UNIVERSITATEA HYPERION DIN BUCUREŞTI

Facultatea de Jurnalism, Psihologie şi Ştiinţele Educației

Specializarea psihologie

Suport de curs

PSIHOLOGIA PERSONALITATII

Conf. univ dr. GHEORGHE Florian

Bucureşti
2015 - 2016

1
 CUPRINS

1. Conceptul de personalitate - 3
2. Personaliatea umană - 6
3. Geneza personalităţii umane - 9
4. Teorii si perspective de abordare a personalităţii umane – 13
5. Principalele teorii privind personalitatea umană (1) - 15
6. Principalele teorii privind personalitatea umană (2) - 20
7. Perspectiva structural-sistemică asupra personalităţii umane - 25
8. Temperamentul - 27
9. Tipurile temperamentale - 30
10. Relaţia cultură - personalitate - 33
11. Caracterul - 41
12.Normal şi pathologic în domeniul personalităţii umane - 51
13.Vulnerabilitatea umană - 55
14.Lumile personale - perspective psihologice contemporane - 63

Bibliografie generală - 67

2
 1. Conceptul de personalitate

Introducere
- fenomen complex (componente diferite ca structură, funcţionalitate şi
finalitate biologică, psihologică, socială, axiologică, istorică) şi dinamic
(evolutiv filogenetic şi ontogenetic)
- personalitatea este OMUL cu valorile acumulate şi realizate în prezent sau
proiectate în viitor

Perspective de abordare a personalităţii

- antropologia filosofică: personalitatea se referă la “esenţa umană” (însuşiri
şi structuri ce definesc omul) la care adaugă alte calificative: conştient,
raţional, social, economic, creator de istorie, dotat cu limbaj, apt de conduită
instrumentală, făuritor de unelte, generator de semnificaţii
- antropologia culturală: esenţa este introdusă din afară “înăuntru” (pe fondul
potenţialului uman ereditar). H. Pieron – “omul este un candidat la
umanitate” şi devine personalitate prin modelare după relaţiile şi
comportamentele sociale (se construieşte în împrejurări concrete).
- Deci conţinutul şi funcţiile personalităţii sunt social-istorice iar modul de
existenţă şi realizare sunt psihologice (ţin de structurile mintale şi
comportamentale individuale)
- la nivelul personalităţii operează simultan 3 tipuri de caracteristici:
a) universale - comune tuturor oamenilor
b) particulare (tipologice) - valabile pentru anumite grupuri
c) individuale (singulare) - definesc omul ca entitate unică, originală
(particularităţi de organizare a elementelor şi structurilor generale)

3
 - consecinţe: variaţiile individuale pot fi constatate dar nu şi explicate pe
deplin; bipolaritatea conştient - inconştient explică conflictualitatea,
compensanţiile, conversiunile energetice

Precizări conceptuale
Individul
- sens biologic: exemplarul singular dintr-o specie; nu poate fi divizat, este
integral determinat biologic, nu are note calitative sau de valoare funcţie de
vârstă sau nivel de dezvoltare (se aplică tuturor organismelor vii)
Individualitatea
- felul de a fi al individului (rezultă prin diversificarea şi diferenţierea
organizării structural-funcţionale a individului)
- caracteristicile care diferenţiază un individ de altul
- are în centrul său EUL propriu
Persoana
- lat. persona (gr. prosopon): masca actorului, rolul său, actorul însuşi
- rolul social îndeplinit în teatru sau în viaţă
- calităţile psihosociale care dau identitate socială individului (nume, familie,
data naşterii, locul, statutul social)
- individualitate conştientă de sine şi recunoscută de ceilalţi
- conştiinţa de persoană - rezultatul procesului psihosocial de personalizare
(proces de formare şi desăvârşire a Eului)
- atribut valoric, rangul social
- determinată socio-cultural (etnie, religie, sărăcia…)

Personalitatea
- persoana maximal valorizată social (2 condiţii: a fi recunoscut ca valoare şi
a avea conştiinţa că reprezinţi ceva valoros)

4
 - construcţie teoretică elaborată de psihologi pentru a înţelege şi explica
modalităţile de fiinţare şi funcţionare a persoanei
- modul specific de organizare a trăsăturilor şi însuşirilor psihofizice şi
psihosociale ale persoanei
- sinteză bio-psiho-socio-istorică şi culturală care asigură adaptarea originală
a individului la mediul natural şi social.
- structură vectorizată axiologic şi teleologic, trinomul valori-atitudini-
idealuri fiind nucleul funcţional care mediază elaborarea conduitelor
sociale.
- conduita rezultă dintr-un stil comportamental
Personajul
- exteriorizarea persoanei prin comportament, persoana-în-rolul său social
- accepţiuni: stereotip social (al poziţiei sociale), ideal personal (ce vreau să
fiu), “mască” (disimulare conjuncturală), refugiu (alibi moral pentru
propriul comportament – ce mi se impune să fiu)
- funcţie de potenţialităţile persoanei, de creativitatea şi spontaneitatea sa
- poate fi în concordanţă sau discordanţă cu persoana

5
 2. Personalitatea umană
Generalități
- Noțiunea de personalitate se refera la aspectele durabile ale comportamentului
care determina diferentele individuale dintre oameni 
- Personalitatea este un concept tridimensional: bio – psiho- social, având o
orientare bilaterală: exterior/interior ; eul asigură integrarea interioară și
raportarea la exterior ;
- Personalitatea este un holon, adică un sistem mai mult decât suma părţilor şi în
raport cu fiecare
- Teoriile personalității sunt sisteme de concepte care descriu si precizeaza
aspectele de durată

Definitii 
- Personalitatea este formată din totalitatea sistemelor dinamice care determină o
adaptare unică a persoanei. Ea mai poate fi definită ca ansamblul deprinderilor
ce permit previziuni asupra comportamentului.
- Peesonalitatea este un construct cu autoreglaj caracterial, prin vectori superiori
de tip atitudine valorica stabilă (Paul Popescu Neveanu)
- Dinamica personalității e determinată de bipolaritatea dialectica
constient/inconstient (presupune conflictualitate, compensatii, conversiuni, etc.)
- Dezvoltarea personalității este un proces de diferenţiere şi integrare prin
maturizare şi învăţare (se schimbă atât individul cât şi contextul social).
Dezvoltarea personalității este neliniară: fenomenal, personalitatea se schimbă
dar structural rămâne aceeaşi
- Toti cercetatorii recunosc 3 atribute ale personalității - unitatea, integralitatea
si structuralitatea. Notiunea de structură implica ideea că manifestările multiple
și toate variantele personalității sunt determinate de elemente subiacente mai
stabile.

6
 Omul este 1 - o structură cu sens determinată de educaţia parentală şi
limba vorbită (sistem de semnificaţii) și 2 - o structură care produce sens
(transmite) pentru alţii prin ceea ce spune (prin dorinţele exprimate) și prin ceea ce
face (are nevoie de recunoaştere) (Bernard Robinson, Psihologie clinică, Polirom, Iaşi,
2010, p. 31-33).

Faţetele personalităţii umane (Mielu Zlate, Eul și personalitatea, Editura Trei, București,
1997, p. 51-58)

- Reală - totalitatea elementelor bio-psiho-sociale (individul, așa cum este el în

realitate);
- dimensiuni: intra personală și extra personală (atitudini, valori)
- Auto-evaluată - imaginea de sine a unei persoane
- ce crede despre sine
- ce loc își atribuie în raport cu ceilalți
- este funcție de ce este sau a fost persoana (ce statut, ce rol
social a avut)
- este functie de capacitatea de cunoastere a individului
- Ideală – cum ar dori sa fie (modelul pe care vrea să-l întruchipeze un individ)
- Percepută – imaginea despre alții construită de individ functie de care își orientează
conduita
- se formeaza prin atribuire
- este determinată de capacit. de cunoastere a individului, de prejudecati
- Proiectată – ceea ce crede individul ca gândesc ceilalti despre el (imaginea de sine
atribuită lumii)
- Manifestată – funcție de situație și de interioritatea psihică a individului

Tipuri de personalitate (Mielu Zlate, ibidem, p. 58-64)

- I unitară si armonios dezvoltata - coerentă, constantă, echilibrată
- II instabilă -
- III dedublată - duplicitate, mascare, trucare (generează marginalizare)
7
- IV accentuată – rigidă, stereotipă

Statutul şi rolul social (coordonate esenţiale de realizare socială a personalităţii)

Statutul
- actuale / latente, prescrise / achiziţionate, formale / informale, temporare /
permanente, actuale / anticipate,
- unele sunt complementare: profesor - elev
- congruenţă sau conflict interstatus / intrastatus
Rolul
- modelele şi normele asociate unui statut
- aspectul dinamic al statutului
- funcţii: reglare a raporturilor sociale şi integrare a personalităţii
- din punctul de vedere al persoanei, interesează: concepţia rolului, expextaţia
rolului, percepţia rolului, acceptarea rolului, capacitatea de a prelua rolul,
interpretarea efectivă a rolului dat

3. Geneza personalităţii umane

8
 Personalitatea este fiinţa umană conştientă de sine, cu un Eu autentic, cu
un destin unic şi care poate fi descrisă ca o structură bio-psiho-socio-spirituală.
Principiile de abordare:
- principiul raţiunii – reperele cunoaşterii şi înţelegerii
- principiul conştiinţei – capacitatea de autoreflecţie şi de reflectare a lumii
- principiul transcendenţei – capacitatea de a se re-crea prin depăşirea de sine
şi a lumii, tinzând spre un ideal
Personalitatea este şi un complex de trăsături psihologice, specific individuale,
persistente, deseori neconştientizate şi care se regăsesc în toate manifestările
comportamentale.
Trasăturile P - P este o constelatie specifica de trăsături (Guilford)
- literatura caracterologica – Teofrast, La Bruyere
- studiile s-au concentrat pe :
a – stilul personal – maniera caract. de a percepe si gandi
( rigiditatea, sugestibilitatea, perseverarea)
b – t. motivationale – anxietatea, agresivitatea, toleranţa la
frustrare/stres, niv. de aspiraţie.

Trăsăturile sunt o rezultantă a fecvenţei şi intensităţii reacţiilor anterioare la

diverşi stimuli, care se manifestă ca predispoziţii individuale de a observa/înţelege
situaţiile de viaţă şi de a reacţiona la ele.
- Sunt condiţionate de predispoziţiile biologice, de experienţele de cunoaştere
şi învăţare, şi structurează un model personal de percepţie, gândire,
afectivitate şi adaptabilitate.
- 4 factori cu transmitere ereditară: disconfortul afectiv, antisocialitatea,
inhibiţia şi compulsivitatea

9
Modele ale ontogenezei personalităţii normale
1 – modelul organic (centrat pe individ): individul se maturizează gradual, prin
acumulări progresive. Sunt importante baza genetică şi relaţiile parentale (permit
învăţarea, conştientizarea şi integrarea prezentului trăit şi conştiinţei de sine).
Acest model generează 3 teorii:
- teoria cantitativă (achiziţii progresive dar inegale care pornesc de la structurile
preexistente)
- teoria transformărilor etapizate (când A devine B, A încetează să existe)
- teoria aditivă: dezvoltarea e discontinuă, etapizată iar nivelul superior îl
integrează pe cel precedent care, o perioadă, îşi păstreză o parte din atributele
definitorii (A → B → B1) 102
2 – modelul contextual: strategiile cunoaşterii se modifică funcţie de context.
Individul face „colecţie de evenimente” fără legătură, dar rolul dominant îl are Eul
care evaluează şi planifică funcţie de contextul existenţial (prezentul reconstruieşte
trecutul care devine un construct imaginar).

Formarea personalităţii rezultă din confluenţa a 2 categorii de factori:

- ereditari: biologici şi psihologici (80% inteligenţa, temperamentul)
- de mediu care condiţionează conştiinţa şi spiritualitatea; copiii-lup; relaţiile
cu părinţii şi ceilalţi copii, jocurile de rol influenţează voinţa, sociabilitatea,
farmecul (mâna care mângâie copilul, zguduie planeta)

Vârsta încheierii personogenezei

- funcţie de atributele identităţii: conştiinţa de sine, siguranţa de sine, perspectiva
temporală, experimentarea şi fixarea rolului, instruirea profesională, polarizarea
sexuală, atitudinea faţă de responsabilităţi şi faţă de valorile existenţiale, stabilitatea
trăsăturilor personalităţii (spre 30 de ani).

Maturitatea psihologica (Allport, Maslow, Rogers)

10
- normalitatea este concomitenţa a 3 aspecte:
1 – capacitatea de a stăpâni mediul
2 – unitatea personalităţii
3 – capacit. de a percepe corect lumea si propria persoana
Maturitatea -
- sentimentul autenticităţii şi libertăţii individuale, deschiderea spre
experienţă, responsabilitatea în roluri, controlul raportului dintre nevoile
personale şi nivelul lor de împlinire
- funcţie de contextul social şi cultural
- Erickson : maturitatea psihologică inseamnă câştigarea treptată de competenţe:
I – vârsta scolară: indemânări, statut, sentimentul competentei
II – adolescenţă: identitate, incredere in sine, autonomie
III – tânăr adult : a empatiza, a stabili relaţii apropiate cu semenii, a iubi
IV – adult : rezolvarea crizei stagnarii prin intarirea capacităţii
generative a persoanei, formarea atitudinilor, asumarea de responsabilităţilor,
independenta in evaluare ;
V – senectute – dobandirea intelepciunii prin depasirea crizei disperarii
si conservarea integrarii emotionale.
Geneza personalităţii patologice
- starea de echilibru este posibilă prin coexistenţa contrariilor: cocnflictul
între ceea ce este şi ceea ce aspiră să fie
- personalităţile normale şi patologice se diferenţiază pe terenul conştiinţei şi
voinţei
- dificultatea clasării în zona patologicului: ex. un individ preocupat de
calculatoare, evitant, imatur afectiv şi relaţional, nu poate fi clasificat
categorial
- 3 repere privind structurarea patologică a personalităţii: eredo-
constituţionali (factori prenatali, cogniţia, depresia, anxietatea,
impulsivitatea), experienţele şi particularităţile copilăriei (calitatea

11
 nutriţiei, capacitatea de investiţie parentală, sănătatea părinţilor, durata
prezenţei părinţilor lângă copil, vârsta la care copilul e dezavantajat,
expunerea la evenimente negative, distorsiuni psihologice care se răsfrâng
asupra corpului), raporturile şi factorii sociali (reducerea nucleului familiei,
lipsa substituienţilor pentru părinţi – bunic, mătuşi, false modelele
promovate de mass-media (mama tehnologică), oferta de alcool şi droguri,
hedonismul, anarhia axiologică, statutul economic al familiei, discrepanţe
între nivelul de trai a diverselor categorii sociale, apartenenţa etnică,
religioasă, erodarea tradiţiilor,
- NOTA – dopamina are un rol în tulburările psihice; în 1996 s-a stabilit
legătura dintre receptorul dopaminergic D4 şi dimensiunea căutării noului
(hiperexcitabilitate, impulsivitate, curiozitate, creativitate, extravaganţă,
nerăbdare, dependenţa de nicotină şi opioide). Părinţii cu D4 crescut, caută
noul şi îşi neglijează copiii lăsându-i să facă lucruri deosebite, şocante chiar
antisociale
Concluzii
- formarea personalităţii e funcţie de nevoi şi de context
- personogeneza înseamnă succesiunea vârstelor
- într-o anumită etapă de viaţă, la un nivel funcţional al proceselor cognitive îi
corespunde unul al celor afective, volitive şi caracteriale
- stabilitatea trăsăturilor creşte odată cu vârsta.
Sursă: Mircea Lăzărescu, Aurel Nireştean - Tulburările de personalitate, Polirom,
Iaşi, 2007, cap. 3 (p. 95 - 127)

4.Teorii şi perspective de abordare

a personalităţii umane

12
Teoriile P vizează :
- explicaţii şi clasificări privind originea, structura, dinamica şi manifestările
comportamentale ale P în raport cu situaţiile de viaţă
- încearcă să surprindă esenţa P, originalitatea şi unicitatea sa
- se completează reciproc

Clasificarea teoriilor personalităţii

1 – după similaritatea sau unicitatea personalităţii
A – nomotetice: accent pe asemănările dintre personalitatea indivizilor,
relevate de comparaţiile dintre indivizi
B – idiografice: accent pe unicitatea indivizilor, surprinsă prin studiul
detaliat al viaţii indivizilor

2 – după aspectele considerate în modelarea comportamentului (gradul de

generalitate)
A - multidimensionale, globale: consideră că indivizii au o structură
primară de P dar care se manifestă conform tăsăturilor particulare; prezintă P ca un
ansamblu, identifică trăsăturile caracteristice, elaborează instrumente care indice
diferenţele dintre indivizi în funcţie de aceste trăsături, formulează predicţii asupra
comportamentului
B – unidimensionale, particulare: studiază rolul jucat de un sigur aspect al
P în modelarea comportamentului

3 – din perspectivă evolutivă

A – statice: consideră P doar prin elementele sale cele mai stabile
B – dinamice: explică P prin structurile active (motivele şi forţele
interioare)

13
 C – integrative: relevă structurarea ierarhică, integrativă şi dinamică a P (P
are trăsături stabile dar şi trăsături rezultate din interacţiunile acestora sau din
influenţa condiţiilor de viaţă şi de mediu)

4 – după factorii determinanţi:

A – radicale (absolutizante): biologizante, psihologizante, sociologizante
B – de compromis: există un dublu determinism al P

5 – după gradul de apropiere – îndepărtare al teoriilor:

a – concordante
b – neconcordante

6 – Henry Ey
A – reductoare: reduc P la o simplă colecţie de trăsături
B – genetice: pun accent pe evoluţia personalităţii
C – dinamice: accent pe structura globală de individualizare şi de
funcţionare

5.Principalele teorii privind personalitatea umană (1)

Psihologia analitică
14
 Carl Gustav Jung (1875 – 1961)

P - istorie a devenirii pulsiunilor primare (viziune longitudinală a individului)

Eul controlează Sinele şi Supraeul prin mecanismele de apărare
Evoluţia P este stadială: oral, anal, falic, latenţă, genital
P este constituită din 3 straturi intercorelate:
a – conştientul – reprezintă “punerea în relaţie a conţinuturilor psihice cu Eul;
există conştiinţă în măsura în care ea este percepută ca atare de Eu”; conştientul
(Eul) se referă la procesele şi funcţiile psihice de care un individ este conştient
b – inconştientul personal: totalitatea achiziţiilor vieţi personale (percepţii,
gânduri, lucruri uitate, refulări, sentimente subliminale) precum şi o serie de
acte automate, gesturi, expresii faciale; este un rezervor al aspectelor care au
fost cândva conştiente dar acum sunt uitate sau reprimate;
c – inconştientul colectiv: strat profund şi greu accesibil al psihicului; este comun
tuturor indivizilor, este rezultatul eredităţii; este format din conţinuturi
impersonale, amintiri ancestrale primordiale ale experienţei speciei, repetate de-a
lungul generaţiilor = arhetipuri; nu pot fi vizualizate ca o amintire personală, fiind
ma degrabă o predispoziţie care aşteaptă o experienţă actuală de viaţă, moment în
care conţinutul său devine mai clar; acestea declanşează aceleaşi reacţii la nivelul
popoarelor; exemple, Dumnezeu, eroul, magia, înţelepciunea omului vârstnic,
moartea, învierea.

Tipurile psihologice (modalitatea dominantă a interacţiunii cu lumea şi orientarea

energiilor persoanei)
Extrovertul: înclinat spre dinamismul vieţii externe, sociabil, comunicativ, realist,
uşor adaptabil, desconsideră eşecurile, vioi, expresiv, absenţa autoanalizei şi
autocriticii, opinii personale (independente), nu ţine supărare, concepţie practică
despre lume

15
Introvertul: preferă lumea imaginilor, închis în sine, subiectiv, tendinţă la izolare,
viaţă afectivă delicată, interiorizează conflictele, autoanalitic, autocritic, sensibil la
critică, tendinţa de a lua lucrurile personal, concepţie idealistă despre lume

În explicarea structurii P, Jung ia în considerare 4 funcţii psihologice: gândirea,

sentimentul, senzaţia şi intuiţia:
- primele 2 sunt funcţii psihologice fundamantale (raţionale): permit judecăţi
de valoare asupra realităţii, care vor fi baza raţionamentelor decizionale
- ultimele 2 sunt funcţii psihologice auxiliare (iraţionale): sunt modalităţi
complementare de a extrage informaţii despre realitate; tipul senzitiv va fi
centrat pe detalii, cel intuitiv va sintetiza informaţiile.

Psihologia individuală
Alfred Adler (1870 – 1937)

Ideile de bază
- P este o structură integrală, o confluenţă a tendinţelor având la bază tendinţa
spre perfecţionare, spre unitate;
- elementul esenţial al P este motivaţia iar analiza şi înţelegerea P sunt
echivalente cu identificarea cauzelor, a motivaţiei comportamentului uman;
- dezvoltarea P este condiţionată de factorii socioculturali: educaţia;
- influenţele sociale se concretizează în 2 aspecte comportamentale:
adaptarea – modificarea variabilelor personale funcţie de mediu
modelarea – modificarea variabilelor de mediu funcţie de configuraţia
personală

Concepte fundamentale – sentimentul şi complexul de inferioritate

Sentimentul de inferioritate

16
 - domină viaţa psihică sub forma sentimentului de imperfecţiune, de
neîmplinire şi permanente aspiraţii (idealuri)
- “A fi om înseamnă a poseda un sentiment de inferioritate care reclamă în
mod constant compensarea sa”
- acest efort de compensare a insuficienţelor native organice sau psihice sunt
factorul stimulator al dezvoltării psihice
- voinţa de putere şi lupta pentru perfecţionare sunt motive umane
fundamentale: prin ele oamenii ajung la performanţe tocmai în direcţia
insuficienţei lor (ei urmăresc propria desavârşire dar şi dominarea
semenilor)
- geneză: în primii ani de viaţă, copilul încearcă să se identifice cu adulţii din
jurul său şi să se integreze în societate dar nu reuşeşte din cauza neputinţei
legate de vârstă; din comparaţia dintre neputinţa lui şi superioritatea
adulţilor;
- este normal la vârstele mici

Complexul de inferioritate
- apare când compensarea sentimentului de inferioritate eşuează: individul e
convins că orice ar face, nu reuşeşte să fie la fel de bun ca ceilalţi;
- individul are conştiinţa incapacităţii personale de a depăşi inferioritatea;
- instalarea sa este favorizată de 2 atidudini educative opuse: răsfăţul excesiv
(grijă exagerată, a feri copilul de orice greutate, a-i da tot ce cere) şi
neglijarea (neglijare şi lipsă de afecţiune care duc la dependenţă sau la
tendinţe agresive şi dominatoare în raport cu cei din jur)
- crează o predispoziţie spre nevroză care se declanşează în situaţii care pot
afecta prestigiul (căsătoria, promovarea, schimbarea mediului de viaţă, etc.);
- „stilul de viaţă” – scopul şi semnificaţia vieţii, modelul de viaţă care asigură
consecvenţa personalităţii - se fixează înainte de 5 ani pentru că orice
atitudine a persoanei faţă de lume depinde de mica copilărie; ca urmare,

17
 educaţia timpurie şi condiţiile familiale determină esenţial atitudinile
viitorului adult.

Tipurile psihologice
Sunt condiţionate de caracteristicile predominante ale “stilului de viaţă”: dominant,
dependent, evitant şi social.
Tipul dominant - agresiv, doreşte putere, sentiment de superioritate, egocentric,
impulsiv
Tipul dependent - dorinţă de a-i ajuta pe ceilalţi, supus, pasiv, tendinţe depresive
Tipul evitant - incapacitate decizională, evitarea oricărui conflict, perseverenţă
scăzută
Tipul social - menţine bune contacte sociale, adaptabil, sensibil social, prosocial

Modele educative care pot influenţa dezvoltarea P

- hipertolerant - indulgenţă şi toleranţă excesive, suport afectiv, protecţie,
asigurarea sentimentului de securitate
- rejectiv - indiferenţă, ignorarea nevoilor copilului
- adaptativ - respect, dragoste, încredere, independenţă

Psihanaliza interpersonală
Karen Horney (1885 - 1952)

Idei de bază

18
 - dinamica P se fundează pe conflictul interpersonal iar dezvoltarea P
depinde de modul cum se rezolvă acest tip de conflict
- conflictul interpersonal este “efectul existenţei a 2 atitudini contradictorii
faţă de o persoană” care duce la tensiune şi la o stare de anxietate;
- anxietatea fundamentală este “sentimentul izolării şi neputinţei într-o lume
potenţial ostilă”: este răspunsul emoţional la pericolul potenţial (este diferită
de anxietatea manifestă care este răspunsul emoţional la un pericol manifest)
- nevroza este o stare generală de perturbare a relaţiilor interpersonale,
personalitatea nevrotică având la bază conflictul interpersonal însoţit de
anxietatea fundamentală
- dezvoltarea P este condiţionată şi de valorile culturale promovate de
societate la un moment dat: de exemplu, percepţia culturală a rolurilor
sexuale – femeile sunt dependente, afectuoase iar bărbaţii sunt agresivi,
raţionali, dominatori (fapt care va influenţa rolurile lor sociale şi
profesionale).

Tipurile psihologice
Modalităţile prin care individul rezolvă conflictul interpersonal duce la modele
motivaţionale durabile sau trebuinţe nevrotice (care asigură securitatea socială) şi
care se cristalizează ca tipuri de P:
Tipul dependent – trebuinţe de dependenţă şi afiliere (relaţionare), sentiment de
inferioritate, tendinţă la supunere şi conformism, reprimarea ostilităţii poate duce
la somatizări; sentimentul de securitate este asigurat prin prezenţa altora iar
anxietatea derivă din singurătate; raţionamentul afectiv – dacă îi fac să mă
iubească nimic nu mă poate atinge; este generat de modelul parental
hiperprotector
Tipul agresiv – dominator, nevoie de succes şi recunoaştere socială, perfecţionism,
spirit competitiv cu tendinţe agresive, rezistenţă scăzută la frustrare, poate ajunge
la performanţă doar dacă nu devine ostil; sentimentul de securitate provine din

19
admiraţia celorlalţi iar anxietatea apare atunci când nu i se acordă recunoaştere
socială; raţionamentul afectiv – dacă deţin puterea şi controlul, nimic nu mă
poate atinge; este generat de modelul parental autoritar
Tipul detaşat - detaşat emoţional, trebuinţă de independenţă, trebuinţă de
autorealizare, independenţă a voinţei (sugestibilitate redusă), tendinţă spre izolare,
rezistenţă la schimbare; sentimentul securităţii se bazează pe protejarea intimităţii
iar anxietatea apare atunci când este scos în evidenţă; raţionamentul afectiv – dacă
stau departe, nimic nu mă poate atinge; este generat de modelul parental
indiferent.

6. Principalele teorii privind personalitatea umană (2)

Teoria trăsăturilor de personalitate

Gordon Allport (1897 – 1967)

- în 1937 a inventariat toate cercetările realizate de psihologi asupra

personalităţii şi a găsit 50 de definiţii diferite care însă aveau 3 elemente
comune: personalitatea individului e unică, personalităţile individuale au
caracteristici diferite, aceste caracteristici – “trăsături” – sunt relative
constatbte în timp
- distinge 2 abordări ale P: idiografică – pune accent pe aspectele individuale;
nomotetică – insistă pe perspectiva de ansamblu, pe trăsăturile comune asupra
personalităţii unice
Definiţia P – “P este organizarea dinamică în cadrul individului a acelor
sisteme psihofizice care determină gândirea şi comportamentul său
caracteristic”
- „organizare dinamică” – elementele sunt ierarhizate, integrate într-un tot
unitar structurat în timp

20
 - „sistem psihofizic” – P se formează prin interacţiunea factorilor biologici şi
psihologici; P nu este nici exclusive mentală, nici exclusiv nervoasă: este o
unitate dintre minte şi corp;
- „determină” – trăsătura este unitatea relevantă a P care devine cauza
comporamentului
- „comportamentul şi gândirea” – comportamentul este determinat de
structura internă, psihică (nu doar ne adaptăm la mediu ci îl şi reflectăm,
gândim asupra lui)
- “caracteristic” – P este o realitate unică

Trăsăturile de P
- predispoziţia de a răspunde în aceeaşi manieră la diferiţi stimuli
- sunt structuri stabile indiferent de situaţie
- pot fi demonstrate empiric prin comportamentul persoanei
- corelează unele cu altele
- categorii: T comune – “aspecte ale P în raport cu care majoritatea oamenilor
dintr-o cultură dată pot fi comparaţi avantajos” (individul e introdus cu
forţa); şi T. individuale („dispoziţii personale”) – unice, definitorii,
constante
- forme: cardinale – determină şi orientează întreaga existenţă a individului,
au o semnificaţie majoră pentru viaţa lui, oferă posibilitatea cunoaşterii şi
afirmării cale; centrale – mai puţin generale, sunt “dispoziţii de bază” care
definesc modul obişnuit de reacţie al individului; secundare – mai puţin
consecvente, sunt preferinţe în situaţii particulare
Trasăturile P – P este o constelatie specifica de trasaturi (Guilford)
- abordarea trasaturilor :
1 – t. primare - perceptii directe si globale ale unui aspect al P
- se intâlneste la copii si tineri
- preced reflecţia si analiza psihologica (experienta imediata)

21
 - analogie cu identificare unei forme
- sunt experienţe subiective
2 – t. ca variabile - sunt proprietăţi care, după grad, se manifesta in numite
comportamente sau le determină şi difera dupa
intensitate si dupa numărul ocaziilor in care apar ;
3 – t. ca reacţii generalizate - sunt elemente care, prin repetare, apar in
mai multe situatii (ex. viata prof. expune individual la aceleasi situatii)
- trasăturile izolate : - literatura caracterologica – Teofrast, La Bruyere
- studiile s-au concentrat pe :
a – stilul personal – maniera caract. de a percepe si gandi
( rigiditatea, sugestibilitatea, perseverarea)
b – t. motivationale – anxietatea, agresivitatea, toleranţa
la frustrare/stres, niv. de aspiraţie…

Teoria constructelor personale

George Kelly 1905 - 1967

- psiholog american
- idee centrală: procesele psihice ale unei personae sunt canalizate spre
sensurile în care ea anticipează evenimentele
- omul are o teorie despre universul său şi pe această bază formulează ipoteze
şi predicţii (aşteptări) cu privire la lume (sau le revizuieşte la nevoie)
- cogniţia socială este dezvoltarea asector teorii şi testarea lor pe baza
experienţei zilnice
- omul model este “omul-savant”: ocupat de previziuni, care construieşte şi
reconstruieşte universul său

22
- orice om îşi formulează în manieră proprie “constructe” prin care vede,
interpretează, controlează şi prevede lumea evenimentelor; constructele sunt
experienţe repetate şi reflectate în mod personal, unic
- personalitatea este un sistem de constructe
- constructele sunt bipolare (prietenos/ostil), ierarhice (unele subordonate
altele supraordonate) şi progresive
- din perspectiva schimbării, constructele pot fi: rigide şi suple
- pentru a înţelege lumea, trebuie să fii capabil să înţelegi punctele de vedere
ale celorlalţi (principiu al terapiei cognitive)
- metoda de cunoaştere a constructelor personale este “grila de repertoriu”

Analiza factorială a personalităţii

Hans J. Eysenck

- oamenii pot fi cunoscuţi doar prin analiza datelor obiective –

comportamentul: se pun întrebări persoanei despre cum se comportă în mod
obişnuit
- a utilizat teste şi chestionare de personalitate pe 700 de soldaţi spitalizaţi
pentru boli nervoase: a concluzionat că P poate fi descrisă prin 3 dimensiuni
compuse din factori secundari: extraveriune (dinamism, sociabilitate,
disponibilitate de asumare a riscurilor, impulsivitate, expresivitate,
chibzuinţă, responsabilitate), neuroticism (respect de sine, bucurie, teamă,
obsesivitate, autonomie, ipohondrie, vinovăţie) şi psihoticism (singurătate,
insensibilitate, indiferenţă faţă de alţii, nonconformism, opoziţie faţă de
practicile sociale, lipsă de conştiinciozitate [mai frecvent la delincvenţi şi
schizofreni])
- P are o organizare piramidală:
1. nivelul tipului de personalitate (dimensiunea E, N sau P)

23
 2. nivelul trăsăturilor de personalitate (tendinţe individuale spre acţiune)
3. nivelul răspunsurilor habituale (acţiuni repetitive în sit. asemănătoare)
4. nivelul reacţiilor specifice imediate (situaţionale)

Analiza factorială a personalităţii

R. B. Cattell

- “Personalitatea este ceea ce putem anticipa despre individ că va face într-o

situaţie dată”
- are în vedere organizarea intra-individuală a trăsăturilor
- P poate fi explicată şi anticipată prin noţiunea de factor; categorii:
1. factori de suprafaţă – se exprimă direct în comportamentul verbal sau
motor al persoanei
2. factori sursă – de profunzime, reprezintă modelul comportamental pe
baza căruia se extrag informaţii privind conduita individului într-o
situaţie dată
3. factori ergici – structuri motivaţionale înnăscute (instincte, trebuinţe
biologice) şi trăsături temperamentale
4. factori metaergici – forţe motivaţionale dobândite (atitudini, interese,
sentimente); cel mai important este sentimentul Eului pentru că
integreaza diversele atitudini şi interese ale persoanei;
- Cattell introduce termenul de sintalitate prin care desemnează diferenţele
care există între grupuri în ce priveşte atitudinea acestora în raport cu
anumite aspecte şi cu comportamentele manifestate;
- Prin analiza factorială a datelor se determină factorii de personalitate: date
L (life-date) date biografice, date Q (questionnaires-date) şi date T (test-
date) date din teste obiective (pe loturi mari de subiecţi); prin corelarea

24
 datelor L şi Q, ajunge la concluzia că există 16 factori esenţiali de
personalitate.

7.Perspectiva structural-sistemică
asupra personalităţii umane
Înţelegerea corectă a P necesită o viziune structurală şi sistemică privind
alcătuirea şi funcţionarea ei, din perspectiva ciberneticii, a teoriei generale a
sistemelor şi a teoriei informaţiei.
Cibernetica – ştiinţa comunicaţiei, comenzii şi controlului în maşini, organisme
vii şi societate
Structură - părţile sunt integrate în sistem
- fiecare element este corelat cu toate celelelte
- evoluţia părţilor este dependentă de întreg şi invers
- elementele se grupează în substructuri interrelaţionate
Proprietăţile structurilor
- consistenţa – stabilitatea în timp
- mobilitatea (plasticitatea) – posibilitatea reorganizării structurilor
funcţie de conţinutul relaţiilor individului cu mediul; factorii
mobilităţii: vârsta, tipul general de sistem nervos, tipul
temperamental, educaţia
- gradul de dezvoltare al structurilor – derivă din natura evolutivă a
personalităţii
- integrarea structurilor de P conform principiului ierarhizării
Sistem – “ansamblu de elemente aflate în interacţiune necesară şi cărora le este
proprie o anumită finalitate” (Ludwig von Bertalanffy, 1966) Clarificări: accent pe
configuraţia de ansamblu şi pe relaţiile dintre elemente, elementele formează

25
subsisteme iar acestea formează sisteme, capacitatea de autoreglare pe principiul
feed-back - ului (antientropic –stabilizator/corector )
Sistemul cibernetic – este o organizare informaţională în cadrul căreia se exercită
influenţa inversă a ieşirii asupra intrării (sau a execuţiei asupra comenzii)

Personalitatea are toate atributele sistemice, fiind „un sistem dinamic, deschis,
hipercomplex şi probabilist (Mihai Golu)
- dinamic – evoluează funcţie de timp şi de etapa de dezvoltare
ontogenetică
- deschis – interacţionează cu mediul (substanţă, energie şi informaţie)
- hipercomplex – număr mare de elemente, saturaţia legăturilor interne
şi externe
- probabilist – mărimile interne de stare se interpun între mărilmile de
intrare şi cele de ieşire

Subsistemele personalităţii
- dinamico - energetic : temperamental
- instrumental - operaţional : aptitudinile
- relaţional - valoric : caracterul

26
 8.Temperamentul

Temperamentul se referă la ansamblul însuşirilor dinamico - energetice

ale personalităţii: dinamic: lent-rapid, mobil-rigid, uniform-neuniform; energetic:
exploziv, rezistent, expansiv. Din punct de vedere biologic temperamentul implică
constituţia fizică şi procesele neurochimice (metabolismul) iar din punct de vedere
psihologic temperamentul implică modul cum reacţionează, cum se manifestă în
diverse situaţii (evitarea suferinţei, dependenţa de recompense sunt predominant
moştenite).
- se exteriorizează în: mişcări, mimică, viteza şi ritmul vorbirii,
particularităţile scrisului, trăirile afective, conduitele voluntare, în
procesele cognitive,
- se manifestă încă din copilărie
- nu afectează performanţa persoanei.

Indicatori psihocomportamentali ai temperamentului aparţin întregii

personalităţi şi se manifestă constant în conduită:
- impresionabilitate : rezonanţa, amploarea vibraţiei
- impulsivitatea: caracterul brusc al răspunsurilor
- ritmul reacţiilor şi trăirilor psihice: lent/rapid, uniform/neuniform
- tempoul modificărilor neuropsihice: frecvenţa trăirilor psihice într-o
unitate de timp
- expresivitatea psihică: intonaţia şi viteza vorbirii, mimica,
extraversie/introversie, locul controlului, rezistenţa la solicitări,
capacitatea de adaptare la situaţii noi.
Relaţia temperamentului cu activitatea nervoasă superioară (ANS): între
temperament şi tipul de ANS (definit prin intensitatea, echilibrul şi mobilitatea

27
proceselor nervoase de excitaţie şi inhibiţie) există o relaţie directă deoarece ANS
formează baza neurofuncţională a temperamentului.

Temperamentul şi condiţiile ontogenezei

- condiţiile de dezvoltare psihică influenţează modul concret în care se
configurează temperamentul unei persoane
- deşi este înnăscut, temperamentul poate fi modelat de factorii socioculturali

Tipologiile temperamentale
Bioconstituţionale, Psihofiziologice, Psihologice, Psihosociologice,
Psihopatologice
Biotipologii constituţionale - consideră că o anumită constituţie corporală
predispune la un anumit comportament: brevilin (gras), longilin (lung), intermediar
E. Kretschmer, psihiatru german, observă că bolnavii schizofreni aveau
constituţie astenică iar maniaco-depresivii erau pignici
- Tipul pignic – mijlociu de statură, obez, faţa moale şi largă, gât gros,
torace bombat şi lăsat în jos, extremităţi moi, rotunde şi scurte
- Tipul leptosom (astenic) – înalt, subţire, slab (aspect scheletic), nas
lung şi ascuţit, trăsături feminine la bărbaţi şi masculine la femei
- Tipul atletic – musculos, înalt, armonios structurat
- Tipul displastic – cu malformaţii şi mai puţin individualizat
- Acestor tipuri constituţionale le corespund 2 tipuri psihologice:
ciclotim (stări psihice oscilante, extraversiune) şi schizotim
(discrepanţă între aparenţă şi esenţă, introversiune)
W.H. Sheldon – tipul este determinat de structurile embrionare –
endoderm, mesoderm şi ectoderm
- Tipul constituţional endomorf – sferic (gras)
- Tipul mezomorf – atletic, rezistent la efortul fizic
- Tipul ectomorf – înalt, fragil, slab, puţin rezistent la efortul fizic

28
- Tip temperamental visceroton – relaxat în mişcări şi ţinută, doreşte
confort fizic, plăcerea de a munci, sociabil, tolerant, mâncăcios, somn
adânc, nevoie de ceilalţi când e tulburat
- Tipul temperamental somatoton - energic, aventuros, agresiv, nevoie
de efort fizic, tendinţă de a domina, competitiv, claustrofob, vorbeşte
tare, indiferent la durere, somn neliniştit, nevoie de acţiune când are
probleme
- Tipul temperamental cerebroton – mişcări reţinute, anxios, inhibat,
tendinţă la izolare, agorafobie, discret în domeniul afectiv, încordare
mintală, hiperatenţie, voce reţinută, evită zgomotul, meditativ,
introvert, nevoie de singurătate când are probleme

29
 9.Tipologii temperamentale psihologice

Tipologia propusă de Carl Gustav JUNG

- personalitatea este orientată diferit: spre lumea externă (tipul extravertit),
spre lumea interioară (tipul introvertit) sau echilibrat spre ambele
(ambivalent)
- extraversiunea şi introversiunea se manifestă mai pregnant în 4 domenii:
gândire, afectivitate, senzaţii şi intuiţie → 8 tipuri

Tipologia olandeză - G. Heymans şi E.D.Wiersma

- temperamental se fundează pr 3 însuşiri psihice fundamentale:
- emotivitatea (instabilitatea emoţională): tipul emotiv (e tulburat puternic de
evenimente) şi tipul non-emotiv (se emoţionează greu)
- activitatea (prezenţa sau absenţa dispoziţiei spre acţiune): tipul activ şi tipul
non-activ
- rezonanţa afectivă (ecoul evenimentelor asupra individului): tipul primar
(se detaşază rapid), tipul secundar (“ecou” profound timp îndelungat)
- combinarea celor 3 dimensiuni polare generează 8 tipuri psihologice

Tipologia franceză - Rene Le Senne, Gaston Berger, Andre Le Gall

- la cele 3 însuşiri utilizate de tipoogia olandeză, francezii adaugă alte 6
componente psihologice care vor determina un anumit tip de personalitate:
lărgimea câmpului conştiinţei, extraversia, sensibilitatea afectivă (tandreţea),
pasiunea intelectuală, aviditatea şi interesele senzoriale
- fiecare tip poate avea subdiviziuni: ex. tipul nervos melancolic (interiorizat,
reverii), tipul nervos frivol (se abandonează tentaţiilor, avid de noutăţi), tipul
nervos mitoman (înclinat spre fabulaţii, spre compensarea decepţiilor şi
vidului din viaţa reală prin fantezii romantice), etc.

30
Tipologii psihosociologice
- iau în considerare raportarea omului la mediul sociocultural şi la sistemul
axiologic
Spranger, Allport, Vernon (valorile generează tipuri umane)
- teoretic: descoperirea adevărului, sistematizarea cunoaşterii, analiza
- economic: idea utilităţii, satisfacera trebuinţelor materiale sunt pe primul
plan, interesat de afaceri
- estetic: frumosul, armonia, simetria
- social: dragostea de oameni, filantrop, altruist
- politic: puterea, ascendenţa asupra celorlalţi, competitiv
- religios: a înţelege universul, caută unitatea cu divinitatea, mistic

Karen Horney
- în relaţiile/conflictele interpersonale oamenii pot avea 3 atitudini:
- tipul dependent: tendinţă la supunere şi conformism, trebuinţă de afiliere,
sentiment de inferioritate
- tipul agresiv: dominator, nevoie de success, competitiv, perfecţionist
- tipul detaşat: tendinţă la izolare şi detaşare afectivă, rezistent la schimbare

Tipologiile psihopatologice
- au în vedere destructurările manifestărilor temperamentale
E. Kahn distinge
- tipul nervos: nevrotic
- sensibil: impresionabil, infantil
- obsesiv: nesigur, temător
31
- exploziv: primitive, violent în reacţii
- hipertimic: euforic, optimist
- depresiv
- instabil
- amoral: lipsit de scrupule
- nestatornic
- impulsiv: nestăpânit, dă frâu liber instinctelor
- fantastic: visător, reverie
- bizar: excentric, originalitate exagerată

32
 10.Relaţia cultură - personalitate

- Personalitatea societală
- Personalitatea modală
- Personalitatea de bază
- Caracterul naţional
- Viziunea despre lume
- Concepţia privind reuşita în viaţă

Personalitatea societală (David Riesman) poate fi orientată diferit:

1 – orientată tradiţional: în societăţile mici cu activităţi rutiniere, unde valorile
sociale sunt legitimate de tradiţie
2 – direcţionată spre interior : oamenii au o conştiinţă şi un sentiment puternic al
dreptăţii (ex. puritanii care au colonizat America au început prin extinderea
ideilor lor în noile teritorii)
3– direcţionată spre exterior: adaptabili, receptivi la acţiunile şi aşteptările
celorlalţi

Personalitatea modală
- tipică populaţiilor marcate de o anumită realitate socială şi culturală [limba,
rituri, tradiţii, vestimentaţie, habitat etc.]
- exprimă tendinţa centrală a distribuţiei tipurilor de personalitate într-un grup
dat, la un moment şi situaţie date (concept de inspiraţie statistică)
- cele mai frecvente trăsături dintr-o populaţie [portret colectiv]
- dedusă dintr-un tip particular de cultură stabilit imaginativ (speculativ) şi nu pe
studii statistice riguroase
- Personalitatea de statut = urmare a asumării unor roluri sau a deţinerii unor
statute duce la stabilizarea unor răspunsuri specifice persoanei în cauză.
- Ruth Benedict (1887-1947) în lucrarea “Patterns of Culture” prezintă

33
 a- personalitatea dionisiacă (gr. Dionisos, zeul beţiei extatice şi a delirului
mistic) – oameni egocentrici, individualişti cu ritualuri extatice,
precumpănesc instinctele, au porniri iraţionale lipsite de măsură şi ordine
(gr.ekstatikos – transportat, tulburat; trăiri afective intense cu conţinut
imaginativ independent de voinţa subiectului care pare a fi în afara
lumii reale, nu mai comunică iar funcţiile vegetative sunt mult
diminuate; se regăseşte în “religia chimică”)
b- personalitatea apolinică (gr. Apollon, zeul luminii, armoniei şi
echilibrului, zeu al muzicii, artelor şi poeziei) – indivizii sunt cumpătaţi,
înving simţurile prin raţiune, nu încurajază individualismul, nu agreează
stări psihologice distructive sau excesive
c- personalitatea paranoidă – crede în magie, se teme şi îl urăşte pe
celălalt.
- distribuţia tipurilor de personalitate: în societăţile mai vechi, există un singur tip
dominant de personalitate şi câteva secundare (neobişnuite, deviante); în cele
moderne, există personalităţi multimodale din cauza claselor, ariilor geografice,
religiilor, structurilor etnice
- modalităţi de studiere a personalităţii modale: teste proiective (TAT,
Rorschach), studierea relaţiilor cu autoritatea: adaptarea comportamentului,
ideologia individului (credinţe, valori, atitudini privind autoritatea), fanteziile,
reacţiile de apărare şi concepţiile despre autoritate, concepţia despre sine:
echilibrul intern, adaptarea la grup
- direcţii de cercetare a personalităţii modale:
eşantion reprezentativ, analiza producţiilor şi politicilor colective: practici
instituţionale, folclor, media, analiza sistemului de creştere şi educare a
copiilor.

34
Personalitatea de bază
- psihiatrul american Abraham Kardiner, seminarii la Universitatea Columbia în
anii ’80: structura personalităţii e dependenta de cultura caracteristică
societăţii, în special de sistemul de valori de bază al acesteia
- orice societate organizează 2 tipuri de instituţii de cultură:
instituţiile primare: de creştere şi de educaţie a copilului (tipul de hrănire,
atenţia şi libertatea dată copilului, recompense şi pedepse, plăcerile
şi frumuseţile oferite copilului, etc.)
instituţiile secundare: activităţile sociale ale adulţilor (economice,
religioase, etc.) determinate de instituţiile primare care le-au format
personalitatea (ex. neglijarea copiilor creează un adânc sentiment de
insecuritate şi neîncredere în alţi oameni, care se manifestă în
perioada adultă ca sentiment de neputinţă şi lipsă de angajare în
activităţi de cooperare)
- termenul “bază”, se referă mai mult la matricea socioculturală caracteristică
unei societăţi date şi mai puţin la ceea ce este în profunzimea personalităţii
unui individ
- structura personalităţii de bază este trăsătura generică pe care se întemeiază
manifestările comportamentale ale indivizilor unei societăţi: ea deschide
acestora orizontul care le permite să obţină o gratificare şi o securitate
adecvată în ordinea existentă: ex. “softul”(programul) unui calculator este
sistemul de valori de bază dar mânuirea efectivă a acestuia depinde de
operator.

Caracterul naţional
Caracterul naţional este o formă a personalităţii modale, care se manifestă
constant şi frecvent la indivizii aparţinând unei naţiunii
Ruth Benedict: caracterul naţional este comportamentul învăţat cultural
Margaret Mead distinge 3 variante de abordare a caracterului naţional:

35
 1- descrierea comparativă a diferitelor configuraţii culturale
2- analiza relaţiilor dintre fundamentele învăţării copilului şi alte aspecte ale
culturii
3- studiul modelării rel. interpersonale de bază (părinte-copil, copil-copil)

Anii ‘70-80 au adus 2 abordări noi: motivele dominante şi valorile centrale

David McClelland
- atrage atenţia asupra motivelor dominante: miturile, folclorul (producţiile
artistice) ale unui popor, dezvăluie motivaţiile şi valorile sale;
- acestea determină comportarea copiilor ce au fost expuşi acestora;
- pe baza lor se pot face predicţii asupra motivaţiilor populaţiei cu 25-50 de ani
înainte sau, pe baza analizei documentare, se poate merge înapoi în istorie pentru a
înţelege anumite evenimente (prin analiza de conţinut a textelor de citire din şcoala
elementară din anul 1925, a obţinut o măsură a tăriei motivaţionale – dorinţa de
realizare= muncă serioasă şi viziune orientată spre viitor; a analizat indicatorii
economici (PNB) la anumite ţări în perioada 1925-1950: ţările care au obţinut
creşteri economice mai mari au fost cele care au pus la dispoziţia copiilor texte
saturate cu teme privind motivaţia realizării)
Stanley Rudin
- studiu în 17 ţări, 4 elemente: motivaţia realizării, motivaţia puterii, disfuncţiile
competiţiei şi puterii (omucideri, sinucideri, ulcer, HTA, ciroza ficatului) şi
afilierea la anumite organizaţii şi instituţii
- a împărţit „disfuncţiile” în două: indicatorul inhibiţiei (ulcer, HTA) şi cel al
agresivităţii (omor, sinucidere, ciroza ca indicator al alcoolemiei)
- a analizat cărţile utilizate de copii şi a găsit că motivaţia puterii a atins culmea
în 1890, motivaţia realizării în 1910 şi motivaţia afilierii în 1930

36
Valorile centrale sunt cele promovate insistent într-o cultură particulară
- chinezii pun mare preţ pe legăturile de rudenie şi cooperare: ei consideră că
esenţa relaţiilor interpersonale este dependenţa mutuală; ca urmare, ei
apreciază docilitatea şi subordonarea individului faţă de familie iar auto-
încrederea nu este promovată şi nu e o sursă de mândrie
- europenii şi nord-americanii valorizează individualismul: individul singur
poate realiza ce doreşte dacă are o voinţă puternică de a muncii; ca urmare,
încă din primii ani de viaţă, copiii sunt supuşi presiunii de a excela, competiţia
şi victoria fiind cruciale.
Modele ale culturii organizaţionale
Modelul Hofstede (1980) pe baza sondării atitudinilor a 117.000 de angajaţi IBM
din 40 de ţări descoperă 4 dimensiuni:
1 – distanţa faţă de putere: măsura în care membrii unei societăţi acceptă
o distribuire inegală a puterii în instituţii (în culturile cu distanţă mică faţă de
putere, şefii sunt accesibili, diferenţele de putere nu au importanţă; în societăţile
cu distanţă mare, şefii sunt inaccesibili şi consideraţi superiori)
2 – evitarea incertitudinii: măsura în care membrii societăţii se simt
inconfortabil în situaţii nesigure şi ambigue, preferând predictivitatea şi
stabilitatea; culturile bazate pe evitarea incertitudinii pun accent pe reguli,
regulamente, conformitate şi siguranţă iar celelalte apreciază asumarea
riscurilor;
3 – individualism/colectivism: societăţile individualiste apreciază
independenţa de grup şi promovează iniţiativa individuală; cele colectiviste
apreciază măsura în care oamenii se îngrijesc de familia lor;
4 – masculinitate/feminitate: se referă la distribuirea rolurilor emoţionale
în funcţie de sexe: dimensiunea “masculină” promovează competiţia şi
afirmarea de sine, cea “feminină” este orientată spre bunăstare, calitatea vieţii şi
a relaţiilor

37
 În 1987, un studiu în 23 de ţări asiatice a găsit a 5-a dimensiune,
confucianismul, caracterizată prin orientarea pe termen lung sau scurt a
indivizilor: unele culturi îşi educă membrii să accepte întârzierea
recompenselor materiale, sociale şi emoţionale acest lucru având consecinţe
asupra relaţiilor umane din familie, asupra promovării profesionale etc.

- Shalom Schwartz (1992): tipurile valorice culturale sunt seturi de idei

abstracte privind ce este bun, drept, dezirabil într-o societate. Culturile se
deosebesc între ele după măsura în care preferă:
1 - colectivismul – aprecierea dependenţei de grup şi promovarea
scopurilor colective
2 - individualismul (autonomia) acordă importanţa independenţei şi
urmăririi intereselor personale
3 – ierarhia – consideră importante rolurile ierarhice în structurarea
interacţiunilor sociale şi alocarea resurselor
4 - stăpânirea mediului accentuează importanţa acordată eforturilor de a
transforma mediul de viaţă
5 - angajamentul egalitarist are în vedere angajamentul faţă de principiile
abstracte şi promovarea intereselor celorlalţi
6 - armonia – acceptarea lumii aşa cum este

 Culturile monocronice sunt cele care cred că timpul e preţios şi trebuie

exploatat eficient, de exemplu anglo-saxonii; abordează activităţile pe rând,
respectă programul şi orarul stabilit
 Culturile policronice apreciază că timpul e abundent şi poate fi risipit, nu
respectă programul şi orarul, preferă să facă mai multe activităţi simultan.

Imaginea despre lume

Modul specific al unei culturi de a percepe, interpreta şi explica lumea. Iată 3
exemple:

38
- Max Weber „Etica protestantă” – la începuturile capitalismului, protestanţii au
valorizat munca stăruitoare, economisirea, ascetismul, bogăţia, acumularea de
capital şi viitorul; catolicii erau preocupaţi de fericirea imediată, de consumul
ostentativ, de plăcerile lumeşti; ca urmare, protestanţii au avut mai mare
succes financiar şi au contribuit la dezvoltarea capitalismului industrial
modern.
- Oscar Lewis: cercetări în America Latină şi în India
- cultura sărăciei: a) economic – venituri mici, şomaj, ocupaţii necalificate, dese
amanetări; b) social – cartiere aglomerate, lipsa vieţii private, alcoolism,
violenţă fizică, sex timpuriu, căsătorii formale şi instabile, gospodării centrate
pe muncă; c) axiologic şi emoţional – marginalizare, nesiguranţă, fatalism,
disperare, agresivitate, gregaritate, senzualitate, aventurism, spontaneitate,
impulsivitate, absenţa deliberării asupra mediului, neîncredere în autorităţile
guvernamentale; Personalitatea tip “cultura sărăciei” apare acolo unde
există o economie bazată pe bani gheaţă, şomaj, salarii mici, clasa dominantă
valorizează la maxim bogăţia, acumularea de proprietăţi şi privesc sărăcia ca
fiind cauzată de o infirmitate personală.

George Foster, prin studii etnografice, a constatat existenţa unei imagini despre
lume caracteristică ţăranului din comunităţile agricole neindustriale, denumită de
el, imaginea avuţiei limitate: totul e perceput ca ceva finit şi greu de obţinut
(pământul, bogăţia, sănătatea, dragostea, prietenia, onoarea, respectul, statutul,
puterea, influenţa, securitatea). Ca urmare, ţăranii cred că trebuie să ia mai mult
decât partea care le revine cinstit, deprivându-i pe alţii. Ei evaluează diferenţiat
oamenii:
1- acceptă sporirea propriei bogăţii prin surse din afara comunei sau prin noroc
(salariu, moşteniri, loto);
2 - introduc mecanisme nivelatoare pentru cei îmbogăţiţi din resurse locale, de
exemplu a) dacă vor să-şi păstreze prestigiul, trebuie să sponsorizeze anumite

39
ceremonii pentru a le reduce avutul; b) lansarea de zvonuri, invidii, ostracizare,
violenţe fizice; din această cauză, ţăranii evită ostentaţia pentru a ascunde norocul
îmbogăţirii lor;
3 - cei fără noroc şi care trăiesc sub nivelul normelor comunităţii, sunt priviţi cu
neîncredere şi consideraţi invidioşi pe ceilalţi;
4 - cei cărora nu le merge bine, fac tot posibilul să le meargă rău şi celorlalţi (să
moara şi capra vecinului).
Mentalitatea lor e caracterizată prin fatalism, discordie, individualism,
accent pus pe noroc şi mai puţin pe muncă şi economisire. În consecinţă, ei nu
cooperează pentru a realiza prosperitatea socială iar când o fac, este doar pentru a
se achita de o obligaţie.

Concepţia privind reuşita în viaţă

- există 2 tipuri de personalităţi: învingătorul şi învinsul
- învingătorul: îşi asumă responsabilitatea propriei vieţi, privit ca un om de
încredere, interesat de prezent, deschis şi receptiv, ascultă opiniile altora dar
ajunge la propriile sale concluzii, cunoaşte trecutul, aşteaptă cu nerăbdare
viitorul, îşi controlează sentimentele, neprefăcut (nu se ascunde după o
mască), apreciază unicitatea altora, nu e rigid în reacţii, nu urmăreşte să-i
controleze pe alţii, interesat de lume şi oameni, de îmbunătăţirea calităţii vieţii;
- învinsul: se desconsideră, neajutorat şi dependent de mediul său (neajutorare
învăţată), evită să devină responsabil de sine, trăieşte în trecut, nemulţumit
continuu, crede că în tot ce a făcut şi-a construit propria cuşcă/mormânt,
deplânge lipsa de noroc, îi blamează pe alţii pentru insuccesele sale, se scuză
pe sine, trăieşte sub semnul “dacă aş fi...”, visează miracole în viitor.

Sursă: Achim Mihu - Antropologie culturală, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002, p.173-190

40
 11.C a r a c t e r u l
Introducere
- nucleul psihosocial al relaţiilor individului
- se elaborează în mediul sociocultural
- exprimă istoria personală
- valorifică maximal aptitudinile şi temperamentul
- se evaluează după criterii de un unitate, consistenţă şi stabilitate
- exprimă valoarea morală personală a omului

Sensurile noţiunii
1 – caracteristic – însuşiri esenţiale, care structurează precis un obiect
2 – etic – caracterul este investit cu valoare morală: este bun/rău, moral / imoral,
bine/rău format (funcţie de principiile morale directoare pe care le urmează
individul). Etica - ştiinţă normativă care evaluează concordanţa sau
neconcordanţa cu normele, principiile şi modelele morale proprii mediului
sociocultural în care trăieşte individul (conformarea la aşteptările sociale)
3 – psihologic – particularitate prin care o persoană se deosebeşte de alta.

Definiţii
- A. Chircev 1941 – dispoziţie direcţională având un substrat mai puţin
cognitiv şi mai mult afectiv şi conativ, o natură mai puţin nativă şi mai mult
socială
- Stoetzel 1963 – maniera în care o persoană se situează în raport cu obiectele
de valoare
- Allport 1971 – stare mintală de pregătire, cristalizată pe baza experienţei şi
care influenţează răspunsurile individului faţă de toate obiectele cu care este
în relaţie

41
 - P.P. Neveanu (1974) - modalitate stabilă de autoreglaj la nivelul
problemelor mari ale vieţii sociale și al raporturilor cu oamenii
- S. Chelcea (2003) – poziţia unei persoane sau a unui grup de acceptare sau
respingere cu o intensitate mai mare sau mai mică a obiectelor, fenomenelor,
persoanelor, grupurilor sau instituţiilor.

Accepţiuni al noţiunii de caracter

- extensivă – schema logică de organizare a profilului psihomoral al
persoanei, considerat din perspectiva unor norme şi criterii valorice,
cuprinzând: concepţia generală despre lume şi viaţă, convingerile şi
sentimentele sociomorale, aspiraţii şi idealuri, conţinutul şi scopurile
activităţii
- restrictivă – sistem de atitudini şi trăsături care determină relativ constant
raportarea omului la semeni, la societate şi la sine însuşi.

Structura psihologică a caracterului

1. Atitudinile caracteriale
- atitudinea - poziţia internă stabilă şi generalizată a persoanei faţă de
realitatea în care trăieşte sau faţă de un grup de probleme ale acestei realităţi
- atitudinea este o manieră relaţională, un fapt de conştiinţă, o modalitate de
manifestare a comportamentului
- Atitudinea este un vector major al personalităţii operând o selecţie în
percepţia şi evaluarea evenimentelor (este o dispoziţie latentă de a reacţiona
într-un anumit mod la stimulările mediului extern)
- Componente: cognitivă (informaţională) – reprezentări, cunoştinţe,
concepte, convingeri, stereotipuri în raport cu obiectul atitudinii; afectiv-
motivaţională implică gradul de acceptare/neacceptare al obiectului
(emoţii, sentimente, pasiuni, trebuinţe, interese, idealuri); volitivă –
tentinţele comportamentale faţă de obiectul dat; deci, individul reacţionează

42
 la ceea ce este semnificativ pentru el: structura caracterului nu este dictată
de situaţiile externe ci ea se impune acestora !
- Blocurile funcţionale: blocul orientativ (selectiv-evaluativ) – componenta
cognitivă şi afectiv-motivaţională şi blocul efector (executiv) – mecanismele
voluntare ale conduitei (Klages – „caracterul este voinţa moral constituită”)
- Relaţiile dintre atitudini: ierarhizare - se pot condiţiona reciproc, unele fiind
dominante; sunt fenomene bipolare; coordonare/cooperare - se susţin
reciproc; competitivitate (excludere reciprocă) – implică opţiune
situaţională; compensare - cele deficitare sunt compensate de cele mai
dezvoltate
- Atitudinile nu se confundă cu valorile: ele constituie recunoaşterea valorilor,
interiorizarea lor de către individ
- Atitudinile se pot reorganiza, corecta, perfecţiona.

Formarea atitudinilor
- prin învăţare socială: asocierea stimulilor (în familie), prin recompensă şi
pedeapsă, prin observarea comportamentelor altora şi a consecinţelor lor,
din relatările altora, prin compararea socială (vedem dacă punctele noastre
de vedere sunt corecte sau nu), prin adoptarea atitudinilor celor pe care-i
preţuim sau în graţiile cărora vream să intrăm
- factorul genetic (la gemenii monozigoţi): înnăscutul e mai prezent în
atitudinile faţă de lucrurile concrete (gusturi muzicale) şi mai puţin faţă de
lucruri abstracte (patria, justiţia); se bazează pe dispoziţii generale precum
optimismul, curiozitatea

Funcţiile atitudinilor (Iluţ, 2009, p.439-441)

- legătura cu lumea şi raportare selectivă la realitate
- filtrare preferenţială

43
 - cognitivă – determină o atenţie şi o procesare diferenţiată a informaţiilor;
argumentele sursei consonante sunt resimţite ca mai puternice
- instrumentală – suntem sau nu de accord pe baza intereselor personale:
funcţia utilitară când prin afişarea unei atitudini se obţine o recompensă şi
funcţia de adaptare socială şi identitate socială când benefiicile sunt
simbolice şi difuze
- expresiv-valorică: ne exprimă pe noi înşine pentru ceilalţi, valorile noastre
- apărare a eului: protejăm concepţia şi stima de sine; imaginea şi stima de
sine depind şi de valorile şi atitudinile pe care le avem
- motivarea prin impresii: dorinţa puternică de a face o bună impresie
determină individul să producă mai multe argumente în favoarea atitudinii
pe care o exprimă
- estimare a obiectului: când există o atitudine prealabilă faţă de un obiect,
toate cele din aceeaşi clasă sunt evaluate rapid şi se iau decizii imediate
- politica atitudinală a persoanei depinde de complexitatea interacţiunii, de
situaţie şi de istoria situaţiilor decizionale ale persoanei în cauză.

Schimbarea atitudinilor (ibidem, p.444 - 451)

- manipularea – înşelare, scopuri avantajoase pentru manipulator, ţinta nu e
conştientă că e influenţată
- persuasiunea este determinată de
- caracteristicile sursei (comunicatorului): 1 - credibilitate (viteza cu care
vorbeşte, intenţiile care i se atribuie, competenţa percepută, faptul că susţine
o idee în dezacord cu statutul şi interesele sale, efectul de halo), 2 -
asemănarea sursei cu receptorul
- conţinutul şi forma mesajului – persoanele educate sunt mai sensibile la
poziţiile deschise şi nu la cele închise; repetarea argumentelor, mesajele care
generează frică sau reacţii emoţionale, cresc efectul persuasiv dar numai

44
 până la un punct; canale şi forme diferite influenţează audienţa; idem,
contextual sonor şi vizual
- subiectul receptor şi caracteristicile sale - ataşamentul eului faţă de
atitudinile prealabile, importanţa problemei în discuţie şi implicaţiile sale
pentru persoana-ţintă; ataşamentul exprimat public induce schimbarea
atitudinală; modelul probabilităţii de elaborare (ruta centrală = persoana
analizează critic informaţia şi dă răspunsuri cognitive complexe; ruta
periferică = persoana este mai influenţată de aspecte exterioare mesajului
precum presigiul şi atractivitatea sursei, împrejurările în care se primeşte
mesajul)
- NOTĂ – influenţa celor asemănători (ingrup) trebuie să conţină argumente
puternice pentru a avea efect; atractivitatea fizică a comunicatorului;
atractivitatea creşte când atribuim sursei o preţuire pentru noi; schimbarea e
mai pronunţată când argumentele provin de la surse multiple.
- Rezistenţa la schimbare prin: expunerea selectivă (evită informaţiile în
dezacord cu valorile sale), deprecierea credibilităţii sursei, distorsionarea
mesajului (ridiculizarea argumentelor), a aduce contraargumente,
inocularea (asimilarea unor argumente suplimentare care întăresc poziţia
proprie), reactanţă/schimbarea atitudinală negativă (mesajul primit
întăreşte atitudinea opusă când persoana crede că se atentează la libertatea sa
de a gândi, a evalua, a acţiona) (Iluţ, 2009, p.449-451).

2. Trăsăturile caracteriale
- caracteristici: sunt definitorii pentru individ, stabile, coerente, au valoare
morală (nu sunt neutre), sunt perechi polare
- tipuri: cardinale (1-2, domină şi controlează pe toate celelalte, se impun în
conduită), centrale (10-15, apar în situaţiile cotidiene), periferice (episodice)
- modele caracteriale:

45
 - Modelul balanţei caracteriale – P.P. Neveanu consideră că atitudinile şi
trăsăturile caracteriale sunt fenomene bipolare; formarea trăsăturilor pozitive
necesită un mediu educaţional adecvat
- Modelul cercurilor concentrice – cercul interior conţine trăsăturile
cardinale, cel mediu pe cele centrale iar cercul exterior, pe cele periferice
- Modelul piramidei – exprimă ierarhizarea multinivelară a trăsăturilor de
caracter: în vârf sunt cele dominante iar la bază cele periferice
- Funcţii: relaţională (facilitează relaţiile sociale), orientativ-adaptativă (în
situaţiile concrete), mediere şi filtrare (la nivel cognitiv şi afectiv a tuturor
acţiunilor), reglatorie (a propriei conduite)

Devenirea caracterului
- prin asimilarea relaţiilor sociale, a ideilor şi valorilor, prin conformare la
normele sociale
- sunt decisive: împrejurările de viaţă, modelele socioumane, relaţiile în care
s-a angajat persoana
- dezvoltarea normală necesită flexibilitate, rigitatea ducând la caracteropatie
- prin rezolvarea celor 4 problematici ale existenţei umane (B.Robinson,
2010, p.136-138)
1 – problema referitoare la plăcere şi la ambianţă: omul este contradictoriu,
se detaşează greu de ceea ce îi place la un moment dat
2 – problema erotizării vieţii: a iubi, a fi iubit, a dori, a fi dorit, a investi
sexual, a fi investit sexual; orice poate fi investit erotic – o idée, o funcţie
organică, o activitate, un rol social
3 – problema legalităţii şi a interdicţiei – care conferă dimensiunea etico-
morală a existenţei şi conformare la normele sociale
4 – problematica Eului (coerenţa istoriei sale, ce îl face să sufere; poate fi
narcisic, devalorizant, proiectiv etc.).

46
Caracterul social (Erich Fromm, Frica de libertate, Editura Teora, Bucureşti,
1998, pag. 233-249)
- caracterul social cuprinde nucleul esenţial al structurii de caracter a
majorităţii membrilor unui grup, dezvoltat ca rezultat al experienţelor
fundamentale şi al modului de viaţă comun acelui grup
- permite înţelegerea modului cum este canalizată energia umană şi cum
operează ea ca o forţă productivă într-o ordine dată
- caracterul determină gândirea, simţirea şi acţiunea persoanei: exemple –
sacrificiul = maxima subordonare a eului faţă de ceva mai puternic, nu
afirmarea eului mental şi moral; dreptatea = toată lumea ar trebui să capete
ceea ce merită, nu că individul are un drept necondiţionat de realizare a
drepturilor inalienabile; curajul = disponibilitatea de a te supune şi a îndura
suferinţa, nu afirmarea supremă a individualităţii împotriva puterii
- ideile au o matrice emoţională, sunt cheia înţelegerii spiritului unei culturi
- ideile pot deveni forţe puternice doar dacă reprezintă răspunsuri la nevoi
umane dominante: exemplu, într-o comunitate, dorinţa de muncă intensă
poate proveni din singurătate şi angoasă dar în alta, oamenii muncesc atâta
cât e necesar
- funcţiile caracterului pentru individ şi societate: a face ce este necesar şi
dezirabil în condiţiile sociale specifice culturii sale (a economisi pentru a
supravieţui); a face individul să acţioneze în acord cu ce este necesar practic
pentru ea şi care-i oferă satisfacţie; să dorească să acţioneze aşa cum trebuie
să acţioneze (conştiinţa, datoria)
- virtuţile vechii clase de mijloc – cumpătarea, economisirea, precauţia,
suspiciunea; noile virtuţi – iniţiativa, asumarea de riscuri, agresivitatea
- funcţia socială a educaţiei – a pregăti individul pentru rolurile sociale; a-i
modela caracterul pentru a aproxima caracterul social = dorinţele lui să
coincidă cu necesităţile rolului său social = cerinţele sociale sunt
transformate în calităţi personale (Fromm, op. cit., p.240).

47
 - părinţii reprezintă caracterul social: ei transmit spiritul şi atmosfera
psihologică a unei societăţi 241
- V.D. Zamfirescu, Nevroza balcanică, Editura Trei, 2012: invidia
devalorizarea, rușinea, pasivitatea, resemnarea, scepticismul (fatalismul),
ipohondria, hipersensibilitatea la lezările narcisice, lipsa bucuriei de a trăi,
sentimentul ratării, risipirea în orgolii mărunte (mândria ridicolă),
incapacitatea de solidarizare, satisfacția prin răul altuia, lipsa rezistenței
ofensive, incapacitatea de a suporta autoritățile publice, slabă aderență la
valori.

Relaţia valori-atitudini-comportament (Iluţ, 2010, p.456-467)

- La Pierre 1935 – în anii 30 exista în America o atitudine negativă a albilor
faţă de galbeni; profesor alb însoţit de un cuplu căsătorit chinez s-au oprit la
250 de hoteluri, moteluri şi restaurante cu proprietari albi: doar la un singur
hotel nu au fost admişi; după câteva săptămâni, a trimis la toţi un chestionar
prin care-i întreba dacă ar accepta clienţi chinezi; majoritatea răspunsurilor
au fost negative; concluzie – decalaj între ce au făcut efectiv şi ce au
declarat că ar face
- Convergenţa atitudine – comportament
- atitudinea este o forţă motivaţională care împinge la acţiune
- norma promovată social (grup de apartenenţă sau referinţă) implică
aplicarea ei şi în viaţa privată
- atitudinea poate fi şi o justificare (raţionalizare) a acţiunilor, caz în care
comportamentul este cauza iar atitudinea este efectul; Friedrich al II-lea,
împăratul Germaniei a afirmat „Când vreau să cuceresc un teritoriu, trimit
soldaţi, apoi jurişti pentru a face legi şi, în fine, filosofi pentru a justifica
toate astea”
- divergenţa atitudine – comportament: dezirabilitatea socială, diferenţa de
timp (după un timp, atitudinile se schimbă), tăria atitudinii (importanţa

48
 pentru persoană, experienţa în domeniu, informaţii sigure sau păreri venite
de la alţii), constelaţii atitudinale specifice, nivelul de activism al persoanei,
factorii situaţionali (prezenţa celorlalţi, o singură alternativă = orăşel
american cu un singur ziar neagreat dar îl cumpărau pentru anunţurile cu
locuinţe de vânzare).

Relaţia atitudine – sistem de credinţe (Iluţ, 2010, p.437 – 439)

- credinţa - unitate cognitiv-evaluativă de mare cuprindere şi constituie
infrastructura ideatică a psihicului uman şi a spiritualităţii omenirii
- componentele credinţelor: interogaţii, judecăţi constatative, valori, gusturi
atitudinile formulate ca opinii devin crezuri specifice cu încărcătură afectiv-
evaluativă
- Dezvoltarea credinţei pe durata vieţii (James Fowler 1989)
- Credinţa = mod de a privi sau de a cunoaşte lumea determinat de experienţe
cruciale. Stadii:
- 1 - credinţa intuitiv-proiectivă (2-7 ani) - la copiii care au ajuns la
încrederea fundamentală: poveştile spuse de părinţi duc la sentimentul că
nevoile lor vor fi îndeplinite de alţi oameni puternici sau de Dumnezeu şi se
gândesc la Dumnezeu pentru a evita pedepsirea
- 2 - mitic-literală (7-12 ani): copiii iau literal povestirile şi simbolurile
religioase şi cred că Dzeu apreciază strădania şi intenţia, că el e drept şi
oamenii primesc ceea ce merită
- 3 - sintetic-convenţională (adolescenţă / mai târziu): căutând identitatea, se
adoptă credinţe sau angajamente faţă de idealuri conform standardelor
comunităţii
- 4 - individuativ-reflexivă (20-25 de ani / mai târziu): adultul îşi examinează
critic credinţa şi îşi elaborează propriile credinţe, independent de autorităţile
externe sau normele grupului

49
 - 5 - conjunctivă (jumătatea vieţii / mai târziu): oamenii devin mai conştienţi
de limitele raţiunii (recunosc paradoxurile şi contradicţiile vieţii, sunt
chinuiţi de conflictul dintre împlinirea propriilor nevoi şi sacrificiul pentru
alţii, încep să anticipeze moartea şi o acceptă prin credinţă)
- 6 - universalizatoare (la bătrâneţe): doar la conducători morali şi spirituali
(Gandhi, Martin Luther King, Maica Tereza) a căror viziune şi dedicare îi
inspiră pe alţii şi pot deveni martiri.
- stereotipiile sociale sunt propoziţii gata confecţionate care circulă într-un
anumit mediu cultural şi care, prin socializare, devin adevăruri personale;
pot deveni prejudecăţi care, prin comportament, funcţionează ca
discriminări.

Sursă: Petru Iluţ, Psihologie socială şi sociopsihologie, Polirom, Buc., 2009, pag. 430- 451

50
 12.Normal şi patologic în domeniul
personalităţii umane

Probleme generale
- domeniul psihopatologiei e mărginit în toate direcţiile de probleme etice,
culturale (presiunea la conformism), sociale (exigenţele anturajului) şi
politice
- este o problemă de igienă mintală a populaţiei
- incertitudini privind dezvoltarea viitoare a individului: la vârsta copilăriei,
prezentarea la consultaţie pedopsihiatrică este de 70% băieţi şi 30% fete iar
la vârsta adultă raportul este invers
- factori ce influenţează evaluarea: capacitatea de sublimare într-un anumit
sector, contr-investiţiile defensive, supleţea sau rigiditatea funcţionării
mintale, nivelul conflictual funcţie de vârstă etc.
- Criteriile de normalitate nu se pot limita la:
a) – reperarea conduitei care a motivat solicitarea de examinare
b) – rezumarea la o grilă de decodificare simptomatică

Definiţii posibile ale normalului

- sănătate (opus bolii)
- sumă de ritmuri
- măsura în care se îndeplinesc funcţiile pentru care există
- adaptare la mediu conform modelului generic al speciei
- medie statistică (presiunea culturală, pericolul conformismului)
- ideal (utopie ) – depinde de grupul social care defineşte “normalul’
- proces dinamic: capacitate de reacţie pentru a regăsi echilibrul pierdut

Starea de boală
- dimensiune tragică a existenţei umane

51
 - absenţa libertăţii interioare şi imposibilitatea de a crea pentru semeni
- tulburarea unităţii forţelor din organism
- entropie informaţională
- forma este corespunzătoare trăsăturilor reprezentative ale personalităţii
- cultura influenţează forma şi conţinutul bolii (T. Szasz “boala mintală este
un construct social în serviciul puterii”)
- 2 modele de evaluare: simptomatologic (în jurul unui singur simptom) şi
sindromatic (în jurul unei grupări de simptome specifice şi obişnuite)

Evaluarea cvadruplă a normalului şi patologicului

1 – simptomatică: conduita manifestată este un efect patogen (conduită-simptom)
sau are un rol organizator (conduită existenţială proprie normalităţii) ? Există 2
modalităţi de abordare:
a)– evaluarea economică: în ce măsură simptomul este o formaţiune
reacţională (eul este amputat în funcţiile sale) sau are şi o investire
sublimatorie (este introdus în potenţialul său de interese sau al
diferitelor investiri
b) – evaluarea dinamică: care este eficacitatea simptomului, favorizează sau
nu mişcarea maturativă ? Ex. – copiii conformişti dezvoltă la
adolescenţă crize puternice de identitate: aveau o adaptare de suprafaţă
dar nu erau capabili de organizare internă coerentă şi nici de
soluţionarea crizelor de dezvoltare (uniformitate asimptomatică)
2 – structurală: ponderea şi funcţia sa dinamică (intensitatea pulsiunilor,
conflictelor şi apărărilor). Ex. – dependenţa prelungită de anturaj poate
provoca remanieri imprevizibile
- Sănătatea va fi capacitatea de a utiliza, funcţie de nevoi, o gamă cât mai
largă de mecanisme psihice
- Stabilirea gradului patologic se bazează pe analiza factorilor ce
împiedică bunul mers al maturizării

52
3 – genetică: creşterea (tendinţa de a progresa) are 2 aspecte:
a) – procesele de maturizare: ansamblul factorilor interni ce guvernea ză
creşterea (factori somatici, tendinţa de a-i imita pe cei “mari”)
b) – procesele de dezvoltare: ansamblul interacţiunilor dintre copil şi mediu
- fixaţiile regresive pot distorsiona dezvoltarea
- criteriul de apreciere al patologicului va fi determinat de studiul dizarmoniei
dintre liniile de dezvoltare: de la dependenţă la autonomia afectivă, procesul
independenţei corporale, linia de dezvoltare de la joc la muncă
4 – de mediu: un simptom poate fi un protest sănătos sau o dovadă de patologie a
anturajului
- în fiecare caz trebuie evaluat gradul de interiorizare a simptomului
şi puterea sa patogenă pentru organizarea psihică actuală

Sănatatea psihică
K.A. MENNINGER (1945) – Sănătatea mintală este o adaptare a fiinţei umane la
lume şi la ceilalţi, cu maxim de eficienţă şi fericire
P. POLATIN (1964) – Sănătatea psihică este o stare de bine, în care individul are o
capacitate satisfăcătoare de muncă şi de relaţii cu ceilalţi, este
capabil de a iubi şi pe altcineva în afară de sine, este fără simptome
şi nu este dominat de conflicte mintale serioase
A.R.AHRENFELDT (1966) – Sănătatea mintală optimală este cea mai bună stare
de sănătate posibilă în condiţiile existente

Accepţiuni ale sănătăţii psihice

1- adaptare la mediul de viaţă
2- medie sau normă (funcţie de grupul social şi de modă)
3- proces şi dezvoltare (permanentă organizare şi structurare, specifică fiecărei
etape de viaţă şi circumstanţelor în care se află individul)

53
4- integrare socială (atunci când cadrul socio-economic şi cultural oferă condiţiile
dezvoltării şi promovării sănătăţii mintale)
5- valoare (utilizarea şi valorificarea energiei umane în sens creator)
6- perspectiva morală (realizarea identităţii personale, perceperea şi evaluarea
corectă a realităţii, asumarea responsabilităţii)

Standarde de evaluare
1 – interindividuale (“omul mediu”)
2 – intraindividuale (funcţie de comportamentul obişnui şi competent = dominarea
ambianţei, independenţa, progresul performanţelor)

Criterii de evaluare
- disconfortul psihic
- ineficienţa cognitivă
- tulburări în funcţionarea organismului
- devianţa comportamentului de la normele sociale

Indicatori
1 – a tolera tensiuni şi a le reduce în mod corespunzător (adaptare flexibilă)
2 – capacitate de a organiza un plan de viaţă care să permită satisfacerea periodică
a nevoilor şi progresul spre scopuri îndepărtate
3 – adaptarea aspiraţiilor proprii la grupul de apartenenţă
4 – adaptarea conduitei la diferite moduri de relaţii cu alţii
5 – viziune realist – logică asupra lumii
6 – disciplina muncii bazată pe autocontrol şi normele sociale
7 – folosirea adecvată a timpului
8 – existenţa bucuriei de a trăi

Sursă: D. Marcelli, Tratat de psihopatologia copilului, Editura Fundaţiei Generaţia, Bucureşti,

2003, pag. 67-81

54
 13.Vulnerabilitatea umană

În limba latina vulnus înseamnă rană.

Vom considera vulnerabilitatea umană ca fiind uşurinţa de a fi rănit.
Acceptiuni:
1. punctele slabe ale unei personae
2. parte caracterizata printr-o sensibilitate crescută
3. inferioritate reală sau imaginarăh

Tipuri de vulnerabilitate
1. utilitaristă – individul sau grupul nu sesizează propriul interes sau acţiunile
întreprinse nu sunt adecvate acestuia; individul dă vina pe stat sau familie;
percepţie denaturată a timpului
2. teleologică – mijloacele nu sunt adecvate scopului sau acesta nu este
adecvat mijloacelor disponibile; individul are resurse dar nu le gestionează
eficient; idealizează mijloacele care devin scopuri în sine; pasivitatea socială
e menţinută conştient pentru a obţine ajutor de la instituţii sau persoane;
individual devine sclavul propriei neputinţe: iluziile nasc insatisfacţii şi
complexe
3. axiologică – sistemul valorilor personale sau de grup nu este compatibil cu
cel al sistemului social; lipsa ataşamentului la valori duce la nonimplicare
sau la implicare conjuncturală (comportament de faţadă al omului
“neînţeles”;
4. tradiţională – obişnuinţele sau starea de pasivitate se transmit/menţin
datorită ambianţei sociale: familia transmite dispoziţii, moduri de a percepe
şi a simţi care pot încuraja dependenţa.

55
 5. cognitivă – individual/grupul nu are o teorie eficientă privind viaţa sau nu
crede într-o teorie deja verificată; individul aşteaptă modificarea situaţiei
sale printr-o intervenţie exterioară; fuga de responsabilitate, poziţii
marginale cu o solicitare minimă (de exempu, E imposibil să găseşti de
lucru. Nu caut de lucru pentru că nu găsesc !)

Tipuri de intervenţia specifice persoanelor vulnerabile

1. Intervenţia personalizată – modificarea situaţiei clientului pentru a-l
determina să participe la propria schimbare
2. Intervenţia structurală – prin acţiuini asupra structurii căreia îi aparţine
clientul ex. a accede la o poziţie apreciată social
3. Intervenţia sistemică – asupra tuturor elementelor cu care este
interrelaţionat clientul până se ajunge la un echilibru dinamic (se analizează
cauzele decalajelor)
4. Intervenţia la nivelul mediului de origine – activarea reţelei de sprijin
familial sau comunitar, a optimiza personalitatea clientului
5. Intervenţia participativă – construirea/reconstruirea unor noi relaţii sociale
bazate pe participare
6. Dezvoltarea socială locală – se caută resurse, se responsabilizează membrii
comunităţii; este un proces lent şi de durată
Sursă: Vasile Miftode (ccord), Populaţii vulnerabile şi fenomene de auto-marginalizare,
Editura Lumen, Iaşi, 2002, capitolul V

Factori ce pot determina vulnerabilitatea

a. factori endogeni
- factori genetici si influente biologice in timpul graviditatii, nasterii
- factori postnatali
- particularitati temperamentale înnascute (pasivitatea, iritabilitatea,
vioiciunea, bogatia sau sărăcia relatiilor afective)

56
- sensibilitatea crescuta a bioritmului – bio-psiho-ritmuri circadiene si
supradiene (tulburari de somn, alimentare)
- fragilitate in functionarea unor sisteme endocrine
b. factori psihosociali 
- calitatea contactului cu mama in primul an de viata (contactul afectuos duce
la stimularea pozitiva si imbogatirea psihica a copilului)
- identificari insuficiente sau deformate cu parintii
- invatarile patologice (identificarea cu adultii cu comportament aberant sau
cu atitudinea adultilor care poate fi de respingere, de indiferenta, de
devalorizare)
- structurarea defectuoasa a imaginii de sine (calitatea Eului)
- frustrari constante si multiple
- atmosfera stresanta continua
- sanctiuni incoerente – ignoranta - hiperprotectia
- psihotraume majore repetate (pierderi materiale, decese, dezamagiri)
- incapacitatea de a prospera (neglijare, alimentaţie inadecvată, interacţiuni
perturbatoare cu părinţii, boli, sărăcie)
- crize majore ale constiintei morale
- bilanturi de viata nefavorabile (in functie de reactia celor din jur sau in
functie de obiectivul propus)
- transformarile spirituale care presupun o reorganizare a convingerilor si
credintelor
- pierderi in reteaua de suport social (suport în criză, suport psihologic, suport
instrumental, suport în viaţa de fiecare zi); capitalul social (reţelele de
resurse ale comunităţii la care fac apel familiile; ex. ajutoare date părinţilor
săraci au îmbunătăţit rezultatele şcolare ale copiilor dar când ajutoarele au
încetat, rezultatele şcolare s-au diminuat)
- solicitari ce rezulta din statutul social (vestimentatia, viata sociala intensa)

57
- imaturitate emoţională (indicatori : incapacitatea de a fi independent,
doreste protectie si dirijare, dependenta de familia de origine, derutat daca
paraseste ,,nisa’’, cauta sa fie mereu in companii si spatii securizante, se
identifica pana la confundare cu statute si roluri sociale, se ascunde in
spatele muncii sau a performantelor, nu permite altora sa se apropie de el ,,
ii tine la distanta prin politete, prin ritualuri’’, intoleranta la frustrare,
insuficienta identitate de sine (atitudini fluctuante, sugestibilitate)
NOTĂ: unele influenţe psihosociale trăite în copilărie, pot acţiona în 2
sau mai mulţi timpi putând influenţa formarea personalităţii, astfel încât
subiectul va fi predispus la constituirea unui anumit tip de cuplu sau a
unei căsătorii neselecţionate care, la vârsta adultă, încarcă existenţa cu
condiţii crescute şi continui, de exemplu:
- anumite particularităţi de sex, pot face un copil să fie mai expus la
exprimarea asupra lui a stresorilor din partea părinţilor (copilul nervos îl
irită pe părinte, care se descarcă mai mult pe el decât pe fraţii lui; adulţii
se ceartă mai des în faţa băieţilor decât a fetelor)
- există şi influenţe stresante asupra copiilor care le creşte rezistenţa:
părintele bolnav obligă copilul la mai multe responsabilităţi care-l vor
pregăti pentru viaţa adultă;
- o persoană vulnerabilă poate să pară obişnuită dacă trăieşte într-o “nişă
ecologică” favorizantă, protectivă şi comprehensivă.

Situatii în care o persoană devine vulnerabilă

1. scade reteaua de suport social
2. se intensifica stresorii psihosociali (evenimente de viata, schimbari
solicitante)
3. perioade de afirmare plenara duc la nonvulnerabilitate dar perioadele de
tranzitie pot creste vulnerabilitatea
4. la inceputul unui proiect de viata individul poate fi optimist dar daca
proiectul devine incert persoana poate deveni vulnerabila
5. epuizare biopsihica
6. acumulări de eșecuri si frustrări

58
 7. complicatii in exercitarea rolurilor sociale (in familia de origine, in familia
proprie, in domeniul instructiv, educativ, profesional)
8. comorbiditatea – când mai multe simptome din două sau mai multe boli
diferite coexistă la aceeaşi persoană; survine cand un bolnav evolueaza spre
alte complicatii sau boli diferite de cea initiala dar care au legaturi etiologice
intre ele; mai des intalnite sunt simptome cardiovasculare+renale+diabet sau
diabet+ hipertensiune arterială.

Factorii nonvulnerabilitatii 
- resursele interne (dotarea intelectuala, educatia, abilitatea de a face fata
stresului)
- educatia parentala ce incurajeaza copilul sa domine evenimentele
- relatii emotionale stabile si experientele pozitive cu ceilalti
- resursele externe (reteaua de suport social)
- sentimentul eficacității si stima de sine

Reziliența emoțională
Definiții:
- 1 - reglarea intensității, duratei și expresiei emoționale în comunicarea cu
altul 158
- 2 – abilitatea de a rămâne calm la confruntarea cu evenimente adverse, de a
menține controlul comportamental (abilitatea de calmare) 158
- 3 – dezvoltarea capacității de a utiliza strategii de coping (distragere,
modificare a gândurilor, căutarea suportului…) pentru a regla intensitatea
emoțiilor negative în timpul evenimentelor adverse 158
Exemple de RE: a nu te întrista la succesele altora, a nu deveni excesiv de
frustrat, a nu deveni excesiv de îngrijorat înaintea unui eveniment, a evita
îngijorarea privind popularitatea ta printre prieteni, a nu deveni excesiv de
furios un tratament rău, a rămâne calm când ești tratat fără respect, a nu

59
 deveni excesiv de deprimat când ești ignorat, a-ți menține controlul când ți
se spune “NU”, a nu-ți pierde calmul când ai multe de făcut 159
- Factori de influență: temperamentul, practicile parentale (emoții negative
intense, viață familială tensionată, părinți imprevizibili), convingerile
- Procese care apar în timpul experiențelor negative
- 1 – reacții fiziologice
- 2 – cognițiile (explicațiile) pe care și le oferă persoana privind evenimentul
- 3 – răspunsurile comportamentale la emoțiile trăite
- Strategii de RE (abilități de coping): a modifica factorii externi sau
comportamentali, a modifica cognițiile, a distinge între stresorii controlabili
și cei necontrolabili, a nu utiliza agresivitatea, a căuta suportul extern
- Coping eficient – relaxare, schimbarea perspectivei, persoană de suport
- Instruirea privind dezvoltarea RE
- 1 – lista evenimente (rele, foarte rele, catastrofale)
- 2 – evaluare prin 3 emoții (furie, îngrijorare, deprimare)
- 3 – comportamente posibile la fiecare eveniment
- 4 – înțelegerea consecințelor fiecărui comportament
- 5 – a înțelege că există mai multe grade de rău
- 6 – a determina credințele iraționale (a considera că nu există speranță într-o
situație, că trebuie să facă totul perfect, că trebuie să aibă aprobarea altora,
că probabilitatea de eșec este întotdeauna mai mare, că totul în viață trebuie
să fie distractiv și interesant, că oamenii sunt incorecți, inferiori și răi) 165
- 7 – a învăța convingerile care duc la mai puțină suferință emoțională: că ai
destule calități, că este bine să încerci lucruri noi, că e bine să-ți spui părerea
chiar dacă alții te desconsideră, că poți reuși chiar dacă faci ceva dificil, că
pentru a avea succes trebuie să faci și lucruri plictisitoare, a accepta că
oamenii sunt diferiți și fac uneori greșeli 166
Sursă: Michael. E. Bernard, Daniela Pires, în Albert Ellis, Michael. E. Bernard,
Terapia raţional emotivă şi comportamentală în tulburările copilului şi adolescentului,
Editura RTS, Cluj-Napoca, 2007, p.156-174

60
Concluzii 
- rezistenţii sunt mai inteligenti, mai activi in rezolvarea problemelor, se
autoevalueaza pozitiv, au o mai mare retea de suport social la orice vârsta, sunt
mai autonomi, sunt mai orientati spre un climat deschis in familie, cu prietenii
şi la locul de munca.
- înţelepciunea în faţa vieţii nu este o proprietate a vârstei înaintate
- 1 – amploarea şi profunzimea excepţională a cunoştinţelor despre condiţiile
vieţii şi problemele umane şi judecata reflexivă cu privire la aplicarea
acestor cunoştinţe (D.E. Papalia, S.W. Olds, R.D. Feldman, 2010, p. 580)
- 2 – o sinteză a raţiunii şi emoţiei P 580 care presupune: conştiinţa naturii
nesigure şi paradoxale a realităţii care duce la transcendere (detaşare de
preocupările privitoare la sine), bogăţia cunoştinţelor faptice şi procedurale
despre condiţia umană şi despre abordarea problemelor vieţii (importanţa
contextelor, valorile, obiectivele şi priorităţile individuale), experienţa
directă sau indirectă, îndrumările unui mentor (ibidem, p. 581)
- vulnerabilitatea generează dependenţa

Bibliografie
Mircea Lăzărescu, Psihopatologie clinică, Editura Helicon, Timişoara, 1994,
capitolul 5
Vasile Miftode (ccord), Populaţii vulnerabile şi fenomene de auto-
marginalizare, Editura Lumen, Iaşi, 2002, capitolul V
D. E. Papalia, S. Wendkos Olds, R. Duskin Feldman, Dezvoltarea umană,
Editura Trei, Bucureşti, 2010
Albert Ellis, Michael E. Bernard, Terapia rațională emotivă și
comportamentală în tulburările copilului și adolescentului, Editura RTS, Cluj-
Napoca, 2007, capitolul 5, p. 156-174

61
 14.Lumile personale – perspective psihologice
contemporane
INTRODUCERE
- “lumile personale” - notiune despre subiectivismul interpretarii propriului
univers
- fiecare individ filtreaza si prelucreaza informatiile din exterior pentru a le
traduce in imagini, reprezentari interioare pentru a construi o replică cat mai
fidelă a lumii, a naturii
- omul îşi ajustează lumea personală in momentul in care lumea exterioara se
schimba: rearanjarea universului propriu cu scop adaptativ, pot aparea
refugieri in trecut, fugi nejustificate si replieri pe sine, reactii din cele mai
neasteptate.
- Evenimentele obiective sunt aceleasi pentru toata lumea dar ceea ce difera
este felul in care le privim si le acordam semnificatii:
1. Fiecare priveste totul prin propriile sale lentile, filtre, impresii, ganduri,
amintiri, concepte valorice, dorinte, asteptari, traume, visuri si temeri,
credinte si interese (cand acestea sunt opuse, apar conflicte)
2. singurii factori comuni sunt elementele de concretizare verbala,
cuvintele, prin care ne intelegem unii pe altii si reconstruim propriile
minti si realitatea obiectiva
3. cand ceva se schimba in exterior, ceva se va modifica in interior (in
modul de a simti si a actiona).

Problematica lumilor personale a intrat relativ recent in psihologie, termenul

fiind introdus de către etologi.
- Sigmund Freud: exista o viata interioara a individului, haosul pulsional este
felul in care individul priveste evenimentele si le interpreteaza,

62
 - În psihologia temperamentului - introvertii sunt persoane cu o lume
interioara foarte bogata (comparativ cu extravertii). Refugiul in cadrul
acesteia este o adevarata placere comparativ cu “viata in exterior”, in
realitatea obiectiva, deoarece latura subiectiva este mai interesanta, mai vie
si pe placul individului, cu o componenta preferentiala, ghidata dupa reguli
specifice.
- Henri Ey - “a fi constient inseamna a trăi particularitatea existentei proprii.
Conştiinţa trebuie descrisa ca organizare a vietii de relatie a subiectului cu
alţii şi cu lumea” ; “a fi constient inseamna a dispune de un model personal
al lumii”.
- Jean Piaget - rolul principal il are prelucrarea informatiei, “lumea exterioara”
plasandu-se pe un rol “relativ” secund. Noi, oamenii, ne cladim explicatii si
structuri cu sens pe baza stiintifica ori religioasa tocmai pentru a intelege, a
inlatura angoasa si pentru a ne putea adapta la mediu. Omul are
responsabilitatea constructiei lumii, pe care el o percepe intentional.
- L. K. Franck, cel care lanseaza metoda proiectiva consideră “proiectia” fiind
expresia acestei “lumi intime”. Fiecre om are un “univers privat” , o lume integral
subiectivă, formata din credinte personale. “Personalitatea, este un proces
dinamic, este activitatea continua a individului angajat in crearea, mentinerea si
apararea lumii private in care el traieste”.
- Kurt Lewin: “Spatiul de viaţă” este lumea in care sunt, este ceea ce eu traiesc si
ceea ce eu proiectez; individul se comporta intr-o lume a valorilor atribuită
elementelor care compun acest mediu”
- Alex Mucchielli, în lucrarea sa “Noua Psihologie”, aparută în anul 1993 în Franţa,
insista asupra primordialităţii percepţiei ca punct de plecare in orice analiza;
universul este o lume de “stimuli semnificativi”, si deci, declansatori ai unei
conduite.”
- O alta dovada in favoarea existentei realităţii personale o reprezinta viziunea
psihopatologiei existentiale: “fiecare bolnav traieste intr-un univers al sau,

63
singular, care are semnificatii singulare, construite de constiinta sa şi organizate
intr-o Lume considerată de catre bolnav ca fiind singura realitate obiectiva.”
- Rollo May, în Descoperirea fiinţei. Fundamentele analizei existenţiale, Editura
Trei, Bucureşti, 2013, capitolul 9: există 3 aspecte simultane ale lumii care
definesc existenţa fiecărui om ca fiinţă-în-lume:
1 – lumea înconjurătoare – lumea naturală, legile şi ciclurile naturale, obiectele de
lângă noi, universul fizic la care trebuie să ne adaptăm şi a determinărilor biologice
2 – lumea interacţiunilor umane – ceilalţi care semnifică ceva pentru persoană
deoarece s-au stabilit cu ei o relaţie (ambii parteneri se schimbă), [animalele au un
mediu, oamenii au o lume], structură cu sens creată prin interacţiunea persoanelor
incluse în acest univers, este o lume a responsabilităţilor faţă de ceilalţi
3 – lumea proprie [doar la om] – universul construit subiectiv, conştiinţa de sine,
fundamentul intern care face posibilă relaţionarea (occidentalii o floare frumoasă,
japonezii pentru mine e o floare frumoasă)
Pantelimon Golu în volumul “Fundamentele psihologiei sociale”, Editura Ex
Ponto, Constanţa, 2000: omul functionează nu numai ca un sistem deschis, ci şi ca
un sistem închis, ca individualitate, care rezultă din legăturile interne dintre
insuşirile individului, persoanei şi subiectului şi care dispune de o anumită formă
şi de o anumită stabilitate.

Factori care explică lumile personale

- imaginatia.
- locul controlului - intern sau extern - Persoana generează lumile personale in
care poate fi orice si oricine. In fata nefericirii si a tristetii individul se poate
“lupta” prin vis, detasare de comun si cotidian prin instalarea unei “nişe”
convenabile, ce poate dura toată viaţa.
- minciună, ca mecanism de evitare si de refugiu intr-o lume paralela, ideala, cu
scopul de a inlatura macar temporar angoasa pricinuita de neplacerile si
neputintele cotidiene.

64
- stima de sine (imaginea de sine). Felul in care individul se autopercepe, isi
evalueaza posibilitatile si resursele furnizeaza informatii pretioase despre maniera
in care se priveste si totodata filtreaza şi intelege evenimentele exterioare si
atitudinile cu care va raspunde la solicitari.
- suferinţa, face sa se prabuseasca lumea interioară si sa fiinteze altele,
contextuale pentru a fi in concordanta cu exteriorul. Oamenii care suferă, de la
varste fragede, se situeaza pe pozitii diferite in comparatie cu cei care au fost
“rasfatati” de viata. Ei vor avea o lume diferită, vor fiinta in cosmosuri diferite, vor
percepe timpul, spatiul, in acord cu “noua personalitate constituită”.
- empatia este un instrument de cunoastere, individul isi modifică sistemele
interioare de referinta si intelegere, el realizeaza noi asimilari si noi acomodari.

Concluzii
- Lumile personale sunt o reprezentare generala a realitatii obiective, o
interiorizare proprie a stimulilor si a tuturor elementelor ce o compun, o
replica individuala a universului exterior;
- Lumile personale sunt o reprezentare a sinelui si a propriei persoane
conditionata de spatiul in care traieste, dar si de acele contexte de care afla
in mod indirect, influentandu-l si totodata influentandu-le.
- Lumile personale descriu modalitatile prin care omul isi accepta si infrunta
limitele, problemele, obstacolele cognitive, iar la extremitatea cealalta –
descriu resursele, solutiile gasite pentru obtinerea starii de bine,
- Lumile persoanle sunt un construct cu rol orientativ şi adaptativ al persoanei,
o intelegere personala a evenimentelor si a inlănţuirii lor, pana la
descoperirea sensului vietii si a menirii fiecaruia in aceasta existenta.

65
 Bibliografie generală
2014 - 2015

Gordon W. Allport - Structura şi dezvoltarea personalităţii, EDP, Bucureşti,

1991
Mielu Zlate - Eul şi personalitatea, Editura Trei, Bucureşti, 1997
Alex Mucchielli, Noua psihologie, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1996
D. Draghicescu, Din psihologia poporului român, Editura Albatros, Bucureşti,
1995
Nicolae Bogatu - Conduită de rol, sine şi personalitate, Ed. Granada, Buc., 2002
Romeo Zeno Creţu, Amprenta comportamentală şi evaluarea personalităţii,
Polirom, Bucureşti, 2010
Constantin Enăchescu - Expresia plastică a personalităţii, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti, 1975
Ion Dafinoiu, Personalitatea, Polirom, Bucureşti, 2007
Paul Fraisse, Jean Piaget, Traité de psychologie expérimentale, P.U.F., Paris,
1963
Mihai Golu – Bazele psihologiei generale, Editura Universitară, Bucureşti, 2005
Constantin Gorgos (sub.red) - Dicţionar enciclopedic de psihiatrie, vol. III,
Editura medicală, Bucureşti, 1989
George Ionescu - Tulburările personalităţii, Editura Asklepios, Bucureşti, 1997
Richard S. Lazarus, Emoţie şi adaptare, Editura Trei, Bucureşti, 2011
Karl Leonhard - Personalităţi accentuate în viaţă şi literatură, ESE, Buc., 1979
D. Marcelli, Tratat de psihopatologia copilului, Ed. Fundaţiei Generaţia, Buc.,
2003
Nicolae Mărgineanu - Psihologia persoanei, Editura Ştiinţifică, Buc., 1999
Achim Mihu - Antropologia culturală, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002
Ion Mânzat - Psihologia sinergetică, Editura Pro Humanitate, Bucureşti, 1999
Ion Mânzat (coord.) - Psihologia sinelui, Editura Eminescu, Bucureşti, 2000
Adrian Opre, Noi tendinţe în psihologia personalităţii, Editura ASCR, Cluj-
Napoca, 2004 şi 2006, vol. I şi II
D.E. Papalia, S.W. Olds, R.D. Feldman, Dezvoltarea umană, Editura Trei,
Bucureşti, 2010
Bernard Robinson, Psihologie clinică, Editura Polirom, Iaşi, 2010
Stela Teodorescu - Psihologia conduitei, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972
Paul D. Tieger, Barbara Barron-Tieger - Descoperirea propriei personalităţi,
Editura Teora, Bucureşti, 1998
Vasile Dem. Zamfirescu, Nevroză balcanică, Editura Trei, Bucureşti, 2012

66