EDUCAŢIA –

COMPONENTĂ A EXISTENŢEI

SOCIO-UMANE
 SOCIALIZAREA COPILULUI (I.)
 EDUCAŢIA
- acţiune specific umană în care oamenii:
 gândesc, elaborează in prealabil în plan mental ceea
ce ulterior vor desfasura in mod concret
 sunt condusi de o serie de intentii,

 procedeaza in conformitate cu o anumita comanda

sociala,
 se conduc dup anumite principii si norme pe care le
cunosc mai mult sau mai putin.
- actiunea educatională:- se desfasoara in cunostinta
de cauza si are un caracter directionat.
-este o relatie teleologica (cu
scop), vizand de fiecare data o finalitate anticipata de
catre subiect, adica, subiectul proiecteaza finalitatea
actiunii sub forma obiectivelor educationale pentru ca,
in functie de cele proiectate, sa elaboreze strategia
corespunzatoare realizarii lor.

 Natura socială a activităţilor educative se
exprimă prin interdependenta si coleratiile ce
se stabilesc intre societate si educatie.
 Educatia nu este o simpla prelungire a
sistemului social;
 este o componentă a acestui sistem care se
diferentiaza calitativ de alte fenomene sociale
prin structură, conţinut şi logică internă.
 este un proces in desfasurare cu particularitati
distincte, de la un moment istoric la altul,
dupa cum si existenta socio-umana in
ansamblul ei se afla intr-o continua devenire.
 ca proces are 2 componente: socializarea
şi individualizarea.
 FUNCŢIILE EDUCAŢIEI
 Selectarea şi transmiterea
valorilor de la societate la
individ
 Dezvoltarea conştientă a
potenţialului bio-psihic al
omului
 Pregătirea omului pentru
integrarea în viaţa socială
 1.Selectarea şi transmiterea
valorilor de la societate la individ
 se face pe baza unor principii pedagogice şi în
conformitate cu anumite particularitati psihice
 se restructurează mereu, datorită faptului că
societatea evoluează iar ritmul de acumulare
devine tot mai intens.
 Cele 2 operatii ale educaţiei se afla intr-o
dependenţă reciproca deoarece o selectare
adecvata se va rasfrange pozitiv asupra
transmiterii, dupa cum si o rationalizare a
acesteia, va avea repercursiuni pozitive
asupra selectiei.
 Ambele procese depind insa de
particularitatile psihologice ale “obiectului
educatiei”.
 2.Dezvoltarea conştientă a
potenţialului bio-psihic al omului
vizeaza omul ca un tot unitar, ca sistem bio-
psiho-social si, in consecinta aceasta, va fi
dependenta intotdeauna de anumite
particularitati bio-psihologice
Una din trasaturile specifice progresului
special consta in diversificarea si amplificarea
produselor creatiei si muncii umane.
prevalente devin rezultatele procesului de
obiectivare; această capacitate de obiectivare
conduce la crearea unei lumi noi, reprezentată
de produsele culturii, tehnicii si civilizatiei,
fapt care conduce la adancirea complexitatii
relatiei omului cu o lume creata de el insusi.
 3.Pregătirea omului pentru
integrarea în viaţa socială
 Conform definitiei educatiei, rezulta că scopul
acesteia este formarea unui tip de
personalitate solicitat de prezent dar şi de
viitorul societăţii.
 educatia are ca sarcina pregatirea omului ca
element activ al vietii sociale, ca subiect al
relatiilor sociale.
 Integrarea in viata sociala pe cele 2 planuri,
adica ca forta de munca, dar si ca subiect
al relatiilor umane, implica faptul ca
aceasta functie este specifica educatie,
indiferent de varsta individului (ed primara,
gimnaziala, etc.).
 Socializarea
 latura complementară a actiunii educative
 poate fi definit ca transmiterea şi însuşirea unor
modele cultural normative, prin intermediul
cărora indivizii dobândesc conduite
socialmente dezirabile si isi insusesc
procedurile sau regulile necesare pentru a
putea dezvolta actiuni normale, dezirabile,
predictibile pentru asteptarile colectivitatii.
 conformarea la aceste reguli şi simboluri ale
grupului din care face parte, reprezinta o tendinta
normala si care trebuie evaluata in mod pozitiv,
in timp ce violarea acestora reprezinta o tendinta
anormala, irationala, care trebuie sanctionata
deoarece dezorganizeaza sau impiedica
desfasurarea normala a vietii colective.
 conştiinta conformarii provine din faptul ca
individul trebuie să îşi gaseasca locul in sistemul
social sau cultural, fapt care poate fi realizat prin
 Vorbim de socializare şi in raport de
care are loc interiorizarea normelor şi
valorilor grupului social iar individul
devine actor al sistemului social.
 socializarea intervine ca un mecanism
de control social care asigură învăţarea
normelor şi valorilor sociale, vor fi
asimilate, devenind parte integrantă a
personalităţii indivizilor.
 Noţiunea fundamentală ce
caracterizează scopul principal al
socializării este cea de IDENTITATE,
noţiune pe care Parsons a luat-o de la
Freud.
 Mecanismul de realizare al
socializării
1. prin suprapunerea indivizilor unui proces de învăţare
sociala cognitiva, in cursul caruia sunt asimilate
cunostinte, aptitudini si deprinderi necesare exercitarii
rolurilor sociale si implicit convietuirii normale in
societate.
-se desfasoara mai ales in familie, in perioada primei
copilarii.
2. se desfasoara prin expunerea indivizilor la diferite
influente culturale ale mediului social, cum ar fi
traditiile, obiceiurile, regulile morale, conventiile,
supunerea opiniei publice; proces care se desfasoara
pe tot parcursul vietii individului.
- ca proces de învăţare a standardelor normative ale
societatii, socializarea are loc de-a lungul a trei etape
de viaţă, implicând 3 forme principale:primară,
secundară şi continuă
 1. Socializarea primară
 de bază, ce se desfăşoara în timpul
primei copilării, in cursul careia copilul
este supus influenţelor normative
exercitate de părinţi şi pe care le
internalizeza în structura propriei
personalităţi aflată şi ea în formare.
 copilul învaţă să distinga intre diferite
obiecte fizice si relatii familiale, ajung mai
tarziu să îşi dezvolte constiinta stabila a
propriei identităţi personale;
 2.Socializarea secundară
 are loc prin intermediul învăţarii normelor ce
reglează relaţiile copilului cu egalii săi (frati,
surori, prieteni).
 îl obligă pe copil să ia în considerare faptul că
rolurile sociale pe care trebuie să le
indeplineasca, nu se desfasoara intotdeauna
intr-un mediu afectiv si protectiv;
 spre deosebire de familie, care socializeză
copilul intr-un climat profund afectiv, şcoala si
relatiile implicate de ea, presupun un timp de
socializare caracterizat de o neutralitate
afectivă;
 3. Socializarea continuă
a adultului
 intervine pe tot cursul desfaşurării vieţii
adultului, pe masura ce acesta asimileaza noi
valori, dobandeste noi deprinderi, aptitudini,
experiente de viata, adera la diferite opinii si
achizitioneaza noi roluri sociale.
 diversitatea normelor de socializare, indică
faptul ca numai sub influenţa normelor
grupurilor sociale, indivizii pot dobândi
conştiinţa identităţii lor şi pot asimila
exigentele conformarii la ordinea sociala.
  SOCIALIZAREA DIN AVANS
(cea anticipativă)
 vizează sau caracterizează
schimbările succesive de roluri
atribuite sau dobândite de indivizi în
societate; în acest caz, datorită
apartenenţei individului la diferite
grupuri sociale, procesul de
socializare se desfăşoară în raport
cu o diversitate de modele cultural-
normative.
 S. POZITVĂ ŞI NEGATIVĂ
 În anumite grupuri aceste modele pot fi
opuse celor considerate pozitiv de întreaga
societate.
 Modelele pot avea o direcţie conformă cu
normele şi valorile considerate dezirabile şi
vorbim în acest sens de o socializare
pozitivă, dar
 - poate avea şi o direcţie opusă şi vorbim de
o socializare negativă.
 Acolo unde se constată aceste devieri de la
normalitatea procesului de educaţie şi
integrare socială a copiilor intervin specialiştii
(asistenţii sociali, psihologi, sociologii, medicii
ş.a.).
 Procesul de socializare este considerat o
latură complementara a acţiunii educative.
 A fi părinte, înseamnă a transmite, a
acţiona ca intermediar, între societate
respectiv: grupuri, clase sociale, societate ai
cărei agenţi investiţi cu puterea de a
transmite, sunt părinţii către copii.
Complementar,
 a fi copil înseamnă a primi, a recepta,
mesajul pe care părinţii îl transmit. De aceea,
sprijinul specialiştilor în acest domeniu este
necesară tocmai pentru ca educaţia,
integrarea socială a copilului să se realizeze la
parametrii optimi.
 Conţinutul procesului de socializare are o
triplă finalitate:
 psihică, reprezintă maturizarea copilului
prin fixarea unor trăsături psihice
persistente;
 socială, deprinderea cu exigenţele impuse
de exercitarea corectă a rolurilor sociale;
 culturală, vizează internalizarea codurilor
culturale a simbolurilor normative şi
evolutive;
Rezultanta procesului de socializare o
constituie personalitatea socială, iar modelul
cultural pe care se sprijină formarea acestei
personalităţi este aşa numitul socio-tip sau
denumită de Abraham Kardiner – personalitate
de bază.
Socio-tipul poate fi definit ca o configuraţie psiho-

socio-culturală comună membrilor unei comunităţi

membrilor unei anumite societăţi care reprezintă un
tip de peronalitate exemplară şi în raport cu care
indivizii pot manifesta variante particulare ale proprie
personalităţi.
Individul, având ca model de referinţă modelul ideal
de personalitate, este supus influenţelor socializării,
devine apt pentru deprinderea normelor de conduită
şi acţiune şi dobândind totodată capacitatea de a
 Rezultatul procesului de socializare îl
reprezintă dobândirea conformităţii.
 Din acest punct de vedere socializarea

diferă de alte procese cum ar fi:

 Imitaţia – reproducerea conduitelor
celorlalţi, reprezentând un mecanism
psihologic prin care copii imită conduitele
părinţilor şi ale celor apropiaţi.
 Adaptarea socială – ajustarea
trăsăturilor pesonalităţii într-o situaţie de
interacţiune socială, pentru care nu există
informaţii interioare.
•Procesul de integrare socială – vizează
asamblarea şi ajustarea reciprocă a unei
mulţimi de indivizi în cadrul unui sistem
oraganizat care solicită interdependenţa
acţiunilor sau rolurilor în consens cu valorile
şi normele comune.
Integrare culturală – apartenenţa şi
participarea individului la o subcultură sau
cultură definită de un set de valori, norme,
stiluri de viaţă distincte faţă de altele care
facilitează solidaritatea socială şi morală a
indivizilor.