesc n interaciunile cu ali indivizi. Ele presupun cutarea proximitii fizice, adic se depune efort pentru a menine apropierea de obiectul ataamentului. Ele ofer confort i securitate, acestea fiind rezultatul proximitii. Produc suprare la separare atunci cnd legtura e ameninat i cnd nu se poate obine proximitatea. Dup Bowlby, aceste legturi au o baz evoluionist i o funcie biologic. Ele apar deoarece n istorica ndeprtat a omenirii, atunci cnd animalele preistorice reprezentau un pericol real, era necesar un mecanism prin care copiii puteau s stea aproape de prinii lor i s obin n acest mod protecie, sporindu-i ansele de supravieuire. Ca rezultat al seleciei de-a lungul evoluiei, bebeluii sunt aadar echipai cu modaliti de atragere a ateniei prinilor lor (cum e plnsul), de meninere a ateniei i interesului (cum sunt zmbetul i vocalizarea), de ctigare sau meninere a proximitii (cum sunt urmrirea sau apucarea). Cu alte cuvinte, bebeluii sunt predispui genetic s stea aproape de indivizii care sunt susceptibili s i protejeze i s semnalizeze cernd atenie i ajutor n momentele de distres. Diferitele comportamente de ataament utilizate n acest scop exist n repertoriul de rspunsuri ale copilului din primele luni; ele funcioneaz la nceput n mod automat i stereotip n relaie cu un numr mare de aduli, dar pe parcursul primului an devin focalizate doar pe unul sau doi indivizi i se organizeaz n sisteme de comportament mult mai flexibile i sofisticate, putnd fi planificate. Funcia biologic a ataamentului este supravieuirea; funcia psihologic este dobndirea securitii. Acest lucru funcioneaz desigur doar dac prinii rspund mutual la comportamentul copilului de aici, dezvoltarea unui sistem parental al ataamentului, care a aprut n mod similar n cursul evoluiei i care asigur programarea prinilor pentru a rspunde semnalelor copilului.

Ataamentul funcioneaz, dup Bowbly, ca un sistem de control, respectiv aproximativ ca un termostat. El este fcut s asigure meninerea unei stri de echilibru, i anume rmnerea n proximitatea prinilor. Atunci cnd aceast stare este atins, comportamentul de ataament este silenios; copilul nu trebuie s plng sau s se prind i poate s urmreasc alte scopuri, cum sunt jocul i exploatarea. Atunci cnd aceast stare este ameninat, de exemplu, prin dispariia mamei din cmpul vizual sau prin apropierea unui strin, snt mobilizate rspunsurile de ataament i copilul depune un efort activ pentru a rectiga starea iniial. Felul n care copilul realizeaz acest lucru se modific odat cu vrsta i cu sporirea competenelor cognitive i comportamentale: n timp ce copilul de 6 luni doar va plnge, cel de 3 ani i va chema mama, o va urma i o va cuta n diferite locaii. El se modific, de asemenea, i n raport cu condiia copilului: dac e bolnav sau obosit rspunsurile de ataament sunt activate mult mai repede, deoarece nevoia de proximitate fa de mam este mai mare. n mod similar, se modific i datorit situaiei externe: n medii familiare, tolerana copilului fa de absena mamei este mai mare dect ntr-un mediu strin. Totui, oricum ar fi exprimat, ataamentul este compus dintr-o reea de aciuni, cogniii i emoii, care are scopul de a promova cea mai bazal nevoie a omenirii i anume supravieuirea.

Cursul ontogenetic
Stabilirea unei relaii cu o alt persoan este o abilitate foarte complex i nu e de mirare c este nevoie de mare parte din primul an de via pentru ca relaia de ataament s se dezvolte. Comportamentul de atenie selectiv fa de feele umane i vocilor, abilitatea de a recunoate indivizii familiari, rspunsul prin zmbet sau plns pn cnd se rezoolv disconfortul prin hrnire sau legnat toate acestea sunt pietre de temelie ale legturii de tip ataament, ns nu trebuie considerate ca fiind legtura de sine. Chiar i atunci cnd apar, acest lucru se ntmpl ntr-o form nesofisticat, care va necesita muli ani ca s ating maturitatea. Bowbly a propus un model cu patru stadii pentru aceast dezvoltare, artnd modul n care caracteristicile ataamentelor se dezvolt gradual, pe msur ce comportamentul devine tot mai organizat, flexibil i intenional. Cele patru stadii (rezumate n tabelul 1) sunt descrise mai jos.

Tabelul 1. Fazele dezvoltrii ataamentului

Faz Pre-ataament Ataament n formare

Vrsta (n luni) 02 27

Trsturi principale Rspunsuri sociale nediscriminative nvarea regulilor de baz ale

interaciunilor Ataament evident 7 24 Protest la separare; ngrijorare la apariia intenional Parteneriat orientat spre scop de la 24 Relaii mai clar bidirecionale; copii neleg nevoile prinilor strinilor; comunicare

Securitate-insecuritate
Dac experienele copiilor cu relaiile impersoanle timpurii sunt cruciale pentru dezvoltarea lor psihologic, trebuie s nelegem n ce fel experienele diferite produc rezultate diferite. Ataamentele au faete multiple i pot afecta copiii n variate moduri; totui, exist mai ales un aspect care a fost scos n eviden, i anume, felul n care copiii dobndesc din acea relaie un sentiment al securitii. Acest lucru se datoreaz n mare parte cercetrilor lui Mary Ainsworth i ale colegilor ei (1978), care au dezvoltat att o modalitate de a evalua securitatea ataamentului ct i o schem de clasificare pentru a descrie diferite paternuri de securitate. Evaluarea este bazat pe o procedur cunoscut sub numele de Situaia strin, care const dintr-o serie de episoade scurte, standardizate, care au loc ntr-un laborator de observaie nefamiliar copilului i care include: a fi cu mama, a fi confruntat cu un strin adult, a fi lsat cu strinul de ctre mam, a fi lsat singur i a fi din nou cu mama. Stresul inerent unei astfel de situaii activeaz comportamentul de ataament la copii i, dup Ainsworth, va scoate n eviden modul n care ei utilizeaz mama ca surs a securitii. De aceea, poate fi folosit ca instrument

standardizat pentru evaluarea naturii ataamentelor timpurii i evidenierea felului n care copiii mici difer din perspectiva tipului de ataament pe care l-au format cu mama. Aceste diferene au fost clasificate n patru paternuri de ataamente de baz (vezi tabelul 2 pentru detalii). Se consider c acestea reprezint diferene fundamentale privind modul de stabilire primar a relaiilor sociale i indic gradul de securitate inerent modelului de lucru intern format n legtura primar. Cei mai muli copii aparin categoriei ataamentului securizant; ca rezultat al experienelor iniiale pozitive, ne putem atepta ca ei s formeze relaii de ncredere cu adulii i cu ali copii, dezvoltndu-i de asemenea o imagine de sine confident, care, n schimb, i va poziiona n situaii bune de rezolvare a sarcinilor cognitive de tipul celor ntnite la coal sau n joc. Celelalte trei grupuri de ataament non-securizant nu au acest avantaj; relaiile viitoare ale copiilor sunt n pericol, iar adaptarea lor la numeroase sfere ale vieii nu are aceeai baz sigur ca i n cazul celor cu ataament securizant. n particular, numrul mic de copii care aparin categoriei dezorganizat este considerat a fi cel mai supus riscului de a dezvolta patalogie mai trziu n via. Dac astfel de predicii se adeveresc, clasificarea paternurilor de ataament timpuriu este ntr-adevr de ncredere. Tabelul 2 Tipuri de ataament Tip Ataament securizant Comportament n Situaia strin Copilul manifest un nivel moderat de cutare a proximitii cu mama; este suprat din cauza plecrii ei; o ntmpin pozitiv atunci cnd se ntoarce Ataament anxios: evitativ Copilul evit contactul cu mama, mai ales la reuniunea dup separare; nu este foarte suprat atunci cnd este lsat cu strinul Ataament anxios: rezistent Copilul este foarte suprat datorit separrii de mam; la ntoarcere ei este dificil de consolat, amndoi caut confort i i rezist Dezorganizat Copilul nu manifest un sistem coerent de adaptare la stres; prezint comportamente contradictorii fa de mam cum ar fi cutarea proximitii urmat de evitare,

indicnd confuzie i team n privina relaiei

Modelele interne de lucru

Dezvoltarea Situaiei strine ca instrument de evaluare a focalizat atenia mult timp aproape exclusiv pe manifestrile comportamentale ale ataamentului la copiii mici. Doar recent, noile metode de evaluare au fcut posibil extinderea focusului la vrste mai mari, incluznd adulii, i, ca urmare, cel mai promitor concept al lui Bowbly, cel de model interne de lucru, a dobndit proeminen. Aa cum am menionat deja, Bowbly a sugerat c astfel de modele sunt structuri mentale bazate pe experiena anterioar a copilului cu figurile de ataament. Prin intermediul lor, copilul poate s i reprezinte intern atributele pertinente ale fiecrei figuri de ataament i tipul relaiei dezvoltate cu acea persoan. ncepnd cu finalul primului an de via, copiii devin tot mai capabili s i reprezinte mental lumea sub form simbolic, respectiv pot s gndeasc la figurile de ataament, la ei i la relaiile dintre ei i cealalt persoan. Faptul c sunt capabili s plng dup mama absent semnific faptul c, deja, comportamentul lor este ghidat de un model intern al mamei, iar n timp aceste modele exercit o influen tot mai mare asupra aciunilor copilului. Astfel, experiena unei mame calde i nelegtoare va conduce la formarea unui model de lucru intern la copil care o va nfia pe aceasta ca surs de securitate i sprijin; ca urmare, copilul va avea ncredere n disponibilitatea acesteia n orice moment n care va avea nevoie i o va utiliza ca refugiu de siguran. Mai mult, modelul copilului despre sine nsui va reflecta relaia construit cu mama: dac relaia este trit ca una satisfctoare, copilul se va simi acceptat i n siguran, avnd o probabilitate mai mare s-i formeze o imagine de sine pozitiv; o relaie abuziv va duce la o imagine de sine negativ, care poate s aib repercursiuni negative pentru comportamentul viitor al copilului. Modelele iniiale pot s se generalizeze apoi la ali oameni i la alte relaii: copiii care se vd ca fiind demni de a fi iubii au o probabilitate mai mare de a atepta interaciuni pozitive cu ceilali; aceia care se consider respini vor aborda probabil orice nou relaie cu ateptri negative. Aadar, pe de o parte, modelele interne de lucru sunt reprezentri ale trecutului; pe de alt parte, ele sunt folosite pentru a ghida comportamentul n contextul viitoarelor relaii apropiate. Modelele nu sunt deloc inflexibile i impermeabile la

schimbare n urma unei noi experiene; cu toate acestea, Bowbly credea c cele mai timpurii modele vor fi cele mai persistente, n mare parte datorit faptului c acestea tind s existe n afara contiinei i de aceea nu sunt uor de accesat. Tabelul 3 prezint un rezumat al celor mai importante caracteristici ale modelelor interne de lucru. Tabelul 3. Caracteristici ale modelelor interne de lucru Modelele interne de lucru sunt reprezentri mentale care nu sunt doar imagini ale celeilalte persoane i ale relaiei; ele se refer de asemenea i la sentimentele trezite de acea relaie. O dat formate, modelele exist n cea mai mare parte n afara contiinei. Dezvoltarea lor e modelat de experienele copilului de cutare a proximitii i de modul de satisfacere a lor. Exist diferene bazale n ceea ce privete natura modelelor de lucru ntre indivizi ale cror ncercri de cutare a priximitii din copilrie au fost acceptate n mod consistent i aceia a cror cutare a proximitii a fost blocat sau acceptat n mod inconsistent. n cursul dezvoltrii, modelele de lucru devin stabile, dar nu sunt impermeabile la influena relaiilor viitoare. Funcia acestor modele este de a oferi individului reguli care s ghideze att comportamentul, ct i sentimentele n relaie cu alte persoane semnificative. Ele fac posibil prezicerea i interpretarea comportamentului celorlalte persoane i, deci, planificarea propriului comportament de rspuns.

Aceste modele accentueaz faptul c ataamentul este un fenomen ntlnit pe tot parcursul vieii i nu limitat doar la primii ani de via. Totui, n timp ce manifestrile externe ale ataamentelor pot fi observate cu uurin, accesul la astfel de fenomene interne este mai dificil. Au fost realizate o serie de ncercri pentru a dezvolta tehnici potrivite pentru diferite grupe de vrst, mai ales pentru aduli (vezi Crowell & Treboux, 1995), iar dintre acestea Interviul de ataament pentru aduli (AAI Adult Attachement Interview) este astzi cel mai utilizat. Acesta const ntr-o serie de ntrebri adresate n timpul unui interviu semi-structurat, cu scopul

de a afla experienele de ataament timpurii ale individului i modalitatea n care el consider c aceste experiene afecteaz dezvoltarea ulterioar i funcionarea prezent. Ceea ce e considerat semnificativ nu este att coninutul acestor amintiri ct modalitatea n care sunt exprimate, n special coerena i deschiderea emoional. Prin intermediul unei serii de scoruri se ajunge la o clasificare care rezum atitudinea individului privind ataamentul. Clasificarea conine urmtoarele patru categorii: Autonom: indivizii clasificai astfel discut despre experienele din copilria lor deschis i coerent, prezentnd att evenimentele i emoiile pozitive ct i pe cele negative. Ei pot fi considerai ca avnd ataament sigur, spre deosebire de celelalte trei grupuri care urmeaz. Evitativ: astfel de indivizi par s se rup de natura emoional a copilriei lor, negnd mai ales experienele negative sau evitndu-le semnificaia. Preocupat: aceti indivizi sunt mult prea implicai n amintirile lor i par att de copleii nct devin incoereni i confuzi n timpul interviului. Nerezolvat: adulii sunt clasificai astfel atunci cnd declar faptul c nu au reuit si reorganizeze viaa mental dup experienele dureroase din copilrie care includ pierderi i traume. Datele preliminare sugereaz c aceste patru categorii se afl n legtur cu clasele identificate pentru relaiile de ataament ale copiilor mici, respectiv cu ataamentul securizant, evitativ, rezistent i dezorganizat. Cu alte cuvinte, mamele care sunt ntr-o anumit categorie au o probabilitate mai mare de a avea copii care sunt n categoria corespunztoare. Dac aa stau lucrurile, nseamn c modelele intrne de lucru construite de mam n timpul copilriei ei vor afecta modul n care aceasta interacioneaz cu copilul ei, iar ca urmare copilul va forma un anumit tip de ataament cu ea. Avem aadar dovada continuitii dintre generaii. Exist i indicii care arat c un anumit grad de continuitate se menine de-a lungul a trei generaii, adic bunici, mame i copii (Benoit & Parker, 1994).

3.Ataamentul n societatea contemporan

Niels Rygaard, lucrnd cu copii si familii in care exista probleme de atasament, considera ca o mare parte din aceste tulburari se datoreaza si societatii actuale. Astfel, el afirma faptul ca omenirea a avut nevoie de cateva milioane de ani pentru a imbunatati relatia timpurie dintre mama si copil si doar de 15 ani pentru a o distruge. Schimbarile sociale care s-au produs in lume de la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial au avut consecinte importante asupra familiei, atat in sens pozitiv cat si negativ. Vorbim aici, in primul rand, de patrunderea pe piata muncii a unui numar din ce in ce mai ridicat de femei, consecinta fiind reducerea timpului zilnic pe care acestea il petrec cu copiii lor. Acest fenomen inseamna pe de o parte, cresterea nivelului de trai si a stabilitatii materiale a familiei, dar si modificari in ceea ce inseamna convingerile religioase, modelele de familie, obiceiurile alimentare, numarul de copii din familie, etc, precum, in multe cazuri si un nou tip de atasament intre mama si copil. A crescut foarte mult si numarul mamelor care nasc copiii in spital, fata de cele care nasc acasa. Desigur, acest lucru prezinta numeroase avantaje: o nastere asistata de doctori, reducerea mortalitatii infantile precum si reducerea numarului femeilor care mor in timpul nasterii. Problema pe care o reprezinta nasterea in cadrul unui spital pentru atasamentul dintre mama si copil il reprezinta faptul ca primul contact fizic al copilului nou-nascut nu a mai fost, in multe cazuri, cu unul dintre parintii sai, ci cu unul dintre membrii personalului medical. Aceasta separare a copilului foarte mic de mama sa nu are efecte negative doar asupra copiilor ci si a mamelor lor. Mamele care sunt separate de nou-nascutii lor, chiar si pentru perioade foarte scurte de timp, traiesc de multe ori sentimente intense si de lunga durata de frica irationala, tind sa se simta instrainate si detasate fata de copil, si se simt incompetente si nesigure in incercarile de a interpreta semnalele transmise de copil si nevoile acestuia, devenind nesigure cand trebuie sa se decida cum trebuie sa se comporte cu copilul. Acest lucru, produce, in timp, un sir de neintelegeri si de nevoi nesatisfacute intre mama si copil. Probleme de atasament exista, de multe ori, si intre tata si copil, daca acesta este exclus din experienta nasterii si a primului contact cu copilul, trebuind sa invete sa iubeasca un copil care vine din spital, la mult timp dupa nastere. Al doilea rezultat al schimbarilor in modelul societatii il reprezinta numarul ridicat de divorturi, mai ales in tarile vestice. Cresterea nivelului de trai pare ca a dus, in unele cazuri, la dezbinarea multor familii si nu la reinnoirea stilului de viata, asa cum se prevazuse. In multe

familii , a disparut treptat si influenta bunicilor, care de multe ori fie nu sunt interesati sa se implice in viata unui nepot sau sunt indepartati de parintii copilului. Stiinta ne spune ca un copil nou-nascut, se poate atasa pana la varsta de 3 ani de 4-5 persoane si sa se dezvolte normal, sanatos. Centrele de zi sunt, deci, extreme de utile pentru a complete eforturile parintilor, dar trebuie sa ne facem griji pentru copiii foarte mici, care petrec o mare parte din timp intr-o institutie, alaturi de alti copii si de foarte putini specialisti. Un studio realizat de NICHD in 2003 a aratat faptul ca aceste centre pot avea grija de copii si sunt in multe cazuri un ajutor pentru parinti, dar cu toate acestea, copiii mai mici de 2 ani care petrec mult timp in cadrul acestor centre au tendinta de a dezvolta mai multe problem de comportament. Una dintre metodele propuse pentru a incuraja formarea si dezvoltarea atasamentului intre copil si mama ar fi asigurarea unui concediu prelungit al mamei dupa nasterea copilului, prin metode multiple si mai putin costisitoare de ingrijire a copiilor cat timp parintii sunt la munca, si cursuri de formare si reorientare profesionala dupa ce mama se intoarce din concediul de maternitate. Acest lucru este foarte important mai ales in tarile industrializate, in care multe mame muncesc mult, majoritatea fiind insa, inca, prost platite. Si mai important ar fi sa se ofere informatii mamelor sau viitoarelor mame despre formarea si dezvoltarea unui atasament normal si sanatos cu copiii lor. O ipoteza asupra numarului crescut de familii in care exista probleme de atasament si a numarului din ce in ce mai mare de copii cu tulburari de atasament este faptul ca nu natura acestor schimbari sociale sta la baza acestor tulburari (multe culture, de exemplu, isi cresc copiii in comun, timpul petrecut de acestia cu proprii parinti fiind destul de redus, cu toate acestea nu prezinta un numar mai ridicat de tulburari de atasament decat ceilalti copii) ci viteza cu care aceste schimbari s-au petrecut in tarile industrializate, nexistand posibilitatea de adaptare treptata la noile conditii de viata. Un exemplu despre modul in care schimbari bruste in modul de functionare al unei societati poate afecta viata membrilor sai si atasamentul din cadrul familiei il reprezinta triburile de eschimosi din Groenlanda. Ei au avut la dispozitie mii de ani pentru a se adapta vietii in grupuri mici de vanatoare, avand traditii bogate, inclusive in ceea ce priveste cresterea copiilor. In jurul anilor 1960, guvernul danez, pentru a-i integra, i-a convins sa paraseasca grupurile

mici in care traisera pana atunci pentru a locui in orase noi, largi. In doar 15 ani, in cadrul tinerei generatii se puteau observa un numar foarte mare de personae neadaptate, alcoolice, cu problem de identitate si o rata in crestere a suicidului. Acelasi process poate fi observant, intr-o mai mare sau mai mica masura, si in cadrul fostelor tari comuniste, unde colapsul brusc al structurilor societatii, a produs o multime de copii abandonati care supravietuiesc in gasti, iar in momentul in care unii dintre acestia sunt adoptati, isi frustreaza parintii adoptive care cred ca dragostea lor ar trebui sa vindece toate ranile, facandu-si in acest mod, rau lor insilor cat si copiilor. La celalalt capat al scalei schimbarii in raport cu traditia gasim comunitatile de tip Amish care au abandonat idea de dezvoltare in favoarea stabilitatii si a unei comunitati stranse. Acestea, avand un mod de viata stabil, nu au membrii care sa sufere in mod vizibil de tulburari de comportament sau de alte tipuri de tulburari de personalitate. Chiar daca, avand in vedere regulile statistice, stim faptul ca psihopati trebuie sa existe si in acest tip de societate, acestia sunt prinsi in traditii si in reguli de comportament social foarte puternice. Intalnim, mai ales in tarile dezvoltate, multe familii formate prin adoptia unui copil. Schore afirma faptul ca o persoana care a experimentat abuz sau neglijenta din partea parintilor in copilarie, este posibil sa invete greu sa isi controleze emotiile, si exista un risc mai mare sa utilizeze violent sau abuzul de substante in momentul in care se simte speriat sau amenintat. De aceea, parintii adoptive trebuie sa fie pregatiti sa ajute copilul sa invete sa controleze sentimente puternice, mai ales daca aceste sentimente sunt evocate de pierderea, trauma sau abuzul experimentat. Conform teoriei atasamentului, este clar faptul ca parintii adoptive trebuie sa isi fi rezolvat, ei insisi, cel putin intr-o anumita masura, propriile sentimente provocate de trauma sau pierdere in propriile vieti pentru a putea ramane disponibil emotional pentru un copil pe care il iau in ingrijire. Hughes (2003): Adultii care intentioneaza sa asigure unui copil un sentiment de securitate psihologica, suficient pentru a rezolva si integra experientele asociate pierderii si traumei, trebuie sa fi rezolvat intai experientele similare din propriul lor trecut, pentru a putea fi prezenti din punct de vedere cognitive si emotional pentru copil in momentul in care amintiri ale acestor experiente reapar

Este important pentru un viitor parinte adotiv sa exploreze circumstantele care i-au determinat sa isi doreasca sa adopte un copil. Daca, de exemplu, acest lucru se datoreaza faptului ca acestia nu au putut avea un copil biologic, ei trebuie sa inteleaga si sa rezolve propriile lor sentimente legate de infertilitate. In caz contrar, exista pericolul ca acel copil biologic imaginar sa fie idealizat de catre parinti, iar copilul adoptive sa nu se poata ridica niciodata la asteptarile pe care acestia le au. Inainte de a se decide daca unei familii ii va fi acordat spre adoptie un copil, este de dorit sa incerce sa afle ce rol isi imagineaza familia respective ca acel copil il va avea. S-a constatat in cadrul unor interviuri cu personae care vor sa adopte un copil faptul ca multi isi doresc acest lucru pentru a consolida relatia dintre cei doi parteneri, pentru a inlocui un copil pe care acestia nu il pot avea, pentru a completa o familie, sau pentru ca un copil pana atunci singur la parinti sa aiba un frate/sora mai mica. De multe ori, rolul pe care viitorii parinti adoptive vor ca acest copil sa il joace in viata lor nu este realist (de exemplu sa salveze o relatie intre parteneri in care exista probleme). In momentul in care parintii realizeaza ca acel copil nu poate juca rolul pe care ei I l-au atribuit, exista pericolul ca el/ea sa devina tapul ispasitor pentru toate problemele cu care parintii se confrunta sis a fie respins. De asemenea, experienta pierderii unui copil (inainte sau dupa nastere) trebuie luata in considerare capacitatea lor de a facilita crearea unei relatii de atasament securizant cu copilul. In anumite cazuri, trebuie sa se aiba in considerare, in cazul in care femeia care vrea sa adopte copilul a avut in trecut unul sau mai multe avorturi, ca dorinta de a adopta un copil sa nu fie rezultatul unor sentimente de rusine sau vinovatie, iar copilul adoptat sa fie perceput ca o modalitate prin care persoana sa repare acele greseli- sentimente care vor impiedica formarea atasamentului intre viitoarea mama si copil. Rolul de printe este pentru cei mai mul i dintre noi, unul dintre cele mai importante roluri pe care le ntreprindem la un moment dat n via . Majoritatea fiinelor umane doresc s aib copii i doresc, de asemenea, ca aceti copii s creasc sntoi, fericii i ncreztori n sine (Bowlby, 1988). Aa cum spune i promotorul teoriei ataamentului, John Bowlby, pentru acei prini care reuesc s-i dezvolte un stil de parentaj n conformitate cu valorile de via , recompensele sunt mari; ns cei care eueaz n a-i crete sntoi, fericii i ncreztori n sine

pot ajunge s plteasc un pre foarte mare, dezvoltn probleme de sntate mintal (anxietate, depresie) i emoii greu de gestionat (ruine, vin, etc.). Astfel angajamentul fa de rolul de printe presupune o capacitate de adaptarea i prezen psihologic aparte. Mai mult, deoarece educa ia i creterea eficient sunt eseniale pentru echilibrul socio-emoional al copilului, este important ca prin ii s cunoasc ct mai multe informaii despre psihologia copilului dar i despre factorii care reprezint protecie sau riscuri pentru sntatea fizic i emoional a acestuia. Un astfel de factor care poate s reprezinte protecie dac este asigurat sau risc dac lipse te este iubirea printeasc. n cele mai multe teorii i studii care descriu ataamentul dintre copii i aduli, persoana adult cel mai frecvent amintit este mama, i aceast idee nu este surprinztoare atta timp ct mama este cea care poart copilul n pntece i asigur venirea acestuia pe lume. ns, n 1981 o echip de specialiti interesai de analiza relaiei copil adult, coordonat de Main i Weston, extind aceast idee studiind relaia dintre copilul mic i mam, iar mai apoi relaia dintre acelai copil i tat. Una dintre descoperirile studiului a fost c, atunci cnd erau studia i ca grup, tiparele de ataament manifestate fa de tai semnau foarte mult cu tiparele manifestate fa de mame. ns o a doua descoperire a fost i mai surprinztoare. Atunci cnd tiparele de ata ament ale fiecrui copil au fost studiate individual, nu a fost descoperit nicio corela ie ntre tiparele manifestate fa de un printe n comparaie cu tiparele manifestate fa de cellalt printe. Astfel un copil poate s aib o rela ie bazat pe siguran i ncredere cu mama, dar nu i cu tatl, n timp ce un altul poate s aib o rela ie securizant cu tatl, dar nu i cu mama, un alt copil poate avea o astfel de rela ie cu ambii prini, n timp ce un al patrulea copil poate s nu aib o astfel de rela ie cu niciunul dintre prini. Acei copii care au rela ii securizante cu ambii prini par s fie cei mai ncreztori i competeni; iar cei care nu au cu niciunul dintre prin i o relaie de siguran i ncredere sunt cei mai nesiguri. Tot cercetrile din sfera teoriile ataamentului, sunt cele care au demonstrat faptul c tiparul de ataament pe care un copil sntos la natere l dezvolt cu mama lui reprezint rezultatul modului n care mama l-a tratat (Aisworth et al., 1978), existnd o mare probabilitate ca, ntr-un mod similar, tiparul de ata ament pe care copilul l dezvolt cu tatl lui s nu fie altceva dect modul n care tatl lui l-a tratat. Aceste studii subliniaz faptul c prin implicarea

tatlui n viaa copilului acesta devine o figur de ata ament pentru copil, ceea ce nseamn c un tat ar putea s ndeplineasc un rol care s semene de ndeaproape cu cel ndeplinit de mam (Bowlby, 1988). Chiar dac aceste informaii erau deja cunoscute la sfritul anilor optzeci, n majoritatea culturilor taii ndeplineau acest rol mai puin frecvent dect mamele, cel puin atunci cnd copiii sunt nc foarte mici. Pentru a genera o schimbare semnificativ se pare c a fost nevoie de aproximativ nc dou decade pentru ca aceste idei s capete contur n familiile din lumea ntreag.

Aparitia tulburarilor de atasament

Conform lui Niels Rygaard in conditii stabile, toate fiintele vii au tendinta sa isi organizeze elementele in modele si mai complexe, dezvoltand posibilitatile codului lor genetic, conditiile fizice si mediul ambient Diferite tipuri de stres sau anumite evenimente pot intarsia sau stopa insa aceasta evolutie. Un anumit eveniment nu este insa neaparat distructiv. Astfel, anumite substante pot avea consecinte grave asupra dezvoltarii fatului, dar sunt inofensive pentru un adult. Daca un copil nou-nascut este separate de mama mai mult de 14 zile acest lucru afecteaza dezvoltarea creierului, dar o astfe de despartire este normal pentru un copil de 11 ani, etc. Nu se cunoaste exact mecanismul dezvoltarii tulburarilor de atasament, acestea sunt inca in curs de studiere. Multi specialist sustin faptul ca in cazul unui mic numar de copii, factorii genetici ar juca un rol important in aparitia acestor tulburari de atasament. Se stie insa faptul ca in cazul in care nevoile copilului, fizice si emotionale, sunt neglijate si ignorate de catre parinti, copilul isi foloseste energia de care dispune nu pentru a se dezvolta sau juca ci pentru a supravietui. O anumita doza de frustrare este necesara pentru ca un copil sa devina independent, in cazul unor copii insa, acestia au fost nevoiti sa faca fata unor nivele intolerabile ale frustrarii. Studiile arata faptul ca exista anumite trasaturi specifice ale mamelor ai caror copii sufera de tulburari de atasament. Acestea sunt sensibilitatea scazuta fata de nevoile copilului, lipsa de empatie, si inabilitatea de a mentine un ritm zilnic al copilului (de exemplu, ritm de somn sau de mancare). Copiii cu tulburari de atasament utilizeaza eschivarea si apararea, in timp ce cele doua

mecanisme de adaptare descries de Piaget- asimilarea si acomodarea se deterioreaza. Acesti copii nu reusesc sa se adapteze schimbarilor din mediul inconjurator, si incearca sa modifice conditiile de mediu. In cazul unor copii cu tulburari de atasament, acestia nu reusesc sa inteleaga mediul in care traiesc, si il vor distruge agresiv daca se simt amenintati. In cazul altor copii cu tulburari de atasament, acestia devin pasivi, lasandu-I pe altii sau evenimentele sa decida in locul lor. La baza metodei terapeutice a constelatiilor familiale se afla ideea ca anumite evenimente traumatice se pot transmite peste generatii, chiar daca persoana nu este constienta de evenimentul respectiv, prin transmiterea sentimentelor de vinovatie, frica, rusine, sentimentul pierderii de la cei care au traversat respectiva trauma (daca aceasta nu a fost rezolvata) urmasilor lor. Uneori, efectele acestor traume pot fi regasite chiar si dupa doua sau trei generatii (de exemplu, cazul unor supravietuitori ai celui de-al Doilea Razboi Mondial, ai caror parinti, datorita traumei experimentate, fie au fost reci si distanti, fie au fost marcati de anxietate in relatia cu copiii lor. In anumite cazuri, acestia vedeau in copil o ruda care a murit in acele timpuri sau vedeau in copil o metoda de a restabili onoarea familiei. Copiii, la randul lor, simteau si incercau sa reduca suferinta parintilor, preluand in mod inconstient experientele parintilor si identificandu-se cu soarta acestora. Unele studii realizate asupra supravietuitorilor Holocaustului arata faptul ca exista probleme de atasament in cadrul familiilor chiar si la a treia generatie, unii dintre copiii celor care au supravietuit adoptand un model similar cu cel al parintilor lor in cresterea copiilor, desi ei insisi declara faptul ca nu au avut o relatie buna cu parintii lor, datorita traumei prin care acestia au trecut).Efectele unei traume se pot manifesta prin: sinucidere, alcoolism, depresie, chiar boli fizice sau mentale, uneori fara sa existe o legatura constienta cu ceea ce s-a intamplat cu generatii in urma. Exemple de traume care pot avea consecinte de lunga durata, nu doar asupra persoanei respective dar si asupra generatiilor urmatoare: -experiente in cadrul razboiului, deportari, victime ale violentei -moartea unui copil sau un alt membru apropiat al familiei daca nu i se poarta doliu sau daca despre acest eveniment nu se vorbeste niciodata -violente de natura sexuala, incest, viol

-atunci cand o relatie extraconjugala este ascunsa, iar copilul conceput este atribuit sotului. -copiii care au fost avortati sau nascuti morti si nu li se poarta doliu sau nu se vorbeste despre ei Un exemplu in acest sens, care a fost studiat de psihologi si sociologi mai ales in ultimii 30-40 de ani, datorita amplorii fenomenului il reprezinta fetele provenite din familii destramate sau disfunctionale. S-a constatat faptul ca acestea, intr-un procent mai mare devin mame la cand ele insele sunt inca adolescente. Unele dintre acestea incearca sa uite experientele avute in propria familia, iar prin nasterea unui copil doresc sa isi intemeieze propria familie, sanatoasa si de multe ori, idealizata. Datorita insa varstei, faptului ca in aceste cazuri exista uneori si o dependenta de alcool sau droguri, dupa nasterea copilului multe dintre aceste fete sunt bulversate de nevoile copilului, de responsabilitatea pe care acesta o implica si careia nu ii pot face fata, rezultatul fiind in multe cazuri, neglijarea sau chiar abuzul copilului, si implicarea serviciilor de protectie a copiilor. Unori, acesti copii sunt respinsi de mame in momentul in care, dupa nastere, acestea realizeaza ca acel copil nu poate sa le vindece trauma din familia de origine si nici nu reuseste sa aduca in realitate imaginea idealizata a unei vieti de familie perfecte. Chiar daca acest lucru nu se intampla si isi doresc sa le ofere copiilor lor o viata sanatoasa si sa creeze un atasament securizant cu acestia, de multe ori, ele nu le pot transmite insa un sentiment clar al dragostei, al relatiilor sociale normale sau in privinta relatiilor sexuale, deoarece nu pot include propriile lor experiente din cadrul copilariei in educatia copiilor, acestea fiind traumatizante si prea dureroase.