NECESITATEA ASISTENŢEI

SOCIALE
ŞI CONSILIERII ÎN ŞCOALĂ
 ASISTENŢA SOCIALĂ: PRINCIPII ŞI VALORI
ÎN PROCESUL CONSILIERII
 „Asistenţa socială ca profesie are un pronunţat caracter
aplicativ şi o înaltă orientare umanistă.
 Codul deontologic al acestei profesii garantează în mod
special respectarea drepturilor omului, fără deosebire de
rasă, sex, vârstă, limbă, apartenenţă culturală sau
religioasă.
 Profesia de asistent social implică deci o filosofie proprie,
centrată umanist……dată de încercarea diminuării
discrepanţelor şi inegalităţilor dintre grupurile minoritare
sau dezavantajate şi populaţia majoritară, prin intermediul
acţiunilor afirmative (uneori, cu specificaţii apropiate, este
utilizat şi termenul de discriminare pozitivă).” (E. Zamfir, în L. M.
Pop. coord., Dicţionar de politici sociale, 2002, Ed. Expert, p. 119).
 Normele etice din practica asistenţei sociale au la
bază valorile fundamentale din acest domeniu (Codul
etic al profesiei de asistent social-România):
1.- furnizarea de servicii în beneficiul persoanelor
asistate;
2.- justiţia socială,
3.- respectarea unicităţii şi demnităţii umane,
4.-a confidenţialităţii şi integrităţii persoanei,
autodeterminării şi
5.- competenţei profesionale.
„Scopul principal al activităţii asistentului social este
acele de a asista persoanele aflate în dificultate
implicându-se în identificarea, înţelegerea, evaluarea
corectă şi soluţionarea problemelor sociale”- Codul
etic al profesiei de asistent social
§ Asistenţa socială, ca activitate practică, cu aplicabilitate
la sfera protecţiei sociale, are la bază trei premise
fundamentale (R. Gheţău, A, Rădulescu, Revista de asistenţă
socială, nr. 1/2002):
§ – importanţa fiinţei umane, unicitatea şi demnitatea ei,
menţinerea acestei condiţii fără ca ea să decadă sau să
abdice de la condiţia umană;
§ – persoana, familia, colectivitatea sau comunitatea pot
avea probleme rezultate din interacţiunea cu ceilalţi;
§ – oamenii pot şi trebuie să intervină pentru aplanarea
problemelor şi îmbunătăţirea vieţii semenilor lor în
virtutea sentimentelor de grijă si ajutorare a lor, virtute
cu care a fost înzestrat omul (homo ad juventum paratus
– H. Soydan, 1993); fiecare individ trebuie să îşi asume
responsabilităţi, dar are dreptul şi de a fi ajutat de
ceilalţi membri ai societăţii atunci când se află în
situaţii dificile.
Necesitatea serviciilor de asistenţă socială în şcoală
§ serviciile specializate sunt cele care trebuie să
ofere suport (material, psihologic ) pentru a ieşi
de situaţia de criză.
§ în cazul copiilor, şcoala este cea care trebuie să
intervină, să tragă un semnal de alarmă acolo
unde este cazul, respectiv ajutorarea acelor
copii care se confruntă cu probleme de integrare
socio-educaţională, ababdon şcolar.
§ şcoala continuă ceea ce a început de fapt
familia în domeniul socializării.
Dacă psihologii prezintă consecinţele divorţului asupra stării
psihice a părinţilor şi asupra dezvoltării cognitive şi/sau afective
a copilului, sociologii, asistenţii sociali vorbesc despre
problemele familiilor monoparentale, victime ale „noii sărăcii”;
studiile în domeniul sărăciei arată că printre grupurile cele mai
vulnerabile sunt familiile monoparentale şi familiile cu mulţi
copii (E.Zamfir,2002).
- „Noile probleme” sunt legate de supraîncărcarea şi
conflictul de rol trăite de femeie; ea adaugă la sarcinile
cotidiene de îngrijire şi educaţia copilului şi pe cel de aducător
principal de venituri şi de exercitare a autorităţii.
- copiii care trăiesc în familii de acest tip, sunt consideraţi
populaţie cu risc, condamnaţi într-un fel la a îngroşa rândurile
celor ce trăiesc la un nivel minim de subzistenţă sau a celor care
eşuează şcolar sau potenţiali delincvenţi.
Şcoala reprezintă un instrument de egalizare a şanselor, de incluzine
socială a celor aflaţi în situaţie de risc.
Educaţia presupune un proces îndelungat şi costisitor dar asigurând
individului o anumită pregătire profesională va putea avea acces pe
piaţa muncii. Având un loc de muncă familia va avea o oarecare
stabilitate şi independenţă financiară.
Politicile sociale dezvoltate în domeniu s-au concentrat pe egalizarea
şanselor de acces la educaţie; ulterior acest proces s-a dovedit a nu fi
suficient. Astfel, accesul la educaţie a fost dublat de egalizarea
şanselor de succes;
- acest fapt presupunea dezvoltarea unor metode, instrumente,
forme de învăţământ care corespundeau nevoilor fiecăruia.
- în această idee de democratizare a procesului de educaţie nu se
punea problema unui tratament identic tuturor ci oferirea unui răspuns
la anumite nevoi ale copilului.
- democratizarea procesului de învăţământ nu presupune educaţie mai
multă pentru mai mulţi copii ci participarea la luarea deciziilor a
unui număr mai mare de oameni, atât la nivel administrativ cât şi
educativ.
 Asistenţii sociali au avut o nouă misiune, aceea de
a facilita participarea elevilor şi părinţilor la
gestionarea fondurilor, la activităţile desfăşurate în
şcoală, la propunerea de regulamente.
Raportându-ne la democratizarea procesului
educaţional, asistentul social din şcoală îşi propune o
serie de obiective legate de:
1. stimularea participării elevilor şi părinţilor la
toate evenimentele desfăşurate în şcoală;
2. dezvoltarea unor relaţii democratice între elevi şi
profesori;
3. eliminarea discriminărilor socio-culturale în
educaţie ş.a.
- Unii specialişti definesc asistenţa socială din şcoală ca
având cinci dimensiuni foarte importante:
1. „- furnizarea de servicii pentru elevi şi familiile
acestora;
2. - furnizarea de servicii pentru personalul educativ
al şcolii;
3. - furnizarea de servicii pentru personalul non-
educativ al şcolii;
4. - furnizarea de servicii pentru comunitate;
5. - realizarea unor sarcini administrative şi
profesionale specifice” [1].
§
[1] Nelson, 1990, în G. Neamţu, 2003, Tratat de
asistenţă socială, Editura Polirom, Iaşi p.836
 Furnizarea de servicii pentru
elevi şi familiile acestora
 Primul indicator care atrage atenţia specialiştilor din
domeniul educativ (cadre didactice, asistent social,
psiholog, medic etc.) este performanţa şcolară.
 Pot exista două situaţii:
-a/ dacă performanţele şcolare ale copilului sunt mici, pot
atrage după ele şi probleme de integrare, de adaptare
ce necesită intervenţia specialiştilor.
b/ dacă adaptarea şcolară este deficitară (inadaptare),
integrarea copilului în colectivul clasei este dificilă, pot
conduce către o performanţă şcoară scăzută.
 Odată ce aceste probleme sunt semnalate de un cadru
didactic, asistentul social este cel care va avea în prim
planul preocupărilor sale copilul care trece printr-o
situaţie de criză.
 Pentru a se putea face o intervenţie reuşită asistentul
social trebuie să pornească în demersul său de la
identificarea şi analiza cauzelor ce conduc la slabele
rezultate şcolare, adaptarea şcolară dificilă sau
inadaptare.
 Profesorii pot observa direct scăderea randamentului
şcolar şi relaţia cu diferitele probleme, evenimente din
familia copilului.
 Sărăcia, divorţul părinţilor, alcoolismul, violenţa
domestică, şomajul, bolile cronice sau diferite
accidente fizice, sunt numai câteva din problemele cu
care se confruntă familia. Astfel, asistentul social trebuie
să se concentreze nu numai asupra copilului ci şi asupra
familiei din care acesta face parte.
§ Nu de puţine ori, părinţii nu sunt pregătiţi să devină
părinţi, nu ştiu cum să se comporte în diferite situaţii ş.a.
§ Ideea unei pregătiri socio-educaţionale a părinţilor a
adus în discuţie o serie de alte concepte în care au fost
incluse acţiuni atât de natură socială cât şi educativă cu
privire la îndatoririle părinteşti şi la viaţa de
familie;amintim:
-şcolile pentru părinţi, şcolile pentru mame,
-educarea părinţilor,
-educarea şi consilierea familială,
-educarea în vederea vieţii de familie,
-educarea autorităţii părinteşti ş.a.
§ Activităţile cuprinse sub aceste denumiri au vizat:
pregătirea pentru căsătorie, educaţia sexuală, educarea
mamei, consilierea părinţilor, consilierea copiilor ş.a.
 Consilierea părinţilor va avea în vedere:
- în primul rand conştientizarea problemelor cu
care se confruntă,
- stabilirea unor relaţii de încredere între copii,
părinţi şi asistentul social,
- identificarea nevoilor acestora.
 Este important ca părinţii să înţeleagă că între
acţiunile, dispoziţiile lor şi capacitatea de adaptare
şcolară a copilului există o relaţie directă.
 În cazul în care asistentul social constată anumite
comportamente deviante ale părinţilor care pun în
pericol dezvoltarea normală a personalităţii
copilului sunt propuse măsurile corespunzătoare
de protecţie.
Rezumând câteva forme alternative de educare a
părinţilor, experimentate şi recomandate de experţi din
diferite ţări, prezentăm câteva posibile puncte de reper şi
metode în acest sens.Educarea părinţilor poate fi (Sursa: Stern, H,
1972,p.38):

1. Impersonală şi sau Personală şi specifică:

generală: convorbiri directe, cercetarea
expuneri, cazului,corespondenţă, vizite
cărţi, la domiciliu (făcute de
asistenţii socaili sau personal
presă, medical, didactic etc.).
radio, film.
2. Informativă şi sau Evocativă (nedirijată):
consultativă: de exemplu, - grupuri de discuţii,
cărţi, broşuri, scrisori, convorbiri directe, asociaţii
articole, conferinţe ale părinţilor.
3. Destinată viitorilor părinţi:
•- Arta de a fi părinte;
•- Educarea vieţii de familie;
•- Economie casnică;
• - Educaţie civică;
•- Instruire morală şi/sau religioasă;
•- Educaţie sexuală;
•- Cursuri voluntare organizate de
organizaţii de tineret ş.a.
4. Directă: de exemplu, toate
formele de educare menţionate
anterior.
sau Părinţilor actuali:
•Centre pentru mame şi copii;
•Şcoli pentru părinţi;
•Cluburi de familie;
•Asociaţii familiale;
•Cercuri de părinţi şi grupuri de
părinţi;
•Asociaţii/comitete de părinţi;
•Asociaţii de părinţi şi profresori
Indirectă: - prin educarea
persoanelor care vin în contact
direct cu părinţii, în special
asistenţi sociali, profesori, medici,
asistente medicale, infirmiere ş.a.
5. Asigurată prin instituţii sau prin instituţiile deja
anume create: existente: şcoli, servicii
- servicii de educare a medicale, biserici, servicii
părinţilor; sociale şi psihologice;
- şcoli pentru mame; organizaţii de pe lângă
întreprinderi profesionale,
- şcoli pentru părinţi. patronate, organizaţii
voluntare.
6. Preocupată de toate sau limitată la anumite
aspectele vieţii de familie. aspecte: probleme şcolare;
probleme sociale, religioase,
morale; dezvoltarea
pshihologică a copilului;
implicaţii psihologice ale
statutului de părinte ş.a.
 Formele impersonale de educare a părinţilor (cărţi, brăşuri,
emisiuni radiofonice şi televizate, articole publicate în presă) au o
serie de avantaje dar şi dezavantaje.
 Avantaje:- se adresează unui public larg, la care nu s-ar putea
ajunge pe alte căi;
 adresantul mesajului, care rămîne anonim, nu este forţat să-şi
însuşească experienţa altora, are liberatea da a accepta sau a
respinge informaţiile.
 Dezavantaje: pot interveni interpretările greşite;
 lipseşte schimbul direct de opinii care se face cu ocazia
activităţilor din grup sau a îndrumării personale.
 Mijloacele de informare în masă creează un climat de opinie şi
pot influenţa atitudinile părinţilor în ceea ce priveşte creşterea şi
educarea părinţilor.
 Politicile educaţionale propun diferite soluţii privind
concentrarea de resurse umane şi materiale în aceste comunităţi
educative.
 Oraşul educativ: a fost lansat cu prilejul primului Congres
Internaţional al Oraşelor Educative, organizat la Barcelona în nov.
1990, desfăşurat sub egida UNESCO şi a Consiliului Europei.
l „ Conceptul Oraş Educativ constituie o dimensiune a
sistemelor educative, complementară şi până la un
punct, chiar alternativă în raport cu caracterul formalist,
centralizator şi adesea puţin flexibil al acestora;
l -presupune interacţiunea între ofertele de educaţie
formală, non-formală şi informală. ..............................
să facă în aşa fel încât educaţia să fie mai însufleţită şi
mai funcţională.
l - ......că educaţia copiilor, a tinerilor şi, în general, a
cetăţenilor reprezintă nu numai responsabilitatea
instituţiilor tradiţionale (stat, familie, şcoală) ci şi a
administraţiei locale, a asociaţiilor, organismelor
culturale, a întreprinderilor cu caracter educativ şi a
tuturor categoriilor sociale. Trebuie să încurajăm
formarea unor agenţi ai educaţiei non-şcolari şi întărirea
ţesăturii asociative”[1]
§ a fost adoptată Charta Oraşului Educativ
care face referire la responsabilităţile ce
revin comunităţilor locale în domeniul
educativ al copiilor şi tinerilor.
§ - charta preciza: „Oraşul va fi educativ
atunci când va recunoaşte, va exersa şi va
dezvolta în afara funcţiilor sale tradiţionale
(economice, sociale, politice şi de prestări
servicii), o funcţie educativă, în sensul că îşi
va asuma o intenţionalitate şi o
responsabilitate vis-a-vis de formarea,
promovarea şi dezvoltarea tuturor
locuitorilor săi, începând cu copiii şi cu
tinerii”[2]., [1] Elisabeta Stănciulescu, Sociologia educaţiei
familiale, Editura Polirom , Iaşi, 2002, p.202;[2] op.cit., p. 2002
 În ultimul timp a apărut a categorie aparte de specialişti, respectiv
specialiştii în intervenţie socio-educativă (E. Stănciulescu, 2002).
 Definiţie : „intervenţia socio-educativă cuprinde un ansamblu de
acţiuni finanţate, organizate şi desfăşurate de societate în
direcţia susţinerii, orientării, conectării sau suplinirii activităţii
educative a părinţilor”[1].
 Durning (1995) face distincţie între intervenţiile socio-educative,
terapia de familie şi suplinirea familială:
 - „intervenţiile socio-educative: definite ca acţiuni puse în funcţiune
de profesionişti pentru a ajuta, susţine şi consilia părinţii în sarcina
lor educativă;
 - terapia de familie, care nu urmăreşte obiective propriu-zis
educative, ci doar o ”rearanjare” a sistemului relaţional familial şi,
 - suplinirea familială: realizată atunci când copilul nu este crescut
de părinţii săi, iar profesioniştii asigură educaţia în interesul
organizaţiilor de suplinire familială cum sunt serviciile de plasament
familial sau internatele”[2].
§ [1] Lamb şi Lamb, 1978, Purtois, Forgione, Desmet, 1989, în E. Stănciulescu, 2002, Sociologia
educaţiei familiale, Editura Polirom , Iaşi, 2002, p.194P.
[2] P. Durning în E. Stănciulescu, 2002, Sociologia educaţiei familiale, Editura Polirom , Iaşi, 2002,
p.196
 Familie şi Element pregnant
educaţie Câmp de activitate Obiectiv Public Concepte-cheie
(ţintă)
Educaţia -centrare pe sarcinile şi -amenajarea -ansamblul -stimulare,
părinţilor faptele educative; mediului; - populaţiei. experienţă;
1 cultivarea unor diversificarea -pluri-referinţă;
obişnuinţe educative comportamentului identificare;
noi. în vederea -obişnuinţă;
îmbogăţirii -animator.
calităţii educative
a mediului.

Asistenţă
2 -restaurarea -schimbarea -propus de către -modificare
educativă conduitelor favorabile comportamen- o instituţie comporta-mentală;
2. dezvoltării. tului şi atitudinilor socială. -urmărire
în vederea creării -Părintele nu a educativă;
unui climat solicitat ajutor. -funcţionare
favorabil autonomă;
dezvoltării. -capacitate de
schimbare.
-asistent social
 3 -restaurarea -suscitarea -propus de o -acţiune susţinută;
Tutelă autonomiei familiale atitudinii instituţie -posibilităţi
. educativă favorabile socială; evolutive limitate;
schimbării -are nevoie de o -încadrare;
încadrare - tutore.
permanentă.
4 -restaurarea dezvoltării -acţiune asupra -cererea -explorare;
Orientare membrilor; relaţiilor părinţilor. -diagnostic;
. (ghidare) -acceptarea sinelor şi intrafamiliale; -tratament;
parentală respectul celorlalţi. -lucrul cu cuplul. -restaurare;
- ajutor
5 -schimbarea sistemului -provocarea -cererea -explorare;
Terapie familial schimbării globale explicită a -confruntare;
. familială a interacţiunilor, a familiei. -modelare;
structurii şi a -libertate afectivă;
funcţionării -terapeut.
sistemului
familial.
Sursa: Purtois, Forgione, Desmet, 1989, în E. Stănciulescu, 2002, p.195