3.

Eseu:
- Nicolae Manolescu plasează în finalul lucrării sale despre evaluare,
următoarea afirmație: Trebuie să ne asumăm subiectivitatea în evaluare!

Voi începe prin a spune că evaluarea este o componentă esenţială a procesului

instructive/educativ, a triadei instruire-predare-evaluare, având ca scop
cunoaşterea efectelor activităţii desfăşurate, în vederea optimizarii ei, pe baza
colectării, organizării şi interpretării rezultatelor obţinute prin intermediul
instrumentelor de evaluare.

De asemenea rolul ei este să depisteze limitele învăţării, greşeli, lacune, nivel

prea scăzut de cunoştinţe, dificultăţi în interpretarea şi aplicarea cunoştinţelor ,
pentru depăşirea acestora şi realizarea progresului şcolar.

Acum că am stabilit la ce se referă evaluarea, afirmația noastră, aparținând

lui Nicolae Manolescu, face referire la faptul că subiectivitatea în evaluare, pe
lângă fatul că e o acțiune pe care trebuie să ne-o asumăm, trebuie privită, de
asemenea, ca pe un lucru care se întâmplă mai mult fără voia și intenția noastră.

Dar ce este subiectivitatea? Subiectivitatea este un concept filozofic central

aflat în relație cu conștiința, personalitatea, realitatea și adevărul, care a fost
definit în mod diferit de surse.

Atunci când se invocă subiectivitatea în evaluare este vizată, în general,

subiectivitatea profesorului, igorându-se faptul că, în evaluarea şcolară, şi
elevul contribuie la condiţionarea subiectivă a evaluării.
 Subiectivitatea în procesul docimologic este o caracteristică absolut naturală,
dat fiind că profesorul și elevul sunt persoane cu rațiune, sentimente și voință și
nu obiecte reci și rigide. În actul evaluării, ca, de altfel, în întreg procesul de
învățământ, se recomandă o implicare subiectivă (nu subiectivistă) cât mai
profundă pentru a evita depersonalizarea relațiilor care se stabilesc întro școală.

Cauzele care ar putea genera distorsiuni subiective în evaluare pot fi:

insuficienţa informaţiilor primare pe baza cărora se realizează evaluarea,
alegerea defectuoasă a metodelor şi strategiilor de evaluare în raport cu obiectul
evaluării, unele particularităţi ale relaţiei dintre profesor şi elevi, influenţele
directe ale mediului psihosocial în care se face evaluarea (statutul familiei
elevului, presiunile colectivului didactic, a conducerii şcolii), influenţe datorate
contextului pedagogic în care se efectuează evaluarea (nivelul general al clasei,
politica şcolii în materie de evaluare).

În concluzie soluţia ar consta nu dintr-o de-subiectivizare a evaluării (ceea ce

nu este nici posibil), ci într-o ancorare responsabilă în actul evaluativ, realizând
un optimum între obiectivitate şi subiectivitate (a profesorului dar şi a elevului),
eliminând ceea ce îndeobşte este eroare.