TEORIA

ATAŞAMENTULUI
J. BOWLBY, M. AINSWORTH
 Teoria ataşamentului:

-reprezentanţi: John Bowlby (psihiatru de copii britanic) şi

Mary Ainsworth (psiholog canadian),
- este o teorie a dezvoltării socio-emoţionale şi considerată
una din principalele teorii care ajută la înţelegerea legăturii
mamă-copil, în special rolul relaţiilor timpurii ale copilului
cu mama şi dezvoltarea ulterioară a acestuia,
- a fost dezvoltată din psihanaliză,

- descrie şi integrează ştiinţific nevoia fiinţelor umane de a

forma şi întreţine legături emoţionale puternice faţă de alte
fiinţe umane.
teoria se înrudeşte strâns cu teoria sistemelor, cu psihologia
cognitivă; are aplicaţii majore în terapia familiei.
 Noţiuni cheie ale teoriei ataşamentului
- Conform acestei teorii, la baza oricărei relaţii emoţionale
interumane se află legătura timpurie mamă-copil, aceasta
transformându-se într-un model intern operant care va fi folosit în
relaţiile ulterioare.
- 1. Baza de siguranţă: concept iniţial introdus de M. Ainsworth
(1971,1976) şi consacrat de Bowlby (1988, 2011); face referire la
abilitatea copilului mic de a explora departe de mamă şi în acelaşi
timp de a reveni periodic la ea;
-Bowlby (1988, 2011), considera persoana de referinţă, de obicei
mama, ca fiind o bază de siguranţă pentru copil, care caută confort,
se duce către ea atunci când se simte ameninţat în acţiunile de
explorare;
-copilul se simte în siguranţă pentru o anumită distanţă pe care o
parcurge şi dacă o depăşeşte, se întoarce în proximitatea bazei de
siguranţă.
-pe măsură ce creşte, copilul va mări distanţa şi timpul petrecut
departe de părinţi sau de persoana de referinţă.
 -la vârsta preşcolară apar schimbări în modul cum este
construită baza de siguranţă şi dezvoltarea abilităţilor
cognitive: prin interacţiuni repetate cu mama (persoana de
referinţă), copiii învaţă să anticipeze tipul de răspuns pe care
îl pot obţine de la aceasta (Bowlby 1969, 1988, 2011).

 Studiile pe animale (Harlow, 1971; Lorenz –studii realizate pe

puii de raţă sălbatică) au avut impact deosebit asupra lui John
Bowlby (1988, 2011).
 Lorenz a observat că puii de raţă îşi urmează părinţii sau orice
persoană primară cu care au stabilit un contact, fenomen
numit amprentare filială; acesta afirmă că există o legătură
preprogramată între puiul de animal şi părintele său, care are
funcţie adaptativă, de protecţie şi supravieţuire a puiului.

 John Bowlby compara baza de siguranţă cu „o bază militară”

(Bowlby, 2011, 39), cu rol de aşteptare, dar vital, de unde
numai un ofiţer încrezător în baza lui va înainta şi la care se
va întoarce din expediţie. Numai părintele care înţelege „într-
un mod intuitiv şi respectă comportamentul de ataşament al
copilului” (Bowlby, 2011, 40) va putea oferi baza de siguranţă.
 Reprezentările materne sau reprezentările bazei
de siguranţă sunt amintiri sau obişnuinţe care
definesc experienţa copilului mic cu mama sa.
 Baza de siguranţă se referă la capacitatea mamei
de a recunoaşte şi de a răspunde diferenţiat la
comportamentul copilului; pe de altă parte
copilul mic foloseşte multiple simţuri precum
vizual, auditiv, olfactiv pentru a crea o
reprezentare internă a mamei sale.
 experienţele timpurii devin cărămizi
pentru reprezentările despre o bază de
siguranţă, pe care se vor forma ulterior sistemul
motivaţional, atitudinile şi acţiunile care îi
implica pe alţii .
 2.Modelele Internalizate de Ataşament (internal
working model): concept care descrie
reprezentările cognitive, respectiv relaţia dintre
realitatea externă şi lumea internă.
 -pe baza acestor modele se pot face anumite
predicţii şi se pot înţelege comportamentele
complexe ale copilului;
 -aceste reprezentări interne odată formate
rămân relativ stabile de-a lungul vieţii şi pe
baza acestora se vor construi relaţiile viitoare;
 copilul care are un părinte disponibil emoţional
şi suportiv are o probabilitate crescută să
dezvolte un model intern în care se vede pe sine
însuşi competent.
 DEZVOLTAREA ATAŞAMENTULUI
 Studiile în domeniu au evidenţiat dezvoltarea graduală a
comportamentului de ataşament.
 J. Bowlby (1988) a enumerat fazele de dezvoltare a
comportamentului de ataşament la copii în intervalul 0 – 24
luni, astfel:
 1.- Faza presocială sau preataşament (0 – 6 săptămâni):
caracterizată de comportamente de agăţare, plâns, care sunt adresate
tuturor adulţilor;
 2- Faza socială (2 – 6/8 luni), apare diferenţierea anumitor figuri şi
menţinerea interesului pentru persoanele cu care interacţionează mai
des; copilul învaţă (sau nu) încrederea în oameni;
 3.- Ataşamentului bine delimitat (6 – 24 luni): copilul se
străduieşte să ţină în preajmă persoane cunoscute şi mai ales persoana
de referinţă;
 - apare anxietatea de separare şi se dezvoltă permanenţa
obiectului (în situaţia în care îi cade jucăria sau părintele o ascunde,
copilul ştie că există obiectul şi caută să îl găsească, chiar dacă nu se
mai află în raza vizuală);
 4.- Relaţie reciprocă sau parteneriat (după 24 luni): copilul
începe să înţeleagă de ce pleacă mama, tatăl, sau persoana de
referinţă, precum şi faptul că se vor întoarce.
 TIPURI DE ATAŞAMENT
-M. Ainsworth, 1971, a realizat un studiu de evaluare a
tipurilor de ataşament (analiza comportamentului
copiiilor cu vârste între 6 – 12 luni, lăsaţi de către părinţi
singuri pentru 5 min, într-o încăpere străină; apoi a fost
analizată reacţia acestora în prezenţa unui adult
necunoscut) denumit Situaţia Străină (Strange Situation
sau SS) şi a fost creat primul instrument de evaluare a
tipurilor de ataşament.

- Au rezultat 4 tipuri de ataşament:

- - 1. ataşament securizant, care a apărut în proporţie
de 66% la copiii monitorizaţi; copilul va reacţiona în
Situaţia Străină prin angoasă scurtă, dar va pleca în
explorarea mediului nou; în cazul copilului mai mare,
ataşamentul securizant se va manifesta prin încredere în
sine şi capacitatea de a construi relaţii profunde,
empatice cu cei din jur.
 2 .insecurizant – evitant, care s-a manifestat în proporţie de
22%; copilul nu îşi va exprima tristeţea; el nu se bazează pe
mamă pentru a obţine confortul în situaţii stresante, deoarece
a învăţat din interacţiunea cu aceasta că nu este disponibilă
atunci când îi este solicitat ajutorul.3. ataşament
insecurizant – ambivalent, în proporţie de 12%); numit şi
”rejectant, sau rezistent” (Muntean, 2013, 54) este
caracterizat prin exprimarea tristeţei, dar evitarea confortului
oferit de mamă (Ainsworth 1971, 1979), fiind dezvoltat în
raport cu o figură de ataşament inconsistentă
 4. dezorganizat-dezorientat: unii copii nu se încadraseră în
nicio tipologie, a mai fost definit încă un tip de ataşament
insecurizant;
 -caracterizat de reacţii anormale, incoerente la situaţii
stresate, este considerat ”cel mai dăunător tip de ataşament
insecurizant” (Muntean, 2013, 54), deoarece copilul nu va
dezvolta strategii de a face faţă situaţiilor stresante, fapt care
poate duce la creşterea riscului de dezvoltarea a unui
comportament psihopatologic. .
ATAŞAMENTUL ŞI DEZVOLTAREA COPILULUI
Studiile realizate (Bowlby, 2011; Verisimmo, et. al., 2014) arată legătura
dintre ataşamentul securizant şi integrarea socială.
Copiii cu ataşament securizant sunt mai integraţi social, au abilităţi
cognitive şi emoţionale care contribuie şi facilitează acceptarea în
grupul de copii (Verisimmo, et. al., 2014).
Pe de altă parte experienţele nefavorabile ale copiiilor cu părinţii lor „pot
prezenta o cauză majoră a perturbărilor cognitive de mai târziu”
(Bowlby, 2011, 164).
 Copiii cu ataşament securizant (Verisimmo, et. al., 2014) sunt la
grădiniţă şi la şcoală:
 - mai entuziaşti,
 - mai perseverenţi,
 - mai cooperanţi în rezolvarea problemelor,
 - manifestau spirit de iniţiativă sau de imaginare a unor jocuri
simbolice,
 - au dezvoltat abilitaţi de relaţionare mult mai bune decât ceilalţi,
 - au achiziţionat mai repede limbajul,
 - aveau abilităţi cognitive mai bine structurate.
 Astfel că un ataşament securizant oferă protecţie, previne
maltratarea, abandonul copiiilor şi favorizează dezvoltarea cognitivă.
  Intrebare:
 Ataşamentul format în perioada de
rezidenţă într-un centru maternal este în
măsură să menţină pe viitor cuplul mamă-
copil aflat anterior în situaţia de risc de
abandon?



  BIBLIOGRAFIE:
 Ainsworth, M. S., (1979), Infant—Mother
Attachment, American Psychologist, Vol. 34, No.
10, 932-937
 Ainsworth, M. S, Bell S. M, Stayton D. (1971),
Individual differences in Strange Situation
Behaviuor of one-years old, in Schaffer H. R.
(1971) The origin of Human Social Relations,
Accademic Press, New York, Bartolomew Press
London, 17 -57
 Bowlby, J. (2011). O bază de siguranţă. Aplicaţii clinice
ale teoriei ataşamentului, Editura Trei, Bucureşti
 Bowlby, J. (2016). Crearea şi ruperea legăturilor
afective, Editura Trei, Bucureşti