Domestic Violence

BOANTĂ (BURDEA) IRINA

Psihologia Vârstelor
Tinerețea
Dezvoltarea subidentității familiale
Se numește violență în familie orice act vătămător, fizic sau emoțional, care
are loc între membrii unei familii, are la origini atitudinea dictatorială,
autoritară a bărbatului comparativ cu ceilalti membrii ai familiei.
Forme de violență în familie:
 Violență culturală-model cultural arhaic conservat
 Violență structurală- tip de comportament specificpersonalităților agresiv impulsive
 Violență patologică-specifică tabloului clinico-psihiatric
 Violențe ocazionale-produse de alcoolici, toxicomani...
 Violența nevrotică-se dezvoltă in urma unor tensiuni între soți de obicei, având la bază
complexe de inferioritate generate de gelozie între soți
 Stările de tensiune, conflictele, actele de violenţă maritală, situaţiile de
separare,abandon, divorţ, dramele familiale, pe scurt întreaga fenomenologie patologică
a grupului marital ce afectează starea de sănătate mintală a membrilor familiei defineşte
şi descrie nevroza conjugală.
Factori care produc nevroza conjugală:
 Conflictul modelelor familiilor de origine
 Comunicare in interiorul cuplului
 Confuzia sau suprapunerea statutelor și rolurilor
 Incapaciattea de ași exercita rolul, de către fiecare din membrii cuplului duce la frustrare proiectându-și
problemele asupra celuilalt
 Copii sunt transformați în motivul disputelor, dar devin și refugiu afectiv

Nevroza conjugală are forme de manifestare diferite pentru membrii familiei:

a.) tulburări psihologice: constau în dificultăţi de comunicare, instabilitate emoţională

b.) tulburări psihosomatice: ulcer, hipertensiune arterială, afecţiuni ginecologice
c.) tulburări de comportament social: despărţire, divorţ, abandon familial, relaţii extraconjugale
 „Dacă dorim ca perioada copilăriei să fie plăcută pentru ambele tabere, atunci
părinții trebuie să-și asume responsabilitatea creșterii unui copil, pentru că numai
fiind responsabili se vor simții bine ca părinți.„
Claudia Sălceanu
Rolul de părinte este o imagine mai mult sau mai puţin conştientă pe care o ai despre
tine ca părinte. El conţine toate aşteptările referitoare la cum trebuie să te porţi cu
copilul tău: ce trebuie să faci „un părinte trebuie să fie mereu calm”, ce nu ai
voie să faci „niciodată nu trebuie să îţi loveşti copilul”, convingeri “copiii
trebuiesc ţinuţi din scurt, altfel ţi se urcă în cap”, emoţii „copilul îmi va umple
golul din viaţă” dorinţe„vreau să îmi ajut copilul să fie
independent” şi frici „mă tem că nu voi şti ce este în sufletul copilului meu”.
A fi în rolul de părinte înseamnă:
 asumarea responsabilităţii faţă de o altă persoană ce intră în rolul de
copil;
 a lua decizii şi a face alegeri pentru altcineva (copilul);
 a proteja o altă persoană ce îşi asumă rolul de copil;
 a susţine din diverse puncte de vedere (financiar, emoţional, prin
servicii etc.) o altă persoană;
 a pune limite şi condiţii copilului;
 a avea grijă, a te preocupa de binele celui ce joacă rolul de copil.
Multe tinere mame sunt exaltate de ideea în care funcționarea unei mame
este cea în care ea îl ține în brațe și îl îngrijește pe bebeluș, ne mai
gândindu-se la altceva, de aceea când copii cresc mamele simt că au
pierdut ceva și devin iritabile, plictisite.
Pe măsură ce copii cresc mama trebuie să-și dezvolte capacitatea de
răspuns pentru a se potrivi lor, fiindu-i necesare noi cunoștințe,
articulări emoționale și intelectuale. Apoi după venirea pe lume a unui
nou membru sau în perioada sarcinii și după aceea ea va trebui să se
relaxeze dar în același timp să rămână pe aceeași lungime de undă cu
copilul cel mare, să fie capabilă să socializeze cu alte mămici, copilului
fiindu-i necesară socializarea cu semenii lui.
Întoarcerea la lucru a mamelor

Din motive financiare sau de alt tip, mamele trebuie să revină la serviciu,
ceea ce de mlte ori munca pare să le protejeze pe o parte din mame de
depresie, iar pe altora tocmai acest lucru să le cauzeze depresia.
„Oricărui copil îi lipseşte tatăl, dacă nu-l poate admira pe al său” J.
Plaquevent
Figura paternă contribuie într-un mod esențial la dezvoltarea sentimentului de
protecție și de siguranță al copilului. Mama reprezintă simbolul afecțiunii,
blândeții, feminității, iar tatăl este simbolul autorității, al siguranței, al
puterii.
Tatăl ar trebui să fie cel care, cu blandețe, dar și fermitate, pune limitele unei
explorări a realității, debordante și haotice, pe care o efectuează cei mici.

Autoritatea paternă ar trebui utilizată în momente cheie, pentru însușirea unor

principii de viață. Tatăl stabilește normele, el este cel care impune
regulile, fiind un element important de control al comportamentului
copiilor.
Totuși, un tată rece și distant va fi cu siguranță ocolit de către copii săi,
așa cum un tată care "una spune și alta face" va fi discreditat de
către odrasle, oricât de bune ar fi sfaturile sau informațiile sale.

Cercetătorii au concluzionat că tăticii care sunt prezenți mai mult timp

în cadrul familiei au copii cu un grad de dezvoltare mult mai mare,
sunt mult mai responsabili și mai abili verbal.
Acest fapt derivă din structura nativă a bărbatului de a fi mai ferm în
anumite situații, când mama este copleșită de emoție. Aici, rolul
tatălui este important în a asigura fermitatea deciziilor.

Statistic, tatăl este persoana care petrece cel mai puțin timp cu copilul.
De aceea, momentele petrecute împreună ar trebui sa fie momente
extrem de intens trăite. Există însă tați care preferă să facă mai
multe lucruri deodata, mai ales atunci când se joacă cu copiii.

In urma unei despartiri, principiile educative se regasesc adesea in
centrul conflictului. In ciuda divergentelor de valori si a lipsei de
iubire din sanul cuplului, important este sa se pastreze legatura
parentala, iar copiii sa fie protejati de razboiul dintre fosti. Un
divort, e clar, separa sotii. Nu si parintii. In teorie cel putin.
Practica insa ne arata ca, adesea, acordul educativ care ar trebui sa
primeze in fata divortului se dizolva. Diferentele dintre punctele de
vedere, valori si principii devin, in acest caz, tot atatea surse de
conflict, fiind alimentate de ranchiuna sau rivalitate.
Uneori, în timpul divorțului, copiii sunt dezorientați de toate certurile
dintre părinți, neștiind ce se va întâmpla cu ei în continuare.
Sentimentul de nesiguranță se instalează din primul moment cand
aceștia aud cuvântul ,,divorț”, indiferent de vârstă. De aceea este
esențială informarea copiilor de către părinți că au luat decizia să
divorțeze. Anunțul să se facă de ambii părinți odată și aceștia să
motiveze separarea. Copii au capacitatea să înțeleagă motivul
adevărat pentru care mama și tata nu mai pot sta împreună.
Familia monoparentala este acel tip de familie in care copiii locuiesc doar cu unul din
parinti. Acest lucru se poate intampla ca urmare a divortului, a separarii
parintilor, a decesului unuia dintre parinti.
Atunci cand familia devine monoparentala ca urmare a divortului sau separarii
parintilor, legaturile dintre copil si parintele cu care acesta nu locuieste
permanent tind sa se intrerupa intr-un foarte mare numar de cazuri.
Familia monoparentală - efect al functiei reproductive - se regăseste privind
socializarea copiilor, oferă îngrijire si protectie membrilor ei, un climat de stransa
afectivitate, dar este deficitara sub aspectul realizarii mediului securizant si in
modul de conferire a statusului. Nu îndeplineste functia de reglementare a
comportamentelor sexuale.
Parintele singur (fara partener în cadrul familiei) cauta relatii afective si sexuale in
afara familiei. In analizele referitoare la familia monoparentala, un accent
deosebit este pus pe consecintele asupra evolutiei copiilor: stare de sanatate,
succes sau esec scolar, abandon scolar, devianta, stabilitate in familiile pe care le
formeaza. Mult mai putin au fost studiate efectele asupra adultilor, pusi în situatia
de a indeplini un cumul de roluri atat in plan public, cat si privat (parintele unic -
adesea munceste mai mult pentru a sustine economic familia; rezolva mai greu si
in timp mai indelungat treburile).
1. Sălceanu, Claudia; Psihologia dezvoltării Umane, Ed. Sitech, Craiova
2. http://dezvoltare-competente.ro/wp-content/uploads/2014/08/Familia-
monoparentala.pdf
3. http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/familie-copii-anchete-si-
dosar/copiii-si-divortul-doua-case-doua-educatii-1490814
4. https://psihologbun.wordpress.com/2012/09/06/rolul-tatalui-in-familie/
5. https://ro.wikipedia.org/wiki/Violen%C8%9B%C4%83_%C3%AEn_familie